Legea nr. 86/2006

M. Of. nr. 350 din 19 aprilie 2006

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR                                 SENATUL

 

L E G E

privind Codul vamal al României

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

TITLUL I

Dispoziţii generale

CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare şi definiţii

Art. 1. – (1) Reglementările vamale cuprind prezentul cod, regulamentul de aplicare a acestuia, precum şi alte acte normative care conţin prevederi referitoare la domeniul vamal. 

(2) Codul vamal se aplică schimbului de mărfuri şi bunuri dintre România şi alte ţări, fără a aduce atingere reglementărilor speciale prevăzute în alte domenii. 

Art. 2. – (1) Reglementările vamale se aplică în mod uniform pe întreg teritoriul vamal al României, în măsura în care nu există dispoziţii contrare prevăzute în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte. 

(2) Introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat. 

(3) În punctele de trecere a frontierei de stat şi pe teritoriul ţării sunt organizate birouri vamale care funcţionează potrivit legii. 

(4) La trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal şi aplicării reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală. 

Art. 3. – (1) Teritoriul vamal al României cuprinde teritoriul statului român, delimitat de frontiera de stat a României, precum şi marea teritorială a României, delimitată conform normelor dreptului internaţional şi legislaţiei române în materie. 

(2) Teritoriul vamal al României include şi spaţiul aerian al teritoriului ţării şi al mării teritoriale. 

Art. 4. – În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1. persoană – persoană fizică sau juridică; în această definiţie se încadrează şi o asociaţie de persoane fizice care, deşi nu are personalitate juridică, este recunoscută de lege;

2. persoană stabilită în România – o persoană fizică cu domiciliul ori cu reşedinţa în România sau o persoană juridică care are sediul social, sediul central sau sediul permanent în România ori asociaţia de persoane prevăzută la pct. 1 cu sediul în România;

3. autoritate vamală – autoritate învestită, în principal, cu aplicarea reglementărilor vamale;

4. birou vamal – unitate a autorităţii vamale în care pot fi îndeplinite, în totalitate sau în parte, formalităţile prevăzute în reglementările vamale;

5. birou vamal de intrare – biroul vamal desemnat de autoritatea vamală conform reglementărilor vamale, către care mărfurile introduse pe teritoriul vamal al României trebuie să fie dirijate fără întârziere şi la care acestea sunt supuse controalelor corespunzătoare la intrare, destinate analizei de risc;

6. birou vamal de import – biroul vamal desemnat de autoritatea vamală conform reglementărilor vamale, la care trebuie să fie îndeplinite formalităţile vamale şi controlul corespunzător destinat evaluării riscurilor, pentru a da o destinaţie vamală mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al României;

7. birou vamal de export – biroul vamal desemnat de autoritatea vamală, conform reglementărilor vamale, la care trebuie să fie îndeplinite formalităţile vamale şi controlul corespunzător destinat evaluării riscurilor, pentru a da o destinaţie vamală mărfurilor care ies de pe teritoriul vamal al României;

8. birou vamal de ieşire – biroul vamal desemnat de autoritatea vamală, conform reglementărilor vamale, la care mărfurile trebuie să fie prezentate înainte de a ieşi de pe teritoriul vamal al României şi unde acestea sunt supuse controlului vamal de ieşire destinat analizei de risc;

9. decizie – orice act oficial al autorităţii vamale privind reglementările vamale, referitor la un anumit caz, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane identificate ori identificabile, inclusiv informaţiile tarifare obligatorii şi informaţiile obligatorii în materie de origine;

10. statut vamal – statutul unei mărfi ca fiind marfă românească sau străină;

11. mărfuri româneşti:

a) mărfuri obţinute în întregime pe teritoriul vamal al României, cu respectarea condiţiilor de origine prevăzute în prezentul cod, care nu încorporează mărfuri importate din alte ţări. Mărfurile obţinute din mărfuri plasate sub un regim suspensiv nu se consideră a avea statut de marfă românească în cazurile de importanţă economică specială determinate prin regulamentul vamal;

b) mărfuri importate care au fost puse în liberă circulaţie;

c) mărfuri obţinute pe teritoriul vamal al României fie din mărfurile prevăzute la lit. a) şi b), fie din mărfurile prevăzute la lit. b);

12. mărfuri străine – altele decât cele definite la pct. 11; mărfurile româneşti îşi pierd statutul vamal când sunt scoase de pe teritoriul vamal al României;

13. datorie vamală – obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export;

14. drepturi de import:

a) taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri;

b) taxele agricole şi alte taxe la import introduse prin reglementările privind politica agricolă sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacă este cazul;

15. drepturi de export:

a) taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la exportul mărfurilor;

b) taxele agricole şi alte taxe la export introduse prin reglementările privind politica agricolă sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacă este cazul;

16. debitor – orice persoană obligată să achite datoria vamală;

17. supraveghere vamală – orice acţiune a autorităţii vamale pentru asigurarea respectării reglementărilor vamale şi, când este cazul, a altor dispoziţii aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală;

18. control vamal – acte specifice efectuate de autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări, inclusiv staţionarea mărfurilor care nu au statutul de mărfuri româneşti; aceste acte pot să includă verificarea mărfurilor, a datelor înscrise în declaraţie, existenţa şi autenticitatea documentelor electronice sau scrise, examinarea evidenţelor contabile ale agenţilor economici şi a altor înscrisuri, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor şi al altor mărfuri transportate de sau aflate asupra persoanelor, precum şi efectuarea de verificări administrative şi alte acte similare;

19. destinaţie vamală a mărfurilor:

a) plasarea mărfurilor sub un regim vamal;

b) introducerea mărfurilor într-o zonă liberă sau antrepozit liber;

c) reexportul acestora în afara teritoriului vamal al României;

d) distrugerea mărfurilor;

e) abandonarea mărfurilor în favoarea statului;

20. regim vamal:

a) punerea în liberă circulaţie;

b) tranzitul;

c) antrepozitarea vamală;

d) perfecţionarea activă;

e) transformarea sub control vamal;

f) admiterea temporară;

g) perfecţionarea pasivă;

h) exportul;

21. declaraţie vamală – actul cu caracter public, prin care o persoană manifestă, în formele şi modalităţile prevăzute în reglementările vamale, voinţa de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal;

22. declarant – persoana care întocmeşte declaraţia vamală în nume propriu sau persoana în numele căreia se face o declaraţie vamală;

23. prezentarea mărfurilor în vamă – reprezintă înştiinţarea autorităţii vamale, în modalitatea prevăzută de lege, despre sosirea mărfurilor la biroul vamal sau în orice alt loc desemnat ori aprobat de autoritatea vamală;

24. liber de vamă – acţiune prin care autoritatea vamală lasă la dispoziţia titularului declaraţiei vamale mărfurile vămuite în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate;

25. titularul regimului – persoana în numele căreia s-a făcut declaraţia vamală sau persoana căreia i-au fost transferate drepturile şi obligaţiile persoanei menţionate anterior în privinţa regimului vamal;

26. titularul autorizaţiei – persoana căreia i s-a eliberat o autorizaţie;

27. risc – probabilitatea producerii, la intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări şi la staţionarea mărfurilor care nu au statutul de mărfuri româneşti, a unui eveniment care fie:

a) împiedică aplicarea corectă a reglementărilor legale, fie

b) compromite interesele financiare ale României, fie

c) constituie o ameninţare pentru securitatea şi siguranţa României, pentru sănătatea publică, pentru mediu sau pentru consumatori;

28. gestionarea riscurilor – determinarea sistematică a riscurilor şi punerea în practică a tuturor măsurilor necesare pentru a limita expunerea la riscuri; acest termen include activităţi de genul colectării de date şi de informaţii, analizării şi evaluării riscurilor, recomandării şi adoptării de măsuri, precum şi controlul şi evaluarea periodică ale procesului şi ale rezultatelor sale, pe bază de surse şi de strategii naţionale şi internaţionale. 

CAPITOLUL II

Sistemul instituţional al autorităţii vamale

SECŢIUNEA 1

Structura organizatorică a autorităţii vamale

Art. 5. – (1) Activitatea autorităţii vamale se exercită prin:

a) Autoritatea Naţională a Vămilor;

b) direcţiile regionale vamale;

c) birourile vamale. 

(2) În cadrul birourilor vamale se pot înfiinţa puncte vamale. 

Art. 6. – (1) Autoritatea Naţională a Vămilor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţat de la bugetul de stat, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Organizarea şi funcţionarea acesteia se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 

(2) Autoritatea vamală are o siglă ale cărei caracteristici se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. 

(3) Salarizarea, precum şi drepturile şi îndatoririle personalului vamal sunt cele prevăzute de lege pentru funcţionarii publici şi de Statutul personalului vamal. 

(4) Funcţiile generale şi specifice utilizate în Autoritatea Naţională a Vămilor, în direcţiile regionale vamale, în birourile şi în punctele vamale se stabilesc prin lege. 

Art. 7. – (1) Direcţiile regionale vamale şi birourile vamale sunt unităţi subordonate Autorităţii Naţionale a Vămilor. 

(2) Deschiderea de noi birouri vamale de frontieră sau închiderea celor existente se face prin hotărâre a Guvernului. 

(3) Direcţiile regionale vamale, birourile vamale de interior şi punctele vamale se înfiinţează prin decizie a Autorităţii Naţionale a Vămilor. 

Art. 8. – Autoritatea vamală îşi desfăşoară activitatea în sedii proprii sau, când acest lucru nu este posibil, în spaţii date în folosinţă gratuită de către deţinătorii legali. 

SECŢIUNEA a 2-a

Atribuţiile autorităţii vamale

Art. 9. – (1) Autoritatea vamală exercită, în cadrul politicii vamale a statului, atribuţiile conferite prin reglementările vamale pentru realizarea controlului vamal al mărfurilor introduse sau scoase din ţară. 

(2) Controlul vamal se efectuează la birourile şi punctele vamale de către personalul autorităţii vamale, sub îndrumarea şi controlul direcţiilor regionale vamale şi ale Autorităţii Naţionale a Vămilor. 

(3) În cazurile şi condiţiile prevăzute de prezentul cod şi de regulamentul vamal, controlul vamal se poate efectua şi în alte locuri decât cele prevăzute la alin. (2). 

Art. 10. – (1) Autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul vamal al mijloacelor de transport şi al mărfurilor, precum şi al bunurilor şi valorilor aparţinând persoanelor fizice, prezentate la introducerea sau la scoaterea lor din ţară. 

(2) În cazul în care se refuză prezentarea, autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul vamal din proprie iniţiativă, fără acordul titularului. 

(3) Când există indicii temeinice de fraudă, se poate efectua, cu aprobarea şefului biroului vamal, controlul vamal corporal sumar, cu respectarea normelor de igienă şi în încăperi separate, de către persoane de acelaşi sex cu persoana controlată. Se consideră că există indicii temeinice de fraudă în situaţiile când agentul vamal:

a) descoperă în timpul controlului indicii cu privire la existenţa unor mărfuri nedeclarate sau ascunse;

b) deţine informaţii despre intenţia persoanei controlate de a săvârşi contravenţii sau infracţiuni vamale;

c) posedă date că persoana controlată a săvârşit contravenţii sau infracţiuni vamale;

d) constată comportamente neobişnuite din partea persoanei controlate. 

(4) Controlul vamal corporal sumar nu are caracterul percheziţiei corporale prevăzute în Codul de procedură penală. 

Art. 11. – (1) Autoritatea vamală, când are informaţii cu privire la persoanele care, la trecerea frontierei de stat, ar transporta droguri sau precursori ai acestora ascunşi în corpul lor, poate, pe baza consimţământului acestora, să le supună unui examen de investigare medicală. 

(2) În caz de refuz, agentul vamal solicită parchetului în a cărui rază de competenţă se află biroul vamal autorizarea pentru examinarea medicală şi reţinerea persoanei. Rezultatele examinării medicale se prezintă parchetului în scopul aplicării procedurilor penale. 

Art. 12. – (1) Personalul vamal este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are dreptul să conducă la sediul biroului vamal persoanele suspecte de încălcarea reglementărilor vamale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii. 

(2) Echipajele mobile ale autorităţii vamale, identificabile prin dotări şi însemne specifice, au dreptul de a opri mijloacele de transport, în vederea verificării respectării reglementărilor vamale, folosind semnale formale specifice. Când conducătorii mijloacelor de transport refuză să oprească, pot fi utilizate pentru imobilizare şi alte modalităţi prevăzute de lege. 

(3) În caz de infracţiuni flagrante, personalul vamal are obligaţia să îl înainteze de îndată procurorului pe făptuitor, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele de probă. 

Art. 13. – (1) Personalul vamal abilitat are dreptul ca, în vederea efectuării controlului vamal în condiţiile legii, să urce la bordul oricăror nave, inclusiv al celor militare, aflate în porturile maritime sau fluviale, precum şi în rada acestora. 

(2) Comandantul sau, în absenţa acestuia, secundul navei comerciale ori militare este obligat să primească autoritatea vamală, să o însoţească în timpul controlului şi să îi creeze posibilitatea de a verifica orice loc de pe navă susceptibil de a ascunde mărfuri sau valori supuse reglementărilor vamale. 

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi aeronavelor comerciale sau militare aflate în aeroporturi, la sosirea ori plecarea din ţară. 

Art. 14. – (1) Autoritatea vamală poate controla mărfurile supuse reglementărilor vamale în orice loc s-ar afla pe teritoriul ţării. Pe durata controlului şi a verificărilor efectuate de personalul vamal cu atribuţii în acest domeniu se pot reţine, potrivit legii, de la persoanele fizice şi juridice, documente de orice natură şi pe orice fel de suport, care pot facilita îndeplinirea misiunii de control. Reţinerea documentelor se face pe baza unui proces-verbal. 

(2) În acest scop, autoritatea vamală poate:

a) verifica, în condiţiile legii, clădiri, depozite, terenuri, mijloace de transport susceptibile de a transporta mărfuri supuse unui regim vamal sau care ar trebui supuse unui regim vamal, precum şi orice alte obiective;

b) preleva, în condiţiile legii, probe pe care le analizează în laboratoarele proprii sau agreate, în vederea identificării şi expertizării mărfurilor;

c) efectua investigaţii, supravegheri şi verificări în cazurile în care sunt semnalate situaţii de încălcare a reglementărilor vamale;

d) desfăşura activităţile necesare pentru gestionarea riscurilor;

e) exercita controlul ulterior la sediul agenţilor economici asupra schimbului de mărfuri dintre România şi alte ţări, în scopul verificării respectării reglementărilor vamale;

f) identifica, pe bază de documente, persoanele care se află în raza de activitate a biroului vamal, precum şi persoanele care au legătură cu mărfurile şi se află în locurile verificate potrivit lit. a);

g) participa, în condiţiile legii, la realizarea livrărilor supravegheate;

h) coopera direct cu alte instituţii centrale române sau cu administraţii vamale străine, în condiţiile legii şi cu respectarea obligaţiilor ce decurg din convenţiile şi înţelegerile la care România este parte;

i) culege, prelucra şi utiliza informaţii specifice necesare pentru prevenirea şi combaterea încălcării reglementărilor vamale, inclusiv prin gestionarea, potrivit legii, a unor baze de date privind schimbul de mărfuri. 

Art. 15. – Pentru efectuarea controlului vamal al mărfurilor şi, când este cazul, instituţiile şi orice alte persoane au obligaţia să pună la dispoziţie autorităţii vamale, fără plată, datele şi informaţiile pe care le deţin referitoare la acele mărfuri. Aceste date şi informaţii se transmit, în scris sau înregistrate pe alt suport material compatibil, în termenul solicitat. 

Art. 16. – (1) Organele poştale sunt obligate să prezinte pentru control, autorităţii vamale aflate în incinta oficiului poştal, coletele şi trimiterile poştale internaţionale, cu respectarea normelor poştale. 

(2) În exercitarea atribuţiilor de control, autoritatea vamală nu poate să aducă atingere secretului corespondenţei şi trimiterilor poştale. 

Art. 17. – (1) Autoritatea vamală îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul vamal al României, în condiţiile stabilite prin prezentul cod. 

(2) Organele de poliţie şi alte autorităţi publice ce au, potrivit legii, competenţe în domeniul controlului fiscal, al circulaţiei şi utilizării mărfurilor pe teritoriul vamal al României sunt obligate să anunţe de îndată autoritatea vamală cea mai apropiată când constată încălcări ale reglementărilor vamale şi să depună la aceasta mărfurile care au făcut obiectul acelor încălcări, precum şi documentele doveditoare. 

Art. 18. – (1) În scopul prevenirii încălcării reglementărilor vamale, se instituie o zonă specială de supraveghere vamală, cuprinsă între limita exterioară a mării teritoriale şi frontiera de stat, precum şi o fâşie de 30 km în interiorul frontierei de stat. 

(2) În zona specială de supraveghere vamală autoritatea vamală efectuează şi alte acţiuni specifice, prin înfiinţarea de posturi de supraveghere vamală, permanente sau temporare, fixe ori mobile. Totodată, realizează controale inopinate, urmăreşte şi identifică persoanele suspectate de încălcarea reglementărilor vamale. 

SECŢIUNEA a 3-a

Drepturile şi obligaţiile autorităţii vamale

Art. 19. – Autoritatea Naţională a Vămilor şi direcţiile regionale vamale exercită coordonarea, îndrumarea şi controlul efectuării operaţiunilor realizate de birourile vamale, asigurând aplicarea uniformă a reglementărilor vamale. 

Art. 20. – Birourile vamale efectuează operaţiunile de control şi supraveghere vamală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările vamale. 

Art. 21. – Autoritatea vamală comunică, în condiţiile legii, la cererea ministerelor şi a altor instituţii centrale, precum şi a Băncii Naţionale a României, date privind operaţiunile vamale care le sunt necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor lor prevăzute de lege. 

SECŢIUNEA a 4-a

Personalul vamal. Drepturi şi obligaţii

Art. 22. – Personalul vamal cuprinde funcţionarii numiţi în funcţia publică în cadrul sistemului instituţional al autorităţii vamale. 

Art. 23. – Condiţiile de recrutare, de numire în funcţia publică, de promovare şi evaluare, precum şi de încetare a raportului de serviciu se stabilesc prin legislaţia aplicabilă funcţionarilor publici şi personalului vamal. 

Art. 24. – Personalul vamal poartă, în timpul serviciului, uniformă, însemne, ecusoane distincte şi, după caz, echipament de protecţie, care se atribuie gratuit. Modelul şi durata de întrebuinţare ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 25. – (1) Personalul vamal îşi exercită atribuţiile în cadrul operaţiunilor de control şi supraveghere vamală numai pe baza legitimaţiilor de serviciu, în care sunt înscrise competenţele conferite prin normele legale. 

(2) Organele de poliţie sunt obligate să acorde, la cerere, sprijin autorităţii vamale în exercitarea atribuţiilor care le revin. 

Art. 26. – Personalul vamal, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, beneficiază de ocrotirea specială prevăzută de lege pentru ofiţerii de poliţie. 

Art. 27. – (1) Personalul vamal care are dreptul de a purta şi a face uz de armă, în conformitate cu normele legale privind regimul armelor şi al muniţiilor, se stabileşte de conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor, cu aprobarea ministrului finanţelor publice. 

(2) Condiţiile în care personalul vamal are dreptul să deţină şi să poarte arme se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 28. – Personalul vamal, indiferent de funcţia deţinută, este obligat să păstreze confidenţialitatea datelor şi a operaţiunilor efectuate, precum şi a oricăror documente, date şi informaţii despre care ia cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi care nu sunt, potrivit legii, informaţii de interes public. 

Art. 29. – Personalul vamal este obligat să fie loial instituţiei, să aibă o atitudine corectă şi integră, acţionând cu competenţă şi fermitate pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea încălcării reglementărilor vamale. 

Art. 30. – Autoritatea Naţională a Vămilor realizează formarea şi perfecţionarea personalului vamal prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă, precum şi prin programe de formare specializată în administraţia publică. 

CAPITOLUL III

Dispoziţii generale privind drepturile şi obligaţiile persoanelor cu privire la reglementările vamale

SECŢIUNEA 1

Dreptul de reprezentare

Art. 31. – (1) În condiţiile prevăzute în prezentul cod, orice persoană îşi poate desemna un reprezentant în relaţia sa cu autoritatea vamală pentru a întocmi actele şi a îndeplini formalităţile prevăzute în reglementările vamale. 

(2) Reprezentarea poate fi directă sau indirectă. 

(3) În cazul reprezentării directe, reprezentantul acţionează în numele şi pe seama unei alte persoane. 

(4) În cazul reprezentării indirecte, reprezentantul acţionează în nume propriu, dar pe seama unei alte persoane. 

(5) Reprezentantul trebuie să fie stabilit în România, cu următoarele excepţii:

a) în cazul declarării mărfurilor pentru regimul vamal de tranzit sau admitere temporară;

b) în cazurile când mărfurile sunt declarate cu titlu ocazional, cu condiţia ca autoritatea vamală să considere justificat acest lucru. 

(6) Reprezentantul poate fi un comisionar în vamă, în condiţiile prevăzute de regulamentul vamal. 

(7) Reprezentantul are obligaţia să declare că acţionează pentru persoana care l-a împuternicit, să specifice dacă reprezentarea este directă sau indirectă şi să fie învestit cu putere de reprezentare. 

(8) O persoană care nu declară că acţionează în numele sau pe seama altei persoane ori care declară că acţionează în numele sau pe seama altei persoane fără a fi împuternicită să facă aceasta se consideră că acţionează în nume propriu şi pe contul său. 

(9) Autoritatea vamală poate cere oricărei persoane care declară că acţionează în numele sau pe seama altei persoane să facă dovada calităţii şi capacităţii sale de a acţona ca reprezentant. 

SECŢIUNEA a 2-a

Agenţi economici autorizaţi

Art. 32. – (1) Autoritatea vamală acordă, pe baza criteriilor prevăzute în prezenta secţiune şi, dacă este necesar, după consultarea altor autorităţi competente, statutul de agent economic autorizat oricărui agent economic stabilit în România. Agentul economic autorizat beneficiază de anumite facilităţi în ceea ce priveşte controlul vamal privind securitatea şi siguranţa şi/sau de anumite simplificări prevăzute de reglementările vamale. 

(2) Statutul de agent economic autorizat se acordă pe baza următoarelor criterii:

a) lipsa înregistrărilor în baza de date a autorităţii vamale, referitoare la încălcarea reglementărilor vamale de către agentul economic solicitant;

b) un sistem corespunzător de gestiune a înscrisurilor comerciale şi, dacă este cazul, a documentelor de transport, care să permită efectuarea controlului vamal;

c) dovada solvabilităţii financiare, dacă este cazul, şi, când acestea sunt aplicabile, normele corespunzătoare de securitate şi siguranţă legate de gestionarea riscurilor. 

(3) Prin regulamentul vamal se stabilesc normele privind:

a) acordarea statutului de agent economic autorizat;

b) eliberarea autorizărilor pentru utilizarea simplificărilor;

c) stabilirea autorităţii vamale care acordă statutul de agent economic autorizat şi care eliberează autorizaţia prevăzută la lit. b);

d) tipul de facilitate şi limitele acesteia, care pot fi acordate în ceea ce priveşte controalele vamale referitoare la securitate şi siguranţă, ţinând cont de regulile referitoare la gestionarea riscurilor;

e) condiţiile în care statutul de agent economic autorizat poate fi suspendat sau retras. 

SECŢIUNEA a 3-a

Decizii privind aplicarea reglementărilor vamale

Art. 33. – (1) O persoană care solicită autorităţii vamale să ia o decizie privind aplicarea reglementărilor vamale este obligată să furnizeze toate informaţiile şi documentele necesare acestei autorităţi pentru a se pronunţa. 

(2) Decizia se adoptă şi se comunică solicitantului în termenele prevăzute prin regulamentul vamal sau prin alte acte normative. 

(3) Când solicitarea este formulată în scris, decizia se adoptă în cadrul termenului legal, calculat de la data la care cererea este primită de autoritatea vamală, şi se comunică în scris solicitantului. Termenul prevăzut poate fi depăşit când autoritatea vamală se află în imposibilitatea de a-l respecta. Într-o astfel de situaţie autoritatea vamală informează solicitantul, anterior expirării termenului, asupra motivelor care justifică depăşirea acestuia, precum şi cu privire la noul termen apreciat ca fiind necesar pentru adoptarea deciziei. 

