M. Of. nr.
1136 din 1 decembrie 2004
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E
privind salarizarea și alte
drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului
Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și
institutele culturale românești din străinătate
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziții
generale
Art. 1. − Prezenta lege reglementează, potrivit art. 24 alin.
(2) din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al
României, cu modificările ulterioare, și art. 20 alin. (1) din Legea nr.
356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural
Român, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea și alte drepturi
bănești ale persoanelor care au calitatea de membru al Corpului diplomatic și
consular al României și îndeplinesc funcții diplomatice și consulare, precum și
ale personalului care ocupă funcții de execuție specifice Ministerului
Afacerilor Externe, în administrația centrală sau la misiunile diplomatice,
oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate.
Art. 2. − Salarizarea
membrilor Corpului diplomatic și consular al României se face ținându-se seama
de rolul, răspunderea, complexitatea și importanța socială a funcției
exercitate, de specificul activității de promovare a politicii externe a
României, de pregătirea și competența profesională a diplomaților, precum și de
incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru
diplomați de legislația în vigoare.
Art. 3. − (1)
Salariile de bază pentru membrii Corpului diplomatic și consular al României și
pentru personalul care îndeplinește funcții de execuție specifice în centrala
Ministerului Afacerilor Externe se stabilesc pe baza valorii de referință
sectorială, prevăzută în anexele nr. 1 și 2. Această valoare se actualizează
periodic, potrivit dispozițiilor legale.
(2) Valoarea de referință
sectorială prevăzută la alin. (1) constituie baza de calcul pentru stabilirea
cuantumului salariului de bază lunar.
(3) Ordonatorul principal de
credite calculează nivelurile salariilor de bază lunare ce corespund
coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa nr. 1 și valorii de referință
sectorială stabilite potrivit alin. (1), rotunjite din o mie în o mie de lei,
în favoarea personalului.
Art. 4. − Condițiile
de încadrare și promovare a personalului din administrația centrală a
Ministerului Afacerilor Externe și misiunile diplomatice, oficiile consulare și
institutele culturale românești din străinătate în funcțiile de execuție
specifice Ministerului Afacerilor Externe, prevăzute în anexa nr. 2, se
stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.
Art. 5. − (1)
Personalul trimis în misiune permanentă la misiunile diplomatice, la oficiile
consulare și la institutele culturale românești din străinătate de către
Ministerul Afacerilor Externe, precum și de către celelalte ministere, organe
și instituții de specialitate ale administrației publice centrale, denumite în
continuare unități trimițătoare, are dreptul, în condițiile prevăzute de
prezenta lege, la:
a) salariul lunar în valută;
b) o indemnizație lunară în
valută pentru îndeplinirea funcției de însărcinat cu afaceri, însărcinat cu
afaceri ad interim
sau gerant interimar ori a unor atribuții, altele decât cele specifice
funcției pe care este încadrat;
c) o indemnizație lunară în
valută pentru șefii de misiune acreditați în mai multe țări;
d) o indemnizație lunară în
valută pentru îndeplinirea atribuțiilor de prim-colaborator;
e) o indemnizație lunară în
valută pentru soția/soțul aflată/aflat
în întreținere permanentă în străinătate;
f) o indemnizație lunară în
valută pentru copiii minori aflați în întreținere permanentă în străinătate;
g) o indemnizație lunară în
valută pentru plata taxei de școlarizare pentru fiecare copil care urmează
studii elementare, gimnaziale, liceale și universitare în străinătate, în țara
în care își desfășoară activitatea părintele;
h) o indemnizație lunară în
valută pentru desfășurarea activității în străinătate în zone de risc,
insecuritate și de conflict armat;
i) o indemnizație de
reprezentare;
j) premii în valută pentru
rezultate deosebite în activitatea desfășurată la misiune;
k) o indemnizație lunară în lei
pentru soția/soțul aflată/aflat
în întreținere în țară;
l) o indemnizație lunară în lei
pentru copiii minori și pentru cei care urmează studii universitare până la
vârsta de 25 de ani, aflați în întreținere în țară;
m) o indemnizație lunară în lei,
pe familie, pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere a locuinței în țară.
(2) În sensul prezentei legi,
sunt considerați membri de familie aflați în întreținere permanentă la
misiune în străinătate soția/soțul și copiii
minori care însoțesc, pe o perioadă continuă de minimum 12 luni, personalul
angajat la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale.
Art. 6. − Pe
lângă drepturile prevăzute la art. 5, unitățile trimițătoare suportă costul
transportului în trafic internațional, cheltuielile de chirie, întreținere și
de dotare a locuinței din străinătate, costul asigurărilor sociale de sănătate,
precum și cheltuielile medicale pentru cazurile și în condițiile stabilite de
legislația în vigoare, indemnizația pentru concediul de odihnă în lei sau în valută,
după caz, prima de concediu de odihnă în lei și costul cazării la hotel pentru
șefii de misiuni diplomatice care nu au locuința în București, pe perioada
venirii în țară în interes de serviciu.
Art. 7. − Gestiunea
sistemului de salarizare a personalului reglementat prin prezenta lege se
asigură de către ordonatorul principal de credite, cu încadrarea în resursele
financiare alocate anual și în numărul de posturi, aprobate potrivit legii.
CAPITOLUL II
Salarizarea
și alte drepturi ale personalului din administrația centrală a Ministerului
Afacerilor Externe
SECȚIUNEA 1
Salarizarea
Art. 8. − Pentru activitatea depusă, membrii Corpului
diplomatic și consular al României au dreptul la salariu, care se compune
dintr-o parte fixă, reprezentând salariul de bază, și o parte variabilă,
constând din sporuri, indemnizații, premii, prime și alte drepturi bănești.
Art. 9. − (1)
Salariile de bază ale membrilor Corpului diplomatic și consular și ale
personalului care ocupă funcții de execuție specifice Ministerului Afacerilor
Externe se stabilesc pe baza coeficientului de multiplicare, aplicat la
valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1 și 2, care se
aplică, de drept, pentru funcțiile diplomatice și consulare și funcțiile de
execuție specifice Ministerului Afacerilor Externe.
(2) Coeficienții de multiplicare
pe baza cărora se stabilește salariul de bază lunar pentru personalul
diplomatic și consular sunt prevăzuți în anexa nr. 1, iar pentru personalul
care îndeplinește funcții de execuție specifice Ministerului Afacerilor Externe
sunt prevăzuți în anexa nr. 2.
Art. 10. − (1)
Salariile de bază pentru membrii Corpului diplomatic și consular și personalul
care ocupă funcții de execuție specifice în administrația centrală a
Ministerului Afacerilor Externe și care exercită funcții de conducere sunt cele
corespunzătoare funcției îndeplinite, la care se adaugă o indemnizație de
conducere care face parte din salariul de bază, diferențiată în raport cu
răspunderea pe care o implică funcția de conducere.
(2) Indemnizațiile pentru
funcțiile de conducere sunt stabilite în procente din salariul de bază și sunt
prevăzute în anexa nr. 3.
(3) Indemnizația de conducere se
acordă și membrilor Corpului diplomatic și consular al României, încadrați pe
funcții diplomatice sau consulare de execuție din cadrul compartimentelor cu un
număr de până la 5 posturi, în cuantum de până la 20% din salariul de bază al
membrului Corpului diplomatic și consular al României, pe perioada în care
conduce sau coordonează programe/proiecte prevăzute
în programul de activitate al ministerului. Indemnizația este stabilită de
ministrul afacerilor externe în raport cu complexitatea programului/proiectului
condus sau coordonat.
