Legea nr. 388/2007

M. Of. nr. 902 din 31 decembrie 2007

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR                                  SENATUL

 

LEGEA

bugetului de stat pe anul 2008

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art.1. ‒ Obiectul prezentei legi îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora, pe capitole şi subcapitole, al cheltuielilor pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile, precum şi pentru sumele alocate din venituri proprii, pentru anul 2008. 

Art.2. ‒ (1) Sinteza bugetului de stat pe anul 2008, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe şi titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1. 

(2) Bugetul de stat pe anul 2008 se stabileşte la venituri în sumă de 67.004,7 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 78.867,9 milioane lei, cu un deficit de 11.863,2 milioane lei. 

(3) Sinteza cheltuielilor bugetare pe anul 2008, pe surse de finanţare, cu detalierea pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 2. 

(4) Bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea sunt prevăzute în anexa nr. 3. 

(5) Se interzic reţinerea şi utilizarea de către ordonatorii de credite finanţaţi integral din bugetul de stat a oricăror venituri proprii care nu sunt prevăzute în anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite. 

CAPITOLUL II

Structura veniturilor bugetului de stat

Art.3. ‒ Veniturile bugetului de stat pe anul 2008 sunt în sumă de 67.004,7 milioane lei şi se prezintă astfel: 

 

‒ milioane lei ‒ 

VENITURI ‒ TOTAL

67.004,7

din care:

 

1.Venituri curente

66.888,5

din acestea:

 

a) Venituri fiscale:

60.175,5

din care:

 

a1) Impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice

14.477,3

din care: 

 

‒ impozit pe profit

12.821,3

‒ alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice

1.656,0

a2) Impozit pe venit, profit şi câştiguri de la persoane fizice„

4.177,3

din care: 

 

‒ impozit pe venit şi salarii

17.543,2

‒ cote defalcate din impozitul pe venit (se scad) 

–13.366,4

a3) Impozite şi taxe pe bunuri şi servicii

40.397,1

din care: 

 

‒ taxa pe valoarea adăugată

41.000,0

‒ sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată (se scad) 

–15.063,8

‒ alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii

91,4

‒ accize

13.201,2

‒ taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi

1.168,3

a4) Impozit pe comerţul exterior şi tranzacţiile internaţionale

1.123,8

b) Contribuţii de asigurări

355,5

c) Venituri nefiscale

6.357,5

2.Venituri din capital

112,0

3. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate

4,2

CAPITOLUL III

Regimul şi destinaţiile cheltuielilor bugetului de stat

Art.4. ‒ (1) Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2008 sunt în sumă de 78.867,9 milioane lei. 

(2) Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2008, în structură economică, se prezintă astfel: 

 

‒ milioane lei ‒ 

CHELTUIELI ‒ TOTAL

78.867,9

din care:

 

1. Cheltuieli curente

67.943,6

din acestea:

 

a) Cheltuieli de personal

13.482,1

b) Bunuri şi servicii

5.869,1

c) Dobânzi

3.137,0

d) Subvenţii

5.350,2

e) Fonduri de rezervă

13,0

f) Transferuri între unităţi ale administraţiei publice

12.656,3

g) Alte transferuri

12.616,9

h) Asistenţă socială

13.505,7

i) Alte cheltuieli

1.313,3

2. Cheltuieli de capital

8.302,5

3. Împrumuturi

6,3

4. Rambursări de credite

2.615,5

(3) Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2008, în structură funcţională, pe capitole, se prezintă astfel: 

 

‒ milioane lei ‒ 

CHELTUIELI ‒ TOTAL

78.867,9

din care:

 

11) Autorităţi publice şi acţiuni externe

8.064,6

12) Cercetare fundamentală şi cercetare-dezvoltare

2.521,9

13) Alte servicii publice generale

1.198,4

14) Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi

2.686,6

15) Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei

1.366,3

16) Apărare

5.737,6

17) Ordine publică şi siguranţă naţională

9.259,8

18) Învăţământ

9.688,9

19) Sănătate

2.909,5

10) Cultură, recreere şi religie

1.776,8

11) Asigurări şi asistenţă socială

15.265,4

12) Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică

1.683,1

13) Protecţia mediului

457,8

14) Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă

1.429,3

15) Combustibili şi energie

806,4

16) Industria extractivă, prelucrătoare şi construcţii

475,0

17) Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare

6.331,9

18) Transporturi

7.011,2

19) Comunicaţii

27,3

20) Cercetare şi dezvoltare în domeniul economic

117,6

21) Alte acţiuni economice

52,5

Art.5. ‒ Cheltuielile bugetare sunt detaliate în bugetele ordonatorilor principali de credite pe surse de finanţare, iar în cadrul acestora, pe capitole, subcapitole, titluri, paragrafe, articole şi alineate de cheltuieli. 

