Legea nr. 83/2007
M. Of. nr.
243 din 11 aprilie 2007
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA
DEPUTAȚILOR SENATUL
LEGE
pentru
modificarea și completarea Legii viei și vinului în sistemul organizării comune
a pieței vitivinicole nr. 244/2002
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. Legea viei și vinului în
sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 244/2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 20 mai 2002, se
modifică și se completează după cum urmează:
1. Capitolul I
se abrogă.
2. Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
Art. 3. (1) Plantațiile
de viță-de-vie se grupează, teritorial, în zone viticole, regiuni
viticole, podgorii, centre viticole și plaiuri viticole. Definițiile
acestora sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
3. Articolul 6
va avea următorul cuprins:
Art. 6. (1) Evidența
plantațiilor viticole se realizează prin Registrul plantațiilor viticole, care
cuprinde datele de identificare a tarlalelor, parcelelor viticole și suprafețelor
pe soiuri din fiecare parcelă, pe persoană fizică și juridică deținătoare, întocmit
în baza cadastrului agricol și a planurilor cadastrale actualizate.
(2) Registrul
plantațiilor viticole, actualizat, este ținut la direcțiile pentru agricultură și
dezvoltare rurală județene și a municipiului București.
(3) Modelul și
instrucțiunile de completare a Registrului plantațiilor viticole se aprobă prin
ordin comun al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și al
ministrului administrației și internelor.
4. După
articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 61, cu următorul
cuprins:
Art. 61. Producătorii
de struguri pentru vin au obligația de a ține evidența producției și a modului
de valorificare a acesteia în carnetul de viticultor, al cărui model se aprobă
prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.
5. Alineatul
(1) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
Art. 8. (1) Producerea,
controlul calității și comercializarea materialului săditor viticol și de înmulțire
se fac cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind producerea,
prelucrarea, controlul și certificarea calității, comercializarea și folosirea
semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de
plante.
6. Articolul 9
va avea următorul cuprins:
Art. 9. (1) Lista
soiurilor de viță-de-vie admise în cultură se aprobă prin ordin al ministrului
agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale pentru fiecare regiune viticolă, podgorie,
centru viticol și direcție de producție, pe baza propunerilor făcute de Oficiul
Național al Viei și Vinului, denumit în continuare O.N.V.V., împreună cu
Oficiul Național al Denumirilor de Origine pentru Vinuri, denumit în continuare,
O.N.D.O.V., și de asociațiile de producători.
(2) Pentru obținerea
vinurilor cu denumire de origine controlată se stabilește o listă a soiurilor
pentru fiecare dintre denumirile de origine controlată aprobate.
7. Articolul
10 va avea următorul cuprins:
Art. 10. Înființarea
plantațiilor de viță-de-vie se face în areale viticole delimitate din podgorii și
centre viticole, cu excepția plantațiilor înființate pentru consumul familial sau
în scop ornamental.
8. Alineatul
(2) al articolului 11 va avea următorul cuprins:
(2) Autorizația
plantării/replantării viței-de-vie și de înscriere în Registrul plantațiilor
viticole se eliberează pe baza unui drept de plantare nouă sau de replantare
ori de plantare pe o rezervă. Crearea rezervei regionale, județene și/sau
naționale a drepturilor de plantare a viței-de-vie are scopul de a permite
administrației publice locale și centrale atribuirea dreptului de plantare a viței-de-vie
acelor persoane fizice/juridice care, pe baza unor criterii obiective, vor
justifica necesitatea obținerii acestor drepturi. Dreptul individual de
replantare neexercitat într-o perioadă de 8 campanii viticole de la data acordării
încetează pentru titularul acestuia. Dreptul individual de plantare nouă
este valabil pe durata a două campanii viticole de la data acordării, dreptul
individual de plantare pe rezerva regională sau județeană este valabil pe o
durată de 3 campanii viticole de la data alocării, iar dreptul individual de
plantare pe rezerva națională este valabil pe o durată de două campanii
viticole de la data alocării. Procedura și condițiile de acordare a
dreptului de plantare nouă, de replantare ori de plantare pe o rezervă se aprobă
prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
9. Alineatul
(1) al articolului 12 va avea următorul cuprins:
Art. 12. (1) Înființarea
plantațiilor de viță-de-vie în suprafață de peste 0,1 ha de operator economic
sau de familie se face numai cu soiuri admise în cultură.
