M. Of. nr.
1088 din 23 noiembrie 2004
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E
privind Statutul asistentului social
Parlamentul
României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL
I
Dispoziții generale
Art. 1. − Prezenta
lege reglementează Statutul asistentului social în România, precizând rolul
Colegiului Național al Asistenților Sociali, denumit în continuare Colegiul,
în apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi.
Art. 2. − (1)
Pot fi asistenți sociali următoarele persoane:
a)
cetățenii români;
b)
cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state din Spațiul
Economic European și ai Confederației Elvețiene;
c)
cetățenii statelor terțe cu care România are acorduri bilaterale de
reciprocitate și care au reședința temporară sau permanentă în România.
(2)
Titlul de asistent social poate fi deținut de:
a)
persoana care a obținut diploma de licență în cadrul unei instituții de
învățământ superior cu specializare în domeniu, forma de lungă durată, 4 ani,
acreditată conform legii;
b)
persoana care deține diploma de absolvire a unei instituții de învățământ
superior cu specializare în domeniu, forma de scurtă durată, 3 ani, acreditată
conform legii;
c)
persoana care deține diploma de asistent social echivalată conform legii;
d)
persoana care deține diploma de asistent social eliberată sau recunoscută în
unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, în unul dintre statele
aparținând Spațiului Economic European ori în Confederația Elvețiană.
(3)
În cazul cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state
ale Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, recunoașterea
diplomei de asistent social obținută în unul dintre statele menționate va fi
efectuată conform Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și
calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.
(4)
Prevederile alin. (3) se aplică și diplomelor obținute de cetățenii români în
unul dintre aceste state.
(5)
Titlul de asistent social nu poate fi obținut de persoana care se găsește în
vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de prezenta lege.
Art. 3. − (1)
Asistentul social pune în practică cunoștințele, normele și valorile asistenței
sociale pentru a interveni și a acorda asistență persoanelor sau comunităților,
la cererea acestora sau ori de câte ori situația o impune.
(2)
Asistentul social participă activ la elaborarea și aplicarea politicilor
sociale în domeniu, strategiilor și planurilor de acțiune la nivel local,
județean, național și internațional, promovând bunăstarea socială.
(3)
Asistentul social desfășoară în principal următoarele tipuri generale de
activități:
a)
identifică segmentul de populație ce face obiectul activităților de asistență
socială;
b)
identifică și evaluează problemele socioumane dintr-o
anumită regiune, comunitate sau localitate;
c)
dezvoltă planuri de acțiune, programe, măsuri, activități profesionalizate și
servicii specializate specifice domeniului;
d)
sensibilizează opinia publică și o informează cu privire la problematica
socială;
e)
stabilește modalitățile concrete de acces la prestații și servicii specializate
de asistență socială pe baza evaluării nevoilor;
f)
dezvoltă programe de cercetare științifică și formare profesională.
(4)
Tipurile de activități prevăzute la alin. (3) pot fi modificate și completate
la propunerea Colegiului, în conformitate cu prevederile legale.
(5)
Instituțiile și organismele publice sau private, abilitate prin lege să
desfășoare activități de asistență socială, au obligația de a asigura
realizarea activităților prevăzute la alin. (3) de către asistenți sociali sau
sub îndrumarea directă a acestora.
Art. 4. − Asistentul
social respectă valorile și principiile etice referitoare la furnizarea
serviciilor de calitate, justiția socială, demnitatea și unicitatea persoanei,
autonomia persoanei, dezvoltarea relațiilor umane și dezvoltarea profesională
permanentă, în vederea creșterii calității intervenției sociale.
Art. 5. − Asistentul
social își poate desfășura activitatea în regim salarial
sau independent, cu drept de liberă practică:
a)
în sectorul public, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 −
Codul muncii, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 188/1999 privind
Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare;
b)
în sectorul privat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003, cu
modificările ulterioare, a prevederilor regulamentelor societății sau
organizației respective.
CAPITOLUL
II
Statutul asistentului social
SECȚIUNEA 1
Formarea inițială a asistentului
social și condițiile de exercitare a profesiei
Art. 6. − Formarea
asistentului social se realizează în cadrul instituțiilor de învățământ
superior acreditate conform legii, specializate în asistență socială, forme de
învățământ universitar de scurtă durată și de lungă durată.
Art. 7. − Profesia
de asistent social poate fi exercitată de persoana care îndeplinește cumulativ
următoarele condiții:
a)
este cetățean român sau cetățean al altui stat, în condițiile prevăzute la art.
2 alin. (1);
b)
are studii de specialitate în asistență socială, conform prevederilor art. 2
alin. (2);
c)
este înregistrată în Registrul național al asistenților sociali din România;
d)
nu se găsește în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în
prezenta lege.