(4) Deciziile adoptate de autoritatea vamală în scris trebuie să menţioneze motivele pe care se întemeiază şi să facă trimitere la dreptul de introducere a unei acţiuni prevăzute în prezentul cod. 

Art. 34. – Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, deciziile autorităţii vamale sunt puse în aplicare de la data adoptării. 

Art. 35. – (1) O decizie favorabilă persoanei interesate se anulează când a fost luată pe baza unor informaţii eronate sau incomplete şi dacă solicitantul a ştiut sau ar fi trebuit să ştie că informaţiile erau eronate sau incomplete şi această decizie nu ar fi fost luată dacă informaţiile ar fi fost corecte şi complete. 

(2) Anularea se comunică de autoritatea vamală persoanei căreia i s-a adresat şi produce efecte de la data adoptării deciziei anulate. 

Art. 36. – (1) Prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, o decizie favorabilă persoanei interesate este revocată sau modificată când, în alte cazuri decât cele menţionate la art. 35, nu au fost sau nu mai sunt îndeplinite una ori mai multe condiţii prevăzute pentru emiterea acesteia. 

(2) O decizie favorabilă persoanei interesate poate fi revocată şi când persoana căreia îi este adresată nu îndeplineşte o obligaţie ce îi revine prin această decizie. 

(3) Revocarea sau modificarea deciziei se comunică persoanei căreia i se adresează şi produce efecte de la data aducerii la cunoştinţă. În cazuri excepţionale, când interesele legitime ale persoanei o cer, autoritatea vamală poate amâna data aplicării revocării sau modificării. Cazurile excepţionale se vor detalia în regulamentul vamal. 

SECŢIUNEA a 4-a

Informaţii

Art. 37. – (1) Persoanele interesate au dreptul să solicite autorităţii vamale, în scris, informaţii privind aplicarea reglementărilor vamale. O astfel de solicitare poate fi refuzată dacă aceasta nu are legătură cu o operaţiune de import sau export ce urmează a fi realizată. 

(2) La cerere se anexează, dacă este cazul, documentaţia cuprinzând principalele caracteristici tehnice şi comerciale ale mărfurilor care fac obiectul tranzacţiei, precum şi analizele de laborator. 

(3) Informaţiile sunt furnizate gratuit solicitantului. Când apar costuri speciale pentru autoritatea vamală, mai ales ca rezultat al analizelor şi expertizelor efectuate asupra mărfurilor sau al returnării acestora, cheltuielile corespunzătoare vor fi facturate solicitantului. 

Art. 38. – (1) Autoritatea Naţională a Vămilor emite informaţii tarifare obligatorii sau informaţii obligatorii în materie de origine, la solicitarea scrisă a persoanei interesate, conform regulamentului vamal. 

(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) obligă autoritatea vamală în faţa solicitantului numai în privinţa clasificării tarifare a mărfurilor sau pentru determinarea originii mărfurilor. Informaţiile obligă autoritatea vamală doar pentru mărfurile care sunt vămuite după data la care au fost furnizate informaţiile. 

(3) Titularul informaţiei tarifare obligatorii trebuie să facă dovada că mărfurile declarate sunt conforme în toate privinţele cu cele descrise în informaţia obligatorie. 

(4) Titularul unei informaţii obligatorii în materie de origine trebuie să facă dovada că mărfurile declarate şi circumstanţele care au dus la determinarea originii sunt conforme în toate privinţele cu cele descrise în informaţia obligatorie. 

Art. 39. – (1) O informaţie tarifară obligatorie este valabilă pentru o perioadă de 6 ani de la data emiterii, iar cea în materie de origine pentru o perioadă de 3 ani. Prin excepţie de la prevederile art. 35, informaţia obligatorie se anulează de autoritatea vamală dacă s-a bazat pe informaţii eronate sau incomplete furnizate de solicitant. 

(2) Informaţia tarifară obligatorie încetează să mai fie valabilă:

a) ca urmare a adoptării unei reglementări cu ale cărei prevederi informaţia nu mai este conformă;

b) ca urmare a unei modificări a notelor explicative la Nomenclatura combinată a mărfurilor sau ca urmare a unui aviz de clasificare ori a unei modificări a notelor explicative la Nomenclatura sistemului armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I;

c) când este modificată sau revocată conform art. 36, cu condiţia ca titularul să fie înştiinţat cu privire la aceasta. 

(3) Informaţia obligatorie în materie de origine încetează să mai fie valabilă:

a) ca urmare a adoptării unei reglementări sau încheierii de către România a unui acord cu ale căror prevederi informaţia obligatorie nu mai este conformă;

b) când devine incompatibilă cu regulile de origine prevăzute în legislaţia în vigoare;

c) când este modificată sau revocată conform art. 36, cu condiţia ca titularul să fie înştiinţat cu privire la aceasta. 

(4) Dispoziţiile alin. (2) lit. a) şi b), alin. (3) lit. a) şi b) se aplică de la data intrării în vigoare a actelor menţionate, iar cele prevăzute la alin. (2) lit. c) şi alin. (3) lit. c) de la data înştiinţării. 

(5) Titularul unei informaţii obligatorii care a încetat să mai fie valabilă conform alin. (2) lit. b) şi c) sau alin. (3) lit. b) şi c) poate să se folosească în continuare de această informaţie în scopul stabilirii drepturilor de import, a drepturilor de export, precum şi a altor drepturi pe o durată de 6 luni, în situaţia în care a avut încheiate contracte ferme pentru cumpărarea sau vânzarea mărfurilor, pe baza informaţiei obligatorii, înainte ca încetarea valabilităţii să se fi produs. În cazul produselor pentru care se prezintă un certificat de import sau de export în timpul îndeplinirii formalităţilor vamale, termenul de 6 luni se înlocuieşte cu perioada de valabilitate a certificatului. 

(6) Aplicarea dispoziţiilor cuprinse în informaţiile obligatorii are efect asupra determinării drepturilor de import sau export şi asupra modului de utilizare a certificatelor de import sau export prezentate cu ocazia declarării mărfurilor în vamă, cu condiţia ca certificatul de import sau export să fi fost eliberat în baza informaţiilor obligatorii. 

SECŢIUNEA a 5-a

Alte dispoziţii

Art. 40. – (1) Autoritatea vamală poate să efectueze, potrivit legii, toate controalele pe care le consideră necesare pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări, precum şi staţionarea mărfurilor care nu au statut de mărfuri româneşti. 

(2) Controlul vamal, altul decât cel inopinat, se bazează pe o analiză de risc ce utilizează procedee informatice în scopul de a determina şi cuantifica riscurile şi de a elabora măsurile necesare evaluării acestora, pe baza unor criterii stabilite de autoritatea vamală şi, dacă este cazul, a unor criterii stabilite la nivel internaţional. Pentru punerea în practică a măsurilor de gestionare a riscurilor, autoritatea vamală utilizează un sistem electronic corespunzător. 

(3) Când controlul este efectuat de către altă autoritate, acesta se desfăşoară sub coordonarea autorităţii vamale şi, în măsura posibilului, în acelaşi moment şi în acelaşi loc. 

(4) În cadrul controlului, autoritatea vamală şi alte autorităţi competente pot schimba între ele datele primite în legătură cu intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări, precum şi cu staţionarea mărfurilor care nu au statut de mărfuri româneşti, dacă este necesar în scopul diminuării riscului. 

Art. 41. – (1) În scopul aplicării reglementărilor vamale, orice persoană implicată direct sau indirect în operaţiunile având ca scop schimbul de mărfuri dintre România şi alte ţări este obligată să furnizeze autorităţii vamale, la cererea acesteia şi în termenul stabilit, toate documentele şi informaţiile necesare, pe orice suport, precum şi orice sprijin necesar. 

(2) Informaţiile care, prin natura lor, sunt confidenţiale sau care sunt oferite pe bază de confidenţialitate impun obligaţia păstrării secretului profesional. Acestea nu se dezvăluie de către autoritatea vamală fără permisiunea expresă a persoanei sau autorităţii care le-a furnizat. Comunicarea informaţiilor este permisă când autoritatea vamală poate fi obligată sau autorizată să facă aceasta, conform prevederilor legale, mai ales în privinţa protejării datelor personale sau în legătură cu procedurile judiciare. 

Art. 42. – (1) Persoanele implicate păstrează documentele menţionate la art. 41 alin. (1), pentru a fi supuse controlului vamal, timp de 5 ani calendaristici, indiferent de suportul folosit. Acest termen se calculează astfel:

a) în cazul mărfurilor puse în liberă circulaţie în alte împrejurări decât cele prevăzute la lit. b) sau al mărfurilor declarate pentru export, de la sfârşitul anului în care sunt acceptate declaraţiile de punere în liberă circulaţie sau cele de export;

b) în cazul mărfurilor puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero în funcţie de destinaţia lor finală, de la sfârşitul anului în care ele încetează a mai fi supuse supravegherii vamale;

c) în cazul mărfurilor plasate sub un alt regim vamal, de la sfârşitul anului în care regimul vamal a fost încheiat;

d) în cazul mărfurilor plasate într-o zonă liberă sau un antrepozit liber, de la sfârşitul anului în care ele părăsesc incinta respectivă. 

(2) În cazul în care, în urma efectuării unui control vamal în ceea ce priveşte o datorie vamală, se stabileşte necesitatea corectării acesteia în evidenţele contabile, termenul prevăzut la alin. (1) se prelungeşte cu un an calendaristic. 

Art. 43. – Cursurile pieţei valutare utilizate în scopul aplicării legislaţiei vamale sunt cele stabilite şi publicate de Banca Naţională a României. Modalitatea de utilizare a acestora se stabileşte prin regulamentul vamal. 

Art. 44. – Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile şi condiţiile în care aplicarea reglementărilor vamale poate fi simplificată. 

TITLUL II

Elemente pe baza cărora se aplică drepturile de import sau export ori celelalte măsuri prevăzute pentru schimbul internaţional de mărfuri

CAPITOLUL I

Tariful vamal şi clasificarea tarifară a mărfurilor

Art. 45. – (1) Drepturile legal datorate când ia naştere o datorie vamală se determină pe baza Tarifului vamal al României. 

(2) Dispoziţiile prevăzute în alte acte normative care reglementează domenii specifice schimbului de mărfuri se aplică, după caz, potrivit clasificării tarifare a acelor mărfuri. 

Art. 46. – Tariful vamal al României cuprinde:

a) Nomenclatura combinată a mărfurilor;

b) orice altă nomenclatură care se bazează parţial sau integral pe Nomenclatura combinată a mărfurilor sau care adaugă la aceasta orice subdiviziuni şi care este stabilită prin dispoziţii legale naţionale care reglementează domenii specifice în vederea aplicării măsurilor tarifare legate de schimbul de mărfuri;

c) taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale aplicabile mărfurilor cuprinse în Nomenclatura combinată a mărfurilor, precum şi cele instituite în cadrul politicii agricole sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri care rezultă din transformarea produselor agricole, dacă este cazul;

d) măsurile tarifare preferenţiale cuprinse în acordurile încheiate de România cu anumite ţări sau grupuri de ţări şi care stipulează acordarea tratamentului tarifar preferenţial;

e) măsurile tarifare preferenţiale care pot fi acordate unilateral de România pentru anumite ţări sau grupuri de ţări;

f) măsurile tarifare care prevăd o reducere sau o exonerare a drepturilor de import aferente unor anumite mărfuri;

g) alte măsuri tarifare prevăzute în legislaţia României. 

Art. 47. – Când aplicarea măsurilor menţionate la art. 46 lit. d), e) şi f) este limitată la un anumit volum de import, aplicarea lor încetează, în cazul contingentelor tarifare, imediat ce este atins plafonul stabilit. 

Art. 48. – (1) Clasificarea tarifară reprezintă stabilirea, pentru mărfurile respective, potrivit reglementărilor în vigoare:

a) codului tarifar din Nomenclatura combinată a mărfurilor sau a codului tarifar din orice altă nomenclatură menţionată la art. 46 lit. b);

b) codului tarifar din orice altă nomenclatură care se bazează în întregime sau în parte pe Nomenclatura combinată a mărfurilor ori care adaugă la aceasta orice subdiviziune şi care este stabilită de dispoziţiile legale care reglementează domenii specifice cu privire la aplicarea altor măsuri decât cele tarifare legate de schimbul de mărfuri. 

(2) La clasificarea tarifară a mărfurilor se utilizează regulile generale pentru interpretarea Sistemului armonizat din Convenţia internaţională privind Sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, inclusiv anexa acestuia, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, ratificată prin Legea nr. 98/1996. 

Art. 49. – (1) Tratamentul tarifar favorabil de care pot beneficia anumite mărfuri, în funcţie de natura sau de destinaţia lor finală, inclusiv autorizarea efectuării operaţiunilor ce au ca obiect aceste mărfuri, este stabilit în regulamentul vamal. 

(2) Prin tratament tarifar favorabil se înţelege o reducere sau o exonerare a drepturilor de import. Reducerea sau exonerarea poate fi aplicată inclusiv în cadrul unui contingent tarifar. 

CAPITOLUL II

Originea mărfurilor

SECŢIUNEA 1

Originea nepreferenţială

Art. 50. – La stabilirea originii nepreferenţiale a mărfurilor se au în vedere următoarele criterii:

a) criteriul mărfurilor produse în întregime într-o ţară, când numai o ţară se ia în considerare la atribuirea originii;

b) criteriul transformării substanţiale, când două sau mai multe ţări iau parte la producerea mărfurilor. 

Art. 51. – (1) Mărfurile originare dintr-o ţară sunt acele mărfuri obţinute în întregime sau produse în acea ţară. 

(2) Prin mărfuri obţinute în întregime într-o ţară se înţelege:

a) produse minerale extrase pe teritoriul acelei ţări;

b) produse vegetale recoltate acolo;

c) animale vii, născute şi crescute acolo;

d) produse obţinute de la animale vii crescute acolo;

e) produse de vânătoare sau de pescuit obţinute acolo;

f) produse de pescuit maritim şi alte produse obţinute din afara apelor teritoriale ale unei ţări de către navele înmatriculate sau înregistrate în acea ţară şi sub pavilionul acelei ţări;

g) mărfuri obţinute sau produse la bordul navelor-uzină din produse menţionate la lit. f), originare din acea ţară, cu condiţia ca astfel de nave-uzină să fie înmatriculate sau înregistrate în acea ţară şi sub pavilionul acesteia;

h) produse obţinute din solul sau din subsolul marin în afara apelor teritoriale, cu condiţia ca acea ţară să aibă drepturi exclusive de a exploata solul sau subsolul respectiv;

i) deşeuri şi produse reziduale, rezultate din operaţiuni de fabricare, precum şi articole uzate, dacă acestea au fost colectate în ţara respectivă şi sunt folosite doar pentru a recupera materia primă;

j) mărfuri care sunt produse acolo, exclusiv din mărfuri menţionate la lit. a)–i) sau din derivatele lor, în orice stadiu al producţiei. 

(3) În sensul prevederilor alin. (2), cuvântul ţară se referă şi la marea teritorială a statului respectiv. 

Art. 52. – Mărfurile a căror producţie implică mai mult decât o ţară sunt considerate originare din ţara în care au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanţiale, motivate economic, într-o întreprindere echipată în acel scop şi din care a rezultat un produs nou sau care reprezintă un stadiu important al fabricaţiei. 

Art. 53. – (1) Orice transformare sau prelucrare pentru care s-a stabilit sau pentru care există fapte care justifică prezumţia că unicul său scop a fost de a se sustrage dispoziţiilor aplicabile mărfurilor dintr-o anumită ţară nu se consideră că ar conferi mărfurilor produse în acest mod originea din ţara în care au fost realizate în sensul prevederilor art. 52. 

(2) Reglementările vamale sau reglementările privind alte domenii specifice pot stabili ca un document să fie prezentat ca dovadă a originii nepreferenţiale a mărfurilor. 

(3) Autoritatea vamală poate solicita, în cazul unor îndoieli justificate, dovezi suplimentare pentru a se asigura că menţiunea privind originea este conformă cu reglementările vamale, chiar dacă a fost prezentat documentul ca dovadă a originii mărfurilor. 

SECŢIUNEA a 2-a

Originea preferenţială

Art. 54. – Regulile de origine preferenţială stabilesc condiţiile de determinare a originii în vederea aplicării măsurilor tarifare preferenţiale prevăzute la art. 46 lit. d) şi e). 

Art. 55. – Regulile şi formalităţile necesare pentru determinarea originii preferenţiale a mărfurilor sunt cele stabilite în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte. 

CAPITOLUL III

Valoarea în vamă a mărfurilor

Art. 56. – (1) Dispoziţiile prezentului capitol stabilesc modul de determinare a valorii în vamă în scopul aplicării Tarifului vamal al României şi a măsurilor netarifare prevăzute de dispoziţiile legale care reglementează domenii specifice legate de schimbul de mărfuri. 

(2) Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul a taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal al României. 

Art. 57. – (1) Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife vamale şi comerţ 1994, ratificat prin Legea nr. 133/1994, cu modificările ulterioare. 

(2) La valoarea în vamă, conform prevederilor art. 1 din acordul prevăzut la alin. (1), în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preţ, se includ:

a) cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română;

b) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din import aferente parcursului extern;

c) costul asigurării pe parcurs extern. 

(3) Cu condiţia de a fi evidenţiată separat de preţul efectiv plătit sau de plătit, nu se include în valoarea în vamă valoarea dobânzilor stabilită în conformitate cu acordurile de finanţare încheiate de cumpărător cu privire la mărfurile importate, indiferent dacă finanţarea este acordată de vânzător sau de altă persoană, cu condiţia ca acordurile de finanţare să fi fost încheiate în scris şi ca, dacă i se solicită, cumpărătorul să poată demonstra că:

a) astfel de mărfuri sunt vândute efectiv la preţul declarat ca preţ efectiv plătit sau de plătit;

b) rata dobânzii pretinsă nu depăşeşte nivelul uzual pentru astfel de tranzacţii în ţara şi la momentul în care s-a acordat finanţarea. 

(4) Când determinarea definitivă a valorii în vamă nu se poate efectua imediat, importatorul are dreptul de a ridica mărfurile din vamă, la cerere, cu condiţia să constituie o garanţie în forma acceptată de autoritatea vamală. 

(5) În cazul în care, în termen de 30 de zile de la ridicarea mărfii, importatorul nu prezintă documente concludente privind determinarea valorii în vamă, autoritatea vamală procedează la executarea garanţiei, operaţiunea de plasare a mărfurilor sub un regim vamal fiind considerată încheiată. 

(6) Prin regulamentul vamal se pot stabili reguli specifice pentru determinarea valorii în vamă a suporturilor informatice pentru echipamentele de prelucrare a datelor conţinând date sau instrucţiuni, precum şi pentru mărfurile perisabile care sunt livrate, în mod uzual, în regim comercial de vânzare în consignaţie. 

Art. 58. – (1) Valoarea în vamă se declară de către importator, care este obligat să depună la biroul vamal o declaraţie pentru valoarea în vamă, însoţită de facturi sau de alte documente de plată a mărfii şi a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia. 

(2) Declaraţia pentru valoarea în vamă poate fi depusă şi prin reprezentant, în acest caz răspunderea fiind solidară. 

Art. 59. – Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător la determinarea valorii în vamă a mărfurilor puse în liberă circulaţie după ce au fost plasate sub un alt regim vamal sau au avut o altă destinaţie vamală. 

TITLUL III

Dispoziţii aplicabile mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al României până la stabilirea unei destinaţii vamale

CAPITOLUL I

Introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al României

Art. 60. – (1) Mărfurile introduse pe teritoriul vamal al României fac obiectul unei declaraţii sumare, cu excepţia celor încărcate în mijloace de transport care trec, fără oprire, prin apele teritoriale sau prin spaţiul aerian al teritoriului vamal. 

(2) Declaraţia sumară se depune la biroul vamal de intrare. Autoritatea vamală poate permite ca declaraţia sumară să fie depusă la alt birou vamal, cu condiţia ca acesta să comunice imediat sau să pună la dispoziţie pe cale electronică informaţiile necesare biroului vamal de intrare. Autoritatea vamală poate accepta, în locul declaraţiei sumare, depunerea unei notificări şi accesul la datele din declaraţia sumară în sistemul informatic al operatorului economic. 

(3) Declaraţia sumară se depune înainte ca mărfurile să fie introduse pe teritoriul vamal al României. 

(4) În anumite cazuri şi în funcţie de anumite tipuri de transport al mărfurilor, de modul de transport sau de agentul economic ori în conformitate cu acordurile internaţionale care prevăd dispoziţii specifice în materie de securitate, prin regulamentul vamal se stabilesc:

a) termenul limită până la care este depusă declaraţia sumară, înainte ca mărfurile să fie introduse pe teritoriul vamal al României;

b) modalităţile de derogare de la termenul limită prevăzut la lit. a) şi de modificare a acestuia;

c) condiţiile în care se poate renunţa la declaraţia sumară sau în care aceasta poate fi adaptată. 

Art. 61. – (1) Prin regulamentul vamal se stabilesc formatul declaraţiei sumare şi datele care să conţină elementele necesare analizei de risc şi aplicării corespunzătoare a controalelor vamale, în principal privind securitatea şi siguranţa. 

(2) Declaraţia sumară se întocmeşte prin utilizarea tehnicii de procesare a datelor. Se pot folosi informaţii comerciale, portuare sau de transport, cu condiţia să conţină detaliile necesare. Autoritatea vamală poate accepta declaraţia sumară pe suport de hârtie în cazuri excepţionale, cu condiţia aplicării aceluiaşi nivel de gestionare a riscului cu cel folosit la declaraţiile sumare întocmite prin tehnica de procesare a datelor. 

(3) Declaraţia sumară se depune de persoana care introduce mărfurile pe teritoriul vamal al României sau care îşi asumă responsabilitatea pentru transportul lor către acest teritoriu. 

(4) Declaraţia sumară poate fi depusă şi de:

a) persoana în numele căreia acţionează persoana prevăzută la alin. (3);

b) orice persoană care este în măsură să prezinte mărfurile sau să dispună prezentarea acestora la autoritatea vamală competentă;

c) un reprezentant al persoanei prevăzute la alin. (3) sau al celei menţionate la lit. a) sau b). 

(5) Persoana prevăzută la alin. (3) şi (4) are dreptul, la cerere, să modifice una sau mai multe date din declaraţia sumară, după depunerea acesteia. Modificarea nu mai este posibilă după ce autoritatea vamală fie:

a) a informat persoana care a depus declaraţia sumară de intenţia de a verifica mărfurile;

b) a constatat inexactitatea datelor în cauză;

c) a aprobat ridicarea mărfurilor. 

Art. 62. – (1) Biroul vamal de intrare poate renunţa să solicite depunerea unei declaraţii sumare pentru mărfurile care au făcut obiectul unei declaraţii vamale înainte de expirarea termenului prevăzut la art. 60 alin. (3) sau (4). În acest caz, declaraţia vamală conţine cel puţin informaţiile necesare pentru o declaraţie sumară şi, până când aceasta este acceptată, această declaraţie este echivalentă cu o declaraţie sumară. Autoritatea vamală poate aproba ca declaraţia vamală să fie depusă la un birou vamal de import, altul decât biroul vamal de intrare, cu condiţia ca acest birou să comunice imediat biroului vamal de intrare sau să-i pună la dispoziţie, pe cale electronică, informaţiile necesare. 

(2) Când declaraţia vamală este depusă în alt mod decât pe cale informatică, autoritatea vamală aplică aceleaşi criterii de gestionare a riscului ca şi în cazul declaraţiilor vamale depuse pe cale informatică. 

Art. 63. – (1) Mărfurile introduse pe teritoriul vamal al României se află sub supraveghere vamală din momentul intrării lor şi pot fi supuse controlului vamal până la stabilirea statutului lor vamal. 

(2) Mărfurile străine rămân sub supraveghere vamală până când:

a) se modifică statutul lor vamal;

b) intră într-o zonă liberă sau antrepozit liber;

c) sunt reexportate sau distruse potrivit legii. 

(3) Mărfurile care beneficiază de un tratament tarifar favorabil, în funcţie de destinaţia lor finală, rămân sub supraveghere vamală potrivit dispoziţiilor cuprinse în prezentul cod. 

