Legea nr. 351/2004

M. Of. nr. 679 din 28 iulie 2004

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAȚILOR                     SENATUL

 

L E G E A   G A Z E L O R

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1. − (1) Prezenta lege stabilește cadrul legal necesar pentru desfășurarea activităților specifice sectorului gazelor naturale, în condiții de competitivitate și transparență.

(2) Politica energetică a statului în domeniul gazelor naturale trebuie să asigure satisfacerea cererii de gaze naturale pentru toate categoriile de consumatori, în condiții de creștere a eficienței energetice și prin constituirea unui cadru instituțional corespunzător.

Art. 2. − (1) Obiectivele și principiile prezentei legi sunt:

a) siguranța și continuitatea în alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor;

b) eficiența economică, în general, și eficiența energetică, în special;

c) protecția mediului;

d) protejarea intereselor legitime ale consumatorilor;

e) promovarea și asigurarea concurenței pe piața de gaze naturale;

f) armonizarea legislației naționale cu legislația comunitară în domeniu, cu respectarea principiului subsidiarității;

g) transparența prețurilor și a tarifelor reglementate la gazele naturale;

h) dezvoltarea sectorului gazelor naturale în condiții de eficiență economică și protecție a mediului;

i) asigurarea accesului nediscriminatoriu la sursele de gaze naturale;

j) interconectarea Sistemului național de transport al gazelor naturale la sistemele europene;

k) asigurarea condițiilor necesare pentru continuarea liberalizării pieței gazelor naturale și a accesului nediscriminatoriu al terților la conductele din amonte, depozitele de înmagazinare, sistemele de transport și de distribuție a gazelor naturale;

l) operarea instalațiilor tehnologice de suprafață din câmpurile de producție, a depozitelor de înmagazinare, a sistemelor de transport și de distribuție a gazelor naturale, în condiții de siguranță și eficiență;

m) asigurarea capacității de înmagazinare a gazelor naturale atât pentru nevoile curente, cât și pentru cele strategice.

(2) Realizarea obiectivelor prevăzute la alin. (1) revine Ministerului Economiei și Comerțului, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale și persoanelor juridice din sectorul gazelor naturale, potrivit statutului, competențelor și atribuțiilor acestora.

Art. 3. − În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc după cum urmează:

1. acces la depozite de înmagazinare − dreptul unui producător, furnizor, transportator, consumator eligibil și/sau al persoanelor juridice străine beneficiare ale tranzitului pe teritoriul României de a utiliza depozitele;

2. acces la sistemul de distribuție − dreptul unui furnizor și/sau consumator de a utiliza sistemul de distribuție;

3. acces la sistemul de transport − dreptul unui producător, distribuitor, operator de înmagazinare, furnizor, consumator și/sau al investitorilor de a utiliza sistemul de transport;

4. acord tehnic − acordul tehnic de exploatare a punctelor de predare/preluare comercială, aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, denumită în continuare ANRGN;

5. agent economic din sectorul gazelor naturale − persoană juridică care desfășoară cel puțin una dintre următoarele activități: producție, transport, distribuție, furnizare sau depozitare de gaze naturale, precum și activități de proiectare și execuție, aferente acestora;

6. aparat de utilizare − sistemul complex destinat să consume gaze naturale (combustibil sau materie primă), cu îndeplinirea condițiilor legale pentru funcționare, parte componentă a instalației de utilizare a gazelor naturale;

7. autorizație − actul administrativ individual emis de ANRGN, acordat unei persoane fizice/juridice;

8. aviz tehnic − documentul necesar obținerii unei autorizații, emis de către operatorul de sistem în urma analizei unei documentații de proiectare, care atestă respectarea condițiilor impuse de prescripțiile tehnice și de legislația în vigoare;

9. bunuri proprietate a terților − obiective componente ale Sistemului național de transport sau ale sistemelor de distribuție, puse în funcțiune până la data intrării în vigoare a prezentei legi, utilizate de către operatorii licențiați pentru realizarea serviciilor publice de interes național de transport sau de distribuție, bunuri neincluse în patrimoniul acestora;

10. capacitate disponibilă − capacitatea utilizabilă de transport, de distribuție sau a depozitului de înmagazinare, determinată în condițiile reglementărilor specifice, pe care operatorul sistemului o poate pune la dispoziție utilizatorilor sau consumatorilor;

11. cod − colecție de reglementări cu caracter tehnic și comercial, emise de autoritatea competentă, prin care se stabilesc reguli și proceduri obligatorii pentru agenții economici din sectorul gazelor naturale;

12. conductă de alimentare din amonte − conductă, inclusiv instalațiile, echipamentele și dotările aferente, prin care se asigură vehicularea gazelor naturale de la obiectivele de producție/înmagazinare până la sistemul de transport/distribuție;

13. conductă de interconectare − conductă de transport care traversează o frontieră dintre state pentru unicul scop al conectării sistemelor de transport naționale ale acestor state;

