M. Of. nr.
1267 din 29 decembrie 2004
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E
privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru
ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale
echivalente cu gradele de ofițeri
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. − (1) Decorația Semnul onorific În
Serviciul Patriei pentru ofițeri și funcționari publici cu statut special,
cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, prevăzută la art. 10
pct. 3 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al
României, cu modificările și completările ulterioare, face parte din categoria
semnelor onorifice.
(2) Semnul onorific În Serviciul Patriei se conferă ofițerilor și
funcționarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu
gradele de ofițeri, din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul
Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Serviciul Român de
Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și
Serviciul de Telecomunicații Speciale, care au 15, 20 și 25 de ani de
activitate în domeniile apărării, ordinii publice și siguranței naționale.
Art. 2. − (1) Semnul onorific În Serviciul
Patriei pentru ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade
profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, se prezintă sub două forme cu
valoare ierarhică egală: însemnul și bareta.
(2) Însemnul decorației În Serviciul Patriei se prezintă sub
forma unei piese ovale, care are câmpul fin granulat și care are aplicată,
marginal, o cunună deschisă formată din frunze de laur și de stejar. Central
sunt înscrise, cu cifre romane, aurite, numerele XV, XX sau XXV.
Art. 3. − Regulamentul privind descrierea și modul
de acordare a Semnului onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri și
funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu
gradele de ofițeri, pentru fiecare categorie, precum și modelul desenat al
semnului onorific sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2 care fac parte
integrantă din prezenta lege.
Art. 4. − (1) Semnul onorific În Serviciul
Patriei se conferă de Președintele României prin decret, în baza
propunerilor nominale de decorare formulate, potrivit art. 4 alin. (2) lit. c)
din Legea nr. 29/2000, de către:
a) ministrul apărării naționale;
b) ministrul administrației și internelor;
c) ministrul justiției;
d) directorul Serviciului Român de Informații;
e) directorul Serviciului de Informații Externe;
f) directorul Serviciului de Protecție și Pază;
g) directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale;
h) conducătorii altor structuri militarizate sau încadrate cu
funcționari publici cu statut special.
(2) Propunerile nominale pentru conferirea Semnului onorific În
Serviciul Patriei sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, în conformitate cu
art. 5 din Legea nr. 29/2000.
(3) Propunerile nominale pentru conferirea Semnului onorific În
Serviciul Patriei se trimit de miniștrii, respectiv de conducătorii
instituțiilor prevăzute la alin. (1), la Cancelaria Ordinelor, până la data de
31 august a fiecărui an, iar numărul celor ce vor fi decorați, până la data de
1 iunie a aceluiași an.
Art. 5. − Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru
ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale
echivalente cu gradele de ofițeri, se poate conferi în număr nelimitat.
Art. 6. − Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru
ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale
echivalente cu gradele de ofițeri, se conferă pentru:
a) 15 ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și
siguranței naționale;
b) 20 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și
siguranței naționale;
c) 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și siguranței
naționale.
Art. 7. − (1) Atestarea Semnului onorific În
Serviciul Patriei se face printr-un brevet, în conformitate cu art. 24 din
Legea nr. 29/2000.
(2) Brevetele pentru Semnul onorific În Serviciul Patriei sunt
validate prin semnătura sau parafa miniștrilor ori a conducătorilor
instituțiilor centrale autonome ale statului, care au făcut propunerile, și a
cancelarului ordinelor, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 29/2000.
Art. 8. − În cazul decesului unui titular al
Semnului onorific În Serviciul Patriei, decorația rămâne în posesia
moștenitorilor legali.
Art. 9. − Sumele necesare confecționării
însemnelor, panglicilor, baretelor, brevetelor și cutiilor decorațiilor
Semnului onorific În Serviciul Patriei sunt asigurate anual de la bugetul
de stat prin bugetul Administrației Prezidențiale.
Art. 10. − Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru
ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale
echivalente cu gradele de ofițeri, se instituie în locul vechiului Ordin Meritul
Militar și al Semnului onorific În Serviciul Armatei pentru ofițeri,
în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/2000.