Art. 8. − (1)
Asistentul social își poate desfășura activitatea numai după aprobarea cererii
de înscriere ca membru în Colegiu. Aprobarea cererii duce în mod automat la
înregistrarea în Registrul național al asistenților sociali din România și la
eliberarea avizului de exercitare a profesiei.
(2)
Documentele necesare aprobării cererii sunt:
a)
una dintre diplomele prevăzute la art. 2 alin. (2);
b)
documente medicale;
c)
certificat de cazier judiciar;
d)
declarație pe propria răspundere că nu se află în situații de incompatibilitate
cu statutul de asistent social.
(3)
Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state din Spațiul
Economic European și ai Confederației Elvețiene pot depune documentele
echivalente celor prevăzute la alin. (2) lit. b) și c), eliberate de
autoritățile competente din țările de origine sau de proveniență.
(4)
Documentele prevăzute la alin. (2) și (3) se pot depune atât la sediul central
al Colegiului, cât și la sediile descentralizate ale Colegiului, din teritoriu,
conform art. 26 alin. (4), cu posibilitatea de a fi trimise și prin poștă.
Art. 9. − (1)
Profesia de asistent social poate fi exercitată independent, în condiții de
liberă practică, în formele prevăzute de prezentul articol, de către persoanele
prevăzute la art. 7 care obțin atestatul de liberă practică.
(2)
Asistenții sociali pot opta să înființeze cabinete individuale, cabinete
asociate sau societăți civile profesionale, în condițiile legii.
(3)
De la data înregistrării în Registrul național al asistenților sociali din
România, societățile civile profesionale obțin personalitate juridică, cu
condiția îndeplinirii cerințelor din dreptul comun.
(4)
Cabinetele individuale de asistență socială și cabinetele asociate de asistență
socială în desfășurarea activității lor pot angaja colaboratori.
(5)
Pentru obținerea atestatului de liberă practică, asistentul social trebuie:
a)
să facă dovada că a practicat asistența socială o perioadă de cel puțin 5 ani
până în momentul depunerii cererii;
b)
să nu fi fost găsit vinovat de Colegiu în cazul unor anchete privind practica
de asistență socială;
c)
să depună la Colegiu: cererea însoțită de curriculum vitae, o scrisoare de motivație și recomandări din partea a
3 asistenți sociali.
Art. 10. − Cetățenii
unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului
Economic European sau ai Confederației Elvețiene, care exercită profesia de
asistent social în unul dintre aceste state în care sunt stabiliți, sunt
exceptați de la cerința dobândirii calității de membru al Colegiului, a
avizului de exercitare a profesiei și a atestatului de liberă practică atunci
când desfășoară în România activitățile specifice profesiei, în contextul
prestării de servicii. Aceste persoane depun la Colegiu o declarație
referitoare la serviciile prestate și documentul care atestă exercitarea legală
a profesiei în statul în care sunt stabiliți, eliberat de autoritățile
competente ale acestui stat. Pe baza acestor documente, persoanele respective
sunt înregistrate automat în Registrul național al asistenților sociali din
România pe durata prestării serviciilor.
Art. 11. − (1)
Asistentul social desfășoară tipurile generale de activități prevăzute la art.
3 alin. (3), cu obligația respectării metodologiei în domeniu, precum și a
normelor și valorilor eticii profesionale.
(2)
Modul în care asistenții sociali pun în practică prevederile Codului
deontologic, precum și modul de utilizare a metodologiei în domeniu sunt
stabilite de Colegiu.
SECȚIUNEA a 2-a
Drepturi și obligații
Art. 12. − Asistentul
social are dreptul:
a)
să contribuie la dezvoltarea profesiei cu scopul de a răspunde în mod adecvat
nevoilor sociale;
b)
să-și apere profesia;
c)
să asigure creșterea încrederii societății în asistența socială;
d)
să fie deschis noilor domenii de intervenție;
e)
la liberă practică, potrivit legii;
f)
la apărarea și reprezentarea intereselor profesionale de către Colegiu;
g)
la accesul informațiilor privind exercitarea profesiei;
h)
la pregătirea continuă în domeniul asistenței sociale.
Art. 13. − (1)
Asistentul social este obligat să păstreze confidențialitatea în legătură cu
situațiile, documentele și informațiile pe care le deține în scop profesional,
cu respectarea legislației în vigoare și a metodologiilor
adoptate de către Colegiu.
(2)
Instituțiile și organismele publice sau private au obligația de a asigura
condițiile necesare pentru păstrarea confidențialității informațiilor și
documentelor de către asistentul social, în condițiile legii.
