M. Of. nr. 976 din 25 octombrie
2004
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL
L E G E
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile
de asigurare şi supravegherea asigurărilor
Parlamentul
României adoptă prezenta lege.
Art. I. − Legea
nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie
2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează
după cum urmează:
1.
După partea introductivă a articolului 2 se introduce litera A cu următorul
cuprins:
„A. Definiţii comune”
2. Punctele 2 şi 6 ale
articolului 2 se abrogă.
3. Punctele 5, 10, 11 şi 17 ale
articolului 2 vor avea următorul cuprins:
„5. asigurător −
persoana juridică română sau filiala autorizată în condiţiile prezentei legi să
exercite activităţi de asigurare, precum şi sucursala unei societăţi de
asigurare sau a unei societăţi mutuale, dintr-un stat membru, care a primit o
autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine;
.....................................................................................................
10.
acţionar semnificativ − orice persoană care, nemijlocit şi singură
ori prin intermediul sau în legătură cu alte persoane fizice ori juridice,
exercită drepturi ce decurg din deţinerea unor acţiuni care, cumulate,
reprezintă cel puţin 10% din capitalul social al unui asigurător/reasigurător
ori îi conferă acesteia cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în
adunarea generală a acţionarilor sau care dau posibilitatea să exercite o
influenţă semnificativă asupra conducerii unui asigurător, reasigurător, broker
de asigurare şi/sau de reasigurare în care are poziţia semnificativă, după caz;
11.
persoane semnificative − administratorii şi/sau conducerea
executivă ai/a asigurătorului/reasigurătorului/brokerului de asigurare şi/sau
de reasigurare, după caz;
.....................................................................................................
17.
reasigurare − operaţiunea de asigurare a unui asigurător sau
reasigurător de către un reasigurător;”
4.
După punctul 19 al articolului 2 se introduc punctele 20−24, precum şi
literele B şi C cu următorul cuprins:
„20. state membre −
statele membre ale Uniunii Europene şi celelalte state aparţinând Spaţiului
Economic European;
21.
autorităţi competente − autorităţile naţionale care, prin lege sau
alte reglementări, sunt abilitate să supravegheze piaţa asigurărilor;
22.
stat terţ − stat care nu este stat membru al Uniunii Europene sau
al Spaţiului Economic European;
23.
unitate de cont − euro aşa cum este definită în art. 4 din
Statutul Băncii Europene de Investiţii. Pentru echivalentul în lei se va
utiliza cursul ROL/EUR comunicat de Banca Naţională a României pentru data de
31 decembrie a anului de raportare financiară;
24.
suport durabil − orice mijloc care permite clientului să stocheze
informaţia adresată lui, într-o modalitate accesibilă pentru utilizări
viitoare, într-o perioadă de timp corespunzătoare scopului pentru care a fost
furnizată informaţia şi care permite reproducerea exactă a acesteia de pe
dischete, CD-ROM, DVD, unităţile centrale ale computerelor pe care poşta
electronică este stocată, cu excepţia site-urilor Internet, care nu îndeplinesc
criteriile de stocare şi reproducere a informaţiei.
B.
Definiţii pentru asigurători
25.
stat membru gazdă − statul membru, altul decât statul de origine,
în care asigurătorul sau reasigurătorul îşi desfăşoară activitatea;
26.
stat membru de origine − statul membru în care este situat sediul
social al asigurătorului sau al reasigurătorului;
27.
asigurător dintr-un stat terţ − asigurător al cărui sediu real se
află în afara Uniunii Europene, ale cărui filiale deschise în cadrul Uniunii
Europene funcţionează pe baza unei autorizaţii de la autoritatea competentă a
statului membru gazdă. Prin sediu real se înţelege centrul principal de
conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar dacă hotărârile
organelor respective sunt adoptate potrivit dispoziţiilor transmise de
acţionari sau asociaţi din alte state;
28.
societate-mamă − persoana juridică aflată faţă de o entitate cu
personalitate juridică, denumită în continuare filială, în una dintre
următoarele situaţii:
a)
deţine direct şi/sau indirect majoritatea drepturilor de vot dintr-o filială;
b)
are dreptul să numească sau să revoce majoritatea membrilor organelor de
administrare sau de control ori majoritatea conducătorilor unei filiale şi este
în acelaşi timp acţionar sau asociat al acelei filiale;
c)
are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra unei filiale la care
este acţionar sau asociat, în virtutea unor clauze cuprinse în contracte
încheiate cu persoana juridică respectivă sau a unor prevederi cuprinse în
actul constitutiv al acelei persoane juridice, în situaţia în care legislaţia
care guvernează statutul filialei permite existenţa unor astfel de clauze ori
prevederi;
d)
este acţionar sau asociat al unei filiale şi în ultimii 2 ani a numit singur,
ca rezultat al exercitării drepturilor sale de vot, majoritatea membrilor
organelor de administrare sau de control ori majoritatea conducătorilor
filialei;
e)
este acţionar sau asociat al unei filiale şi controlează singur, în baza unui
acord încheiat cu ceilalţi acţionari sau asociaţi, majoritatea drepturilor de
vot în acea filială, precum şi orice entitate care, în opinia Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, exercită o influenţă dominantă asupra unei alte
entităţi;
29.
sucursală − agenţia ori sucursala unui asigurător sau
reasigurător. Orice prezenţă permanentă a unui asigurător sau reasigurător pe
teritoriul unui stat membru trebuie să fie tratată ca o agenţie ori sucursală,
chiar dacă prezenţa nu ia forma unei agenţii sau sucursale, dar consistă, în
principal, într-o reprezentanţă condusă de personalul acelei entităţi ori de o
persoană independentă care are un mandat permanent de a acţiona în numele şi
pentru acea entitate;
30.
interes de participare − deţinerea a 10% sau mai mult, dar nu mai
mult de 20%, a unor drepturi în capitalul altor entităţi, reprezentate ori
nereprezentate de titluri care, creând o legătură durabilă cu acestea, sunt
destinate să contribuie la activitatea societăţii;
31.
participaţie − deţinerea directă sau prin control a cel puţin 20%
din drepturile de vot ori din capitalul unei societăţi;
32.
societate participativă − o entitate care este fie o
societate-mamă, fie altă societate care deţine o participaţie, fie o entitate
aflată în legătură cu o altă entitate printr-o relaţie definită prin:
a)
conducerea unitară asupra entităţii în cauză şi una sau mai multe entităţi cu
care nu are legătură, ca urmare a unui contract încheiat cu acea entitate ori
în temeiul unor prevederi din actele constitutive sau din statutul acelor entităţi;
sau
b)
prezenţa majoritară a aceloraşi persoane în consiliul de administraţie,
conducerea executivă ori în consiliul de supraveghere ale entităţii în cauză şi
ale uneia sau mai multor entităţi cu care nu are legătură, în cursul anului
financiar şi până la întocmirea situaţiilor financiare consolidate;
33.
societate afiliată − o filială sau o altă societate în care se
deţine o participaţie ori o entitate aflată în legătură cu o altă entitate
printr-o relaţie definită prin:
a)
conducerea unitară asupra entităţii în cauză şi una ori mai multe entităţi cu
care nu are legătură, ca urmare a unui contract încheiat cu acea entitate sau
în temeiul unor prevederi din actele constitutive ori din statutul acelor
entităţi; sau
b)
prezenţa majoritară a aceloraşi persoane în consiliul de supraveghere a
entităţii în cauză şi a uneia sau mai multor entităţi cu care nu are legătură,
în cursul anului financiar şi până la întocmirea situaţiilor financiare
consolidate;
34.
holding de asigurare − o societate-mamă a cărei activitate
principală constă în achiziţionarea şi deţinerea de participaţii în filiale,
atunci când aceste filiale sunt exclusiv sau în principal societăţi de
asigurare, societăţi de reasigurare ori societăţi de asigurare din state terţe,
cel puţin una dintre aceste filiale fiind o societate de asigurare;
35.
holding mixt de asigurare − o societate-mamă, alta decât o
societate de asigurare sau o societate de asigurare dintr-un stat terţ ori o
societate de reasigurare sau un holding de asigurare, care include printre
filialele sale cel puţin o societate de asigurare;
36.
localizarea activelor − existenţa activelor, mobiliare sau
imobiliare, într-un stat membru; activele reprezentate de creanţe sunt
considerate situate în statul membru în care sunt realizabile;
37.
congruenţa activelor − acoperirea obligaţiilor subscrise într-o
anumită monedă cu active exprimate sau realizabile în aceeaşi monedă;
38.
legături „strânse” − relaţii existente între două ori mai multe
persoane fizice şi/sau juridice aflate în una dintre următoarele situaţii:
a)
participaţie, care înseamnă deţinerea directă sau indirectă a 20% ori
mai mult din drepturile de vot sau din capitalul unei entităţi; sau
b)
control, care înseamnă relaţia dintre o societate-mamă şi o filială sau
o relaţie similară între orice persoană fizică sau juridică şi o entitate, aşa
cum sunt ele definite la pct. 28. Toate filialele directe sau indirecte sunt
considerate filiale ale aceleiaşi societăţi-mamă;
c)
două sau mai multe persoane fizice ori juridice sunt legate permanent printr-o
relaţie de control de una şi aceeaşi persoană;
39.
reasigurător − persoana juridică română autorizată în condiţiile
prezentei legi să exercite activităţi de asigurare, precum şi sucursala unei
societăţi ori a unui holding de asigurare sau a unui holding mixt de asigurare
dintr-un stat membru care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a
statului membru de origine, care practică în principal activitate de
reasigurare;
40.
sediu − sediul social al unui asigurător, reasigurător,
intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări, persoană juridică, precum şi
agenţia sau sucursala acestora, după caz;
41.
angajament − obligaţia asumată printr-un contract de asigurare;
42.
stat membru al sucursalei − statul membru în care este situată
sucursala care îşi asumă o obligaţie printr-un contract de asigurare;
43.
stat membru al angajamentului − statul membru în care asiguratul,
persoană fizică, îşi are reşedinţa sau statul membru în care asiguratul,
persoană juridică, îşi are sediul;
44.
stat membru al furnizării de servicii − statul membru al
angajamentului, dacă acesta este asumat de un asigurător sau o sucursală a
acestuia, situată în alt stat membru;
45.
filială − entitatea, persoană juridică, aflată faţă de
societatea-mamă în una dintre situaţiile prevăzute la pct. 28. Toate filialele
directe sau indirecte sunt considerate filiale ale aceleiaşi societăţi-mamă,
din punct de vedere al supravegherii consolidate;
46.
piaţa reglementată:
a)
în cazul unei pieţe situate într-un stat membru − un sistem multilateral,
administrat de către un operator de piaţă, ce reuneşte sau facilitează reunirea
unor terţe părţi care achiziţionează sau vând instrumente financiare − în
cadrul sistemului şi în concordanţă cu regulile nediscreţionare ale acestuia
− într-o manieră ce rezultă din contract, în conformitate cu
instrumentele financiare admise să fie tranzacţionate cu respectarea acestor
reguli sau sisteme, şi care este autorizat de către autoritatea competentă din
statul membru şi funcţionează în conformitate cu cerinţele autorităţii
competente din statul membru;
b)
în cazul unei pieţe situate într-un stat terţ − o piaţă financiară
recunoscută de statul membru de origine al asigurătorului, care îndeplineşte
cerinţe asemănătoare. Orice instrumente financiare tranzacţionate pe această
piaţă trebuie să fie de o calitate comparabilă cu cea a instrumentelor
tranzacţionate în cadrul pieţelor reglementate sau în cadrul pieţelor din
statul membru respectiv;
47.
suma la risc − suma plătită la decesul persoanei asigurate,
diminuată cu rezerva matematică pentru riscul de deces;
48.
reprezentanţe de despăgubiri − unităţi desemnate în fiecare stat
membru de către asigurătorii din România autorizaţi să practice clasa nr. 10 de
la lit. B din anexa nr. 1, exclusiv răspunderea transportatorului, care au în
sarcină administrarea şi soluţionarea cererilor de despăgubire ca urmare a unui
accident de autovehicul;
49.
grup − grupul de societăţi format dintr-o societate-mamă,
filialele acesteia şi entităţile în cadrul cărora societatea-mamă sau filialele
acesteia deţin o participaţie, precum şi orice entitate aflată faţă de
societatea-mamă în una dintre situaţiile prevăzute la pct. 32;
50.
tranzacţii intragrup − totalitatea tranzacţiilor pe care o
societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii
din cadrul unui conglomerat financiar le desfăşoară direct sau indirect cu o
altă societate din cadrul aceluiaşi grup sau cu orice persoană fizică sau
juridică ce are legături strânse cu societăţile din cadrul grupului, în vederea
îndeplinirii obligaţiilor sale, indiferent de natura acestora;
51.
conglomerat financiar − un grup în cadrul căruia este îndeplinită
una dintre condiţiile:
a)
o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii
se află la conducerea grupului ori cel puţin o filială a grupului este o
societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii;
b)
atunci când o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de
investiţii se află la conducerea grupului, aceasta este fie o societate-mamă a
unei entităţi din cadrul sectorului financiar, a unei entităţi care deţine o
participaţie la o entitate din cadrul sectorului financiar sau a unei entităţi
aflate faţă de societatea-mamă în una dintre situaţiile prevăzute la pct. 32;
c)
atunci când la conducerea grupului nu se află o societate de asigurare, o
instituţie de credit sau o societate de investiţii, dar activitatea grupului se
desfăşoară, în principal, în cadrul sectorului financiar, respectiv peste 40%
din totalul bilanţului grupului este aferent entităţilor din cadrul sectorului
financiar;
d)
cel puţin una dintre entităţile din cadrul grupului aparţine sectorului
asigurărilor şi cel puţin una dintre entităţile din cadrul grupului aparţine
sectorului bancar sau sectorului de investiţii;
e)
atât activităţile consolidate din sectorul asigurărilor ale entităţilor din
cadrul grupului, cât şi activităţile consolidate din sectorul bancar şi din
sectorul de investiţii ale entităţilor din cadrul grupului sunt semnificative.
