M. Of. nr.
1088 din 23 noiembrie 2004
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL
L E G E
privind Statutul asistentului social
Parlamentul
României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL
I
Dispoziţii generale
Art. 1. − Prezenta
lege reglementează Statutul asistentului social în România, precizând rolul
Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, denumit în continuare Colegiul,
în apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi.
Art. 2. − (1)
Pot fi asistenţi sociali următoarele persoane:
a)
cetăţenii români;
b)
cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state din Spaţiul
Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene;
c)
cetăţenii statelor terţe cu care România are acorduri bilaterale de
reciprocitate şi care au reşedinţa temporară sau permanentă în România.
(2)
Titlul de asistent social poate fi deţinut de:
a)
persoana care a obţinut diploma de licenţă în cadrul unei instituţii de
învăţământ superior cu specializare în domeniu, forma de lungă durată, 4 ani,
acreditată conform legii;
b)
persoana care deţine diploma de absolvire a unei instituţii de învăţământ
superior cu specializare în domeniu, forma de scurtă durată, 3 ani, acreditată
conform legii;
c)
persoana care deţine diploma de asistent social echivalată conform legii;
d)
persoana care deţine diploma de asistent social eliberată sau recunoscută în
unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, în unul dintre statele
aparţinând Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană.
(3)
În cazul cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state
ale Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, recunoaşterea
diplomei de asistent social obţinută în unul dintre statele menţionate va fi
efectuată conform Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi
calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.
(4)
Prevederile alin. (3) se aplică şi diplomelor obţinute de cetăţenii români în
unul dintre aceste state.
(5)
Titlul de asistent social nu poate fi obţinut de persoana care se găseşte în
vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de prezenta lege.
Art. 3. − (1)
Asistentul social pune în practică cunoştinţele, normele şi valorile asistenţei
sociale pentru a interveni şi a acorda asistenţă persoanelor sau comunităţilor,
la cererea acestora sau ori de câte ori situaţia o impune.
(2)
Asistentul social participă activ la elaborarea şi aplicarea politicilor
sociale în domeniu, strategiilor şi planurilor de acţiune la nivel local,
judeţean, naţional şi internaţional, promovând bunăstarea socială.
(3)
Asistentul social desfăşoară în principal următoarele tipuri generale de
activităţi:
a)
identifică segmentul de populaţie ce face obiectul activităţilor de asistenţă
socială;
b)
identifică şi evaluează problemele socioumane dintr-o
anumită regiune, comunitate sau localitate;
c)
dezvoltă planuri de acţiune, programe, măsuri, activităţi profesionalizate şi
servicii specializate specifice domeniului;
d)
sensibilizează opinia publică şi o informează cu privire la problematica
socială;
e)
stabileşte modalităţile concrete de acces la prestaţii şi servicii specializate
de asistenţă socială pe baza evaluării nevoilor;
f)
dezvoltă programe de cercetare ştiinţifică şi formare profesională.
(4)
Tipurile de activităţi prevăzute la alin. (3) pot fi modificate şi completate
la propunerea Colegiului, în conformitate cu prevederile legale.
(5)
Instituţiile şi organismele publice sau private, abilitate prin lege să
desfăşoare activităţi de asistenţă socială, au obligaţia de a asigura
realizarea activităţilor prevăzute la alin. (3) de către asistenţi sociali sau
sub îndrumarea directă a acestora.
Art. 4. − Asistentul
social respectă valorile şi principiile etice referitoare la furnizarea
serviciilor de calitate, justiţia socială, demnitatea şi unicitatea persoanei,
autonomia persoanei, dezvoltarea relaţiilor umane şi dezvoltarea profesională
permanentă, în vederea creşterii calităţii intervenţiei sociale.
Art. 5. − Asistentul
social îşi poate desfăşura activitatea în regim salarial
sau independent, cu drept de liberă practică:
a)
în sectorul public, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 −
Codul muncii, cu modificările ulterioare, şi ale Legii nr. 188/1999 privind
Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare;
b)
în sectorul privat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003, cu
modificările ulterioare, a prevederilor regulamentelor societăţii sau
organizaţiei respective.