10. Articolul
13 va avea următorul cuprins:
Art. 13. (1) În
scopul adaptării producției vitivinicole la cerințele pieței și în vederea
asigurării calității produselor vitivinicole, se prevăd următoarele măsuri:
a) reconversiunea
plantațiilor viticole, inclusiv prin supraaltoire pe soiurile de struguri de
vin;
b) replantarea
suprafețelor viticole;
c) restructurarea
plantațiilor viticole.
(2) La propunerea
Organizației Naționale Interprofesionale Vitivinicole și cu avizul tehnic al
O.N.V.V., Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale aprobă
planurile de reconversiune, replantare și restructurare a plantațiilor viticole.
11. Alineatul
(2) al articolului 14 va avea următorul cuprins:
(2) Viile
destinate producerii de vinuri cu denumire de origine controlată sunt supuse
unui regim de autorizare în vederea respectării condițiilor de cultură,
stabilite prin normele tehnice de producere și comercializare elaborate de
O.N.D.O.V., cu consultarea O.N.V.V. și a asociațiilor de producători din
arealul vizat.
12. Articolul
15 va avea următorul cuprins:
Art. 15. (1) Defrișarea
plantațiilor de viță-de-vie în suprafață mai mare de 0,1 ha de operator
economic sau de familie se face la cererea persoanei interesate, pe baza autorizației
de defrișare a plantațiilor viticole, eliberate de direcția pentru agricultură și
dezvoltare rurală județeană sau a municipiului București, după caz.
(2) Persoanele
care primesc autorizația de defrișare beneficiază de un drept individual de
replantare, în suprafață echivalentă de cultură pură cu cea propusă pentru
defrișare. Dreptul individual de replantare poate fi exercitat în termen
de 8 ani de la data acordării acestuia.
(3) Prin cultură
pură se înțelege suprafața efectivă ocupată cu butucii de viță-de-vie,
inclusiv suprafața ocupată de alei, drumuri de acces și zone de întoarcere la
capetele parcelei viticole.
13. Articolele
16 și 17 se abrogă.
14. Articolul
18 va avea următorul cuprins:
Art. 18. (1) Vinul
este un produs agroalimentar. (2) Clasificarea vinurilor se face
conform dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 privind
organizarea comună a pieței vinului.
15. Articolul
20 se abrogă.
16. La
articolul 21, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul
(3), cu următorul cuprins:
(3) Este
interzisă fabricarea pichetului, obținut prin epuizarea cu apă a tescovinei
proaspete sau fermentate, cu sau fără adaos de zahăr, în vederea comercializării
pentru consumul uman direct.
17. Titlul secțiunii
a 2-a a literei B a capitolului II va avea următorul cuprins:
SECȚIUNEA
a 2-a
Definirea și
dreptul de utilizare a denumirii de origine controlată și a indicației
geografice
18. Articolul
22 va avea următorul cuprins:
Art. 22. (1) Prin
indicație geografică se înțelege numele unei localități sau regiuni
geografice care identifică proveniența vinurilor din acel teritoriu, în cazul în
care calitatea sau o altă caracteristică specifică poate fi atribuită în mod
esențial acelui teritoriu, mediului natural și/sau factorilor umani.
(2) Indicația
geografică este de utilitate publică.
(3) Este interzisă
utilizarea unei indicații geografice pentru vinurile care nu provin din arealul
delimitat pentru indicația geografică respectivă și nu sunt produse conform normelor
elaborate de O.N.D.O.V.
(4) Procedura și
condițiile de acordare a dreptului de utilizare a indicației geografice pentru
vin și alte produse pe bază de must și vin se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii,
pădurilor și dezvoltării rurale și se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
19. Articolul
23 va avea următorul cuprins:
Art. 23. (1) Prin
denumire de origine controlată, denumită în continuare DOC, se înțelege
un nume geografic al unei podgorii, centru viticol sau localitate, ce identifică
originea vinurilor provenite din acel teritoriu delimitat, cu caracteristici de
calitate datorate exclusiv factorilor naturali și umani din acel teritoriu.
(2) Este interzisă
utilizarea unei denumiri de origine controlată pentru vinurile care nu provin
din acel teritoriu delimitat.
(3) Producerea și
procesarea strugurilor pentru vinurile cu denumire de origine controlată,
precum și condiționarea și îmbutelierea acestora se realizează în teritoriul
delimitat potrivit prevederilor alin. (1).
(4) În cazuri
speciale și sub control strict al O.N.D.O.V., la propunerea organizației de
producători de vin cu denumire de origine controlată din arealul respectiv, condiționarea
și îmbutelierea vinurilor se pot realiza și în afara arealului în care au fost
produși strugurii. În aceste cazuri, se vor menționa în mod obligatoriu pe
etichetă îmbuteliatorul și locul îmbutelierii.
