Legea nr. 438/2004

M. Of. nr. 989 din 27 octombrie 2004

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR                                   SENATUL

 

L E G E

pentru înființarea comunei Grădina prin reorganizarea comunei Târgușor, județul Constanța

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Art. 1. – (1) Se înființează comuna Grădina, județul Constanța, având în componență satele Grădina, Casian și Cheia, prin reorganizarea comunei Târgușor din același județ. 

(2) Reședința comunei Grădina se stabilește în satul Grădina. 

Art. 2. – (1) În urma reorganizării prevăzute la art. 1, comuna Târgușor are în componență satele Târgușor și Mireasa. 

(2) Reședința comunei Târgușor rămâne în satul Târgușor. 

Art. 3. – (1) Până la constituirea, potrivit legii, a autorităților administrației publice locale în comuna Grădina, rezolvarea problemelor curente se asigură de doi delegați, numiți prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar și de viceprimar, precum și de un secretar, numit de prefect, în condițiile legii, care vor reprezenta autoritățile locale. 

(2) Salarizarea persoanelor prevăzute la alin. (1) se face, potrivit reglementărilor legale în vigoare, din bugetul comunei Grădina. 

Art. 4. – (1) Consiliul Județean Constanța și delegații împuterniciți conform prevederilor art. 3 alin. (1), împreună cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Constanța și Consiliul Local al Comunei Târgușor, repartizează veniturile și cheltuielile bugetului pe anul 2005 al comunei Târgușor între comunele prevăzute la art. 1 și 2. 

(2) Veniturile și cheltuielile care, în condițiile legii, revin de drept comunei Grădina se administrează și se gestionează prin autoritățile locale ale acestei noi comune, iar echilibrarea bugetului local se realizează pe seama sumelor defalcate din impozitul pe venit, în limitele prevederilor aprobate pentru anul 2005 pe ansamblul județului Constanța. 

(3) Bugetul comunei Grădina pe anul 2005 se elaborează de către delegații prevăzuți la art. 3 alin. (1), cu avizul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Constanța. 

(4) Operațiunile de predare-preluare se fac pe bază de protocol încheiat între primarul comunei Târgușor și delegatul, desemnat prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar al comunei Grădina. 

Art. 5. – Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005. 

Art. 6. – Anexa la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54–55 din 27 iulie 1981, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător. 

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. 

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

București, 25 octombrie 2004. 

Nr. 438.