Legea nr. 47/2006

M. Of. nr. 239 din 16 martie 2006

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR                       SENATUL

 

L E G E

privind sistemul naţional de asistenţă socială

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. − Prezenta lege reglementează organizarea, funcţionarea şi finanţarea sistemului naţional de asistenţă socială în România.

Art. 2. − (1) Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor.

(2) Asistenţa socială, componentă a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială.

Art. 3. − (1) În vederea promovării procesului de incluziune socială, prezenta lege reglementează coordonarea şi organizarea unitară a sistemului de servicii sociale şi prestaţii sociale.

(2) Scopul prezentei reglementări este de a crea condiţiile necesare implementării măsurilor şi acţiunilor sociale pentru garantarea dreptului fiecărei persoane aflate într-o situaţie de nevoie socială, datorată unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, de a beneficia de servicii sociale şi prestaţii sociale.

Art. 4. − În vederea garantării accesului egal la drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare, sistemul de asistenţă socială se întemeiază pe următoarele principii generale:

a) universalitatea, potrivit căruia fiecare persoană are dreptul la asistenţă socială în condiţiile prevăzute de lege;

b) respectarea demnităţii umane, potrivit căruia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii;

c) solidaritatea socială, potrivit căruia comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu îşi pot asigura nevoile sociale, pentru menţinerea şi întărirea coeziunii sociale;

d) parteneriatul, potrivit căruia autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile de drept public şi privat, structurile asociative, precum şi instituţiile de cult recunoscute de lege cooperează în vederea acordării serviciilor sociale;

e) subsidiaritatea, potrivit căruia, în situaţia în care persoana sau familia nu îşi poate asigura integral nevoile sociale, intervin colectivitatea locală şi structurile ei asociative şi, complementar, statul;

f) participarea beneficiarilor, potrivit căruia beneficiarii măsurilor şi acţiunilor de asistenţă socială contribuie activ la procesul de decizie şi de acordare a acestora;

g) transparenţa, potrivit căruia se asigură creşterea gradului de responsabilitate a administraţiei publice centrale şi locale faţă de cetăţean, precum şi stimularea participării active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;

h) nediscriminarea, potrivit căruia accesul la drepturile de asistenţă socială se realizează fără restricţie sau preferinţă faţă de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie, sex ori orientare sexuală, vârstă, apartenenţă politică, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop ori ca efect restrângerea folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Art. 5. − În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

a) procesul de incluziune socială reprezintă setul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării−comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale;

b) nevoia socială reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile fiecărei persoane pentru asigurarea condiţiilor de viaţă, în vederea integrării sociale;

c) prestaţiile sociale sunt măsuri de redistribuţie financiară destinate persoanelor sau familiilor care întrunesc condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege;

d) serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităţilor, în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate ori dependenţă, pentru creşterea calităţii vieţii şi promovarea coeziunii sociale; serviciile sociale se pot organiza în forme diverse, stabilite prin nomenclatorul serviciilor sociale;

e) furnizorii de servicii sociale sunt persoanele fizice sau juridice, de drept public ori privat, care acordă servicii sociale în condiţiile prevăzute de lege;

f) aşezământul reprezintă amplasamentul social organizat pentru desfăşurarea serviciilor sociale şi a altor activităţi de interes obştesc;

g) colectivitatea locală reprezintă totalitatea locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială, cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune;

h) comunitatea locală reprezintă membrii organizaţi ai colectivităţii locale, formele de asociere a acestora, instituţiile administraţiei publice locale, precum şi alte instituţii publice ori private din domeniul educaţiei, sănătăţii sau altele asemenea;

i) acreditarea reprezintă procesul prin care furnizorul de servicii sociale îşi demonstrează propria capacitate funcţională, organizaţională şi administrativă în acordarea serviciilor sociale, cu condiţia respectării standardelor de calitate în vigoare, iar statul recunoaşte competenţa acestuia de a acorda servicii sociale;