Art. 11. − (1)
Personalul salarizat potrivit prezentei legi beneficiază de un spor de vechime
în muncă de până la 25% calculat la salariul de bază, corespunzător timpului
lucrat în program normal de lucru, astfel:
Tranșe de vechime în muncă |
Cota din salariul de bază |
între 3 și 5 ani |
5% |
de la 5 la 10 ani |
10% |
de la 10 la 15 ani |
15% |
de la 15 la 20 de ani |
20% |
peste 20 de ani |
25% |
(2) Sporul de vechime în muncă se
plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a
împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranșa respectivă.
Art. 12. − Membrii
Corpului diplomatic și consular al României care au titlul științific de doctor
beneficiază, la cerere, de un spor de 15% calculat asupra salariului de bază
corespunzător funcției de încadrare, care se acordă de la data de întâi a lunii
următoare celei în care s-a solicitat.
Art. 13. − Pentru
păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau
documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, membrii Corpului
diplomatic și consular al României primesc lunar un spor de confidențialitate
de 15%, calculat asupra salariului de bază corespunzător funcției de încadrare.
Art. 14. − Membrii
Corpului diplomatic și consular al României care lucrează în centrala
Ministerului Afacerilor Externe și cunosc două sau mai multe limbi străine, pe
care le folosesc în exercitarea funcției diplomatice sau consulare, beneficiază
de un spor de 10% calculat asupra salariului de bază corespunzător funcției de
încadrare.
Art. 15. − (1)
Membrii Corpului diplomatic și consular al României care sunt delegați,
detașați sau trecuți temporar în altă funcție își păstrează salariul de
încadrare brut lunar și celelalte drepturi prevăzute de lege. În cazul în care
detașarea sau trecerea temporară în altă activitate se face la o funcție la
care este stabilit un salariu de bază mai mare, membrii Corpului diplomatic și
consular detașați sau trecuți temporar în altă funcție beneficiază de acest
salariu și de celelalte drepturi ce se acordă personalului de la locul de muncă
respectiv. Dacă trecerea temporară în altă activitate are caracter de sancțiune
disciplinară, prevederile prezentului alineat nu se aplică.
(2) Drepturile ce se acordă pe
timpul detașării sau trecerii temporare într-o altă funcție se suportă de
instituțiile în care persoana în cauză își desfășoară activitatea.
Art. 16. − Membrii
Corpului diplomatic și consular al României, numiți temporar într-o funcție de
conducere, în cazul în care titularul acesteia lipsește din minister pe o
perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice și nu beneficiază de salariu pe
perioada respectivă sau este suspendat din funcție, potrivit legii, primesc, pe
lângă salariul de bază al funcției de execuție în care sunt încadrați, și
indemnizația corespunzătoare funcției de conducere pe care o preiau.
Art. 17. − (1)
Membrii Corpului diplomatic și consular al României pot fi numiți temporar
într-o funcție de conducere vacantă, numai până la ocuparea acesteia, prin
concurs, potrivit legii.
(2) Pe această perioadă, membrii
personalului diplomatic și consular, numiți în condițiile prevăzute la alin.
(1), beneficiază de salariul de bază al funcției de execuție în care sunt
încadrați și de indemnizația corespunzătoare funcției de conducere pe care o
preiau.
SECȚIUNEA
a 2-a
Alte
drepturi bănești
Art. 18. − (1) Pentru activitatea desfășurată, personalul
salarizat potrivit prezentei legi beneficiază de un premiu anual, egal cu
salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea.
(2) Pentru cei care nu au lucrat
tot timpul anului, premiul se acordă proporțional cu perioada lucrată,
luându-se în calcul media salariilor de bază lunare realizate în perioada în
care au desfășurat activitate, raportată la întregul an.
(3) Ministrul afacerilor externe
poate reduce sau anula premiul în cazul persoanelor care, în cursul anului, au
fost sancționate disciplinar sau au obținut calificativul satisfăcător ori
slab în aprecierea activității.
Art. 19. − (1)
Personalul salarizat potrivit prezentei legi, care a obținut rezultate
deosebite în activitate, poate beneficia de premii lunare în cursul anului,
dintr-un fond constituit în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente
acestei categorii de personal, cu încadrarea în fondurile aprobate cu această
destinație Ministerului Afacerilor Externe, prin legea anuală a bugetului de
stat. Cuantumul premiilor individuale se aprobă de ministrul afacerilor
externe. Sumele neconsumate pot fi utilizate în
lunile următoare în cadrul aceluiași an bugetar.
(2) În cazurile în care se
realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, ministrul
afacerilor externe poate aproba acordarea de premii în cursul anului din
economiile realizate, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile aferente
acestei categorii de personal, în condițiile legii, fără a depăși valoarea
economiilor realizate.
Art. 20. − (1)
Membrii Corpului diplomatic și consular al României au dreptul la concediu de
odihnă anual, plătit, de 30 de zile lucrătoare și alte concedii, în condițiile
legii.
(2) La determinarea indemnizației
de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, și
sporurile de care beneficiază, potrivit legii, membrii Corpului diplomatic și
consular al României, în luna plecării în concediu.
Art. 21. − (1)
La plecarea în concediul de odihnă, membrii Corpului diplomatic și consular al
României au dreptul, în condițiile legii, pe lângă indemnizația de concediu, la
o primă egală cu salariul de bază în lei din luna anterioară plecării în
concediu.
(2) În cazul în care concediul de
odihnă se efectuează fracționat, potrivit legii, prima prevăzută la alin. (1)
se acordă integral, o dată cu indemnizația de concediu cuvenită pentru
fracțiunea cea mai mare, dar nu mai mică de 15 zile lucrătoare.
(3) Membrii Corpului diplomatic
și consular al României care, în cursul anului calendaristic, nu au efectuat
concediul de odihnă, integral sau parțial, îl pot efectua în anul următor, în
condițiile legii.
(4) Membrii Corpului diplomatic
și consular al României ale căror raporturi de muncă au încetat, precum și
moștenitorii celor care au decedat înainte de a fi efectuat concediul de odihnă
beneficiază de compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat,
calculată potrivit art. 20 alin. (2) din luna în care a avut loc încetarea
raporturilor de muncă, respectiv decesul, corespunzător perioadei lucrate.
Art. 22. − În
afara concediului de odihnă, membrii Corpului diplomatic și consular al
României au dreptul, în condițiile legii, la zile de concediu plătit, în cazul
următoarelor evenimente familiale deosebite:
a) căsătoria − 5 zile
lucrătoare;
b) nașterea sau căsătoria unui
copil − 3 zile lucrătoare;
c) decesul soțului/soției
sau al unei rude ori afin până la gradul al III-lea inclusiv − 3 zile
lucrătoare.
Art. 23. − (1)
Membrii Corpului diplomatic și consular al României au dreptul la concedii de
studii pentru susținerea examenelor postuniversitare și a examenelor sau a
tezei de doctorat, în cazul în care nu beneficiază de burse de doctorat.
(2) Concediul de studii se acordă
pentru o perioadă de maximum 30 de zile lucrătoare anual.