CAPITOLUL IV

Dispoziţii referitoare la bugetele locale

Art.6. ‒ Din taxa pe valoarea adăugată se alocă 15.063,8 milioane lei sume defalcate pentru bugetele locale, din care:

a) 1.702,9 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, potrivit anexei nr. 4;

b) 9.621,4 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 5;

c) 527,0 milioane lei destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, prevăzute în anexa nr. 6, a căror repartizare, pe unităţi administrativ-teritoriale, se face în funcţie de lungimea şi starea tehnică a acestora, prin hotărâre, de către consiliul judeţean, după consultarea primarilor;

d) 2.402,5 milioane lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, prevăzute în anexa nr. 7, care se repartizează pe unităţi administrativ-teritoriale prin hotărâre a consiliului judeţean, prin derogare de la prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

e) 810,0 milioane lei pentru finanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, care se vor repartiza pe judeţe şi proiecte eligibile prin hotărâre a Guvernului, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2007. 

Art.7. ‒ (1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 6 lit. a), sunt destinate finanţării:

a) sistemului de protecţie a copilului şi centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap;

b) drepturilor privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I‒VIII din învăţământul de stat şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore;

c) cheltuielilor aferente învăţământului special şi centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională;

d) instituţiilor de cultură descentralizate începând cu anul 2002;

e) plăţii contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară;

f) serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor de sub autoritatea consiliilor judeţene;

g) ajutoarelor de stat regionale acordate în temeiul Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările şi completările ulterioare, pentru administraţiile zonelor libere aflate sub autoritatea consiliilor judeţene. 

(2) În anul 2008 se vor acorda gratuit produse lactate şi de panificaţie şi pentru elevii din clasele V‒VIII din învăţământul preuniversitar de stat, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I‒IV din învăţământul de stat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 16/2003, cu modificările ulterioare. 

(3) În situaţiile în care contractarea produselor lactate şi de panificaţie se face şi de către consiliile locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, consiliul judeţean va repartiza sume cu această destinaţie unităţilor administrativ-teritoriale respective. 

(4) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prevăzute la art. 6 lit. b), sunt destinate finanţării:

a) cheltuielilor de personal, burselor şi obiectelor de inventar ale instituţiilor sau ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat;

b) drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav;

c) ajutorului social şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri;

d) serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor de sub autoritatea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti;

e) ajutoarelor de stat regionale acordate în temeiul Legii nr. 84/1992, cu modificările şi completările ulterioare, pentru administraţiile zonelor libere aflate sub autoritatea consiliilor locale;

f) cheltuielilor creşelor;

g) cheltuielilor descentralizate la nivelul sectoarelor şi municipiului Bucureşti, respectiv pentru: sistemul de protecţie a copilului, centrele de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, drepturile privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I‒VIII din învăţământul de stat şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore, învăţământul special şi centrele de resurse şi asistenţă educaţională, instituţiile de cultură descentralizate, începând cu anul 2002, şi plata contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult. 

(5) Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin.(4) pe comune, oraşe, municipii, sectoare şi municipiul Bucureşti, după caz, se face prin decizie a directorului direcţiei generale a finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după consultarea consiliului judeţean şi a primarilor, şi cu asistenţa tehnică de specialitate a inspectoratului şcolar sau a direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie, după caz, în funcţie de numărul de beneficiari ai serviciilor respective şi de alte criterii specifice. 

(6) Pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute la art. 6, pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, autorităţile administraţiei publice locale vor aloca şi sume din bugetele locale ale acestora. 

(7) Numărul maxim de posturi finanţate pentru personalul neclerical din unităţile de cult este prevăzut în anexa nr. 8. 

Art.8. ‒ Categoriile de venituri şi cheltuieli aferente bugetelor locale pe anul 2008 sunt prevăzute în anexa nr. 9. 

CAPITOLUL V

Dispoziţii referitoare la bugetul

Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate

Art. 9. ‒ (1) Veniturile şi cheltuielile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2008, constituit în baza prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute în anexa nr. 10. 

(2) Prevederile art. 28 se aplică şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. 

(3) Pentru anul 2008 cotele de contribuţii pentru asigurările de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc astfel:

a) 5,5% începând cu 1 ianuarie 2008 şi 5,2% începând cu 1 decembrie 2008, pentru cota prevăzută la art. 258 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

b) 5,5% începând cu 1 iulie 2008 pentru cota prevăzută la art. 257 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare. 