j) standardele generale şi specifice de calitate reprezintă ansamblul de norme pe baza cărora sunt evaluate şi monitorizate activitatea furnizorilor şi calitatea serviciilor sociale acordate;

k) ancheta socială este o metodă de investigaţie întemeiată pe diferite tehnici de culegere şi de prelucrare a informaţiei, în scopul analizei situaţiei sociale şi economice a persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităţilor, având rol de diagnostic social;

l) dezvoltarea comunitară reprezintă procesul prin care o comunitate îşi identifică anumite probleme prioritare, se implică şi cooperează în rezolvarea lor, folosind preponderent resurse interne;

m) societatea civilă este formată din persoane asociate sub diferite forme, pe baza unor interese comune, şi care

îşi dedică timpul, cunoştinţele şi experienţa pentru a-şi promova şi apăra drepturile şi interesele; formele asociative pot fi, în principal, asociaţii şi fundaţii, organizaţii sindicale şi patronale, organizaţii culturale şi de cult, precum şi grupuri comunitare informale.

Art. 6. − (1) Statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, îşi asumă responsabilitatea de realizare a măsurilor şi acţiunilor prevăzute în actele normative privind prestaţiile sociale şi serviciile sociale.

(2) Autorităţile administraţiei publice centrale asigură transferul atribuţiilor şi al mijloacelor financiare necesare către autorităţi ale administraţiei publice locale şi societatea civilă, inclusiv către instituţiile de cult recunoscute de lege.

CAPITOLUL II

Dreptul la asistenţă socială

Art. 7. − (1) Dreptul la asistenţă socială este garantat, în condiţiile legii, pentru toţi cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinţa în România, fără nici un fel de discriminare.

(2) Cetăţenii altor state, apatrizii, precum şi orice altă persoană care a dobândit o formă de protecţie şi care are domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul la asistenţă socială, în condiţiile legislaţiei române şi ale acordurilor şi tratatelor la care România este parte.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) au dreptul de a fi informate asupra conţinutului şi modalităţilor de acordare a măsurilor şi acţiunilor de asistenţă socială.

Art. 8. − (1) Drepturile la asistenţă socială se acordă la cerere sau din oficiu, după caz, în conformitate cu prevederile legii.

(2) Serviciile sociale şi prestaţiile sociale se acordă în funcţie de situaţia persoanei sau familiei, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Art. 9. − Drepturile la asistenţă socială se acordă în condiţiile prevăzute de legile speciale care le reglementează.

CAPITOLUL III

Sistemul de servicii şi prestaţii sociale

SECŢIUNEA 1

Serviciile sociale

Art. 10. − (1) Serviciile sociale pot fi servicii primare şi servicii specializate.

(2) Serviciile sociale primare sunt măsuri şi acţiuni de proximitate şi prevenţie acordate în comunitate, în scopul identificării şi limitării situaţiilor de risc în care se poate afla la un moment dat persoana, familia sau grupul.

(3) Serviciile sociale specializate sunt măsurile de suport şi asistenţă care au ca scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor persoanei ori familiei, aflată în situaţii specifice de vulnerabilitate sau de risc de excludere socială, şi sunt acordate de personal calificat şi specializat.

Art. 11. − (1) Furnizarea serviciilor sociale se organizează într-un sistem descentralizat, la nivelul comunităţilor locale, pentru a răspunde cât mai adecvat nevoilor sociale identificate, tipologiei potenţialilor beneficiari şi condiţiilor particulare în care aceştia se află.

(2) Sistemul de servicii sociale se reglementează prin legi speciale.

Art. 12. − (1) Furnizorii de servicii sociale pot organiza şi acorda servicii sociale, cu sau fără găzduire, după cum urmează:

a) în comunitate;

b) la domiciliul beneficiarului;

c) în centre de zi şi centre rezidenţiale, publice sau private.

