Legea nr. 82/2007
M. Of. nr. 235 din 4 aprilie 2007
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
LEGE
pentru modificarea art. 26 alin. (1)
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor
prețioase și pietrelor prețioase în România
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. La articolul 26 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase
și pietrelor prețioase în România, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2004, cu modificările și completările
ulterioare, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Art. 26. (1) Persoanele fizice și
juridice ale căror obiecte din metale prețioase și pietre prețioase de natura celor
prevăzute la art. 4 au fost preluate abuziv de către stat pot solicita
restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul,
până la data de 31 decembrie 2009.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția
României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU |
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 2 aprilie 2007.
Nr. 82.