(3) Concediul de studii se
plătește în cazul în care Ministerul Afacerilor Externe apreciază că studiile
sunt utile și dacă diplomatul se angajează în scris că va lucra cel puțin 3 ani
în minister. În cazul nerespectării acestui angajament,
acesta va restitui sumele de care a beneficiat, proporțional cu timpul rămas
până la împlinirea termenului de 3 ani.
(4) Pe perioada concediului de
studii se plătește salariul de bază corespunzător funcției deținute și, după
caz, sporul de vechime.
Art. 24. − Membrii
Corpului diplomatic și consular au dreptul la concedii fără plată, acordate
pentru interese personale, pe durate stabilite cu acordul părților.
Art. 25. − (1)
Pentru condiții deosebite de muncă − grele, vătămătoare sau periculoase
−, se acordă un spor de 15% din salariul de bază corespunzător funcției
de încadrare, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
(2) Locurile de muncă cu condiții
deosebite − grele, vătămătoare sau periculoase −, categoriile de
persoane și condițiile de acordare a sporului, stabilite conform legii, se
aprobă conform legislației în vigoare.
Art. 26. − (1)
Pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată se poate acorda
anual, în limita a 20% din numărul total al personalului salarizat potrivit
prezentei legi, prevăzut în statul de funcții, un salariu de merit lunar de
până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta și care constituie
baza de calcul pentru sporuri și alte drepturi ce se acordă în raport cu
salariul de bază.
(2) Numărul maxim de beneficiari
de salarii de merit se stabilește o dată pe an, după aprobarea bugetelor
anuale, potrivit legislației aplicabile în sectorul bugetar, pe baza
rezultatelor obținute în activitatea desfășurată în perioada anterioară. În cazul
în care, pe parcursul anului, se întrerup sau se modifică raporturile de muncă
ale unor beneficiari de salarii de merit, acestea se pot redistribui, începând
cu data de întâi a lunii următoare, altor persoane salarizate potrivit
prezentei legi, pe perioada rămasă.
(3) În cazul în care pe parcursul
anului intervin modificări ale funcției deținute, care nu sunt imputabile
persoanei beneficiare a salariului de merit, inclusiv modificarea funcției prin
promovare, salariul de merit acordat se menține până la expirarea perioadei
pentru care a fost stabilit.
(4) Salariul de merit se poate
acorda după cel puțin un an de la încadrare.
(5) Salariul de merit se retrage
în cursul anului, în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare
prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului
Afacerilor Externe.
Art. 27. − (1)
Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către persoanele
încadrate în funcții diplomatice sau consulare, precum și de înalții
funcționari publici se plătesc cu un spor la salariul de bază, astfel:
a) 75% din salariul de bază,
pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de bază,
pentru orele următoare.
(2) Cu spor de 100% se plătesc și
orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în
conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
(3) Munca prestată potrivit alin.
(1) poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea membrului
Corpului diplomatic și consular al României, în condițiile în care orele nu au
fost plătite.
(4) Munca peste durata normală a
timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (1) se pot
plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful
ierarhic, fără a se depăși 360 de ore anual.
Art. 28. − (1)
Pe timpul cât urmează cursuri ori alte forme de pregătire în străinătate, pe o
durată care depășește 90 de zile calendaristice, membrilor Corpului diplomatic
și consular al României li se suspendă raporturile de muncă și beneficiază de o
indemnizație lunară în cuantum de 500.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor
de întreținere a locuinței, dacă nu realizează venituri din chirii.
Indemnizația se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
(2) Unitățile trimițătoare vor
suporta, pentru persoanele prevăzute la alin. (1), contribuțiile la asigurările
sociale prevăzute de lege, datorate atât de angajator, cât și de angajat, în
raport cu drepturile salariale corespunzătoare
funcției de încadrare.
(3) Pe timpul participării la
cursuri ori alte forme de pregătire în țară sau în străinătate, ce nu depășesc
90 de zile calendaristice, membrii Corpului diplomatic și consular al României
beneficiază de drepturile salariale avute.
Art. 29. − (1)
Persoanelor detașate în Ministerul Afacerilor Externe li se acordă, pe perioada
detașării, gradul și funcția diplomatică, prin asimilarea vechimii în funcții
cu studii superioare cu vechimea prevăzută pentru gradele diplomatice sau
consulare din Statutul Corpului diplomatic și consular al României.
(2) Persoanele detașate în
Ministerul Afacerilor Externe, care dobândesc calitatea de membru al Corpului
diplomatic și consular al României, pe perioada detașării vor fi salarizate în
condițiile prezentei legi, cu excepția funcțiilor de magistrat din cadrul
Direcției agent guvernamental.
Art. 30. − (1)
La încadrarea în Ministerul Afacerilor Externe, membrii Corpului diplomatic și
consular al României cu domiciliul în alte localități din țară decât municipiul
București beneficiază, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, de
o indemnizație de instalare egală cu un salariu de bază corespunzător funcției
în care urmează să fie încadrați, potrivit legii.
(2) Membrii Corpului diplomatic
și consular al României, care au beneficiat de indemnizația de instalare și
care, ulterior, au demisionat sau au încetat raporturile de muncă din motive
imputabile lor, înainte de împlinirea unui an de la instalare, vor restitui, în
condițiile legii, indemnizația primită, calculată proporțional cu perioada
rămasă până la expirarea termenului de un an.
Art. 31. − Drepturile
prevăzute în prezentul capitol pentru membrii Corpului diplomatic și consular
al României se acordă și personalului care ocupă funcții de execuție specifice
Ministerului Afacerilor Externe, prevăzute în anexa nr. 2, precum și
personalului încadrat pe funcții și grade diplomatice din administrația
centrală a Ministerului Economiei și Comerțului.
Art. 32. − Celelalte
categorii de personal angajate în Ministerul Afacerilor Externe beneficiază de
toate drepturile prevăzute de legislația aplicabilă salariaților din unitățile
bugetare, precum și, după caz, de drepturile prevăzute la art. 14, 20, 21,
24−26 și 28.
Art. 33. − Drepturile
de salarizare prevăzute în prezentul capitol sunt brute și impozabile. Acestea
vor fi actualizate prin aplicarea creșterilor salariale
stabilite, în conformitate cu prevederile legale, pentru personalul din
sectorul bugetar.
CAPITOLUL III
Salarizarea
în valută și alte drepturi în valută și în lei ale personalului trimis în
misiune permanentă în străinătate
SECȚIUNEA 1
Salariile
și alte drepturi în valută
A. Salarii
Art. 34. − (1) Salariile lunare în valută ale personalului
trimis în misiune permanentă în străinătate se stabilesc pe funcții, ținându-se
seama de rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor ce revin fiecărei
funcții și avându-se în vedere costul vieții și condițiile de viață și de muncă
din țara în care personalul își desfășoară activitatea.
(2) Valoarea coeficientului de
ierarhizare 1,00, reprezentând baza de calcul al salariilor și indemnizațiilor
în valută în cuantum net, pentru fiecare țară în care personalul își desfășoară
activitatea, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
(3) Salariul lunar în valută
corespunzător fiecărei funcții se determină prin aplicarea coeficientului de
ierarhizare a funcției, prevăzut în anexa nr. 4, asupra bazei de calcul pentru
țara respectivă.
Art. 35. − (1)
Salariile și celelalte drepturi lunare în valută ale personalului trimis în misiune
permanentă în străinătate se acordă în funcție de momentul trecerii frontierei
de stat a României, astfel:
a) din ziua trecerii prin punctul
de frontieră la plecarea în străinătate, dacă aceasta a avut loc înainte de ora
12,00;
b) până în ziua trecerii prin
punctul de frontieră la sosirea din străinătate, dacă aceasta a avut loc după
ora 12,00 inclusiv.