Orice subgrup al unui grup care îndeplineşte aceste condiţii va fi considerat
conglomerat financiar;
52.
holding financiar mixt − o societate-mamă, alta decât o societate
de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii care,
împreună cu filialele sale, dintre care cel puţin una este o societate de
asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii cu sediul
social în Uniunea Europeană, constituie un conglomerat financiar;
53.
control − relaţia dintre o societate-mamă şi o filială sau o
relaţie similară, conform uneia dintre relaţiile descrise la pct. 38, între
orice persoană fizică sau juridică şi o societate;
54.
stat membru în care este situat riscul:
a) statul membru în care se află
imobilul, atunci când acoperirea prin contractul de asigurare se referă fie la
acest imobil, fie la imobilul în cauză şi bunurile aflate în acesta, atât timp
cât aceste bunuri sunt asigurate prin acelaşi contract de asigurare;
b)
statul membru al înmatriculării, când contractul de asigurare se referă la
autovehicule de orice fel;
c)
statul membru în care contractul de asigurare, cu o durată de 4 luni sau mai
mică, acoperă riscuri de călătorie în străinătate, indiferent de clasa de
asigurare în care sunt încadrate acestea;
d)
statul membru în care asiguratul îşi are domiciliul sau, în cazul asiguratului
persoană juridică, statul membru în care îşi are sediul social.
C.
Definiţii pentru intermediari
55.
intermediarii în asigurări − brokerii de asigurare şi agenţii de
asigurare;
56.
intermediar în reasigurări − persoana juridică română autorizată
în condiţiile prezentei legi, denumită în continuare broker de reasigurare, care
intermediază în principal activitatea de reasigurare, precum şi intermediarii
din statele membre care desfăşoară pe teritoriul României activitate de
intermediere în reasigurări, conform dreptului de stabilire şi libertăţii de a
presta servicii, după caz;
57.
broker de asigurare:
a) persoana juridică română ori
străină, autorizată în condiţiile prezentei legi, care negociază pentru
clienţii săi, persoane fizice sau juridice, asiguraţi ori potenţiali asiguraţi,
încheierea contractelor de asigurare sau de reasigurare şi acordă asistenţă
înainte şi pe durata derulării contractelor ori în legătură cu regularizarea
daunelor, după caz;
b)
un intermediar dintr-un stat membru care desfăşoară activităţi de intermediere
pe teritoriul României, conform dreptului de stabilire şi libertăţii de a
presta servicii;
58.
agent de asigurare − persoana fizică sau juridică împuternicită,
în baza autorizării unui asigurător ori reasigurător, să încheie în numele şi
în contul asigurătorului sau reasigurătorului, contracte de asigurare ori de
reasigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat
încheiat, fără să aibă calitatea de asigurător/reasigurător, broker de
asigurare şi/sau de reasigurare;
59.
stat membru de origine al intermediarului:
a) în cazul în care intermediarul
este o persoană fizică − statul membru în care este situată reşedinţa
acestuia şi în care îşi desfăşoară activitatea;
b)
în cazul în care intermediarul este o persoană juridică − statul membru
în care este situat sediul social sau, în cazul în care legislaţia statului
respectiv nu prevede existenţa unui sediu social, statul membru în care este
situat sediul central;
60.
stat membru gazdă al intermediarului − statul membru, altul decât
statul membru de origine, în care un intermediar în asigurări sau în
reasigurări îşi desfăşoară activitatea în baza dreptului la stabilire şi a
libertăţii de a presta servicii;
61.
sucursala unui intermediar în asigurări sau în reasigurări −
dezmembrământ fără personalitate juridică al unui intermediar în asigurări sau
în reasigurări care, în baza unui mandat, este împuternicită să desfăşoare,
parţial sau total, activitatea de asigurare ori de reasigurare;
62.
activitatea de intermediere în asigurări − activitatea de
introducere, propunere ori îndeplinire a altor activităţi preliminarii
încheierii contractelor de asigurare sau oferirea de asistenţă pentru
administrarea ori îndeplinirea unor contracte, îndeosebi în cazul unei daune.
Aceste activităţi nu vor fi considerate activităţi de intermediere în
asigurări, în cazul în care sunt îndeplinite de către un asigurător sau de un
angajat al acestuia care acţionează sub responsabilitatea asigurătorului.
Nu
vor fi considerate activităţi de intermediere în asigurări nici următoarele:
furnizarea de informaţii în mod ocazional, în contextul unei alte activităţi
profesionale al cărei scop nu constă în oferirea de asistenţă clienţilor în
vederea încheierii sau administrării unui contract, administrarea daunelor unui
asigurător pe baze profesionale, precum şi regularizarea daunelor;
63.
activitatea de intermediere în reasigurări − activitatea de
introducere, propunere ori îndeplinire a altor activităţi preliminarii
încheierii contractelor de reasigurare sau oferirea de asistenţă pentru
administrarea ori îndeplinirea unor contracte, îndeosebi în cazul unei daune.
Aceste activităţi nu vor fi considerate activităţi de intermediere în
reasigurări, în cazul în care sunt îndeplinite de către un reasigurător sau de
un angajat al acestuia care acţionează sub responsabilitatea reasigurătorului.
Nu
vor fi considerate activităţi de intermediere în reasigurări nici următoarele:
furnizarea de informaţii în mod ocazional, în contextul unei alte activităţi
profesionale al cărei scop nu constă în oferirea de asistenţă clienţilor în
vederea încheierii sau administrării unui contract, administrarea daunelor unui
reasigurător pe baze profesionale, precum şi regularizarea daunelor.”
5.
La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Un asigurător poate desfăşura
numai una dintre cele două categorii de asigurări prevăzute la alin. (1).”
6.
După alineatul (2) al articolului 3 se introduce alineatul (3) cu următorul
cuprins:
„(3) Clasele de asigurări aferente
categoriilor prevăzute la alin. (1) sunt stabilite în anexa nr. 1.”
7.
La articolul 4, alineatul (9) va avea următorul cuprins:
„(9) Revocarea din funcţie a unui
membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se face la
propunerea comisiilor reunite pentru buget, finanţe şi bănci, în şedinţa comună
a celor două Camere ale Parlamentului, dacă acesta încetează să îndeplinească
condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale sau dacă se face
vinovat de abateri grave, incompatibile funcţiei sale.”
8.
După alineatul (9) al articolului 4 se introduce alineatul (91)
cu următorul cuprins:
„(91) Nici un membru al
Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu va fi schimbat din
funcţie din alte motive sau prin altă procedură decât cea prevăzută la alin.
(9).”
9.
La articolul 4 alineatul (17), litera c) va avea următorul cuprins:
„c) prin revocarea de către
Parlament conform prevederilor alin. (9) şi (91);”
10.
La articolul 4, alineatul (25) va avea următorul cuprins:
„(25) Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor poate efectua schimburi de informaţii cu autorităţile competente
din statele membre, în vederea îmbunătăţirii activităţii de supraveghere, în
condiţiile în care informaţiile vor fi supuse condiţiilor de confidenţialitate
stabilite în normele emise în aplicarea prezentei legi.”
11.
La articolul 4, după alineatul (25) se introduc alineatele (251)−(256)
cu următorul cuprins:
„(251) Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor poate încheia memorandumuri de colaborare cu
autorităţi similare privind schimbul informaţiilor confidenţiale, necesare
activităţii de supraveghere, memorandumuri care să stipuleze că divulgarea
acelor informaţii publicului se face doar cu acordul explicit al acelor
autorităţi sau, în cazurile specificate, doar pentru scopurile pentru care
autorităţile respective şi-au dat acordul.
(252)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate încheia acorduri de cooperare cu
autorităţi din state terţe numai dacă informaţiile trimise către acele
autorităţi beneficiază de acelaşi nivel de confidenţialitate cu care Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor tratează acele informaţii în România, în conformitate
cu legislaţia naţională.
(253)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să coopereze cu Comisia
Europeană în vederea furnizării către aceasta a informaţiilor necesare
întocmirii raportului prevăzut la art. 40 din Directiva nr. 92/49/EEC.
(254)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cooperează permanent cu Comisia
Europeană în vederea îmbunătăţirii supravegherii activităţii de asigurare.
(255)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează Comisia Europeană asupra
dificultăţilor apărute prin aplicarea prezentei legi, precum şi asupra oricăror
bariere care pot să apară în detrimentul activităţii asigurătorilor,
reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare autorizaţi sau
stabiliţi în România, în comparaţie cu sucursalele aflate în afara teritoriului
României.
(256)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia Europeană analizează în timp
util aceste dificultăţi în vederea unei soluţionări corespunzătoare.”
12.
Articolul 5 va avea următorul cuprins:
„Art. 5. − Comisia
de Supraveghere a Asigurărilor are următoarele atribuţii principale:
a)
elaborează şi/sau avizează proiectele de acte normative care privesc domeniul
asigurărilor sau care au implicaţii asupra acestui domeniu, inclusiv
reglementările contabile specifice domeniului asigurărilor armonizate cu
directivele europene şi standardele internaţionale de contabilitate, şi
avizează actele administrative individuale, dacă au legătură cu activitatea de
asigurare, după consultarea cu asociaţiile profesionale ale operatorilor din
asigurări, iar în ceea ce priveşte reglementările contabile, şi după
avizul/informarea Ministerului Finanţelor Publice;
b)
autorizează asigurătorii, reasigurătorii şi brokerii de asigurare şi/sau
reasigurare să desfăşoare activitate de asigurare, reasigurare ori intermediere
în asigurări şi/sau reasigurări, după caz, şi avizează orice modificare a
documentelor sau condiţiilor pe baza cărora s-a acordat această autorizare;
c)
autorizează practicarea asigurărilor obligatorii stabilite prin lege şi
încasează ca venituri proprii o contribuţie procentuală din valoarea primelor
brute încasate, aferente asigurărilor respective, în vederea exercitării
supravegherii şi controlului activităţii de asigurări obligatorii, în
condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia;
d)
aprobă acţionarii semnificativi direcţi ori indirecţi, persoane fizice sau
juridice, aprobă şi retrage aprobarea persoanelor semnificative ale
asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare,
în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia;
e)
aprobă divizarea sau fuzionarea unui asigurător/reasigurător/ broker de
asigurare şi/sau de reasigurare autorizat în România, în condiţiile prezentei
legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia;
f)
aprobă transferul de portofoliu, inclusiv pentru sucursalele societăţilor de
asigurare din România, aflate pe teritoriul altor state membre, către un alt
asigurător român sau către un alt asigurător ori o sucursală stabilită pe
teritoriul Uniunii Europene, după consultarea autorităţii competente a statului
membru al sucursalei, precum şi pentru sucursalele din România ale
asigurătorilor cu sediul social în afara Uniunii Europene, în condiţiile
prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia;
g)
aprobă suspendarea sau, după caz, încetarea activităţii asigurătorilor,
reasigurătorilor şi brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, după
verificarea situaţiei financiare a acestora, la cererea acestora;
h)
supraveghează situaţia financiară a asigurătorilor/reasigurătorilor/
intermediarilor în asigurări şi în reasigurări, conform procedurii stabilite
prin normele emise în aplicarea prezentei legi, inclusiv a sucursalelor aflate
pe teritoriul statelor membre, în conformitate cu dreptul de stabilire şi cu
libertatea de a presta servicii, după consultarea autorităţii competente a
statului membru al sucursalei. În vederea protejării intereselor asiguraţilor
sau ale potenţialilor asiguraţi dispune efectuarea de controale ale activităţii
acestora;
i)
asigură o supraveghere suplimentară, potrivit modalităţilor prevăzute în norme
emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a următoarelor entităţi:
1.
orice societate de asigurare care este o societate participativă în cel puţin o
societate de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate de asigurare
dintr-un stat terţ;
2.
orice societate de asigurare a cărei societate-mamă este, după caz, un holding
de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate de asigurare dintr-un
stat terţ;
3.
orice societate de asigurare a cărei societate-mamă este un holding mixt de
asigurare;
j)
solicită prezentarea de informaţii şi documente referitoare la activitatea de
asigurare, atât de la asigurători, reasigurători, brokeri de asigurare şi/sau
de reasigurare şi agenţi de asigurare, cât şi de la oricare altă persoană,
fizică sau juridică, care are legătură, directă ori indirectă cu activitatea
acestora, inclusiv informaţii referitoare la bazele tehnice utilizate pentru calculul
primelor de asigurare şi al rezervelor tehnice;
k)
ia măsurile necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu
respectarea normelor prudenţiale specifice;
l)
aplică măsurile prevăzute de lege privind redresarea financiară, reorganizarea
sau, după caz, falimentul asigurătorilor şi reasigurătorilor, precum şi a/al
sucursalelor şi filialelor acestora;
m)
aplică măsurile de sancţionare prevăzute de lege, inclusiv în legătură cu
exercitarea unei influenţe directe sau indirecte, care este incompatibilă cu
principiile de conducere prudenţială a activităţii asigurătorilor, stabilite
prin norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
n)
primeşte şi răspunde sesizărilor şi reclamaţiilor privind activitatea
asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurare şi în
reasigurare;
o)
aprobă propriul buget de venituri şi cheltuieli;
p)
participă, în calitate de membru, la asociaţiile internaţionale ale
autorităţilor de supraveghere în asigurări şi reprezintă România la conferinţe
şi întâlniri internaţionale referitoare la supravegherea în asigurări;
q)
informează autorităţile competente din statele membre pe teritoriul cărora sunt
sucursale ale asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau
de reasigurare ori a agenţilor de asigurare români sau unde se prestează de
către aceştia servicii, despre orice măsuri sancţionatorii luate împotriva
acestora, inclusiv despre retragerea autorizaţiei de funcţionare;
r)
deschide şi menţine Registrul asigurătorilor, reasigurătorilor şi
intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, ale cărui formă şi conţinut
se stabilesc prin norme date în aplicarea prezentei legi;
s)
îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezenta lege.”
13.
La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 8. − (1)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme în aplicarea prevederilor
prezentei legi, precum şi norme prudenţiale specifice, conform practicilor în
asigurări.”
