Legea nr. 383/2005
M. Of. nr. 1159 din 21 decembrie 2005
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E
pentru aprobarea Ordonanței de urgență
a Guvernului nr. 120/2005 privind operaționalizarea Direcției generale
anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. Se aprobă Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 120 din 1 septembrie 2005 privind
operaționalizarea Direcției generale anticorupție din cadrul Ministerului
Administrației și Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 809 din 6 septembrie 2005, cu următoarele modificări:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
Art. 1. Ofițerii de poliție judiciară din
cadrul Direcției generale anticorupție a Ministerului Administrației și
Internelor au competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege,
activități de prevenire și descoperire, precum și actele de cercetare penală
dispuse de procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu
modificările și completările ulterioare, săvârșite de personalul Ministerului
Administrației și Internelor.
2. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
Art. 4. Articolul 23 din Ordonanța de urgență
a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Național Anticorupție,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11
aprilie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 503/2002,
cu modificările și completările ulterioare, va avea următorul cuprins:
«Art. 23. Persoanele arestate preventiv în
cauzele care sunt de competența Departamentului Național Anticorupție sunt
deținute în locuri anume stabilite în cadrul Departamentului Național
Anticorupție, încadrate cu personal detașat de la Administrația Națională a
Penitenciarelor, sau, după caz, în secțiile de arest preventiv ale
penitenciarelor ori în arestul Direcției generale anticorupție din cadrul
Ministerului Administrației și Internelor.»
3. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
Art. 5. Drepturile prevăzute la art. 2 și
3 se asigură din bugetul aprobat Ministerului Administrației și Internelor.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din
Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR ADRIAN NĂSTASE |
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 16 decembrie 2005.
Nr. 383.