Legea nr. 84/2006

M. Of. nr. 327 din 11 aprilie 2006

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR                                 SENATUL

 

L E G E

pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea și controlul integrat al poluării

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Articol unic. – Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 152 din 10 noiembrie 2005 privind prevenirea și controlul integrat al poluării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.078 din 30 noiembrie 2005, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul 2 alineatul (1), literele c), l) și p) vor avea următorul cuprins:

„c) cele mai bune tehnici disponibile – stadiul de dezvoltare cel mai avansat și eficient, înregistrat în dezvoltarea unei activități și a modurilor de exploatare, care demonstrează posibilitatea practică a tehnicilor specifice de a constitui referința pentru stabilirea valorilor limită de emisie în scopul prevenirii poluării, iar în cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile și impactul asupra mediului în întregul său: 

– tehnicile se referă deopotrivă la tehnologia utilizată și la modul în care instalația este proiectată, construită, întreținută, exploatată, precum și la scoaterea din funcțiune a acesteia și remedierea amplasamentului, potrivit legislației în vigoare; 

– disponibile se referă la acele tehnici care au înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea lor în sectorul industrial respectiv, în condiții economice și tehnice viabile, luându-se în considerare costurile și beneficiile, indiferent dacă aceste tehnici sunt sau nu utilizate ori realizate la nivel național, cu condiția ca aceste tehnici să fie accesibile operatorului; 

– cele mai bune se referă la cele mai eficiente tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui nivel ridicat de protecție a mediului în întregul său. În determinarea celor mai bune tehnici disponibile trebuie luate în considerare, în special, elementele prevăzute în anexa nr. 3;

.......................................................................................... 

l) modificarea în exploatare – o schimbare a caracteristicilor sau a funcționării instalației ori o extindere a acesteia, care poate avea efecte asupra mediului;

........................................................................................... 

p) valorile limită de emisie (VLE) – masa, exprimată prin parametrii specifici, concentrația și/sau nivelul unei emisii care nu trebuie depășite în cursul uneia sau mai multor perioade de timp. 

Valorile limită de emisie mai pot fi stabilite și pentru anumite grupe, familii sau categorii de substanțe, în special pentru cele menționate în anexa nr. 2. Valorile limită de emisie pentru substanțe se aplică, în mod normal, în punctul în care emisia părăsește instalația, la această determinare neluându-se în considerare nici o diluție. La stabilirea valorilor limită de emisie ale instalației pentru evacuările indirecte în apă se poate lua în considerare efectul unei stații de epurare a apelor uzate, cu condiția garantării unui nivel echivalent de protecție a mediului ca un întreg și acest fapt să nu determine niveluri mai ridicate de poluare a mediului, cu respectarea prevederilor privind evacuarea de substanțe periculoase în apă și a altor prevederi legale în vigoare;“. 

2. La articolul 3, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 3. – (1) Autoritatea competentă ia toate măsurile pentru ca în exploatarea instalației operatorul să respecte principiile generale de bază, astfel încât:

a) să se prevină poluarea în special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile;

b) să nu se producă nici o poluare semnificativă;

c) să fie evitată producerea de deșeuri, potrivit prevederilor legale în vigoare; în cazul în care se produc deșeuri, ele sunt valorificate, iar dacă acest lucru este imposibil tehnic sau economic, sunt eliminate, astfel încât să se evite sau să se reducă orice impact asupra mediului;

d) să se utilizeze eficient energia;

e) să fie luate măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor și limitarea consecințelor acestora;

f) să fie luate măsurile necesare pentru ca în cazul încetării definitive a activității să se evite orice risc de poluare și să se readucă amplasamentul la o stare satisfăcătoare.“

3. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 41, cu următorul cuprins:

„Art. 41. – (1) Autoritatea competentă emite autorizația integrată de mediu, care conține condiții ce garantează respectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și a celorlalte prevederi legale, în caz contrar trebuie să refuze emiterea autorizației integrate de mediu. 

(2) Autorizațiile integrate de mediu emise, precum și cele revizuite trebuie să cuprindă detalii cu privire la măsurile adoptate pentru protecția aerului, apei și solului, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.“

4. La articolul 9, alineatele (5) și (6) vor avea următorul cuprins:

„5) Dacă este cazul, valorile limită de emisie prevăzute la alin. (3) pot fi suplimentate sau înlocuite prin parametri sau măsuri tehnice echivalente. 

(6) Pentru instalațiile în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1 la pct. 6.6, valorile limită de emisie prevăzute la alin. (3)–(5) iau în considerare aspectele practice caracteristice acestor categorii de instalații.“

5. Articolul 16 va avea următorul cuprins:

„Art. 16. – Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului poate stabili, după caz, pentru anumite categorii de instalații, cerințe speciale, ca reguli general obligatorii, fără a mai fi necesară includerea acestora în autorizațiile integrate de mediu, în condițiile garantării unei abordări integrate și asigurării unui nivel ridicat echivalent de protecție a mediului în întregul său.“

6. La articolul 25, literele a) și b) vor avea următorul cuprins:

„a) poluarea produsă de instalație este semnificativă, astfel încât necesită revizuirea valorilor limită de emisie existente sau includerea de noi astfel de valori limită de emisie în autorizația integrată de mediu;

b) schimbările substanțiale ale celor mai bune tehnici disponibile fac posibilă reducerea semnificativă a emisiilor fără a impune costuri excesive;“. 

7. La articolul 26, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) În situația prevăzută la alin. (1) autoritatea competentă revizuiește, după caz, autorizația integrată de mediu sau condițiile prevăzute în aceasta.“

8. La articolul 29, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 29. – (1) Raportarea implementării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și eficacitatea sa comparată efectiv cu alte instrumente pentru protecția mediului se stabilesc potrivit prevederilor legislației naționale în vigoare.“

9. La articolul 32, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Accesul publicului la informație, prevăzut la alin. (1)–(3) și la art. 33, se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 86/2000 pentru ratificarea Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 mai 2000, și cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b)–e), art. 12, 14 și ale art. 15 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 22 august 2005.“

10. Articolul 33 va avea următorul cuprins:

„Art. 33. – Autoritatea competentă informează publicul, conform procedurilor specifice, asupra deciziei luate și pune la dispoziție acestuia următoarele informații:

a) conținutul deciziei și o copie a autorizației integrate de mediu, precum și orice condiții sau modificări aduse autorizației integrate de mediu;

b) motivele și considerațiile pe care se întemeiază decizia, în urma examinării opiniilor și comentariilor exprimate de publicul interesat, incluzând și informațiile referitoare la procedura de participare a publicului;

c) procedura de revizuire prevăzută la art. 34 și 35.“

11. La articolul 34, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins:

„Art. 34. – (1) Orice persoană care face parte din publicul interesat și care are un interes legitim sau se consideră lezată într-un drept al său se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a contesta, din punct de vedere procedural sau substanțial, deciziile, actele sau omisiunile care fac obiectul participării publicului, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, cu respectarea dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările ulterioare. 

.............................................................................................. 

(3) Soluționarea cererii se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.“

12. La articolul 36, litera b) a alineatului (1) și alineatul (2) vor avea următorul cuprins:

„b) obligația operatorului de a întocmi un plan de acțiuni, în vederea obținerii autorizației integrate de mediu;

............................................................................................ 

(2) Faptele prevăzute la alin. (1) lit. c)–e) se sancționează și cu suspendarea autorizației integrate de mediu potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005.“

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. 

 

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

LUCIAN AUGUSTIN BOLCAȘ

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

București, 5 aprilie 2006. 

Nr. 84.