14.
La articolul 8, litera f) a alineatului (2) va avea următorul cuprins:
„f) aprobă acţionarii
semnificativi direcţi sau indirecţi, persoane fizice ori juridice, precum şi
persoanele semnificative ale asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de
asigurare şi/sau de reasigurare, în conformitate cu criteriile stabilite prin
norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;”
15.
La articolul 8, după litera k) a alineatului (2) se introduce litera l) cu
următorul cuprins:
„l) aplică alte măsuri prevăzute
de legislaţia în vigoare.”
16.
La articolul 10 alineatul (1), după litera a) se introduce litera a1)
cu următorul cuprins:
„a1) sumele provenite,
potrivit legii, din amenzi contravenţionale;”
17.
Articolul 11 va avea următorul cuprins:
„Art. 11. − (1)
Activitatea de asigurare în România poate fi exercitată numai de:
a)
persoane juridice române, constituite ca societăţi pe acţiuni şi/sau societăţi
mutuale, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor potrivit
procedurii reglementate la art. 12;
b)
sucursale ale unor societăţi de asigurare şi/sau reasigurare din statele membre
care desfăşoară activitate de asigurări pe teritoriul României în conformitate
cu dreptul de stabilire şi cu libertatea de a presta servicii;
c)
filiale şi/sau sucursale ale unor societăţi de asigurare şi/sau de reasigurare
din state terţe, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit
procedurii reglementate la art. 12.
(2)
Un asigurător nu poate fi înmatriculat în registrul comerţului fără autorizaţia
emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.”
18.
Articolul 12 va avea următorul cuprins:
„Art. 12. − (1)
Cererea de autorizare pentru desfăşurarea activităţii de asigurare va fi
transmisă Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în formatul şi însoţită de
documentele prevăzute de legislaţia în domeniu.
(2)
În cazul în care consideră necesar, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
poate solicita informaţii suplimentare, poate desfăşura investigaţii proprii
sau cu sprijinul altor autorităţi competente ori poate să folosească informaţii
provenite din alte surse.
(3)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va decide asupra acordării autorizaţiei
necesare desfăşurării activităţii de asigurare sau asupra respingerii cererii
de autorizare, în termen de 4 luni de la data depunerii documentaţiei complete.
(4)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda autorizaţia de funcţionare
menţionată la alin. (3), în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor
condiţii:
a)
întocmirea unui studiu de fezabilitate care va cuprinde cel puţin informaţii
privind:
1.
natura angajamentelor sau a riscurilor pe care asigurătorul îşi propune să le
acopere;
2.
metodele actuariale de calcul folosite pentru stabilirea tarifelor de prime;
3.
principiile programului de reasigurare;
4.
componentele fondului minim de siguranţă;
5.
resursele financiare pentru acoperirea cheltuielilor şi, în cazul asigurării de
la clasa nr. 18 de la lit. B din anexa nr. 1, resursele de care dispune
asigurătorul pentru acordarea asistenţei. Pentru primele trei exerciţii
financiare, studiul de fezabilitate cuprinde şi:
1.
estimarea cheltuielilor generale de administraţie şi cheltuielile cu
comisioanele;
2.
estimarea primelor şi a daunelor;
3.
bugetul de venituri şi cheltuieli;
4.
estimarea resurselor financiare necesare respectării obligaţiilor şi a marjei
de solvabilitate;
b)
în cazul practicării clasei de asigurări generale nr. 18 − Asigurări de
asistenţă a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau
absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă, studiul de
fezabilitate prevăzut la lit. a) cuprinde, pentru această clasă, şi următoarele
informaţii:
1.
dovezi privind existenţa personalului calificat;
2.
dovezi privind dotarea cu echipamentul tehnic adecvat;
3.
reţeaua de asistenţă ce urmează a fi folosită pentru îndeplinirea obligaţiilor
aferente acestei clase de asigurări;
c)
din studiul de fezabilitate prezentat rezultă că societatea dispune de marja de
solvabilitate minimă;
d)
capitalul social vărsat de către solicitant în contul unei bănci autorizate de
Banca Naţională a României sau, în cazul unei societăţi mutuale, fondul de
rezervă liberă vărsat în conformitate cu prevederile legale din domeniu;
e)
numele societăţii nu induce în eroare publicul;
f)
societatea va desfăşura exclusiv activitate de asigurare;
g)
în cazul unui asigurător străin, solicitantul trebuie să demonstreze că este
legal constituit în ţara de origine;
h)
asigurătorii care solicită autorizarea pentru clasa nr. 10 de la lit. B din
anexa nr. 1, exclusiv răspunderea transportatorului, trebuie să numească un
reprezentant de despăgubiri în fiecare stat membru;
i)
asigurătorul deţine un fond de siguranţă în conformitate cu prevederile legale.
(5)
Pentru asigurătorii din statele terţe se adaugă următoarele cerinţe:
a)
sucursalele aparţinând societăţilor de asigurare, societăţilor de reasigurare,
precum şi societăţilor mutuale cu sediul social în state terţe deţin, pe
teritoriul României, active în valoare de cel puţin jumătate din fondul de
siguranţă prevăzut la alin. (4) lit. i);
b)
sucursalele aparţinând societăţilor de asigurare, societăţilor de reasigurare,
precum şi societăţilor mutuale cu sediul social în state terţe constituie, pe
teritoriul României, un depozit iniţial drept garanţie, în valoare de o pătrime
din fondul de siguranţă prevăzut la alin. (4) lit. i).
(6)
Autorizaţia acordată unui asigurător de către Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor este valabilă pe întregul teritoriu al Comunităţii Europene şi al
statelor aparţinând Spaţiului Economic European, în conformitate cu dreptul de
stabilire şi cu libertatea de a presta servicii.
(7)
Autorizaţia se acordă pentru o anumită clasă, exceptând situaţia în care
asigurătorul doreşte să acopere anual anumite riscuri incluse în clasa
respectivă, aşa cum sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(8)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda autorizaţia pentru grupele
de clase menţionate la lit. C din anexa nr. 1, dacă asigurătorul solicită
aceasta şi îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în lege.
(9)
Autorizaţia acordată pentru o clasă sau un grup de clase este valabilă şi
pentru a subscrie riscuri suplimentare dintr-o altă clasă, dacă se îndeplinesc
condiţiile prevăzute la lit. D din anexa nr. 1.
(10)
Asigurătorul care solicită autorizaţie pentru o nouă clasă de asigurări sau
extinderea la unele ori la toate riscurile acoperite de aceeaşi clasă de
asigurări trebuie să prezinte pentru acestea planul de fezabilitate prevăzut la
art. 12 alin. (4) lit. a)−c), după caz, precum şi dovada existenţei
fondului de garanţie, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(11)
Asigurătorii autorizaţi să practice asigurări de viaţă pot, de asemenea, să
primească autorizaţie pentru clasele 1 şi 2, prevăzute la lit. B din anexa nr.
1. Asigurătorii autorizaţi să practice asigurări generale, dar numai pentru
clasele 1 şi 2, prevăzute la lit. B din anexa nr. 1, au dreptul să primească
autorizaţie de funcţionare şi pentru categoria asigurării de viaţă.
(12)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va respinge cererea de autorizare în
cazul neîndeplinirii cerinţelor prevăzute la alin. (4) şi (5), precum şi atunci
când constată una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
a)
documentaţia prezentată nu este întocmită în conformitate cu prevederile legale
în vigoare;
b)
din documentaţia prezentată rezultă că:
1.
asigurătorul nu va desfăşura o activitate în conformitate cu prevederile
prezentei legi;
2.
acţionarii semnificativi şi persoanele semnificative nu îndeplinesc criteriile
stabilite prin norme;
3.
necesitatea asigurării unui management prudenţial al asigurătorului nu este
satisfăcută în raport cu calificarea acţionarilor şi a membrilor, în mod direct
sau indirect;
c)
analiza studiului de fezabilitate indică faptul că asigurătorul nu poate
asigura realizarea obiectivelor stabilite şi în condiţii compatibile cu
reglementările privind practica prudenţială, care să protejeze în mod adecvat
asiguraţii;
d)
există o formă de asociere prin intermediul căreia acţionariatul, până la
ultima persoană fizică implicată, nu este adus la cunoştinţă Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor.
(13)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va comunica solicitantului motivele
respingerii cererii de autorizare.
(14)
Împotriva deciziilor adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
persoana implicată poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti, în termen
de 30 de zile de la data comunicării deciziei.
(15)
Prin decizia de acordare a autorizaţiei emisă de preşedintele Consiliului
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se stabileşte data de la care asigurătorul
va începe să-şi desfăşoare activitatea.”
19.
La articolul 13, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
„(5) Pentru nevirarea la termen a
taxei de funcţionare prevăzute la alin. (3), Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor va calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere, în conformitate cu
reglementările în vigoare referitoare la colectarea creanţelor fiscale.”
20.
La articolul 13, după alineatul (5) se introduc alineatele (6)−(9) cu
următorul cuprins:
„(6) Un asigurător care solicită
autorizarea conform prevederilor art. 3 alin. (2) achită la depunerea cererii
de autorizare o taxă de autorizare reprezentând 75% din cuantumul taxei
prevăzute la alin. (1).
(7)
Un asigurător care solicită autorizarea conform prevederilor art. 12 alin. (10)
achită la depunerea cererii de autorizare o taxă de autorizare reprezentând 40%
din cuantumul taxei prevăzute la alin. (1).
(8)
Un asigurător sau reasigurător care solicită autorizarea pentru un transfer de
portofoliu, inclusiv în cazurile prevăzute de art. 23 alin. (4), achită o taxă
de autorizare de transfer de portofoliu, reprezentând 50% din cuantumul taxei
prevăzute la alin. (1).
(9)
Un asigurător, reasigurător sau un intermediar în asigurări şi/sau în
reasigurări care solicită avizarea modificărilor intervenite în actul
constitutiv, precum şi orice informaţii sau certificări din partea Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor pentru a-i servi în relaţiile cu terţii va achita o
taxă de avizare sau de certificare, după caz, reprezentând echivalentul în lei
al sumei de 35 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României din data
plăţii.”
22.
Articolul 14 va avea următorul cuprins:
„Art. 14. − (1)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor retrage autorizaţia de funcţionare în
cazul în care constată că un asigurător autorizat se află în una dintre
următoarele situaţii:
a)
nu a început să desfăşoare activitatea de asigurare în termen de 12 luni de la
data eliberării autorizaţiei;
b)
renunţă la activitatea de asigurare şi solicită în mod expres retragerea
autorizaţiei de funcţionare;
c)
încetează să mai desfăşoare activitatea de asigurare pe o perioadă de 6 luni
consecutive;
d)
nu mai îndeplineşte condiţiile pe baza cărora a fost autorizat;
e)
nu a dus la îndeplinire măsurile specificate în planul de redresare financiară
sau aceste măsuri nu şi-au atins scopul, după caz;
f)
încalcă dispoziţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea
acesteia.
(2)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează autorităţile competente ale
celorlalte state membre despre retragerea autorizaţiei unui asigurător care
desfăşoară activitatea de asigurare pe teritoriul acestora.
(3)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor ia măsurile legale în cazul
informaţiilor primite de la autorităţile competente din celelalte state membre
privind retragerea autorizaţiei unui asigurător care desfăşoară activitate de
asigurare pe teritoriul României, în conformitate cu dreptul de stabilire şi cu
libertatea de a presta servicii.
(4)
Decizia de retragere a autorizaţiei se motivează şi se comunică asigurătorului.
Împotriva deciziei de retragere a autorizaţiei asigurătorul poate face plângere
la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.”
23.
După articolul 15 se introduc capitolele III1−III3
cu următorul cuprins:
„CAPITOLUL III1
Dreptul de stabilire şi
libertatea de a presta servicii ale asigurătorilor
Art. 151. − Asigurătorii
autorizaţi potrivit prevederilor art. 12 pot să desfăşoare activitate de
asigurare pe teritoriul oricărui stat membru prin intermediul unei sucursale,
cu notificarea prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Art. 152. − Notificarea
prevăzută la art. 151 va cuprinde următoarele informaţii şi
documente:
1.
denumirea statului membru pe teritoriul căruia intenţionează să îşi stabilească
o sucursală;
2.
studiul de fezabilitate, clasele de asigurări pe care intenţionează să le
practice, precum şi structura organizatorică a viitoarei sucursale;
3.
sediul viitoarei sucursale din statul membru gazdă, de la care pot fi obţinute
şi la care pot fi transmise documente, care va fi şi adresa la care se vor
transmite toate informaţiile şi documentele către persoana sau persoanele
semnificative;
4.
numele persoanelor semnificative, care au capacitatea de a reprezenta şi angaja
asigurătorul în relaţiile cu terţii pe teritoriul statului membru respectiv,
precum şi în relaţia cu autorităţile competente şi alte instituţii din acel
stat;
5.
declaraţia pentru asigurătorul care doreşte să practice clasa 10, exclusiv
răspunderea transportatorului, prevăzută la lit. B din anexa nr. 1, din care să
rezulte că este membru al Biroului Naţional şi al Fondului Naţional de
Garantare din statul membru pe teritoriul căruia îşi propune să deschidă o
sucursală, după caz.
Art. 153. − (1)
În termen de 3 luni de la depunerea documentaţiei prevăzute la art. 152,
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor transmite aceste informaţii autorităţii
competente a statului membru pe teritoriul căruia se va stabili sucursala,
informând şi asigurătorul în cauză, cu excepţia cazului în care constată că:
a)
situaţia financiară a asigurătorului nu permite îndeplinirea obligaţiilor
asumate;
b)
persoanele semnificative prevăzute la pct. 4 al art. 152 au fost
condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru infracţiuni
prevăzute de legislaţia financiar-fiscală;
c)
persoanele semnificative prevăzute la pct. 4 al art. 152 nu dispun
de calificarea şi experienţa necesare;
d)
structura organizatorică nu asigură desfăşurarea corespunzătoare a activităţii
asigurătorului.
(2)
Informarea prevăzută la alin. (1) este însoţită de confirmarea că asigurătorul
posedă marja de solvabilitate minimă.
