Legea nr. 39/2003

M. Of. nr. 50 din 29 ianuarie 2003

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR                                 SENATUL

 

L E G E

privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. − Prezenta lege reglementează măsuri specifice de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate la nivel naţional şi internaţional. 

Art. 2. − În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:

a) grup infracţional organizat − grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului;

b) infracţiune gravă − infracţiunea care face parte din una dintre următoarele categorii:

1. omor, omor calificat, omor deosebit de grav;

2. lipsire de libertate în mod ilegal;

3. sclavie;

4. şantaj;

5. infracţiuni contra patrimoniului, care au produs consecinţe deosebit de grave;

6. infracţiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive;

7. falsificare de monede sau de alte valori;

8. divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri;

9. proxenetismul;

10. infracţiuni privind jocurile de noroc;

11. infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori;

12. infracţiuni privind traficul de persoane şi infracţiuni în legătură cu traficul de persoane;

13. traficul de migranţi;

14. spălarea banilor;

15. infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie;

16. contrabanda;

17. bancruta frauduloasă;

18. infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice sau de comunicaţii;

19. traficul de ţesuturi sau organe umane;

20. orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii, al cărei minim special este de cel puţin 5 ani;

c) infracţiune cu caracter transnaţional − orice infracţiune care, după caz:

1. este săvârşită atât pe teritoriul unui stat, cât şi în afara teritoriului acestuia;

2. este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat;

3. este săvârşită pe teritoriul unui stat de un grup infracţional organizat care desfăşoară activităţi infracţionale în două sau mai multe state;

4. este săvârşită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat;

d) informator − persoană care are cunoştinţă despre un grup infracţional organizat şi furnizează organelor judiciare informaţii sau date relevante pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea săvârşirii unor infracţiuni grave de unul sau mai mulţi membri ai acestui grup. 

CAPITOLUL II

Prevenirea criminalităţii organizate

Art. 3. − Autorităţile şi instituţiile publice, organizaţiile neguvernamentale, precum şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile desfăşoară, separat sau în cooperare, activităţi susţinute de prevenire a criminalităţii organizate. 

Art. 4. − (1) Autorităţile şi instituţiile publice desfăşoară activitatea de prevenire a criminalităţii organizate în cadrul Grupului central de analiză şi coordonare a activităţilor de prevenire a criminalităţii, care face parte din Comitetul Naţional de Prevenire a Criminalităţii, înfiinţat prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2001. 

(2) Grupul central de analiză şi coordonare a activităţilor de prevenire a criminalităţii ia măsurile necesare pentru elaborarea şi actualizarea periodică a Planului naţional de acţiune pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, care va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 5. − Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public efectuează studii periodice în scopul identificării cauzelor care determină şi a condiţiilor care favorizează criminalitatea organizată şi iniţiază campanii de informare privind acest fenomen. 

Art. 6. − (1) Ministerul de Interne, prin structurile sale specializate, realizează şi menţine în actualitate baza de date privind criminalitatea organizată, monitorizează şi evaluează periodic acest fenomen, luând în considerare atât categoriile de persoane care fac parte din grupurile infracţionale organizate sau care au legătură cu asemenea grupuri, cât şi victimele criminalităţii organizate. 

(2) Publicarea informaţiilor statistice şi a rapoartelor de evaluare se face anual de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu avizul ministrului de interne. 

CAPITOLUL III

Infracţiuni

Art. 7. − (1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. 

(2) Pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat. 

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni. 

Art. 8. − Iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau 323 din Codul penal. 

Art. 9. − (1) Nu se pedepseşte persoana care, săvârşind una dintre faptele prevăzute la art. 7 alin. (1), denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat mai înainte de a fi fost descoperit şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii grave care intră în scopul acestui grup. 

(2) Persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) sau (3) şi care, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. 

Art. 10. − (1) Infracţiunea de tăinuire, prevăzută la art. 221 din Codul penal, dacă bunul provine dintr-o infracţiune gravă săvârşită de unul sau mai mulţi membri ai unui grup infracţional organizat, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, fără ca sancţiunea aplicată să poată depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea gravă din care provine bunul tăinuit. 

(2) Tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte. 

CAPITOLUL IV

Dispoziţii procedurale

Art. 11. − Urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la art. 7 se efectuează în mod obligatoriu de procuror şi se judecă în primă instanţă de tribunal. 

Art. 12. − (1) Ministerul de Interne îşi constituie structuri specializate pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, urmând să asigure cadrul organizatoric necesar, precum şi pregătirea şi specializarea personalului în acest scop. 

(2) În cadrul structurilor specializate prevăzute la alin. (1) se pot constitui, în condiţiile legii, compartimente tehnice pentru desfăşurarea activităţii de obţinere, prelucrare, verificare şi stocare a informaţiilor din acest domeniu. 

Art. 13. − (1) În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 7 şi 10 se aplică dispoziţiile art. 118 din Codul penal privind confiscarea bunurilor. 

(2) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora. 

(3) Veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din bunurile prevăzute la alin. (2) se confiscă. 