(5) Tăria
alcoolică naturală minimă în volume pentru vinurile DOC se stabilește pentru
fiecare denumire de origine. Pentru aceasta se iau în considerare tăriile alcoolice
naturale constatate în ultimii 3 ani la vinurile DOC ale arealului delimitat.
(6) Tăria
alcoolică naturală minimă în volume prevăzută la alin. (5) poate fi
stabilită la nivele diferite, în funcție de:
a) subdenumire,
comună sau o parte a comunei;
b) soiul sau
soiurile de viță-de-vie din care provin strugurii utilizați.
(7) În funcție de
stadiul de maturare a strugurilor și de caracteristicile lor calitative la
cules, vinurile cu denumire de origine controlată se clasifică astfel:
a) DOC-CMD vin
cu denumire de origine controlată din struguri culeși la maturitate deplină;
b) DOC-CT vin
cu denumire de origine controlată din struguri culeși târziu;
c) DOC-CIB vin
cu denumire de origine controlată din struguri culeși la înnobilarea boabelor.
20. Articolul
24 se abrogă.
21. Titlul secțiunii
a 3-a a literei B a capitolului II va avea următorul cuprins:
SECȚIUNEA
a 3-a
Condiții de
producere și comercializare a vinurilor și produselor pe bază de must și/sau
vin
22. Articolul
25 va avea următorul cuprins:
Art. 25. Vinurile
și celelalte produse obținute din must și/sau vin, în momentul punerii lor în
consum, trebuie să corespundă caracteristicilor organoleptice și de compoziție
stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
23. Articolul
26 va avea următorul cuprins:
Art. 26. (1) Practicile
și tratamentele autorizate pentru a fi aplicate în producerea musturilor, a
vinurilor și a celorlalte produse vinicole se stabilesc prin normele metodologice
de aplicare a prezentei legi, urmând să fie permanent actualizate în funcție de
progresele realizate în acest domeniu.
(2) Prepararea
musturilor, a vinurilor și a produselor vinicole din alte materii prime decât
cele stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi sau schimbarea
compoziției acestora prin adăugarea sau amestecarea unor substanțe, altele decât
cele permise de lege, este interzisă.
(3) Constituie
falsificări: diluarea vinului cu apă, mascarea unor defecte sau alterări ale
vinurilor sau a băuturilor pe bază de must și/sau vin prin adaosuri care determină
modificări ale gustului, aromei și compoziției naturale ale acestora,
prepararea vinului din drojdie sau tescovină, precum și folosirea oricăror
practici nepermise prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(4) Prin substituire
se înțelege prezentarea sub o identitate falsă a musturilor, vinurilor sau
a produselor vinicole.
(5) Identitate
falsă reprezintă utilizarea fără drept a denumirii unui soi de struguri, a
unui areal de producție, a unei categorii de calitate, indicație geografică sau
denumire de origine controlată, contrafacerea sau folosirea fără drept a însemnelor
de certificare a calității.
24. Articolul
27 se abrogă.
25. Articolul
29 va avea următorul cuprins:
Art. 29. (1) Persoanele
fizice și persoanele juridice care produc, depozitează și comercializează
produse vitivinicole au obligația de a întocmi și de a depune, în termenul prevăzut
de normele metodologice de aplicare a prezentei legi, documente de evidență a
producției vitivinicole privind declarații de stocuri, declarații de recoltă, declarații
de producție și de a completa operativ registrele de evidență obligatorii a
produselor vitivinicole, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor
și dezvoltării rurale.
(2) În cazul
solicitării dreptului de utilizare a unei denumiri de origine controlată, un
exemplar al declarației de recoltă și de producție va fi depus și la
inspectorii teritoriali ai O.N.D.O.V.
(3) Persoanele
fizice și juridice care dețin o suprafață totală de vie de până la 0,5 ha nu
sunt obligate să facă declarații de stocuri, de recoltă și de producție.
(4) Comercianții
care dețin o cantitate de până la 2.000 l de vin nu sunt obligați să facă
declarații de stocuri.
26. Articolul
30 va avea următorul cuprins:
Art. 30. (1) Dreptul
de utilizare a denumirii de origine controlată pentru producerea vinurilor se
acordă prin certificate de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor
DOC, cu aplicarea însemnelor de certificare a acestei categorii de calitate,
eliberate de O.N.D.O.V.