(3)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor transmite asigurătorului în cauză, în
termen de 3 luni de la depunerea documentaţiei prevăzute la art. 152,
motivarea refuzului comunicării informaţiilor prevăzute la art. 152.
(4)
Împotriva refuzului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor comunicat în
condiţiile prevăzute la alin. (3) asigurătorul poate face plângere, potrivit
legii, la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicarea
acestuia.
Art. 154. − Sucursala
poate să îşi înceapă activitatea astfel:
a)
de la data la care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îi transmite
asigurătorului confirmarea primită de la autoritatea competentă a statului
membru al sucursalei; sau
b)
dacă în termen de două luni de la transmiterea informării în conformitate cu
art. 153 alin. (1) nu se primeşte nici o confirmare din partea
autorităţii competente a statului membru al sucursalei.
Art. 155. − Orice
modificare a informaţiilor prevăzute la art. 152 şi 157
se comunică de către asigurător, în scris, Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor, precum şi autorităţii competente a statului membru al sucursalei
sau statului membru al furnizării de servicii, cu cel puţin 30 de zile înainte
de efectuarea modificării.
Art. 156. − Oricare
asigurător autorizat să desfăşoare activităţi în România care, în baza
libertăţii de a presta servicii, doreşte să desfăşoare această activitate
pentru prima dată în unul sau mai multe state membre, în mod direct şi nu prin
intermediul unei sucursale, trebuie, în prealabil, să notifice Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor despre această intenţie, menţionând şi natura
obligaţiilor pe care intenţionează să şi le asume.
Art. 157. − (1)
În termen de 30 de zile de la data primirii notificării prevăzute la art. 156,
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor comunică autorităţilor competente ale
statului sau statelor membre ale furnizării de servicii următoarele informaţii:
a)
dovada deţinerii de către asigurător a marjei minime de solvabilitate,
calculată în concordanţă cu prevederile legale în vigoare;
b)
clasele de asigurări pe care a fost autorizat să le practice asigurătorul;
c)
natura obligaţiilor pe care asigurătorul îşi propune să şi le asume în statul
membru al furnizării de servicii.
(2)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va înştiinţa asigurătorul în cauză
despre data comunicării prevăzute la alin. (1).
(3)
Asigurătorul care intenţionează, în baza libertăţii de a presta servicii, să
acopere riscurile prevăzute la clasa nr. 10 de la lit. B din anexa nr. 1,
altele decât răspunderea transportatorului, trebuie:
a)
să comunice numele şi adresa reprezentanţei de despăgubiri;
b)
să dea o declaraţie că a devenit membru al Biroului Naţional şi al Fondului
Naţional de Garantare din statul membru al furnizării de servicii.
Art. 158. − (1)
În termen de 30 de zile Comisia de Supraveghere a Asigurărilor transmite
asigurătorului motivele refuzului comunicării informaţiilor prevăzute la art.
157.
(2)
Împotriva refuzului transmiterii comunicării prevăzute la alin. (1) de către
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor asigurătorul poate face plângere la
Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicarea refuzului,
potrivit legii.
Art. 159. − Asigurătorul
poate începe să desfăşoare activitate de asigurare începând cu data comunicării
prevăzute la art. 157 alin. (2).
Art. 1510. − Oricare
asigurător care desfăşoară activitate de asigurare, în baza dreptului de
stabilire sau în baza libertăţii de a presta servicii, şi nu respectă
prevederile legale în vigoare va transmite Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor toate documentele legale solicitate de către aceasta privind
desfăşurarea activităţii, pe care şi asigurătorii cu sediul social în România
au obligaţia să le transmită.
Art. 1511. − (1)
În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată că
asigurătorul care desfăşoară activitate de asigurare, în baza dreptului de
stabilire sau în baza libertăţii de a presta servicii, nu respectă legislaţia
română în vigoare, îi solicită acestuia să adopte măsuri de remediere.
(2)
În cazul în care se constată că nu s-au adoptat toate măsurile necesare pentru
remedierea situaţiei, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează
autoritatea competentă din statul membru de origine în vederea luării unor
măsuri de remediere. Măsurile de remediere luate vor fi comunicate Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor.
(3)
În cazul în care măsurile luate de autorităţile competente din statul membru de
origine se dovedesc a fi inadecvate şi/sau insuficiente şi dacă asigurătorul în
cauză continuă să încalce prevederile legislaţiei române în vigoare, Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor îşi exercită atribuţiile ce îi revin conform legii,
după informarea autorităţii competente din statul membru de origine, în vederea
sancţionării nerespectării prevederilor legislaţiei naţionale, fiind în drept
să dispună inclusiv interzicerea desfăşurării activităţii de asigurare şi a
încheierii de noi contracte de asigurare.
(4)
Împotriva unui asigurător care desfăşoară activitate de asigurare în România pe
baza dreptului de stabilire Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate lua
toate măsurile potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, inclusiv asupra
proprietăţilor pe care acesta le deţine pe teritoriul României.
(5)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va asigura accesul la legislaţia în
vigoare şi la întreaga documentaţie care a stat la baza măsurilor prevăzute la
alin. (3) asigurătorilor care desfăşoară activitate pe teritoriul României în
conformitate cu dreptul de stabilire şi cu libertatea de a presta servicii,
precum şi autorităţilor competente din statele membre de origine ale acestor
asigurători.
Art. 1512. − Măsurile
prevăzute la art. 1511 vor fi motivate şi comunicate asigurătorului
în cauză de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Art. 1513. − (1)
În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor intenţionează să
efectueze controale în vederea supravegherii financiare a asigurătorilor şi
reasigurătorilor români care desfăşoară activităţi de asigurare sau reasigurare
pe teritoriul Uniunii Europene, în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii
de a presta servicii, va informa autorităţile competente ale statului membru
gazdă privind intenţia sa.
(2)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va permite autorităţii competente să
efectueze controale în vederea supravegherii financiare a asigurătorului
stabilit în România, care desfăşoară activităţi de asigurare în baza dreptului
de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, după ce a fost informată de
către autorităţile competente din statul membru de origine al asigurătorului cu
privire la intenţia acestora de a desfăşura activitatea de control, în mod
direct sau prin intermediul altor persoane împuternicite în acest sens. Comisia
de Supraveghere a Asigurărilor are dreptul de a participa la aceste controale.
Art. 1514. − Informaţiile
şi documentele solicitate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în
conformitate cu art. 1510 şi art. 363 alin. (2) vor fi
redactate în limba română.
CAPITOLUL
III2
Reguli aplicabile sucursalelor
stabilite pe teritoriul României care aparţin asigurătorilor cu sediul social
în afara Uniunii Europene
Art. 1515. − (1)
Oricare asigurător cu sediul social în afara Uniunii Europene şi care doreşte
să stabilească o sucursală sau o agenţie pe teritoriul României este obligat să
solicite autorizarea oficială a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(2)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda această autorizaţie dacă
asigurătorul îndeplineşte cel puţin următoarele condiţii:
a)
este îndreptăţit să desfăşoare activitate de asigurare conform art. 2 lit. A
pct. 1;
b)
deschide o agenţie sau o sucursală pe teritoriul României;
c)
se obligă să deschidă conturi specifice activităţii de asigurare pe care o
desfăşoară şi să înregistreze toate datele privind tranzacţiile efectuate;
d)
desemnează un reprezentant, cu aprobarea Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor;
e)
posedă în România active în suma prevăzută la art. 12 alin. (5);
f)
se obligă să menţină marja de solvabilitate în conformitate cu art. 16 alin.
(5);
g)
prezintă un studiu de fezabilitate în conformitate cu prevederile art. 12 alin.
(4) lit. a) şi, după caz, lit. b);
h)
trimite orice informaţii solicitate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
în conformitate cu prevederile art. 1510.
Art. 1516. − Transferul
de portofoliu se va face în conformitate cu prevederile art. 5 lit. f) şi ale
normelor de aplicare a prezentei legi.
Art. 1517. − Asigurătorul
trebuie să se conformeze prevederilor art. 21 şi 22.
Art. 1518. − Asigurătorul
trebuie să se conformeze prevederilor art. 12 alin. (4) lit. i) şi alin. (5)
lit. a) şi b), ale art. 16 alin. (5), (51), (6) şi (61),
ale art. 18 şi ale normelor emise în aplicarea prezentei legi.
Art. 1519. − (1)
Orice asigurător care a primit autorizaţie de la mai multe state membre poate
cere să i se aplice următoarele avantaje care vor fi acordate numai împreună:
a)
marja de solvabilitate prevăzută la art. 1518 va fi calculată
avându-se în vedere întreaga activitate desfăşurată în cadrul Uniunii Europene;
în acest caz se va ţine seama numai de activităţile efectuate de toate
agenţiile sau sucursalele stabilite în cadrul Uniunii Europene;
b)
depozitul solicitat conform art. 12 alin. (5) lit. b) va fi depus numai în unul
dintre aceste state membre;
c)
activele reprezentând fondul de siguranţă pot fi localizate în oricare dintre
statele membre pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea.
(2)
Cererea de a beneficia de avantajele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie
adresată autorităţilor competente ale statelor membre în cauză. Cererea trebuie
să denumească autoritatea competentă a statului membru care va supraveghea în
viitor marja de solvabilitate pentru întreaga activitate a agenţiilor şi
sucursalelor stabilite în Uniunea Europeană. Alegerea trebuie să fie motivată.
Depozitul va fi depus în acel stat membru.
(3)
Avantajele prevăzute la alin. (1) pot fi acordate numai cu acceptul tuturor
autorităţilor competente ale statelor membre cărora le-a fost adresată.
Avantajele vor fi acordate de la data la care autoritatea competentă
nominalizată informează celelalte autorităţi competente că va supraveghea marja
de solvabilitate pentru întreaga activitate a agenţiilor şi sucursalelor
stabilite în Uniunea Europeană. Autoritatea competentă nominalizată trebuie să
obţină de la celelalte state membre informaţiile necesare pentru a supraveghea
marja de solvabilitate agregată a agenţiilor şi sucursalelor stabilite pe
teritoriul lor.
(4)
La cererea unuia sau mai multor state membre, avantajele acordate, conform
prezentului articol, pot să fie anulate simultan de către toate statele membre
în cauză.
CAPITOLUL
III3
Reguli aplicabile filialelor
aparţinând unor societăţi-mamă guvernate de legi dintr-un stat terţ, precum şi
privind dobândirea calităţii de acţionar semnificativ de către o societate-mamă
Art. 1520. − (1)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să informeze Comisia Europeană
despre:
a)
orice autorizaţie acordată unei filiale directe ori indirecte aparţinând uneia
sau mai multor societăţi-mamă dintr-un stat terţ;
b)
orice achiziţie prin care o societate-mamă dobândeşte calitatea de acţionar semnificativ
al unui asigurător persoană juridică română care îl transformă pe acesta într-o
filială a acelei societăţi-mamă.
(2)
Când o autorizaţie este acordată unei filiale directe sau indirecte a uneia sau
mai multor societăţi-mamă dintr-un stat terţ, structura acelui grup trebuie să
fie specificată într-un document remis Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
pe care aceasta îl va transmite Comisiei Europene.
Art. 1521. − (1)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să informeze Comisia Europeană
despre dificultăţile întâmpinate de asigurătorii români, persoane juridice, în
stabilirea sau desfăşurarea activităţii lor într-un stat terţ.
(2)
La cererea Comisiei Europene, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va
transmite acesteia informaţii referitoare la:
a)
orice cerere de autorizare formulată de filiale directe ori indirecte ale uneia
sau mai multor societăţi-mamă din statul terţ în cauză;
b)
orice planuri privind dobândirea de către un asigurător dintr-un stat terţ a
calităţii de acţionar semnificativ al unui asigurător, persoană juridică
română, acesta din urmă devenind o filială a acelui asigurător.
(3)
Ca urmare a prevederilor alin. (1), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor,
pentru o perioadă de până la 3 luni, care poate fi prelungită numai cu acordul
expres al Comisiei Europene, poate suspenda sau limita deciziile privind:
a)
acordarea autorizaţiei pentru cererile primite până la momentul adoptării
deciziei de suspendare, precum şi pentru cererile primite în această perioadă;
b)
acordarea dreptului de dobândire în mod direct sau indirect a calităţii de
acţionar semnificativ al unui asigurător persoană juridică română de către o
societate-mamă din statul terţ în cauză.
(4)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate dispune încetarea măsurilor
prevăzute la alin. (3) ca urmare a primirii din partea Comisiei Europene a unei
notificări privind încheierea unui acord cu statul terţ în cauză.
(5)
Măsurile prevăzute la alin. (3) vor fi întreprinse cu respectarea obligaţiilor
asumate de către Uniunea Europeană în cadrul tuturor acordurilor
internaţionale, bilaterale sau multilaterale privind iniţierea şi desfăşurarea
activităţii de asigurare.”
24.
La articolul 16 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:
„b) marja de solvabilitate
minimă;”
25.
La articolul 16 alineatul (1), după litera b) se introduce litera c) cu
următorul cuprins:
„c) fondul de siguranţă.”
26.
La articolul 16, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
„(5) Asigurătorul trebuie să
deţină în orice moment o marjă de solvabilitate disponibilă corespunzătoare
activităţii desfăşurate de către acesta. Marja de solvabilitate disponibilă,
precum şi solvabilitatea ajustată în vederea exercitării supravegherii
suplimentare se calculează şi se raportează conform prevederilor stabilite prin
norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.”
27.
La articolul 16, după alineatul (5) se introduce alineatul (51)
cu următorul cuprins:
„(51) În funcţie de
clasele de asigurări practicate, asigurătorii sunt obligaţi să îşi determine
marja de solvabilitate minimă, ale cărei modalităţi de calcul şi de raportare
se stabilesc prin norme emise în aplicarea prezentei legi.”
28.