SECȚIUNEA a 3-a
Incompatibilități și interdicții
Art. 14. − Nu
poate beneficia de statutul de asistent social persoana care:
a)
nu este înregistrată în Registrul național al asistenților sociali din România;
b)
a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea
cu intenție a unei infracțiuni în împrejurări legate de exercitarea profesiei
de asistent social și pentru care nu a intervenit reabilitarea;
c)
are stabilită pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita
profesia, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească definitivă;
d)
are suspendat temporar avizul de exercitare a profesiei, ca sancțiune
disciplinară, pe durata suspendării.
Art. 15. − Statutul
asistentului social este incompatibil cu:
a)
desfășurarea oricărei activități de natură să aducă atingere demnității
profesionale;
b)
folosirea cu bună știință a cunoștințelor sau metodelor profesionale în
defavoarea persoanei sau în scop ilegal;
c)
apartenența sau promovarea intereselor unor formațiuni politice ori grupări
scoase în afara legii.
SECȚIUNEA a 4-a
Relațiile asistentului social cu
alți specialiști în domeniul asistenței sociale
Art. 16. − În
rezolvarea unor situații complexe, asistentul social colaborează cu specialiști
din alte categorii profesionale.
Art. 17. − În
domeniul asistenței sociale sunt implicați atât asistenți sociali ca personal
de specialitate, cât și alte categorii de personal cu formare de nivel mediu a
căror activitate este coordonată de către asistenții sociali, care îndeplinesc
condițiile prezentei legi.
Art. 18. − (1)
Colegiul avizează conținutul programelor de pregătire a persoanelor cu formare
de nivel mediu care lucrează în domeniul asistenței sociale.
(2)
Colegiul colaborează cu instituțiile de învățământ superior în vederea
adaptării curriculei universitare la noile nevoi
sociale, precum și la organizarea și desfășurarea practicii studenților în
domeniu.
CAPITOLUL
III
Principii etice
Art. 19. − Scopul
principal al activității asistentului social este acela de a asista persoanele
sau comunitățile aflate în nevoie, implicându-se în identificarea, înțelegerea,
evaluarea corectă și soluționarea problemelor sociale.
Art. 20. − (1)
Asistenții sociali promovează principiile justiției sociale, prevăzute în
actele normative cu privire la asistența socială și serviciile sociale.
(2)
Asistenții sociali asigură egalitatea șanselor privind accesul persoanelor
asistate la informații, servicii, resurse și participarea acestora la procesul
de luare a deciziilor.
Art. 21. − (1)
Asistenții sociali respectă și promovează demnitatea individului, unicitatea și
valoarea fiecărei persoane.
(2)
Asistentul social nu trebuie să practice, să tolereze, să faciliteze sau să
colaboreze la nici o formă de discriminare bazată pe rasă, etnie, sex și
orientare sexuală, vârstă, convingeri politice sau religioase, statut marital,
deficiență fizică sau psihică, situație materială și/sau orice altă preferință,
caracteristică, condiție sau statut.
Art. 22. − Asistentul
social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-și identifica și
clarifica scopurile, în vederea alegerii celei mai bune opțiuni.
Art. 23. − Asistenții
sociali contribuie la consolidarea relațiilor dintre persoane cu scopul de a
promova, reface, menține și/sau îmbunătăți calitatea vieții persoanelor,
familiilor, grupurilor, organizațiilor și comunităților.
Art. 24. − Asistenții
sociali acționează cu onestitate și responsabilitate față de beneficiari,
instituții și societate, în concordanță cu normele deontologice ale profesiei,
adoptate de comunitatea profesională prin Colegiu.
Art. 25. − (1)
Asistenții sociali trebuie să își desfășoare activitatea numai în aria de
competență profesională determinată de calificarea și experiența profesională.
Asistenții sociali au obligația de a-și îmbunătăți permanent cunoștințele și
deprinderile profesionale și de a le aplica în practică.
(2)
Asistenții sociali contribuie la îmbunătățirea și dezvoltarea bazei de
cunoștințe a profesiei.
CAPITOLUL
IV
Colegiul Național al
Asistenților Sociali
Art. 26. − (1)
Se înființează Colegiul ca organizație profesională, neguvernamentală,
de interes public, apolitică, nonprofit, cu
personalitate juridică, autonomă și independentă.
(2)
Colegiul are rolul de a reprezenta și de a ocroti la nivel local, județean,
național și internațional interesele profesiei de asistent social.
(3)
Colegiul are sediul central în București.
(4)
Colegiul are o structură teritorială stabilită prin regulamentul de organizare
și funcționare.
(5)
Colegiul se constituie din totalitatea asistenților sociali din România.
(6)
Asistenții sociali au dreptul să adere și la alte forme de asociere
profesională.
(7)
Colegiul are obligația de a publica anual în Monitorul Oficial al României,
Partea I, Registrul național al asistenților sociali din România.
