Legea nr. 477/2003 Republicare *)
M. Of. nr. 201 din 21 martie 2014
LEGE
privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. ‒ (1) Pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare este parte componentă a securității naționale și are la bază prevederile Constituției, ale legilor țării și ale documentelor privind planificarea apărării naționale, precum și obligațiile asumate de România prin tratate și alte înțelegeri internaționale.
(2) Pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare cuprinde ansamblul de măsuri și de acțiuni care se stabilesc și se realizează din timp de pace, în vederea utilizării potențialului economic și uman al țării, pentru satisfacerea nevoilor de apărare și' asigurarea continuității activităților economico-sociale în caz de mobilizare sau de război.
(3) Resursele materiale, umane și financiare prevăzute a fi utilizate în caz de mobilizare sau de război pot fi folosite și la instituirea stării de urgență și a stării de asediu, conform legii.
Art. 2. ‒ Pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare se asigură de către autoritățile publice, conform competențelor stabilite prin lege.
Art. 3. ‒ Guvernul răspunde de pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și asigură aplicarea măsurilor referitoare la aceste domenii, potrivit legii, hotărârilor Parlamentului și ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării, scop în care:
a) organizează, coordonează și controlează activitatea ministerelor și a celorlalte autorități ale administrației publice;
b) stabilește sistemul de priorități și de alocare a resurselor pentru apărare;
c) înaintează spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Țării proiectul planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare, proiectul programului cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare și proiectul bugetului de stat pentru război;
d) aprobă planul de pregătire a economiei naționale pentru apărare și stabilește măsuri pentru aplicarea acestuia;
e) asigură resursele materiale, umane și financiare necesare pregătirii economiei naționale și a teritoriului pentru apărare;
f) asigură aplicarea planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare.
Art. 4. ‒ (1) Pentru îndeplinirea atribuțiilor care revin Guvernului privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, se înființează prin hotărâre a Guvernului, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, denumită în continuare Administrația Națională.
(2) Organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale, în timp de pace și război, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului1).
CAPITOLUL II
Pregătirea economiei naționale pentru apărare
SECȚIUNEA 1
Sistemul de priorități și alocare a resurselor pentru apărare
Art. 5. ‒ Sistemul de priorități și alocare a resurselor pentru apărare reprezintă ansamblul de reglementări prin care se stabilesc responsabilitățile ce revin autorităților publice, instituțiilor publice și operatorilor economici, criteriile pentru stabilirea produselor și a serviciilor cuprinse în contractele prioritare, modul de constituire a resurselor și de eșalonare a alocării acestora, precum și drepturile și obligațiile operatorilor economici furnizori, în vederea satisfacerii în regim de urgență a nevoilor de apărare.
Art. 6. ‒ În caz de mobilizare sau de război, Guvernul stabilește prioritățile pentru contracte/comenzi și alocă resursele în vederea realizării cerințelor urgente, necesare susținerii efortului de apărare.
Art. 7. ‒ Sistemul de priorități și alocare a resurselor pentru apărare cuprinde reglementări și acțiuni referitoare la;
a) modul de stabilire a contractelor/comenzilor prioritare;
b) eșalonarea asigurării cererilor de produse și servicii necesare susținerii efortului de apărare în caz de mobilizare sau de război, în regim de urgență, cu minimum de perturbări ale pieței;
c) repartiția resurselor în funcție de prioritățile stabilite de Guvern;
d) modul de alocare a resurselor pentru contractele prioritare;
e) controlul stocurilor publice și particulare destinate îndeplinirii contractelor prioritare;
f) activitățile de import și export pentru realizarea priorităților;
g) sistemul de finanțare a activităților prioritare.
Art. 8. ‒ Sistemul de priorități și alocare a resurselor pentru apărare este gestionat de către Administrația Națională și funcționează pe baza regulamentului aprobat prin hotărâre a Guvernului2).
Art. 9. ‒ La punerea în aplicare a sistemului de priorități și alocare a resurselor pentru apărare, obligațiile ce revin operatorilor economici implicați în realizarea contractelor/comenzilor aflate în derulare se decalează sau se anulează, după caz.