14. conductă magistrală − conductă care funcționează în regim de înaltă presiune, mai mare de 6 bari, inclusiv instalațiile, echipamentele și dotările aferente, prin care se asigură transportul gazelor naturale între punctele de preluare din conductele din amonte, punctele de predare la consumatorii distribuitori/furnizori și, respectiv, tranzitul între punctele de intrare și punctele de ieșire în/din țară;

15. conductă magistrală dedicată − conductă magistrală, incluzând instalațiile, echipamentele și dotările aferente, prin care se asigură, în exclusivitate, tranzitul gazelor naturale;

16. consumator − persoana fizică sau juridică care cumpără gaze naturale pentru consumul propriu;

17. consumator captiv − consumatorul care, din considerente de reglementare, nu poate alege furnizorul;

18. consumator eligibil − consumatorul care poate să aleagă furnizorul și care are acces la sistem în condițiile menționate în prezenta lege;

19. consumator casnic − consumatorul care achiziționează gaze naturale pentru consumul casnic propriu;

20. consumator noncasnic − consumatorul care achiziționează gaze naturale ce nu sunt destinate consumului casnic propriu;

21. depozit de înmagazinare subterană − spațiul din scoarța terestră având calități naturale sau dobândite ca urmare a unor operațiuni petroliere sau activități miniere anterioare, proprii pentru injectarea, stocarea și extragerea unor volume de gaze naturale;

22. dispecerizare − activitatea specifică de corelare și echilibrare permanentă și operativă, la nivelul sistemelor, a cantităților de gaze naturale intrate și, respectiv, ieșite, la parametrii rezultați din obligațiile de livrare, precum și luarea măsurilor de limitare a efectelor situațiilor excepționale, cum ar fi: temperaturi foarte scăzute, calamități naturale, avarii majore și altele asemenea, prin folosirea de mijloace specifice;

23. distribuția gazelor naturale − activitatea de vehiculare a gazelor naturale printr-un sistem de distribuție în regim de presiuni de până la 6 bari inclusiv;

24. furnizarea gazelor naturale − activitatea comercială de vânzare-cumpărare a gazelor naturale, desfășurată de o persoană juridică, în baza licenței de furnizare, în condițiile prezentei legi;

25. furnizor − persoană juridică titulară a licenței de furnizare, care comercializează gaze naturale, în baza unui contract de furnizare;

26. gaze naturale − gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;

27. gaz natural comprimat pentru vehicul (GNCV) − gazul natural stocat în butelii, prin comprimare la peste 200 de bari, în scopul utilizării drept combustibil pentru vehicule cu motoare termice;

28. gaz natural lichefiat (GNL) − gazul natural care, în urma unor procese specifice, este adus în stare lichidă și stocat în recipiente speciale;

29. gaz petrolier lichefiat (GPL) − amestecul de hidrocarburi cu conținut de peste 90% în volum al unei hidrocarburi aciclice nesaturate, alta decât etilena și propilena sau unul dintre izomerii lor izolați;

30. instalație de utilizare − ansamblul de conducte, aparate și accesorii, inclusiv focarul și coșul de evacuare a gazelor de ardere, situat după stația/postul de reglare a presiunii și măsurare a debitului, după caz, cu excepția aparatului de măsurare a debitului, care face parte din sistemul de distribuție;

31. instalație tehnologică de suprafață aferentă înmagazinării gazelor naturale − instalația utilizată pentru înmagazinarea gazelor naturale și care este exploatată de un titular de licență de înmagazinare a gazelor naturale, inclusiv instalațiile GNL utilizate pentru stocare;

32. înmagazinarea gazelor naturale − ansamblul de activități și operațiuni desfășurate de titularul licenței de înmagazinare pentru sau în legătură cu rezervarea capacității de depozitare în depozitele subterane și pentru injecția, depozitarea și extracția din aceste capacități a unor cantități determinate de gaze naturale;

33. întreprindere integrată pe verticală − întreprindere sau un grup de întreprinderi din sectorul gazelor naturale care îndeplinește cel puțin una dintre activitățile reglementate de transport, distribuție, GNL sau depozitare și cel puțin una dintre activitățile de producție ori de furnizare a gazelor naturale;

34. întreprindere integrată pe orizontală − întreprindere din sectorul gazelor naturale care desfășoară cel puțin una dintre activitățile de producție, transport, distribuție, furnizare sau depozitare a gazelor naturale, precum și o activitate din afara sectorului gazelor naturale;

35. licență − actul administrativ individual emis de ANRGN, care conferă titularului, persoană juridică, dreptul de a desfășura activități comerciale și/sau de prestări de servicii în legătură cu una sau mai multe dintre activitățile de furnizare, înmagazinare, transport, tranzit, dispecerizare și distribuție a gazelor naturale;

36. licență provizorie − actul administrativ individual emis de ANRGN, care conferă titularului dreptul de a participa la o licitație publică în vederea obținerii concesiunii serviciilor publice de distribuție a gazelor naturale;