(2) În faza de
producție, producătorul poate să solicite O.N.D.O.V. declasarea unui vin
DOC în vin de masă.
(3) Declasarea
vinurilor DOC se face pe baza unor proceduri elaborate de O.N.D.O.V.
(4) Declasarea
vinurilor DOC se stabilește de O.N.D.O.V. în cazul în care:
a) vinul a
suferit alterări din punct de vedere calitativ;
b) vinul a fost
supus unor tratamente sau practici oenologice neautorizate pentru această
categorie de calitate.
27. Articolul
31 va avea următorul cuprins:
Art. 31. Producătorii
de vin care posedă licența de fabricație eliberată în condițiile legii pot cumpăra
struguri pentru vinificație numai de la producătorii care dețin carnet de
viticultor în anul de recoltă respectiv, cu obligația de a menționa în evidențele
primare cantitatea și soiul strugurilor cumpărați.
28. Articolul
33 va avea următorul cuprins:
Art. 33. (1) Producătorii
și comercianții de vinuri în vrac sunt obligați să țină evidența acestora, conform
normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.
(2) Producătorii
care dețin o suprafață de vie de până la 0,5 ha și nu comercializează vinuri în
vrac nu au obligația de a ține evidența prevăzută la alin. (1).
(3) Comercializarea
vinului de masă în vrac sub denumire de soi, indicație geografică sau denumire
de origine controlată este interzisă.
(4) Condițiile de
comercializare a vinului de masă în vrac se stabilesc prin ordin comun al
ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și al ministrului sănătății
publice și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
29. Articolele
34 și 36 se abrogă.
30. Articolul
35 va avea următorul cuprins:
Art. 35. Vinurile
și celelalte băuturi pe bază de must și vin pot fi puse în consum sub formă îmbuteliată
sau neîmbuteliată. Îmbutelierea este obligatorie în cazul sucurilor de
struguri, vinurilor cu denumire de origine controlată, vinurilor cu indicație
geografică, vinarsurilor, vinurilor speciale, cu excepția pelinului.
31. Alineatele
(2) și (3) ale articolului 37 se abrogă.
32. La
articolul 39 se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul
cuprins:
(2) Susținerea
financiară a măsurilor de reglementare a filierei vitivinicole se poate asigura
atât din fonduri publice, cât și din fonduri private constituite în condițiile
legii, preluate în Fondul de promovare a vinului românesc, administrat de
Institutul Vinului.
(3) Organizarea și
funcționarea Institutului Vinului și constituirea Fondului de promovare a
vinului românesc se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
33. La
articolul 41, alineatul (1) și litera e) a alineatului (2) vor
avea următorul cuprins:
Art. 41. (1) În
vederea ameliorării funcționării pieței vinurilor de calitate cu denumire de
origine controlată și a celor de calitate cu indicație geografică, Guvernul analizează
propunerile organismelor de filieră în acest domeniu, astfel cum sunt definite
la art. 40 alin. (3) lit. a), și stabilește regulile de
comercializare și de reglare a ofertei în raport cu cererea pe piață.
.............................................................................................
e) valorificarea
vinurilor și a altor băuturi pe bază de must și vin de calitate cu denumire de
origine controlată, a vinurilor de calitate cu indicație geografică, a etichetării
corespunzătoare produselor de calitate;.
34. Litera b) a
articolului 42 va avea următorul cuprins:
b) Oficiul Național
al Denumirilor de Origine pentru Vinuri;.