Art. 27. − Colegiul
are următoarele atribuții principale:
a)
elaborează și adoptă Codul deontologic al asistentului social, precum și ghidurile de bună practică în domeniu, pentru respectarea
principiilor etice;
b)
propune ministerului de resort norme și reglementări în domeniul asistenței
sociale;
c)
coordonează și sprijină aplicarea reglementărilor și normelor Colegiului de
către asistenții sociali, organismele publice și private în România;
d)
avizează și eliberează atestatul de liberă practică al asistentului social;
e)
pregătește programele de perfecționare continuă în domeniul asistenței sociale;
f)
eliberează avizele menționate în prezenta lege;
g)
reprezintă, apără și promovează drepturile și interesele membrilor la nivel
local, național și internațional;
h)
monitorizează respectarea Codului deontologic, reglementărilor și normelor de
către asistenții sociali, indiferent de locul de muncă, și aplică sancțiuni
disciplinare;
i)
colaborează cu ministere, instituții ale administrației publice centrale și
locale, instituții de învățământ și cercetare, organizații neguvernamentale,
agenți economici și altele;
j)
gestionează Registrul național al asistenților sociali din România;
k)
stabilește cuantumul cotizației de membru și al taxelor pentru diferitele sale
servicii;
l)
colaborează cu organisme similare din alte țări în probleme de interes comun.
Art. 28. − (1)
Organele de conducere ale Colegiului sunt:
a)
Congresul Național al Colegiului;
b)
Consiliul Național;
c)
Biroul executiv.
(2)
Regulamentul de organizare și funcționare și atribuțiile organelor de conducere
vor fi stabilite de Adunarea constitutivă.
Art. 29. − (1)
Colegiul elaborează norme privind datele care se înscriu în Registrul național
al asistenților sociali din România.
(2)
Calitatea de membru încetează în următoarele situații:
a)
la cerere;
b)
prin deces;
c)
în situațiile prevăzute la art. 14 lit. b) și c);
d)
în situațiile de incompatibilitate intervenite ulterior obținerii calității de
membru și nesoluționate în termen de 3 luni de la o
înștiințare de avertisment a Colegiului.
Art. 30. − (1)
Registrul național al asistenților sociali din România cuprinde evidența
asistenților sociali din România, a societăților civile profesionale, a
cabinetelor individuale și a celor asociate de asistență socială.
(2)
Înregistrarea în Registrul național al asistenților sociali din România se face
o dată cu înscrierea ca membru în Colegiu fie la sediul central al Colegiului,
fie la sediile descentralizate din teritoriu, fie prin poștă sau prin poșta
electronică.
Art. 31. − (1)
Finanțarea activității Colegiului este realizată din următoarele surse:
a)
cotizații ale membrilor;
b)
donații și sponsorizări;
c)
finanțări externe;
d)
alte surse, conform legii.
(2)
Colegiul are obligația de a publica un raport anual de activitate în Monitorul
Oficial al României, Partea a III-a.
CAPITOLUL
V
Dispoziții finale și tranzitorii
Art. 32. − Federația
națională a asistenților sociali din România desemnează un comitet de
inițiativă care convoacă Adunarea constitutivă a Colegiului formată din
reprezentanții asistenților sociali din fiecare județ al țării, în termen de 90
de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 33. − Adunarea
constitutivă a Colegiului alege organele de conducere și adoptă regulamentul de
organizare și funcționare în termen de 30 de zile de la data convocării.
Art. 34. − (1)
Persoanele fără studii de specialitate care îndeplinesc atribuții ale
asistentului social la momentul intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul
să desfășoare activitățile prevăzute la art. 3, dacă fac dovada că sunt
înscrise și frecventează cursurile unei instituții de învățământ superior cu
specializarea în asistență socială, instituție acreditată conform legii, în
termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2)
Persoanele care au absolvit o formă de învățământ superior, acreditată conform
legii, cu altă specializare decât asistență socială, cu o vechime de minimum 3
ani în domeniul asistenței sociale, având atribuții de asistent social, au
dreptul să desfășoare activitățile prevăzute la art. 3, dacă fac dovada că
urmează studii postuniversitare în domeniul asistenței sociale, studii
organizate de instituțiile de învățământ superior acreditate conform legii, în
termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3)
Dovada înscrierii și frecventării cursurilor sau, după caz, a studiilor
postuniversitare, precum și a îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1)
și (2) se face prin acte justificative care se depun la sediul Colegiului sau
la sediile descentralizate din teritoriu ale acestuia și la organizația sau
instituția unde își desfășoară activitatea persoana respectivă. Depunerea
actelor justificative se poate face personal sau acestea pot fi trimise prin
poștă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea
prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României,
republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI
DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU |
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 4 noiembrie 2004.
Nr.
466.