SECȚIUNEA 2
Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare
Art. 10. ‒ (1) Pentru satisfacerea cererilor de produse și servicii necesare forțelor sistemului național de apărare, funcționării instituțiilor publice și a operatorilor economici, precum și asigurării consumului raționalizat al populației, în caz de mobilizare sau de război, Administrația Națională, împreună cu ministerele și celelalte autorități ale administrației publice, elaborează proiectul planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare.
(2) Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare, denumit în continuare plan de mobilizare, reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni privind trecerea economiei de la starea de pace la starea de război și funcționarea acesteia în vederea asigurării resurselor necesare susținerii efortului de apărare.
(3) Planul de mobilizare cuprinde responsabilități și sarcini obligatorii pentru ministere și celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, alte instituții și operatori economici.
(4) Produsele și serviciile ce se cuprind în planul de mobilizare se stabilesc prin nomenclatorul cu produsele și serviciile pentru apărare, elaborat de Administrația Națională, pe baza propunerilor ministerelor, ale celorlalte autorități ale administrației publice și instituții.
(5) Potrivit prevederilor planului de mobilizare aprobat, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat pentru război, pe baza propunerilor ministerelor și ale celorlalte instituții cu atribuții în caz de mobilizare sau de război, avizate de Administrația Națională.
Art. 11. ‒ (1) Proiectul planului de mobilizare și proiectul bugetului de stat pentru război se dimensionează pentru o perioadă de un an, sunt aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și au valabilitate timp de 4 ani.
(2) Plănui de mobilizare se actualizează de către Administrația Națională, la solicitarea instituțiilor publice implicate, în cazul modificării cererilor forțelor sistemului național de apărare sau a posibilităților de realizare a sarcinilor. Modificările se supun aprobării Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
(3) Punerea în aplicare a planului de mobilizare și a execuției bugetului de stat pentru război se aprobă de Parlament, pe baza propunerilor Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
(4) Președintele României poate hotărî punerea în aplicare a planului de mobilizare și a execuției bugetului de stat pentru război numai în cazuri excepționale, inclusiv de agresiune armată îndreptată împotriva țării, corespunzător prevederilor constituționale.
Art. 12. ‒ Ministerele, celelalte autorități ale administrației publice și instituțiile publice au obligația să ia din timp de pace măsuri pentru realizarea sarcinilor ce le revin din planul de mobilizare aprobat.
SECȚIUNEA 3
Planul de pregătire a economiei naționale pentru apărare
Art. 13. ‒ (1) Planul de pregătire a economiei naționale pentru apărare, denumit în continuare plan de pregătire, cuprinde obiectivele, măsurile, prioritățile și resursele ce se stabilesc și se realizează din timp de pace pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în planul de mobilizare.
(2) Obiectivele planului de pregătire reprezintă acțiunile ce urmează a fi realizate pentru asigurarea graduală a condițiilor necesare satisfacerii nevoilor forțelor sistemului național de apărare.
(3) Măsurile de pregătire a economiei naționale pentru apărare se referă la identificarea capacităților pentru apărare și stabilirea, crearea și păstrarea rezervelor de mobilizare, precum și la alte acțiuni care vor fi apreciate ca necesare, în condițiile legii.
(4) Prioritățile pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în planul de mobilizare determină eșalonarea obiectivelor, după importanța acestora, în susținerea efortului de apărare și pentru care urmează să se aloce resursele necesare.
(5) Resursele cuprind materialele și fondurile destinate îndeplinirii măsurilor și obiectivelor stabilite în planul de pregătire.
Art. 14. ‒ (1) În vederea asigurării graduale a condițiilor pentru realizarea sarcinilor cuprinse în planul de mobilizare, Administrația Națională elaborează anual proiectul planului de pregătire.
(2) Pentru elaborarea proiectului planului de pregătire, Administrația Națională are în vedere sarcinile din planul de mobilizare și propunerile ministerelor, ale celorlalte autorități ale administrației publice centrale și locale, ale altor instituții și ale operatorilor economici.
Art. 15. ‒ Pe baza planului de pregătire și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, Administrația Națională încheie contracte cu operatorii economici și cu alte instituții publice specializate pentru realizarea măsurilor aprobate privind pregătirea economiei naționale pentru apărare.
Art. 16. ‒ Operatorii economici și alte instituții publice specializate constituie și păstrează din timp de pace rezervele de mobilizare necesare pentru realizarea sarcinilor te declararea mobilizării sau a stării de război. Recuperarea costurilor determinate de constituirea și păstrarea acestora se realizează potrivit clauzelor din contractele încheiate cu Administrația Națională.