La articolul 16, alineatul (6) va avea următorul cuprins:
„(6) Fiecare asigurător autorizat
de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu prevederile
art. 12, este obligat să constituie un fond de siguranţă care reprezintă o
treime din marja de solvabilitate minimă. În funcţie de clasele de riscuri
subscrise, valoarea minimă a fondului de siguranţă se stabileşte prin norme
emise în aplicarea prezentei legi. În cazul societăţilor mutuale, fondul de
siguranţă reprezintă cel puţin trei pătrimi din valoarea minimă a fondului de
siguranţă stabilită pentru asigurător.”
29.
La articolul 16, după alineatul (6) se introduce alineatul (61)
cu următorul cuprins:
„(61) În cazul
sucursalelor aparţinând societăţilor de asigurare cu sediul social în state
terţe, deschise pe teritoriul României, fondul de siguranţă reprezintă cel
puţin jumătate din valoarea minimă a fondului de siguranţă stabilită pentru
asigurător.”
30.
Articolul 18 va avea următorul cuprins:
„Art. 18. − (1)
Valoarea minimă şi natura activelor păstrate în România de fiecare asigurător,
avute în vedere la stabilirea marjei de solvabilitate, trebuie să îi permită
acestuia să acopere totalul obligaţiilor sale în ţară în orice moment al
exercitării activităţii de asigurare.
(2)
Activele societăţii de asigurare admise să reprezinte rezervele tehnice nu pot
fi grevate de sarcini şi nu pot face obiectul unor garanţii de orice fel, în
favoarea terţilor.
(3)
Activele libere de sarcini admise să reprezinte rezervele tehnice constituite
de sucursale stabilite pe teritoriul României, aparţinând unor societăţi de
asigurare cu sediul social în state terţe, trebuie păstrate în România până la
valoarea minimă a fondului de siguranţă, iar surplusul poate fi păstrat în
statele membre.”
31.
La articolul 20 alineatul (3), după litera c) se introduc literele
d)−g) cu următorul cuprins:
„d) să întocmească situaţii
financiare consolidate, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei
legi;
e)
să transmită orice alte raportări financiare, în conformitate cu normele emise
în aplicarea prezentei legi;
f)
să ţină un registru special al activelor, în conformitate cu prevederile anexei
nr. 2;
g)
să asigure auditarea situaţiilor financiare anuale de către un auditor
financiar.”
32.
După articolul 20 se introduce articolul 201 cu următorul
cuprins:
„Art. 201. − (1)
Auditorul financiar va verifica situaţiile financiare anuale ale asigurătorilor
sau reasigurătorilor în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu standardele
de audit, armonizate cu standardele internaţionale de audit, şi va înainta un
raport Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(2)
Pe perioada îndeplinirii atribuţiilor sale legale, auditorul are obligaţia să
raporteze Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor despre orice faptă sau
decizie care:
a)
constituie o încălcare de către asigurător sau reasigurător a legislaţiei în
vigoare;
b)
afectează funcţionarea continuă a asigurătorilor sau reasigurătorilor; sau
c)
conduce la refuzul certificării conturilor sau la certificarea sub rezervă.
(3)
Auditorul financiar are obligaţia de a raporta Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor cu privire la orice fapte sau decizii de care ia cunoştinţă în
timpul ori pe perioada auditului la un asigurător care are legături strânse
rezultate dintr-o relaţie de control cu asigurătorii sau reasigurătorii la care
el efectuează auditul.
(4)
Transmiterea către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a informaţiilor
prevăzute la alin. (2) şi (3) nu constituie o încălcare a oricărei restricţii
privind divulgarea de informaţii şi nu va atrage nici un fel de răspundere
asupra persoanei în cauză.
(5)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează Camera Auditorilor Financiari
din România privind orice încălcare a prevederilor alin. (1)−(3), în
vederea luării de către aceasta a măsurilor necesare pentru remedierea acestor
încălcări.”
33.
La articolul 21 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
„a) rezerva de prime − se
calculează lunar prin însumarea cotelor-părţi din primele brute subscrise,
aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât
diferenţa dintre volumul primelor brute subscrise şi această rezervă să
reflecte primele brute alocate părţii din riscurile expirate la data
calculării;”
34.
La articolul 21, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3) Asigurătorul care exercită o
activitate de asigurări de viaţă are obligaţia, cu respectarea prevederilor
art. 28, să constituie şi să menţină rezerve tehnice, inclusiv rezerve
matematice, pentru fondul asigurărilor de viaţă.”
35.
Articolul 22 va avea următorul cuprins:
„Art. 22. − (1)
Categoriile de active admise să acopere rezervele tehnice ale asigurătorului,
regulile de dispersare a plasamentelor, precum şi coeficientul de lichiditate
se stabilesc prin norme, la elaborarea cărora se va ţine seama de categoriile
şi de clasele de asigurări practicate.
(2)
Activele admise să acopere rezervele tehnice ale asigurătorului aflat în
procedură de lichidare constituie gajul general al asiguraţilor creditori,
creanţele acestora bucurându-se de prioritate absolută faţă de orice alte
creanţe în ceea ce priveşte aceste active.”
36.
La articolul 23, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul
cuprins:
„(4) Aprobarea transferului de
portofoliu se solicită Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în condiţiile
legii, şi în cazul în care asigurătorul fuzionează, se divizează, intră în
procedura de redresare financiară, reorganizare sau lichidare, după caz.”
37.
Articolul 241 va avea următorul cuprins:
„Art. 241. − (1)
Orice potenţial asigurat poate să încheie un contract de asigurare cu oricare
asigurător autorizat de către o autoritate competentă din statele membre.
(2)
Asigurătorii trebuie să comunice asiguraţilor sau potenţialilor asiguraţi,
înainte de semnarea contractului de asigurare, cel puţin următoarele
informaţii: durata contractului, modul de derulare a acestuia, suspendarea sau
rezilierea contractului, mijloacele şi termenele de plată a primelor, metodele
de calcul şi distribuţie a bonificaţiilor, modalităţile de soluţionare a
reclamaţiilor privind contractele, precum şi alte informaţii necesare pe durata
derulării contractului, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei
legi.”
38.
La articolul 25, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3) Asigurătorii emitenţi de
documente internaţionale de asigurare, Carte verde, vor constitui Biroul Asigurătorilor
de Autovehicule din România, în conformitate cu prevederile Convenţiei
Internaţionale Carte Verde, cu avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Activitatea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România este supusă
reglementării şi supravegherii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin
norme emise în aplicarea prezentei legi.”
39.
La articolul 25, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul
cuprins:
„(4) Asigurătorii care practică
asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor
prin accidente de autovehicule pe teritoriul României şi în afara lui au
obligaţia de a constitui Fondul de compensare, din care vor fi despăgubite
persoanele îndreptăţite conform prevederilor normelor emise în aplicarea
prezentei legi. Contribuţia asigurătorilor la Fondul de compensare va fi
stabilită prin norme emise în aplicarea prezentei legi, acest fond urmând a fi
administrat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.”
40.
La articolul 26, după litera c) se introduce litera d) cu următorul cuprins:
„d) să ţină un registru special al
activelor, în conformitate cu prevederile anexei nr. 2.”
41.
La articolul 27, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 27. − (1)
Administrarea asigurărilor de viaţă şi a fondului asigurărilor de viaţă
aferent, inclusiv investirea şi evaluarea activelor, precum şi calculul
rezervelor tehnice se efectuează potrivit prevederilor stabilite prin norme.”
42.
La articolul 27 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:
„a) să iniţieze examinarea
activităţii de asigurare de viaţă, constând din calcularea, conform
principiilor fundamentale şi general acceptate ale calculului actuarial, a
obligaţiilor aferente fondului asigurărilor de viaţă şi a rezervelor tehnice
necesare, precum şi o apreciere asupra concordanţei dintre fondul asigurărilor
de viaţă şi activele aferente; examinarea se efectuează la fiecare 12 luni sau
la intervale mai scurte, în cazul în care Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor consideră necesar;”
43.
Articolul 29 va avea următorul cuprins:
„Art. 29. − (1)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate solicita asigurătorului întocmirea
unui plan de redresare financiară, dacă se constată că onorarea obligaţiilor
asumate faţă de asiguraţi este pusă în pericol. În vederea aprobării de către
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, planul de redresare trebuie să prevadă,
în principal:
a)
estimarea cheltuielilor de administraţie, în special a cheltuielilor generale
curente şi a cheltuielilor cu comisioanele;
b)
estimarea în detaliu a veniturilor şi cheltuielilor aferente asigurărilor
directe, primirilor şi cedărilor în reasigurare;
c)
un bilanţ previzionat;
d)
estimarea resurselor financiare destinate acoperirii obligaţiilor subscrise şi
a marjei de solvabilitate minime;
e)
programul de reasigurare;
f)
limitarea volumului de prime brute sau nete subscrise pe o anumită perioadă,
astfel încât acestea să nu depăşească anumite valori;
g)
interzicerea vânzării sau reînnoirii contractelor de asigurare de un anumit
tip;
h)
interzicerea efectuării anumitor investiţii;
i)
majorarea capitalului social vărsat sau a fondului de rezervă liberă vărsat;
j)
orice măsuri pe care le consideră necesare în vederea redresării.
(2)
Atunci când poziţia financiară a asigurătorului pune în pericol interesele
asiguraţilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor solicită acestuia
majorarea marjei de solvabilitate minime în vederea asigurării capacităţii
acestuia de a îndeplini cerinţele marjei de solvabilitate minime în viitorul
apropiat. Nivelul până la care se va majora marja de solvabilitate se va
stabili pe baza datelor cuprinse în planul de redresare prevăzut la alin. (1).
(3)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are competenţa să diminueze valoarea
tuturor elementelor luate în calculul marjei de solvabilitate disponibile, în
special în cazul în care de la sfârşitul ultimului exerciţiu financiar au
existat variaţii semnificative ale valorii de piaţă a acestor elemente.
(4)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are competenţa să diminueze valoarea
deducerii elementelor aferente reasigurării luate în calculul marjei de
solvabilitate, dacă:
a)
structura şi calitatea contractelor de reasigurare s-au modificat semnificativ
faţă de anul financiar precedent;
b)
riscurile transferate prin reasigurare sunt nesemnificative sau inexistente.
(5)
În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a solicitat planul de
redresare prevăzut la alin. (1), nu transmite confirmarea prevăzută la art. 153
alin. (2), nu comunică informaţiile prevăzute la art. 157 alin. (1)
sau nu aprobă transferul de portofoliu conform normelor emise în aplicarea
prezentei legi.”
44.
Titlul capitolului VII va avea următorul cuprins:
„CAPITOLUL VII
Intermediarii în asigurări
şi/sau în reasigurări”
45. Articolul 33 va avea
următorul cuprins:
„Art. 33. − (1)
În condiţiile prezentei legi, intermediarii în asigurări sunt agenţii de
asigurare şi brokerii de asigurare, iar intermediarii în reasigurări sunt
brokerii de reasigurare. Intermediarii în asigurări şi în reasigurări sunt
autorizaţi şi/sau înregistraţi la autoritatea competentă din România, în
conformitate cu normele emise în aplicarea prevederilor prezentei legi, sau la
autoritatea competentă din statul membru de origine, după caz.
(2)
Asigurătorii nu pot exercita activităţi de asigurare prin intermediari
neautorizaţi şi/sau neînregistraţi, cu excepţia celor care, având o activitate
profesională, alta decât intermedierea în asigurări, intermediază contracte de
asigurare care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)
contractul de asigurare intermediat necesită doar cunoştinţe referitoare la
riscul acoperit prin acesta.
b)
nu fac parte din categoria asigurărilor de viaţă;
c)
nu acoperă riscuri de răspundere civilă;
d)
sunt complementare altor produse sau servicii prestate de alt furnizor, atunci
când acesta acoperă următoarele riscuri: întreruperea activităţii, pierderea
ori deteriorarea mărfii acelui furnizor, deteriorarea sau pierderea bagajelor,
alte riscuri legate de călătoria rezervată de acel furnizor, chiar dacă
contractul de asigurare intermediat acoperă riscuri din categoria asigurărilor
de viaţă ori de răspundere civilă, dacă acesta este un risc auxiliar al
riscului principal legat de acea călătorie;
e)
primele anuale nu depăşesc echivalentul în lei a 500 euro şi durata
contractului de asigurare intermediat, inclusiv orice reînnoire, nu depăşeşte 5
ani.
(3)
Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări sunt obligaţi să pună la
dispoziţie clienţilor, înainte de încheierea, modificarea ori reînnoirea
contractului de asigurare sau de reasigurare, cel puţin următoarele informaţii
referitoare la: denumirea (numele) intermediarului; sediul (adresa) şi
registrul în care a fost înscris, precum şi modalităţile prin care se poate verifica
înscrierea; orice interes de participare sau orice participaţie, după caz, pe
care o societate de asigurare ori o societate-mamă a unei anumite societăţi de
asigurare le deţine în drepturile de vot sau în capitalul agentului de
asigurare; procedurile de soluţionare a eventualelor litigii dintre clienţi şi
intermediar.
(4)
Primele de asigurare plătite de clienţi prin intermediari în asigurări se
consideră transferate asigurătorului la momentul plăţii; despăgubirile sau
sumele asigurate plătite de către asigurător prin intermediari se consideră ca
fiind transferate clienţilor numai în momentul încasării efective de către
aceştia a sumelor/ despăgubirilor respective.
(5)
În caz de faliment al intermediarului, sumele prevăzute la alin. (4) se
transferă prin conturi bancare separate utilizate pentru plata altor categorii
de clienţi, acestea neputând fi utilizate la îndestularea altor creditori decât
cei prevăzuţi la alin. (4).
(6)
Calitatea de agent de asigurare este incompatibilă cu cea de broker de asigurare
şi/sau de reasigurare.”
46.
Articolul 34 va avea următorul cuprins:
„Art. 34. − (1)
O persoană fizică sau juridică poate desfăşura o activitate ca agent de
asigurare, dacă deţine o autorizaţie valabilă, scrisă, din partea unui
asigurător, denumită în prezenta lege contract de agent, pentru a
acţiona în numele acestuia.