Art. 64. – (1) Mărfurile introduse pe teritoriul vamal al României sunt transportate fără întârziere de persoana care le aduce, în conformitate cu instrucţiunile autorităţii vamale, astfel:

a) către biroul vamal desemnat de autoritatea vamală sau în alt loc desemnat sau aprobat de aceasta;

b) spre o zonă liberă sau antrepozit liber, când mărfurile sunt destinate acestora. 

(2) Persoana care îşi asumă răspunderea pentru transportul mărfurilor, după ce au fost introduse pe teritoriul vamal al României sau ca urmare a transbordării, devine răspunzătoare pentru respectarea obligaţiei prevăzute la alin. (1). 

(3) Când o navă sau o aeronavă aflată în situaţia prevăzută la alin. (1) este obligată, din motive de forţă majoră sau caz fortuit, să facă o escală sau să staţioneze temporar pe teritoriul vamal al României, transportatorul sau orice persoană care acţionează în numele acestuia este obligată să informeze fără întârziere autoritatea vamală asupra situaţiei intervenite, aceasta stabilind măsurile de supraveghere a navei sau aeronavei, precum şi a mărfurilor transportate de acestea. 

(4) Dispoziţiile alin. (1) lit. a) nu înlătură aplicarea altor prevederi legale cu privire la traficul turistic, de frontieră, poştal sau cel de importanţă economică neglijabilă, cu condiţia ca supravegherea vamală şi posibilitatea de a efectua controlul vamal să nu fie afectate. 

Art. 65. – (1) Prevederile art. 64 nu se aplică mărfurilor aflate la bordul navelor sau al aeronavelor care traversează marea teritorială şi apele teritoriale sau spaţiul aerian al României, fără a avea ca destinaţie un port sau aeroport românesc. 

(2) În caz de forţă majoră sau de caz fortuit, la schimbarea destinaţiei stabilite potrivit alin. (1), transportatorul este obligat să informeze imediat autoritatea vamală, inclusiv despre eventualele pierderi parţiale sau totale ale mărfurilor. 

CAPITOLUL II

Prezentarea mărfurilor la vamă

Art. 66. – Mărfurile care intră pe teritoriul vamal al României se prezintă la biroul vamal de persoana care le-a introdus sau, după caz, de persoana care îşi asumă răspunderea pentru transportul mărfurilor după ce au fost introduse, cu excepţia mărfurilor transportate cu mijloace de transport care tranzitează, fără întrerupere, apele teritoriale sau spaţiul aerian al teritoriului vamal al României. Persoana care prezintă mărfurile este obligată să menţioneze declaraţia sumară sau declaraţia vamală depusă anterior pentru aceste mărfuri. 

Art. 67. – Dispoziţiile art. 66 nu înlătură aplicarea reglementărilor vamale privind:

a) mărfurile transportate de călători;

b) mărfurile plasate sub un regim vamal, fără a fi prezentate la vamă, în cazurile prevăzute de lege. 

Art. 68. – Mărfurile pot, cu acordul autorităţii vamale, să fie examinate sau să se preleveze mostre din acestea, la cerere, în scopul acordării unei destinaţii vamale. 

CAPITOLUL III

Descărcarea mărfurilor prezentate în vamă

Art. 69. – (1) Mărfurile sunt descărcate sau transbordate de pe mijlocul de transport numai cu permisiunea autorităţii vamale în locurile desemnate ori aprobate de aceasta. 

(2) În cazul unui pericol iminent care impune descărcarea totală sau parţială a mărfurilor, operaţiunea se poate face fără acordul autorităţii vamale, care trebuie să fie informată imediat despre această situaţie. 

Art. 70.– (1) Autoritatea vamală poate oricând să efectueze controlul mărfurilor şi al mijloacelor de transport, impunând să se procedeze la descărcarea şi dezambalarea mărfurilor. 

(2) Mărfurile care au făcut obiectul declaraţiei sumare pot fi transferate numai în cazurile şi în locurile stabilite de autoritatea vamală. 

CAPITOLUL IV

Obligaţia de a atribui o destinaţie vamală mărfurilor prezentate la vamă

Art. 71. – Mărfurilor străine prezentate la biroul vamal li se acordă o destinaţie aprobată de autoritatea vamală. 

Art. 72. – (1) Când mărfurile sunt înscrise într-o declaraţie sumară, titularul operaţiunii comerciale sau reprezentantul acestuia este obligat să solicite o destinaţie vamală, aprobată de vamă, în termen de:

a) 45 de zile de la data depunerii declaraţiei sumare, în cazul mărfurilor transportate pe cale maritimă;

b) 20 de zile de la data depunerii declaraţiei sumare, în cazul mărfurilor transportate pe altă cale decât maritimă. 

(2) Când împrejurările o justifică, autoritatea vamală poate stabili un termen mai scurt sau poate aproba prelungirea termenului prevăzut la alin. (1). 

(3) Prelungirea termenului nu poate depăşi necesităţile reale justificate de împrejurări şi se acordă numai dacă solicitarea este depusă în cadrul termenului iniţial. 

CAPITOLUL V

Depozitarea temporară a mărfurilor

Art. 73. – Până când li se atribuie o destinaţie vamală, mărfurile prezentate în vamă au, din momentul prezentării, statutul de mărfuri depozitate temporar. 

Art. 74. – (1) Mărfurile pot fi depozitate temporar numai în locurile şi în condiţiile aprobate de autoritatea vamală. 

(2) Autoritatea vamală poate cere persoanei care deţine mărfurile să constituie o garanţie care să asigure plata drepturilor de import. 

Art. 75. – Mărfurile depozitate temporar pot fi manipulate numai în scopul conservării lor în starea iniţială, fără să se modifice aspectul tehnic şi comercial al acestora. 

Art. 76. – (1) Autoritatea vamală are dreptul să ia măsurile necesare, inclusiv valorificarea potrivit legii, în situaţia mărfurilor pentru care nu au început, în termenele menţionate la art. 72, formalităţile pentru acordarea destinaţiei vamale. 

(2) Autoritatea vamală poate dispune ca, pe riscul şi pe cheltuiala persoanei care le deţine, mărfurile să fie transferate într-un alt loc care se află sub supraveghere vamală, până la reglementarea situaţiei acestora. 

CAPITOLUL VI

Dispoziţii aplicabile mărfurilor străine care au circulat sub un regim de tranzit

Art. 77. – Dispoziţiile art. 64, cu excepţia alin. (1) lit. a), ale art. 65 alin. (2) şi ale art. 66–76 nu se aplică la introducerea pe teritoriul vamal al României a mărfurilor deja plasate sub regim de tranzit. 

Art. 78. – Pentru mărfurile străine care au circulat sub un regim de tranzit, ajunse la destinaţia lor pe teritoriul vamal al României, şi care au fost prezentate la vamă potrivit reglementărilor privind tranzitul, se aplică dispoziţiile art. 68–76. 

CAPITOLUL VII

Alte dispoziţii

Art. 79. – (1) Când împrejurările o impun, autoritatea vamală poate dispune, în condiţiile legii, ca mărfurile prezentate în vamă să fie distruse, informându-l în prealabil pe deţinătorul mărfurilor despre aceasta. 

(2) Costurile rezultate în urma distrugerii mărfurilor sunt suportate de către deţinătorul mărfurilor. 

Art. 80. – În cazul în care se constată că mărfurile au fost aduse pe teritoriul vamal al României cu nerespectarea normelor legale sau că au fost sustrase de sub supravegherea vamală, autoritatea vamală ia măsurile prevăzute de lege pentru reglementarea situaţiei, inclusiv pentru valorificarea acestora potrivit legii. 

TITLUL IV

Destinaţia vamală

CAPITOLUL I

Introducere

Art. 81. – (1) În măsura în care nu există dispoziţii contrare, mărfurilor li se poate acorda în orice moment, în condiţiile prevăzute de lege, orice destinaţie vamală, indiferent de natura sau cantitatea lor, de ţara de origine sau provenienţă, de transport ori de destinaţie. 

(2) Prevederile alin. (1) nu exclud aplicarea interdicţiilor sau restricţiilor justificate din raţiuni de morală, ordine şi securitate publică, de protejare a sănătăţii şi a vieţii persoanelor, animalelor sau plantelor, de protejare a patrimoniului naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică ori de protejare a proprietăţii industriale şi comerciale. 

CAPITOLUL II

Plasarea mărfurilor sub un regim vamal

Art. 82. – (1) Mărfurile destinate plasării sub un regim vamal trebuie să facă obiectul unei declaraţii pentru acel regim vamal. 

(2) Mărfurile româneşti declarate pentru regimul de export, perfecţionare pasivă, tranzit sau antrepozitare vamală sunt supuse supravegherii vamale din momentul acceptării declaraţiei vamale până la momentul în care acestea părăsesc teritoriul vamal al României ori sunt distruse sau declaraţia vamală este invalidată. 

Art. 83. – (1) În funcţie de felul mărfurilor şi de regimul vamal care poate fi utilizat, Autoritatea Naţională a Vămilor poate stabili, prin decizie, ca numai unele birouri vamale să fie competente să procedeze la efectuarea controlului vamal şi la aplicarea reglementărilor vamale. 

(2) Decizia Autorităţii Naţionale a Vămilor se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Art. 84. – Declaraţia vamală se face:

a) fie în scris;

b) fie utilizându-se un procedeu informatic aprobat de autoritatea vamală;

c) fie printr-o declaraţie verbală sau orice altă acţiune prin care deţinătorul mărfurilor îşi manifestă voinţa de a le plasa sub un regim vamal, în cazurile şi condiţiile prevăzute în regulamentul vamal. 

CAPITOLUL III

Declaraţia în scris. Procedura normală

Art. 85. – (1) Declaraţia în scris se face pe un formular corespunzător modelului oficial prevăzut în acest scop, aprobat de autoritatea vamală. Aceasta se semnează de titularul operaţiunii sau de reprezentantul său şi conţine datele necesare aplicării dispoziţiilor care reglementează regimul vamal pentru care se declară mărfurile. 

(2) Declaraţia este însoţită de toate documentele prevăzute pentru aplicarea dispoziţiilor care reglementează regimul vamal pentru care se declară mărfurile. 

Art. 86. – Declaraţia care respectă condiţiile prevăzute la art. 85 este acceptată imediat de către autoritatea vamală, cu condiţia ca mărfurile la care se referă să fie prezentate biroului vamal. Această declaraţie se înregistrează în registrul de evidenţă a biroului vamal. 

Art. 87. – (1) Declaraţia vamală, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 31 şi 32, poate fi făcută de orice persoană care este în măsură să prezinte mărfurile în cauză sau să facă posibilă prezentarea acestora autorităţii vamale competente, împreună cu toate documentele prevăzute pentru aplicarea dispoziţiilor privind regimul vamal pentru care se declară mărfurile. Când acceptarea unei declaraţii vamale impune obligaţii speciale unei anumite persoane, declaraţia se face de acea persoană sau în numele acesteia. 

(2) Declarantul trebuie să fie o persoană stabilită în România. Condiţia privind stabilirea în România nu se aplică persoanelor care:

a) întocmesc o declaraţie de tranzit sau de admitere temporară;

b) declară mărfuri ocazional, cu condiţia ca autoritatea vamală să considere acest lucru justificat. 

Art. 88. – (1) Declarantul are dreptul, la cerere, să rectifice una sau mai multe date cuprinse în declaraţia depusă şi acceptată de autoritatea vamală. Rectificarea nu poate face referire la alte mărfuri decât cele care au făcut obiectul declaraţiei iniţiale. 

(2) Rectificarea nu poate fi permisă când cererea a fost prezentată după ce autoritatea vamală fie:

a) a informat declarantul că intenţionează să efectueze controlul fizic al mărfurilor, fie

b) a constatat inexactitatea datelor în cauză, fie

c) a acordat liberul de vamă. 

Art. 89. – (1) La cererea declarantului, autoritatea vamală invalidează o declaraţie deja acceptată când declarantul furnizează dovezi că marfa a fost declarată eronat pentru regimul vamal corespunzător acestei declaraţii sau când, ca urmare a unor împrejurări speciale, plasarea mărfurilor sub regimul vamal pentru care acestea au fost declarate nu mai este justificată. 

(2) Când cererea de invalidare a declaraţiei este prezentată după ce autoritatea vamală a informat declarantul asupra intenţiei de a efectua controlul fizic al mărfurilor, aceasta poate fi luată în considerare numai după ce controlul fizic a fost finalizat. 

(3) Cazurile în care o declaraţie poate fi invalidată după acordarea liberului de vamă se stabilesc prin regulamentul vamal. 

(4) Invalidarea declaraţiei nu înlătură răspunderea contravenţională sau penală a declarantului. 

Art. 90. – (1) După acceptarea declaraţiei vamale, autoritatea vamală poate proceda la controlul documentar al acesteia şi al documentelor însoţitoare şi poate cere declarantului să prezinte şi alte documente necesare verificării exactităţii elementelor înscrise în declaraţie. 

(2) Dacă nu se prevede în mod expres altfel, data declaraţiei vamale acceptate este data înregistrării ei şi determină stabilirea şi aplicarea tuturor dispoziţiilor privind regimul vamal. 

(3) Autoritatea vamală poate proceda la controlul fizic al mărfurilor, total sau parţial, precum şi, dacă este cazul, la prelevarea de probe pentru analize sau pentru verificări amănunţite. 

Art. 91. – (1) Transportul mărfurilor la locul controlului fizic sau, după caz, unde urmează să fie prelevate probe, precum şi toate manipulările necesare acestor operaţiuni sunt efectuate de către declarant sau sub responsabilitatea acestuia. Costurile aferente acestor operaţiuni cad în sarcina declarantului. 

(2) Declarantul are dreptul să asiste la controlul fizic al mărfurilor, precum şi, după caz, la prelevarea probelor. Când autoritatea vamală consideră necesar, declarantul sau reprezentantul acestuia este obligat să prezinte mărfurile pentru control, să le manipuleze şi dezambaleze, să le reambaleze, precum şi să asigure condiţii pentru prelevarea probelor. 

(3) Prelevarea de probe se efectuează în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, fără ca autoritatea vamală să fie pasibilă de plată sau orice compensaţii pentru cantităţile prelevate. Autoritatea vamală suportă costurile analizei când aceasta se efectuează în laboratoarele proprii. 

Art. 92. – (1) Dacă controlul fizic se execută parţial, rezultatul acestuia este luat în considerare pentru întreaga partidă de marfă înscrisă în declaraţia vamală. Declarantul vamal are dreptul să ceară efectuarea unui control suplimentar al mărfurilor când consideră că rezultatul controlului parţial nu este concludent. 

(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), când un formular de declaraţie cuprinde două sau mai multe articole, datele de referinţă pentru fiecare articol sunt considerate ca fiind o declaraţie separată. 

Art. 93. – (1) Rezultatele verificării declaraţiei constituie baza aplicării dispoziţiilor care reglementează regimul vamal sub care sunt plasate mărfurile. 

(2) Când declaraţia nu este verificată şi nu se efectuează controlul fizic, dispoziţiile menţionate la alin. (1) se aplică pe baza datelor de referinţă cuprinse în declaraţie. 

Art. 94. – (1) Autoritatea vamală poate lua măsuri de marcare sau sigilare a mărfurilor, precum şi a compartimentelor din mijloacele de transport în care se află mărfurile, când este necesară identificarea mărfurilor pentru a se asigura respectarea condiţiilor care reglementează regimul vamal. 

(2) Marcajele sau sigiliile nu pot fi înlăturate decât de autoritatea vamală ori cu permisiunea acesteia, cu excepţia cazului fortuit sau de forţă majoră, când operaţiunea este necesară pentru a salva integritatea mărfurilor ori a mijloacelor de transport. În această situaţie, autoritatea vamală este înştiinţată imediat, justificându-se prin orice mijloc de probă măsura luată. 

Art. 95. – (1) Când sunt îndeplinite condiţiile de plasare a mărfurilor sub regimul respectiv şi mărfurile nu sunt supuse unor măsuri de prohibiţie sau restricţie, fără a aduce atingere alin. (2) şi (3) şi fără a se naşte o datorie vamală, autoritatea vamală acordă liberul de vamă pentru mărfuri imediat ce datele de referinţă din declaraţie au fost verificate sau acceptate fără verificare. Aceeaşi dispoziţie se aplică şi când verificările nu pot fi finalizate într-un interval de timp rezonabil şi prezenţa mărfurilor în vederea acestor verificări nu mai este necesară. 

(2) În cazul în care acceptarea unei declaraţii vamale conduce la naşterea unei datorii vamale pentru mărfurile cuprinse în acea declaraţie, liberul de vamă se acordă numai dacă cuantumul datoriei vamale a fost plătit sau garantat. Această dispoziţie nu se aplică pentru regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import în condiţiile prevăzute la alin. (3). 

(3) Dacă, potrivit dispoziţiilor care reglementează regimul vamal pentru care sunt declarate mărfurile, autoritatea vamală solicită constituirea unei garanţii, liberul de vamă pentru mărfurile plasate sub regimul vamal respectiv nu poate fi acordat decât după constituirea acestei garanţii. 

(4) Liberul de vamă se acordă în acelaşi timp pentru toate mărfurile care fac obiectul aceleiaşi declaraţii. În sensul prezentului alineat, când un formular de declaraţie cuprinde două sau mai multe articole, datele de referinţă aferente fiecărui articol sunt considerate ca fiind o declaraţie separată. 

Art. 96. – (1) Autoritatea vamală poate lua orice măsuri necesare, inclusiv confiscarea şi valorificarea mărfurilor, în cazul în care acestea, după acordarea liberului de vamă, nu au fost preluate în cadrul termenului legal sau când nu s-a acordat liberul de vamă pentru că fie:

a) nu a fost posibilă, din vina declarantului, începerea sau continuarea verificării mărfurilor în perioada stabilită de autoritatea vamală, fie

b) documentele care trebuiau depuse înainte ca mărfurile să poată fi plasate sub regim vamal nu au fost prezentate, fie

c) plata sau garanţia drepturilor de import ori export, după caz, nu a fost efectuată sau constituită în cadrul termenului legal, fie

d) sunt supuse unor prohibiţii sau restricţii cu privire la mărfurile respective. 

(2) Cazurile, termenele şi condiţiile pentru aplicarea alin. (1) sunt prevăzute în regulamentul vamal. 

CAPITOLUL IV

Declaraţia în scris. Procedura simplificată

Art. 97. – (1) Autoritatea vamală poate autoriza utilizarea unei proceduri simplificate pentru prezentarea şi declararea mărfurilor, în cazurile şi în condiţiile stabilite prin regulamentul vamal. 

(2) Procedura simplificată permite:

a) ca declaraţia să nu cuprindă toate datele de referinţă prevăzute la art. 85 alin. (1) sau ca unele dintre documentele menţionate la art. 85 alin. (2) să nu fie anexate la declaraţie;

b) depunerea în locul declaraţiei prevăzute la art. 85 a unui document comercial sau administrativ însoţit de o cerere de plasare a mărfurilor sub regimul vamal în cauză;

c) ca declararea mărfurilor pentru plasarea sub regimul vamal în cauză să se efectueze prin înscrierea acestora în evidenţe; în acest caz, autoritatea vamală poate permite declarantului să nu prezinte mărfurile la biroul vamal. 

(3) Declaraţia simplificată, documentul comercial sau administrativ ori înscrierea în evidenţe trebuie să conţină cel puţin datele necesare identificării mărfurilor. Înscrierea în evidenţe trebuie să cuprindă şi data la care aceasta se realizează. 

(4) Cu excepţia cazurilor stabilite în regulamentul vamal, declarantul trebuie să depună o declaraţie suplimentară care poate fi de natură globală, periodică sau recapitulativă. 

(5) Declaraţiile suplimentare, împreună cu cele simplificate menţionate la alin. (2) lit. a)–c), sunt considerate a constitui un act unic, indivizibil, care produce efecte de la data acceptării declaraţiilor simplificate; înscrierea în evidenţe are aceeaşi valoare juridică cu acceptarea declaraţiei menţionate la art. 85. 

(6) Procedurile simplificate speciale pentru regimul de tranzit vamal sunt prevăzute în regulamentul vamal. 

CAPITOLUL V

Alte declaraţii

Art. 98. – Când declaraţia vamală este întocmită în modalităţile prevăzute la art. 84 lit. b) şi c), prevederile art. 85–97 se aplică în mod corespunzător. 

Art. 99. – În cazul în care declaraţia vamală este întocmită conform art. 84 lit. b), autoritatea vamală poate permite ca documentele care trebuie să o însoţească să nu fie depuse împreună cu declaraţia. În această situaţie documentele se păstrează la dispoziţia autorităţii vamale. 

CAPITOLUL VI

Controlul ulterior al declaraţiilor

Art. 100. – (1) Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală. 

(2) În cadrul termenului prevăzut la alin. (1), autoritatea vamală verifică orice documente, registre şi evidenţe referitoare la mărfurile vămuite sau la operaţiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Controlul se poate face la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operaţiunile menţionate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deţine informaţii în legătură cu acestea. De asemenea, poate fi făcut şi controlul fizic al mărfurilor, dacă acestea mai există. 

(3) Când după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care dispune. 

(4) Autoritatea vamală stabileşte modelul documentului necesar pentru regularizarea situaţiei, precum şi instrucţiunile de completare a acestuia. 

(5) În cazul în care se constată că a luat naştere o datorie vamală sau că au fost sume plătite în plus, autoritatea vamală ia măsuri pentru încasarea diferenţelor în minus sau rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea dispoziţiilor legale. 

(6) În cadrul controlului ulterior al declaraţiilor, autoritatea vamală stabileşte potrivit alin. (3) şi diferenţele în plus sau în minus privind alte taxe şi impozite datorate statului în cadrul operaţiunilor vamale, luând măsuri pentru încasarea diferenţelor în minus constatate. Diferenţele în plus privind aceste taxe şi impozite se restituie potrivit normelor legale care le reglementează. 

(7) Când încălcarea reglementărilor vamale constituie, după caz, contravenţie sau infracţiune, autoritatea vamală este obligată să aplice sancţiunile contravenţionale sau să sesizeze organele de urmărire penală. 

(8) Declaraţia vamală acceptată şi înregistrată, precum şi documentul prevăzut la alin. (4) constituie titlu de creanţă. 

TITLUL V

Regimuri vamale

CAPITOLUL I

Punerea în liberă circulaţie

Art. 101. – (1) Punerea în liberă circulaţie conferă mărfurilor străine statutul vamal de mărfuri româneşti. 

(2) Punerea în liberă circulaţie atrage aplicarea măsurilor de politică comercială şi îndeplinirea formalităţilor vamale prevăzute pentru importul mărfurilor, precum şi încasarea oricăror drepturi legal datorate. 

Art. 102. – (1) Prin excepţie de la art. 90 alin. (2), în situaţia în care ulterior înregistrării declaraţiei vamale, până la acordarea liberului de vamă, intervin taxe vamale de import reduse, titularul operaţiunii comerciale sau reprezentantul acestuia poate solicita autorităţii vamale aplicarea taxei vamale mai favorabile. 

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care nu a fost posibilă acordarea liberului de vamă din motive imputabile declarantului. 

Art. 103. – Când un transport este format din mărfuri cu încadrări tarifare diferite, iar operaţiunile de clasificare tarifară şi de completare a declaraţiei vamale ar presupune un efort suplimentar şi cheltuieli disproporţionate faţă de drepturile de import care se percep, autoritatea vamală poate aproba, la cererea declarantului, ca drepturile de import să fie achitate pentru întregul transport, pe baza clasificării tarifare a mărfurilor pentru care se percepe cea mai mare taxă vamală de import. 

Art. 104. – (1) Mărfurile puse în liberă circulaţie, care au beneficiat de drepturi de import reduse sau zero în funcţie de destinaţia lor finală, rămân sub supraveghere vamală până când condiţiile pentru acordarea tratamentului favorabil încetează a mai fi aplicabile, precum şi în cazurile în care mărfurile sunt exportate sau distruse. Supravegherea vamală se încheie şi când mărfurile sunt utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute pentru aplicarea tratamentului favorabil, cu condiţia achitării taxelor datorate la punerea în liberă circulaţie. 