CAPITOLUL
II
Statutul asistentului social
SECŢIUNEA 1
Formarea iniţială a asistentului
social şi condiţiile de exercitare a profesiei
Art. 6. − Formarea
asistentului social se realizează în cadrul instituţiilor de învăţământ
superior acreditate conform legii, specializate în asistenţă socială, forme de
învăţământ universitar de scurtă durată şi de lungă durată.
Art. 7. − Profesia
de asistent social poate fi exercitată de persoana care îndeplineşte cumulativ
următoarele condiţii:
a)
este cetăţean român sau cetăţean al altui stat, în condiţiile prevăzute la art.
2 alin. (1);
b)
are studii de specialitate în asistenţă socială, conform prevederilor art. 2
alin. (2);
c)
este înregistrată în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România;
d)
nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în
prezenta lege.
Art. 8. − (1)
Asistentul social îşi poate desfăşura activitatea numai după aprobarea cererii
de înscriere ca membru în Colegiu. Aprobarea cererii duce în mod automat la
înregistrarea în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România şi la
eliberarea avizului de exercitare a profesiei.
(2)
Documentele necesare aprobării cererii sunt:
a)
una dintre diplomele prevăzute la art. 2 alin. (2);
b)
documente medicale;
c)
certificat de cazier judiciar;
d)
declaraţie pe propria răspundere că nu se află în situaţii de incompatibilitate
cu statutul de asistent social.
(3)
Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state din Spaţiul
Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene pot depune documentele
echivalente celor prevăzute la alin. (2) lit. b) şi c), eliberate de
autorităţile competente din ţările de origine sau de provenienţă.
(4)
Documentele prevăzute la alin. (2) şi (3) se pot depune atât la sediul central
al Colegiului, cât şi la sediile descentralizate ale Colegiului, din teritoriu,
conform art. 26 alin. (4), cu posibilitatea de a fi trimise şi prin poştă.
Art. 9. − (1)
Profesia de asistent social poate fi exercitată independent, în condiţii de
liberă practică, în formele prevăzute de prezentul articol, de către persoanele
prevăzute la art. 7 care obţin atestatul de liberă practică.
(2)
Asistenţii sociali pot opta să înfiinţeze cabinete individuale, cabinete
asociate sau societăţi civile profesionale, în condiţiile legii.
(3)
De la data înregistrării în Registrul naţional al asistenţilor sociali din
România, societăţile civile profesionale obţin personalitate juridică, cu
condiţia îndeplinirii cerinţelor din dreptul comun.
(4)
Cabinetele individuale de asistenţă socială şi cabinetele asociate de asistenţă
socială în desfăşurarea activităţii lor pot angaja colaboratori.
(5)
Pentru obţinerea atestatului de liberă practică, asistentul social trebuie:
a)
să facă dovada că a practicat asistenţa socială o perioadă de cel puţin 5 ani
până în momentul depunerii cererii;
b)
să nu fi fost găsit vinovat de Colegiu în cazul unor anchete privind practica
de asistenţă socială;
c)
să depună la Colegiu: cererea însoţită de curriculum vitae, o scrisoare de motivaţie şi recomandări din partea a
3 asistenţi sociali.
Art. 10. − Cetăţenii
unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului
Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, care exercită profesia de
asistent social în unul dintre aceste state în care sunt stabiliţi, sunt
exceptaţi de la cerinţa dobândirii calităţii de membru al Colegiului, a
avizului de exercitare a profesiei şi a atestatului de liberă practică atunci
când desfăşoară în România activităţile specifice profesiei, în contextul
prestării de servicii. Aceste persoane depun la Colegiu o declaraţie
referitoare la serviciile prestate şi documentul care atestă exercitarea legală
a profesiei în statul în care sunt stabiliţi, eliberat de autorităţile
competente ale acestui stat. Pe baza acestor documente, persoanele respective
sunt înregistrate automat în Registrul naţional al asistenţilor sociali din
România pe durata prestării serviciilor.