37. magistrală directă − conductă de gaze naturale complementară sistemului interconectat, pentru alimentarea unui consumator elibigil direct din conductele din amonte sau din punctele de import;

38. monopol natural în domeniul gazelor naturale − situație în care serviciile de transport, înmagazinare sau de distribuție a gazelor naturale se asigură de către un singur operator pentru o zonă determinată;

39. operator de înmagazinare − persoană juridică titulară a licenței de înmagazinare;

40. operator de distribuție (distribuitor) − persoană juridică titulară a licenței de distribuție, în condițiile prezentei legi, care are ca specific activitatea de distribuție a gazelor naturale în una sau mai multe zone delimitate;

41. operator de transport (transportator) − persoană juridică titulară a licenței de transport, în condițiile prezentei legi, având ca obiect de activitate transportul gazelor naturale;

42. preț reglementat − prețul la care este realizată furnizarea către consumator, în baza unui contract-cadru, în condițiile stabilite de ANRGN;

43. racord − conducta de legătură între o ramură principală (conductă din amonte, conductă de transport, conductă de distribuție a gazelor naturale) și o stație de măsurare sau o stație de reglare, măsurare, predare a gazelor naturale, care alimentează un sistem de distribuție, un consumator sau un grup de consumatori;

44. rețea de transport și/sau de distribuție − ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale în regim de presiune, conform reglementărilor tehnice specifice;

45. rezervare de capacitate − menținerea unei părți din capacitatea disponibilă de transport/distribuție/înmagazinare la dispoziția utilizatorilor în vederea transportului/distribuției/ înmagazinării unei cantități de gaze naturale determinate;

46. sectorul gazelor naturale − ansamblul instalațiilor și activităților desfășurate de agenții economici pentru producția, transportul, tranzitul, înmagazinarea, distribuția, furnizarea și utilizarea gazelor naturale, precum și instalațiile și echipamentele folosite pentru realizarea acestor activități;

47. securitatea și continuitatea alimentării − totalitatea măsurilor luate de către operatorii licențiați în scopul satisfacerii cererii de gaze naturale a sistemului, al diversificării surselor și al asigurării livrărilor către clienți în condiții de siguranță;

48. servicii auxiliare − ansamblul de activități și operațiuni desfășurate de operatorul de transport/operatorul de distribuție/operatorul de înmagazinare pentru și în legătură cu echilibrarea sistemului de transport/sistemului de distribuție, după caz, dispecerizarea cantităților de gaze naturale notificate de utilizatori, inclusiv pentru acces;

49. serviciul public în sectorul gazelor naturale − obligația care constă în activitatea organizată și/sau autorizată de stat în vederea satisfacerii cerințelor de interes public din sectorul gazelor naturale;

50. siguranță − asigurarea continuității în furnizarea gazelor naturale la parametri optimi de funcționare și securitatea tehnică a obiectivelor;

51. sistem de distribuție − rețea de distribuție, respectiv ansamblul compus din conducte, instalații de reglare-măsurare, aparate și accesorii, care funcționează la presiunea de lucru de până la 6 bari inclusiv, cu excepția instalației de utilizare;

52. Sistemul național de transport (SNT) − rețea de transport al gazelor naturale, respectiv ansamblul de conducte magistrale, precum și instalațiile, echipamentele și dotările aferente acestora, care funcționează la presiune mai mare de 6 bari, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și transportul acestora în vederea livrării către distribuitori, consumatorii direcți, la înmagazinare, la export și către beneficiarii din terțe țări;

53. stocare în conductă − stocarea gazelor prin compresie în sistemele de transport și distribuție a gazelor, dar excluzând instalațiile rezervate pentru operatorii sistemului de transport care își realizează activitățile proprii;

54. transportul gazelor naturale − activitatea organizată pentru vehicularea gazelor naturale prin SNT;

55. zonă de protecție − zona adiacentă obiectivelor din sectorul gazelor naturale, extinsă în spațiu, în care se instituie interdicții privind accesul persoanelor, regimul activităților și al construcțiilor, stabilite prin norme tehnice;

56. zonă de siguranță − zona adiacentă obiectivelor din sectorul gazelor naturale, extinsă în spațiu, în care se instituie restricții și interdicții, în scopul asigurării funcționării normale și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului, stabilite prin norme tehnice; zona de siguranță cuprinde și zona de protecție.

CAPITOLUL II

Politici în domeniul gazelor naturale

Art. 4. − (1) Politica statului în domeniul gazelor naturale constă în stabilirea obiectivelor sectorului gazelor naturale și a modalităților optime de realizare a acestora, în condițiile asigurării unei dezvoltări durabile.

