Legea nr. 580/2004

M. Of. nr. 1214 din 17 decembrie 2004

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAȚILOR                       SENATUL

 

L E G E

pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. − Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 71, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Serviciile prevăzute la alin. (1) se acordă gratuit:

a) persoanelor prevăzute la art. 16, o singură dată, pentru fiecare perioadă în care se află în căutarea unui loc de muncă;

b) persoanelor care au calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor pentru șomaj, o singură dată, pentru fiecare perioadă în care au calitatea de asigurat;

c) studenților care solicită acordarea de credite cu dobândă avantajoasă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile prezentei legi.”

2. După articolul 84 se introduc articolele 841 și 842 cu următorul cuprins:

„Art. 841. − (1) Angajatorii care, după îndeplinirea obligației prevăzute la art. 83 alin. (1), mențin raporturile de muncă sau de serviciu cu absolvenții încadrați în condițiile art. 80 primesc, pentru fiecare an de continuare a raporturilor de muncă sau de serviciu, un ajutor financiar egal cu suma aferentă contribuțiilor sociale datorate de angajatori pentru aceste persoane și virate, conform legii.

(2) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) poate fi acordat pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data îndeplinirii obligației prevăzute la art. 83 alin. (1).

(3) Prin contribuții sociale datorate de angajatori se înțelege contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, contribuția pentru asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurări pentru șomaj.

(4) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se virează, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, angajatorilor care nu înregistrează debite provenind din neplata contribuțiilor sociale, prin plata acestei sume, în termen de 90 de zile de la data aprobării cererii.

Art. 842. − Procedura pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 841 se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei.”

3. La articolul 85, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) De facilitățile prevăzute la alin. (1) beneficiază și angajatorii care, în raport cu numărul de angajați, nu au obligația, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap și le mențin raporturile de muncă sau de serviciu cel puțin 2 ani.”

Art. II. − Dispozițiile prezentei legi se aplică angajatorilor care încadrează în muncă absolvenți după intrarea în vigoare a acesteia.

Art. III. − Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

București, 14 decembrie 2004.

Nr. 580.