Legea nr. 407/2005
M. Of. nr.
8 din 5 ianuarie 2006
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E
privind unele
măsuri prealabile lucrărilor de reabilitare și extindere a infrastructurii
feroviare publice
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. − Prezenta
lege stabilește cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire
prealabilă a executării lucrărilor de reabilitare și extindere a
infrastructurii feroviare publice.
Art. 2. − (1)
Prin prezenta lege se declară de utilitate publică toate lucrările de
reabilitare și extindere a infrastructurii feroviare publice, expropriator
fiind statul român prin Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. − S.A.,
denumită în continuare C.F.R., aflată sub autoritatea Ministerului
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
(2) În sensul prezentei legi,
prin lucrări de reabilitare și extindere a infrastructurii feroviare publice
se înțelege: lucrări de construire, dezvoltare, modernizare, reparare ori,
după caz, extindere a elementelor infrastructurii feroviare publice.
(3) Elementele care compun
infrastructura feroviară publică sunt prevăzute la art. 11 din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și
reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată,
aprobată și modificată prin Legea nr. 89/1999.
Art. 3. − Expropriatorul
întocmește o documentație tehnico-economică în conformitate cu prevederile
Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, cu modificările și completările
ulterioare, pentru fiecare lucrare. Documentația tehnico-economică va cuprinde
și date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a
teritoriului, documentații cadastrale care conțin amplasamentul lucrării,
delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere, cu
evidențierea suprafețelor și a construcțiilor rezultate în urma exproprierii și
cu indicarea numelor proprietarilor, stabilite de persoane autorizate în
întocmirea documentațiilor cadastrale, precum și a ofertelor de despăgubire pe
categorii de imobile, stabilite de persoane autorizate în evaluare.
Documentațiile cadastrale ale lucrării se vizează de oficiul de cadastru și
publicitate imobiliară sau de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară,
după caz.
Art. 4. − (1)
Pe baza documentației tehnico-economice prevăzute la art. 3 Guvernul aprobă
prin hotărâre amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a
imobilelor cuprinse în amplasament, suma globală estimată a despăgubirilor,
termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele
expropriatorului și sursa de finanțare.
(2) Suma globală a despăgubirilor
nu poate fi mai mică decât cuantumul total al ofertelor de despăgubire,
determinat de o persoană autorizată în evaluare, și se virează la dispoziția
expropriatorului în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a
hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1).
(3) În situația în care, ca
urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție,
amplasamentul lucrării se modifică, expropriatorul va proceda la regularizarea
datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii, cu respectarea
reglementărilor în vigoare.
(4) Suplimentarea sumei prevăzute
la alin. (2) se poate face prin hotărâre a Guvernului, la cererea motivată a
expropriatorului.
Art. 5. − În
termen de 15 zile de la publicarea hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4
alin. (1), expropriatorul va demara următoarele acțiuni:
a) va depune la consiliul local
al comunei, orașului sau municipiului pe al cărui teritoriu sunt situate
imobilele ce urmează să fie expropriate planurile cuprinzând terenurile și
construcțiile propuse spre expropriere, cu indicarea numelui proprietarilor,
precum și a ofertelor de despăgubire, în vederea consultării de către cei
interesați;
b) va notifica persoanelor fizice
sau juridice titulare de drepturi reale propunerile de expropriere, împreună cu
ofertele de despăgubire, și va fixa data negocierii în maximum 30 de zile de la
data notificării.
Art. 6. − (1)
În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului
prevăzute la art. 4 alin. (1), se constituie o comisie de constatare a
dreptului de proprietate și a oricăror alte drepturi reale și de negociere a
cuantumului despăgubirii, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor
drepturi reale.
(2) Comisia de constatare a
dreptului de proprietate și a oricăror alte drepturi reale și de negociere a
cuantumului despăgubirii este compusă din 3 reprezentanți ai expropriatorului,
la care se adaugă, în fiecare comună, oraș sau municipiu pe al cărui teritoriu
sunt situate imobilele ce urmează să fie expropriate, primarul localității și
un proprietar de imobile din localitatea respectivă, ales conform prevederilor
art. 15 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică.