Art. 17. ‒ Verificarea modului de realizare a măsurilor de pregătire a economiei naționale pentru apărare se face prin exerciții practice, controale și antrenamente, precum și prin alte acțiuni specifice, conform legii.
SECȚIUNEA 4
Capacități pentru apărare
Art. 18. ‒ Capacitățile pentru apărare reprezintă liniile de producție sau de prestări de servicii specializate, activele care le deservesc, amenajările tehnologice specifice, existente în domeniile industriei, transporturilor, comunicațiilor și tehnologiei informației, ocrotirii sănătății, precum și spațiile de depozitarea rezervelor de stat și de mobilizare, utilizate în scopul satisfacerii necesităților vitale ale forțelor sistemului național de apărare, în caz de mobilizare sau de război.
Art. 19. ‒ Constituie capacități pentru apărare:
a) în industrie: capacitățile de producție specializate pentru fabricarea sau repararea, în caz de mobilizare sau de război, a tehnicii militare, a armamentului, a munițiilor și a materiilor prime cu destinație strict militară și capacitățile destinate pentru depozitarea acestor produse;
b) în transporturi: mijloacele, instalațiile și amenajările aferente, destinate a satisface exclusiv, în caz de mobilizare sau de război, nevoile de transport ale forțelor sistemului național de apărare;
c) în comunicații și tehnologia informației: rețelele de comunicații și informatice, precum și mijloacele, instalațiile și amenajările aferente, destinate a satisface exclusiv, în caz de mobilizare sau de război, nevoile de servicii de comunicații și informatice ale forțelor sistemului național de apărare;
d) în domeniul ocrotirii sănătății: spitalele din rețeaua sanitară și alte localuri care se constituie în spitale de urgență pentru tratarea răniților și bolnavilor ca urmare a acțiunilor militare, precum și unitățile care asigură producția de seruri, vaccinuri, antibiotice, dezinfectante și alte asemenea materiale și substanțe, destinate acestor situații;
e) în domeniul administrării rezervelor de stat: spațiile de depozitare în care se păstrează rezerve de stat și de mobilizare;
f) capacitățile destinate pentru depozitarea rezervelor de mobilizare.
Art. 20. ‒ Administrația Națională ține evidența capacităților pentru apărare, identificate și comunicate de către ministerele de resort.
Art. 21. ‒ (1) Operatorii economici care dețin capacități pentru apărare au obligația să notifice, în scris, ministerului de resort și Administrației Naționale intenția de a le schimba profilul sau de a le dezafecta, cu 60 de zile înainte de aplicarea hotărârii/deciziei. În cazul concesionării capacităților pentru apărare, obligațiile se păstrează.
(2) În situația divizării unui operator economic în mai multe unități independente, operatorii economici în patrimoniul cărora rămân capacitățile pentru apărare preiau obligațiile aferente acestuia la mobilizare.
(3) În cazul fuziunii unor operatori economici, entitatea rezultată preia toate sarcinile ce reveneau acestora la mobilizare.
SECȚIUNEA 5
Rezerve de mobilizare
Art. 22. ‒ (1) Rezervele de mobilizare cuprind materii prime, materiale, echipamente și alte produse deficitare sau cu ciclu lung de fabricație, necesare satisfacerii cererilor instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice.
(2) Rezervele de mobilizare fac parte din domeniul public al statului, se administrează de către Administrația Națională, se asigură din producția internă ori din import și se păstrează la operatorii economici, la alte instituții publice specializate, precum și în unitățile teritoriale ale rezervelor de stat, în limita a 30% din suprafața de depozitare.
(3) Documentația tehnică necesară realizării producției de tehnică și echipamente militare, armamente și muniții, care au fabricația sistată în timp de pace, prevăzută în planul de mobilizare, se constituie ca rezervă de mobilizare.
Art. 23. ‒ (1) Nomenclatorul și nivelurile de constituire a rezervelor de mobilizare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în limitele stabilite de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
(2) Actualizarea nomenclatorului și a nivelurilor de constituire a rezervelor de mobilizare se face anual de către Administrația Națională, ca urmare a modificării cererilor sau a unei schimbări intervenite în posibilitățile de realizare a sarcinilor din planul de mobilizare.