(4) Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal, se confiscă bunuri până la concurenţa valorii bunurilor supuse confiscării. 

(5) Dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi veniturilor sau altor beneficii materiale obţinute din bunurile supuse confiscării ce nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal. 

(6) Pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor se pot lua măsurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură penală. 

Art. 14. − În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 7, secretul bancar şi cel profesional, cu excepţia secretului profesional al avocatului, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale, şi nici instanţei de judecată. Datele şi informaţiile se solicită, în scris, în cursul urmăririi penale de procuror, pe baza autorizaţiei motivate a procurorului anume desemnat de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar în cursul judecăţii, de către instanţă. 

Art. 15. − (1) Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art. 7, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorilor, procurorul poate dispune, pe o durată de cel mult 30 de zile:

a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora;

b) punerea sub supraveghere a sistemelor de comunicaţii;

c) punerea sub supraveghere sau accesul la sisteme informaţionale. 

(2) Pentru motive temeinice măsurile prevăzute la alin. (1) pot fi prelungite de procuror prin ordonanţă motivată, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. 

(3) Dispoziţiile art. 91¹−91⁵ din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător. 

(4) În condiţiile prevăzute la alin. (1) procurorul poate dispune să i se transmită înscrisuri, documente bancare, financiare sau contabile. 

Art. 16. − (1) Procurorul desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie poate autoriza, la solicitarea instituţiilor sau a organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără sustragerea sau substituirea totală ori parţială a bunurilor care fac obiectul livrării. 

(2) Livrarea supravegheată este autorizată prin ordonanţă motivată care trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 203 din Codul de procedură penală, următoarele:

a) indiciile temeinice care justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară;

b) detalii cu privire la bunurile care fac obiectul livrării supravegheate şi, după caz, la bunurile care urmează a fi sustrase ori substituite, precum şi la bunurile care urmează a le înlocui pe acestea;

c) timpul şi locul efectuării livrării sau, după caz, itinerarul ce urmează a fi parcurs în vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt cunoscute;

d) datele de identificare a persoanelor autorizate să supravegheze livrarea. 

(3) Nu se poate autoriza efectuarea livrărilor supravegheate în cazul în care prin acestea s-ar pune în pericol siguranţa naţională, ordinea sau sănătatea publică. 

Art. 17. − În cazul în care există indicii temeinice că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni grave de către unul sau mai mulţi membri ai unui grup infracţional organizat, care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, pot fi folosiţi, în vederea strângerii datelor privind săvârşirea infracţiunii şi identificarea făptuitorilor, poliţişti sub acoperire din cadrul structurilor specializate ale Ministerului de Interne. 

Art. 18. − (1) Autorizarea pentru folosirea poliţiştilor sub acoperire se dă de către procurorul desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prin ordonanţă motivată, care trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 203 din Codul de procedură penală, următoarele:

a) indiciile temeinice care justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară;

b) identitatea sub care poliţistul sub acoperire urmează să desfăşoare activităţile autorizate;

c) numele lucrătorului din structura specializată, desemnat ca persoană de legătură a poliţistului sub acoperire;

d) activităţile pe care le poate desfăşura poliţistul sub acoperire;

e) perioada desfăşurării activităţilor autorizate. 

(2) Persoana de legătură din cadrul structurii specializate din care face parte poliţistul sub acoperire are obligaţia de a prezenta procurorului rapoarte periodice referitoare la activităţile desfăşurate de poliţistul sub acoperire. Rapoartele periodice au caracter confidenţial, se întocmesc în formă scrisă pe baza informaţiilor furnizate, în măsura posibilului, de către poliţistul sub acoperire şi trebuie să cuprindă detalii referitoare la toate activităţile desfăşurate de acesta, datele şi informaţiile culese cu privire la infracţiunile grave săvârşite sau care urmează să fie săvârşite şi la făptuitori, precum şi orice alte date şi informaţii necesare pentru prevenirea infracţiunilor grave. 

Art. 19. − (1) În cazuri temeinic justificate poliţistul sub acoperire poate solicita autorizarea desfăşurării şi a altor activităţi decât cele pentru care există autorizarea, potrivit art. 18 alin. (1), procurorul urmând să se pronunţe de îndată prin ordonanţă motivată, în cazul aprobării acestei solicitări. 

(2) În cazul în care poliţistul sub acoperire desfăşoară alte activităţi decât cele pentru care a primit autorizarea prevăzută la alin. (1) sau la art. 18 alin. (1), precum şi dacă intră în posesia unor informaţii referitoare la posibilitatea survenirii unui pericol imediat, acesta informează de îndată ce este posibil persoana de legătură, care are obligaţia de a aduce neîntârziat aceste informaţii la cunoştinţă procurorului care a dat autorizarea. Procurorul se pronunţă de îndată prin ordonanţă motivată, autorizând activităţile desfăşurate de poliţistul sub acoperire sau, după caz, retrăgând autorizaţia acordată în condiţiile alin. (1) sau ale art. 18 alin. (1) şi luând măsurile care se impun, în condiţiile legii. 