(2) Drepturile şi obligaţiile titularului unui tratament tarifar favorabil pot fi, în condiţiile prevăzute de autoritatea vamală, transferate succesiv unor alte persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru a beneficia de regimul în cauză. 

(3) Dispoziţiile art. 110 şi 112 se aplică în mod corespunzător mărfurilor prevăzute la alin. (1). 

Art. 105. – Titularii punerii în liberă circulaţie a mărfurilor destinate unei anumite utilizări, în cazul în care, ulterior acordării liberului de vamă, schimbă utilizarea mărfii, sunt obligaţi să înştiinţeze în prealabil autoritatea vamală, care va aplica regimul tarifar vamal corespunzător noii utilizări. 

Art. 106. – (1) Mărfurile puse în liberă circulaţie îşi pierd statutul vamal de mărfuri româneşti când declaraţia de punere în liberă circulaţie este invalidată după acordarea liberului de vamă. 

(2) Mărfurile puse în liberă circulaţie îşi pierd statutul vamal de mărfuri româneşti şi când drepturile de import sunt rambursate sau remise:

a) în cadrul regimului de perfecţionare activă sub forma sistemului cu rambursare;

b) în cazul mărfurilor defecte sau al celor care nu respectă prevederile contractuale;

c) în situaţiile prevăzute la art. 262, când rambursarea sau remiterea este supusă condiţiei ca mărfurile să fie exportate sau reexportate ori să li se atribuie o destinaţie vamală aprobată în condiţiile prevăzute de regulamentul vamal. 

CAPITOLUL II

Regimuri suspensive şi regimuri vamale economice

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii comune

Art. 107. – (1) Sintagma regim suspensiv se utilizează, în cazul mărfurilor străine, pentru următoarele regimuri:

a) tranzit;

b) antrepozitare vamală;

c) perfecţionare activă sub forma unui sistem cu suspendare;

d) transformare sub control vamal;

e) admitere temporară. 

(2) Sintagma regim vamal economic se utilizează pentru următoarele regimuri:

a) antrepozitare vamală;

b) perfecţionare activă;

c) transformare sub control vamal;

d) admitere temporară;

e) perfecţionare pasivă. 

(3) Prin mărfuri de import se înţelege mărfurile plasate sub un regim suspensiv, precum şi mărfurile care, în cadrul regimului de perfecţionare activă în sistem cu rambursare, au făcut obiectul formalităţilor de punere în liberă circulaţie şi al formalităţilor prevăzute la art. 145. 

(4) Prin mărfuri în aceeaşi stare se înţelege mărfurile de import care, în regimul de perfecţionare activă sau de transformare sub control vamal, nu au suferit nici o operaţiune de perfecţionare sau de transformare. 

Art. 108. – (1) Utilizarea unui regim vamal economic este condiţionată de eliberarea unei autorizaţii de către autoritatea vamală. 

(2) Autorizaţia se acordă persoanelor care asigură toate condiţiile necesare pentru efectuarea corectă a operaţiunilor şi când autoritatea vamală poate asigura supravegherea şi controlul regimului fără a mai trebui să introducă măsuri administrative disproporţionate faţă de necesităţile economice respective. 

(3) Condiţiile în care este utilizat regimul respectiv sunt stabilite în autorizaţie. 

(4) Titularul autorizaţiei este obligat să informeze autoritatea vamală asupra tuturor elementelor survenite după acordarea autorizaţiei care pot influenţa menţinerea acesteia sau condiţiile de utilizare a acesteia. 

Art. 109. – Orice produse sau mărfuri obţinute din mărfuri plasate sub un regim suspensiv se consideră ca fiind plasate sub incidenţa aceluiaşi regim, cu respectarea prevederilor exprese ale art. 4 pct. 11 lit. a) teza a doua. 

Art. 110. – (1) Autoritatea vamală poate condiţiona plasarea mărfurilor sub un regim suspensiv de constituirea unei garanţii care să asigure plata datoriei vamale care s-ar naşte pentru aceste mărfuri. 

(2) Prin regulamentul vamal pot fi prevăzute dispoziţii speciale privind constituirea unei garanţii în cadrul unui anumit regim suspensiv. 

Art. 111. – (1) Regimul suspensiv economic se încheie când mărfurile plasate în acest regim sau, în anumite cazuri, produsele compensatoare ori transformate obţinute sub acest regim primesc o nouă destinaţie vamală admisă. 

(2) Autoritatea vamală ia toate măsurile necesare pentru a reglementa situaţia mărfurilor pentru care regimul vamal nu s-a încheiat în condiţiile prevăzute. 

Art. 112. – Drepturile şi obligaţiile titularului unui regim vamal economic pot fi, în condiţiile prevăzute de autoritatea vamală, transferate succesiv unor alte persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute pentru a beneficia de regimul în cauză. 

SECŢIUNEA a 2-a

Tranzitul

Art. 113. – (1) Regimul de tranzit permite transportul de la un birou vamal la alt birou vamal al:

a) mărfurilor străine, fără ca acestea să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială;

b) mărfurilor româneşti, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în reglementări specifice pentru a se evita ca produsele care beneficiază de măsuri speciale de export să eludeze sau să beneficieze nejustificat de aceste măsuri. 

(2) Transportul menţionat la alin. (1) se efectuează în următoarele modalităţi:

a) conform regimului de tranzit;

b) în baza unui carnet TIR – Convenţia TIR – Convenţia vamală relativă la transportul internaţional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR, întocmită la Geneva la 14 noiembrie 1975, la care România a aderat potrivit Decretului nr. 420/1979;

c) în baza unui carnet ATA, utilizat ca document de tranzit – Convenţia privind admiterea temporară, adoptată la Istanbul la 26 iunie 1990, ratificată de România prin Legea nr. 395/2002;

d) în baza altor norme prevăzute prin acorduri sau convenţii internaţionale la care România este parte;

e) prin poştă, inclusiv colet poştal. 

(3) Regimul de tranzit nu înlătură aplicarea dispoziţiilor specifice aplicabile transportului mărfurilor plasate într-un regim vamal economic. 

Art. 114. – (1) Regimul de tranzit se încheie şi obligaţiile titularului se consideră îndeplinite când mărfurile plasate sub acest regim şi documentele solicitate au fost prezentate biroului vamal de destinaţie, în concordanţă cu dispoziţiile regimului. 

(2) Autoritatea vamală descarcă regimul de tranzit când este în măsură să stabilească, pe baza comparării datelor disponibile la biroul vamal de plecare cu cele disponibile la biroul vamal de destinaţie, că regimul s-a încheiat în mod corect. 

Art. 115. – (1) Principalul obligat este titularul regimului de tranzit şi răspunde pentru:

a) prezentarea mărfurilor intacte la biroul de destinaţie în termenul prevăzut şi cu respectarea întocmai a măsurilor de marcare şi sigilare adoptate de autoritatea vamală;

b) respectarea dispoziţiilor referitoare la regimul de tranzit. 

(2) Transportatorul sau destinatarul mărfurilor care acceptă mărfurile ştiind că acestea circulă în regim de tranzit răspunde solidar pentru respectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a). 

Art. 116. – (1) Principalul obligat furnizează garanţia pentru asigurarea plăţii datoriei vamale pentru mărfurile tranzitate. 

(2) Garanţia poate fi:

a) garanţie izolată, care acoperă o singură operaţiune de tranzit;

b) garanţie globală, care acoperă mai multe operaţiuni de tranzit, când principalul obligat a fost autorizat de autoritatea vamală să folosească această garanţie. 

(3) Autorizaţia menţionată la alin. (2) lit. b) se acordă numai persoanelor care:

a) sunt stabilite în România;

b) sunt utilizatoare frecvente ale regimului de tranzit sau care au bonitatea de a-şi achita obligaţiile legate de acest regim;

c) nu au comis abateri grave sau repetate de la reglementările vamale ori fiscale. 

(4) Autoritatea vamală poate autoriza, în cazuri justificate, utilizarea unei garanţii globale de o valoare redusă sau o dispensă de la garantare. Criteriile suplimentare pentru această aprobare includ:

a) folosirea corectă a procedurii de tranzit într-o perioadă dată;

b) cooperarea cu autoritatea vamală;

c) în cazul dispensei de la garantare, o situaţie financiară bună care să le permită îndeplinirea angajamentelor persoanelor în cauză. 

(5) Normele pentru acordarea autorizaţiilor conform prevederilor alin. (4) se stabilesc prin regulamentul vamal. 

(6) Dispensa de la garantare prevăzută la alin. (4) nu se acordă pentru operaţiunile de tranzit al mărfurilor care implică un risc ridicat de fraudă. Criteriile de stabilire a riscurilor de fraudă sunt prevăzute în regulamentul vamal. 

(7) Utilizarea garanţiei globale de o valoare redusă poate fi temporar interzisă de autoritatea vamală, ca măsură excepţională în împrejurări speciale. 

(8) Garanţia globală poate fi temporar interzisă de către autoritatea vamală pentru mărfurile care, prin utilizarea garanţiei globale, au fost identificate ca făcând obiectul unei fraude. 

Art. 117. – (1) Cu excepţia situaţiilor stabilite, când este cazul, prin regulamentul vamal, nu se constituie o garanţie pentru:

a) transportul aerian;

b) transportul pe căi navigabile interioare deschise traficului internaţional;

c) transportul prin conducte;

d) transportul efectuat de companiile de cale ferată din România. 

(2) Cazurile în care se poate acorda exceptarea de la garanţie pentru transportul naval, altul decât cel menţionat la alin. (1) lit. b), se stabilesc prin regulamentul vamal. 

Art. 118. – (1) Normele pentru punerea în aplicare a regimului de tranzit se stabilesc prin regulamentul vamal. 

(2) Autoritatea vamală poate stabili proceduri simplificate care se aplică anumitor tipuri de transport de mărfuri sau pentru mărfuri care nu părăsesc teritoriul vamal al României. 

SECŢIUNEA a 3-a

Antrepozitarea vamală

Art. 119. – (1) Regimul de antrepozitare vamală permite depozitarea într-un antrepozit vamal a:

a) mărfurilor străine, fără ca ele să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială;

b) mărfurilor româneşti care, în temeiul prevederilor legale ce reglementează domenii specifice, beneficiază, pe baza plasării lor într-un antrepozit vamal, de măsurile legate de exportul mărfurilor. 

(2) Antrepozitul vamal reprezintă orice loc aprobat de autoritatea vamală şi aflat sub supravegherea acesteia, unde mărfurile pot fi depozitate în condiţiile prevăzute. 

(3) Cazurile în care mărfurile prevăzute la alin. (1) pot fi plasate sub regim de antrepozitare vamală fără a fi depozitate într-un antrepozit vamal sunt stabilite în conformitate cu regulamentul vamal. 

Art. 120. – (1) Un antrepozit vamal poate fi public sau privat. 

(2) Antrepozitul public reprezintă antrepozitul vamal disponibil oricărei persoane pentru depozitarea mărfurilor. 

(3) Antrepozitul privat reprezintă antrepozitul vamal rezervat depozitării mărfurilor de către deţinătorul antrepozitului. 

(4) Deţinătorul antrepozitului este persoana autorizată să gestioneze antrepozitul vamal. 

(5) Antrepozitarul este persoana obligată prin declaraţia de plasare a mărfurilor sub regimul de antrepozitare vamală sau persoana căreia i se transferă drepturile şi obligaţiile unei astfel de persoane. 

Art. 121. – (1) Gestionarea unui antrepozit vamal este condiţionată de eliberarea unei autorizaţii de către autoritatea vamală. Această autorizaţie nu este necesară în cazul în care gestionarea antrepozitului este efectuată de autoritatea vamală. 

(2) Persoana care doreşte să gestioneze un antrepozit vamal întocmeşte o cerere scrisă care să conţină informaţiile necesare pentru acordarea autorizaţiei şi să dovedească faptul că există o raţiune economică pentru depozitare. Autorizaţia prevede condiţiile în care antrepozitul vamal poate fi gestionat. 

(3) Autorizaţia se acordă numai persoanelor stabilite în România. 

Art. 122. – Deţinătorul antrepozitului vamal are, faţă de autoritatea vamală, următoarele răspunderi:

a) să asigure supravegherea mărfurilor, astfel încât să nu fie posibilă sustragerea acestora de sub controlul vamal;

b) să îndeplinească obligaţiile ce decurg din depozitarea mărfurilor aflate în regim de antrepozitare vamală;

c) să respecte condiţiile stabilite în autorizaţie. 

Art. 123. – Prin excepţie de la prevederile art. 122, când autorizaţia priveşte un antrepozit public, aceasta poate prevedea ca răspunderile menţionate la art. 122 lit. a) şi/sau lit. b) să revină exclusiv antrepozitarului. 

Antrepozitarul este permanent răspunzător de îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din plasarea mărfurilor sub regimul de antrepozitare vamală. 

Art. 124. – Drepturile şi obligaţiile unui deţinător de antrepozit pot fi transferate unei alte persoane, cu acordul autorităţii vamale. 

Art. 125. – Fără a se înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 110, autoritatea vamală poate cere deţinătorului de antrepozit să ofere o garanţie în legătură cu răspunderile specificate la art. 122. 

Art. 126. – (1) Autoritatea vamală îl desemnează pe deţinătorul de antrepozit sau, după caz, pe antrepozitar să ţină o evidenţă operativă, în forma aprobată de autoritatea vamală, a tuturor mărfurilor plasate sub regimul de antrepozitare vamală. Desemnarea unei persoane pentru ţinerea evidenţei operative a mărfurilor nu este necesară în cazul în care un antrepozit public este gestionat de autoritatea vamală. 

(2) Înscrierea în evidenţa operativă se face imediat ce mărfurile au fost introduse în antrepozit. 

(3) Dacă sunt respectate prevederile art. 108 alin. (2), autoritatea vamală poate renunţa la solicitarea ţinerii de evidenţe operative ale mărfurilor când răspunderile menţionate la art. 122 lit. a) şi/sau lit. b) îi revin în exclusivitate antrepozitarului, iar mărfurile sunt plasate sub regim pe baza unei declaraţii vamale scrise sau a unui document administrativ, în conformitate cu art. 97 alin. (2) lit. b). 

Art. 127. – (1) Când există o necesitate economică, iar supravegherea vamală nu este influenţată nefavorabil de aceasta, autoritatea vamală poate aproba ca:

a) mărfurile româneşti, altele decât cele prevăzute la art. 119 alin. (1) lit. b), să fie depozitate în incinta unui antrepozit vamal. Aceste mărfuri nu fac obiectul regimului de antrepozitare vamală;

b) mărfurile străine să fie supuse în incinta unui antrepozit vamal unor operaţiuni specifice regimului de perfecţionare activă;

c) mărfurile străine să fie supuse în incinta unui antrepozit vamal unor operaţiuni specifice regimului de transformare sub control vamal. 

(2) Mărfurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) fac obiectul regimurilor vamale corespunzătoare şi nu al regimului de antrepozitare vamală. 

(3) Formalităţile la care se poate renunţa într-un antrepozit vamal pentru mărfurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se stabilesc în regulamentul vamal. 

(4) Autoritatea vamală poate cere ca mărfurile menţionate la alin. (1) să fie înscrise în evidenţa operativă prevăzută la art. 126. 

Art. 128. – (1) Mărfurile pot rămâne în regim de antrepozitare vamală pe timp nelimitat. În cazuri excepţionale, autoritatea vamală poate stabili un termen până la care antrepozitarul trebuie să atribuie mărfurilor o nouă destinaţie vamală. 

(2) Pentru anumite mărfuri menţionate la art. 119 alin. (1) lit. b), cuprinse în politica agricolă, se pot stabili termene prin regulamentul vamal. 

Art. 129. – (1) Mărfurile de import pot face obiectul manipulărilor uzuale pentru a asigura conservarea, ameliorarea aspectului sau vandabilitatea acestora ori pentru a le pregăti pentru distribuţie sau revânzare. Pentru anumite categorii de mărfuri, autoritatea vamală poate alcătui o listă a cazurilor în care aceste manipulări sunt interzise pentru mărfurile care fac obiectul politicii agricole. 

(2) Mărfurile româneşti menţionate în art. 119 alin. (1) lit. b), care sunt plasate sub regimul de antrepozitare vamală şi care sunt cuprinse în politica agricolă, pot fi supuse doar manipulărilor prevăzute în mod expres pentru asemenea mărfuri. 

(3) Manipulările prevăzute la alin. (1) şi (2) se autorizează în prealabil de autoritatea vamală, care fixează condiţiile în care acestea pot avea loc. 

(4) Formele de manipulare prevăzute la alin. (1) şi (2) se stabilesc prin regulamentul vamal. 

Art. 130. – (1) În cazuri justificate, mărfurile plasate sub regimul de antrepozitare vamală pot fi scoase temporar din antrepozit pe baza aprobării prealabile a autorităţii vamale, care stabileşte condiţiile în care poate avea loc. 

(2) Când sunt în afara antrepozitului vamal, mărfurile pot fi supuse manipulărilor prevăzute la art. 129. 

Art. 131. – Autoritatea vamală poate permite ca mărfurile plasate sub regimul de antrepozitare vamală să fie transferate de la un antrepozit vamal la altul. 

Art. 132. – (1) Când se naşte o datorie vamală referitoare la mărfuri de import, iar valoarea în vamă se bazează pe un preţ efectiv plătit sau de plătit care include cheltuielile de antrepozitare şi de conservare a mărfurilor în antrepozit, aceste cheltuieli nu se includ în valoarea în vamă, cu condiţia ca acestea să fie evidenţiate distinct faţă de preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri. 

(2) Când mărfurile prevăzute la alin. (1) au fost supuse manipulărilor prevăzute la art. 129, natura mărfurilor, valoarea în vamă şi cantitatea care se au în vedere la stabilirea cuantumului drepturilor de import sunt, la cererea declarantului, acelea care ar trebui luate în considerare la data naşterii datoriei vamale dacă nu ar fi suferit aceste manipulări. Prin regulamentul vamal se pot stabili derogări de la această dispoziţie. 

(3) În cazul în care mărfurile de import sunt puse în liberă circulaţie în conformitate cu art. 97 alin. (2) lit. c), natura mărfurilor, valoarea în vamă şi cantitatea ce trebuie luate în considerare la data naşterii datoriei vamale, pentru stabilirea cuantumului drepturilor de import, sunt cele aplicabile mărfurilor la momentul în care au fost plasate sub regimul de antrepozitare vamală. Dispoziţiile cuprinse în prezentul alineat se aplică numai cu condiţia ca aceste elemente să fi fost acceptate de autoritatea vamală la momentul în care mărfurile au fost plasate sub regimul de antrepozitare vamală şi dacă declarantul nu solicită ca aceste elemente să fie determinate la momentul naşterii datoriei vamale, fără să contravină controlului ulterior prevăzut la art. 100. 

Art. 133. – Mărfurile româneşti prevăzute la art. 119 alin. (1) lit. b), care sunt cuprinse în politica agricolă şi sunt plasate într-un antrepozit vamal, trebuie să fie exportate sau să primească o altă destinaţie, stabilită prin reglementările menţionate la acel articol. 

SECŢIUNEA a 4-a

Perfecţionarea activă

Art. 134. – (1) Regimul de perfecţionare activă permite ca următoarele mărfuri să fie utilizate pe teritoriul vamal al României într-una sau mai multe operaţiuni de perfecţionare:

a) mărfurile străine destinate reexportului în afara teritoriului vamal al României sub forma produselor compensatoare, fără ca aceste mărfuri să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială;

b) mărfurile puse în liberă circulaţie, cu rambursarea sau remiterea drepturilor de import aferente unor asemenea mărfuri, dacă sunt exportate în afara teritoriului vamal al României sub formă de produse compensatoare. 

(2) Prin sistem cu suspendare se înţelege regimul de perfecţionare activă prevăzut la alin. (1) lit. a). 

(3) Prin sistem cu rambursare se înţelege regimul de perfecţionare activă prevăzut la alin. (1) lit. b). 

(4) Prin operaţiuni de perfecţionare se înţelege:

a) prelucrarea mărfurilor, inclusiv montajul, asamblarea şi adaptarea lor la alte mărfuri;

b) transformarea mărfurilor;

c) repararea mărfurilor, inclusiv restaurarea lor;

d) utilizarea anumitor mărfuri, definite în conformitate cu regulamentul vamal, care, deşi nu se regăsesc în produsele compensatoare, permit sau facilitează obţinerea acestor produse, chiar dacă dispar total sau parţial în cursul folosirii lor. 

(5) Prin produse compensatoare se înţelege toate produsele care rezultă din operaţiuni de perfecţionare. 

(6) Prin mărfuri echivalente se înţelege mărfurile româneşti care sunt utilizate în locul mărfurilor de import pentru fabricarea produselor compensatoare. 

(7) Prin rata de randament se înţelege cantitatea sau procentajul de produse compensatoare obţinute din perfecţionarea unor cantităţi determinate de mărfuri de import. 

Art. 135. – (1) Mărfurile echivalente trebuie să fie de aceeaşi calitate şi să aibă aceleaşi caracteristici ca mărfurile de import. În anumite cazuri, stabilite în regulamentul vamal, mărfurile echivalente pot fi într-un stadiu de fabricaţie mai avansat decât mărfurile de import. 

(2) Autoritatea vamală permite ca:

a) produsele compensatoare să fie obţinute din mărfuri echivalente;

b) produsele compensatoare obţinute din mărfuri echivalente să fie exportate din România înainte de a importa mărfurile de import. 

(3) Când se aplică dispoziţiile alin. (2), mărfurile de import sunt considerate, în scopuri vamale, ca mărfuri echivalente, iar mărfurile echivalente ca mărfuri de import. 

(4) Când se aplică alin. (2) lit. b) şi produsele compensatoare ar fi susceptibile de plata drepturilor de export dacă nu ar fi exportate sau reexportate în cadrul unei operaţiuni de perfecţionare activă, titularul autorizaţiei trebuie să constituie o garanţie pentru a asigura plata acestor drepturi în eventualitatea în care importul mărfurilor nu se efectuează în termenul prevăzut. 

(5) Prin regulamentul vamal se pot adopta măsuri destinate să interzică, să limiteze sau să faciliteze operaţiunile efectuate în temeiul alin. (2). 

Art. 136. – Autorizaţia de perfecţionare activă este emisă la cererea persoanei care efectuează operaţiunile de perfecţionare sau care se ocupă de efectuarea lor. 

Art. 137. – Autorizaţia de perfecţionare activă se acordă numai:

a) persoanelor stabilite în România. Autorizaţia se poate acorda şi persoanelor stabilite în afara României pentru importurile de natură necomercială;

b) când, fără să aducă atingere utilizării mărfurilor menţionate la art. 134 alin. (4) lit. d), mărfurile de import pot fi identificate în produsele compensatoare sau, în cazul menţionat la art. 135, când se poate verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru mărfurile echivalente;

c) când regimul de perfecţionare activă poate contribui la crearea unor condiţii favorabile pentru exportul sau reexportul produselor compensatoare, cu condiţia ca interesele esenţiale ale producătorilor români să nu fie afectate în mod nefavorabil. Cazurile în care condiţiile economice se consideră îndeplinite se stabilesc prin regulamentul vamal. 

Art. 138. – (1) Autoritatea vamală stabileşte termenul în care produsele compensatoare trebuie să fie exportate sau reexportate ori să li se atribuie o altă destinaţie vamală. Acest termen trebuie să ţină seama de durata necesară pentru efectuarea operaţiunilor de perfecţionare şi de livrare a produselor compensatoare. 

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) se calculează de la data la care mărfurile străine sunt plasate sub regimul de perfecţionare activă. Autoritatea vamală poate acorda prelungirea termenului în urma unei cereri justificate depuse de titularul autorizaţiei. Din raţiuni de simplificare se poate decide ca un termen care începe în cursul unei luni calendaristice sau al unui trimestru să se încheie în ultima zi a unei luni calendaristice ulterioare, respectiv a unui trimestru ulterior. 

(3) Când se aplică prevederile art. 135 alin. (2) lit. b), autoritatea vamală stabileşte termenul în care mărfurile străine trebuie declarate pentru regim. Acest termen începe la data acceptării declaraţiei de export pentru produsele compensatoare obţinute din mărfurile echivalente corespunzătoare. 

(4) Autoritatea vamală poate să prevadă termene specifice în cazul unor operaţiuni de perfecţionare sau pentru anumite mărfuri de import. 

