Legea nr. 374/2005
M. Of. nr. 1138 din 15 decembrie 2005
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E
privind aprobarea Ordonanței Guvernului
nr. 35/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului
nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere și eliberarea cărții de
identitate a acestora, în vederea admiterii în circulație pe drumurile publice
din România
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. Se aprobă Ordonanța
Guvernului nr. 35 din 14 iulie 2005 pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere și
eliberarea cărții de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulație
pe drumurile publice din România, adoptată în temeiul art. 1 pct. III.8
din Legea nr. 209/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 27 iulie
2005, cu următoarele modificări și completări:
1. La articolul I punctul 3, după punctul 4 al articolului
11 se introduc punctele 510
cu următorul cuprins:
5. prima utilizare a unui vehicul punerea
în exploatare pentru prima dată a unui vehicul care nu se înmatriculează sau
înregistrează;
6. deținătorul omologării de tip persoana
juridică ce a obținut omologarea de tip. Persoana juridică poate fi
fabricantul vehiculului, reprezentantul acestuia sau importatorul, după caz;
7. cartea de identitate a vehiculului document
eliberat de R.A.R., care atestă faptul că un vehicul a fost omologat și îndeplinește
condițiile tehnice privind siguranța circulației, protecția mediului și
folosința conform destinației;
8. certificat de autenticitate document
eliberat de R.A.R. pentru un vehicul care a corespuns verificărilor
efectuate la certificarea autenticității;
9. omologarea de tip a unui vehicul omologare
acordată unui vehicul în ansamblul său, condiționată de existența tuturor
omologărilor de tip ale vehiculului în ceea ce privește sistemele,
echipamentele, componentele, piesele și entitățile tehnice, prevăzute în
legislația în vigoare în funcție de categoria vehiculului respectiv;
10. omologare de tip a unui vehicul în ceea ce privește
sistemele, echipamentele, componentele, piesele și entitățile tehnice procedura
administrativă prin care R.A.R. certifică faptul că un tip de vehicul
rutier îndeplinește condițiile tehnice, precum și alte condiții specifice
aplicabile pentru sistemul, echipamentul, componenta, piesa sau entitatea
tehnică respectivă, conform legislației în vigoare.
2. La articolul I punctul 4, alineatul (3) al
articolului 2 va avea următorul cuprins:
(3) În vederea eliberării cărții de identitate a
vehiculelor, R.A.R. asigură și încadrarea acestora din punct de vedere
tehnic, inclusiv în ceea ce privește nivelul emisiilor poluante. Caracteristicile
tehnice ale unui vehicul înscrise de R.A.R. în cartea de identitate
reprezintă datele oficiale de referință pentru acel vehicul.
3. La articolul I punctul 5, literele a)c) ale
articolului 3 vor avea următorul cuprins:
a) omologarea națională de tip a întregului vehicul procedura
administrativă prin care R.A.R. certifică faptul că un tip de vehicul
rutier îndeplinește condițiile tehnice, precum și alte condiții privind
admiterea în circulație, aplicabile conform legislației în vigoare;
b) omologarea individuală a unui vehicul procedura
administrativă prin care R.A.R. certifică faptul că un vehicul rutier
îndeplinește individual condițiile tehnice, precum și alte condiții privind
admiterea în circulație, aplicabile conform legislației în vigoare;
c) omologarea comunitară (CE) de tip a întregului
vehicul procedura administrativă prin care R.A.R. certifică
faptul că un tip de vehicul rutier îndeplinește condițiile tehnice, precum și
alte condiții privind admiterea în circulație, aplicabile conform legislației
în vigoare armonizate cu legislația comunitară în domeniu.
4. La articolul I punctul 6, literele b) și c) ale
alineatului (1) al articolului 4 vor avea următorul cuprins:
b) vehiculele rutiere utilizate care nu au mai fost
înmatriculate în România, cu excepția, de la data aderării României la Uniunea
Europeană, a vehiculelor prevăzute la art. 1 alin. (5);
c) vehiculele rutiere care au suferit modificări ale
caracteristicilor menționate în cartea de identitate a vehiculului.