Art. 11. − Ordinul Meritul Militar, instituit
în anul 1954 și care s-a conferit ofițerilor anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 29/2000, este substituit cu următoarele semne onorifice:
a) Ordinul Meritul Militar clasa a III-a, cu Semnul onorific În
Serviciul Armatei pentru ofițerii care au 15 ani de activitate în armată,
până la intrarea în vigoare a prezentei legi, și cu Semnul onorific În
Serviciul Patriei pentru ofițerii și funcționarii publici cu statut
special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, care au 15
ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și siguranței
naționale, la data intrării în vigoare a prezentei legi;
b) Ordinul Meritul Militar clasa a II-a, cu Semnul onorific În
Serviciul Armatei pentru ofițerii care au 20 de ani de activitate în
armată, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, și cu Semnul onorific În
Serviciul Patriei pentru ofițerii și funcționarii publici cu statut
special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, care au 20 de
ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și siguranței
naționale, la data intrării în vigoare a prezentei legi;
c) Ordinul Meritul Militar clasa I, cu Semnul onorific În
Serviciul Armatei pentru ofițerii care au 25 de ani de activitate în
armată, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, și cu Semnul onorific În
Serviciul Patriei pentru ofițerii și funcționarii publici cu statut
special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, care au 25 de
ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și siguranței
naționale, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 12. − Ofițerii și funcționarii publici cu
statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri,
decorați cu Ordinul Meritul Militar, instituit în anul 1954, cu Semnul
onorific În Serviciul Armatei și cu Semnul onorific În Serviciul
Patriei, beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul
cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate
cu prevederile art. 11 alin. (4) pct. IX poz. 6 din
Legea nr. 29/2000.
Art. 13. − La data intrării în vigoare a prezentei
legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 104/2000 privind Semnul onorific În
Serviciul Armatei pentru ofițeri, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 650/2001, cu modificările ulterioare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea
prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României,
republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI
DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU |
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 14 decembrie 2004.
Nr. 573.
ANEXA Nr. 1
R E G U L A M E N T
privind descrierea și modul de acordare a Semnului onorific În
Serviciul Patriei pentru ofițeri și funcționari publici cu statut special,
cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri
Art. 1. − Semnul onorific
În Serviciul Patriei se acordă pe viață.
Art. 2. − Semnul onorific În Serviciul Patriei este
o decorație care se poate acorda ofițerilor și funcționarilor publici cu statut
special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, pentru:
a) 15 ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și
siguranței naționale;
b) 20 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și
siguranței naționale;
c) 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și
siguranței naționale.
Art. 3. − (1) Însemnul decorației În Serviciul
Patriei se prezintă sub forma unei piese ovale, ușor bombată, având
înălțimea de 35 mm și lățimea de 30 mm, care are câmpul fin granulat și care
are aplicată, marginal, atât pe avers, cât și pe revers, o cunună deschisă
formată din frunze de laur, la dreapta, și frunze de stejar, la stânga, late de
6 mm, legate în partea de jos cu o fundă.
(2) Pe avers, central, sunt aplicate cifrele romane, înalte de 10 mm,
XV, XX sau XXV, reprezentând numărul anilor de activitate pentru care se
acordă.
(3) Pe revers, în partea de sus a piesei este aplicată o acvilă, înaltă
de 12 mm și lată de 8 mm, ținând în cioc o cruce ortodoxă, în gheara dreaptă o
spadă, iar în gheara stângă un buzdugan și având aplicat pe piept scutul mic al
stemei României. În partea de jos a piesei este inscripționat ÎN
SERVICIUL/PATRIEI cu litere în relief, înalte de 2 mm.
(4) Însemnul este surmontat de un inel de la
care pornește o semicunună deschisă, formată din două
ramuri de laur, cu frunzele emailate verde, având lățimea de 31 mm și înălțimea
de 14 mm. Între brațele semicununii este fixată o
bară.
(5) Panglica, lată de 35 mm și având înălțimea aparentă de 50 mm, este
de rips moarat galben, străbătută de 5 benzi albastre, late de 2 mm. Pe spate
are un sistem de prindere.
(6) Pentru persoanele de sex feminin, panglica este pliată sub forma
unei funde, realizată prin plierea unei panglici din rips moarat galben, lungă
de 100 mm și lată de 40 mm.
(7) Bareta se prezintă sub forma unei panglici dreptunghiulare din rips,
aplicată pe un suport metalic, lată de 18 mm și înaltă de 10 mm și având
dimensiunile benzilor colorate ale panglicii reduse la 50%. Pe baretă este
aplicat, cu cifre romane, înalte de 8 mm, numărul XV, XX sau XXV,
confecționat din argint cu titlul de 800ä. Pe spate are un sistem de prindere.