(2) Pe perioada prelungirii
călătoriei peste limitele prevăzute de orarele internaționale de transport sau
în afara rutelor stabilite, personalul este considerat în concediu fără plată
sau, la cererea acestuia, în concediu de odihnă, cu excepția cazurilor în care
întreruperea, respectiv prelungirea călătoriei, are loc din cauză de forță
majoră.
(3) Salariile și indemnizațiile
lunare în valută cuvenite pentru o zi se determină prin raportarea drepturilor
lunare la numărul de zile calendaristice din luna respectivă, iar drepturile
totale cuvenite se întregesc la unitatea valutară dacă depășesc 0,50 și se
neglijează dacă sunt sub 0,50 inclusiv.
(4) Personalul trimis în misiune
permanentă în străinătate beneficiază la plecarea în misiune de o indemnizație
de reprezentare în valută, inclusiv pentru cheltuielile de instalare și
procurarea de efecte personale, al cărei cuantum se situează la nivelul unui salariu
lunar în valută, pentru acoperirea primelor cheltuieli cu ocazia prezentării la
post a personalului.
(5) Indemnizația prevăzută la
alin. (4) se acordă astfel:
a) în cuantum integral, la
plecarea în misiune permanentă cu durata inițială de minimum 12 luni;
b) în cuantum de 50%, la plecarea
în misiune permanentă cu durata inițială de minimum 6 luni;
c) nu se acordă, în cazul
misiunilor cu o durată inițială mai mică de 6 luni.
Art. 36. − Valoarea
coeficientului de ierarhizare 1,00 prevăzut la art. 34 alin. (2) se
actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, ținând seama de creșterea
costului vieții din țara în care personalul își desfășoară activitatea sau de
alte condiții obiective.
B. Indemnizații lunare în
valută
Art. 37. − Personalul trimis în misiune permanentă în
străinătate beneficiază, pe lângă salariile lunare în valută stabilite în
condițiile prevăzute la art. 34, și de:
a) o indemnizație lunară pentru
îndeplinirea funcției de însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad interim sau
gerant interimar, calculată asupra salariului corespunzător funcției și
gradului diplomatic și consular pe care este încadrat personalul, după cum
urmează:
− 5% pentru personalul
încadrat pe funcția de ministru-consilier;
− 10% pentru personalul încadrat
pe funcția de consilier diplomatic;
− 15% pentru personalul
încadrat pe funcțiile de secretar I, II sau III, consul ori viceconsul.
Pentru personalul diplomatic și
consular care îndeplinește de la început funcția de însărcinat cu afaceri,
însărcinat cu afaceri ad interim sau gerant interimar, indemnizația se acordă de
la data numirii în această funcție, pe toată perioada cât o îndeplinește.
Personalul diplomatic și consular
care, în lipsa șefului misiunii diplomatice, ambasador sau consul general, îndeplinește
funcția de însărcinat cu afaceri, însărcinat cu afaceri ad
interim sau gerant interimar beneficiază de
indemnizație pe timpul îndeplinirii acestei funcții, dacă depășește o perioadă
de o lună. Indemnizația nu se acordă pe timpul cât șeful misiunii se află în
concediu de odihnă sau în interes de serviciu în România, în țara de reședință
sau în altă țară;
b) o indemnizație lunară pentru
șefii de misiune acreditați în mai multe state, calculată în cuantum de 10% din
salariul lunar în valută, corespunzător funcției și gradului diplomatic și
consular pe care sunt încadrați;
c) o indemnizație lunară pentru
îndeplinirea atribuțiilor de prim-colaborator, calculată în cuantum de 5%
asupra salariului lunar în valută, corespunzător funcției și gradului diplomatic
și consular pe care este încadrat. Indemnizația de prim-colaborator se acordă
numai la reprezentanțele diplomatice unde șeful misiunii este acreditat în
funcția de ambasador;
d) o indemnizație lunară pentru soția/soțul neîncadrată/neîncadrat,
pe timpul cât aceasta/acesta se află în întreținere
permanentă în străinătate, reprezentând 25% din salariul lunar în valută al soțului/soției, precum și din indemnizația prevăzută la
lit. a) sau b), acolo unde este cazul;
e) o indemnizație lunară
corespunzătoare coeficientului 0,25 din baza de calcul prevăzută în anexa nr.
4, pentru fiecare copil minor aflat în întreținere permanentă la misiune, până
la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea cursurilor anului școlar
în care copilul împlinește 18 ani. Indemnizația nu se acordă pentru copiii care
repetă anul școlar, cu excepția cazurilor în care repetenția este cauzată de
motive de sănătate, dovedite cu certificat medical;
f) o indemnizație lunară în
valută pentru plata taxei de școlarizare pentru fiecare copil până la vârsta de
25 de ani, care urmează studii elementare, gimnaziale, liceale sau universitare
în țara unde părintele își desfășoară activitatea, în situația în care sistemul
de învățământ de stat din țara respectivă nu oferă instruire în domeniul ales,
precum și în situațiile în care unitățile de învățământ de stat percep taxe de
școlarizare. Această indemnizație se acordă cu condiția promovării anului de
studii precedent sau a examenelor din anul respectiv, pe bază de documente
justificative, lunar, trimestrial sau anual, și nu poate depăși 500 euro lunar;
g) o indemnizație lunară în
cuantum de 25% din salariul în valută pentru desfășurarea activității în
străinătate în zone de risc și/sau de conflict armat, acordată numai pe durata
existenței situației menționate. Zonele de risc și/sau de conflict armat se
stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe. În cazuri justificate,
pentru anumite zone, nivelul cuantumului poate fi majorat până la 50% din
salariul în valută, prin hotărâre a Guvernului.
Art. 38. − (1)
În vederea evitării cheltuielilor ocazionate de trimiterea din țară a unor
persoane pentru desfășurarea unor activități pe o perioadă determinată,
unitățile trimițătoare pot să aprobe ca misiunile diplomatice, oficiile consulare
și institutele culturale românești din străinătate să utilizeze persoane
fizice, cetățeni români sau străini, de pe plan local ori persoane nesalariate din cadrul acestor reprezentanțe, cu
respectarea legislației din țara respectivă. Sumele acordate pentru activitatea
prestată se stabilesc în raport cu nivelul studiilor, cu munca depusă și cu
timpul efectiv lucrat, fără a depăși, la nivelul unei luni, salariul minim
prevăzut pentru misiunea respectivă, în cazul îndeplinirii unor atribuții
pentru funcții de ordin administrativ, sau nivelul salariului minim al funcției
diplomatice, după caz.
(2) Pe perioada cât soțiile/soții nesalariate/nesalariați
prestează activități în condițiile alin. (1), personalul nu beneficiază de
indemnizațiile prevăzute în prezenta lege pentru soțiile/soții
nesalariate/nesalariați.
(3) În situația în care
personalul încadrat la misiuni îndeplinește, în afara orelor de program, pe o
durată mai mare de 30 de zile consecutive, și atribuții care revin unor posturi
vacante din schema reprezentanței respective, cu aprobarea conducerii unității
trimițătoare, acesta beneficiază de o indemnizație reprezentând 25% din
salariul în valută al funcției pe care este încadrat.