(2) Politica în domeniul gazelor naturale este elaborată pe baza Programului de guvernare, acceptat de Parlament, cu consultarea organismelor guvernamentale cu atribuții în domeniu și a societății civile, pentru un interval mediu, avându-se în vedere evoluțiile probabile pe termen lung și, în principal:

a) constituirea cadrului instituțional corespunzător, prin stabilirea organismelor și a autorității competente pentru realizarea acestei politici;

b) asigurarea securității în aprovizionarea cu gaze naturale;

c) prognozarea importurilor și a exporturilor de gaze naturale;

d) elaborarea programelor de dezvoltare în sectorul gazelor naturale;

e) asigurarea protecției mediului;

f) asigurarea transparenței prețurilor și a tarifelor reglementate la gazele naturale;

g) creșterea eficienței în producția, înmagazinarea, transportul, distribuția și utilizarea gazelor naturale;

h) dezvoltarea și asigurarea capacităților de depozitare a gazelor naturale;

i) precizarea liniilor directoare privind cercetarea și dezvoltarea specifică sectorului gazelor naturale și promovarea tehnologiilor avansate în domeniu;

j) dezvoltarea cooperării internaționale;

k) propuneri de reglementări specifice sectorului gazelor naturale.

(3) Guvernul, Ministerul Economiei și Comerțului și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale iau măsuri pentru realizarea obiectivelor înscrise în programul prevăzut la alin. (2) și examinează, anual sau ori de câte ori este necesar, stadiul îndeplinirii prevederilor acestuia.

Art. 5. − Ministerul Economiei și Comerțului elaborează politica în domeniul gazelor naturale și asigură ducerea la îndeplinire a acesteia, în condițiile prevederilor prezentei legi, având următoarele atribuții principale:

a) implementează politica energetică a Guvernului;

b) elaborează programe și planuri de măsuri pentru aplicarea politicii Guvernului în sectorul gazelor naturale;

c) asigură elaborarea de studii pe baza cărora urmează a fi stabilite prioritățile privind investițiile din sectorul gazelor naturale;

d) elaborează proiecte de acte normative pentru sectorul gazelor naturale, cu consultarea persoanelor interesate din sectorul gazelor naturale;

e) exercită calitatea de concedent pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale;

f) supraveghează aplicarea și respectarea măsurilor stabilite pentru protecția mediului de către participanții la activitățile din sectorul gazelor naturale;

g) asigură armonizarea cu standardele și reglementările Uniunii Europene în domeniul gazelor naturale și creează mecanismele necesare aplicării acestora;

h) elaborează și fundamentează, împreună cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și cu organizațiile patronale și sindicale, propunerile de politică socială specifice sectorului gazelor naturale, programele de asistență socială și medicală, de asigurări de risc și accidente, în vederea evitării riscurilor profesionale și a reabilitării celor care au suferit accidente de muncă și boli profesionale;

i) avizează, împreună cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, normativele de protecție a muncii în sectorul gazelor naturale.

CAPITOLUL III

Autoritatea de reglementare

Art. 6. − (1) Autoritatea competentă în sectorul gazelor naturale este ANRGN, instituție publică autonomă de interes național, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea primului-ministru, independentă din punct de vedere decizional, care își desfășoară activitatea în baza regulamentului propriu de organizare și funcționare.

(2) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale ANRGN se asigură integral din venituri proprii.

(3) Veniturile ANRGN provin din: tarife percepute pentru acordarea de autorizații și licențe, pentru prestări de servicii, precum și din contribuții ale organismelor internaționale sau ale agenților economici, potrivit prevederilor legale în vigoare privind finanțele publice.

(4) ANRGN are dreptul să înființeze structuri proprii teritoriale.

Art. 7. − ANRGN elaborează, aplică și monitorizează respectarea sistemului de reglementări obligatorii la nivel național, necesar pentru funcționarea sectorului și a pieței gazelor naturale în condiții de eficiență, siguranță, concurență, transparență, tratament nediscriminatoriu al participanților la piața de gaze naturale și de protecție a consumatorilor și a mediului.

Art. 8. − ANRGN are următoarele atribuții și responsabilități:

a) elaborează și propune spre aprobare Guvernului Regulamentul privind acordarea autorizațiilor și licențelor în sectorul gazelor naturale;

b) stabilește condițiile de valabilitate pentru autorizațiile și licențele acordate;

c) elaborează și aprobă regulamentele pentru autorizarea și verificarea personalului și a agenților economici care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în domeniul gazelor naturale și stabilește condițiile de valabilitate pentru autorizațiile acordate;

d) elaborează și aprobă reglementări și norme tehnice la nivel național care stabilesc criteriile de siguranță tehnică, cerințele tehnice minime de proiectare, execuție și exploatare, necesare pentru funcționarea în condiții de eficiență și siguranță a obiectivelor din domeniul gazelor naturale;

e) elaborează și propune spre aprobare Guvernului metodologia de emitere a atestatelor tehnice în sectorul gazelor naturale și participă, în condițiile legii, la activitatea de autorizare a laboratoarelor de analiză și încercări din domeniul gazelor naturale;

f) participă la elaborarea și aplicarea regulamentelor pentru atestarea verificărilor de proiecte;

g) elaborează și aprobă regulamente pentru atestarea experților în domeniul gazelor naturale;

