Legea nr. 396/2004

M. Of. nr. 940 din 14 octombrie 2004

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR                                   SENATUL

 

L E G E

pentru completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Articol unic. – După alineatul (3) al articolului 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 28 decembrie 2001, se introduc alineatele (4)–(7) cu următorul cuprins: 

„(4) Terenurile forestiere care au aparținut Academiei Române se retrocedează acesteia. 

(5) Retrocedarea terenurilor forestiere prevăzute la alin. (4) se face pe un singur amplasament, de comun acord cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. 

(6) Prefectul, la propunerea comisiei județene de fond funciar în a cărei rază teritorială se află terenurile forestiere, retrocedate în condițiile alin. (4) și (5), emite titlul de proprietate Academiei Române. 

(7) Terenurile forestiere retrocedate vor fi administrate, potrivit legii, în scopurile stabilite de Academia Română.“

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. 

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

București, 11 octombrie 2004. 

Nr. 396.