C. Premii în valută
Art. 39. − (1) Pentru premierea individuală a personalului
trimis în misiune permanentă în străinătate se constituie un fond de premiere
anual, prin aplicarea unei cote de până la 1% asupra cheltuielilor cu salariile
corespunzătoare salariilor în valută aferente acestei categorii de personal, cu
încadrarea în fondurile aprobate cu această destinație instituțiilor
trimițătoare, prin bugetul anual. Din acest fond pot fi acordate premii, la
sfârșitul anului, salariaților care au realizat sau au participat direct la
obținerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase.
(2) Premiile se acordă pe baza
propunerilor nominale ale șefului misiunii în care salariatul își desfășoară
activitatea, cu aprobarea conducerii instituției trimițătoare.
(3) Premiul individual se
stabilește până la nivelul salariului mediu lunar în valută corespunzător
funcției de încadrare la misiune, iar în cazul personalului diplomatic, până la
nivelul salariului mediu lunar în valută și al indemnizației pentru
îndeplinirea funcției de însărcinat cu afaceri ad
interim sau al indemnizației pentru îndeplinirea
atribuțiilor de prim-colaborator, după caz.
D. Diminuarea salariilor în
valută
Art. 40. − (1) Personalului aflat în misiune permanentă care
realizează necorespunzător sau nu realizează în
termen sarcinile de serviciu stabilite de șeful de misiune i se aplică
sancțiunile prevăzute de legislația muncii sau, după caz, diminuarea salariului
în valută cu 5−10% pe o perioadă de 1−3 luni.
(2) Salariile în valută se
diminuează pe baza propunerii șefului de misiune și cu avizul corpului de
control, prin ordin al ministrului afacerilor externe sau al șefului unității
trimițătoare.
SECȚIUNEA a 2-a
Indemnizații lunare în lei
Art. 41. − (1) Personalul trimis în misiune permanentă în
străinătate beneficiază, pe durata misiunii, pe lângă drepturile în valută
prevăzute la cap. IV, și de următoarele indemnizații în lei, în țară, astfel:
a) o indemnizație lunară
reprezentând 25% din salariul de bază în lei, pentru soția/soțul
neîncadrată/neîncadrat, pe tot timpul cât aceasta/acesta se află în întreținere permanentă în țară și
nu realizează venituri de orice natură, inclusiv din pensie;
b) o indemnizație lunară la
nivelul alocației de stat pentru copii, impozabilă, pentru fiecare copil aflat
în întreținere în țară, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la
terminarea cursurilor anului școlar în care copilul împlinește 18 ani.
Indemnizația nu se acordă pentru copiii care repetă anul școlar, cu excepția
cazurilor în care repetenția este cauzată de motive de sănătate, dovedite cu certificat
medical;
c) o indemnizație lunară pe
familie, pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere a locuinței proprietate
din țară, în sumă de 500.000 lei, impozabilă, potrivit legii, în situația în
care ambii soți se află permanent în străinătate și nu realizează nici un fel
de venituri din chirii. Indemnizația se actualizează prin hotărâre a
Guvernului.
(2) Indemnizațiile prevăzute la
alin. (1) lit. a) și c) se acordă pe bază de declarație scrisă, dată pe propria
răspundere.
CAPITOLUL IV
Alte drepturi
A. Pe perioada pregătirii și instruirii în țară
Art. 42. − (1) Unitățile trimițătoare sunt obligate să
asigure pregătirea corespunzătoare a personalului înaintea plecării la post în
străinătate, precum și instruirea, cu ocazia venirii în țară în vederea
efectuării concediului de odihnă.
(2) Perioadele de pregătire, pe
categorii de funcții, se stabilesc de către unitățile trimițătoare, ținându-se
seama de specificul activității, precum și de faptul dacă persoana în cauză a
mai fost sau nu la post în străinătate, fără a depăși 60 de zile
calendaristice, pentru ambasadori, și 30 de zile calendaristice, pentru restul
personalului.
(3) Pe perioada de pregătire și
instruire în vederea trimiterii în misiune permanentă în străinătate,
personalul beneficiază de salariul de bază în lei corespunzător funcției pe
care este încadrat în țară, la care se adaugă sporul de vechime în muncă,
potrivit legii, și, după caz, sporul pentru titlul științific de doctor și
sporul de confidențialitate.
(4) Pe perioada de pregătire și
instruire, cu ocazia venirii în țară în vederea efectuării concediului de
odihnă sau în interes de serviciu, personalul beneficiază de salariul de bază
în lei corespunzător funcției pe care este încadrat în țară, de sporul de
vechime în muncă și, după caz, de sporul pentru titlul științific de doctor.
B. Pe perioada concediului de
odihnă
Art. 43. − (1) Personalul aflat în misiune permanentă în
străinătate are dreptul la concediu anual de odihnă, precum și la concediu
suplimentar pentru climă greu de suportat, în condițiile legii, care se
programează la aceeași dată.
(2) În cazul în care concediul de
odihnă se efectuează în țară, indemnizația de concediu se stabilește și se
plătește în lei, în conformitate cu prevederile art. 20 și 21.
(3) La cererea salariatului,
concediul de odihnă anual poate fi efectuat fracționat numai cu aprobarea
unității trimițătoare, cu condiția ca una dintre fracțiuni să fie de minimum 15
zile lucrătoare.
(4) Concediul de odihnă în
străinătate, cu plata drepturilor în valută, se efectuează la solicitarea
persoanei în cauză, cu aprobarea conducerii unităților trimițătoare. În această
situație, unitățile trimițătoare nu vor mai suporta alte cheltuieli legate de
efectuarea concediului în anul respectiv, atât pentru personalul în cauză, cât
și pentru membrii săi de familie aflați în întreținere în străinătate, în
condițiile prezentei legi.
(5) Plata indemnizației de
concediu în valută se poate face numai în cazul în care cheltuielile de
transport pentru venirea în țară și pentru înapoierea la post a personalului și
a membrilor săi de familie aflați în întreținere permanentă în străinătate, în
condițiile prezentei legi, sunt mai mari decât indemnizația cuvenită, stabilită
la nivelul salariului lunar de încadrare în valută.
Art. 44. − (1)
Unitățile trimițătoare vor putea permite plecarea personalului la post în
străinătate numai după ce acesta și-a efectuat concediul de odihnă pe anul
calendaristic în curs.
(2) Prevederile alin. (1) nu se
aplică pentru șefii misiunilor diplomatice, în cazuri deosebite stabilite de
Ministerul Afacerilor Externe.
(3) În anul încheierii misiunii
în străinătate, concediul de odihnă pe anul respectiv se efectuează după
încheierea misiunii, cu plata indemnizației și a primei de concediu în lei, în
țară.
Art. 45. − (1)
Conducerile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor
culturale românești din străinătate sunt obligate să ia măsurile necesare ca,
pe perioada efectuării concediului de odihnă, sarcinile de serviciu ale
personalului respectiv să fie preluate de către alt personal care lucrează la
aceste reprezentanțe, care are pregătirea necesară și îndeplinește condițiile
prevăzute de lege, fără plata unor drepturi salariale
suplimentare.
(2) Unitățile trimițătoare care
au în străinătate un singur reprezentant, pe perioada concediului de odihnă al
acestuia, pot să trimită un înlocuitor, cu suportarea cheltuielilor, în
condițiile prezentei legi.
