Legea nr. 363/2005
M. Of. nr. 1147 din 19 decembrie 2005
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL
L E G E
pentru modificarea şi completarea unor
acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor în vederea respectării
angajamentelor asumate de România pentru aderarea la Uniunea Europeană
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. – Legea nr. 296/2004
privind Codul consumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 593 din 1 iulie 2004, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 19 va avea următorul cuprins:
„Art. 19. – Guvernul elaborează prevederi privind
reguli de securitate şi reguli privind întocmirea documentelor de conformitate,
care asigură că produsele comercializate pe piaţă sunt sigure.“
2. Articolul 51 va avea următorul cuprins:
„Art. 51. – (1) Pentru produsele alimentare,
producătorul, astfel cum este definit în anexă, are obligaţia de a informa
despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi,
după caz, termenul de valabilitate ori data durabilităţii minimale, lista
ingredientelor, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare,
manipulare, depozitare sau păstrare, despre contraindicaţii, menţiuni
suplimentare pe grupe de produse, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege.
(2) Producătorul are obligaţia să-şi precizeze adresa pe
etichetă până la data aderării României la Uniunea Europeană.“
Art. II. – Ordonanţa Guvernului
nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 23 martie 1994, cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 7 litera a), liniuţa a cincea va avea
următorul cuprins:
„– să asigure, atât pe durata de fabricaţie, cât şi după
scoaterea din programul de fabricaţie, pentru perioada cel puţin egală cu
durata medie de utilizare, calculată de la data vânzării ultimelor produse,
direct sau prin terţi abilitaţi, piesele de schimb aferente şi service-ul
necesar produselor de folosinţă îndelungată;“.
2. La articolul 7 litera b), liniuţa a cincea va avea
următorul cuprins:
„– să asigure condiţiile tehnice stabilite de producător pe
timpul transportului, manipulării, depozitării şi desfacerii produselor;“.
3. La articolul 7 litera c), liniuţa a patra va avea
următorul cuprins:
„– să asigure, la prestarea serviciilor, condiţiile tehnice
stabilite de producător, precum şi condiţiile igienico-sanitare, conform
normelor în vigoare; se exceptează produsele şi serviciile alimentare.“
4. Articolul 20 va avea următorul cuprins:
„Art. 20. – Producătorul trebuie să informeze
despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi,
după caz, termenul de garanţie, de valabilitate sau data durabilităţii
minimale, principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia,
aditivii folosiţi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare,
manipulare, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii. Producătorul
are obligaţia să-şi precizeze adresa în elementele de identificare, până la
data aderării României la Uniunea Europeană.“
5. La articolul 502
alineatul
2, partea introductivă şi litera a) vor avea următorul cuprins:
„Sancţiunea complementară prevăzută la alin. 1 lit. a) poate
fi aplicată în cazurile în care se constată:
a) lipsa condiţiilor igienico-sanitare pentru produsele şi
serviciile nealimentare.“
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR ADRIAN NĂSTASE |
PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
Bucureşti, 13 decembrie 2005.
Nr. 363.