(4) Cotele prevăzute la alin.(3) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunilor ianuarie, iulie, respectiv decembrie 2008. 

(5) Cheltuielile de administrare, funcţionare şi de capital ale bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sunt de maximum 5,4% din sumele colectate. 

CAPITOLUL VI

Responsabilităţi în aplicarea legii

Art. 10. ‒ Guvernul poate aproba prin hotărâre modificări în structură şi între ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor din credite externe prevăzute în anexa nr. 2, în funcţie de derularea programelor de împrumut extern, aprobate potrivit legii. 

Art. 11. ‒ Se interzice ordonatorilor principali de credite redistribuirea creditelor bugetare de la obiectivele de investiţii în continuare, respectiv de la obiectivele de investiţii noi la poziţia „Alte cheltuieli de investiţii”, cuprinse în programele de investiţii publice, anexă la bugetele acestora. 

Art. 12. ‒ (1) În bugetele ordonatorilor principali de credite sunt prevăzute, după caz, şi sumele reprezentând contribuţia Guvernului României la realizarea programelor şi proiectelor cu finanţare internaţională. 

(2) Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca, în cadrul creditelor bugetare aprobate pe anul 2008, să asigure integral şi cu prioritate fondurile necesare reprezentând componenta locală aferentă derulării programelor şi proiectelor cu finanţare internaţională, precum şi fondurile necesare finanţării angajamentelor asumate prin documentele privind aderarea României la Uniunea Europeană. 

(3) Se interzice ordonatorilor principali de credite să efectueze virări de credite bugetare de la titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, alineatele „Transferuri privind contribuţii de sănătate pentru persoanele care execută pedepse privative de libertate sau arest preventiv” şi „Transferuri privind contribuţii de sănătate pentru persoanele aflate în concediu pentru creşterea copilului” la celelalte alineate şi articole de cheltuieli ale aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare. 

(4) Se interzice ordonatorilor principali de credite să efectueze virări de credite bugetare de la titlul „Bunuri şi servicii”, articolul „Asistenţă tehnică în cadrul programelor operaţionale”, precum şi de la titlul „Alte transferuri”, alineatele „Programe cu finanţare rambursabilă”, „Programe comunitare”, „Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă”, „Programe ISPA”, „Programe SAPARD”, „Programe FEDR”, „Programe FSE”, „Programe FC”, „Programe FEADR”, „Programe FEGA”, „Programe FEP”, „Programe IPA” şi „Programe ENPI” la celelalte alineate şi articole de cheltuieli ale aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, cu excepţia realocărilor între aceste poziţii. 

(5) Din sumele prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite la titlul „Bunuri şi servicii”, articolul „Asistenţă tehnică în cadrul programelor operaţionale”, precum şi la alineatele „Programe comunitare”, „Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă”, „Programe ISPA”, „Programe SAPARD”, „Programe FEDR”, „Programe FSE”, „Programe FC”, „Programe FEADR”, „Programe FEGA”, „Programe FEP”, „Programe IPA” şi „Programe ENPI” se pot efectua cheltuieli curente şi de capital pentru derularea corespunzătoare a obiectivelor cuprinse în aceste programe. 

(6) Sumele reprezentând contribuţia Guvernului la realizarea obiectivelor de investiţii cu finanţare externă de la titlul „Alte transferuri”, alineatul „Investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat” şi de la titlul „Active nefinanciare” nu pot fi redistribuite la alte obiective sau categorii de investiţii. 

(7) În condiţiile prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, în cursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între titlurile şi articolele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea:

a) plăţii la scadenţă a contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene, a cotizaţiilor şi contribuţiilor la organisme internaţionale, la organisme financiar-bancare internaţionale, a rambursărilor de credite externe, a dobânzilor şi a altor costuri aferente creditelor externe, precum şi derulării corespunzătoare a programelor finanţate din fonduri comunitare, pre- şi post aderare şi a programelor cu finanţare rambursabilă;

b) sumelor necesare achitării debitelor datorate bugetului Comunităţii Europene, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora, aprobată prin Legea nr. 22/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele reprezentând majorările de întârziere. 

(8) Ministerul Economiei şi Finanţelor poate efectua în cursul întregului an virări de credite bugetare între alineatele articolului bugetar „Contribuţia României la bugetul Uniunii Europene”. 

(9) Se interzice ordonatorilor principali de credite să efectueze virări de credite bugetare de la titlul „Rambursări de credite” la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare. 

Art. 13. ‒ (1) Pentru anul 2008, numărul de posturi aferent Curţii de Conturi se suplimentează cu 7 posturi destinate Autorităţii de Audit de pe lângă aceasta. 

