Legea nr. 358/2002

M. Of. nr. 476 din 3 iulie 2002

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR                                 SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Art. I. − Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, publicat ă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 9 aprilie 1996, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 18 va avea următorul cuprins:

„Art. 18. − În cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul art. 2, vor fi preluate de către Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale Arhivelor Naționale, iar cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de casele județene de pensii sau ale sectoarelor municipiului București, după caz.”

2. După articolul 18 se introduce articolul 181 cu următorul cuprins:

„Art. 181. − Creatorii și/sau deținătorii de documente, persoane juridice, care își schimbă regimul de proprietate sau își modifică obiectul de activitate, precum și noii deținători care preiau patrimoniul au obligația să dispună măsuri pentru păstrarea, conservarea și evidența arhivei, în condițiile prevăzute de lege. 

Unitățile prevăzute la alin. 1 sunt obligate să ia măsuri împotriva distrugerii, degradării, sustragerii ori comercializării fără drept a documentelor din arhivă. 

Documentele menționate la alin. 2 se depozitează în condiții și în locuri stabilite prin acte bilaterale încheiate cu reprezentanții Arhivelor Naționale sau ai direcțiilor județene ale Arhivelor Naționale, cu excepția celor cu valoare practic ă, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, care se depozitează la casele județene de pensii sau ale sectoarelor municipiului București. 

Carnetele de muncă se predau titularilor de drept ori succesorilor legali ai acestora, după caz.”

3. La articolul 29, după litera g) se introduce litera h) cu următorul cuprins:

„h) nerespectarea prevederilor art. 18 și 181

4. Alineatul 1 al articolului 30 va avea următorul cuprins:

„Contravențiile prevăzute la art. 29 se sancționează cu amendă de la 2.500.000 lei la 10.000.000 lei.”

5. Articolul 33 va avea următorul cuprins:

„Art. 33. − Contravențiilor prevăzute în prezenta lege le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.”

6. Articolul 34 va avea următorul cuprins:

„Art. 34. − Creatorii și/sau deținătorii de documente sunt obligați să comunice în scris, în termen de 30 de zile, Arhivelor Naționale sau, după caz, direcțiilor județene ale Arhivelor Naționale documentele care le atestă înființarea, reorganizarea sau desființarea, în condițiile legii, precum și măsurile dispuse în vederea arhivării documentelor create sau deținute de aceștia.”

Art. II. − Documentele ce urmează să fie depozitate la casele județene de pensii sau ale sectoarelor municipiului București, precum și procedura de predare-primire a acestora se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, elaborată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, la propunerea Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care va fi adoptată în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. 

 

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României. 

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

 

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 16 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României. 

 

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

ALEXANDRU ATHANASIU

 

București, 6 iunie 2002. 

Nr. 358.