C. Pe perioada de
predare-primire a atribuțiilor
Art. 46. − (1) Unitățile trimițătoare sunt obligate ca, în
vederea asigurării unei activități continue a reprezentanțelor din străinătate,
să ia măsurile necesare ca atribuțiile ce revin personalului existent la post
să fie transmise cu maximum de operativitate personalului care preia aceste atribuții.
(2) Pe perioada de
predare-primire a atribuțiilor, atât personalul care predă, cât și personalul
care primește beneficiază, pentru el și pentru membrii săi de familie, de
drepturi în valută și în lei, după caz, în cuantumul și în condițiile stabilite
prin prezenta lege.
(3) În cazul în care ambii soți
sunt salariați la aceeași reprezentanță, persoana care nu are obligația de a
preda atribuții de serviciu este considerată în concediu fără plată, iar
persoana care predă are dreptul la indemnizația în valută pentru soție/soț, precum și la indemnizațiile în valută pentru
copiii aflați în întreținere în străinătate, în condițiile prezentei legi.
(4) În vederea ducerii la
îndeplinire a obligației menționate la alin. (1), unitățile trimițătoare vor
stabili durata maximă de predare-primire a atribuțiilor, fără a depăși:
a) 10 zile calendaristice, pentru
personalul diplomatic;
b) 30 de zile calendaristice,
pentru personalul de specialitate cu sarcini de gestiune;
c) 3 zile calendaristice, pentru
restul personalului.
D. Pe perioada concediului
medical în străinătate
Art. 47. − (1) Personalul trimis în misiune permanentă în
străinătate, aflat în incapacitate temporară de muncă din cauză de boală,
accident, concediu prenatal, concediu postnatal, concediu pentru risc maternal, concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de
până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, concediu pentru
îngrijirea copilului bolnav, precum și în caz de carantină, are dreptul la
indemnizație în lei, conform prevederilor legale.
(2) Pe perioada concediului
medical, personalul are dreptul și la indemnizațiile integrale în valută
cuvenite pentru soția/soțul și copiii aflați în
întreținere în străinătate, numai dacă, prin aducerea lor în țară, cheltuielile
de transport pe distanța dus-întors sunt superioare acestor indemnizații.
Art. 48. − Unitățile
trimițătoare sunt obligate să ia măsuri ca plecarea personalului în misiune
permanentă în străinătate să se facă numai pe baza unui examen medical, în
condițiile stabilite de către Ministerul Sănătății, din care să rezulte că
starea sănătății acestuia îi permite desfășurarea activității în țările
respective. Sunt supuși acestui examen medical și membrii de familie care
însoțesc personalul permanent în străinătate, în condițiile prezentei legi.
Art. 49. − (1)
Pe perioada în care își desfășoară activitatea la misiunile diplomatice,
oficiile consulare și institutele culturale, personalul trimis în misiune
permanentă în străinătate și membrii de familie care îl însoțesc beneficiază de
asistență medicală, pe bază de asigurare obligatorie, realizată de unitatea
trimițătoare.
(2) În situația în care nu se pot
încheia contractele prevăzute la alin. (1), unitatea trimițătoare suportă, în
condițiile și în cazurile stabilite de Ministerul Sănătății, cheltuielile
medicale pentru personalul respectiv, precum și pentru membrii de familie ai
acestuia aflați în întreținere permanentă în străinătate, privind:
a) vaccinuri preventive
obligatorii specifice fiecărei țări, precum și vaccinuri profilactice
obligatorii;
b) consultații, analize pre- și postnatale, în caz de urgență, pentru mame, precum
și pentru nou-născuți;
c) consultații, spitalizare,
inclusiv nașteri, intervenții chirurgicale, analize și medicamente, numai în
caz de urgență; internarea în spital în străinătate pentru nașteri se face
numai cu aprobarea conducerii unităților trimițătoare.
(3) Pe lângă cheltuielile
medicale prevăzute la alin. (1) și (2), unitățile trimițătoare suportă, pentru
personalul trimis în misiune permanentă, precum și pentru membrii de familie ai
acestuia aflați în întreținere permanentă în străinătate, în condițiile
prezentei legi, cheltuielile în legătură cu decesul în străinătate, precum și
pentru aducerea în țară a celor decedați.
E. Cheltuieli pentru
transportul personalului
Art. 50. − (1) Cheltuielile pentru transportul internațional
al personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, inclusiv tronsonul
intern al acestuia, precum și al membrilor de familie aflați în întreținere
permanentă în străinătate, în condițiile prezentei legi, se suportă de către
unitățile trimițătoare, în următoarele cazuri:
a) la plecarea în misiune și la
venirea definitivă în țară;
b) pentru deplasări în interes de
serviciu, în țară și în străinătate;
c) pentru efectuarea în țară a
concediului de odihnă pe anul calendaristic respectiv, cu excepția anilor în
care are loc plecarea și, respectiv, revenirea definitivă de la post, corelat
și cu prevederile art. 43 alin. (4). În situația efectuării fracționate a concediului
de odihnă, în condițiile art. 43 alin. (3), cheltuielile se suportă cu ocazia
efectuării fracțiunii legate de efectuarea perioadei de pregătire și
documentare;
d) pentru concediu medical și
nașteri în țară;
e) pentru deplasarea întregii
familii în țară, în caz de deces al unui copil ori al soției/soțului
aflată/aflat în țară și numai pentru deplasarea unuia
dintre soți în caz de deces al unui părinte, frate sau soră;
f) în cazuri de forță majoră.
(2) Cheltuielile pentru
transportul internațional dus-întors al membrilor de familie rămași în țară se
suportă de către unitățile trimițătoare, în următoarele cazuri:
a) o singură dată pe an, pentru
copiii în vârstă de până la 18 ani, respectiv 25 de ani, dacă urmează studii
universitare, aflați în țară, pentru a-și vizita părintele/părinții
aflat/aflați la post. Unitatea trimițătoare nu
suportă cheltuielile aferente vizitei pentru copiii ai căror părinți aflați în
misiune au fost decăzuți din drepturi în baza unei hotărâri judecătorești;
b) o singură dată pe an, pentru soția/soțul rămasă/rămas în țară,
pentru a-și vizita soțul/soția la post în
străinătate.
(3) Unitățile trimițătoare nu
suportă cheltuielile prevăzute la alin. (2) în anul în care personalul pleacă
la post, precum și în anul în care acesta își încheie misiunea.
Art. 51. − (1)
Șeful de misiune, soțul/soția și copiii minori care
îi însoțesc și sunt în întreținere permanentă la misiune au dreptul să
călătorească cu avionul la clasa business sau la o
altă clasă echivalentă cu aceasta, precum și cu trenul la vagon de dormit,
cabină pentru o singură persoană, cu ocazia prezentării la post în străinătate,
a revenirii în țară la încheierea misiunii, precum și în alte situații în care
motive de ordin protocolar impun aceasta.
(2) Celelalte categorii de
personal trimise în misiune permanentă în străinătate și membrii lor de familie
aflați în întreținere permanentă în străinătate, în condițiile prezentei legi,
au dreptul să călătorească cu avionul la clasa economică sau cu trenul la clasa
I, cu vagon de dormit.
Art. 52. − (1)
Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate poate să călătorească,
individual sau împreună cu membrii săi de familie, cu aprobarea prealabilă a
conducerii unităților trimițătoare, și cu mijloace auto, cu suportarea cheltuielilor
de către unitățile trimițătoare, în limita distanțelor și a duratelor prevăzute
în anexa nr. 5, indiferent de traseul urmat.