Art. 24. ‒ Rezervele de stat, constituite și administrate potrivit legii, se asimilează rezervelor de mobilizare astfel:
a) în timp de pace, pentru cantitățile constituite ca stocuri intangibile;
b) la mobilizare sau război, pentru stocurile existente în depozite.
Art. 25. ‒ Materialele din rezervele de mobilizare pot fi folosite și pentru înlăturarea urmărilor unor dezastre, precum și la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, la propunerea ministerelor sau a autorităților administrației publice locale, cu avizul Administrației Naționale, prin decizie a prim-ministrului.
Art. 26. ‒ Acumularea produselor pentru rezervele de mobilizare se realizează în conformitate cu prevederile legale privind achizițiile publice de produse și servicii care implică securitatea națională.
Art. 27. ‒ (1) Operatorii economici și instituțiile publice specializate care păstrează rezerve de mobilizare au obligația să ia măsuri tehnice pentru depozitarea și întreținerea produselor, pe baza contractelor încheiate cu Administrația Națională.
(2) Pentru acumularea, reîntregirea stocurilor, împrospătarea și valorificarea produselor din rezerva de mobilizare, Administrația Națională desfășoară activități cu caracter comercial prin operatorii economici specializați.
(3) Acumularea și reîntregirea stocurilor pentru produsele din rezerva de mobilizare se realizează anual, pe baza planului de pregătire.
(4) Împrospătarea produselor din rezerva de mobilizare se face de către Administrația Națională, conform planurilor anuale, prin operatorii economici sau instituțiile care le păstrează, potrivit contractelor încheiate.
(5) În situația în care scoaterea la împrospătare a unor produse nu se poate realiza datorită conjuncturii de piață, vânzarea produselor din rezerva de mobilizare se poate face la prețuri reduse față de valoarea de inventar, astfel: pentru reduceri de până la 25%, cu aprobarea șefului Administrației Naționale, iar pentru reduceri mai mari de 25%, cu aprobarea prim-ministrului.
(6) Produsele care nu pot fi împrospătate se păstrează în rezervă până la atingerea limitei de păstrare, după care se scot pentru casare și se valorifică sub formă de deșeuri sau se distrug, după caz.
Art. 28. ‒ (1) Scoaterea sub formă de împrumut a produselor din rezerva de mobilizare se face, în mod excepțional, prin hotărâri ale Guvernului, inițiate de Administrația Națională, la cererea ministerelor de resort, ca urmare a solicitărilor operatorilor economici.
(2) Pentru produsele scoase sub formă de împrumut, operatorii economici și instituțiile publice specializate beneficiare depun o garanție în contul Administrației Naționale, deschis la Trezoreria Statului, al cărei cuantum să asigure reîntregirea stocurilor.
(3) Depășirea termenului de restituire cu o perioadă de până la 30 de zile se sancționează cu plata de penalități la valoarea produselor prevăzută în contractul de împrumut, stabilite potrivit reglementărilor legale în domeniu. După acest termen se reține garanția produsului.
(4) Sumele obținute din garanții, cote de adaos sau din valorificarea produselor scoase din rezerva de mobilizare constituie venituri ale bugetului de stat.
SECȚIUNEA 6
Alte dispoziții
Art. 29. ‒ Asigurarea forței de muncă necesare la punerea în aplicare a planului de mobilizare se face prin utilizarea personalului fără obligații militare și prin mobilizarea la locul de muncă a specialiștilor strict necesari, cu obligații militare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Art. 30. ‒ Pentru asigurarea cererilor unităților militare, la declararea mobilizării, operatorii economici de profil, indiferent de forma de proprietate, sunt obligați să pună la dispoziție acestora produsele și serviciile solicitate, din timp de pace, prin centrele militare.
Art. 31. ‒ Sarcinile rezultate din planul de mobilizare se înfăptuiesc pe bază de comenzi de stat, emise de către beneficiari.
Art. 32. ‒ (1) În caz de mobilizare sau de război, instituțiile publice și operatorii economici au obligația de a satisface cu prioritate comenzile de stat necesare apărării naționale, beneficiind în acest scop de prevederile sistemului de priorități și alocare a resurselor pentru apărare.
(2) Operatorii economici prevăzuți la alin. (1) au calitatea de furnizor agreat al forțelor sistemului de apărare, iar ofertele lor sunt acceptate cu prioritate în cadrul criteriilor de evaluare stabilite pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, în timp de pace.