35. Articolul
46 va avea următorul cuprins:
Art. 46. I.S.C.T.V. asigură
supravegherea aplicării legii în realizarea producției de struguri, de vinuri și
a altor produse vitivinicole, inclusiv a celor cu denumire de origine controlată,
și este organismul guvernamental abilitat în executarea controalelor oficiale
pentru asigurarea calității și conformității produselor vinicole destinate
consumului uman, având următoarele atribuții:
a) urmărește
respectarea legislației privind înființarea și reconversiunea plantațiilor
viticole, modul de întreținere a acestora și de conservare a amenajărilor de
combatere a eroziunii solului la producătorii de orice fel, indiferent de forma
de proprietate sau de exploatare;
b) avizează
cererile întocmite pentru acordarea dreptului de plantare a viței-de-vie pe
suprafețe mai mari de 0,1 ha de familie sau operator economic, respectiv de
defrișare, de către direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene
și a municipiului București;
c) colaborează cu
specialiștii Inspecției de Stat pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor
din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în scopul
elaborării și aplicării normelor de producere și comercializare a materialului
săditor viticol;
d) verifică și
controlează modul de aplicare a prevederilor legale privind producerea și
comercializarea strugurilor, vinurilor și a celorlalte produse vitivinicole,
buna practică vitivinicolă, condițiile de igienă a produselor și spațiilor de
producție și depozitare, respectarea condițiilor igienico-sanitare pentru
produse vitivinicole, inclusiv controlul documentelor necesare pentru atestarea
calității și punerea în consum a produselor vitivinicole;
e) verifică
respectarea prevederilor prezentei legi și a normelor în vigoare cu privire la
reglementarea producției, circulației și comercializării produselor
vitivinicole în colaborare cu organismele instituționale de filieră recunoscute
administrativ;
f) propune
suspendarea licenței de fabricație până la remedierea abaterilor constatate;
g) exercită
controlul tehnic în toate fazele producerii vinurilor și a celorlalte produse
cu denumire de origine, precum și asupra eliberării documentelor necesare
pentru atestarea calității produselor respective, inclusiv la comercializare;
h) verifică
activitatea laboratoarelor autorizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și
Dezvoltării Rurale, în vederea efectuării de analize și expertize la vinuri și
alte băuturi obținute din must și subproduse vitivinicole pentru consumul
intern și pentru export;
i) realizează în colaborare
cu O.N.D.O.V. unele acțiuni de control tehnic în legătură cu producerea
vinurilor cu denumire de origine controlată și cu indicație geografică;
j) constată
vinurile și alte produse vitivinicole improprii consumului ori necorespunzătoare
calitativ; limitează sau interzice utilizarea și comercializarea pentru
consumul uman direct ori dispune distrugerea lor, în conformitate cu reglementările
în vigoare;
k) interzice
comercializarea loturilor de vin și a altor produse vitivinicole la care există
suspiciunea ca fiind necorespunzătoare sub aspect calitativ, până la
clarificarea situației;
l) prelevează
probele din produsele controlate și din alte materiale auxiliare necesare
procesului de producție, pentru analizele efectuate în laboratoarele autorizate
ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;
m) exercită
controlul de conformitate pentru produsele vitivinicole importate;
n) păstrează
secretul profesional, pentru a nu divulga unei terțe părți datele confidențiale
de care a luat cunoștință în timpul controlului;
o) verifică, prin
sondaj, corectitudinea întocmirii declarațiilor de stocuri, de recoltă și de
producție, scriptic și faptic, indiferent de declarant, persoană fizică sau
juridică;
p) propune
retragerea licenței de fabricație a unităților producătoare și de
comercializare a produselor menționate, necorespunzătoare calitativ și contrare
legii;
q) verifică și
constată abandonarea și defrișarea plantațiilor de viță-de-vie;
r) elaborează
normele metodologice pentru autorizarea laboratoarelor în vederea executării de
analize pentru vinuri și alte produse pe bază de must și vin ce urmează a fi expediate
în scopul comercializării pe piața internă, norme care se aprobă prin ordin al
ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale;
s) verifică și
controlează vinurile, produsele pe bază de must și/sau vin și produsele
derivate vinicole importate;
ș) aplică sancțiunile
prevăzute de legislația în vigoare operatorilor economici, persoane fizice sau
juridice din sfera producției, circulației și comercializării vinurilor și a altor
produse vitivinicole, pentru abaterile constatate;
t) îndeplinește
alte atribuții stabilite de actele normative în vigoare.
36. Articolul
47 va avea următorul cuprins:
Art. 47. Sumele
încasate de I.S.C.T.V. din amenzi și din prestări de servicii se fac venit
la bugetul de stat.
37. Articolul
48 va avea următorul cuprins:
Art. 48. (1) O.N.D.O.V. se
organizează și funcționează ca instituție publică cu personalitate juridică în subordinea
Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, finanțată integral
din venituri proprii.
(2) Modul de
organizare și funcționare a O.N.D.O.V., precum și structurile sale
organizatorice, centrale și teritoriale se aprobă prin ordin al ministrului
agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.
(3) O.N.D.O.V. poate
organiza și susține financiar programe de pregătire și instruire profesională a
angajaților săi, în colaborare cu instituțiile de învățământ și de cercetare
din domeniul vitivinicol și cu unitățile producătoare de vinuri cu denumire de
origine controlată și vinuri spumante cu denumire de origine controlată.