(2)
Agentul de asigurare persoană fizică trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
a)
să aibă pregătirea profesională de specialitate şi/sau competenţele,
cunoştinţele şi aptitudinile corespunzătoare exercitării acestei activităţi, în
concordanţă cu cerinţele prevăzute în normele emise de Comisia de Supraveghere
a Asigurărilor în aplicarea prezentei legi;
b)
să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă profesională
sau o garanţie echivalentă furnizată de un asigurător în numele căruia agentul
de asigurare lucrează sau al cărui împuternicit este, valabile pe întregul
teritoriu al Comunităţii Europene şi al statelor aparţinând Spaţiului Economic
European, în concordanţă cu cerinţele prevăzute de norme;
c)
să nu aibă cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru
infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-fiscală;
d)
să îndeplinească cerinţele legale în vigoare privind angajarea gestionarilor,
constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor
agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor;
e)
să se bucure de o bună reputaţie.
(3)
Agentul de asigurare persoană juridică trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
a)
să aibă ca obiect de activitate numai activitatea de agent de asigurare, cu
excepţia prevăzută la art. 33 alin. (2);
b)
să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă, în
conformitate cu cerinţele prevăzute de normele emise de Comisia de Supraveghere
a Asigurărilor;
c)
să nu fi fost declarat anterior în faliment şi să nu facă obiectul unei
proceduri de reorganizare judiciară şi/sau de faliment la data solicitării
autorizării;
d)
să se bucure de o bună reputaţie, iar denumirea agentului să cuprindă
obligatoriu sintagma agent de asigurare;
e)
asociaţii, acţionarii semnificativi, precum şi persoanele semnificative, după
caz, să nu aibă cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau
pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-fiscală;
f)
conducătorul executiv să îndeplinească condiţiile privind pregătirea şi
experienţa necesare pentru a deţine această funcţie, conform normelor Comisiei
de Supraveghere a Asigurărilor.
(4)
Asigurătorii sunt obligaţi să înregistreze într-un registru special, atât în
sistem computerizat, cât şi pe suport de hârtie, totalitatea agenţilor de
asigurare cu care au încheiat contracte de agent; asigurătorii vor actualiza
periodic toate datele referitoare la contractele de agent încheiate.
(5)
Datele înscrise în registrul agenţilor se transmit în sistem computerizat atât
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, cât şi asociaţiei sau uniunii
profesionale din care face parte asigurătorul, acestea fiind permanent
accesibile publicului la sediu şi pe site-ul Internet al asigurătorului,
autorităţii de supraveghere şi asociaţiei sau uniunii profesionale
sus-menţionate; aceste date se verifică periodic de către Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor.
(6)
Cerinţele profesionale pe care trebuie să le îndeplinească agentul de asigurare
persoană fizică, datele care se înscriu în registrul agenţilor, obligaţiile
asigurătorilor privind supravegherea agenţilor, precum şi alte informaţii
referitoare la agentul de asigurare se stabilesc prin norme emise de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor.
(7)
Agenţii de asigurare, persoane fizice, au dreptul să se înregistreze la camera
de muncă în a cărei rază teritorială domiciliază, pentru a beneficia de
dispoziţiile legale privind vechimea în muncă, fondurile de pensii şi de
asigurări sociale.
(8)
Un agent de asigurare persoană fizică sau juridică nu poate intermedia aceleaşi
clase de asigurări decât pentru un singur asigurător.
(9)
Dacă un asigurat a încheiat o asigurare printr-un agent de asigurare,
asigurătorul în numele căruia acţionează agentul este răspunzător faţă de
asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului de asigurare.”
47.
Articolul 35 va avea următorul cuprins:
„Art. 35. − (1)
O persoană juridică poate desfăşura activitate de intermediere în asigurări
şi/sau reasigurări, în calitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare,
dacă are o autorizaţie de funcţionare din partea Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor.
(2)
În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare, solicitantul va prezenta
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor documente din care să rezulte că va
respecta prevederile alin. (5) lit. a)−d).
(3)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va decide cu privire la eliberarea
autorizaţiei de funcţionare în termen de cel mult 30 de zile de la data
primirii documentelor, din care să rezulte că solicitantul va respecta
prevederile alin. (5) lit. a)−d).
(4)
Prin decizia de acordare a autorizaţiei emise de către preşedintele Consiliului
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se stabileşte data de la care brokerul
de asigurare şi/sau de reasigurare va începe să îşi desfăşoare activitatea.
(5)
Orice broker de asigurare şi/sau reasigurare trebuie să îndeplinească
următorele condiţii:
a)
să fie persoană juridică, în a cărei denumire să fie cuprinsă obligatoriu
sintagma broker de asigurare, broker de asigurare-reasigurare sau broker
de reasigurare, după caz;
b)
să aibă un capital social vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi
mai mică de 150 milioane lei; această valoare va fi actualizată prin norme
adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
c)
să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă valabil pe
întregul teritoriu al Comunităţii Europene şi al statelor aparţinând Spaţiului
Economic European, în concordanţă cu cerinţele prevăzute de normele date în
aplicarea prezentei legi;
d)
să aibă ca obiect de activitate numai activitatea de broker de asigurare şi/sau
de reasigurare;
e)
să păstreze şi să pună la dispoziţie Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
la cerere, registrele şi înregistrările contabile care să evidenţieze şi să
explice operaţiunile efectuate în timpul desfăşurării activităţii, incluzând
informaţii asupra contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare încheiate şi asupra
înţelegerilor cu asigurătorii şi/sau cu reasigurătorii;
f)
să se conformeze solicitărilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în ceea
ce priveşte raportările, precum şi activităţile pe care le desfăşoară, astfel
cum vor fi stabilite prin norme;
g)
să nu fi fost declarat anterior în faliment şi să nu facă obiectul unei
proceduri de reorganizare judiciară şi/sau de faliment la data solicitării
autorizării.
(6)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor refuză o cerere de autorizare de
funcţionare pentru un broker de asigurare şi/sau de reasigurare, dacă, după
caz:
a)
asociaţii, acţionarii semnificativi, precum şi persoanele semnificative, după
caz, au cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau infracţiuni
prevăzute în legislaţia financiar-fiscală;
b)
conducătorul executiv nu îndeplineşte condiţiile privind pregătirea şi
experienţa pentru a deţine această poziţie, în conformitate cu normele
elaborate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
c)
numele solicitantului induce în eroare publicul;
d)
solicitantul nu respectă condiţiile prevăzute la alin. (5).
(7)
Autorizaţia de funcţionare acordată unui broker de asigurare şi/sau de
reasigurare poate fi retrasă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în cazul
în care:
a)
aceasta constată că brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare se află în una
dintre situaţiile prevăzute la alin. (6);
b)
brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare nu a achitat taxele prevăzute la
art. 36.
(8)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va publica, cel puţin o dată pe an, în
Monitorul Oficial al României, Partea I, precum şi într-o publicaţie de largă
circulaţie lista actualizată cuprinzând brokerii de asigurare şi/sau de
reasigurare autorizaţi şi orice alte informaţii pe care le va considera necesare
în aplicarea prezentei legi.
(9)
Un broker de asigurare şi/sau de reasigurare nu poate fi acţionar semnificativ
sau persoană semnificativă a unui asigurător şi/sau reasigurător. Un asigurător
şi/sau reasigurător nu poate fi acţionar sau administrator al unui broker de
asigurare şi/sau de reasigurare.
(10)
Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, sub condiţia împuternicirii
primite din partea asigurătorilor şi/sau reasigurătorilor, au dreptul să
colecteze primele, să plătească despăgubirile în numele acestora, în moneda
prevăzută în contractul de asigurare sau de reasigurare, după caz, cu
respectarea prevederilor legale în vigoare, şi să emită documentele de
asigurare sau de reasigurare în numele asigurătorului sau reasigurătorului,
după caz.
(11)
Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare nu îşi pot desfăşura activitatea
prin agenţi de asigurare.
(12)
Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare se pot asocia în uniuni
profesionale şi pot adera la uniuni internaţionale de profil, cu respectarea
obligaţiilor ce decurg din actele constitutive ale acestora.
(13)
Activităţile de publicitate ale intermediarilor în asigurări şi/sau în
reasigurări trebuie să respecte prevederile legale care reglementează această
activitate, în vederea protejării interesului public.
(14)
În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată că activitatea
de publicitate nu respectă aceste reguli, va solicita intermediarilor în
asigurări şi/sau în reasigurări care au sediul social sau domiciliul, după caz,
în România să înceteze imediat aceste practici, în caz contrar constatându-se
contravenţii conform art. 39 alin. (2) lit. d) sau e).”
48.
La articolul 36, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
„(3) Brokerii de asigurare şi/sau
de reasigurare achită, din momentul acordării autorizaţiei de funcţionare pe
durata valabilităţii acesteia, o taxă de funcţionare, stabilită anual de
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de maximum 0,3% din veniturile din
activitatea de brokeraj aferente perioadei pentru care sunt datorate.”
49.
La articolul 36, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
„(5) Pentru nevirarea la termen a
taxei de funcţionare prevăzute la alin. (3), se calculează majorări de
întârziere, în conformitate cu reglementările în vigoare privind colectarea creanţelor
bugetare.”
50.
După articolul 36 se introduce capitolul VII1 cu următorul
cuprins:
„CAPITOLUL
VII1
Dreptul de stabilire şi
libertatea de a presta servicii a intermediarilor în asigurări şi/sau în
reasigurări
Art. 361. − (1)
Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări, autorizaţi şi/sau
înregistraţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să desfăşoare activitate
de intermediere pe teritoriul României, după caz, pot desfăşura activitate de
intermediere pe teritoriul oricărui stat membru.
(2)
Intermediarii în asigurări şi/sau reasigurări îşi desfăşoară activitatea
conform alin. (1), cu condiţia informării prealabile a Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor.
(3)
Intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări transmite spre informare Comisiei
de Supraveghere a Asigurărilor următoarele documente şi informaţii referitoare
la:
a)
statul membru pe teritoriul căruia intenţionează să desfăşoare activitatea de
intermediere;
b)
structura sa organizatorică;
c)
adresa sediului său din statul membru gazdă de la care pot fi obţinute şi la
care pot fi transmise documente;
d)
numele, calificarea şi experienţa conducătorului executiv, care are capacitatea
să îl reprezinte şi să îl angajeze în relaţiile cu terţii pe teritoriul
statului membru respectiv, inclusiv dovada că acesta nu are cazier judiciar
pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru infracţiuni prevăzute de
legislaţia financiar-fiscală.
(4)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor transmite aceste informaţii în termen de
30 de zile de la primirea lor autorităţii competente din statul membru
respectiv, numai în cazul în care statul membru a comunicat Comisiei Europene
că doreşte să fie informat despre astfel de acţiuni.
(5)
În cazul în care statul membru în cauză nu şi-a exprimat dorinţa prevăzută la
alin. (4), intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări îşi poate începe
activitatea imediat.
Art. 362. − În
cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor doreşte să fie informată
despre intenţia oricărui intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări
dintr-un stat membru de a desfăşura activităţi de intermediere pe teritoriul
României, va comunica această cerinţă Comisiei Europene. Intermediarul în
asigurări şi/sau în reasigurări va transmite, prin autoritatea competentă din statul
membru de origine, documentele şi informaţiile solicitate, conform prevederilor
legale în vigoare.
Art. 363. − (1)
Intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări cu domiciliul sau, după caz,
cu sediul social într-un stat membru care, în baza dreptului de stabilire şi a
libertăţii de a presta servicii, doreşte să desfăşoare activitate de
intermediere pe teritoriul României, are obligaţia respectării şi se supune
reglementărilor legislaţiei române.
(2)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor solicită unui intermediar în asigurări
şi/sau în reasigurări care desfăşoară activitate de intermediere pe teritoriul
României orice informaţii şi documente necesare verificării respectării de
către acesta a legislaţiei naţionale.
Art. 364. − (1)
În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată nerespectarea
prevederilor legislaţiei naţionale de către intermediarii în asigurări şi/sau
în reasigurări care desfăşoară activităţi pe teritoriul României, conform
prevederilor art. 363, solicită acestora luarea măsurilor necesare
în vederea remedierii situaţiei.
(2)
În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată că
intermediarul nu ia toate măsurile necesare pentru remedierea situaţiei,
aceasta informează în acest sens autoritatea competentă din statul membru de
origine.
(3)
În cazul în care măsurile luate de autoritatea competentă din statul membru de
origine se dovedesc a fi inadecvate şi/sau insuficiente şi dacă intermediarul
în cauză continuă să încalce prevederile legislaţiei naţionale, Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor îşi exercită atribuţiile ce îi revin conform legii,
fiind în drept să aplice sancţiunile prevăzute de lege, inclusiv interzicerea
desfăşurării activităţii de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări pe
teritoriul României.
Art. 365. − În
cazul retragerii autorizaţiei de funcţionare a unui intermediar în asigurări
şi/sau în reasigurări, care îşi are sediul social pe teritoriul României,
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va informa toate autorităţile competente
pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea acel intermediar, în baza
libertăţii de a presta servicii.
Art. 366. − (1)
Activităţile de publicitate ale intermediarilor în asigurări şi/sau în
reasigurări trebuie să respecte prevederile legale care reglementează această
activitate în vederea protejării interesului public.
(2)
În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată încălcarea
prevederilor alin. (1) de către intermediarii în asigurări şi/sau în
reasigurări, care îşi desfăşoară activitatea în baza dreptului de stabilire şi
a libertăţii de a presta servicii, solicită încetarea imediată a acestor
practici, în caz contrar urmând să informeze autoritatea competentă din statul
membru de origine.”
51.
Articolul 37 va avea următorul cuprins:
„Art. 37. − (1)
Nici o faptă sau omisiune a asigurătorului ori a agentului său, constând în
încălcarea oricărei prevederi a prezentei legi, a legii aplicabile contractului
de asigurare şi a condiţiilor sau a cuantumului primelor de asigurare, precum
şi a altor elemente privind încheierea contractului de asigurare, nu poate fi
invocată de asigurător pentru anularea unui contract de asigurare.