h) elaborează și propune spre aprobare Guvernului regulamentele privind accesul terților la conductele din amonte, conductele de tranzit, la depozitele de înmagazinare, la sistemele de transport și de distribuție a gazelor naturale;

i) elaborează, aprobă și aplică reglementări pentru organizarea și funcționarea pieței de gaze naturale, privind asigurarea continuității și siguranței alimentării cu gaze naturale a consumatorilor;

j) asigură liberalizarea totală a pieței interne de gaze naturale;

k) aprobă regulamentele de programare, funcționare și dispecerizare a SNT și a depozitelor de înmagazinare a gazelor naturale, la propunerea operatorilor din sector;

l) elaborează, aprobă și aplică criterii și metode pentru aprobarea prețurilor și pentru stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale;

m) elaborează și aprobă contractele-cadru pentru furnizarea gazelor naturale, contractele-cadru pentru prestarea serviciilor de înmagazinare, de transport și de distribuție, precum și contractele-cadru pentru activitățile conexe, desfășurate în baza unor tarife reglementate;

n) elaborează, aprobă și urmărește aplicarea reglementărilor tehnice, comerciale, economice, operaționale, cu caracter obligatoriu, referitoare la parametrii de calitate ai serviciilor de transport, tranzit, înmagazinare, stocare, dispecerizare, distribuție și furnizare a gazelor naturale;

o) avizează, în condițiile legii, clauzele și condițiile specifice din contractele de concesiune a bunurilor, activităților și serviciilor din sectorul gazelor naturale;

p) monitorizează:

1. piața internă de gaze naturale;

2. respectarea reglementărilor privind organizarea și funcționarea pieței de gaze naturale;

3. respectarea reglementărilor privind accesul la conductele din amonte, depozitele de înmagazinare și la sistemele de transport și de distribuție;

4. respectarea criteriilor și a metodelor pentru aprobarea prețurilor și pentru stabilirea tarifelor reglementate în sectorul gazelor naturale;

5. aplicarea regulilor privind gestionarea și alocarea capacităților de interconectare, împreună cu autoritatea sau cu autoritățile de reglementare din statele cu care există interconectare;

6. modul de rezolvare a problemei capacității supraaglomerate a SNT al gazelor naturale;

7. publicarea informațiilor de interes de către operatorii sistemelor de transport și de distribuție privind conductele de interconectare, utilizarea rețelei și alocarea capacității către părțile interesate, ținând cont de necesitatea de a păstra confidențialitatea datelor cu caracter comercial;

8. separarea efectivă a conturilor pentru activitățile de înmagazinare, transport, distribuție și furnizare a gazelor naturale și GNL − gaz natural lichefiat, GPL − gaz petrolier lichefiat, GNCV − gaz natural comprimat pentru vehicule, pentru evitarea subvențiilor încrucișate între acestea;

9. respectarea de către operatorii licențiați a condițiilor de valabilitate pentru licențe;

10. activitatea operatorilor licențiați pentru asigurarea securității și continuității în furnizarea gazelor naturale;

q) soluționează divergențe privind refuzul de acces la SNT al gazelor naturale/sistemele de distribuție a gazelor naturale;

r) mediază neînțelegerile precontractuale în sectorul gazelor naturale, conform procedurilor proprii;

s) elaborează, aprobă și aplică Regulamentul de constatare, notificare și sancționare a abaterilor de la reglementările emise în domeniul gazelor naturale;

ș) elaborează regulamentul de organizare și funcționare propriu și stabilește responsabilitățile personalului, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;

t) protejează interesele legitime ale consumatorilor din sectorul gazelor naturale;

ț) derulează programe specifice, inclusiv programe de asistență și expertiză conforme domeniului de activitate, aprobate de Guvern;

u) creează baza de date necesară pentru desfășurarea activității sale și pentru furnizarea de informații altor organisme implicate în elaborarea strategiei de dezvoltare a sectorului gazelor naturale, precum și în activitatea de comerț internațional cu gaze naturale;

v) colaborează cu:

1. autoritățile de reglementare în domeniul gazelor naturale din alte state;

2. organele de specialitate ale administrației publice centrale sau locale;

3. asociații ale consumatorilor de gaze naturale;

4. operatorii de servicii din sectorul gazelor naturale, asociațiile profesionale și asociațiile patronale din sectorul gazelor naturale, din țară și din alte state;

w) elaborează, aprobă și aplică regulamentele privind organizarea și funcționarea Comitetului de reglementare și a Consiliului consultativ;

x) stabilește, pentru operatorii licențiați, obiectivele privind asigurarea securității și continuității în furnizarea de gaze naturale, precum și condițiile și procedura de desemnare a furnizorului de ultimă instanță;

y) instruiește și perfecționează continuu personalul propriu;

z) avizează, pentru fiecare perioadă de reglementare pentru care se stabilesc tarife și prețuri reglementate, programele de investiții ale operatorilor licențiați, în vederea recunoașterii costurilor și încadrării acestora în tarifele și prețurile aprobate.