Art. 139. – (1) Autoritatea vamală stabileşte fie rata de randament a operaţiunii, fie, când este cazul, metoda de determinare a acestei rate. Rata de randament este propusă de titularul operaţiunii pe baza condiţiilor reale în care se efectuează sau urmează să se efectueze operaţiunea de perfecţionare. 

(2) În cazuri justificate, pentru operaţiuni de perfecţionare activă care se efectuează uzual în condiţii tehnice bine definite, cu mărfuri având caracteristici sensibil constante, din care rezultă produse compensatoare de o calitate uniformă, se poate stabili, potrivit regulamentului vamal, o rată de randament standard, pe baza unor date reale, cunoscute şi determinate în prealabil de titularul operaţiunii. 

Art. 140. – Cazurile şi condiţiile în care mărfurile aflate în aceeaşi stare sau produsele compensatoare sunt considerate a fi fost puse în liberă circulaţie se stabilesc prin regulamentul vamal. 

Art. 141. – (1) În cazul naşterii unei datorii vamale, cuantumul acesteia se determină pe baza elementelor de taxare corespunzătoare mărfurilor de import în momentul acceptării declaraţiei de plasare a acestor mărfuri sub regim de perfecţionare activă. 

(2) Dacă în momentul menţionat la alin. (1) mărfurile de import îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de tratamentul tarifar preferenţial în cadrul contingentelor sau al plafoanelor tarifare, acestea pot beneficia de tratamentul tarifar preferenţial prevăzut pentru mărfuri identice în momentul acceptării declaraţiei vamale de punere în liberă circulaţie. 

Art. 142. – Prin excepţie de la prevederile art. 141, produsele compensatoare:

a) sunt supuse drepturilor de import corespunzătoare, când sunt puse în liberă circulaţie şi se regăsesc în lista prevăzută de regulamentul vamal, în măsura în care ele sunt proporţionale cu partea exportată a produselor compensatoare neincluse pe această listă. Titularul autorizaţiei are însă dreptul să solicite ca taxarea pentru acele produse să fie efectuată în condiţiile menţionate la art. 141;

b) sunt supuse drepturilor de import corespunzătoare când sunt supuse taxării stabilite prin politica agricolă şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în regulamentul vamal;

c) sunt supuse drepturilor de import determinate în conformitate cu reglementările aplicabile regimului vamal în cauză sau în materie de zone libere sau antrepozite libere, când au fost plasate sub un regim suspensiv sau într-o zonă liberă ori antrepozit liber. Titularul autorizaţiei are însă dreptul să solicite ca taxarea să fie efectuată potrivit art. 141 sau, în cazurile când produselor compensatoare li s-a atribuit o destinaţie vamală, alta decât transformarea sub control vamal, cuantumul drepturilor de import percepute să fie cel puţin egal cu cel calculat conform art. 141;

d) pot fi supuse reglementărilor privind stabilirea drepturilor prevăzute pentru regimul de transformare sub control vamal când mărfurile de import ar fi putut fi plasate sub acest regim;

e) beneficiază de tratament tarifar favorabil în funcţie de destinaţia lor finală, când acest tratament este prevăzut pentru mărfuri identice importate;

f) sunt scutite de drepturi de import când o astfel de scutire este prevăzută, prin lege, pentru mărfuri identice importate. 

Art. 143. – (1) Produsele compensatoare ori mărfurile aflate în aceeaşi stare pot face obiectul unui export temporar, total sau parţial, în scopul perfecţionării complementare efectuate în afara teritoriului vamal al României, cu condiţia obţinerii unei autorizaţii şi cu respectarea prevederilor privind regimul de perfecţionare pasivă. 

(2) Când ia naştere o datorie vamală privind produsele reimportate, autoritatea vamală încasează:

a) drepturile de import pentru produsele compensatoare sau mărfurile aflate în aceeaşi stare menţionate la alin. (1), calculate în conformitate cu prevederile art. 141 şi 142;

b) drepturile de import pentru produsele reimportate după perfecţionare în afara teritoriului vamal al României, al căror cuantum se calculează în conformitate cu dispoziţiile privind regimul de perfecţionare pasivă în aceleaşi condiţii care s-ar aplica dacă produsele exportate sub acest din urmă regim ar fi fost puse în liberă circulaţie înainte ca acest export să aibă loc. 

Art. 144. – (1) Sistemul cu rambursare poate fi utilizat pentru toate mărfurile. Acest sistem nu poate fi utilizat când, în momentul acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie:

a) mărfurile de import sunt supuse unor restricţii cantitative la import;

b) mărfurile de import beneficiază de o măsură tarifară în cadrul contingentelor;

c) pentru mărfurile de import este necesară prezentarea unei licenţe de import sau export ori a unui certificat prevăzut de reglementările privind politica agricolă;

d) a fost stabilită o restituire la export sau o taxă la export pentru produsele compensatoare. 

(2) Rambursarea drepturilor de import nu este permisă nici în cazul în care, în momentul acceptării declaraţiei de export pentru produsele compensatoare, aceste produse necesită prezentarea unui certificat de import sau de export ori s-a stabilit o restituire sau o taxă la export pentru acestea. 

(3) Prin regulamentul vamal se pot stabili derogări de la prevederile alin. (1) şi (2). 

Art. 145. – (1) În declaraţia de punere în liberă circulaţie trebuie să se indice faptul că se utilizează sistemul de rambursare şi să fie furnizate datele de referinţă ale autorizaţiei. 

(2) La cererea autorităţii vamale, autorizaţia menţionată la alin. (1) se anexează la declaraţia de punere în liberă circulaţie. 

Art. 146. – În cadrul sistemului cu rambursare nu se aplică dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b), alin. (3) şi (4), art. 138 alin. (3), art. 140, 141 şi art. 142 lit. b) şi d), precum şi art. 149. 

Art. 147. – (1) Titularul autorizaţiei poate solicita rambursarea sau remiterea drepturilor de import când poate dovedi, în conformitate cu cerinţele autorităţii vamale, că mărfurile de import puse în liberă circulaţie în cadrul sistemului cu rambursare sub formă de produse compensatoare sau mărfuri în aceeaşi stare au fost:

a) fie exportate;

b) fie plasate, în vederea reexportului ulterior, sub regimul de tranzit, regimul de antrepozitare vamală, regimul de admitere temporară sau regimul de perfecţionare activă în sistem cu suspendare sau într-o zonă liberă sau antrepozit liber. 

(2) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) se aplică în cazul în care au fost îndeplinite toate condiţiile de utilizare a regimului. 

(3) În scopul atribuirii unei destinaţii vamale în conformitate cu alin. (1) lit. b), produsele compensatoare sau mărfurile de import aflate în aceeaşi stare sunt considerate mărfuri străine. 

(4) Termenul în care trebuie să se depună cererea de rambursare se stabileşte prin regulamentul vamal. 

(5) Când produsele compensatoare sau mărfurile aflate în aceeaşi stare, plasate sub un regim vamal sau într-o zonă liberă sau antrepozit liber, potrivit alin. (1), sunt puse în liberă circulaţie, cuantumul drepturilor de import rambursate sau remise se consideră a constitui cuantumul datoriei vamale. 

(6) În scopul stabilirii cuantumului drepturilor de import ce trebuie rambursate sau remise, prevederile art. 142 lit. a) se aplică în mod corespunzător. 

Art. 148. – Exportul temporar al produselor compensatoare realizat conform art. 143 alin. (1) nu se consideră ca export, în sensul art. 147, cu excepţia cazului când acele produse nu sunt reimportate în România în perioada prevăzută. 

Art. 149. – Regimul de perfecţionare activă în sistemul cu suspendare se aplică şi pentru ca produsele compensatoare să beneficieze de scutirea de drepturi de export în care se încadrează produsele identice obţinute din mărfuri româneşti în locul mărfurilor de import. 

SECŢIUNEA a 5-a

Transformarea sub control vamal

Art. 150. – Regimul de transformare sub control vamal permite ca mărfurile străine să fie utilizate pe teritoriul vamal al României pentru a fi supuse unor operaţiuni care le modifică natura sau starea, fără să fie supuse drepturilor de import sau măsurilor de politică comercială. Regimul permite punerea lor în liberă circulaţie cu plata drepturilor de import datorate pentru mărfurile rezultate din operaţiunile de transformare. Acestea sunt denumite produse transformate. 

Art. 151. – Cazurile şi condiţiile specifice în care se poate folosi regimul de transformare sub control vamal se stabilesc prin regulamentul vamal. 

Art. 152. – Autorizaţia pentru transformare sub control vamal se acordă la cererea persoanei care efectuează transformarea sau care se ocupă de efectuarea acesteia. 

Art. 153. – Autorizaţia pentru transformare sub control vamal se acordă numai:

a) persoanelor stabilite în România;

b) când mărfurile de import pot fi identificate în produsele transformate;

c) când natura sau starea mărfurilor din momentul plasării lor sub regim nu mai poate fi reconstituită economic după transformare;

d) când utilizarea regimului nu poate avea drept consecinţă eludarea efectelor reglementărilor privind originea şi a restricţiilor cantitative aplicabile mărfurilor importate;

e) când sunt îndeplinite condiţiile necesare ca regimul să ajute la crearea sau menţinerea activităţii de transformare a mărfurilor în România, fără să aducă atingere în mod vădit intereselor economice ale producătorilor naţionali de mărfuri similare. Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile în care aceste condiţii economice se consideră îndeplinite. 

Art. 154. – Dispoziţiile art. 138 alin. (1), (2) şi (4) şi ale art. 139 se aplică în mod corespunzător. 

Art. 155. – Când ia naştere o datorie vamală pentru mărfurile aflate în aceeaşi stare sau pentru produsele care sunt în stadii intermediare de transformare comparativ cu ceea ce s-a prevăzut în autorizaţie, cuantumul acestei datorii se stabileşte pe baza elementelor de taxare corespunzătoare mărfurilor de import în momentul acceptării declaraţiei de plasare a mărfurilor sub regimul de transformare sub control vamal. 

Art. 156. – (1) În cazurile în care mărfurile de import îndeplineau condiţiile pentru a beneficia de un tratament tarifar preferenţial când au fost plasate sub regimul de transformare sub control vamal şi când acest tratament tarifar preferenţial este aplicabil produselor identice cu produsele transformate puse în liberă circulaţie, drepturile de import la care sunt supuse produsele transformate se calculează prin aplicarea taxei pentru tratamentul tarifar preferenţial respectiv. 

(2) Dacă tratamentul tarifar preferenţial menţionat la alin. (1) este prevăzut pentru mărfurile de import în cadrul contingentelor tarifare sau plafoanelor tarifare, aplicarea taxei menţionate la alin. (1) cu privire la produsele transformate este, de asemenea, supusă condiţiei ca respectivul tratament tarifar preferenţial să fie aplicabil mărfurilor de import în momentul acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie. În acest caz, cantităţii de mărfuri de import utilizate în mod real la fabricarea produselor transformate puse în liberă circulaţie i se aplică contingentele sau plafoanele tarifare în vigoare la momentul acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie şi nu se procedează la aplicarea contingentelor sau plafoanelor tarifare deschise pentru produsele identice cu produsele transformate. 

SECŢIUNEA a 6-a

Admiterea temporară

Art. 157. – Regimul de admitere temporară permite utilizarea pe teritoriul vamal al României, cu exonerarea totală sau parţială de drepturi de import şi fără a fi supuse măsurilor de politică comercială, a mărfurilor străine destinate reexportului, fără să fi suferit vreo modificare în afara deprecierii normale datorate utilizării lor. 

Art. 158. – Autorizaţia de admitere temporară se acordă la cererea persoanei care utilizează mărfurile sau care se ocupă ca acestea să fie utilizate. 

Art. 159. – Autoritatea vamală refuză acordarea regimului de admitere temporară când este imposibil să se asigure identificarea mărfurilor de import. Autoritatea vamală poate însă autoriza utilizarea regimului de admitere temporară fără asigurarea identificării mărfurilor când, având în vedere natura acestora sau a operaţiunilor de îndeplinit, absenţa măsurilor de identificare nu poate duce la o folosire abuzivă a regimului. 

Art. 160. – (1) Autoritatea vamală stabileşte termenul în care mărfurile de import trebuie să fie reexportate sau să li se dea o altă destinaţie vamală. Termenul aprobat trebuie să fie suficient pentru ca obiectivul utilizării autorizate să fie atins. 

(2) Termenul maxim în care mărfurile pot rămâne în regimul de admitere temporară este de 24 de luni. Autoritatea vamală poate stabili reducerea termenului, cu acordul persoanei în cauză. 

(3) Autoritatea vamală poate, numai în împrejurări excepţionale, la cererea persoanei în cauză şi în limite raţionale, să prelungească termenul prevăzut la alin. (2) pentru a permite utilizarea autorizată. 

Art. 161. – Cazurile şi condiţiile speciale în care regimul de admitere temporară poate fi utilizat cu exonerare totală de drepturi de import se stabilesc prin regulamentul vamal. 

Art. 162. – (1) Utilizarea regimului de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import se acordă pentru mărfurile care nu sunt prevăzute la art. 161 sau care, chiar dacă sunt menţionate, nu îndeplinesc toate condiţiile prevăzute în articolul respectiv pentru acordarea admiterii temporare cu exonerare totală de drepturi de import. 

(2) Prin regulamentul vamal se stabilesc lista mărfurilor pentru care nu poate fi utilizat regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import, precum şi condiţiile în care se poate recurge la acest regim. 

Art. 163. – (1) Cuantumul drepturilor de import de plătit pentru mărfurile plasate sub regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import se stabileşte la 3%, pentru fiecare lună sau fracţie de lună în care mărfurile sunt plasate sub regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi, din cuantumul drepturilor care ar fi fost plătite dacă astfel de mărfuri ar fi fost puse în liberă circulaţie la data la care au fost plasate sub regimul de admitere temporară. 

(2) Cuantumul drepturilor de import de încasat nu îl poate depăşi pe acela care ar fi trebuit încasat dacă mărfurile respective ar fi fost puse în liberă circulaţie la data la care au fost plasate sub regimul de admitere temporară, fără să se ia în considerare majorările de întârziere care ar putea fi aplicate. 

(3) Transferul drepturilor şi obligaţiilor care decurg din regimul de admitere temporară, conform prevederilor art. 112, nu presupune aplicarea aceloraşi măsuri de exonerare pentru fiecare dintre perioadele de utilizare avute în vedere. 

(4) Când transferul menţionat la alin. (3) se efectuează cu exonerare parţială pentru ambii titulari autorizaţi să utilizeze regimul în aceeaşi lună, titularul autorizaţiei iniţiale este obligat să plătească cuantumul drepturilor de import pentru întreaga lună. 

Art. 164. – (1) Când ia naştere o datorie vamală pentru mărfurile de import, cuantumul unei astfel de datorii se stabileşte pe baza elementelor de taxare corespunzătoare acestor mărfuri în momentul acceptării declaraţiei de plasare a mărfurilor sub regimul de admitere temporară. Cu toate acestea, când dispoziţiile menţionate la art. 161 prevăd astfel, cuantumul datoriei se determină pe baza elementelor de taxare corespunzătoare mărfurilor în cauză aplicabile în momentul naşterii datoriei vamale. 

(2) În cazul în care, din alte raţiuni decât cele de plasare a mărfurilor sub regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import, ia naştere o datorie vamală pentru mărfurile plasate sub regimul menţionat, cuantumul acesteia este egal cu diferenţa dintre cuantumul drepturilor calculate conform alin. (1) şi al celor de plătit, conform art. 163. 

SECŢIUNEA a 7-a

Perfecţionarea pasivă

Art. 165. – (1) Regimul de perfecţionare pasivă permite ca mărfurile româneşti să fie exportate temporar de pe teritoriul vamal al României pentru a fi supuse unor operaţiuni de perfecţionare, iar produsele rezultate din aceste operaţiuni să fie puse în liberă circulaţie cu exonerare totală sau parţială de drepturi de import. 

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu înlătură aplicarea prevederilor care reglementează domenii specifice privind sistemul de schimburi standard prevăzut în prezenta secţiune sau la art. 143. 

(3) Exportul temporar al mărfurilor româneşti atrage aplicarea drepturilor de export, a măsurilor de politică comercială şi a altor formalităţi prevăzute pentru scoaterea mărfurilor româneşti în afara teritoriului vamal al României. 

(4) În sensul prezentei secţiuni, prin:

a) mărfuri de export temporar se înţelege mărfurile plasate sub regimul de perfecţionare pasivă;

b) operaţiuni de perfecţionare se înţelege operaţiunile menţionate la art. 134 alin. (4) lit. a)–c);

c) produse compensatoare se înţelege toate produsele care rezultă din operaţiunile de perfecţionare;

d) rata de randament se înţelege cantitatea sau procentajul de produse compensatoare obţinute prin perfecţionarea unei cantităţi date de mărfuri de export temporar. 

Art. 166. – (1) Nu pot fi plasate în regim de perfecţionare pasivă mărfurile româneşti:

a) al căror export implică rambursarea sau remiterea drepturilor de import;

b) care, înaintea exportului, au fost puse în liberă circulaţie cu exonerare totală de drepturi de import, în funcţie de destinaţia lor finală, atât timp cât condiţiile pentru acordarea unei astfel de exonerări continuă să se aplice;

c) al căror export implică acordarea rambursărilor la export sau pentru care, potrivit reglementărilor privind politica agricolă, se acordă un alt avantaj financiar decât aceste rambursări. 

(2) Prin regulamentul vamal se pot stabili derogări de la prevederile alin. (1) lit. b). 

Art. 167. – (1) Autorizaţia de perfecţionare pasivă se emite la cererea persoanei care se ocupă de îndeplinirea operaţiunilor de perfecţionare. 

(2) Autorizaţia de perfecţionare pasivă poate fi acordată şi unei alte persoane decât cea prevăzută la alin. (1) pentru mărfurile de origine română, în sensul titlului II cap. II secţiunea 1, când operaţiunea de perfecţionare constă în încorporarea acelor mărfuri în mărfuri obţinute în afara României şi importate ca produse compensatoare, cu condiţia ca utilizarea acestui regim să contribuie la promovarea vânzării mărfurilor de export, fără să aducă atingere intereselor esenţiale ale producătorilor români de produse identice sau similare cu produsele compensatoare importate. 

(3) Cazurile şi modalităţile în care se aplică alin. (2) se stabilesc prin regulamentul vamal. 

Art. 168. – Autorizaţia se acordă numai:

a) persoanelor stabilite în România;

b) când se poate stabili faptul că produsele compensatoare rezultă din perfecţionarea mărfurilor de export temporar. Cazurile şi condiţiile în care se pot aplica derogări de la prezenta dispoziţie sunt prevăzute în regulamentul vamal;

c) când utilizarea regimului de perfecţionare pasivă nu este de natură să aducă atingere în mod serios intereselor esenţiale ale producătorilor români. 

Art. 169. – (1) Autoritatea vamală stabileşte termenul în care produsele compensatoare trebuie să fie reimportate pe teritoriul vamal al României. Acest termen se prelungeşte în urma depunerii, înainte de expirarea termenului iniţial, a unei cereri justificate a titularului autorizaţiei. 

(2) Autoritatea vamală stabileşte fie rata de randament a operaţiunii, fie, când este necesar, modalitatea de stabilire a acesteia. 

Art. 170. – (1) Exonerarea totală sau parţială de drepturi de import prevăzută la art. 171 alin. (1) se acordă numai când produsele compensatoare sunt declarate pentru punerea în liberă circulaţie în numele sau pe seama:

a) titularului autorizaţiei; sau

b) a oricărei alte persoane stabilite în România, cu condiţia ca acea persoană să fi obţinut consimţământul titularului autorizaţiei, iar condiţiile autorizării să fie îndeplinite. 

(2) Exonerarea totală sau parţială de drepturi de import nu se acordă când una dintre condiţiile sau obligaţiile legate de regimul de perfecţionare pasivă nu este îndeplinită, în afară de cazul în care se stabileşte că neconcordanţele nu au un efect semnificativ în funcţionarea corectă a regimului de perfecţionare pasivă. 

Art. 171. – (1) Exonerarea totală sau parţială de drepturi de import prevăzută la art. 165 constă în deducerea din cuantumul drepturilor de import, aferente produselor compensatoare puse în liberă circulaţie, a cuantumului drepturilor de import care ar fi aplicabile la aceeaşi dată mărfurilor de export temporar, dacă acestea ar fi importate pe teritoriul vamal al României din ţara în care a avut loc operaţiunea de perfecţionare sau ultima operaţiune de perfecţionare. 

(2) Cuantumul ce trebuie dedus în temeiul prevederilor alin. (1) se calculează pe baza cantităţii şi a felului mărfurilor în cauză, la data acceptării declaraţiei de plasare sub regimul de perfecţionare pasivă şi pe baza altor elemente de taxare aplicabile la data acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie a produselor compensatoare. 

(3) Valoarea mărfurilor de export temporar este cea înscrisă în declaraţia vamală de plasare sub regimul de perfecţionare pasivă sau, dacă nu este posibilă determinarea valorii în acest mod, valoarea se determină prin diferenţa dintre valoarea în vamă a produselor compensatoare şi costurile de perfecţionare justificate prin documente. 

(4) Dacă înainte de a fi plasate sub regimul de perfecţionare pasivă mărfurile de export temporar au fost puse în liberă circulaţie la o taxă redusă în funcţie de destinaţia lor finală şi atât timp cât condiţiile de acordare a acestei taxe reduse continuă să se aplice, cuantumul de dedus este cuantumul drepturilor de import încasat la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor. Prin regulamentul vamal se stabilesc şi alte costuri care nu se iau în considerare la calcularea cuantumului care trebuie dedus. 

(5) Când mărfurile de export temporar ar putea beneficia, la punerea în liberă circulaţie, de o taxă redusă sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, această taxă se ia în considerare cu condiţia ca mărfurile să fi suferit aceleaşi operaţiuni ca operaţiunile prevăzute pentru o astfel de destinaţie în ţara în care a avut loc operaţiunea de perfecţionare sau ultima operaţiune de perfecţionare. 

(6) Dacă produsele compensatoare beneficiază de o măsură tarifară preferenţială, în sensul art. 46 lit. d) sau e), iar această măsură există pentru mărfurile care se încadrează la acelaşi cod tarifar ca şi mărfurile de export temporar, procentul drepturilor de import de luat în considerare la stabilirea cuantumului de dedus conform alin. (1) este acela care s-ar aplica dacă mărfurile de export temporar ar îndeplini condiţiile în care se aplică măsura preferenţială. 

(7) Prezentul articol nu înlătură aplicarea prevederilor adoptate de România în schimbul de mărfuri cu alte ţări, care stabilesc exonerarea de drepturi de import a anumitor produse compensatoare. 

Art. 172. – (1) Când scopul operaţiunii de perfecţionare este repararea mărfurilor de export temporar, acestea sunt puse în liberă circulaţie cu exonerare totală de drepturi de import când mărfurile au fost reparate cu titlu gratuit fie datorită unei obligaţii contractuale sau legale care decurge dintr-o garanţie, fie datorită existenţei unui viciu de fabricaţie. 

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care defectul a fost luat în considerare în momentul în care mărfurile în cauză au fost puse pentru prima oară în liberă circulaţie. 

Art. 173. – (1) Când scopul operaţiunii de perfecţionare este repararea mărfurilor de export temporar şi o astfel de reparare se efectuează cu titlu oneros, exonerarea parţială de drepturi de import prevăzută la art. 165 constă în stabilirea cuantumului drepturilor aplicabile, pe baza elementelor de taxare aferente produselor compensatoare la data acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie a produselor respective şi luând în considerare ca valoare în vamă o valoare egală cu costurile de reparare, cu condiţia ca aceste costuri să reprezinte singura plată efectuată către titularul autorizaţiei şi să nu fie influenţate de nici o legătură între titular şi operator. 

(2) Prin excepţie de la dispoziţiile art. 171, prin regulamentul vamal se pot stabili cazurile şi condiţiile specifice în care mărfurile pot fi puse în liberă circulaţie în urma operaţiunii de perfecţionare pasivă, pentru care costul operaţiunii de perfecţionare este luat ca bază pentru evaluare în vederea aplicării Tarifului vamal de import al României. 