(2)
Un asigurat care a încheiat un contract de asigurare de viaţă individual
trebuie să aibă la dispoziţie o perioadă de 20 de zile de la data semnării
contractului de către asigurător în intervalul căreia poate să anuleze acel
contract.
(3)
Prevederile alin. (2) nu se aplică la contractele cu o durată de 6 luni sau mai
mică.”
52.
Articolul 38 va avea următorul cuprins:
„Art. 38. − (1)
Activităţile de publicitate trebuie să respecte prevederile care reglementează
această activitate, în vederea protejării interesului public.
(2)
Atunci când Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată încălcarea prevederilor
alin. (1), solicită asigurătorului sau reasigurătorului cu sediul social în
România să înceteze imediat aceste practici, în caz contrar aplicându-se
prevederile art. 39 alin. (2) lit. d) sau e).
(3)
În cazul în care asigurătorii şi reasigurătorii care desfăşoară activitate de
asigurare pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii
de a presta servicii nu respectă prevederile alin. (1), Comisia de Supraveghere
a Asigurărilor solicită încetarea imediată a acestor practici, iar în cazul în
care asigurătorii şi reasigurătorii respectivi nu se vor conforma, Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor va informa autorităţile competente ale statelor
membre de origine.”
53.
La articolul 39, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
„(2) Constituie contravenţii
următoarele fapte:
a)
nerespectarea, în orice mod, a normelor adoptate conform art. 8 alin. (1),
precum şi a deciziilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emise potrivit
art. 8 alin. (2);
b)
înmatricularea persoanei juridice în registrul comerţului fără autorizaţia
prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
c)
încălcarea, în orice mod, a dispoziţiilor art. 18 privind păstrarea activelor
în România;
d)
nerespectarea prevederilor art. 20 referitoare la conducerea activităţii de
către asigurător sau reasigurător;
e)
nesolicitarea de către asigurător/reasigurător/broker de asigurare şi/sau de
reasigurare, după caz, a aprobării de către Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor a acţionarilor semnificativi direcţi sau indirecţi şi a
persoanelor semnificative ale asigurătorilor/reasigurătorilor/brokerilor de
asigurare şi/sau de reasigurare;
f)
încălcarea, în orice mod, de către asigurător/reasigurător/ broker de asigurare
şi/sau reasigurare a obligaţiilor privind ţinerea evidenţelor şi transmiterea
rapoartelor prevăzute de lege şi/sau de normele adoptate în aplicarea acesteia;
g)
încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 16 şi 35 cu privire la menţinerea
limitei minime a capitalului social şi, după caz, a fondului de rezervă liberă
vărsat, a marjei de solvabilitate minimă şi, după caz, a fondului de siguranţă;
h)
nerespectarea, în orice mod, a prevederilor art. 21 şi 22 privind constituirea
şi menţinerea rezervelor tehnice şi, respectiv, acoperirea acestora prin
categoriile de active admise;
i)
nerespectarea, în orice mod, a prevederilor art. 23 privind transferul de
portofoliu;
j)
neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor prevăzute la art.
26−28;
k)
nerespectarea, în orice mod, a prevederilor art. 34 privind desfăşurarea
activităţii agenţilor de asigurare;
l)
desfăşurarea activităţii de către asigurători/reasigurători/ brokeri de
asigurare şi/sau de reasigurare cu încălcarea, în orice mod, a prevederilor
art. 11−14, precum şi ale normelor adoptate în aplicarea prezentei legi;
m)
nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 35 alin. (13) şi (14) şi la art.
38 alin. (2) privind activitatea de publicitate şi de reclamă;
n)
desfăşurarea de către asigurători sau reasigurători a activităţii de asigurare
sau de reasigurare prin intermediari neautorizaţi şi/sau neînregistraţi
potrivit legii;
o)
neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos a obligaţiei de ţinere a
registrului agenţilor de asigurare, potrivit legii;
p)
neîndeplinirea de către asigurători sau reasigurători, în orice mod, a
obligaţiei privind supravegherea agenţilor de asigurare, prevăzută de art. 20
alin. (3) lit. b) şi de normele date în aplicarea prezentei legi;
q)
efectuarea oricăror modificări ale documentelor şi/sau ale condiţiilor pe baza
cărora s-a acordat autorizaţia de funcţionare, fără avizul prealabil al
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
r)
desfăşurarea activităţii de către intermediarii în asigurări şi/sau în
reasigurări fără îndeplinirea şi menţinerea cerinţelor profesionale prevăzute
de prezenta lege şi de normele date în aplicarea acesteia;
s)
nerespectarea prevederilor art. 471 alin. (1) şi (3);
t)
nerespectarea prevederilor art. 241 alin. (2) şi a normelor emise în
aplicarea prezentei legi.”
54.
La articolul 39 alineatul (3), literele c)−e) vor avea următorul
cuprins:
„c) amendă aplicabilă:
asigurătorilor, reasigurătorilor şi brokerilor de asigurare şi/sau de
reasigurare, de la 0,05% până la 1% din capitalul social; agenţilor de
asigurare persoane juridice şi persoane fizice, de la 5.000.000 lei la
20.000.000 lei; administratorilor, directorilor, directorilor executivi, între
1−6 salarii nete ale persoanelor respective din luna precedentă celei în
care a fost constatată contravenţia;
d)
interzicerea temporară sau definitivă a exercitării activităţii de asigurare
şi/sau de reasigurare, parţială sau totală, pentru asigurători şi/sau
reasigurători, pentru una sau mai multe categorii de asigurări, iar pentru
brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, interzicerea temporară sau
definitivă a activităţii definite la art. 2 lit. C pct. 56 şi 57;
e)
retragerea autorizaţiei asigurătorilor, reasigurătorilor sau brokerilor de
asigurare şi/sau de reasigurare.”
55.
La articolul 39, alineatul (8) va avea următorul cuprins:
„(8) Constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 100.000.000
lei la 500.000.000 lei fapta oricărei persoane constând în desfăşurarea
activităţii de asigurare în/din România, conform prevederilor art. 2 lit. A pct.
1, fără autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi
desfăşurarea activităţii fără înscrierea în Registrul asigurătorilor,
reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări.”
56.
La articolul 39, alineatul (9) va avea următorul cuprins:
„(9) Aplicarea sancţiunilor
contravenţionale prevăzute de prezenta lege se prescrie în termen de 6 luni de
la data constatării faptei, dar nu mai mult de 24 de luni de la data săvârşirii
acesteia.”
57.
La articolul 39, alineatele (10) şi (11) vor avea următorul cuprins:
„(10) Amenzile contravenţionale
stabilite prin lege şi aplicate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se
fac venituri la bugetul de stat în cotă de 50%, iar diferenţa se face venit la
bugetul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(11)
Contravenţiilor prevăzute la alin. (2) le sunt aplicabile dispoziţiile
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările
ulterioare, în măsura în care prezenta lege nu prevede altfel.”
58.
La articolul 40, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 40. − (1)
Împotriva deciziilor adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în
conformitate cu art. 8 alin. (2), persoana fizică sau juridică în cauză poate
face plângere la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la
comunicarea deciziei.”
59.
După articolul 41 se introduce articolul 411 cu următorul cuprins:
„Art. 411. − (1)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, împreună cu asociaţiile profesionale
din domeniu, va încuraja stabilirea unor proceduri adecvate în vederea
soluţionării pe cale amiabilă a disputelor existente între intermediarii în
asigurări sau reasigurări şi clienţi.
(2)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va încuraja asociaţiile profesionale din
domeniu să coopereze în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor
privind intermedierea transfrontalieră a activităţii de asigurare şi/sau de
reasigurare.”
60.
După articolul 42 se introduce articolul 421 cu următorul cuprins:
„Art. 421. − (1)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este singura autoritate în măsură să se
pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor
calitative care stau la baza emiterii actelor sale.
(2)
În cazul contestării în instanţă a actelor Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor, instanţa judecătorească se pronunţă asupra legalităţii acestor
acte.”
61.
La articolul 43 alineatul (1), litera d) va avea următorul cuprins:
„d) contribuţiile plătite de
asigurători, reasigurători şi de brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare la
uniunile profesionale de profil.”
62.
La articolul 43, după alineatul (2) se introduc alineatele (3) şi (4) cu
următorul cuprins:
„(3) Actul prin care se constată
şi se individualizează obligaţia de plată a unui asigurător, reasigurător,
broker de asigurare şi/sau de reasigurare ori agent de asigurare autorizat sau
înregistrat, după caz, întocmit ori emis de către organele Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, conform legii, constituie titlu de creanţă.
(4)
La data scadenţei, titlul de creanţă devine titlu executoriu, în baza căruia
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va declanşa procedura silită de
recuperare a creanţelor sale, conform dispoziţiilor Codului de procedură
civilă.”
63.
După articolul 47 se introduc articolele 471−474 şi anexele
nr. 1−3 cu următorul cuprins:
„Art. 471. − (1)
Fiecare asigurător are obligaţia de a raporta Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor volumul primelor brute subscrise, al daunelor şi al comisioanelor,
fără deducerea reasigurării, defalcate pe fiecare stat membru şi pe fiecare
clasă de asigurări pentru care a fost autorizat să o practice, aferente
contractelor de asigurare încheiate în baza dreptului de stabilire şi a
libertăţii de a presta servicii.
(2)
Raportarea prevăzută la alin. (1) nu va include informaţiile privind
contractele de răspundere civilă a transportatorilor, încadrată în categoria de
asigurări generale, clasa nr. 10 − Asigurări de răspundere civilă pentru
autovehicule, prevăzută la lit. B din anexa nr. 1.
(3)
Forma, conţinutul şi termenele de prezentare a raportului prevăzut la alin. (1)
se vor stabili prin normele emise în aplicarea prezentei legi.
(4)
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va transmite, la cerere, autorităţii
competente a statului membru pe teritoriul căruia asigurătorul îşi desfăşoară
activitatea, în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta
servicii, situaţia centralizată a raportărilor prevăzute la alin. (1).
Art. 472. − Asigurătorii,
reasigurătorii şi intermediarii în asigurări şi în reasigurări au dreptul să
utilizeze datele cu caracter personal ale asiguraţilor sau beneficiarilor
contractelor de asigurare sau reasigurare, înscrise în acestea, inclusiv codul
de identificare fiscală, numai în scopul gestionării contractelor de asigurare
sau reasigurare şi al instrumentării dosarelor de daună, cu respectarea
prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
Art. 473. − Prezenta
lege transpune directivele Uniunii Europene din domeniul asigurărilor,
prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 474. − Anexele
nr. 1−3 fac parte integrantă din prezenta lege.”
Art. II. − În termen de 90 de zile de
la data intrării în vigoare a prezentei legi, Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor va emite norme de aplicare a Legii nr. 32/2000, cu modificările şi
13
completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse acesteia prin prezenta lege.
Art. III. − (1) Dispoziţiile prezentei
legi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al
României, Partea I, cu excepţia definiţiilor şi a prevederilor din prezenta
lege care implică statutul de stat membru al României, precum şi a lit. C şi D
din anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările
ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, care se vor aplica
începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
(2)
Asigurătorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, erau
autorizaţi să desfăşoare simultan asigurări de viaţă şi asigurări generale se
vor conforma prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu
modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege,
până la data de 31 decembrie 2005.
Art. IV. − (1)
Până la data aderării României la Uniunea Europeană, prevederile art. 5 lit. c)
din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu
cele aduse prin prezenta lege, se aplică pe bază anuală, în condiţiile
stabilite de prezenta lege şi de normele emise în aplicarea acesteia.
(2)
Prevederile art. 26 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările
ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică până la data
de 31 decembrie 2005, cu excepţia lit. d), care rămâne în vigoare şi după
această dată.
Art. V. − La
data intrării în vigoare a prezentei legi, disponibilul existent al Fondului
Comun Carte Verde se preia de către Fondul de compensare prevăzut la art. 25
alin. (4) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare,
inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege.
Art. VI. − Legea
nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie
2000, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin
prezenta lege, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor
art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
|
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
p.
PREŞEDINTELE SENATULUI, |
|
VALER DORNEANU |
DORU
IOAN TĂRĂCILĂ |
Bucureşti, 11 octombrie 2004.
Nr.
403.
ANEXA Nr. 1
A. Asigurări de viaţă
Tipuri de asigurări care au o bază
contractuală:
a)
asigurări de viaţă care includ: asigurarea la termen de supravieţuire,
asigurarea de deces, asigurarea la termen de supravieţuire şi de deces (mixtă
de viaţă), asigurarea de viaţă cu rambursarea primelor, asigurarea de
căsătorie, asigurarea de naştere;
b)
anuităţi;
c)
asigurări de viaţă suplimentare: asigurări de deces din accident, asigurări de
vătămări corporale, asigurări de incapacitate permanentă din boală, asigurări
de incapacitate permanentă din accident, asigurări de incapacitate temporară
din boală, asigurări de incapacitate temporară din accident, asigurări de
spitalizare, asigurări de cheltuieli medicale, asigurări de boli grave,
asigurări de şomaj, când acestea sunt subscrise suplimentar unui contract de
asigurări de viaţă;
d)
asigurări permanente de sănătate.
Clasele de asigurări de viaţă
I. Asigurări de viaţă, anuităţi şi
asigurări de viaţă suplimentare, prevăzute la lit. A a), b) şi c), cu excepţia
celor prevăzute la pct. II şi III
II.
Asigurări de căsătorie, asigurări de naştere
III.
Asigurări de viaţă şi anuităţi care sunt legate de fonduri de investiţii,
prevăzute la lit. A a) şi b)
IV.
Asigurări permanente de sănătate, prevăzute la lit. A d)
B.
Asigurări generale
Clasele
de asigurări generale:
1. Asigurări de accidente (inclusiv
accidentele de muncă şi bolile profesionale), pentru care se acordă:
−
despăgubiri financiare;
−
despăgubiri în natură;
−
despăgubiri mixte (financiare şi în natură);
−
despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul
transportului.
2.
Asigurări de sănătate, pentru care se acordă:
−
despăgubiri financiare;
−
despăgubiri în natură;
−
despăgubiri mixte (financiare şi în natură).
3.