(2) În bugetul pe anul 2008, fondurile destinate Autorităţii de Audit se evidenţiază distinct în bugetul Curţii de Conturi. 

(3) În termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea de Conturi va comunica Ministerului Economiei şi Finanţelor modul de evidenţiere distinctă a cheltuielilor destinate Autorităţii de Audit. 

Art. 14. ‒ Sumele pentru proiectele de comunicare, informare publică şi promovarea intereselor româneşti peste hotare, precum şi pentru finanţarea unor acţiuni cu caracter social-cultural sunt prevăzute în anexa nr. 3/12/02a la bugetul Cancelariei Primului-Ministru, iar modul de repartizare şi utilizare a acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 15. ‒ Sumele pentru sprijinirea organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi pentru finanţarea de proiecte şi programe interetnice şi de combatere a intoleranţei sunt prevăzute în anexa nr. 3/13/02a la bugetul Secretariatului General al Guvernului, iar modul de repartizare şi utilizare a acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 

Art. 16. ‒ În anul 2008, prin derogare de la prevederile art. 190 alin. (21) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, bugetul Academiei Române, la capitolul 66.01 „Sănătate”, cuprinde şi suma de 10 milioane lei, ce se utilizează pentru achiziţionarea de echipamente medicale, în condiţiile legii. 

Art. 17. ‒ În bugetul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului la capitolul „Învăţământ” sunt prevăzute, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, sume pentru: obiective de investiţii, consolidări, reabilitări, achiziţii de imobile, reparaţii capitale, achiziţionarea de mijloace pentru transportul elevilor, edificarea şi construirea de campusuri şcolare, dotarea cu mobilier şcolar, înfiinţarea şi modernizarea unor şcoli de arte şi meserii, continuarea procesului de informatizare, asigurarea utilităţilor de natura investiţiilor, dotarea bibliotecilor şcolare cu cărţi şi material didactic, dotarea laboratoarelor şcolare, dotarea şcolilor cu echipament sportiv, dotarea unităţilor conexe, alte dotări specifice învăţământului, reforma educaţiei timpurii, precum şi granturi pentru educaţie. 

Art. 18. ‒ (1) În anul 2008 se acordă transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în sumă de 900,0 milioane lei, pentru finanţarea unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, repartizate pe judeţe şi pe municipiul Bucureşti, conform anexei nr. 3/25/02b. 

(2) Repartizarea pe comune, oraşe, municipii, judeţe şi sectoarele municipiului Bucureşti şi, în cadrul acestora, pe unităţi de învăţământ preuniversitar de stat a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale prevăzute la alin. (1) se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. 

Art.19. ‒ În anul 2008, obiectivul de investiţii „Spital Municipal Bacău” se finanţează şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, în limita sumei de 16 milioane lei. 

Art. 20. ‒ În anul 2008 se alocă din bugetul de stat 4,55 milioane lei la Societatea Română de Radiodifuziune, pentru conservarea şi păstrarea Fonotecii de aur a Radioului. 

Art. 21. ‒ Se interzice ordonatorilor principali de credite să suplimenteze creditele bugetare aprobate la titlul II „Bunuri şi servicii”, la articolul 20.01 „Bunuri şi servicii”, alineatul 20.01.08 „Poştă, telecomunicaţii, radio, tv, internet” şi la articolul 20.13 „Pregătire profesională”, prin virări de credite de la alte articole/alineate de cheltuieli. 

CAPITOLUL VII

Dispoziţii finale

Art. 22. ‒ (1) Cheltuielile privind despăgubirile, inclusiv cele provenite din aplicarea legislaţiei privind creanţele fiscale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, alte daune stabilite ca fiind datorate de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în nume propriu sau în reprezentarea interesului statului, pe baza hotărârilor definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi obligaţiile băneşti ale statului român, născute din aplicarea Convenţiei europene a drepturilor omului şi constatate prin acorduri de soluţionare amiabilă, prin decizii ale Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei şi hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, se acoperă de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat pe anul 2008. 

(2) Din sumele prevăzute în bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru despăgubiri civile, precum şi pentru cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale, se asigură şi fondurile necesare pentru:

a) aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) suportarea despăgubirilor, a cheltuielilor judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în care Guvernul României este parte;

c) aplicarea prevederilor art. 141 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare. 

(3) Pe măsura necesităţilor de finanţare prevăzute la alin. (2) lit. b), se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor, la solicitarea Secretariatului General al Guvernului, să introducă modificările corespunzătoare în bugetul de stat şi în bugetele celor 2 ordonatori principali de credite, în scopul asigurării creditelor bugetare în limita cărora vor fi efectuate plăţile. 