(4) În baza
bugetului aprobat, O.N.D.O.V. poate acorda sprijin financiar pentru desfășurarea
unor acțiuni care vizează dezvoltarea, modernizarea și promovarea producției vitivinicole,
precum și a unor acțiuni de promovare a produselor vitivinicole românești.
38. Articolul
49 va avea următorul cuprins:
Art. 49. O.N.D.O.V. îndeplinește
următoarele atribuții:
a) elaborează
normele tehnice pentru producerea vinurilor cu denumire de origine controlată,
a vinurilor spumante cu denumire de origine controlată și a vinurilor cu indicație
geografică, cu consultarea O.N.V.V. și a organizațiilor de producători de
vinuri din arealul vizat, care se aprobă prin ordin al ministrului
agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale;
b) întocmește, împreună
cu O.N.V.V., proiectele de ordine ale ministrului agriculturii, pădurilor și
dezvoltării rurale pentru aprobarea denumirilor de origine controlată și/sau
indicațiilor geografice;
c) întocmește, împreună
cu O.N.V.V., documentațiile pentru vinurile cu denumire de origine controlată,
vinurile spumante cu denumire de origine controlată și a vinurilor cu indicație
geografică;
d) eliberează
autorizația de producător de struguri destinați obținerii de vinuri și/sau
vinuri spumante cu denumire de origine controlată și autorizația de producător de
vinuri și/sau vinuri spumante cu denumire de origine controlată, la solicitarea
producătorilor;
e) eliberează
certificatele de atestare a dreptului de comercializare pentru vinurile și/sau
vinurile spumante cu denumire de origine controlată, care atestă dreptul de utilizare
a denumirii de origine, la solicitarea producătorilor;
f) controlează
modul de aplicare și respectare a prevederilor legale referitoare la vinurile și/sau
vinurile spumante cu denumire de origine controlată;
g) controlează, împreună
cu I.S.C.T.V., modul de respectare și aplicare a prevederilor legale în legătură
cu regimul vinurilor cu indicație geografică;
h) suspendă sau
anulează certificatul de atestare a dreptului de comercializare pentru vinuri și/sau
vinuri spumante cu denumire de origine controlată, în cazul în care se constată
nerespectarea de către producători a prevederilor legale privind producerea și
comercializarea vinurilor și/sau vinurilor spumante cu denumire de origine controlată,
și sesizează I.S.C.T.V. în vederea aplicării sancțiunilor prevăzute de
lege;
i) controlează
calitatea vinurilor și/sau vinurilor spumante cu denumire de origine controlată
din punct de vedere organoleptic, pentru atestarea conformității în vederea comercializării,
împreună cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România;
j) controlează
plantațiile de viță-de-vie producătoare de struguri pentru obținerea vinurilor și/sau
vinurilor spumante cu denumire de origine controlată;
k) controlează
spațiile de producție și depozitare a vinurilor și/sau vinurilor spumante cu
denumire de origine controlată;
l) controlează
evidențele și alte documente cu privire la comercializarea vinurilor și/sau
vinurilor spumante cu denumire de origine controlată.
39. Articolul
50 va avea următorul cuprins:
Art. 50. (1) Taxele
pentru eliberarea autorizației de producător de struguri, vinuri și/sau vinuri
spumante cu denumire de origine controlată și a certificatului de atestare a
dreptului de comercializare a acestora, solicitate de către deținătorii de
plantații viticole, precum și de producătorii de vinuri din această categorie
se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării
rurale.
(2) Autorizația
de producător de struguri destinați obținerii de vinuri cu denumire de origine
controlată și autorizația de producător de vinuri cu denumire de origine controlată
se eliberează anual la cererea producătorului, iar certificatul de atestare a
dreptului de comercializare pentru vinurile cu denumire de origine controlată și/sau
vinurile spumante cu denumire de origine controlată se eliberează pe loturi.
40. Articolul
51 se abrogă.
41. Articolul
52 va avea următorul cuprins:
Art. 52. (1) O.N.V.V. funcționează
în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ca organism
specializat cu caracter tehnico-științific, cu personalitate juridică.
(2) Statutul,
precum și modul de organizare și funcționare ale O.N.V.V. se aprobă prin
ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.
42. Articolul
53 va avea următorul cuprins:
Art. 53. (1) O.N.V.V. este
finanțat din alocații bugetare, prin bugetul stabilit pentru Ministerul
Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, și din venituri proprii.
(2) Veniturile
proprii ale O.N.V.V. se realizează prin:
a) sponsorizări;
b) donații;
c) prestări de
servicii.