Art. 33. ‒ Administrația Națională constituie, gestionează și actualizează permanent baza de date referitoare la existența și funcționarea capacităților pentru apărare și la situația rezervelor de mobilizare pe care le administrează.
CAPITOLUL III
Pregătirea teritoriului pentru apărare
Art. 34. ‒ (1) Pregătirea teritoriului pentru apărare conține ansamblul de măsuri și acțiuni stabilite pentru realizarea obiectivelor necesare satisfacerii nevoilor strategice și operative ale forțelor sistemului național de apărare și pentru asigurarea protecției populației și a bunurilor materiale, inclusiv a celor ce aparțin patrimoniului național, împotriva efectelor acțiunilor distructive executate de agresor cu mijloace clasice și arme nucleare, biologice și chimice.
(2) Obiectivele necesare satisfacerii nevoilor strategice și operative se realizează din timp de pace și se cuprind în programul cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare, dimensionat pe o perioadă de 4 ani, denumit în continuare programul de pregătire a teritoriului.
(3) Programul de pregătire a teritoriului se actualizează anual de către Administrația Națională, pe baza propunerilor instituțiilor publice implicate, cu avizul Statului Major General.
Art. 35. ‒ (1) Obiectivele din programul de pregătire a teritoriului se stabilesc, cu avizul Statului Major General și al Administrației Naționale, de către instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice, fiecare în domeniul său de activitate, și se supun spre aprobare Consiliului Suprem de Apărare a Țării, prin Administrația Națională. Ulterior programul de pregătire a teritoriului se anexează la planul de mobilizare.
(2) Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice includ, cu prioritate, obiectivele primite de la Administrația Națională în programele de investiții proprii.
(3) Administrația Națională verifică modul în care autoritățile administrației publice centrale și locale își desfășoară activitățile pentru realizarea obiectivelor aprobate și comunicate acestora.
Art. 36. ‒ Măsurile de pregătire a teritoriului pentru protecția populației, a bunurilor materiale de orice natură, precum și a celor care aparțin patrimoniului național al României împotriva efectelor distructive ale atacurilor executate de agresor cu mijloace clasice și arme nucleare, biologice și chimice se stabilesc de către autoritățile administrației publice locale și se realizează potrivit legii.
Art. 37. ‒ Răspunderea privind realizarea, exploatarea și întreținerea obiectivelor de pregătire a teritoriului pentru apărare revine ministerelor de resort, autorităților administrației publice centrale și locale, precum și operatorilor economici, în funcție de specificul acestor obiective.
CAPITOLUL IV
Finanțarea pregătirii economiei și a teritoriului pentru apărare
Art. 38. ‒ Finanțarea pregătirii economiei naționale și a teritoriului pentru apărare se face de la bugetul de stat.
Art. 39. ‒ Finanțarea acțiunilor de pregătire a economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și întocmirea bugetului de stat pentru război se realizează potrivit legii, normelor și instrucțiunilor elaborate de Ministerul Finanțelor Publice.
Art. 40. ‒ Cheltuielile determinate de elaborarea și actualizarea lucrărilor proprii de pregătire pentru apărare a ministerelor, autorităților administrației publice centrale și locale, operatorilor economici și a altor instituții se suportă din bugetele acestora.
CAPITOLUL V
Atribuții ale autorităților administrației publice și ale operatorilor economici privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare
SECȚIUNEA 1
Atribuții comune
Art. 41. ‒ (1) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și operatorii economici îndeplinesc, fiecare în domeniul său de activitate, următoarele atribuții:
a) fundamentează și elaborează propuneri și prognoze pentru proiectele planului de mobilizare și ale planului de pregătire, pe care le transmit Administrației Naționale;
b) fundamentează și elaborează propuneri privind proiectul bugetului de stat pentru război, pe care le transmit Ministerului Finanțelor Publice;
c) organizează, coordonează și controlează îndeplinirea sarcinilor stabilite prin planul de mobilizare și planul de pregătire;
d) actualizează și transmit anual Administrației Naționale și Statului Major General situația obiectivelor de infrastructură teritorială importante pentru sistemul național de apărare;
e) stabilesc și, după caz, solicită fondurile necesare;
f) identifică și țin evidența capacităților pentru apărare;
g) creează, întrețin și păstrează rezerve de mobilizare, în conformitate cu prevederile contractelor încheiate în acest scop;
h) stabilesc și transmit instituțiilor interesate obiectivele de importanță pentru infrastructura teritorială națională, în vederea cuprinderii acestora în infrastructura sistemului național de apărare;
i) propun și înaintează Administrației Naționale, pe baza criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului, obiectivele de importanță deosebită pentru apărare ce urmează a fi luate în pază, la mobilizare sau la război, care se aprobă de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
(2) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și operatorii economici își îndeplinesc atribuțiile prin structuri specifice din aparatul propriu și prin unitățile aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora. În acest scop, în cadrul acestora funcționează organe de specialitate încadrate cu personal civil și militar, dimensionate în funcție de volumul și de complexitatea activităților specifice, stabilite prin hotărâre a Guvernului sau prin organigrame proprii, după caz.