(2) În cazul transportului cu
mijloace auto, unitățile trimițătoare suportă, pe bază de acte justificative,
sumele necesare pentru plata carburanților, a taxelor rutiere, a celor de
transbordare sau altele asemenea, precum și cheltuieli de cazare, în condițiile
legii.
(3) Sumele în valută cuvenite pe
durata transportului cu mijloace auto, la plecarea sau la venirea definitivă în
țară ori pentru deplasări în interesul serviciului, la care se adaugă salariul
și celelalte drepturi în valută, calculate în condițiile prezentei legi, nu pot
depăși cheltuielile estimate aferente călătoriei cu avionul la clasa economică,
în condițiile legii.
(4) Dacă deplasarea cu mijloace
auto are loc pentru efectuarea concediului de odihnă în țară, zilele care
depășesc durata transportului cu avionul sunt considerate ca făcând parte din
concediu.
F. Cheltuieli pentru
transportul bagajelor personale
Art. 53. − (1) Unitățile trimițătoare suportă costul
transportului bagajelor personalului trimis în misiune permanentă în
străinătate, pentru următoarele cantități maxime pe familie, diferențiate în
raport cu coeficienții de ierarhizare ai funcției de încadrare, potrivit
nomenclatorului prevăzut în anexa nr. 4, astfel:
a) 250 kg − personalul
prevăzut la coeficienții de până la 2,0 inclusiv;
b) 300 kg − personalul
prevăzut la coeficienții între 2,1−4,20 inclusiv;
c) 350 kg − șefii de
misiune.
(2) În situația în care ambii
soți sunt salariați la aceeași reprezentanță, unitatea trimițătoare suportă
cheltuielile aferente transportului bagajelor familiei în cantitatea prevăzută
pentru personalul încadrat în funcția cu coeficientul mai mare.
(3) Decontarea cheltuielilor
efectuate se face pe bază de documente justificative, în condițiile legii, în
limita tarifelor practicate de către companiile care efectuează transportul cu
avionul, ca bagaj neînsoțit.
(4) În situația în care
personalul transportă bagajele în alte condiții sau cu alte mijloace de
transport, cheltuielile efectuate se decontează în limita sumelor rezultate,
potrivit prevederilor alin. (1) și (3).
(5) În cantitățile de bagaje
personale prevăzute la alin. (1) se include și greutatea ambalajelor și nu se
cuprind bagajele la care dau dreptul biletele de călătorie.
(6) Orice alte cheltuieli privind
transportul bagajelor (manipulare, taxe de înmagazinare, asigurări etc.),
altele decât cele rezultând din aplicarea tarifelor în condițiile prezentei
legi, se suportă de către personalul în cauză.
Art. 54. − Cheltuielile
prevăzute la art. 53 se suportă în următoarele cazuri:
a) cu ocazia plecării și venirii
definitive la și de la post;
b) cu ocazia mutării în interesul
serviciului în țara de reședință sau într-o altă țară străină.
G. Drepturile personalului pe
perioada cât este plecat de la post
I. În interesul serviciului în România, în țara de reședință sau în
altă țară străină
Art. 55. − (1) Personalul trimis în misiune permanentă în
străinătate beneficiază, pe perioada cât se află în interesul serviciului în
România, de:
a) salariul de bază în lei
corespunzător funcției pe care este încadrat în țară, la care se adaugă sporul
pentru titlul științific de doctor și sporul de vechime în muncă, potrivit
legii;
b) indemnizațiile în valută
pentru soția/soțul și copiii rămași în întreținere
permanentă în străinătate, în condițiile prezentei legi.
(2) Șeful misiunii permanente a
României pe lângă Uniunea Europeană beneficiază, pe perioada cât se află în
interesul serviciului în țară pentru participarea la lucrările Comitetului
Executiv pentru Integrare Europeană, de salariul în valută la misiune și de
drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b).
Art. 56. − (1)
Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază, pentru
deplasările efectuate în interesul serviciului în țara de reședință sau în altă
țară străină, pe lângă drepturile în valută și în lei prevăzute în prezenta
lege, și de:
a) cazare, transport și 30% din
diurnă, pentru deplasări în țara de reședință;
b) cazare, transport și 50% din
diurnă, pentru deplasări în altă țară străină.
(2) Cazarea și diurna se acordă
în condițiile stabilite prin prezenta lege pentru personalul care se deplasează
temporar în țările respective, calculate în funcție de categoria de diurnă la
care are dreptul, potrivit funcției de încadrare.
(3) Categoriile de diurnă în care
se încadrează personalul trimis în misiune permanentă în străinătate sunt
următoarele:
a) la categoria a II-a −
șefii de misiune;
b) la categoria I − restul
personalului.
Art. 57. − În
situația în care, din motive de ordin protocolar, șeful misiunii diplomatice,
al oficiului consular sau al institutului cultural trebuie să se deplaseze în
România sau în străinătate, în interesul serviciului, împreună cu soția/soțul nesalariată/nesalariat,
cheltuielile de transport și de cazare pentru aceasta/acesta
se decontează în aceleași condiții ca și pentru șeful misiunii.
II. În interes personal
Art. 58. − (1) Pe timpul deplasării în țară sau în
străinătate, în interes personal, inclusiv pentru susținerea de examene, dacă
această deplasare nu se suprapune cu perioada concediului de odihnă pe anul
respectiv, personalul este considerat în concediu fără plată și nu beneficiază
de nici un fel de drept în valută sau în lei pentru el și pentru membrii de
familie.
(2) Pe perioada în care membrii
de familie ai personalului, aflați în întreținere permanentă în străinătate, se
deplasează pe cont propriu în afara țării de reședință, personalul salariat nu
mai beneficiază de drepturile în valută pentru membrii de familie, în
condițiile prezentei legi.
(3) Dacă deplasarea pe cont
propriu a soției/soțului aflată/aflat
în întreținere permanentă în străinătate are loc în țară, personalul
beneficiază de drepturi în lei, în condițiile prezentei legi.
H. Spațiul de locuit în
străinătate
Art. 59. − Personalului trimis în misiune permanentă în
străinătate și membrilor săi de familie aflați în întreținere permanentă, în
condițiile prezentei legi, li se asigură spațiu de locuit, precum și dotarea
corespunzătoare, potrivit funcției îndeplinite, ținând seama de specificul
activității și de condițiile de climă din fiecare țară, cu suportarea chiriei
și a cheltuielilor de întreținere de către unitățile trimițătoare.
CAPITOLUL V
Dispoziții
tranzitorii și finale
Art. 60. − (1) Durata misiunii permanente în străinătate,
precum și încadrarea pe posturile prevăzute în structura de personal pentru
fiecare misiune diplomatică, oficiu consular și institut cultural român din
străinătate se aprobă de către conducerea unităților trimițătoare.
(2) În cazul în care durata
inițială a misiunii este mai mică de un an, unitățile trimițătoare suportă
indemnizațiile în lei și în valută, precum și cheltuielile de transport, în
condițiile stabilite prin prezenta lege, numai pentru persoana trimisă în
străinătate pe perioada respectivă. Cheltuielile pentru bagajul neînsoțit se suportă pentru jumătate din cantitățile și în
condițiile prevăzute la art. 53.
Art. 61. − (1)
Personalului trimis în misiune permanentă în străinătate i se aplică, pe
perioada în care își desfășoară activitatea la misiunile diplomatice, oficiile
consulare și institutele culturale românești din străinătate, creșterile salariale aplicate la salariile de încadrare în lei, în
țară.
