Legea nr. 79/2004

M. Of. nr. 289 din 1 aprilie 2004

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAȚILOR                     SENATUL

 

L E G E

pentru declararea ca oraș a comunei Ștefănești, județul Botoșani

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. − (1) Comuna Ștefănești, județul Botoșani, se declară oraș. (2) Localitățile componente ale orașului Ștefănești sunt: Ștefănești, Bădiuți, Bobulești, Stânca și Ștefănești-Sat.

Art. 2. − Anexa la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54−55 din 27 iulie 1981, cu modificările ulterioare, precum și anexa nr. II pct. 5.6 la Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național − Secțiunea a IV-a − Rețeaua de localități, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 24 iulie 2001, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.

 

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 24 februarie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 11 martie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

București, 26 martie 2004.

Nr. 79.