(3) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și operatorii economici analizează, anual și ori de câte ori este nevoie, modul în care sunt îndeplinite sarcinile ce le revin pe linia pregătirii economiei și a teritoriului pentru apărare și stabilesc măsurile ce se impun.
(4) Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice și operatorii economici au obligația să prezinte, la solicitarea Administrației Naționale sau a ministerului de resort, date și informații privind potențialul economic și uman de care dispun, raportat la sarcinile care le revin din planul de mobilizare, planul de pregătire și contracte.
Art. 42. ‒ (1) Conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai operatorilor economici sau ai instituțiilor publice răspund, fiecare în domeniul său de activitate, de rezolvarea sarcinilor care le revin pe linia pregătirii economiei naționale și a teritoriului pentru apărare.
(2) La solicitarea Guvernului sau la propunerea Administrației Naționale, conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale prezintă rapoarte/informări în ședințe ale Guvernului, cu privire la rezolvarea sarcinilor prevăzute în planul de mobilizare și planul de pregătire.
SECȚIUNEA 2
Atribuții specifice
Art. 43. ‒ Instituțiile publice cu atribuții în domeniul apărării, al siguranței naționale și ordinii publice stabilesc și transmit Administrației Naționale cereri de produse și servicii necesare în situațiile de mobilizare și de război, pentru a fi cuprinse în proiectul planului de mobilizare.
Art. 44. ‒ Ordonatorii principali de credite cuprind anual, distinct, în proiectul bugetului propriu fondurile necesare pentru realizarea obiectivelor, măsurilor, priorităților și resurselor din planul de pregătire a economiei naționale pentru apărare, precum și a măsurilor și a acțiunilor din programul de pregătire a teritoriului pentru apărare.
Art. 45. ‒ Ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale îndeplinesc următoarele atribuții specifice:
A. În domeniul industriei:
a) coordonează la nivel sectorial activitățile operatorilor economici pentru satisfacerea cererilor forțelor sistemului național de apărare și asigurarea consumului raționalizat al populației cu produse industriale;
b) elaborează programe de pregătire specifice ramurilor industriei pentru situații de mobilizare sau de război și urmăresc aplicarea măsurilor stabilite;
c) asigură corelarea unitară a resurselor energetice și de materii prime deficitare, necesare funcționării economiei la mobilizare sau la război;
d) elaborează programe pentru asigurarea continuității în funcționare a obiectivelor industriale majore sau de importanță pentru infrastructura teritorială a sistemului național de apărare;
e) coordonează activitatea de investiții specifice privind infrastructura industriei, cuprinsă în programul de pregătire a teritoriului pentru apărare.
B. În domeniul transporturilor:
a) elaborează programul activităților de transporturi pentru situații de mobilizare și de război;
b) stabilesc măsuri privind modul de protecție și aducere în țară a mijloacelor de transport aflate în afara frontierelor;
c) includ obiectivele de pregătire operativă a teritoriului, aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în programele de dezvoltare și îmbunătățire a transporturilor.
C. În domeniul comunicațiilor și al tehnologiei informației:
a) elaborează programul activităților de comunicații și informatică pentru situații de mobilizare și de război;
b) includ obiectivele de pregătire operativă a teritoriului, aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în programele de dezvoltare și îmbunătățire a comunicațiilor.