Art. 4. − (1) Diferența dintre categorii este
următoarea:
a) pentru 15 ani de activitate, însemnul este din tombac argintat, iar
cununa din frunze de laur și de stejar, numărul cu cifre romane XV și acvila
sunt din tombac aurit;
b) pentru 20 de ani de activitate, însemnul este din argint cu titlul de
800ä, iar cununa din frunze de laur și de stejar, numărul cu cifre romane XX
și acvila sunt din argint aurit;
c) pentru 25 de ani de activitate, însemnul este din argint cu titlul de
925ä, iar cununa din frunze de laur și de stejar, numărul cu cifre romane XXV
și acvila sunt din argint aurit.
(2) Însemnele pentru 20 și 25 de ani de activitate au poansonat, pe
revers, titlul metalului din care sunt confecționate.
Art. 5. − (1) Cutia în care se păstrează decorația
este din carton, îmbrăcată la exterior în pergamoid albastru, are închizători
metalice și în interior este căptușită cu mătase albastră.
(2) Pe capacul cutiei sunt imprimate, cu albastru, stema României,
denumirea și categoria semnului onorific.
Art. 6. − (1) Semnul onorific În Serviciul
Patriei se poartă, de regulă, cu prilejul Zilei Naționale a României și al
celorlalte sărbători naționale sau religioase și în alte situații stabilite
prin regulamente specifice.
(2) În condițiile prevăzute la alin. (1), Semnul onorific În
Serviciul Patriei, indiferent de categorie, se poartă pe partea stângă a
pieptului. Se poartă întotdeauna numai însemnul ultimei categorii primite.
(3) Bareta se poartă zilnic numai la uniformă, pe partea stângă a
pieptului. La uniformă se poartă baretele tuturor decorațiilor primite, în
ordinea descrescătoare a acestora.
Art. 7. − Pentru conferirea Semnului onorific În
Serviciul Patriei, ofițerii și funcționarii publici cu statut special, cu
grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
a) să aibă o vechime în domeniile apărării, ordinii publice și
siguranței naționale de 15, 20 sau 25 de ani de activitate;
b) să aibă rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în
pregătirea profesională, evidențiate prin calificative de cel puțin bun în
aprecierile de serviciu din ultimii 4 ani premergători anului în care urmează
să li se confere decorația.
Art. 8. − Pentru conferirea Semnului onorific În
Serviciul Patriei nu se iau în calcul:
a) la vechimea în activitate, timpul în care ofițerii în activitate și
funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu
gradele de ofițeri, au fost condamnați cu suspendare condiționată a executării
pedepsei ori au fost condamnați cu executarea acesteia, cu excepția cazurilor
în care, în urma rejudecării cauzei, instanța competentă
a pronunțat achitarea;
b) anii din ultimii 4 ani premergători anului în care urmează să se
confere decorația, dacă în această perioadă cei în cauză au obținut
calificative anuale inferioare calificativului bun.
Art. 9. − (1) Ofițerii sancționați pentru comiterea
de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte
dispoziții legale, în perioada de la ultima apreciere de serviciu și până la
data de 31 august a anului când se conferă Semnul onorific În Serviciul
Patriei, nu mai sunt propuși, iar dacă abaterile au fost săvârșite în
perioada 31 august − 1 decembrie, miniștrii, respectiv conducătorii
instituțiilor centrale autonome ale statului, solicită Cancelariei Ordinelor
radierea acestora din tabelele cu propuneri.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică numai în situația în care abaterea
gravă săvârșită ar avea ca urmare și acordarea unui calificativ inferior
calificativului bun în aprecierea de serviciu pentru anul în curs.
Art. 10. − (1) Pentru ofițerii și funcționarii
publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de
ofițeri, îndreptățiți să li se confere Semnul onorific În Serviciul Patriei,
durata activității în armată se calculează până la data de 31 august a
anului în care sunt propuși să fie decorați.
(2) Fac obiectul propunerilor de conferire a Semnului onorific În
Serviciul Patriei inclusiv ofițerii și funcționarii publici cu statut
special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, care au
îndeplinit condițiile de decorare și au fost trecuți în rezervă sau direct în
retragere ori au încetat raportul de serviciu pentru motive neimputabile
lor, până la data emiterii decretului prin care se conferă decorațiile.
Art. 11. − În termen de 30 de zile de la intrarea
în vigoare a prezentei legi, ministerele și instituțiile centrale autonome ale
statului cu responsabilități în domeniul apărării, ordinii publice și
siguranței naționale vor elabora reglementări specifice, aprobate prin ordine
ale miniștrilor de resort și ale conducătorilor instituțiilor centrale autonome
ale statului, în care se vor detalia condițiile în care se poate conferi Semnul
onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri și funcționari publici cu
statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri.
ANEXA Nr. 2*)