Art. 174. – (1) Perfecţionarea pasivă în sistemul de schimburi standard permite ca marfa importată, denumită în continuare produs de înlocuire, să înlocuiască un produs compensator. 

(2) Autoritatea vamală aprobă utilizarea sistemului de schimburi standard când operaţiunea de perfecţionare constă în repararea de mărfuri româneşti, altele decât cele care fac obiectul politicii agricole sau al reglementărilor specifice aplicabile anumitor mărfuri ce rezultă din transformarea produselor agricole. 

(3) Fără a se înlătura aplicarea prevederilor art. 179, dispoziţiile privind produsele compensatoare se aplică şi produselor de înlocuire. 

(4) Autoritatea vamală permite ca produsele de înlocuire să fie importate înainte de exportul mărfurilor de export temporar, procedura numindu-se import anticipat. La importul anticipat al unui produs de înlocuire se constituie o garanţie care să acopere cuantumul drepturilor de import. 

Art. 175. – (1) Produsele de înlocuire trebuie să se încadreze la acelaşi cod tarifar, să fie de aceeaşi calitate comercială şi să aibă aceleaşi caracteristici tehnice ca mărfurile de export temporar, dacă acestea din urmă ar fi fost supuse operaţiunii de reparare în cauză. 

(2) Dacă mărfurile de export temporar au fost deja folosite înaintea acestui export, produsele de înlocuire trebuie să nu fie produse noi. Autoritatea vamală poate acorda derogări de la această regulă dacă produsul de înlocuire a fost livrat gratuit fie datorită unei obligaţii contractuale sau legale care decurge dintr-o garanţie, fie datorită unui viciu de fabricaţie. 

Art. 176. – Sistemul de schimburi standard poate fi autorizat numai când este posibil să se verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 175. 

Art. 177. – (1) În cazul importului anticipat, exportul mărfurilor de export temporar se realizează în termen de două luni de la data acceptării de către autoritatea vamală a declaraţiei de punere în liberă circulaţie a produselor de înlocuire. 

(2) În situaţii excepţionale, la solicitarea justificată a titularului, autoritatea vamală poate prelungi, în limite rezonabile, termenul prevăzut la alin. (1). 

Art. 178. – În cazul importului anticipat şi când se aplică prevederile art. 171, cuantumul de dedus se determină pe baza elementelor de taxare aplicabile mărfurilor de export temporar la data acceptării declaraţiei de plasare sub acest regim. 

Art. 179. – Prevederile art. 167 alin. (2) şi ale art. 168 lit. b) nu se aplică în cazul sistemului de schimb de mărfuri standard. 

Art. 180. – Dispoziţiile menţionate în cadrul perfecţionării pasive sunt aplicabile şi în scopul punerii în aplicare a măsurilor netarifare de politică comercială. 

CAPITOLUL III

Exportul

Art. 181. – (1) Regimul de export permite scoaterea mărfurilor româneşti în afara teritoriului vamal al României. Regimul de export atrage aplicarea măsurilor de politică comercială, îndeplinirea formalităţilor vamale prevăzute pentru exportul mărfurilor, precum şi, după caz, încasarea oricăror drepturi legal datorate. 

(2) Cu excepţia mărfurilor plasate sub regimul de perfecţionare pasivă, toate mărfurile româneşti destinate a fi exportate trebuie să fie plasate sub regimul de export. 

(3) Cazurile şi condiţiile în care mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României nu fac obiectul unei declaraţii de export se stabilesc în regulamentul vamal. 

(4) Declaraţia de export se depune la biroul vamal în a cărui rază de competenţă se află sediul exportatorului sau locul în care mărfurile sunt ambalate sau încărcate în vederea exportului. 

(5) Prin regulamentul vamal se pot stabili derogări de la prevederile alin. (4). 

Art. 182. – Liberul de vamă pentru export se acordă cu condiţia ca mărfurile în cauză să părăsească teritoriul vamal al României în aceeaşi stare în care acestea se aflau în momentul acceptării declaraţiei de export. 

TITLUL VI

Alte destinaţii vamale

CAPITOLUL I

Zone libere şi antrepozite libere

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

Art. 183. – Zonele libere şi antrepozitele libere sunt părţi din teritoriul vamal al României sau incinte situate pe acest teritoriu, separate de restul acestuia, în care:

a) mărfurile străine sunt considerate, în ceea ce priveşte aplicarea drepturilor de import şi a măsurilor de politică comercială la import, că nu se află pe teritoriul vamal al României, atât timp cât nu sunt puse în liberă circulaţie, nici plasate sub un alt regim vamal, nici utilizate sau consumate în alte condiţii decât cele prevăzute de reglementările vamale;

b) mărfurile româneşti, în temeiul prevederilor legale ce reglementează domenii specifice, beneficiază, pe baza plasării lor într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, de măsurile legate de exportul mărfurilor. 

Art. 184. – (1) Prin hotărâre a Guvernului se înfiinţează zonele libere şi se determină limita geografică a fiecărei zone. 

(2) Înfiinţarea antrepozitelor libere este autorizată de autoritatea vamală. Incintele care urmează a fi desemnate ca antrepozit liber se aprobă de către autoritatea vamală. 

(3) Zonele libere trebuie să fie împrejmuite, cu excepţia celor prevăzute la art. 186. Autoritatea vamală stabileşte punctele de intrare şi de ieşire pentru fiecare zonă liberă sau antrepozit liber. 

(4) Efectuarea de construcţii într-o zonă liberă necesită aprobarea prealabilă a autorităţii vamale. 

Art. 185. – (1) Perimetrele şi punctele de intrare şi de ieşire ale zonelor libere, cu excepţia zonelor libere desemnate conform prevederilor art. 186, şi ale antrepozitelor libere sunt supuse supravegherii autorităţii vamale. 

(2) Persoanele şi mijloacele de transport care intră sau părăsesc zona liberă sau antrepozitul liber pot fi supuse controlului vamal. 

(3) Accesul într-o zonă liberă sau antrepozit liber poate fi interzis de autoritatea vamală dacă persoanele fizice sau juridice nu justifică interesul de a desfăşura o activitate licită în acea zonă sau antrepozit. 

(4) Autoritatea vamală poate controla mărfurile care intră, ies sau staţionează în zona liberă sau antrepozitul liber. Pentru a face posibil un astfel de control, o copie a documentului de transport care însoţeşte mărfurile la intrarea şi ieşirea acestora se înmânează autorităţii vamale sau este ţinută la dispoziţia acesteia de către orice persoană desemnată în acest scop de autoritatea menţionată. Când se solicită acest control, mărfurile trebuie puse la dispoziţie autorităţii vamale. 

Art. 186. – (1) Autoritatea vamală poate desemna zone libere în care controalele şi formalităţile vamale se efectuează, iar dispoziţiile în materie de datorie vamală se aplică conform cerinţelor regimului de antrepozitare vamală. 

(2) Dispoziţiile privind zonele libere prevăzute la art. 63–64, 188, 194, 198 şi 227 nu se aplică zonelor libere menţionate la alin. (1). 

SECŢIUNEA a 2-a

Plasarea mărfurilor în zone libere sau antrepozite libere

Art. 187. – (1) Într-o zonă liberă sau antrepozit liber pot fi plasate mărfuri străine şi mărfuri româneşti. 

(2) Autoritatea vamală poate cere ca mărfurile care prezintă pericol sau pot să deterioreze alte mărfuri ori care, din alte motive, necesită condiţii speciale pentru depozitare să fie plasate în incinte dotate special pentru aceasta. 

Art. 188. – (1) Fără a se înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 185 alin. (4), intrarea în zona liberă sau în antrepozitul liber a mărfurilor nu trebuie să facă nici obiectul prezentării lor autorităţii vamale şi nici al depunerii unei declaraţii vamale. 

(2) Sunt prezentate autorităţii vamale şi fac obiectul formalităţilor vamale mărfurile care:

a) au fost plasate sub un regim vamal care se încheie când acestea intră într-o zonă liberă sau antrepozit liber. Cu toate acestea, în cazul în care regimul vamal în cauză permite exceptarea de la obligaţia de a prezenta mărfurile, această prezentare nu este solicitată;

b) au fost plasate într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber pe baza unei decizii de rambursare sau de remitere a drepturilor de import;

c) beneficiază de măsurile prevăzute la art. 183 lit. b);

d) sunt introduse din afara teritoriului vamal al României direct într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber. 

(3) Autoritatea vamală poate solicita ca mărfurile supuse drepturilor de export sau altor dispoziţii ce reglementează exportul să fie anunţate biroului vamal. 

(4) La cererea părţii interesate, autoritatea vamală atestă statutul vamal al mărfurilor plasate într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber. 

SECŢIUNEA a 3-a

Funcţionarea zonelor libere şi a antrepozitelor libere

Art. 189. – (1) Durata staţionării mărfurilor în zonele libere sau în antrepozitele libere este nelimitată. 

(2) Pentru anumite mărfuri menţionate la art. 183 lit. b) care sunt cuprinse în reglementările privind politica agricolă se pot stabili termene specifice prin regulamentul vamal. 

Art. 190. – (1) Orice activitate industrială, comercială sau de servicii dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber este permisă cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezentul cod. Exercitarea acestor activităţi este notificată în prealabil autorităţii vamale. 

(2) Autoritatea vamală poate impune anumite interdicţii sau restricţii asupra activităţilor menţionate la alin. (1), ţinând cont de natura mărfurilor în cauză sau de cerinţele supravegherii vamale. 

(3) Autoritatea vamală poate interzice exercitarea unei activităţi într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber persoanelor care nu oferă garanţiile necesare respectării dispoziţiilor prevăzute de prezentul cod. 

Art. 191. – (1) Pe durata staţionării într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, mărfurile străine pot:

a) să fie puse în liberă circulaţie, în condiţiile prevăzute de acest regim şi de dispoziţiile privind datoria vamală, cuprinse în prezentul capitol;

b) să facă obiectul manipulărilor uzuale prevăzute la art. 129, fără autorizare;

c) să fie plasate sub regimul de perfecţionare activă, conform condiţiilor prevăzute pentru acest regim;

d) să fie plasate sub regimul de transformare sub control vamal, în condiţiile prevăzute de acest regim;

e) să fie plasate sub regimul de admitere temporară, în condiţiile prevăzute de acest regim;

f) să fie abandonate în favoarea statului;

g) să fie distruse, pe cheltuiala deţinătorului, cu condiţia ca persoana interesată să furnizeze autorităţii vamale toate informaţiile pe care aceasta le consideră necesare. 

(2) Când mărfurile sunt plasate sub unul dintre regimurile prevăzute la alin. (1) lit. c), d) sau e), autoritatea vamală poate, în măsura în care este necesar, să ţină cont de condiţiile de funcţionare şi de supraveghere vamală ale zonelor libere sau antrepozitelor libere şi să-şi adapteze modalităţile de control prevăzute. 

Art. 192. – Mărfurile româneşti prevăzute la art. 183 lit. b) care sunt cuprinse în reglementările privind politica agricolă pot să facă obiectul numai acelor forme de manipulare menţionate la art. 129 alin. (2). Aceste manipulări pot fi efectuate fără autorizare. 

Art. 193. – (1) Când dispoziţiile art. 191 şi 192 nu se aplică, mărfurile străine şi cele româneşti menţionate la art. 183 lit. b) nu pot fi consumate sau utilizate în zonele libere sau antrepozitele libere. 

(2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor aplicabile rezervelor şi stocurilor şi în măsura în care regimul în cauză prevede astfel, prevederile alin. (1) nu împiedică utilizarea sau consumul de mărfuri a căror punere în liberă circulaţie sau a căror admitere temporară nu ar atrage aplicarea drepturilor de import, a măsurilor de politică comercială sau a măsurilor cuprinse în reglementările privind politica agricolă. În această situaţie nu este necesară depunerea declaraţiei de punere în liberă circulaţie sau de admitere temporară. O astfel de declaraţie este necesară în cazul în care pentru mărfuri se aplică un contingent sau un plafon. 

Art. 194. – (1) Persoanele care desfăşoară o activitate de depozitare, prelucrare sau transformare, vânzare ori cumpărare de mărfuri într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber sunt obligate să ţină evidenţa operativă a mărfurilor, în forma aprobată de autoritatea vamală. Mărfurile se înregistrează în evidenţa operativă la momentul în care sunt introduse în incintele aparţinând unei astfel de persoane. Evidenţa operativă trebuie să permită autorităţii vamale să identifice mărfurile şi să reflecte mişcarea acestora. 

(2) În cazul transbordării mărfurilor în interiorul unei zone libere, înregistrările care se referă la acestea sunt ţinute la dispoziţia autorităţii vamale. Depozitarea de scurtă durată a mărfurilor, în cadrul unei astfel de transbordări, este considerată ca făcând parte din operaţiunea de transbordare. Când mărfurile care sosesc din afara teritoriului vamal al României sunt plasate direct într-o zonă liberă sau în cazul mărfurilor care ies dintr-o zonă liberă pentru a părăsi direct teritoriul vamal al României se depune declaraţia sumară prevăzută la art. 60–62 sau la art. 201–204, după caz. 

SECŢIUNEA a 4-a

Scoaterea mărfurilor din zonele libere sau din antrepozitele libere

Art. 195. – Fără a se înlătura aplicarea dispoziţiilor speciale prevăzute de reglementările vamale aferente unor domenii specifice, mărfurile care părăsesc o zonă liberă sau un antrepozit liber pot fi:

a) exportate sau reexportate în afara teritoriului vamal al României;

b) introduse într-o altă parte a teritoriului vamal al României. Dispoziţiile titlului III, cu excepţia art. 72–76 în ceea ce priveşte mărfurile româneşti, se aplică mărfurilor introduse în alte părţi ale acestui teritoriu, cu excepţia cazurilor în care mărfurile părăsesc acea zonă pe cale maritimă sau aeriană fără să fi fost plasate sub un regim de tranzit sau sub un alt regim vamal. 

Art. 196. – (1) Când o datorie vamală se naşte pentru o marfă străină şi valoarea în vamă a acestei mărfi se bazează pe un preţ efectiv plătit sau de plătit care include cheltuielile de depozitare şi de conservare a mărfurilor pe durata staţionării lor în zona liberă sau în antrepozitul liber, aceste cheltuieli nu se includ în valoarea în vamă, cu condiţia ca acestea să fie distincte faţă de preţul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri. 

(2) Când mărfurile au fost supuse, într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, unor manipulări uzuale în sensul art. 129 alin. (1), felul mărfurilor, valoarea în vamă şi cantitatea care se iau în considerare pentru determinarea cuantumului drepturilor de import sunt, la cererea declarantului, cele care ar fi fost luate în considerare la momentul naşterii datoriei vamale dacă mărfurile nu ar fi fost supuse manipulărilor în cauză. Această prevedere se aplică cu condiţia ca manipulările în cauză să fi fost autorizate de autoritatea vamală. 

(3) Prin regulamentul vamal se pot stabili condiţii şi situaţii de exceptare de la aplicarea prevederilor alin. (2). 

Art. 197. – (1) Mărfurilor româneşti menţionate la art. 183 lit. b) care sunt cuprinse în reglementările privind politica agricolă şi care sunt plasate într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber trebuie să li se atribuie o destinaţie conform acelor reglementări. 

(2) În cazul în care asemenea mărfuri sunt reintroduse într-o altă parte a teritoriului vamal al României sau dacă nu s-a făcut nici o solicitare pentru a li se atribui o destinaţie conform alin. (1), până la expirarea termenului prevăzut la art. 189 alin. (2) autoritatea vamală ia măsurile prevăzute de reglementările domeniului special cu privire la nerespectarea destinaţiei. 

Art. 198. – (1) În cazul introducerii sau reintroducerii mărfurilor în alte părţi ale teritoriului vamal al României sau al plasării lor sub un regim vamal, atestarea menţionată la art. 188 alin. (4) poate fi utilizată ca dovadă a statutului vamal român sau străin al acestor mărfuri. 

(2) Când nu se stabileşte prin atestare sau prin alte mijloace că mărfurile au statut român sau străin, aceste mărfuri sunt considerate:

a) mărfuri româneşti, în scopul aplicării drepturilor de export şi al licenţelor de export sau a măsurilor prevăzute pentru export în cadrul politicii comerciale;

b) mărfuri străine, în toate celelalte cazuri. 

Art. 199. – Autoritatea vamală trebuie să se asigure că dispoziţiile privind exportul, perfecţionarea pasivă, reexportul sau regimurile suspensive, precum şi dispoziţiile titlului VII sunt respectate când mărfurile trebuie să iasă din teritoriul vamal al României plecând dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber. 

CAPITOLUL II

Reexportul, distrugerea şi abandonul

Art. 200. – (1) Mărfurile străine pot fi:

a) reexportate în afara teritoriului vamal al României;

b) distruse;

c) abandonate în favoarea statului. 

(2) Reexportul implică, dacă este cazul, aplicarea formalităţilor vamale prevăzute pentru scoaterea mărfurilor în afara teritoriului vamal al României, inclusiv a măsurilor de politică comercială. Cazurile în care mărfurile străine pot fi plasate sub un regim suspensiv fără aplicarea măsurilor de politică comercială la export pot fi stabilite prin regulamentul vamal. 

(3) Cu excepţia cazurilor stabilite prin regulamentul vamal, distrugerea se efectuează după înştiinţarea prealabilă a autorităţii vamale. Autoritatea vamală interzice reexportul, dacă formalităţile vamale sau măsurile menţionate la alin. (2) prevăd aceasta. Când mărfurile plasate sub un regim vamal economic pe teritoriul vamal al României sunt destinate reexportului, se depune o declaraţie vamală de export, conform dispoziţiilor art. 82–100. În acest caz, prevederile art. 181 alin. (3)–(5) se aplică în mod corespunzător. 

(4) Condiţiile şi modalităţile de distrugere sau abandon al mărfurilor se stabilesc prin regulamentul vamal. Distrugerea sau abandonul nu implică nici o cheltuială pentru bugetul statului. 

(5) Deşeurile sau resturile rezultate din distrugere trebuie să primească o destinaţie vamală prevăzută pentru mărfurile străine. Acestea rămân sub supraveghere vamală până la momentul prevăzut la art. 63 alin. (2). 

TITLUL VII

Mărfuri care părăsesc teritoriul vamal al României

Art. 201. – (1) Mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României fac obiectul fie al unei declaraţii vamale, fie, dacă declaraţia vamală nu este cerută, al unei declaraţii sumare, cu excepţia celor transportate pe mijloace de transport care tranzitează fără întrerupere apele teritoriale sau spaţiul aerian al teritoriului vamal. 

(2) În anumite cazuri şi în funcţie de anumite tipuri de transport al mărfurilor, de modul de transport sau de agentul economic ori în conformitate cu acordurile internaţionale care prevăd dispoziţii specifice în materie de securitate, prin regulamentul vamal se stabilesc:

a) termenul în care declaraţia vamală sau declaraţia sumară este depusă la biroul vamal de export înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal al României;

b) regulile de derogare de la termenul prevăzut la lit. a) şi de modificare a acestuia;

c) condiţiile în care obligaţia de a depune o declaraţie sumară poate face obiectul unei derogări sau al unei modificări;

d) cazurile şi condiţiile în care mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României nu fac obiectul unei declaraţii vamale sau al unei declaraţii sumare. 

Art. 202. – (1) Când mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României au primit o destinaţie vamală care necesită o declaraţie vamală, potrivit legii, această declaraţie se depune la biroul vamal de export înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal al României. 

(2) În cazul în care biroul vamal de export este diferit de biroul vamal de ieşire, biroul vamal de export comunică imediat informaţiile necesare biroului vamal de ieşire sau i le pune la dispoziţie pe cale electronică. 

(3) Declaraţia vamală cuprinde cel puţin informaţiile necesare declaraţiei sumare prevăzute la art. 204 alin. (1). 

(4) Când declaraţia vamală este întocmită altfel decât pe cale electronică, autoritatea vamală efectuează analiza de risc la acelaşi nivel cu cel aplicat declaraţiilor vamale întocmite pe cale electronică. 

Art. 203. – (1) Când mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României nu au primit o destinaţie vamală care necesită o declaraţie vamală, declaraţia sumară se depune la biroul vamal de ieşire înainte ca mărfurile să părăsească teritoriul vamal al României. 

(2) Autoritatea vamală poate aproba ca declaraţia sumară să fie depusă la alt birou vamal, cu condiţia ca acesta să comunice imediat informaţiile necesare biroului vamal de ieşire sau să i le pună la dispoziţie pe cale electronică. 

(3) Autoritatea vamală poate accepta, în locul depunerii declaraţiei sumare, depunerea unei notificări şi accesul la informaţiile din declaraţia sumară aflate în sistemul electronic al agentului economic. 

Art. 204. – (1) Prin regulamentul vamal se stabilesc datele care trebuie să fie cuprinse în declaraţia vamală şi sub ce formă, pentru a se proceda la analiza riscurilor şi a aplica corect controlul vamal, avându-se în vedere scopuri de securitate şi utilizând, după caz, norme internaţionale şi practici comerciale. 

(2) Declaraţia sumară este întocmită pe cale electronică. De asemenea, se pot utiliza documente comerciale, portuare sau de transport, în măsura în care acestea conţin informaţiile necesare. În cazuri excepţionale, autoritatea vamală poate accepta declaraţiile sumare pe suport de hârtie, cu condiţia ca acestora să le fie aplicabil acelaşi nivel de gestiune a riscurilor cu cel aplicat la declaraţiile sumare întocmite pe care electronică. 

(3) Declaraţia sumară se depune, după caz, de:

a) persoana care se ocupă cu ieşirea mărfurilor sau care are în sarcină transportul mărfurilor în afara teritoriului vamal al României;

b) orice persoană care este în măsură să prezinte sau să asigure prezentarea mărfurilor autorităţii vamale competente;

c) un reprezentant al persoanei prevăzute la lit. a) sau b). 

(4) Persoana prevăzută la alin. (3) are dreptul, la cererea sa, să modifice una sau mai multe date ale declaraţiei sumare după ce aceasta a fost depusă. Nici o modificare nu mai este posibilă după ce autoritatea vamală a informat persoana care a depus declaraţia sumară despre intenţia sa de a examina mărfurile sau a constatat inexactitatea datelor în cauză ori a acordat liberul de vamă pentru mărfuri. 

Art. 205. – Mărfurile care părăsesc teritoriul vamal al României sunt supuse supravegherii vamale şi pot fi controlate de autoritatea vamală în conformitate cu dispoziţiile în vigoare. Mărfurile părăsesc teritoriul vamal folosind, când este cazul, traseul stabilit de autoritatea vamală şi în conformitate cu modalităţile stabilite de aceasta. 

TITLUL VIII

Operaţiuni privilegiate

CAPITOLUL I

Scutiri de taxe vamale

Art. 206. – (1) Cazurile în care mărfurile puse în liberă circulaţie sau exportate sunt scutite de drepturi de import sau de export se stabilesc prin lege. 

(2) Prin hotărâre a Guvernului, în cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Economiei şi Comerţului, se aprobă, cu caracter temporar, exceptări sau reduceri de taxe vamale pentru unele categorii de mărfuri. 

(3) Exceptările şi reducerile de taxe vamale, aprobate potrivit prevederilor alin. (2), se stabilesc în mod nediscriminatoriu faţă de importatori sau de beneficiari, indicându-se în mod expres codul tarifar al mărfurilor. 

CAPITOLUL II

Mărfuri returnate

Art. 207. – (1) Mărfurile româneşti care, după ce au fost exportate, sunt reintroduse pe teritoriul vamal al României şi puse în liberă circulaţie într-un termen de 3 ani sunt exonerate de drepturi de import la cererea persoanei interesate. Termenul de 3 ani poate fi prelungit în cazuri excepţionale. 

(2) Când mărfurile returnate au fost, înaintea exportului lor de pe teritoriul vamal al României, puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, exonerarea de drepturi prevăzută de prezentul alineat se acordă numai dacă mărfurile urmează să primească aceeaşi destinaţie. 

(3) Când mărfurile urmează să nu mai primească aceeaşi destinaţie, cuantumul drepturilor de import aferente se reduce cu cuantumul încasat la prima punere în liberă circulaţie a mărfurilor. În cazul în care cel de-al doilea cuantum îl depăşeşte pe cel încasat la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor returnate, nu se acordă nici o rambursare. 