(2) Centrele de zi şi rezidenţiale reprezintă aşezăminte în care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat şi care dispun de infrastructura adecvată furnizării acestora; în centrele rezidenţiale persoana este găzduită mai mult de 24 de ore.

(3) Serviciile sociale se pot organiza în forme diverse, stabilite prin nomenclatorul serviciilor sociale, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 13. − (1) Serviciile sociale sunt acordate de furnizori de servicii sociale care sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.

(2) Furnizorii de servicii sociale şi serviciile sociale acordate se acreditează în condiţiile prevăzute de lege.

(3) Furnizorii de servicii sociale acreditaţi, precum şi serviciile sociale acordate de aceştia se înregistrează în registrul electronic unic, organizat la nivel naţional pe baza ordinului ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

Art. 14. − (1) Asigurarea calităţii serviciului social se realizează prin respectarea standardelor generale şi specifice de calitate, aprobate prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

(2) Respectarea standardelor de calitate este supusă unui proces de evaluare şi monitorizare.

(3) Metodologia de evaluare şi monitorizare a îndeplinirii de către furnizori a standardelor de calitate se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 15. − Furnizorii de servicii sociale acreditaţi pot încheia convenţii de parteneriat sau contracte pentru acordarea serviciilor sociale.

Art. 16. − Serviciile sociale sunt organizate într-un sistem flexibil, multidisciplinar şi coordonat şi pot fi furnizate în sistem integrat cu serviciile de sănătate, învăţământ, locuire, ocupare a forţei de muncă şi altele asemenea, în funcţie de complexitatea situaţiei.

SECŢIUNEA a 2-a

Prestaţiile sociale

Art. 17. − (1) Prestaţiile sociale reprezintă transferuri financiare şi cuprind: alocaţii familiale, ajutoare sociale, indemnizaţii şi facilităţi.

(2) Alocaţiile familiale se acordă familiilor şi au în vedere naşterea, educaţia şi întreţinerea copiilor.

(3) Ajutoarele sociale se acordă persoanelor sau familiilor aflate în dificultate şi ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de viaţă, evaluate prin anchetă socială, precum şi prin alte instrumente specifice.

(4) Indemnizaţiile şi facilităţile se acordă persoanelor pentru favorizarea incluziunii sociale şi asigurării unei vieţi autonome; indemnizaţiile cu caracter reparatoriu se acordă persoanelor şi, după caz, familiilor acestora, care au suferit daune în urma unor evenimente sociopolitice sau legate de catastrofe şi calamităţi naturale, recunoscute prin lege.

Art. 18. − Principalele criterii pe baza cărora se acordă prestaţiile sociale sunt următoarele:

a) evaluarea contextului familial;

b) veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia;

c) condiţiile de locuire;

d) starea de sănătate şi gradul de dependenţă.

Art. 19. − (1) Statul acordă prestaţiile sociale prin autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

(2) Prestaţiile sociale se acordă în bani sau în natură, din bugetul de stat ori, după caz, din bugetul local, şi sunt reglementate prin legi speciale.

CAPITOLUL IV

Personalul din sistemul de asistenţă socială

Art. 20. − (1) În domeniul asistenţei sociale activează personal de specialitate în asistenţă socială, precum şi personal cu diverse calificări şi competenţe.

(2) Formarea personalului de specialitate în asistenţă socială se realizează în instituţii de învăţământ de stat şi private, care funcţionează în condiţiile legii, precum şi în procesul de formare continuă.

(3) Personalul implicat în furnizarea serviciilor sociale îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu statutul profesiei, al dispoziţiilor Codului muncii, precum şi al altor dispoziţii legale, după caz.

Art. 21. − (1) Serviciile sociale sunt furnizate de asistenţi sociali, precum şi de persoane cu diverse calificări şi competenţe, specifice domeniului de intervenţie.

(2) În procesul de furnizare a serviciilor sociale se pot implica, alături de personalul prevăzut la alin. (1), membri de familie, alte persoane fizice, precum şi voluntari, în condiţiile legii.