Art. 20. − Dacă prin desfăşurarea activităţilor autorizate poliţistul sub acoperire cauzează pagube materiale persoanelor fizice sau juridice care nu au legătură cu grupul infracţional organizat şi cu activităţile infracţionale desfăşurate de acesta, plata despăgubirilor se asigură din fondurile prevăzute la art. 32. 

Art. 21. − În situaţii excepţionale, dacă există indicii temeinice că s-a săvârşit sau că se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni grave de către unul sau mai mulţi membri ai unui grup infracţional organizat, care nu poate fi descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace, pot fi folosiţi informatori în vederea strângerii datelor privind săvârşirea infracţiunii şi identificarea făptuitorilor. 

Art. 22. − Informatorii pot beneficia de recompense financiare, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. 

Art. 23. − Poliţistul sub acoperire, informatorul, precum şi membrii de familie ai acestora pot beneficia de măsuri specifice de protecţie a martorilor, potrivit legii. 

CAPITOLUL V

Cooperarea internaţională

Art. 24. − (1) Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public cooperează în mod direct şi nemijlocit, în condiţiile legii şi cu respectarea obligaţiilor decurgând din instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, cu instituţiile având atribuţii similare din alte state, precum şi cu organizaţiile internaţionale specializate în domeniu. 

(2) Cooperarea care se organizează şi se desfăşoară, potrivit alin. (1), în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor transnaţionale săvârşite de grupuri infracţionale organizate poate avea ca obiect, după caz, asistenţa judiciară internaţională în materie penală, extrădarea, identificarea, blocarea, sechestrarea şi confiscarea produselor şi instrumentelor infracţiunii, desfăşurarea anchetelor comune, schimbul de informaţii, asistenţa tehnică sau de altă natură pentru culegerea şi analiza informaţiilor, formarea personalului de specialitate, precum şi alte asemenea activităţi. 

Art. 25. − (1) În cadrul cooperării internaţionale în domeniul confiscării autorităţile competente, potrivit legii, iau măsuri pentru:

a) primirea, transmiterea şi executarea deciziilor de confiscare ale autorităţilor competente străine, la cererea acestora, formulate în condiţiile legii;

b) dispunerea confiscării bunurilor, în condiţiile prezentei legi, în cazul în care există o solicitare în acest sens din partea unei autorităţi competente străine. 

(2) Instanţa poate dispune transmiterea bunurilor confiscate, conform prezentului articol, la autoritatea competentă străină care a formulat o cerere în condiţiile alin. (1), dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) există o solicitare formulată în acest sens de autoritatea competentă străină;

b) bunurile care urmează să fie transmise acestei autorităţi sunt destinate să fie restituite persoanelor vătămate sau să servească la justa despăgubire a acestora. 

Art. 26. − (1) La solicitarea autorităţilor competente române sau ale altor state, pe teritoriul României se pot desfăşura anchete comune, în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor transnaţionale săvârşite de grupuri infracţionale organizate. 

(2) Anchetele comune prevăzute la alin. (1) se desfăşoară în baza tratatelor bilaterale sau multilaterale încheiate de autorităţile competente. 

(3) Reprezentanţii autorităţilor competente române pot participa la anchete comune desfăşurate pe teritorii ale altor state, cu respectarea legislaţiilor acestora. 

CAPITOLUL VI

Dispoziţii finale

Art. 27. − Articolul 17 din Legea nr. 2/1998 privind prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 13 ianuarie 1998, se modifică şi se completează după cum urmează:

„Art. 17. − (1) Organizarea sau efectuarea prelevării ori transplantului de ţesuturi sau organe umane, în scopul obţinerii vreunui profit din vânzarea acestora, constituie infracţiunea de trafic de ţesuturi sau organe umane şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani. 

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi cumpărarea de ţesuturi sau organe umane în scopul revânzării în vederea obţinerii unui profit. 

(3) Tentativa se pedepseşte.”

Art. 28. − Articolul 12 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 12. − Dacă faptele prevăzute la art. 2, 6−8 şi 11 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.”

Art. 29. − Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 30 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 70, după alineatul (2) se introduce alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.”

2. Articolul 71 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 71. − (1) Racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum şi organizarea acestor activităţi constituie infracţiunea de trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. 

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este de natură a pune în pericol viaţa sau securitatea migranţilor ori a-i supune pe aceştia unui tratament inuman sau degradant, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani. 

(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (2) a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani. 

(4) Tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se pedepseşte.”

3. Articolul 72 se abrogă. 

Art. 30. − Alineatul (2) al articolului 17 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) se săvârşeşte în mod repetat, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.”

Art. 31. − Pentru acţiuni deosebite şi dovezi de înalt profesionalism lucrătorii din structurile specializate, constituite conform art. 12, pot fi recompensaţi. 

Art. 32. − Fondurile necesare pentru desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate se asigură din bugetele Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie. 

Art. 33. − Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Art. 34. − Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă dispoziţiile art. 14 şi ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 678/2001, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 23 alin. (2) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002. 

 

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. 

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 16 decembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României. 

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

OVIDIU CAMELIU PETRESCU

 

Bucureşti, 21 ianuarie 2003. 

Nr. 39.