(3) Alocațiile
bugetare repartizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării
Rurale pentru O.N.V.V., completate cu veniturile proprii, se utilizează pentru susținerea
activităților O.N.V.V., pentru plata personalului din aparatul executiv și
pentru achitarea cotizației României de membru al Organizației Internaționale a
Viei și Vinului, denumită în continuare O.I.V.
43. Articolul
54 va avea următorul cuprins:
Art. 54. (1) O.N.V.V. are
în structura sa organizatorică:
a) consiliul științific,
aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării
rurale, care este format din 7 membri, dintre care unul este reprezentant al Ministerului
Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, restul membrilor fiind numiți la
propunerea organizației interprofesionale de profil recunoscute administrativ;
b) corpul de
experți;
c) aparatul
executiv.
(2) Consiliul științific
apropă regulamentul propriu de organizare și funcționare.
44. Articolul
55 va avea următorul cuprins:
Art. 55. O.N.V.V. îndeplinește
următoarele atribuții principale:
a) întocmește
studii și analize în domeniul viticulturii și vinificației, stabilește
practicile și tratamentele în producerea strugurilor, vinurilor și a băuturilor
pe bază de struguri, must și vin, în concordanță cu interesele economiei naționale
și ale viticultorilor, cu reglementările adoptate pe plan internațional și cu
acquis-ul comunitar;
b) face propuneri
de elaborare a unor proiecte de legi și a altor acte normative pentru sectorul
vitivinicol, ținând seama de cerințele dezvoltării viticulturii și vinificației
din țara noastră;
c) colaborează cu
instituțiile centrale și teritoriale din subordinea Ministerului Agriculturii,
Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în vederea stabilirii și realizării
obiectivelor de dezvoltare a sectorului vitivinicol românesc;
d) participă la
fundamentarea și implementarea proiectelor naționale și internaționale de
asistență tehnică și de investiții în domeniul vitivinicol;
e) colaborează cu
Academia de Științe Agricole și Silvice «Gheorghe Ionescu-Șișești» și cu unitățile
de cercetare în realizarea programelor sectoriale de cercetare științifică și
aplicativă în domeniul vitivinicol;
f) avizează lucrările
de delimitare a arealelor viticole, zonarea soiurilor de viță-de-vie,
stabilirea tipurilor de vin și a altor produse pe bază de must și vin, inclusiv
a celor cu denumire de origine controlată, precum și a altor lucrări privind
dezvoltarea sectorului vitivinicol;
g) avizează
normele tehnice privind stabilirea condițiilor de cultură a viței-de-vie și de
producere a vinurilor cu denumire de origine controlată și cu indicație
geografică;
h) avizează,
anterior aprobării prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării
rurale, propunerile O.N.D.O.V. pentru fiecare denumire de origine
controlată;
i) inițiază și
sprijină organizarea de manifestări naționale și internaționale cu caracter
vitivinicol: congrese, simpozioane, consfătuiri, concursuri de struguri și vin
etc.;
j) asigură legătura
țării noastre cu O.I.V., cu Biroul vin, alcool, tutun, semințe și hamei al
Direcției generale de agricultură și dezvoltare rurală a Comisiei Europene, precum
și cu alte organisme internaționale similare;
k) colaborează cu
I.S.C.T.V., O.N.D.O.V. și cu instituțiile descentralizate din teritoriu,
cu organizațiile de producători, cu organizațiile și organismele din filieră
pentru grupa de produse struguri, vin și produse procesate din acestea;
l) participă la
editarea unor reviste de specialitate destinate informării specialiștilor și
producătorilor interni și externi;
m) sprijină acțiunile
de promovare vitivinicolă atât în țară, cât și în străinătate;
n) acordă premii
pentru cele mai valoroase lucrări din domeniul viticulturii, oenologiei,
economiei vitivinicole, precum și din cel al istoriei, medicinei și igienei în legătură
cu via și cu produsele ei;
o) colaborează cu
instituțiile de învățământ superior, de cercetare științifică din țară și străinătate;
p) asigură
participarea specialiștilor români la manifestările internaționale cu caracter
tehnico-științific desfășurate sub egida O.I.V.;
q) gestionează
Registrul plantațiilor viticole;
r) îndeplinește și
alte atribuții stabilite prin acte normative în colaborare cu organismele
instituționale de filieră recunoscute administrativ.