(3) În funcţie de complexitatea şi de forma de organizare, serviciile sociale sunt acordate de echipe pluridisciplinare.

(4) Coordonarea echipelor pluridisciplinare, precum şi a activităţilor legate de soluţionarea cazului social se realizează de managerul de caz sau de responsabilul de caz.

Art. 22. − Personalul care activează în domeniul asistenţei sociale are obligaţia:

a) să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare;

b) să asigure confidenţialitatea informaţiilor obţinute în exercitarea profesiei;

c) să respecte intimitatea beneficiarilor;

d) să respecte libertatea beneficiarului de a alege serviciile sociale şi furnizorii de servicii sociale;

e) să respecte etica profesională;

f) să implice activ beneficiarii de servicii sociale şi, după caz, familiile acestora în procesul decizional şi de acordare a serviciilor sociale;

g) să respecte demnitatea şi unicitatea persoanei.

Art. 23. − (1) Unele categorii ale personalului din sistemul public de asistenţă socială pot beneficia de sporuri la salariul de bază, în funcţie de condiţiile specifice de activitate.

(2) Categoriile de personal, condiţiile de acordare şi nivelul sporurilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

CAPITOLUL V

Organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de asistenţă socială

SECŢIUNEA 1

Administraţia publică centrală

Art. 24. − (1) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea publică centrală care elaborează politica de asistenţă socială şi promovează drepturile familiei, copilului, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap şi ale oricăror alte persoane aflate în nevoie.

(2) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte strategia naţională şi sectorială de dezvoltare în domeniul social, coordonează şi monitorizează implementarea acestora, susţine financiar şi tehnic programele sociale şi exercită controlul asupra acordării serviciilor sociale şi prestaţiilor sociale. În elaborarea strategiei naţionale şi sectoriale, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei se consultă cu autorităţile publice centrale şi locale care au responsabilităţi în finanţarea şi acordarea serviciilor sociale, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile cu activităţi în domeniu.

(3) În domeniul protecţiei copilului, familiei şi a persoanelor cu handicap funcţionează organe şi instituţii de specialitate, organizate la nivel de autorităţi sau agenţii naţionale, subordonate Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, înfiinţate prin lege.

(4) În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei colaborează cu celelalte ministere şi organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu alte instituţii publice şi cu organisme de drept privat.

(5) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei poate constitui structuri executive sau consultative în scopul implementării şi monitorizării politicilor sociale, precum şi a programelor de dezvoltare în domeniu.

Art. 25. − În vederea realizării rolului său în domeniul asistenţei sociale, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei îndeplineşte următoarele funcţii:

a) de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale în domeniu;

b) de strategie, prin care se stabilesc obiectivele şi direcţiile prioritare de dezvoltare a sistemului de asistenţă socială, în concordanţă cu politicile sociale stabilite de Guvern;

c) de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul asistenţei sociale;

d) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern;

e) de coordonare, prin care se asigură funcţionarea unitară şi eficientă a sistemului de asistenţă socială;

f) de armonizare, prin care se asigură transpunerea reglementărilor Uniunii Europene în legislaţia naţională;

g) de administrare, prin care se asigură gestionarea resurselor umane, materiale şi financiare, conform legii;

h) de mediere socială, prin care se asigură soluţionarea pe cale amiabilă a contestaţiilor.

Art. 26. − În domeniul asistenţei sociale, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

a) elaborează politici şi programe de dezvoltare unitară în domeniu;

b) stabileşte obiectivele prioritare şi direcţiile de acţiune ale politicilor din domeniul asistenţei sociale;

c) elaborează proiecte de acte normative, norme metodologice şi alte reglementări privitoare la organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului de asistenţă socială;

d) iniţiază şi susţine proiecte-pilot pentru implementarea programelor din domeniul asistenţei sociale;

e) monitorizează şi evaluează sistemul de servicii sociale şi prestaţii sociale;

f) finanţează sau, după caz, finanţează în parteneriat programe din domeniul asistenţei sociale;

g) elaborează, propune şi monitorizează indicatorii sociali din domeniu;

h) dezvoltă instrumente şi metodologii necesare asigurării calităţii serviciilor sociale;

i) iniţiază şi asigură participarea la programe de formare profesională în domeniu;

j) reglementează şi organizează un sistem unic şi coerent de acreditare în domeniul serviciilor sociale.