Art. 11. − (1)
Asistentul social desfăşoară tipurile generale de activităţi prevăzute la art.
3 alin. (3), cu obligaţia respectării metodologiei în domeniu, precum şi a
normelor şi valorilor eticii profesionale.
(2)
Modul în care asistenţii sociali pun în practică prevederile Codului
deontologic, precum şi modul de utilizare a metodologiei în domeniu sunt
stabilite de Colegiu.
SECŢIUNEA a 2-a
Drepturi şi obligaţii
Art. 12. − Asistentul
social are dreptul:
a)
să contribuie la dezvoltarea profesiei cu scopul de a răspunde în mod adecvat
nevoilor sociale;
b)
să-şi apere profesia;
c)
să asigure creşterea încrederii societăţii în asistenţa socială;
d)
să fie deschis noilor domenii de intervenţie;
e)
la liberă practică, potrivit legii;
f)
la apărarea şi reprezentarea intereselor profesionale de către Colegiu;
g)
la accesul informaţiilor privind exercitarea profesiei;
h)
la pregătirea continuă în domeniul asistenţei sociale.
Art. 13. − (1)
Asistentul social este obligat să păstreze confidenţialitatea în legătură cu
situaţiile, documentele şi informaţiile pe care le deţine în scop profesional,
cu respectarea legislaţiei în vigoare şi a metodologiilor
adoptate de către Colegiu.
(2)
Instituţiile şi organismele publice sau private au obligaţia de a asigura
condiţiile necesare pentru păstrarea confidenţialităţii informaţiilor şi
documentelor de către asistentul social, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA a 3-a
Incompatibilităţi şi interdicţii
Art. 14. − Nu
poate beneficia de statutul de asistent social persoana care:
a)
nu este înregistrată în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România;
b)
a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea
cu intenţie a unei infracţiuni în împrejurări legate de exercitarea profesiei
de asistent social şi pentru care nu a intervenit reabilitarea;
c)
are stabilită pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita
profesia, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească definitivă;
d)
are suspendat temporar avizul de exercitare a profesiei, ca sancţiune
disciplinară, pe durata suspendării.
Art. 15. − Statutul
asistentului social este incompatibil cu:
a)
desfăşurarea oricărei activităţi de natură să aducă atingere demnităţii
profesionale;
b)
folosirea cu bună ştiinţă a cunoştinţelor sau metodelor profesionale în
defavoarea persoanei sau în scop ilegal;
c)
apartenenţa sau promovarea intereselor unor formaţiuni politice ori grupări
scoase în afara legii.
SECŢIUNEA a 4-a
Relaţiile asistentului social cu
alţi specialişti în domeniul asistenţei sociale
Art. 16. − În
rezolvarea unor situaţii complexe, asistentul social colaborează cu specialişti
din alte categorii profesionale.
Art. 17. − În
domeniul asistenţei sociale sunt implicaţi atât asistenţi sociali ca personal
de specialitate, cât şi alte categorii de personal cu formare de nivel mediu a
căror activitate este coordonată de către asistenţii sociali, care îndeplinesc
condiţiile prezentei legi.
Art. 18. − (1)
Colegiul avizează conţinutul programelor de pregătire a persoanelor cu formare
de nivel mediu care lucrează în domeniul asistenţei sociale.
(2)
Colegiul colaborează cu instituţiile de învăţământ superior în vederea
adaptării curriculei universitare la noile nevoi
sociale, precum şi la organizarea şi desfăşurarea practicii studenţilor în
domeniu.
CAPITOLUL
III
Principii etice
Art. 19. − Scopul
principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele
sau comunităţile aflate în nevoie, implicându-se în identificarea, înţelegerea,
evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale.