(3) Comisia de constatare a
dreptului de proprietate și a oricăror alte drepturi reale și de negociere a
cuantumului despăgubirii, constituită în condițiile prezentei legi, se întrunește
în termen de maximum 30 de zile de la constituire și analizează documentele
prezentate de persoanele fizice sau juridice reprezentând proprietarii și
titularii altor drepturi reale.
(4) Oferta expropriatorului,
pretențiile proprietarilor și ale titularilor altor drepturi reale, precum și
susținerile acestora se vor formula și se vor depune în scris, consemnându-se
într-un proces-verbal.
(5) Comisia de constatare a
dreptului de proprietate și a oricăror alte drepturi reale și de negociere a
cuantumului despăgubirii consemnează în procesul-verbal, dacă este cazul, și
învoiala dintre părți, sub semnătura acestora. În procesul-verbal se vor
consemna numele persoanelor fizice sau juridice reprezentând proprietarii și
titularii altor drepturi reale care nu acceptă oferta expropriatorului și al
celor care nu s-au prezentat la comisia de constatare a dreptului de
proprietate și a oricăror alte drepturi reale și de negociere a cuantumului
despăgubirii.
Art. 7. − În
termen de 5 zile, dar nu mai târziu de 15 zile de la data întrunirii comisiei
de constatare a dreptului de proprietate și a oricăror alte drepturi reale și
de negociere a cuantumului despăgubirii, pentru toate cazurile în care s-a
consemnat în procesul-verbal acordul părților, acesta fiind semnat de ambele
părți, expropriatorul efectuează plata despăgubirilor pentru imobilele
expropriate, în orice mod convenit între părți.
Art. 8. − Pentru
toate cazurile în care, în urma întrunirii comisiei de constatare a dreptului
de proprietate și a oricăror alte drepturi reale și de negociere a cuantumului
despăgubirii, nu s-a ajuns la învoială între părți asupra cuantumului
despăgubirii și pentru cazurile în care persoanele notificate nu s-au prezentat
pentru negociere, expropriatorul se adresează instanțelor judecătorești,
conform prevederilor Legii nr. 33/1994. Judecarea cauzelor ce au ca obiect
exproprierile pornite în temeiul prezentei legi se face cu precădere, iar
termenele stabilite în cursul judecății, de către instanțele învestite, nu pot
fi mai mari de 7 zile.
Art. 9. − (1)
În cazul în care, în termen de 60 de zile de la notificare, posesorii
imobilelor ce urmează să fie expropriate în condițiile prezentei legi nu au
obținut înscrisurile care atestă dreptul de proprietate și celelalte drepturi
reale, prin derogare de la prevederile Legii nr. 7/1996 expropriatorul va
acționa pe seama și în numele posesorilor sau persoanelor îndreptățite, în
vederea obținerii înscrisurilor care atestă dreptul de proprietate.
(2) Pentru situațiile prevăzute
la alin. (1), după obținerea înscrisurilor care atestă dreptul de proprietate
asupra bunurilor imobile ce urmează să fie expropriate pentru cauză de
utilitate publică, procedura de stabilire a cuantumului despăgubirii și de
expropriere se desfășoară conform prevederilor prezentei legi.
Art. 10. − (1)
După primirea notificării și până la definitivarea exproprierii, orice act de
transmitere a drepturilor reale aferente imobilului supus exproprierii către
altă persoană decât expropriatorul este lovit de nulitate absolută, indiferent
de forma de proprietate, publică sau privată, a vechiului proprietar.