(2) Unitățile trimițătoare
suportă integral contribuțiile prevăzute de lege pentru angajat și pentru
angajator, calculate în raport cu drepturile salariale
corespunzătoare funcției pe care personalul este încadrat în țară, conform
legislației în vigoare.
Art. 62. − (1)
Soțul/soția care însoțește personalul trimis în
misiune permanentă în străinătate și căruia/căreia i
se suspendă raporturile de muncă sau raporturile de serviciu pe perioada
respectivă beneficiază de stagii de cotizare utile la stabilirea pensiei, cu
plata de către unitatea trimițătoare a contribuției la sistemul public de
pensii, la nivelul ultimului salariu avut înaintea plecării. Baza lunară de
calcul a contribuției nu poate depăși plafonul de trei salarii de bază minime brute
pe țară.
(2) La încheierea misiunii
permanente a personalului, soțul/soția care l-a
însoțit la post are dreptul să solicite reintegrarea la autoritatea sau
instituția publică, regia autonomă sau societatea națională la care a fost încadrat/încadrată. Reintegrarea se acordă de drept
solicitantului.
(3) Dacă reintegrarea soțului/soției nu este posibilă în termen de 90 de zile
calendaristice de la data încheierii misiunii, salariatul unității trimițătoare
beneficiază de o indemnizație lunară de sprijin, la nivelul salariului de bază
minim brut pe țară, garantat în plată, pe o perioadă de maximum 6 luni.
Art. 63. − Membrii
Corpului diplomatic și consular al României și cei care îndeplinesc funcții de
execuție specifice, prevăzute în prezenta lege, aflați în activitate la data
intrării în vigoare a acesteia, se consideră că îndeplinesc condițiile legale
pentru funcția în care sunt încadrați.
Art. 64. − Drepturile
salariale ale reprezentanților speciali ai statului
român, trimiși în misiuni permanente sau temporare în străinătate, se stabilesc
prin hotărâre a Guvernului.
Art. 65. − În
măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, dispozițiile sale se
completează cu celelalte prevederi din cuprinsul actelor normative speciale
referitoare la drepturile și obligațiile ce revin personalului trimis în
misiune permanentă în străinătate de către ministere și celelalte organe și
instituții de specialitate ale administrației publice centrale.
Art. 66. − Membrii
Corpului diplomatic și consular al României beneficiază în țară de drepturile
bănești prevăzute în actele normative privind Corpul diplomatic și consular al
României și cele referitoare la funcționarul public.
Art. 67. − (1)
Prevederile prezentei legi se aplică începând cu data de întâi a lunii
următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu
excepția art. 5 alin. (1) lit. c), d), i), j) și a art. 14, care se aplică
începând cu 1 ianuarie 2005.
(2) Indemnizația pentru plata
taxei de școlarizare, prevăzută la art. 37 lit. f), se acordă începând cu anul
școlar 2004−2005.
(3) Aplicarea, în anul 2004, a
măsurilor prevăzute de prezenta lege se face cu încadrarea în cheltuielile de
personal aprobate prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2004 și
al celorlalte unități trimițătoare.
(4) La data intrării în vigoare a
prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 65/1998 privind salarizarea
unor categorii de diplomați, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 314 din 27 august 1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr. 81/2001, cu modificările ulterioare, precum și orice alte dispoziții
contrare.
Art. 68. − Anexele
nr. 1−5 fac parte integrantă din prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de
Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin.
(2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI
DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU |
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 12 noiembrie 2004.
Nr. 495.
ANEXA Nr. 1
S A L A R I I L E D E
B A Z Ă
pentru funcțiile diplomatice și consulare
Valoarea de referință sectorială:
1 ianuarie 2004 − 2.245.842 lei
1 octombrie 2004 − 2.380.592 lei
Nr. crt. |
Funcțiile diplomatice și consulare |
Gradul profesional |
Nivelul studiilor |
Coeficientul de multiplicare |
1. |
Ambasador |
Ambasador |
S |
8,50 |
2. |
Ministru plenipotențiar |
Ministru plenipotențiar |
S |
8,10 |
3. |
Ministru-consilier |
Ministru-consilier |
S |
6,90 |
4. |
Consilier diplomatic, consul general |
Consilier diplomatic, consul general |
S |
6,50 |
5. |
Secretar I, consul |
Secretar I, consul |
S |
6,10 |
6. |
Secretar II, viceconsul |
Secretar II, viceconsul |
S |
5,70 |
7. |
Secretar III |
Secretar III |
S |
5,40 |
8. |
Atașat, agent consular |
Atașat, agent consular |
S |
2,80 |
ANEXA Nr. 2
S A L A R I I L E D E
B A Z Ă
pentru funcțiile specifice de
execuție
Valoarea de referință sectorială:
1 ianuarie 2004 − 2.245.842
lei
1 octombrie 2004 −
2.380.592 lei
Nr. crt. |
Funcțiile diplomatice și consulare |
Gradul profesional |
Nivelul studiilor |
Coeficientul de multiplicare |
1. |
Consilier relații, interpret relații I |
Consilier relații, interpret relații I |
S |
4,00 |
2. |
Consilier relații, interpret relații II |
Consilier relații, interpret relații II |
S |
3,50 |
3. |
Consilier relații, |
Consilier relații, |
S |
3,20 |
|
interpret relații III |
interpret relații III |
|
|
4. |
Referent relații, referent |
Referent relații, referent |
S |
2,80 |
|
comunicații, curier diplomatic I |
comunicații, curier diplomatic I |
SSD |
2,60 |
|
|
|
PL |
2,30 |
|
|
|
M |
2,20 |
5. |
Referent relații, referent |
Referent relații, referent |
S |
2,60 |
|
comunicații, curier diplomatic II |
comunicații, curier diplomatic II |
SSD |
2,30 |
|
|
|
PL |
2,20 |
|
|
|
M |
1,50 |
6. |
Cancelarist relații I |
Cancelarist relații I |
PL |
2,30 |
|
|
|
M |
2,20 |
7. |
Cancelarist relații II |
Cancelarist relații II |
PL |
2,20 |
|
|
|
M |
1,50 |
ANEXA Nr. 3
I N D E M N I Z A Ț I I D E
C O N D U C E R E
corespunzătoare funcțiilor de
conducere exercitate de personalul încadrat pe funcții diplomatice și consulare
și pe funcții specifice Ministerului Afacerilor Externe
Nr. crt. |
Funcția |
Indemnizația de conducere în procente din salariul de
bază (%) |
1. |
Director general, secretar general |
55 |
2. |
Director, director de cabinet,
secretar general adjunct |
50 |
3. |
Director adjunct |
40 |
4. |
Șef serviciu 3 |
0 |
5. |
Șef birou |
25 |
NOTĂ:
Secretarul general este salarizat
cu coeficientul de multiplicare prevăzut în anexa nr. 1 la nr. crt. 1, la care
se adaugă o indemnizație de conducere prevăzută la nr. crt. 1 din prezenta
anexă.
Secretarul general adjunct este
salarizat cu coeficientul de multiplicare prevăzut în anexa nr. 1 la nr. crt.
3, la care se adaugă o indemnizație de conducere prevăzută la nr. crt. 2 din
prezenta anexă.
ANEXA Nr. 4*)
ANEXA Nr. 5[1]