Art. 27. − Aplicarea unitară, la nivel teritorial, a legislaţiei şi a strategiilor naţionale din domeniul asistenţei sociale este asigurată de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, prin structurile sale deconcentrate.

Art. 28. − (1) Se înfiinţează Observatorul Social, instituţie publică cu personalitate juridică, ce funcţionează ca organ de specialitate în directa coordonare a Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

(2) Observatorul Social are drept scop eficientizarea procesului de elaborare şi implementare a politicilor sociale la nivel naţional.

(3) Organizarea, funcţionarea şi finanţarea Observatorului Social se stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Art. 29. − (1) Se înfiinţează Inspecţia Socială, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

(2) Inspecţia Socială are ca scop controlul implementării legislaţiei în domeniu, precum şi inspectarea activităţii instituţiilor publice şi private, responsabile cu furnizarea prestaţiilor şi serviciilor sociale.

(3) Organizarea, funcţionarea şi finanţarea Inspecţiei Sociale se stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Art. 30. − (1) Se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, ca organ de specialitate cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, cu scopul creării unui sistem unitar privind administrarea procesului de acordare a prestaţiilor sociale.

(2) În vederea îndeplinirii atribuţiilor care îi revin, Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale îşi desfăşoară activitatea prin structuri organizate în fiecare municipiu, reşedinţă de judeţ, precum şi în municipiul Bucureşti.

(3) Structurile organizate conform prevederilor alin. (2) pot înfiinţa filiale locale, cu sau fără personalitate juridică, în funcţie de numărul şi de categoriile de persoane beneficiare, precum şi de complexitatea activităţii la nivel teritorial.

(4) Organizarea, funcţionarea şi finanţarea Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale se stabilesc prin lege, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

SECŢIUNEA a 2-a

Administraţia publică locală

Art. 31. − (1) Pentru asigurarea aplicării politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială, autorităţile administraţiei publice locale înfiinţează şi organizează servicii publice de asistenţă socială.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale răspund de înfiinţarea, organizarea şi furnizarea serviciilor sociale.

Art. 32. − Consiliile judeţene înfiinţează şi organizează, în subordinea lor, serviciul public de asistenţă socială, la nivel de direcţie generală, cu următoarele atribuţii principale:

a) elaborează şi implementează strategiile şi planurile de acţiune la nivel judeţean, în concordanţă cu strategiile şi planurile naţionale de acţiune în domeniu, precum şi cu programul propriu de dezvoltare comunitară;

b) iniţiază şi aplică măsuri de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială şi asigură soluţionarea urgenţelor sociale;

c) coordonează înfiinţarea, organizarea şi furnizarea serviciilor sociale, în concordanţă cu nevoia socială identificată, asigurând o acoperire echitabilă a dezvoltării acestora pe întreg teritoriul judeţului, şi acordă sprijin financiar şi tehnic pentru susţinerea acestora;

d) propune înfiinţarea şi administrează serviciile sociale specializate, direct sau în parteneriat, ori prin contractare cu alte autorităţi şi instituţii publice şi private, forme de asociere a societăţii civile, inclusiv cu instituţii de cult recunoscute de lege, implicate în derularea programelor de asistenţă socială;

e) acordă sprijin autorităţilor locale, în scopul dezvoltării şi organizării serviciilor sociale;

f) asigură activităţile de informare, formare şi consiliere, în vederea creşterii performanţei serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul consiliilor locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor;

g) monitorizează şi evaluează serviciile sociale înfiinţate şi administrate;

h) elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţională şi internaţională în domeniu;

i) acordă asistenţă tehnică necesară pentru crearea şi formarea structurilor comunitare consultative, ca formă de sprijin în activitatea de asistenţă socială;

j) elaborează şi propune consiliului judeţean proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de asistenţă socială, în conformitate cu planul de acţiune propriu.

