Legea nr. 545/2003

M. Of. nr. 915 din 20 decembrie 2003

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAȚILOR                       SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. − Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 59 din 22 august 2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale, adoptată în temeiul art. 1 pct. II.2 din Legea nr. 279/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 29 august 2003, cu următoarele modificări:

1. Articolul 135 va avea următorul cuprins:

„Art. 135. − Prezenta ordonanță intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

2. La articolul 136, litera b) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:

„b) anexa nr. 6 la Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.114/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 19 noiembrie 2001, cu modificările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.”

3. Alineatul (2) al articolului 136 va avea următorul cuprins:

„(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2006 se abrogă:

a) art. 173 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare;

b) art. 70 alin. (7) din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 18 iunie 2002;

c) art. 88−90 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările ulterioare.”

 

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 21 octombrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

 

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 4 decembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

București, 18 decembrie 2003.

Nr. 545.