(4) În vederea asigurării fondurilor prevăzute la alin. (2) lit. c), se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, precum şi în volumul şi în structura bugetului Ministerului Economiei şi Finanţelor, în funcţie de încasarea dividendelor aferente acţiunilor deţinute de stat la Fondul „Proprietatea”. 

Art. 23. ‒ (1) În anul 2008, Ministerul Apărării poate încheia angajamente legale peste limita creditelor bugetare aprobate prin buget, până la nivelul maxim al creditelor de angajament pe acest an, reprezentând 2,38% din Produsul Intern Brut. 

(2) Angajamentele legale prevăzute la alin. (1) sunt destinate finanţării proiectelor de investiţii prioritare, în condiţiile dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2006 privind finanţarea unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare, aprobată prin Legea nr. 126/2007, cu completările ulterioare. 

(3) În anul 2008, cheltuielile pentru transmiterea şi plata pensiilor militare şi a altor drepturi de asigurări sociale cuvenite personalului din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională se stabilesc prin aplicarea coeficientului de până la 1,3% asupra sumelor virate şi se suportă din bugetele din care se finanţează drepturile respective. 

(4) Plata pensiilor pentru pensionarii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu domiciliul în municipii şi oraşe, se efectuează prin intermediul conturilor şi cardurilor, urmând ca trecerea la acest sistem de plată să se facă până la data de 31 martie 2008. 

(5) Categoriile de pensionari exceptate de la prevederile alin. (4) sunt stabilite prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, la propunerea ordonatorilor principali de credite. 

Art. 24. ‒ (1) Instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale care au în administrare hoteluri, case de odihnă şi de oaspeţi, baze de odihnă, tratament şi alte asemenea unităţi asigură finanţarea cheltuielilor curente şi de capital pentru respectivele unităţi exclusiv din veniturile proprii ale acestor unităţi. 

(2) Ordonatorii de credite nu vor putea finanţa nicio activitate legată de administrarea unităţilor prevăzute la alin.(1) din sume alocate de la bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. 

Art. 25. ‒ Ministerul Economiei şi Finanţelor va exercita controlul financiar preventiv delegat şi după data de 1 ianuarie 2008 la entităţile publice la care, în urma procesului de evaluare efectuat în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, se constată menţinerea unor deficienţe ale mediului de control intern şi se manifestă un risc semnificativ privind buna gestiune a fondurilor şi/sau patrimoniului public. 

Art. 26. ‒ (1) Pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către funcţionarii publici numiţi în funcţii de execuţie, aceştia au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător. 

(2) Prin excepţie, munca prestată, conform alin.(1), poate fi plătită, dacă nu a putut fi recuperată cu timp liber corespunzător, pentru nu mai mult de 30% din personalul de execuţie, prin acordarea unui spor din salariul de bază, în condiţiile legii. 

(3) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată, iar sporul prevăzut la alin.(2) se poate plăti, numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă şi aprobată, după caz, de superiorul ierarhic, fără însă a depăşi 360 de ore anual. 

Art. 27. ‒ Prin excepţie de la prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările ulterioare, în anul 2008, pentru participarea la lucrările comisiilor de concurs, precum şi la cele ale comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, membrii acestora au dreptul la o indemnizaţie care nu poate depăşi, cumulat, limita lunară a unui salariu de bază al acestora, indiferent de numărul de comisii la care se participă. 

Art. 28. ‒ (1) Plata premiului anual aferent anului 2008 pentru personalul din instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv pentru personalul aferent activităţilor de pe lângă unele instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, se efectuează din prevederile bugetare pe anul 2009, începând cu luna ianuarie 2009. 

(2) Din prevederile bugetare aprobate pentru anul 2008, instituţiile publice prevăzute la alin.(1) asigură plata premiului anual aferent anului 2007. 

Art. 29. ‒ (1) Începând cu 1 martie 2008, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii, prevăzut de Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte la 40 lei. 

(2) Cuantumul ajutorului lunar acordat soţului supravieţuitor în baza Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 25%. 

Art. 30. ‒ În anul 2008, beneficiari ai Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu” sunt elevii care urmează, la cursuri de zi, liceu sau învăţământ profesional, şcoala de arte şi meserii şi anul de completare, aflaţi în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii, este de maximum 200 lei, precum şi elevii care beneficiază de o măsură de protecţie ori aflaţi sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiţiei de venit. 

Art.31. ‒ Anexele nr. 1‒10*) fac parte integrantă din prezenta lege. 

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin.(2) şi ale art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată. 

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

Bucureşti, 31 decembrie 2007. 

Nr. 388.



*) Anexele nr. 1‒10 se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru vânzări şi relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.