D. În domeniul social:
a) elaborează programul resurselor de muncă pentru situații de criză, de mobilizare și de război, țin evidența acestora în profil teritorial și iau măsuri pentru acoperirea deficitelor, prin redistribuirea pe plan local, în colaborare cu serviciile județene de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare și cu centrele militare județene;
b) repartizează, prin organele teritoriale de resort, surplusul de resurse umane, în vederea efectuării prestărilor de servicii, în condițiile legii.
E. În domeniul sănătății:
a) elaborează programe de pregătire a sistemului sanitar pentru situații de mobilizare și de război;
b) organizează asigurarea asistenței medicale a populației civile și spitalizarea răniților și bolnavilor evacuați din spitalele militare de campanie;
c) avizează norme privind asigurarea consumului populației cu produse alimentare și nealimentare, în regim de raționalizare, la mobilizare și la război;
d) iau măsuri pentru asigurarea produselor medicamentoase de uz uman și a materialelor sanitare;
e) organizează asistența medicală de urgență a victimelor acțiunilor militare;
f) includ obiectivele de pregătire operativă a teritoriului, aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în programele speciale de dezvoltare și îmbunătățire a ocrotirii sănătății.
F. În domeniul agriculturii și alimentației:
a) elaborează programul de măsuri tehnico-organizatorice, care să permită continuarea lucrărilor agricole în situații de mobilizare și de război;
b) stabilesc măsuri pentru asigurarea principalelor produse agroalimentare destinate forțelor sistemului național de apărare și asigurarea consumului raționalizat al populației cu produse alimentare;
c) organizează și coordonează activitatea serviciilor sanitar ‒ veterinare și de protecție fitosanitară;
d) asigură securitatea alimentară;
e) combat epizootiile ce pot apărea pe teritoriul național și dispun măsurile în consecință.
G. În domeniul comerțului: elaborează norme, instrucțiuni și programe cu privire la introducerea sistemului de distribuire către populație a principalelor produse alimentare și nealimentare.
H. În domeniul lucrărilor publice și amenajării teritoriului:
a) elaborează programul privind lucrările publice și de amenajare a teritoriului pentru situații de mobilizare și de război;
b) elaborează variante de folosire a utilajelor din dotarea operatorilor economici de resort pentru intervenții la obiectivele de importanță vitală avariate, în vederea restabilirii activității acestora în situații de mobilizare și de război.
Art. 46. ‒ (1) Prefectul asigură organizarea, coordonarea și conducerea activităților de pregătire a economiei și a teritoriului pentru apărare din județ, respectiv din municipiul București, ca măsuri de apărare care nu au caracter militar.
(2) La nivelul județului și al municipiului București, atribuțiile în acest domeniu sunt îndeplinite prin intermediul structurilor teritoriale pentru probleme speciale, fără personalitate juridică, care sprijină autoritățile administrației publice locale, potrivit legii, în vederea mobilizării operatorilor economici și a instituțiilor publice.
Art. 47. ‒ Consiliile județene, respectiv Consiliul General al Municipiului București, și consiliile locale, fiecare în domeniul său de activitate, îndeplinesc următoarele atribuții:
a) transmit Administrației Naționale propuneri privind asigurarea consumului și a protecției populației, precum și a nevoilor pentru buna funcționare a operatorilor economici din profil teritorial, în situația de mobilizare sau de război, pentru a fi incluse în planul de mobilizare;
b) iau măsuri și creează condiții de realizare prioritară a obiectivelor stabilite în planul de mobilizare, îndrumând operatorii economici pentru îndeplinirea programelor economice prin utilizarea în regim de urgență a capacităților existente în starea de mobilizare și de război;
c) propun includerea din timp de pace a obiectivelor de pregătire a teritoriului pentru apărare în programele de investiții proprii și iau măsuri de asigurare a fondurilor necesare realizării acestora cu prioritate;
d) întocmesc programele de aprovizionare a populației județului/municipiului București/localității cu principalele produse alimentare și industriale raționalizate, în caz de mobilizare sau de război;
e) asigură prin operatorii economici din județ, respectiv din municipiul București, localurile, cazarmamentul, materialele și mijloacele de transport necesare formațiunilor medico-sanitare prevăzute a se înființa în caz de mobilizare sau de război;
f) întocmesc și actualizează monografiile economico-militare ale județului, respectiv ale municipiului București, conform instrucțiunilor3) emise în acest scop;
g) fac propuneri pentru întocmirea planului de evacuare a populației și a bunurilor din patrimoniul național, arhivistic, material și a altor valori de interes național și organizează în acest scop asigurarea mijloacelor de transport, a spațiilor de cazare și de depozitare necesare.