Art. 20. − (1)
Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale, prevăzute în
actele normative cu privire la asistenţa socială şi serviciile sociale.
(2)
Asistenţii sociali asigură egalitatea şanselor privind accesul persoanelor
asistate la informaţii, servicii, resurse şi participarea acestora la procesul
de luare a deciziilor.
Art. 21. − (1)
Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului, unicitatea şi
valoarea fiecărei persoane.
(2)
Asistentul social nu trebuie să practice, să tolereze, să faciliteze sau să
colaboreze la nici o formă de discriminare bazată pe rasă, etnie, sex şi
orientare sexuală, vârstă, convingeri politice sau religioase, statut marital,
deficienţă fizică sau psihică, situaţie materială şi/sau orice altă preferinţă,
caracteristică, condiţie sau statut.
Art. 22. − Asistentul
social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi
clarifica scopurile, în vederea alegerii celei mai bune opţiuni.
Art. 23. − Asistenţii
sociali contribuie la consolidarea relaţiilor dintre persoane cu scopul de a
promova, reface, menţine şi/sau îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor,
familiilor, grupurilor, organizaţiilor şi comunităţilor.
Art. 24. − Asistenţii
sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate faţă de beneficiari,
instituţii şi societate, în concordanţă cu normele deontologice ale profesiei,
adoptate de comunitatea profesională prin Colegiu.
Art. 25. − (1)
Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de
competenţă profesională determinată de calificarea şi experienţa profesională.
Asistenţii sociali au obligaţia de a-şi îmbunătăţi permanent cunoştinţele şi
deprinderile profesionale şi de a le aplica în practică.
(2)
Asistenţii sociali contribuie la îmbunătăţirea şi dezvoltarea bazei de
cunoştinţe a profesiei.
CAPITOLUL
IV
Colegiul Naţional al
Asistenţilor Sociali
Art. 26. − (1)
Se înfiinţează Colegiul ca organizaţie profesională, neguvernamentală,
de interes public, apolitică, nonprofit, cu
personalitate juridică, autonomă şi independentă.
(2)
Colegiul are rolul de a reprezenta şi de a ocroti la nivel local, judeţean,
naţional şi internaţional interesele profesiei de asistent social.
(3)
Colegiul are sediul central în Bucureşti.
(4)
Colegiul are o structură teritorială stabilită prin regulamentul de organizare
şi funcţionare.
(5)
Colegiul se constituie din totalitatea asistenţilor sociali din România.
(6)
Asistenţii sociali au dreptul să adere şi la alte forme de asociere
profesională.
(7)
Colegiul are obligaţia de a publica anual în Monitorul Oficial al României,
Partea I, Registrul naţional al asistenţilor sociali din România.
Art. 27. − Colegiul
are următoarele atribuţii principale:
a)
elaborează şi adoptă Codul deontologic al asistentului social, precum şi ghidurile de bună practică în domeniu, pentru respectarea
principiilor etice;
b)
propune ministerului de resort norme şi reglementări în domeniul asistenţei
sociale;
c)
coordonează şi sprijină aplicarea reglementărilor şi normelor Colegiului de
către asistenţii sociali, organismele publice şi private în România;
d)
avizează şi eliberează atestatul de liberă practică al asistentului social;
e)
pregăteşte programele de perfecţionare continuă în domeniul asistenţei sociale;
f)
eliberează avizele menţionate în prezenta lege;
g)
reprezintă, apără şi promovează drepturile şi interesele membrilor la nivel
local, naţional şi internaţional;
h)
monitorizează respectarea Codului deontologic, reglementărilor şi normelor de
către asistenţii sociali, indiferent de locul de muncă, şi aplică sancţiuni
disciplinare;
i)
colaborează cu ministere, instituţii ale administraţiei publice centrale şi
locale, instituţii de învăţământ şi cercetare, organizaţii neguvernamentale,
agenţi economici şi altele;
j)
gestionează Registrul naţional al asistenţilor sociali din România;
k)
stabileşte cuantumul cotizaţiei de membru şi al taxelor pentru diferitele sale
servicii;
l)
colaborează cu organisme similare din alte ţări în probleme de interes comun.