Art. 33. − (1) Consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor înfiinţează, în subordinea lor, serviciul public de asistenţă socială, la nivel de direcţie sau, după caz, serviciu, cu următoarele atribuţii principale:

a) identifică nevoile sociale ale comunităţii şi le soluţionează în condiţiile legii;

b) răspunde de înfiinţarea, organizarea şi furnizarea serviciilor sociale primare;

c) dezvoltă şi gestionează servicii sociale specializate, după caz, în condiţiile legii;

d) încheie convenţii de parteneriat şi iniţiază programe de colaborare cu alte autorităţi locale, instituţii publice şi private, structuri asociative, precum şi cu instituţii de cult recunoscute de lege, pentru furnizarea serviciilor sociale dezvoltate, în conformitate cu nevoile locale identificate şi cu prevederile planului judeţean de acţiune;

e) furnizează informaţiile şi datele solicitate de serviciul public de asistenţă socială judeţean, precum şi de autorităţile publice centrale cu responsabilităţi în domeniu;

f) elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţională şi internaţională în domeniu;

g) elaborează şi propune consiliului local al municipiului, oraşului sau comunei proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de asistenţă socială, în conformitate cu planul de acţiune propriu.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la acelaşi alineat, consiliile locale şi primăriile de la nivelul comunelor, care nu dispun de capacitatea şi resursele necesare înfiinţării unui serviciu public de asistenţă socială, angajează personal cu competenţe în domeniul asistenţei sociale, cu contract individual de muncă.

Art. 34. − Consiliul General al Municipiului Bucureşti înfiinţează şi organizează în subordinea sa Serviciul public de asistenţă socială la nivel de direcţie generală, cu următoarele atribuţii principale:

a) elaborează strategiile de dezvoltare şi planurile de acţiune în domeniul asistenţei sociale pentru municipiul Bucureşti şi asigură o dezvoltare unitară şi echitabilă a serviciilor sociale la nivelul întregii capitale;

b) identifică şi evaluează nevoile sociale, categoriile de beneficiari şi tipurile de servicii sociale dezvoltate la nivelul municipiului Bucureşti;

c) colaborează cu serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul sectoarelor, precum şi cu formele de asociere ale societăţii civile, în vederea organizării şi dezvoltării serviciilor sociale în mod echitabil, pe întreg teritoriul municipiului Bucureşti;

d) avizează proiectele de servicii sociale, iniţiate la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, privind conformitatea acestora cu strategia municipală de dezvoltare în domeniu;

e) iniţiază şi aplică programe de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială, asigură soluţionarea urgenţelor sociale şi dezvoltă proiecte de servicii sociale destinate, în principal, categoriilor de persoane ale căror nevoi nu sunt acoperite de serviciile create la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, cum ar fi centre-pilot, centre de tranzit şi altele asemenea;

f) creează sistemul informaţional managerial necesar implementării activităţilor de evaluare, monitorizare şi comunicare în domeniu;

g) furnizează datele şi informaţiile solicitate de autorităţile administraţiei publice centrale;

h) elaborează şi propune Consiliului General al Municipiului Bucureşti proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de asistenţă socială, în conformitate cu planul de acţiune propriu.