(4) Exonerarea de drepturi de import prevăzută la alin. (1)–(3) nu se acordă pentru:

a) mărfurile exportate de pe teritoriul vamal al României în regim de perfecţionare pasivă, cu excepţia mărfurilor care se reintroduc în aceeaşi stare în care au fost exportate;

b) mărfurile care au făcut obiectul unei măsuri stabilite prin hotărâre a Guvernului, aplicate la exportul acestora în alte ţări. Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile şi condiţiile în care se poate deroga de la această prevedere. 

Art. 208. – Exonerarea de drepturi de import prevăzută la art. 207 se acordă numai dacă mărfurile sunt reimportate în aceeaşi stare în care au fost exportate. Prin regulamentul vamal se pot stabili cazurile şi condiţiile în care se renunţă la această cerinţă. 

Art. 209. – (1) Dispoziţiile art. 207 şi 208 se aplică în mod corespunzător produselor compensatoare iniţial exportate sau reexportate ca urmare a unui regim de perfecţionare activă. 

(2) Cuantumul drepturilor de import legal datorate se stabileşte pe baza reglementărilor aplicabile în cazul regimului de perfecţionare activă, data reexportului produselor compensatoare fiind considerată ca data punerii în liberă circulaţie. 

CAPITOLUL III

Produse de pescuit maritim şi alte produse obţinute din mare

Art. 210. – Fără se se înlăture aplicarea prevederilor art. 51 alin. (2) lit. f), sunt exonerate de drepturi de import în momentul punerii în liberă circulaţie:

a) produsele de pescuit maritim şi alte produse obţinute din marea teritorială a unei alte ţări de navele înmatriculate sau înregistrate în România sau care navighează sub pavilion român;

b) produsele obţinute din produsele menţionate la lit. a) la bordul navelor–fabrică ce îndeplinesc condiţiile prevăzute la acea literă. 

TITLUL IX

Datoria vamală

CAPITOLUL I

Garantarea cuantumului datoriei vamale

Art. 211. – (1) Când, în conformitate cu reglementările vamale, autoritatea vamală solicită constituirea unei garanţii pentru a asigura plata unei datorii vamale, o astfel de garanţie trebuie să fie constituită de debitor sau de potenţialul debitor. 

(2) Autoritatea vamală solicită o singură garanţie pentru o datorie vamală. 

(3) Garanţia poate fi constituită, cu acordul autorităţii vamale, şi de către o terţă persoană. 

(4) Când debitorul sau potenţialul debitor este o autoritate publică, nu i se solicită nici o garanţie. 

(5) Autoritatea vamală poate renunţa la solicitarea constituirii unei garanţii când cuantumul ce trebuie garantat nu depăşeşte echivalentul în lei a 500 euro. 

Art. 212. – (1) Când reglementările vamale lasă la latitudinea autorităţii vamale constituirea garanţiei, aceasta poate fi cerută de autoritatea vamală atâta timp cât se consideră că datoria vamală care a luat sau poate lua naştere nu este sigur că se va achita în termenul legal. 

(2) Când garanţia nu este solicitată, autoritatea vamală poate cere de la persoana menţionată la art. 211 alin. (1) un angajament de asumare a obligaţiilor pe care această persoană trebuie să le îndeplinească în mod legal. 

(3) Garanţia menţionată la alin. (1) este solicitată în momentul aplicării reglementărilor care prevăd constituirea unei asemenea garanţii sau în orice moment ulterior când autoritatea vamală consideră că nu este sigur că datoria vamală care a luat sau poate lua naştere se va achita în termenul legal. 

Art. 213. – La cererea persoanei menţionate la art. 211 alin. (1) sau (3), autoritatea vamală poate permite constituirea unei garanţii globale, care să acopere două sau mai multe operaţiuni vamale pentru care a luat sau poate lua naştere o datorie vamală. 

Art. 214. – (1) Atunci când legislaţia vamală prevede constituirea unei garanţii şi sub rezerva dispoziţiilor specifice pentru tranzit, autoritatea vamală stabileşte cuantumul unei astfel de garanţii la un nivel egal cu:

a) cuantumul exact al datoriei vamale, când aceasta poate fi stabilită cu certitudine în momentul solicitării garanţiei;

b) cuantumul maxim al datoriei vamale care ar putea lua naştere, aşa cum a fost estimată de autoritatea vamală în alte cazuri. 

(2) Când se constituie o garanţie globală pentru datorii vamale al căror cuantum se poate modifica în timp, cuantumul unei astfel de garanţii este stabilit la un nivel care să permită acoperirea în orice moment a datoriei vamale respective. 

(3) Când reglementările vamale lasă la latitudinea autorităţii vamale constituirea garanţiei, cuantumul acesteia este stabilit de autoritatea vamală în aşa fel încât să nu depăşească nivelul prevăzut la alin. (1) şi (2). 

Art. 215. – O garanţie se poate constitui:

a) printr-un depozit bănesc;

b) printr-un garant. 

Art. 216. – (1) Depozitul bănesc se constituie în lei. 

(2) Depozitul bănesc se constituie prin depunerea unei sume în numerar sau a unor instrumente de decontare recunoscute ca mijloace de plată de către trezoreria statului. 

Art. 217. – (1) Garantul se angajează în scris să plătească în solidar cu debitorul suma garantată a datoriei vamale care devine exigibilă. 

(2) Garantul este o terţă persoană stabilită în România şi acceptată de autoritatea vamală. 

(3) Autoritatea vamală poate refuza să accepte un garant când acesta nu conferă siguranţa achitării datoriei vamale în termenul prevăzut. 

Art. 218. – Persoana obligată să constituie garanţia are dreptul de a alege între modalităţile de constituire a acesteia prevăzute la art. 215. Cu toate acestea, autoritatea vamală poate să nu accepte modalitatea de constituire a garanţiei propuse, când aceasta este incompatibilă cu buna funcţionare a regimului vamal respectiv. Autoritatea vamală poate solicita ca garanţia aleasă să fie menţinută pentru o anumită perioadă de timp. 

Art. 219. – (1) Prin regulamentul vamal se pot stabili şi alte modalităţi de constituire a garanţiei decât cele prevăzute la art. 215. De asemenea, se poate stabili, în cazul în care există siguranţa că datoria vamală se achită, ca un depozit în numerar să nu îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 216. 

(2) Autoritatea vamală refuză garanţia propusă de debitorul vamal când consideră că o astfel de garanţie nu poate asigura plata datoriei vamale. 

Art. 220. – Când autoritatea vamală constată că garanţia constituită nu mai asigură plata datoriei vamale în termenul prevăzut sau nu mai este suficientă pentru acoperirea datoriei vamale, aceasta solicită persoanei menţionate la art. 211 alin. (1), la alegerea sa, să constituie o garanţie suplimentară sau să înlocuiască garanţia iniţială cu o garanţie nouă. 

Art. 221. – (1) Garanţia nu se eliberează până în momentul în care datoria vamală pentru care a fost constituită nu se stinge sau nu mai poate lua naştere. Când datoria vamală se stinge sau nu mai poate lua naştere, se eliberează garanţia. 

(2) Când datoria vamală a fost stinsă parţial sau poate lua naştere numai cu privire la o parte a cuantumului care a fost garantat, o parte a garanţiei este eliberată la cererea persoanei interesate, numai când cuantumul în cauză justifică o astfel de măsură. 

Art. 222. – În cazuri temeinic justificate, pe baza metodologiei elaborate de către Autoritatea Naţională a Vămilor şi aprobată de ministrul finanţelor publice, autoritatea vamală poate acorda scutire de la obligaţia garantării datoriei vamale. 

CAPITOLUL II

Naşterea datoriei vamale

Art. 223. – (1) Datoria vamală la import ia naştere prin:

a) punerea în liberă circulaţie a mărfurilor supuse drepturilor de import;

b) plasarea unor astfel de mărfuri sub regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import. 

(2) Datoria vamală se naşte în momentul acceptării declaraţiei vamale în cauză. 

(3) Debitorul este declarantul. În situaţia unei reprezentări indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia vamală este, de asemenea, debitor. Când se întocmeşte o declaraţie vamală pentru unul din regimurile menţionate la alin. (1), pe baza unor date care au ca efect faptul că toate sau o parte a drepturilor legal datorate nu au fost încasate, persoanele care au furnizat informaţiile necesare la întocmirea declaraţiei şi care ştiau sau care ar fi trebuit să ştie că aceste informaţii erau false sunt, de asemenea, debitori. 

Art. 224. – (1) Datoria vamală la import ia naştere şi prin:

a) introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import;

b) introducerea ilegală a mărfurilor pe teritoriul vamal al României dintr-o zonă liberă sau antrepozit liber aflat pe teritoriul României. În sensul prezentului articol, introducerea ilegală reprezintă orice introducere care încalcă dispoziţiile art. 64–67 şi art. 195 lit. b). 

(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal. 

(3) Debitorii sunt:

a) persoana care introduce ilegal mărfurile în cauză;

b) orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că o astfel de introducere este ilegală;

c) orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal. 

Art. 225. – (1) Datoria vamală la import ia naştere şi prin sustragerea de sub supraveghere vamală a mărfurilor supuse drepturilor de import. 

(2) Datoria vamală se naşte în momentul sustragerii mărfurilor de sub supraveghere vamală. 

(3) Debitorii sunt:

a) persoana care a sustras mărfurile de sub supraveghere vamală;

b) orice persoană care a participat la această sustragere şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile au fost sustrase de sub supraveghere vamală;

c) orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost sustrase de sub supraveghere vamală;

d) după caz, persoana care trebuie să execute obligaţiile care rezultă din depozitarea temporară a mărfurilor sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate acele mărfuri. 

Art. 226. – (1) Datoria vamală la import ia naştere şi prin:

a) neîndeplinirea uneia dintre obligaţiile care rezultă, în privinţa mărfurilor supuse drepturilor de import, din depozitarea lor temporară sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate;

b) nerespectarea unei condiţii care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau acordarea unor drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală. 

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică numai când se stabileşte că iregularităţile prevăzute la lit. a) şi b) nu au efecte semnificative asupra utilizării corecte a depozitării temporare sau a regimului vamal avut în vedere. 

(3) Datoria vamală se naşte fie în momentul în care obligaţia a cărei neexecutare generează datoria vamală încetează a mai fi îndeplinită, fie în momentul în care mărfurile au fost plasate sub regimul vamal în cauză, când se stabileşte ulterior că o condiţie stabilită pentru plasarea mărfurilor sub regimul respectiv sau pentru acordarea drepturilor de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia finală a mărfurilor, nu a fost îndeplinită. 

(4) Debitorul este fie persoana căreia i se cere îndeplinirea obligaţiilor apărute, în privinţa mărfurilor supuse drepturilor de import, în urma depozitării lor temporare sau a utilizării regimului vamal sub care au fost plasate, fie persoana căreia i s-a cerut respectarea condiţiilor care reglementează plasarea mărfurilor sub acel regim. 

Art. 227. – (1) Datoria vamală la import ia naştere prin consumul sau utilizarea într-o zonă liberă sau antrepozit liber a mărfurilor supuse drepturilor de import, în alte condiţii decât cele prevăzute în legislaţia în vigoare. Când mărfurile dispar şi dispariţia lor nu poate fi justificată în mod temeinic autorităţii vamale, aceasta poate considera că mărfurile au fost consumate sau utilizate în zona liberă sau antrepozitul liber. 

(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile sunt consumate sau sunt utilizate pentru prima oară în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare. 

(3) Debitorul este persoana care a consumat sau a utilizat mărfurile, precum şi orice persoană care a participat la această consumare sau utilizare şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile au fost consumate sau utilizate în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare. 

(4) Când autoritatea vamală consideră că mărfurile care au dispărut au fost consumate sau utilizate într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber şi nu este posibilă aplicarea alin. (3), persoana obligată la plata datoriei vamale este ultima persoană cunoscută de autoritatea vamală ca fiind în posesia mărfurilor. 

Art. 228. – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 224 şi ale art. 226 alin. (1) lit. a), se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală la import pentru o marfă când persoana interesată face dovada că neîndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din dispoziţiile art. 64–67 şi art. 195 lit. b) sau păstrarea mărfurilor în depozit temporar ori utilizarea regimului vamal sub care au fost plasate mărfurile este urmare a distrugerii totale ori a pierderii iremediabile a mărfurilor respective ca rezultat al naturii mărfurilor, cazului fortuit ori al forţei majore sau ca o consecinţă a aprobării de către autoritatea vamală. În sensul prezentului alineat, mărfurile sunt pierdute iremediabil când devin de neutilizat de către orice persoană. 

(2) În acelaşi mod se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală la import pentru mărfurile puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, când astfel de mărfuri sunt exportate sau reexportate cu aprobarea autorităţii vamale. 

Art. 229. – Când, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (1), se consideră că nu a luat naştere nici o datorie vamală pentru mărfurile puse în liberă circulaţie cu drepturi de import reduse sau zero, în funcţie de destinaţia lor finală, orice resturi sau deşeuri care rezultă dintr-o astfel de distrugere se consideră a fi mărfuri străine. 

Art. 230. – Când, în conformitate cu prevederile art. 225 sau ale art. 226, se naşte o datorie vamală pentru mărfurile care beneficiază la import de drepturi de import reduse în funcţie de destinaţia lor finală, cuantumul achitat când mărfurile au fost puse în liberă circulaţie se deduce din cuantumul datoriei vamale. Această dispoziţie se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care ia naştere o datorie vamală pentru deşeurile sau resturile ce au rezultat din distrugerea unor astfel de mărfuri. 

Art. 231. – (1) Datoria vamală la export ia naştere prin exportul mărfurilor supuse drepturilor de export, în afara teritoriului vamal al României, şi pentru care s-a întocmit o declaraţie vamală. 

(2) Datoria vamală la export se naşte în momentul în care este acceptată declaraţia vamală. 

(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentării indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia este, de asemenea, debitor. 

Art. 232. – (1) Datoria vamală la export ia naştere şi prin scoaterea mărfurilor supuse drepturilor de export de pe teritoriul vamal al României fără declaraţie vamală. 

(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile părăsesc efectiv teritoriul vamal. 

(3) Debitorul este persoana care a scos mărfurile, precum şi orice persoană care a participat la această operaţiune şi care cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască faptul că nu s-a depus o declaraţie vamală, deşi aceasta ar fi trebuit să fie depusă. 

Art. 233. – (1) Datoria vamală la export ia naştere şi prin nerespectarea condiţiilor în care era permisă ieşirea mărfurilor de pe teritoriul vamal al României cu exonerare totală sau parţială de drepturi de export. 

(2) Datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile primesc o destinaţie diferită de cea pentru care li s-a permis să părăsească teritoriul vamal al României cu exonerare totală sau parţială de drepturi de export sau, dacă autoritatea vamală nu poate determina această dată, la expirarea termenului stabilit pentru a se face dovada îndeplinirii condiţiilor care au dat dreptul la exonerare. 

(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentării indirecte, persoana pe seama căreia se face declaraţia este, de asemenea, debitor. 

Art. 234. – (1) Datoria vamală prevăzută la art. 223–227 şi art. 231–233 ia naştere chiar dacă se referă la mărfuri care fac obiectul măsurilor de prohibiţie sau restricţie la import sau la export, indiferent de natura acestora. 

(2) Datoria vamală nu ia naştere la introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a banilor falşi sau la introducerea drogurilor şi substanţelor psihotrope care nu intră în circuitul economic strict supravegheat de autorităţile competente, pentru a fi folosite în scopuri medicale şi ştiinţifice. 

(3) În cazul infracţiunilor vamale, datoria vamală serveşte la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale şi a pedepselor penale. 

(4) Dispoziţiile prevăzute la alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi contravenţiilor vamale. 

Art. 235. – Când legislaţia vamală prevede un tratament tarifar favorabil în funcţie de natura sau destinaţia finală a mărfurilor, o scutire sau o exonerare totală sau parţială de drepturi de import sau export în temeiul art. 49, 104, 165 sau 206–209, tratamentul tarifar favorabil, scutirea sau exonerarea se aplică şi în cazurile în care a luat naştere o datorie vamală potrivit prevederilor art. 224–227, ale art. 232 sau 233, cu condiţia ca persoana respectivă să nu fie acuzată de fraudă sau de neglijenţă şi să prezinte dovada că au fost îndeplinite celelalte condiţii pentru aplicarea tratamentului favorabil, scutirii sau exonerării. 

Art. 236. – Când există mai mulţi debitori pentru aceeaşi datorie vamală, aceştia sunt obligaţi să plătească în solidar. 

Art. 237. – (1) Cu excepţia dispoziţiilor contrare prevăzute în prezentul cod, cuantumul drepturilor de import sau export se determină pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii datoriei vamale. 

(2) Când nu este posibilă stabilirea precisă a momentului la care a luat naştere datoria vamală, data avută în vedere pentru stabilirea elementelor de taxare pentru respectivele mărfuri este aceea la care autoritatea vamală constată că mărfurile se găsesc într-o situaţie care determină naşterea datoriei vamale. Când autoritatea vamală deţine informaţii pe baza cărora poate stabili că datoria vamală a luat naştere înainte de data constatării, cuantumul drepturilor de import sau de export se determină pe baza elementelor de taxare existente la momentul cel mai îndepărtat ce poate fi stabilit pe baza acelor informaţii. 

(3) Prin regulamentul vamal se stabilesc cazurile şi condiţiile în care se aplică dobânzi compensatorii, pentru a evita obţinerea unor avantaje financiare prin amânarea datei de naştere a datoriei vamale sau înscrierii în evidenţele contabile. 

Art. 238. – (1) Datoria vamală ia naştere în locul în care s-au produs faptele care au generat-o. 

(2) Dacă nu se poate stabili locul menţionat la alin. (1), datoria vamală ia naştere la locul unde autoritatea vamală constată că mărfurile se află într-o situaţie care generează datoria vamală. 

(3) Dacă mărfurile au fost plasate sub un regim vamal care nu a fost încheiat şi dacă locul nu poate fi determinat conform alin. (1) şi (2), într-un termen stabilit prin regulamentul vamal, datoria vamală ia naştere la locul unde mărfurile au fost plasate sub acel regim vamal sau au fost introduse pe teritoriul vamal al României sub regimul respectiv. 

(4) În cazul în care informaţiile aflate la dispoziţia autorităţii vamale permit să stabilească faptul că datoria vamală luase deja naştere când mărfurile se aflau în alt loc la o dată anterioară, se consideră că datoria vamală a luat naştere în locul unde se poate stabili că mărfurile se aflau în momentul cel mai îndepărtat în timp, în care se poate stabili existenţa unei datorii vamale. 

Art. 239. – (1) În măsura în care acordurile încheiate de România prevăd acordarea unui tratament tarifar preferenţial la importul în alte ţări al mărfurilor originare din România, când mărfurile au fost obţinute în regim de perfecţionare activă şi sub rezerva că mărfurile străine încorporate în mărfurile originare sunt supuse plăţii drepturilor de import aferente, validarea documentelor necesare obţinerii în alte ţări a acestui tratament tarifar preferenţial duce la naşterea datoriei vamale la import. 

(2) Momentul în care ia naştere această datorie vamală este considerat a fi momentul acceptării de către autoritatea vamală a declaraţiei vamale de export al mărfurilor în cauză. 

(3) Debitorul este declarantul. În cazul reprezentării indirecte, persoana pe seama căreia se întocmeşte declaraţia vamală este, de asemenea, debitor. 

(4) Cuantumul drepturilor de import corespunzător acestei datorii vamale este determinat în aceleaşi condiţii ca şi când ar rezulta o datorie vamală ca urmare a acceptării, la aceeaşi dată, a declaraţiei de punere în liberă circulaţie a mărfurilor prin care se încheie regimul de perfecţionare activă. 

CAPITOLUL III

Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA 1

Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor

Art. 240. – (1) Cuantumul drepturilor de import sau export care rezultă dintr-o datorie vamală, denumit în continuare cuantumul drepturilor, se calculează de autoritatea vamală în momentul în care se află în posesia datelor necesare şi este înregistrat de aceasta în evidenţele contabile sau pe alt suport echivalent. 

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică:

a) când a fost introdusă o taxă antidumping sau compensatorie provizorie;

b) când cuantumul drepturilor legal datorate îl depăşeşte pe cel stabilit pe baza unei informaţii obligatorii;

c) în cazul în care prin regulamentul vamal se prevede neînscrierea în evidenţa contabilă a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon. 

(3) Autoritatea vamală poate să nu înregistreze în evidenţele contabile cuantumul drepturilor care nu a putut fi comunicat debitorului din cauza expirării termenului prevăzut la art. 244 alin. (3). 

Art. 241. – (1) Când ia naştere o datorie vamală în urma acceptării declaraţiei pentru mărfuri pentru un alt regim vamal decât admiterea temporară cu exonerare parţială de drepturi de import sau a oricărui alt act cu acelaşi efect juridic ca această acceptare, cuantumul corespunzător acestei datorii vamale este înregistrat în evidenţa contabilă a biroului vamal de îndată ce a fost calculat şi cel mai târziu în ziua următoare celei în care mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă. Cu toate acestea, dacă a fost constituită o garanţie, totalul cuantumului drepturilor aferente mărfurilor cărora li s-a acordat liberul de vamă şi care au fost declarate de aceeaşi persoană într-o perioadă stabilită de autoritatea vamală, care nu poate depăşi 31 de zile, poate fi înregistrat o singură dată în evidenţa contabilă, la sfârşitul perioadei respective. O astfel de înregistrare în evidenţa contabilă se face în termen de 5 zile de la expirarea perioadei respective. 

(2) Când liberul de vamă se acordă cu condiţia îndeplinirii prevederilor legale care reglementează fie stabilirea cuantumului drepturilor, fie modul de încasare a acestora, înscrierea în evidenţa contabilă se face în cel mult două zile de la data la care a fost stabilit sau fixat cuantumul ori obligaţia de a plăti drepturile rezultate din această datorie. Dacă datoria vamală este legată de o taxă antidumping sau compensatorie provizorie, această taxă se înscrie în evidenţa contabilă în cel mult două luni de la instituirea acelei taxe. 

(3) Când se naşte o datorie vamală în alte condiţii decât cele menţionate la alin. (1), cuantumul corespunzător al drepturilor este înscris în evidenţa contabilă în cel mult două zile de la data la care autoritatea vamală poate calcula cuantumul drepturilor şi stabili debitorul acestora. 

Art. 242. – (1) Termenele pentru înscrierea în evidenţa contabilă prevăzute la art. 241 pot fi prelungite când circumstanţe speciale împiedică autoritatea vamală să le respecte. Prelungirea termenului nu poate depăşi 14 zile. 

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) nu se aplică în situaţii de caz fortuit sau de forţă majoră. 

Art. 243. – (1) În cazul în care cuantumul datoriei vamale nu a fost înscris în evidenţa contabilă în conformitate cu prevederile art. 241 şi 242 sau a fost înscris la un nivel inferior sumei datorate legal, cuantumul drepturilor ce urmează a fi recuperate se înscrie în evidenţa contabilă în cel mult două zile de la data la care autoritatea vamală a luat cunoştinţă de această situaţie şi poate calcula suma datorată legal şi stabili debitorul. Această operaţiune reprezintă înscriere ulterioară în evidenţa contabilă. Acel termen poate fi prelungit în conformitate cu prevederile art. 242. 

(2) Cu excepţia cazurilor menţionate la art. 240 alin. (2) şi (3), înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă nu este posibilă dacă:

a) decizia iniţială de a nu înscrie drepturile în evidenţa contabilă sau de a le înscrie la o sumă mai mică decât cea legal datorată a fost luată pe baza dispoziţiilor generale invalidate la o dată ulterioară de o hotărâre judecătorească;

b) cuantumul drepturilor legal datorate nu a fost înscris în evidenţa contabilă ca urmare a unei erori din partea autorităţii vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiţii rezonabile de către persoana obligată să plătească, aceasta la rândul său acţionând cu bună-credinţă şi respectând toate dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare cu privire la declaraţia vamală;

c) prin regulamentul vamal se poate stabili că autoritatea vamală nu procedează la înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon. 