5. La articolul I punctul 9, alineatele (1), (3) și
(5) ale articolului 7 vor avea următorul cuprins:
Art. 7. (1) Omologarea națională de tip a
unui vehicul în ceea ce privește sistemele, echipamentele, piesele,
componentele și entitățile tehnice ale acestuia se acordă de R.A.R., la cererea
fabricantului, a reprezentantului acestuia sau a importatorului, persoană
juridică română, dacă vehiculul îndeplinește condițiile tehnice, precum și alte
condiții aplicabile.
............................................................................................
(3) De la data aderării României la Uniunea Europeană,
omologarea comunitară (CE) de tip a unui vehicul în ceea ce privește
sistemele, componentele și entitățile tehnice ale acestuia se acordă de R.A.R.,
la cererea fabricantului sau a reprezentantului acestuia, dacă vehiculul
îndeplinește condițiile tehnice, precum și alte condiții aplicabile, armonizate
cu legislația comunitară în domeniu.
............................................................................................
(5) Omologarea internațională (CEE-ONU) de tip a unui
vehicul în ceea ce privește echipamentele, piesele și componentele acestuia se
acordă de R.A.R., la cererea fabricantului sau a reprezentantului acestuia,
dacă vehiculul îndeplinește condițiile tehnice, precum și alte condiții
aplicabile.
6. La articolul I punctul 11, alineatul (1) al
articolului 9 va avea următorul cuprins:
Art. 9. (1) Pentru menținerea în
circulație, vehiculele rutiere înmatriculate sau înregistrate în România, care
au suferit modificări ale caracteristicilor menționate în cartea de identitate
a vehiculului, trebuie supuse omologării individuale și modificării cărții de
identitate a vehiculului.
7. La articolul I punctul 14, litera a) a articolului
11 va avea următorul cuprins:
a) în cazul omologării individuale, precum și în cazul
vehiculelor rutiere deja înmatriculate sau înregistrate în România, dacă
vehiculul poate fi identificat și corespunde normelor tehnice de siguranță a
circulației, de protecție a mediului, precum și folosinței căreia îi este
destinat;.
8. La articolul I punctul 15, articolul 12 va avea
următorul cuprins:
Art. 12. (1) Vehiculele rutiere
prezentate în vederea omologării individuale sau eliberării cărții de identitate
a vehiculului, care nu pot fi identificate de R.A.R. din cauza lipsei sau
modificării numerelor de identificare a acestora, așa cum au fost ele realizate
de către constructor sau de către autoritățile competente, după caz, nu pot
obține eliberarea cărții de identitate a vehiculului și nici eliberarea
certificatului de autenticitate.
(2) Vehiculele rutiere înmatriculate sau înregistrate în
România, care nu pot fi identificate, nu pot obține eliberarea certificatului
de autenticitate și nici eliberarea/modificarea cărții de identitate a
vehiculului.
9. La articolul I punctul 16, alineatele (3), (5), (7) și
(8) ale articolului 13 vor avea următorul cuprins:
(3) Activitatea de certificare a autenticității se
efectuează prin metode nedistructive de către R.A.R.
................................................................................................................................................................
(5) Pentru vehiculele care corespund din punctul de vedere
al certificării autenticității, R.A.R. eliberează un certificat de
autenticitate.
................................................................................................................................................................
(7) Sunt exceptate de la certificarea autenticității
autovehiculele destinate exclusiv competițiilor sportive și vehiculele istorice.
(8) Certificatul de autenticitate al unui vehicul rutier
este valabil timp de 60 de zile calendaristice de la data eliberării acestuia.
10. La articolul I punctul 18, litera b) a
alineatului (1) al articolului 14 va avea următorul cuprins:
b) menținerea în circulație a unui vehicul care a suferit
modificări ale caracteristicilor menționate în cartea de identitate a
vehiculului, fără ca aceste modificări să fi fost menționate în certificatul de
înmatriculare;.
11. La articolul I punctul 19, literele s) și u) ale
alineatului (1) al articolului 15 vor avea următorul cuprins:
s) asigură modificarea cărții de identitate a vehiculelor
care au suferit modificări ale caracteristicilor menționate în cartea de
identitate a vehiculului;
............................................................................................
u) efectuează operațiunile impuse la certificarea
autenticității vehiculelor și eliberează certificatul de autenticitate sau nota
de constatare, după caz.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din
Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, DAN RADU RUȘANU |
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 13 decembrie 2005.
Nr. 374.