Art. 9. − (1) În vederea exercitării atribuțiilor sale, ANRGN are dreptul de acces la informațiile și documentele legate de domeniul de activitate al agenților economici, inclusiv la evidențele contabile ale acestora.

(2) ANRGN are dreptul să facă publice orice date sau informații, cu excepția datelor comerciale declarate ca având caracter confidențial.

Art. 10. − (1) ANRGN este condusă de un președinte și un vicepreședinte, numiți prin decizie a primului-ministru, pe o perioadă de 5 ani. Președintele reprezintă ANRGN în relațiile cu terții.

(2) Calitatea de președinte și de vicepreședinte este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice, cu excepția activității didactice, în condițiile legii. Președintelui și vicepreședintelui le sunt interzise exercitarea activităților de comerț în domeniul gazelor naturale și participarea la administrarea sau la conducerea unor societăți comerciale, regii autonome sau a unor organizații cooperatiste.

(3) Mandatele președintelui și al vicepreședintelui încetează:

a) prin demisie;

b) datorită imposibilității de exercitare a mandatului, constând într-o indisponibilitate pe o perioadă mai mare de 60 de zile consecutive;

c) la survenirea unei incompatibilități dintre cele prevăzute la alin. (2);

d) prin revocare, potrivit legii;

e) prin deces.

(4) În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite ordine și decizii.

(5) Ordinele și deciziile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6) Ordinele și deciziile emise de către președintele ANRGN pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la data la care au fost comunicate părților interesate sau de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă au caracter normativ.

Art. 11. − (1) Pentru activitățile de reglementare și de acordare de autorizații și licențe se constituie un comitet de reglementare format din președinte, vicepreședinte și 3 membri din personalul ANRGN, numiți prin decizie a președintelui ANRGN.

(2) Ordinele și deciziile supuse aprobării în Comitetul de reglementare sunt adoptate cu votul a cel puțin 3 membri ai acestuia.

(3) Membrii Comitetului de reglementare au dreptul la o indemnizație de ședință egală cu 5% din salariul de bază al președintelui ANRGN, fără a depăși lunar 10% din acesta.

(4) Incompatibilitățile prevăzute la art. 10 alin. (2) sunt aplicabile și membrilor Comitetului de reglementare.

Art. 12. − (1) Comitetul de reglementare al ANRGN este asistat de un consiliu consultativ format din 9 membri, numiți prin ordin al ministrului de resort, pe baza propunerilor primite din partea:

a) asociațiilor patronale din domeniul gazelor naturale − un membru;

b) organizațiilor sindicale din domeniul gazelor naturale − 2 membri;

c) societăților de transport al gazelor naturale − un membru;

d) societăților de înmagazinare a gazelor naturale − un membru;

e) societăților de distribuție a gazelor naturale − un membru;

f) asociațiilor consumatorilor de gaze naturale − un membru;

g) Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor − un membru;

h) Ministerului Economiei și Comerțului − un membru.

(2) Consiliul consultativ asigură armonizarea intereselor agenților economici din sector cu cele ale consumatorilor de gaze naturale, evaluează impactul reglementărilor ANRGN și face propuneri de îmbunătățire a acestora, potrivit regulamentului de organizare și funcționare propriu.

(3) Membrii Consiliului consultativ au dreptul la o indemnizație de ședință egală cu 5% din salariul de bază al președintelui ANRGN, fără a depăși lunar 10% din acesta.

Art. 13. − (1) Personalul ANRGN este angajat, promovat și eliberat din funcție în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare și funcționare, ale contractului colectiv de muncă la nivelul ANRGN și ale reglementărilor legale în vigoare privind legislația muncii.

(2) Confidențialitatea tuturor informațiilor obținute în cursul sau ca urmare a exercitării atribuțiilor de serviciu în cadrul ANRGN este obligatorie pentru tot personalul acesteia și pentru membrii Consiliului consultativ, în condițiile legii.

Art. 14. − (1) Drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivelul ANRGN.

(2) Salarizarea personalului ANRGN se face potrivit reglementărilor în vigoare pentru instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii.

Art. 15. − Contractul colectiv de muncă la nivelul ANRGN va fi negociat și înregistrat conform prevederilor legale.

Art. 16. − (1) ANRGN întocmește anual bugetul propriu de venituri și cheltuieli, în conformitate cu legislația în vigoare, aprobat prin hotărâre a Guvernului.

(2) Soldurile anuale rezultate din execuția bugetului de venituri și cheltuieli al ANRGN rămân la dispoziția acesteia și se vor folosi în anul următor cu aceeași destinație.