45. Articolul
57 va avea următorul cuprins:
Art. 57. Constituie
infracțiuni următoarele fapte:
a) falsificarea
sau substituirea vinurilor ori a băuturilor pe bază de must și/sau vin conform
art. 19 și art. 26 alin. (2), (3) și (4), expunerea spre vânzare
și/sau vânzarea acestora cunoscând că sunt falsificate sau substituite, producerea
pichetului, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3), și se pedepsesc
potrivit art. 313 și 297 din Codul penal;
b) producerea ori
punerea în circulație, conform art. 26 alin. (5), a produselor care
fac obiectul prezentei legi, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari se
pedepsește potrivit art. 286 și 301 din Codul penal.
46. Alineatul
(2) al articolului 58 va avea următorul cuprins:
(2) În cazul săvârșirii
faptelor prevăzute la art. 57 se aplică și măsura confiscării întregii
cantități fraudate.
47. Articolul
59 va avea următorul cuprins:
Art. 59. Constituie
contravenții următoarele fapte:
a) înființarea de
plantații de vii în suprafață de peste 0,1 ha de persoană fizică sau juridică
ori extinderea peste această limită a celor existente, fără autorizație de
plantare eliberată de direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene
și a municipiului București, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) și
(2);
b) înființarea de
plantații mai mari de 0,1 ha sau extinderea peste această limită a celor
existente cu alte soiuri decât cele admise în cultură, potrivit prevederilor art. 12
alin. (1);
c) încălcarea art. 12
alin. (2) prin plantarea de hibrizi direct producători în arealele viticole
sau în extravilanul localităților situate în afara arealelor viticole;
d) abandonarea
plantațiilor de viță-de-vie cu soiuri admise în cultură, potrivit prevederilor
art. 14 alin. (1);
e) îmbutelierea
vinurilor DOC în afara arealului delimitat, cu excepția cazurilor prevăzute la
art. 23 alin. (4);
f) punerea în
consum și comercializarea unor vinuri și a altor produse obținute din must și/sau
vin, care nu corespund caracteristicilor calitative și de compoziție, stabilite
prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
g) neîntocmirea
de către producătorii și comercianții de vinuri în vrac a evidențelor acestora,
potrivit art. 33 alin. (1);
h) livrarea sau
comercializarea vinurilor DOC fără aplicarea însemnelor de certificare a calității,
potrivit prevederilor art. 30 alin. (1);
i) plantarea
hibrizilor interspecifici cu rezistență relativă la boli, obținuți prin încrucișări
complexe între soiuri Vitis vinifera și soiuri aparținând altor specii
ale genului Vitis, în alte condiții decât cele prevăzute la art. 12
alin. (3);
j) nedepunerea în
termenul prevăzut în normele metodologice de aplicare a prezentei legi a
declarațiilor de stocuri, de recoltă și de producție;
k) vânzarea în
spații neautorizate a vinului în vrac;
l) omisiunea înscrierii
sau înscrierea de date inexacte în registrele de evidență a produselor
vitivinicole, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1);
m) nerespectarea
normelor de etichetare prevăzute în normele metodologice de aplicare a
prezentei legi;
n) defrișarea viței-de-vie
din soiuri nobile admise în cultură, în suprafață mai mare de 0,1 ha, fără
autorizație de defrișare potrivit prevederilor art. 15 alin. (1);
o) împiedicarea
sub orice formă a persoanelor autorizate de a-și exercita atribuțiile de
serviciu legate de aplicarea prezentei legi.
48. Alineatul
(1) al articolului 60 va avea următorul cuprins:
Art. 60. (1) Contravențiile
prevăzute la art. 59 se sancționează după cum urmează:
a) cu amendă de
la 2.000 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la lit. b) și n);
b) cu amendă de
la 6.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. a), c), d), g), i), j),
l) și m);
c) cu amendă de
la 40.000 lei la 100.000 lei, cele prevăzute la lit. e), f), h), k) și
o).
49. Articolul
62 va avea următorul cuprins:
Art. 62. Contravențiilor
prevăzute la art. 59 și sancțiunilor prevăzute la art. 60 le sunt
aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic
al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările și completările ulterioare.
50. Articolul
66 se abrogă.
51. Anexele nr. 1,
2 și 4 se abrogă, iar anexa nr. 3 devine anexa la Legea nr. 244/2002.
52. Articolul
68 se abrogă.
Art. II. Prezenta lege intră în
vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
Art. III. Legea viei și vinului în
sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 244/2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 20 mai 2002, cu
modificările și completările aduse prin prezenta lege, se va republica, dându-se
textelor o nouă numerotare.
Această lege a
fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75
și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VALER DORNEANU |
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București,
2 aprilie 2007.
Nr. 83.