(2) După primirea notificării de
către proprietarul ce urmează să fie expropriat, orice construcție aflată în
curs de realizare pe terenul respectiv trebuie să înceteze, dacă expropriatorul
nu își dă acordul la continuarea construcției explicit, în scris. În cazul în
care construcția se realizează de altă persoană decât proprietarul, acesta
trebuie să anunțe expropriatorul cu prilejul primirii notificării, dar nu mai
târziu de data stabilită pentru negocierile referitoare la cuantumul
despăgubirilor și, pe cheltuiala expropriatorului, să notifice imediat
constructorul. Constructorul, atunci când nu este proprietarul imobilului supus
exproprierii, are dreptul la dezdăunare de către
expropriator pentru prejudiciul suferit, pe calea unei acțiuni disctincte și care nu afectează transferul proprietății. Nerespectarea acestor dispoziții îl decade pe cel culpabil
din dreptul de a fi dezdăunat pentru cheltuielile
efectuate pentru continuarea construcției, iar demolarea acelei părți va fi
făcută pe cheltuiala sa, răspunzând și pentru eventualele prejudicii cauzate de
întârzieri sau orice alte asemenea probleme apărute din această cauză.
Art. 11. − (1)
Autorizația de construire pentru lucrări, în toate cazurile, se emite imediat,
potrivit art. 7 alin. (16) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Pe terenurile expropriate
este interzisă începerea ori continuarea construcțiilor și a instalațiilor, cu
sau fără autorizație, de către expropriat.
Art. 12. − (1)
Ocuparea definitivă sau temporară a terenurilor agricole ori silvice, necesare
pentru lucrări de reabilitare sau extindere a infrastructurii feroviare
publice, se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din
Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, respectiv a taxelor și a celorlalte sume datorate
potrivit art. 55, 56 și 58 din Legea nr. 26/1996 − Codul silvic, cu
modificările și completările ulterioare, și art. 24 alin. (2) din Ordonanța
Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea
fondului forestier național, republicată, cu modificările și completările
ulterioare.
(2) Sumele echivalente
contravalorii pierderii de creștere a arboretului, dacă terenul este acoperit
cu pădure, cheltuielilor de instalare a vegetației forestiere și de întreținere
a acesteia până la realizarea stării de masiv, a despăgubirilor datorate pentru
terenul scos definitiv din fondul forestier, valorii obiectivelor dezafectate,
precum și sumele echivalente garanțiilor și chiriilor datorate pentru scoaterea
temporară din circuitul agricol sau silvic, după caz, se asigură de la bugetul
de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și
Turismului.
(3) Defrișarea de vegetație
forestieră a terenurilor prevăzute la alin. (1) este permisă, prin derogare de
la prevederile Legii nr. 570/2003 privind interzicerea exploatării de masă
lemnoasă din fondul forestier național și din afara acestuia, pentru o perioadă
de 3 ani, în județele Brăila, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu,
Ialomița, Olt, Tulcea și Teleorman, și în cazul terenurilor forestiere din
județele care fac obiectul Legii nr. 570/2003.
Art. 13. − Transferul
imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului și în
administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor
pentru expropriere.
Art. 14. − Secretarii
unităților administrativ-teritoriale în care sunt situate imobilele ce urmează
să fie supuse exproprierii, precum și notarii publici sunt obligați să
comunice, în termen de 5 zile de la cererea expropriatorului, informațiile cu
privire la deschiderea procedurilor succesorale.
Art. 15. − (1)
Serviciile privind avizarea și înregistrarea documentațiilor cadastral-juridice
sunt scutite de la plata taxelor, iar taxele aferente procedurii de intabulare
pentru terenurile necesare realizării lucrărilor de reabilitare și extindere a
infrastructurii feroviare publice sunt scutite de la plată.
(2) Nu sunt scutite de la plată
taxele pentru activitățile notariale și activitățile desfășurate de
expropriator atunci când se subrogă în drepturile proprietarului. Aceste din
urmă sume vor fi deduse din despăgubirile acordate, fără a putea depăși
cuantumul total al despăgubirii.
Art. 16. − Dispozițiile
prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr.
33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură
civilă, în măsura în care nu prevăd altfel.
Art. 17. − În
termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul
Transporturilor, Construcțiilor și Turismului va elabora și va supune
Guvernului spre aprobare normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de
Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea
prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României,
republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, |
PREȘEDINTELE SENATULUI |
LUCIAN AUGUSTIN BOLCAȘ |
NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 29 decembrie 2005.
Nr. 407.