CAPITOLUL IV

Prevederi generale privind producția, transportul, tranzitul, distribuția, înmagazinarea subterană și furnizarea gazelor naturale

Art. 17. − Obligațiile comune ale titularilor de licențe din sectorul gazelor naturale, indiferent de forma de proprietate sau de regimul juridic al acestora, sunt următoarele:

a) să întocmească, să prezinte spre verificare ANRGN și să publice rapoarte contabile anuale, în conformitate cu legislația în vigoare; în sistemul de contabilitate internă a acestora se vor ține conturi separate pentru activitățile de înmagazinare, producție, transport, distribuție și furnizare a gazelor naturale, asemenea evidenței contabile specifice corespunzătoare activităților respective realizate de operatorii din sector, în vederea evitării discriminării, subvenționării încrucișate și denaturării concurenței;

b) să păstreze confidențialitatea informațiilor comerciale obținute de la terți;

c) să furnizeze informații necesare pentru accesul eficient la sistem al celorlalți operatori licențiați și solicitanților/utilizatorilor din sectorul gazelor naturale;

d) să dețină toate autorizațiile și licențele prevăzute de legislația în vigoare;

e) să respecte condițiile de valabilitate asociate autorizațiilor și licențelor emise de ANRGN;

f) să avizeze proiectele și să urmărească execuția lucrărilor în sectorul gazelor naturale, în limitele drepturilor conferite prin licență;

g) să ia toate măsurile necesare în vederea trecerii la măsurarea cantităților de gaze naturale în unități de energie, astfel încât, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, facturarea cantităților de gaze naturale să se facă în baza energiei conținute de acestea;

h) să pună la dispoziție ANRGN copii de pe toate contractele de import și, la cerere, contractele de tranzit al gazelor naturale, după caz;

i) să solicite ANRGN, pentru fiecare perioadă de reglementare pentru care se stabilesc tarife și prețuri reglementate, avizarea programelor de investiții, în vederea recunoașterii costurilor și încadrării acestora în tarifele sau prețurile aprobate; solicitarea avizului se realizează cu cel puțin 60 de zile anterior termenului de depunere a fundamentărilor pentru tarifele sau prețurile reglementate.

Art. 18. − Producătorul de gaze naturale este persoana juridică titulară de acord petrolier, de autorizație pentru înființarea instalațiilor tehnologice de suprafață aferente activității de producție, după caz, de autorizație de funcționare a instalațiilor tehnologice de suprafață aferente activității de producție și titulară de licență de furnizare, în condițiile prezentei legi, care are ca specific activitatea de producție a gazelor naturale.

Art. 19. − Obligațiile principale ale producătorului de gaze naturale sunt:

a) să asigure operarea, întreținerea, reabilitarea și modernizarea instalațiilor tehnologice de suprafață aferente extracției, tratării, comprimării și măsurării gazelor naturale în condiții de siguranță, eficiență și de protecție a mediului;

b) să asigure accesul furnizorilor și al consumatorilor eligibili la conductele din amonte în condiții nediscriminatorii, conform reglementărilor specifice.

Art. 20. − Principalele drepturi ale producătorului de gaze naturale sunt:

a) să elaboreze norme tehnice specifice activității proprii și să le supună spre aprobare ANRGN;

b) să comercializeze gazele naturale rezultate ca urmare a procesului de extracție;

c) să întrerupă funcționarea instalațiilor pentru timpul strict necesar, în vederea executării lucrărilor de întreținere și de reparații, precum și în alte situații prevăzute de lege, cu anunțarea prealabilă a dispecerilor sistemelor afectate și, după caz, a consumatorilor;

d) să refuze accesul terților la conductele din amonte, conform prevederilor art. 64.

Art. 21. − (1) Activitatea de transport al gazelor naturale constituie serviciu public de interes național.

(2) Lucrările de realizare, reabilitare, retehnologizare, exploatare și întreținere a obiectivelor/sistemelor de transport de gaze naturale sunt lucrări de utilitate publică.

Art. 22. − În vederea asigurării independenței operatorului de transport, se aplică următoarele criterii minime:

a) persoanele care asigură conducerea operatorului de transport nu pot face parte din structurile întreprinderii integrate din sectorul gazelor naturale în care răspund, direct sau indirect, de coordonarea furnizării gazelor naturale;

b) operatorul de transport trebuie să aibă drepturi efective de luare a deciziilor, independent de întreprinderea integrată din sectorul gazelor naturale, cu privire la activele necesare pentru exploatarea, întreținerea sau dezvoltarea rețelei de transport;

c) operatorul de transport stabilește un program de măsuri, astfel încât să existe garanția că practicile discriminatorii sunt excluse, și asigură condițiile monitorizării acestuia.

Art. 23. − (1) Punctele de delimitare ale SNT sunt de la robinetul de la ieșirea din stația de reglare-măsurare-predare aparținând producătorilor sau operatorilor sistemelor de înmagazinare, respectiv punctul de trecere a frontierei în cazul conductelor de interconectare la sistemele de transport din țările vecine, până la robinetul de la ieșirea din stația de reglare-măsurare-predare aparținând operatorului de transport, respectiv punctul de trecere a frontierei în cazul conductelor de interconectare la sistemele de transport din țările vecine.

(2) SNT face parte din proprietatea publică a statului, fiind de importanță strategică.