(3) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), când se stabileşte statutul preferenţial al mărfurilor pe baza unui sistem de cooperare administrativă care implică autorităţile unei alte ţări, dacă eliberarea unui certificat de către aceste autorităţi se dovedeşte incorectă, aceasta constituie o eroare care nu ar fi putut fi detectată în mod rezonabil. Cu toate acestea, eliberarea unui certificat incorect nu constituie o eroare în cazul în care certificatul se bazează pe prezentarea incorectă a faptelor de către exportator, cu excepţia cazului în care, mai ales, este evident că autorităţile care au eliberat certificatul au ştiut sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile nu îndeplineau condiţiile prevăzute pentru a beneficia de tratamentul preferenţial. Se poate invoca buna-credinţă a debitorului când acesta poate demonstra că, în timpul operaţiunilor comerciale în cauză, a depus toate diligenţele pentru a se asigura că toate condiţiile pentru tratamentul preferenţial au fost respectate. 

Art. 244. – (1) După înscrierea în evidenţa contabilă, cuantumul drepturilor se comunică debitorului potrivit normelor legale. 

(2) Când cuantumul drepturilor datorate a fost înscris cu titlu orientativ în declaraţia vamală, autoritatea vamală poate stabili faptul că acesta nu se comunică debitorului, în conformitate cu alin. (1), decât în situaţia în care cuantumul nu corespunde cu cel stabilit de autoritatea vamală. Fără a se înlătura aplicarea prevederilor art. 241 alin. (1) teza a doua, dacă se face uz de posibilitatea prevăzută în prezentul alineat, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri de către autoritatea vamală echivalează cu comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor înscrise în evidenţa contabilă. 

(3) Comunicarea către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de 5 ani de la data la care a luat naştere datoria vamală. Acest termen se suspendă din momentul introducerii unei acţiuni, în conformitate cu prevederile prezentului cod, pe durata acestei proceduri. 

(4) Când datoria vamală este rezultatul unui act pentru care s-a pornit urmărirea penală, cuantumul drepturilor poate fi comunicat debitorului, în conformitate cu condiţiile prevăzute în dispoziţiile legale în vigoare, după expirarea termenului menţionat la alin. (3). 

SECŢIUNEA a 2-a

Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor

Art. 245. – (1) Cuantumul drepturilor care a făcut obiectul comunicării prevăzute la art. 244 se achită de debitor în următoarele termene:

a) dacă această persoană nu are dreptul la nici una dintre facilităţile de plată prevăzute în prezenta secţiune, plata se face în termenul prevăzut în regulamentul vamal;

b) dacă persoana are dreptul la oricare dintre facilităţile de plată prevăzute în prezenta secţiune, plata se face până cel târziu la expirarea termenului sau termenelor stabilite în cadrul acelor facilităţi. 

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), fără a se înlătura aplicarea suspendărilor prevăzute în cazul exercitării unei acţiuni, termenul de plată nu poate depăşi 10 zile de la comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor datorate, iar în cazul înscrierii cumulate în evidenţa contabilă, în condiţiile prevăzute la art. 241 alin. (1) teza a doua, acesta se stabileşte în aşa fel încât să nu îi permită debitorului să obţină un termen pentru plată mai lung decât dacă i s-ar fi acordat o amânare a plăţii. 

(3) Termenul prevăzut la alin. (2) se prelungeşte, din oficiu, dacă se constată că persoana în cauză a primit înştiinţarea prea târziu pentru a putea să plătească în termenul prevăzut. Prelungirea termenului mai poate fi acordată de autoritatea vamală la cererea debitorului, în cazul în care cuantumul drepturilor ce trebuie plătit rezultă în urma unei acţiuni de recuperare ulterioară. Fără a se înlătura aplicarea facilităţilor de plată, prelungirile nu pot depăşi timpul necesar debitorului pentru a se achita de obligaţie. 

(4) Prin regulamentul vamal se pot stabili situaţiile şi condiţiile în care se suspendă obligaţia debitorului de a plăti drepturile când:

a) se întocmeşte o cerere de remitere a drepturilor, conform prevederilor legale;

b) mărfurile sunt puse sub sechestru, în vederea confiscării ulterioare potrivit prevederilor legale;

c) datoria vamală a luat naştere în conformitate cu prevederile art. 225 şi există mai mulţi debitori. 

Art. 246. – Plata se face conform dispoziţiilor legale în vigoare, în numerar sau prin orice alt mijloc cu acelaşi efect de stingere a debitului ori prin compensare. 

Art. 247. – În cazul în care cuantumul drepturilor ce trebuie plătite de persoana în cauză se referă la mărfurile declarate pentru un regim vamal care presupune obligaţia de a plăti astfel de drepturi, autoritatea vamală poate acorda, la cererea persoanei respective, amânarea plăţii acelei sume în condiţiile prevăzute în prezenta secţiune. 

Art. 248. – Acordarea amânării plăţii este condiţionată de constituirea unei garanţii de către solicitant. 

Art. 249. – Autoritatea vamală decide care dintre următoarele proceduri se foloseşte când se acordă amânarea plăţii:

a) separat, pentru fiecare cuantum al drepturilor înscrise în evidenţa contabilă, în condiţiile prevăzute la art. 241 alin. (1) teza întâi sau art. 243 alin. (1);

b) global, cu privire la totalul cuantumurilor drepturilor înscrise în evidenţa contabilă în condiţiile prevăzute la art. 241 alin. (1) teza întâi, pe o perioadă stabilită de autoritatea vamală, care să nu depăşească 31 de zile;

c) global, cu privire la totalul cuantumurilor drepturilor care au făcut obiectul unei singure înscrieri în evidenţa contabilă, în conformitate cu prevederile art. 241 alin. (1) teza a doua. 

Art. 250. – (1) Termenul cu care este amânată plata este de 30 de zile. Acesta se calculează astfel:

a) în cazul în care plata este amânată în conformitate cu art. 249 lit. a), termenul se calculează începând cu ziua următoare celei în care cuantumul drepturilor este înscris în evidenţa contabilă de către autoritatea vamală. În cazul în care se aplică prevederile art. 242, termenul de 30 de zile se reduce cu numărul zilelor corespunzătoare termenului utilizat pentru înscrierea în evidenţa contabilă, mai puţin două zile;

b) în cazul în care plata se amână în conformitate cu prevederile art. 249 lit. b), termenul se calculează începând cu ziua următoare celei în care expiră perioada de globalizare. Termenul se reduce cu numărul de zile corespunzător unei jumătăţi din numărul de zile din perioada de globalizare;

c) în cazul în care plata se amână în conformitate cu art. 249 lit. c), termenul se calculează din ziua următoare celei în care expiră perioada în care mărfurilor respective li s-a acordat liberul de vamă. Termenul se reduce cu un număr de zile corespunzător jumătăţii numărului de zile aferent perioadei în cauză. 

(2) În cazul în care numărul zilelor din termenele menţionate la alin. (1) lit. b) şi c) este impar, numărul de zile ce se scad din termenul de 30 de zile în conformitate cu alin. (1) lit. b) şi c) este egal cu jumătate din numărul par imediat inferior acestui număr impar. 

(3) Pentru simplificare, în cazul în care termenele menţionate în alin. (1) lit. b) şi c) sunt o săptămână calendaristică sau o lună calendaristică, plata cuantumului drepturilor care a făcut obiectul amânării se poate efectua:

a) în ziua de vineri a săptămânii a patra următoare celei în cauză, dacă termenul este de o săptămână calendaristică;

b) cel târziu până în ziua a şaisprezecea a lunii următoare, dacă termenul este o lună calendaristică. 

Art. 251. – (1) Amânarea plăţii nu se acordă pentru cuantumul drepturilor care, deşi corespunzătoare unor mărfuri plasate sub un regim vamal care presupune obligaţia de a plăti astfel de drepturi, sunt totuşi înscrise de autoritatea vamală în evidenţa contabilă în conformitate cu dispoziţiile în vigoare referitoare la acceptarea declaraţiilor incomplete, deoarece declarantul nu a oferit, până la expirarea termenului stabilit, informaţiile necesare pentru determinarea definitivă a valorii în vamă a mărfurilor sau nu a furnizat datele sau documentul care lipsea când a fost acceptată declaraţia incompletă. 

(2) Amânarea plăţii poate fi acordată în cazurile prevăzute la alin. (1) numai în situaţia în care cuantumul drepturilor de recuperat este înscris în evidenţa contabilă înaintea expirării unui termen de 30 de zile, calculat de la data la care cuantumul stabilit iniţial a fost înscris în evidenţa contabilă sau, dacă nu a fost înscris, de la data la care a fost acceptată declaraţia referitoare la mărfurile respective. Durata amânării plăţii acordate în astfel de condiţii nu poate fi prelungită dincolo de data expirării termenului care, în conformitate cu prevederile art. 250, a fost acordat cu privire la cuantumul drepturilor stabilit iniţial sau care ar fi fost acordat dacă cuantumul drepturilor legal datorat ar fi fost înscris în evidenţa contabilă când au fost declarate mărfurile respective. 

Art. 252. – (1) Autoritatea vamală poate acorda debitorului alte facilităţi de plată decât amânarea plăţii. Acordarea unor astfel de facilităţi de plată trebuie:

a) să fie condiţionată de constituirea unei garanţii. Nu este necesar să se solicite o astfel de garanţie când, datorită situaţiei debitorului, solicitarea acesteia ar crea grave dificultăţi economice sau sociale;

b) să aibă ca rezultat perceperea, în plus faţă de cuantumul drepturilor, a unei dobânzi pe credit. Dobânda pe credit se datorează pe întreaga perioadă amânată sau care face obiectul unei alte facilităţi la plată şi se calculează în aşa fel încât să fie echivalentă cu cuantumul care ar fi solicitat în acelaşi scop pe piaţa monetară sau financiară naţională. 

(2) Autoritatea vamală poate să nu ceară dobânda pe credit dacă prin aceasta s-ar crea grave dificultăţi economice sau sociale pentru debitor. 

Art. 253. – Indiferent de facilităţile de plată acordate debitorului, acesta poate plăti în orice situaţie, total sau parţial, cuantumul drepturilor, fără să aştepte expirarea termenului care i-a fost acordat. 

Art. 254. – Cuantumul drepturilor datorate poate fi achitat de o terţă persoană în locul debitorului. 

Art. 255. – (1) Dacă cuantumul drepturilor nu a fost achitat în termenul stabilit:

a) autoritatea vamală utilizează toate căile prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv executarea silită, pentru a asigura plata acelei sume. Prin regulamentul vamal se pot stabili prevederi speciale cu privire la garanţi în cadrul regimului de tranzit;

b) se percep majorări de întârziere, potrivit normelor în vigoare. 

(2) Autoritatea vamală poate renunţa să ceară majorări de întârziere în cazurile în care:

a) datorită situaţiei debitorului, s-ar putea crea serioase dificultăţi economice şi sociale;

b) cuantumul drepturilor nu depăşeşte nivelul stabilit prin regulamentul vamal;

c) cuantumul drepturilor este achitat în 5 zile de la expirarea termenului prevăzut pentru plată. 

(3) Autoritatea vamală poate stabili:

a) perioade minime pentru calcularea majorărilor de întârziere;

b) sume minime de achitat ca majorări de întârziere. 

(4) Prin regulamentul vamal se pot stabili criterii pentru aplicarea prevederilor alin. (3). 

CAPITOLUL IV

Stingerea datoriei vamale

Art. 256. – (1) Fără a înlătura aplicarea dispoziţiilor în vigoare cu privire la împlinirea termenului de prescripţie extinctivă şi la imposibilitatea recuperării datoriei vamale în cazul constatării pe cale judecătorească a insolvabilităţii debitorului, datoria vamală se stinge prin:

a) plata cuantumului drepturilor;

b) remiterea cuantumului drepturilor;

c) invalidarea declaraţiei vamale depuse pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor;

d) confiscare;

e) distrugerea prin dispoziţia autorităţii vamale;

f) abandonul în favoarea statului;

g) pierderea mărfurilor datorită cazului fortuit sau forţei majore;

h) scăderea cantitativă a mărfurilor datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare procentului de scădere. 

(2) Stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d)–h) operează numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor. 

Art. 257. – Datoria vamală prevăzută la art. 239 se stinge şi când sunt anulate formalităţile îndeplinite pentru obţinerea tratamentului tarifar preferenţial acordat în conformitate cu dispoziţiile articolului mai sus menţionat. 

CAPITOLUL V

Rambursarea şi remiterea drepturilor

Art. 258. – (1) Prin rambursare se înţelege restituirea totală sau parţială a drepturilor de import sau de export care au fost achitate. 

(2) Prin remitere se înţelege fie decizia de a nu percepe, integral sau parţial, cuantumul unei datorii vamale, fie decizia de a anula, integral sau parţial, înscrierea în evidenţa contabilă a unui drept de import sau de export care nu a fost achitat. 

Art. 259. – (1) Drepturile de import sau de export sunt rambursate în măsura în care se stabileşte că, în momentul în care au fost plătite, cuantumul acestor drepturi nu era datorat legal sau când cuantumul lor a fost înscris în evidenţa contabilă contrar dispoziţiilor art. 243 alin. (2) şi (3). 

(2) Se procedează la remiterea drepturilor de import sau de export în măsura în care se stabileşte că, în momentul în care au fost înscrise în evidenţa contabilă, cuantumul acestor drepturi nu era datorat legal sau că a fost înscris în evidenţa contabilă contrar dispoziţiilor art. 243 alin. (2) şi (3). 

(3) Nu se acordă rambursarea sau remiterea drepturilor dacă faptele care au dus la achitarea ori la înscrierea în evidenţa contabilă a unei sume ce nu era legal datorată sunt rezultatul unei acţiuni deliberate din partea unei persoane interesate. 

(4) Drepturile de import sau de export sunt rambursate ori remise la depunerea unei cereri către biroul vamal în cauză într-o perioadă de 5 ani de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului. 

(5) Termenul prevăzut la alin. (4) se prelungeşte dacă persoana în cauză face dovada că a fost împiedicată să depună cererea în termenul amintit, ca urmare a cazului fortuit sau a forţei majore. 

(6) Autoritatea vamală procedează la rambursare sau remitere din oficiu, când constată, în acest termen, existenţa uneia sau alteia dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2). 

Art. 260. – Drepturile de import sau de export sunt rambursate când se invalidează o declaraţie vamală, iar drepturile au fost achitate. Rambursarea se acordă în urma unei cereri depuse de persoana în cauză în termenul prevăzut pentru depunerea cererii de invalidare a declaraţiei vamale. 

Art. 261. – (1) Drepturile de import sunt rambursate sau remise în măsura în care se stabileşte că cuantumul acestora înscris în evidenţa contabilă este aferent mărfurilor plasate sub regimul vamal în cauză şi refuzate de importator, deoarece la data acceptării declaraţiei vamale erau defecte sau nu respectau condiţiile contractului în baza căruia au fost importate. Sunt asimilate mărfurilor defecte mărfurile deteriorate înainte de acordarea liberului de vamă. 

(2) Rambursarea sau remiterea drepturilor de import se acordă cu condiţia ca:

a) mărfurile să nu fi fost folosite, cu excepţia unei posibile utilizări iniţiale necesare pentru a se verifica dacă sunt defecte sau nu respectă termenii contractuali;

b) mărfurile să fie exportate de pe teritoriul vamal al României. La cererea persoanei în cauză, autoritatea vamală permite ca, în locul exportului, mărfurile să fie distruse sau plasate sub regimul de tranzit, antrepozitare vamală sau într-o zonă liberă ori antrepozit liber. În scopul de a primi una dintre aceste destinaţii vamale, mărfurile sunt considerate străine. 

(3) Drepturile de import nu pot fi rambursate sau remise în cazul mărfurilor care, înainte de a fi declarate la vamă, au fost importate temporar pentru a fi testate, decât dacă se stabileşte că defectele mărfurilor sau nerespectarea prevederilor contractuale nu ar fi putut fi detectate în decursul acestor teste. 

(4) Drepturile de import sunt rambursate sau remise pentru motivele prevăzute la alin. (1), în urma prezentării unei cereri la biroul vamal în termen de 12 luni de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului. În cazuri excepţionale, justificate corespunzător, autoritatea vamală poate aproba ca acest termen să fie prelungit. 

Art. 262. – (1) Drepturile de import sau de export pot fi rambursate ori remise în alte situaţii decât cele menţionate la art. 259–261:

a) care urmează a fi stabilite în conformitate cu regulamentul vamal;

b) ca urmare a unor împrejurări în care nu s-a constatat o înşelătorie sau o culpă evidentă a persoanei în cauză. Situaţiile în care se poate aplica această dispoziţie şi procedura de urmat în acest scop sunt stabilite prin regulamentul vamal. Pentru rambursare sau remitere pot fi prevăzute condiţii speciale. 

(2) Drepturile sunt rambursate sau remise pentru motivele prevăzute la alin. (1), în urma prezentării unei cereri la biroul vamal în termen de 12 luni de la data la care cuantumul acestor drepturi a fost comunicat debitorului. În cazuri excepţionale, justificate corespunzător, autoritatea vamală poate aproba ca acest termen să fie prelungit. 

Art. 263. – Drepturile de import sau de export sunt rambursate ori remise în condiţiile prevăzute în prezentul capitol numai când cuantumul de rambursat sau de remis depăşeşte nivelul stabilit prin regulamentul vamal. Cu toate acestea, autoritatea vamală poate da curs unei alte cereri de rambursare sau remitere şi cu privire la un cuantum mai mic. 

Art. 264. – Când o decizie de a da curs unei cereri de rambursare a cuantumului drepturilor de import sau de export, precum şi a dobânzilor pe credit şi a majorărilor de întârziere încasate la efectuarea plăţii acestor drepturi nu este pusă în aplicare în termen de 3 luni de la adoptarea acesteia, după această perioadă autoritatea vamală plăteşte o dobândă egală cu dobânda pe credit. 

Art. 265. – Când, din eroare, a fost remisă o datorie vamală sau a fost rambursat cuantumul drepturilor, datoria iniţială devine din nou exigibilă. Orice dobândă plătită în temeiul prevederilor art. 264 se rambursează. 

TITLUL X

Dreptul la acţiune

Art. 266. – (1) Orice persoană are dreptul de a formula acţiune împotriva deciziilor care o privesc direct, luate de autoritatea vamală cu privire la aplicarea reglementărilor vamale. 

(2) Are, de asemenea, dreptul de a formula acţiune persoana care a solicitat autorităţii vamale o decizie cu privire la aplicarea reglementărilor vamale şi nu a primit un răspuns la cererea sa în termenul legal. 

Art. 267. – Când acţiunea prevăzută la art. 266 se referă la un titlu de creanţă privind datoria vamală şi alte taxe şi impozite datorate statului în cadrul operaţiunilor vamale, înainte de depunerea acţiunii se poate formula contestaţie pe cale administrativă, care se soluţionează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală. 

Art. 268. – (1) Acţiunile care privesc alte decizii decât cele prevăzute la art. 267 se formulează potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. 

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), plângerea prealabilă nu suspendă executarea deciziei contestate. 

(3) Autoritatea vamală poate suspenda, total sau parţial, executarea acestei decizii până la soluţionarea plângerii prealabile, când are motive întemeiate să considere că decizia contestată nu respectă reglementările vamale sau că un prejudiciu irecuperabil poate fi produs persoanei interesate. 

TITLUL XI

Prohibiţii şi restricţii

Art. 269. – (1) Sunt considerate prohibite toate mărfurile a căror introducere pe sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este, potrivit legii, interzisă cu orice titlu. 

(2) Sunt considerate ca restricţionate mărfurile a căror introducere pe sau scoatere de pe teritoriul vamal al României este supusă unor condiţii sau îndeplinirii unor formalităţi speciale. 

(3) Când introducerea sau scoaterea nu este permisă decât cu prezentarea unei autorizaţii speciale, mărfurile sunt prohibite dacă nu sunt însoţite de un astfel de document sau dacă acesta nu este valabil. 

TITLUL XII

Sancţiuni

SECŢIUNEA 1

Infracţiuni

Art. 270. – Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. 

Art. 271. – Introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare. 

Art. 272. – Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă constituie infracţiunea de folosire de acte nereale şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. 

Art. 273. – Folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate constituie infracţiunea de folosire de acte falsificate şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. 

Art. 274. – Faptele prevăzute la art. 270–273, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. 

Art. 275. – Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 270–274 se pedepseşte. 

Art. 276. – Dacă faptele prevăzute la art. 270–274 sunt săvârşite de angajaţi sau reprezentanţi ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate operaţiuni de import-export ori în folosul acestor persoane juridice, se poate aplica şi interzicerea unor drepturi, potrivit art. 64 lit. c) din Codul penal. 

Art. 277. – Când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei. 

Art. 278. – Dispoziţiile prezentei secţiuni se completează cu prevederile Codului penal al României, precum şi cu dispoziţiile penale prevăzute în alte legi speciale. 

SECŢIUNEA a 2-a

Contravenţii

Art. 279. – Faptele care constituie contravenţii la reglementările vamale, procedura de constatare şi sancţionare a acestora se stabilesc prin regulamentul vamal, aprobat prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 280. – (1) Contravenţiile vamale săvârşite în incintele vamale şi în locurile unde se desfăşoară operaţiuni sub supraveghere vamală se constată şi se sancţionează de persoanele împuternicite de către autoritatea vamală. 

(2) În cazul în care contravenţiile vamale sunt constatate de organele de poliţie sau de alte organe cu atribuţii de control, în alte locuri decât cele prevăzute la alin. (1), acestea au obligaţia de a prezenta de îndată actele constatatoare la autoritatea vamală cea mai apropiată, împreună cu mărfurile care fac obiectul contravenţiei. 

(3) După verificarea încadrării faptei în reglementările vamale, autoritatea vamală aplică amenda şi dispune, după caz, reţinerea bunurilor, în vederea confiscării. 

(4) Sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice. 

Art. 281. – Dispoziţiile art. 279 şi 280 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 28 alin. (1) şi (3) şi art. 29. 

TITLUL XIII

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 282. – Dispoziţiile specifice aplicabile călătorilor şi altor persoane fizice se stabilesc prin regulamentul vamal. 

Art. 283. – Termenele prevăzute în prezentul cod şi în alte reglementări vamale se calculează potrivit normelor prevăzute în Codul de procedură civilă. 

Art. 284. – Operaţiunile vamale iniţiate sub regimul prevăzut de reglementările vamale anterioare intrării în vigoare a prezentului cod se finalizează potrivit acelor reglementări. 

Art. 285. – Autoritatea Naţională a Vămilor este desemnată ca autoritate competentă să aplice pentru România, la data aderării la Uniunea Europeană, prevederile Convenţiei privind utilizarea tehnologiei informaţiilor de către serviciile vamale, încheiată la 26 iulie 1995, în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană – JO C 316, 27 noiembrie 1995, p. 34 – şi ale Convenţiei cu privire la asistenţa reciprocă şi cooperarea între administraţiile vamale, încheiată la 18 decembrie 1997, în temeiul art. K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană – JO C 24, 23 ianuarie 1998, p. 2. 

Art. 286. – Guvernul, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, va aproba prin hotărâre regulamentul de aplicare a Codului vamal, care intră în vigoare la aceeaşi dată cu prezentul cod. 

Art. 287. – Dispoziţiile cuprinse în prezentul cod şi în alte reglementări vamale privind plata, garantarea, înscrierea în evidenţele contabile, stingerea datoriei vamale şi remiterea drepturilor de import, cu excepţia art. 163 şi 247 din prezentul cod, se aplică în mod corespunzător şi pentru taxa pe valoarea adăugată şi pentru accize care, potrivit Codului fiscal, sunt în atribuţiile autorităţii vamale. 

Art. 288. – (1) Prezentul cod intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

(2) Pe aceeaşi dată se abrogă: Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare; art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 31 august 1993, aprobată cu modificări prin Legea nr. 102/1994, cu modificările şi completările ulterioare. 

(3) Declararea electronică şi sistemele automatizate pentru punerea în aplicare a gestiunii de risc şi schimbul electronic de date între birourile vamale de intrare, import, export şi ieşire, prevăzute la art. 40, 60–62 şi 202–204, se pun în aplicare în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului cod. 

(4) Dispoziţiile cuprinse la art. 245 alin. (2) şi (3), art. 247, art. 252 şi art. 255 alin. (2) şi (3) intră în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.

 

*

Prezenta lege asigură aplicarea Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. 302/1992. 

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. 

 

 

Bucureşti, 10 aprilie 2006. 

Nr. 86.