Art. 35. − Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti înfiinţează şi organizează în subordinea lor serviciul public de asistenţă socială, la nivel de direcţie generală, cu următoarele atribuţii principale:

a) identifică nevoile sociale din raza sectorului şi le soluţionează, în condiţiile legii;

b) elaborează, implementează, monitorizează şi evaluează planurile de acţiune în domeniul asistenţei sociale, în concordanţă cu nevoile proprii de dezvoltare, precum şi cu strategiile şi planurile de dezvoltare naţionale şi ale municipiului Bucureşti;

c) răspunde de înfiinţarea, organizarea şi furnizarea serviciilor sociale primare şi specializate, în condiţiile legii;

d) încheie convenţii de parteneriat şi iniţiază programe de colaborare cu alte autorităţi locale, instituţii publice şi private, structuri asociative, precum şi cu instituţii de cult recunoscute de lege, pentru furnizarea serviciilor sociale dezvoltate, în conformitate cu nevoile locale identificate şi cu prevederile planului de acţiune al municipiului Bucureşti;

e) furnizează datele şi informaţiile solicitate de Serviciul public de asistenţă socială al municipiului Bucureşti, precum şi de autorităţile publice centrale cu responsabilităţi în domeniu;

f) monitorizează şi evaluează serviciile sociale înfiinţate şi administrate;

g) iniţiază şi aplică programe de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială şi asigură soluţionarea urgenţelor sociale;

h) elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţională şi internaţională în domeniu;

i) elaborează şi propune consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti proiectul de buget anual, pentru susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de asistenţă socială, în conformitate cu planul de acţiune propriu.

Art. 36. − Modelul regulamentelor de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul administraţiei publice locale se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

CAPITOLUL VI

Finanţarea prestaţiilor sociale şi a serviciilor sociale

Art. 37. − (1) Asistenţa socială se finanţează, în principal, din fonduri alocate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale.

(2) Modul de finanţare a asistenţei sociale se stabileşte prin legile speciale care reglementează acordarea de prestaţii sociale şi furnizarea serviciilor sociale.

Art. 38. − (1) Finanţarea serviciilor sociale din sursele publice se face pe principiile concurenţei şi al eficienţei.

(2) Autorităţile administraţiei publice centrale sau locale pot contracta servicii sociale în condiţiile legii.

Art. 39. − De la bugetul de stat se asigură:

a) finanţarea prestaţiilor sociale reglementate prin legi speciale;

b) finanţarea programelor de interes naţional, elaborate pe baza programelor judeţene şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în scopul înfiinţării, dezvoltării şi susţinerii serviciilor sociale;

c) funcţionarea şi administrarea instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale, aflate în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei;

d) acordarea de subvenţii în vederea dezvoltării serviciilor sociale şi a asigurării funcţionării acestora;

e) finanţarea în parteneriat a serviciilor sociale pentru asigurarea continuităţii serviciului, în conformitate cu nevoia socială şi cu principiul subsidiarităţii;

f) finanţarea proiectelor-pilot pentru implementarea programelor din domeniul asistenţei sociale.

Art. 40. − (1) De la bugetele judeţelor, bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi de la bugetul municipiului Bucureşti se alocă fonduri pentru:

a) finanţarea serviciilor sociale organizate la nivelul judeţului, al sectoarelor municipiului Bucureşti şi al municipiului Bucureşti;

b) finanţarea prestaţiilor sociale stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale municipiilor, ale oraşelor şi ale comunelor sau prin legi speciale, după caz.

(2) De la bugetele judeţelor se poate asigura finanţarea în parteneriat a serviciilor sociale dezvoltate la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor.

(3) De la bugetele locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor se asigură finanţarea:

a) serviciilor sociale realizate de consiliile locale, singure sau în parteneriat cu formele de asociere ale societăţii civile;

b) ajutoarelor sociale şi facilităţilor acordate pe plan local.

(4) Consiliile locale de la toate nivelurile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetele proprii, distinct, fondurile necesare pentru servicii sociale şi prestaţii sociale, stabilite prin legi speciale şi hotărâri ale consiliilor locale.