Art. 28. − (1)
Organele de conducere ale Colegiului sunt:
a)
Congresul Naţional al Colegiului;
b)
Consiliul Naţional;
c)
Biroul executiv.
(2)
Regulamentul de organizare şi funcţionare şi atribuţiile organelor de conducere
vor fi stabilite de Adunarea constitutivă.
Art. 29. − (1)
Colegiul elaborează norme privind datele care se înscriu în Registrul naţional
al asistenţilor sociali din România.
(2)
Calitatea de membru încetează în următoarele situaţii:
a)
la cerere;
b)
prin deces;
c)
în situaţiile prevăzute la art. 14 lit. b) şi c);
d)
în situaţiile de incompatibilitate intervenite ulterior obţinerii calităţii de
membru şi nesoluţionate în termen de 3 luni de la o
înştiinţare de avertisment a Colegiului.
Art. 30. − (1)
Registrul naţional al asistenţilor sociali din România cuprinde evidenţa
asistenţilor sociali din România, a societăţilor civile profesionale, a
cabinetelor individuale şi a celor asociate de asistenţă socială.
(2)
Înregistrarea în Registrul naţional al asistenţilor sociali din România se face
o dată cu înscrierea ca membru în Colegiu fie la sediul central al Colegiului,
fie la sediile descentralizate din teritoriu, fie prin poştă sau prin poşta
electronică.
Art. 31. − (1)
Finanţarea activităţii Colegiului este realizată din următoarele surse:
a)
cotizaţii ale membrilor;
b)
donaţii şi sponsorizări;
c)
finanţări externe;
d)
alte surse, conform legii.
(2)
Colegiul are obligaţia de a publica un raport anual de activitate în Monitorul
Oficial al României, Partea a III-a.
CAPITOLUL
V
Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 32. − Federaţia
naţională a asistenţilor sociali din România desemnează un comitet de
iniţiativă care convoacă Adunarea constitutivă a Colegiului formată din
reprezentanţii asistenţilor sociali din fiecare judeţ al ţării, în termen de 90
de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 33. − Adunarea
constitutivă a Colegiului alege organele de conducere şi adoptă regulamentul de
organizare şi funcţionare în termen de 30 de zile de la data convocării.
Art. 34. − (1)
Persoanele fără studii de specialitate care îndeplinesc atribuţii ale
asistentului social la momentul intrării în vigoare a prezentei legi au dreptul
să desfăşoare activităţile prevăzute la art. 3, dacă fac dovada că sunt
înscrise şi frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ superior cu
specializarea în asistenţă socială, instituţie acreditată conform legii, în
termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2)
Persoanele care au absolvit o formă de învăţământ superior, acreditată conform
legii, cu altă specializare decât asistenţă socială, cu o vechime de minimum 3
ani în domeniul asistenţei sociale, având atribuţii de asistent social, au
dreptul să desfăşoare activităţile prevăzute la art. 3, dacă fac dovada că
urmează studii postuniversitare în domeniul asistenţei sociale, studii
organizate de instituţiile de învăţământ superior acreditate conform legii, în
termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(3)
Dovada înscrierii şi frecventării cursurilor sau, după caz, a studiilor
postuniversitare, precum şi a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1)
şi (2) se face prin acte justificative care se depun la sediul Colegiului sau
la sediile descentralizate din teritoriu ale acestuia şi la organizaţia sau
instituţia unde îşi desfăşoară activitatea persoana respectivă. Depunerea
actelor justificative se poate face personal sau acestea pot fi trimise prin
poştă.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea
prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României,
republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI
DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU |
PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
Bucureşti, 4 noiembrie 2004.
Nr.
466.