Art. 48. ‒ (1) Operatorii economici, fiecare în domeniul său de activitate, îndeplinesc următoarele atribuții:
a) execută analiza tehnico-economică și financiară a cererilor de materiale, produse și servicii transmise de Administrația Națională, precum și a solicitărilor autorităților administrației publice locale;
b) elaborează propuneri și pregătesc condițiile tehnico ‒ economice pentru a asigura cererile de materiale, produse și servicii prin dezvoltarea rețelelor de aprovizionare, fabricație și desfacere existente pe timp de pace;
c) păstrează și asigură integritatea fizică și calitativă a rezervelor de mobilizare, conform contractelor încheiate cu Administrația Națională și prevederilor legale;
d) încheie, după caz, contracte cu clauze suspensive cu furnizorii de materii prime, materiale, subansambluri, scule, dispozitive și verificatoare, piese și utilaje tehnologice și cu institutele de cercetare și proiectare.
(2) Operatorii economici cu sarcini prevăzute în planul de mobilizare vor lua măsuri în vederea adaptării structurii organizatorice pentru a funcționa în caz de mobilizare sau de război, inclusiv în condițiile militarizării lor, folosind întregul potențial economic și uman de care dispun, pentru realizarea integrală a sarcinilor ce le revin.
CAPITOLUL VI
Sancțiuni
Art. 49. ‒ Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, contravențională sau penală, după caz.
Art. 50. ‒ (1) Următoarele fapte constituie contravenții:
a) întârzierea peste termenele stabilite a transmiterii datelor, cererilor, prognozelor și sintezelor prevăzute în hotărâri ale Guvernului sau în metodologiile întocmite de către Administrația Națională pentru elaborarea și actualizarea planului de mobilizare sau a planului de pregătire;
b) nerespectarea condițiilor prevăzute în avizele date de organele în drept, referitoare la măsurile și acțiunile legate de pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare;
c) neîntocmirea la timp sau întocmirea necorespunzătoare a documentelor prevăzute de actele normative în domeniu;
d) nerespectarea obligațiilor și a termenelor prevăzute la art. 21 alin. (1);
e) nerespectarea condițiilor tehnice de păstrare și întreținere a rezervelor de mobilizare, stabilite prin acte normative;
f) împiedicarea sub orice formă a organelor de control să își exercite atribuțiile;
g) neîndeplinirea atribuțiilor specifice prevăzute în cap. V secțiunea a 2-a;
h) neîndeplinirea obligației de restituire la termenul prevăzut în actul normativ de scoatere.
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. b), e), f) și h) se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. a), c), d) și g), cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei.
(3) Personalul Administrației Naționale, împuternicit de șeful acesteia, are dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la alin. (2).
(4) Contravențiilor prevăzute în prezenta lege li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
CAPITOLUL VII
Dispoziții finale
Art. 51. ‒ (1) Metodologiile privind întocmirea planului de mobilizare și a planului de pregătire se elaborează de către Administrația Națională.
(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Administrația Națională va supune aprobării Guvernului normele metodologice de aplicare a acesteia4).
Art. 52. ‒ Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I5).
Art. 53. ‒ La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 73/1995 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 12 iulie 1995, Decretul Consiliului de Stat nr. 340/1978 privind unele măsuri în vederea asigurării sanitare a forțelor armate și a victimelor din rândul populației în situații excepționale, nepublicat, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.206/1970 privind aprobarea constituirii de stocuri de materiale sanitare consumabile la Ministerul Sănătății, Ministerul Forțelor Armate, Consiliul Securității Statului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Industriei Chimice, pentru situații de război, nepublicată, precum și orice alte dispoziții contrare.
*) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată n Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 477/2003 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 20 noiembrie 2003 și a mai fost modificată prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor ‒ cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare.
1) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 privind înființarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 27 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare.
2) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 414/2004 privind aprobarea Regulamentului de funcționare a sistemului de priorități și alocare a resurselor pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 29 martie 2004.
3) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.174/2011 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind întocmirea și actualizarea monografiei economico-militare a județului, respectiv a municipiului București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 862 din 7 decembrie 2011.
4) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 370/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 1 aprilie 2004.
5) Legea nr. 477/2003 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 20 noiembrie 2003.