Art. 41. − (1) La finanţarea serviciilor sociale sunt utilizate şi sume provenite din venituri proprii, din donaţii, sponsorizări sau din alte contribuţii din partea unor persoane fizice ori juridice, din ţară şi din străinătate, precum şi din alte surse, cu respectarea legislaţiei în domeniu.

(2) În funcţie de venituri, persoanele beneficiare contribuie la finanţarea acordării serviciilor sociale, conform legii.

(3) Sumele încasate drept contribuţii, în condiţiile alin. (2), se utilizează pentru finanţarea serviciilor sociale.

Art. 42. − (1) Furnizorii de servicii sociale pot dezvolta activităţi lucrative numai pentru autofinanţarea serviciilor sociale acordate.

(2) Veniturile obţinute din activităţile prevăzute la alin. (1) se utilizează şi pentru lucrări de modernizare, reamenajare şi renovare a centrelor prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c).

Art. 43. − Actualizarea sau corectarea cuantumului prestaţiilor sociale reglementate prin legi speciale se realizează anual, cu indicele preţurilor de consum, prin hotărâre a Guvernului.

CAPITOLUL VII

Jurisdicţia sistemului naţional de asistenţă socială

Art. 44. − (1) Cererea pentru acordarea prestaţiilor sociale se înregistrează la serviciul public de asistenţă socială din subordinea consiliilor locale sau, în situaţia prevăzută la art. 33 alin. (2), la primăria comunei în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana solicitantă.

(2) După caz, cererea se poate înregistra la structurile deconcentrate ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sau la serviciul public de asistenţă socială organizat în subordinea consiliului judeţean, respectiv în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

(3) Cererea pentru acordarea serviciilor sociale se înregistrează la furnizorul de servicii sociale, public sau privat, după caz.

(4) Procedura de înregistrare şi soluţionare a cererii de acordare a serviciilor sociale şi a prestaţiilor sociale se reglementează prin legi speciale.

Art. 45. − (1) Dreptul la prestaţii sociale se stabileşte prin decizia structurilor deconcentrate ale Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale.

(2) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile legale, plata prestaţiilor sociale se efectuează începând cu luna următoare depunerii cererii.

(3) Încetarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate.

Art. 46. − (1) Decizia de stabilire a dreptului la servicii sociale şi prestaţii sociale poate fi contestată la Comisia de mediere socială.

(2) Comisia de mediere socială este obligată să se pronunţe în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii de mediere.

(3) Deciziile Comisiei de mediere socială pot fi atacate în termen de 30 de zile de la data emiterii lor, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Art. 47. − (1) Comisia de mediere socială este organizată şi funcţionează în aparatul structurilor deconcentrate ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de mediere socială se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 48. − Cererile adresate instanţelor judecătoreşti pentru soluţionarea litigiilor în legătură cu acordarea serviciilor sociale şi a prestaţiilor sociale sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

CAPITOLUL VIII

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 49. − (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2008, gestiunea şi plata prestaţiilor sociale se asigură de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale.

(2) În perioada 2006−2008, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei testează modalitatea de organizare şi funcţionare a sistemului de administrare şi gestionare a prestaţiilor sociale la nivelul unor centre-pilot şi va constitui baza naţională de date.

Art. 50. − Începând cu data de 1 ianuarie 2007, Inspecţia Socială preia atribuţiile şi responsabilităţile referitoare la inspecţie, precum şi personalul aferent de la Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap şi de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Art. 51. − (1) În termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei elaborează modificările şi completările corespunzătoare la actele normative în vigoare din domeniul asistenţei sociale.

(2) Până la elaborarea modificărilor şi completărilor prevăzute la alin. (1), actele normative în vigoare la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor aplica în continuare, cu excepţia dispoziţiilor care contravin prevederilor prezentei legi.

Art. 52. − (1) Dispoziţiile art. 28, 29 şi 30 se vor aplica la datele prevăzute de legile speciale.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 18 decembrie 2001, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

 

Bucureşti, 8 martie 2006.

Nr. 47.