Legea nr. 429/2006

M. Of. nr. 961 din 29 noiembrie 2006

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAȚILOR                       SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. – Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 7 octombrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 25 va avea următorul cuprins:

„Art. 25. – (1) Se înființează Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și sub coordonarea Cancelariei Primului-Ministru.

(2) Oficiul Național pentru Cultul Eroilor este condus de un director, numit prin ordin al șefului Cancelariei Primului Ministru, în conformitate cu dispozițiile legale.

(3) Organizarea și funcționarea, precum și stabilirea numărului maxim de posturi ale Oficiului Național pentru Cultul Eroilor se fac prin regulament de organizare și funcționare, aprobat prin hotărâre a Guvernului.

(4) Structura posturilor pe compartimente, statul de funcții și structura de personal se aprobă prin ordin al șefului Cancelariei Primului-Ministru.

(5) Finanțarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Cancelariei Primului-Ministru.“

2. La articolul 26, litera e) va avea următorul cuprins:

„e) propune Cancelariei Primului-Ministru inițierea proiectelor de hotărâri ale Guvernului pentru înființarea, modificarea, precum și pentru construirea mormintelor și operelor comemorative de război străine pe teritoriul României;“.

Art. II. – (1) Pentru anul 2006, bugetul aferent Oficiului Național pentru Cultul Eroilor se preia de către Cancelaria Primului-Ministru de la Ministerul Apărării, prin protocol de predare-preluare.

(2) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei legi în structura bugetului de stat și în volumul, structura și anexele bugetelor Ministerului Apărării și Cancelariei Primului-Ministru, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocolului de predare-preluare.

(3) Protocolul de predare-preluare se încheie în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi și cuprinde prevederile bugetare, execuția bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate, patrimoniul aferent, precum și celelalte drepturi și obligații ce decurg din acestea.

(4) Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (2), finanțarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

PREȘEDINTELE SENATULUI

BOGDAN OLTEANU

NICOLAE VĂCĂROIU

 

București, 22 noiembrie 2006.

Nr. 429.