Asigurări de mijloace de transport terestru (altele decât feroviare), care
acoperă:
−
daune survenite la mijloacele de transport terestru cu motor;
−
daune survenite la mijloacele de transport terestru, altele decât cele cu
motor.
4.
Asigurări de mijloace de transport feroviar, care acoperă:
−
daune survenite la mijloacele de transport feroviar care se deplasează sau
transportă mărfuri ori persoane.
5.
Asigurări de mijloace de transport aerian, care acoperă:
−
daune survenite la mijloacele de transport aerian.
6.
Asigurări de mijloace de transport maritim, lacustru şi fluvial, care acoperă:
−
daune survenite la mijloace de transport fluvial;
−
daune survenite la mijloace de transport lacustru;
−
daune survenite la mijloace de transport maritim.
7.
Asigurări de bunuri în tranzit, care acoperă:
−
daune suferite de mărfuri, bagaje şi alte bunuri transportate.
8.
Asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale, care acoperă:
−
daune suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decât bunurile cuprinse în
clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), cauzate de:
−
incendiu;
−
explozie;
−
furtună;
−
alte fenomene naturale în afara furtunii;
−
energie nucleară;
−
surpare de teren.
9.
Alte asigurări de bunuri, care acoperă:
−
daune suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decât bunurile cuprinse în
clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), atunci când aceste daune sunt cauzate de grindină sau
îngheţ, furt, altele decât cele prevăzute la pct. 8.
10.
Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule, care acoperă:
−
daune care rezultă din folosirea autovehiculelor terestre
(inclusiv
răspunderea transportatorului).
11.
Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian, care
acoperă:
−
daune care rezultă din folosirea mijloacelor de transport aerian (inclusiv
răspunderea transportatorului).
12.
Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport maritim, lacustru
şi fluvial, care acoperă:
−
daune care rezultă din folosirea mijloacelor de transport maritim, lacustru şi
fluvial (inclusiv răspunderea transportatorului).
13.
Asigurări de răspundere civilă generală, care acoperă:
−
daune din prejudicii produse terţilor, altele decât cele menţionate la pct. 10,
11 şi 12.
14.
Asigurări de credite care acoperă următoarele riscuri:
−
insolvabilitate;
−
credit de export;
−
vânzare în rate;
−
credit ipotecar;
−
credit agricol.
15.
Asigurări de garanţii pentru:
−
garanţii directe;
−
garanţii indirecte.
16.
Asigurări de pierderi financiare, care acoperă:
−
riscuri de şomaj;
−
insuficienţa veniturilor;
−
pierderi datorate condiţiilor meteorologice nefavorabile;
−
nerealizarea beneficiilor;
−
riscurile aferente cheltuielilor curente;
−
cheltuielile comerciale neprevăzute;
−
deprecierea valorii de piaţă;
−
pierderile de rentă sau alte venituri similare;
−
pierderile comerciale indirecte, altele decât cele menţionate anterior;
−
pierderile financiare necomerciale;
−
alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de asigurare.
17.
Asigurări de protecţie juridică, care acoperă:
−
cheltuielile cu procedura judiciară şi alte cheltuieli, cum ar fi: recuperarea
pagubei suferite de asigurat printr-o procedură civilă sau penală, apărarea ori
reprezentarea asiguratului într-o procedură penală, administrativă sau
împotriva unei reclamaţii îndreptate împotriva acestuia.
18.
Asigurări de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate în cursul
deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă
permanentă. Riscurile cuprinse într-o clasă nu pot fi clasificate într-o altă
clasă, cu excepţia cazului menţionat la lit. C.
C.
Denumirea autorizaţiei acordate simultan pentru mai multe clase de
asigurare:
a) clasele nr. 1 şi 2 se acordă sub
denumirea „Asigurări de accidente şi boală”;
b)
clasele nr. 1 (a patra liniuţă), 3, 7 şi 10 se acordă sub denumirea „Asigurări
auto”;
c)
clasele nr. 1 (a patra liniuţă), 4, 6, 7 şi 12 se acordă sub denumirea
„Asigurări maritime şi de transport”;
d)
clasele nr. 1 (a patra liniuţă), 5, 7 şi 11 se acordă sub denumirea „Asigurări
de aviaţie”;
e)
clasele nr. 8 şi 9 se acordă sub denumirea „Asigurări de incendii şi alte daune
la proprietăţi”;
f)
clasele nr. 10, 11, 12 şi 13 se acordă sub denumirea „Asigurări de răspundere
civilă”;
g)
clasele nr. 14 şi 15 se acordă sub denumirea „Asigurări de credite şi
garanţii”.
D.
Riscuri auxiliare
Asigurătorul autorizat să subscrie
un risc principal dintr-o clasă poate să subscrie riscuri cuprinse într-o altă
clasă, fără ca autorizaţia să prevadă aceste riscuri, dacă acestea:
−
sunt legate de riscul principal;
−
privesc obiectul care se află sub incidenţa riscului principal; şi
−
sunt garantate prin contractul care reglementează riscul principal.
Riscurile
cuprinse la lit. B în clasele nr. 14 „Asigurări de credite”, nr. 15 „Asigurări
de garanţii” şi nr. 17 „Asigurări de protecţie juridică” nu pot fi considerate
riscuri secundare pentru alte clase.
Riscurile
cuprinse la lit. B în clasa nr. 17 „Asigurări de protecţie juridică” pot fi
considerate riscuri auxiliare clasei nr. 18 „Asigurări de asistenţă”, atunci
când sunt legate de riscul principal şi când riscul principal se referă numai
la asistenţa furnizată persoanelor care sunt în dificultate în cursul
deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă
permanentă.
Asigurările
de protecţie juridică pot fi considerate riscuri auxiliare, cu respectarea
prevederilor primului alineat, dacă litigiile sau riscurile care decurg din
acestea sunt aferente utilizării mijloacelor de transport maritim.
E.
Riscuri majore sunt:
a) riscurile cuprinse în clasele
nr. 4, 5, 6, 7, 11 şi 12 de la lit. B;
b)
riscurile cuprinse în clasele nr. 14 şi 15 de la lit. B, atunci când titularul
contractului de asigurare exercită din punct de vedere profesional o activitate
industrială, comercială sau independentă şi riscul se referă la această
activitate;
c)
riscurile cuprinse în clasele nr. 3, 8, 9, 10, 13 şi 16 de la lit. B, în măsura
în care titularul contractului de asigurare depăşeşte limitele a cel puţin două
dintre următoarele trei criterii, începând cu 1 ianuarie 2007:
−
totalul activelor: 6,2 milioane euro, stabilit pe baza cursului ROL/EUR
comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a exerciţiului
financiar precedent;
−
cifra de afaceri: 12,8 milioane euro, stabilită pe baza cursului ROL/EUR
comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a exerciţiului
financiar precedent;
−
numărul mediu de angajaţi în cursul exerciţiului: 250;
d)
în cazul în care titularul contractului de asigurare face parte dintr-un grup
care are obligaţia întocmirii situaţiilor financiare consolidate, criteriile
menţionate la lit. c) se vor aplica conturilor consolidate.
ANEXA Nr. 2
R E G I S
T R U L S P E C I A L
1. În perioada desfăşurării
activităţii sale, fiecare societate de asigurare trebuie să ţină la sediul ei
central un registru special al activelor admise să acopere rezervele tehnice
calculate şi menţinute în conformitate cu reglementările prevăzute de prezenta
lege şi ale normelor date în aplicarea acesteia.
2.
În situaţia exercitării de către societatea de asigurare a unei activităţi de
asigurare generală sau a unei activităţi de asigurare de viaţă, aceasta este
obligată să ţină la sediul ei central registrul special pentru categoria de
activitate respectivă.
3.
Valoarea totală a activelor înscrise, evaluate în conformitate cu prevederile
legale în vigoare, trebuie să fie, în orice moment, cel puţin egală cu valoarea
rezervelor tehnice.
4.
În situaţia în care un activ înscris în registru este grevat de sarcini în
favoarea unui creditor sau a unui terţ, cu consecinţa indisponibilizării unei
părţi din valoarea acestui activ pentru acoperirea angajamentelor, această
situaţie se înscrie în registru, iar suma indisponibilă nu este inclusă în
valoarea totală menţionată la pct. 3.
5.
Dacă un activ admis să acopere rezervele tehnice este grevat de sarcini în
favoarea unui terţ sau a unui creditor, fără a îndeplini condiţiile prevăzute
la pct. 4, ori dacă un astfel de activ este grevat de sarcini în favoarea unui
creditor sau a unui terţ ori dacă un creditor are un drept de a cere
compensarea creanţei sale cu creanţa societăţii de asigurare, în caz de
insolvenţă şi faliment ale acesteia, această situaţie se înscrie în registru,
iar acelor active li se aplică prevederile legale în vigoare.
6.
Componenţa activelor înscrise în registru conform pct. 1−5, în momentul
deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, nu trebuie să
se modifice şi nu se poate opera vreo schimbare în registru, cu excepţia
corectării erorilor pur materiale, decât cu avizul Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor şi cu aprobarea judecătorului-sindic.
7.
Sub rezerva pct. 6, lichidatorii trebuie să adauge la valoarea activelor
respective toate veniturile obţinute din fructificarea lor, precum şi valoarea
primelor încasate în activitatea în cauză între momentul deschiderii procedurii
reorganizării judiciare şi a falimentului şi cel al plăţii daunelor aferente
activităţii de asigurare sau, după caz, cel al transferului de portofoliu.
8.
Dacă produsul realizării unor active este mai mic decât valoarea lor estimată
în registre, lichidatorii sunt obligaţi să furnizeze o justificare privind
acest lucru Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi
judecătorului-sindic.
ANEXA Nr. 3
D I R E C
T I V E
ale căror
prevederi au fost transpuse în prezenta lege
1. Prima Directivă a Consiliului
73/239/CEE din 24 iulie 1973 privind coordonarea legilor, reglementărilor şi
prevederilor administrative privind iniţierea şi desfăşurarea activităţii de
asigurare directă, alta decât cea de viaţă (Jurnalul Oficial L 228, 16/08/1973,
p. 0003)
Versiunea
consolidată cuprinzând modificările aduse prin următoarele directive: 76/580,
84/641, 87/343, 87/344, 88/357, 90/618, 92/49, 95/26, 2000/26, 2002/13,
2002/87:
−
art. 1, art. 2, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 10, art. 12, art.
13, art. 14, art. 16, art. 17, art. 19, art. 20, art. 22, art. 23, art. 25,
art. 26, art. 27, art. 28 a), art. 29 a), art. 29 b), art. 37, anexele A, B, C
2.
Directiva 2001/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 martie
2001 privind reorganizarea şi falimentul societăţilor de asigurări (Jurnalul
Oficial L 110, 20/04/2001, p. 0028):
−
art. 10(3), anexa
3.
Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 noiembrie
2002 privind asigurarea de viaţă (Jurnalul Oficial L 345, 19/12/2002, p. 0001):
−
expunere de motive (18), art. 1, art. 2, art. 4, art. 5, art. 7, art. 8, art.
9, art. 14, art. 15, art. 18, art. 20, art. 24, art. 27, art. 28, art. 29, art.
31, art. 39, art. 40, art. 41, art. 42, art. 43, art. 44, art. 45, art. 46,
art. 47, art. 48, art. 49, art. 51, art. 53, art. 54, art. 55, art. 61, art.
67, art. 69, anexa, anexa 2
4.
Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie
2002 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a
societăţilor de asigurare şi a firmelor de investiţii într-un conglomerat
financiar şi cuprinzând modificări la directivele Consiliului 73/239/CEE,
92/49/CEE şi 93/22/CEE şi directivele 98/78/CE şi 2000/12/CE ale Parlamentului
European şi Consiliului (Jurnalul Oficial L 035, 11/02/2003, p. 0001):
−
art. 2(2), art. 2(6), art. 2(9), art. 2(10), art. 2(11), art. 2(12), art.
2(13), art. 2(14), art. 2(15), art. 2(16)
5.
Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 decembrie
2002 privind intermedierea în asigurări (Jurnalul Oficial L 009, 15/01/2003, p.
0003):
−
art. 1, art. 1(2), art. 2, art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 7(3), art. 9,
art. 11, art. 12
6.
Directiva 92/49/CEE din 18 iunie 1992 de coordonare a dispoziţiilor legale, de
reglementare şi administrative privind asigurarea directă, alta decât
asigurarea de viaţă, şi de modificare a directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE
(a treia directivă privind „asigurarea, alta decât de viaţă”) (Jurnalul Oficial
L 228, 11/08/1992, p. 1):
−
expunere de motive (7), art. 1, art. 2, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8,
art. 9, art. 10, art. 11, art. 12, art. 13, art. 14, art. 16, art. 27, art. 29,
art. 30, art. 32, art. 34, art. 35, art. 36, art. 38, art. 39, art. 40, art.
41, art. 44, art. 45, art. 46, art. 51, art. 56, art. 57
7.
Directiva 98/78/CE din 27 octombrie 1998 privind supravegherea suplimentară a
societăţilor de asigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare (Jurnalul
Oficial L 330, 05/12/1998, p. 0001):
−
expunere de motive (10)−(11), art. 1(b), art. 1(g), art. 1(h), art. 1(i),
art. 1(j), art. 9
8.
Directiva 83/349/CEE din 13 iunie 1983 în temeiul art. 54 alin. (3) lit. (g)
din Tratat, privind conturile consolidate (Jurnalul Oficial L 193, 18/07/1983,
p. 0001):
−
art. 1
9.
Directiva 2000/26/CE din 16 mai 2000 privind armonizarea legislaţiilor statelor
membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru daunele decurgând din
circulaţia autovehiculelor şi de modificare a directivelor Consiliului
73/239/CEE şi 88/357/CEE (a patra directivă privind asigurarea auto) (Jurnalul
Oficial L 181, 20/07/2000, p. 0065):
−
art. 4, art. 6 10. Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare, care
modifică următoarele directive: 85/611/CEE, 93/6/CEE şi 2000/12/CE şi care
abrogă Directiva 93/22/CEE − art. 4(14).