Art. 24. − Operatorul SNT nu se va angaja, în mod direct sau indirect, în operațiuni de exploatare, extracție, distribuție și furnizare la consumatori a gazelor naturale, inclusiv prin deținerea de acțiuni sau pachete de acțiuni ori printr-un contract de administrare în care sunt implicate persoanele juridice care desfășoară astfel de activități.

Art. 25. − Operatorul SNT are obligația de a asigura:

a) operarea SNT și asigurarea echilibrului fizic al acestuia, respectiv programarea, dispecerizarea și funcționarea SNT în condiții de siguranță;

b) întreținerea, reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea SNT în condiții de siguranță, eficiență și de protecție a mediului;

c) realizarea, întreținerea și dezvoltarea unui sistem informatic de monitorizare, comandă și achiziție de date, care să permită monitorizarea și conducerea operativă a funcționării SNT al gazelor naturale;

d) accesul terților la SNT, conform unor reglementări specifice, în condiții nediscriminatorii, în limitele capacităților de transport și cu respectarea regimurilor tehnologice;

e) elaborarea și aplicarea regimurilor optime de transport și de livrare pentru cantitățile de gaze naturale notificate de producători, furnizori, operatori de înmagazinare și/sau consumatori, pentru o anumită perioadă, conform contractelor încheiate;

f) elaborarea și actualizarea acordurilor tehnice de exploatare în zona de graniță, în cazul în care furnizorul este un exportator sau un beneficiar de tranzit de gaze naturale pe teritoriul României;

g) întocmirea și urmărirea bilanțului de gaze naturale intrate în sistem și, respectiv, ieșite din sistem;

h) elaborarea Programului de dezvoltare propriu privind SNT − pentru obiectivele care nu au fost precizate prin acordul de concesiune −, în concordanță cu nivelul actual al consumului și având în vedere dezvoltarea de noi zone de consum și evoluția celor existente, în condiții de eficiență economică și de siguranță în exploatare;

i) deținerea în depozitele subterane a cantităților necesare asigurării permanente a echilibrului fizic al SNT, în condițiile unor reglementări specifice emise de ANRGN;

j) nivelul de odorizare a gazelor naturale corespunzător reglementărilor în vigoare.

Art. 26. − Operatorul SNT are, în principal, următoarele drepturi:

a) să perceapă tarife nediscriminatorii, corespunzătoare serviciilor prestate, să limiteze și/sau să întrerupă prestarea serviciului în caz de neplată, conform reglementărilor ANRGN aplicabile;

b) prin derogare de la prevederile art. 24, să comercializeze cantitățile proprii de gaze naturale primite ca plată pentru serviciile de tranzit;

c) să refuze accesul terților la SNT, în condițiile prevăzute la art. 64;

d) să întrerupă sau să limiteze transportul gazelor naturale în condițiile în care sunt periclitate siguranța și integritatea sistemului de transport, conform reglementărilor specifice;

e) să întrerupă funcționarea instalațiilor pentru timpul strict necesar, în vederea executării lucrărilor de întreținere și de reparații, precum și în alte situații prevăzute de lege, cu anunțarea prealabilă a dispecerilor sistemelor afectate și, după caz, a consumatorilor;

f) să elaboreze norme tehnice specifice activității proprii și să le supună spre aprobare ANRGN;

g) să elaboreze reglementări obiective, transparente și nediscriminatorii pentru echilibrarea sistemului de transport al gazelor naturale, inclusiv propuneri pentru fundamentarea tarifelor care trebuie plătite de utilizatorii de sistem în cazul dezechilibrului energetic, și să le supună spre aprobare ANRGN;

h) să stocheze gaze naturale în SNT, în condițiile unor reglementări specifice emise de ANRGN;

i) prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, să folosească, cu acordul autorității publice locale, cu titlu gratuit, terenurile proprietate publică locală ocupate de obiectivele SNT, precum și pe cele utilizate pentru lucrările de execuție, exploatare, întreținere și reparații;

j) prin exceptare de la prevederile art. 24, să efectueze operațiuni comerciale de cumpărare-vânzare a gazelor naturale, în condițiile stabilite și în limitele aprobate de ANRGN, strict în vederea asigurării echilibrului fizic și menținerii în parametri operaționali a SNT; evidențele contabile privind astfel de operațiuni vor fi ținute distinct de cele privind activitatea de transport.

Art. 27. − Tranzitul de gaze naturale constă în transportul prin SNT și/sau prin conducte magistrale dedicate acestui scop peste teritoriul României, cu sau fără transbordare, al gazelor naturale provenite din alt stat și destinate unui stat terț.

Art. 28. − Tranzitul de gaze naturale se efectuează pe baze juridice și comerciale, cu respectarea legislației în vigoare și a acordurilor internaționale la care România este parte.

Art. 29. − Activitatea de tranzit al gazelor naturale prin conductele existente este asigurată de către operatorul SNT, care poate realiza inclusiv lucrări de dezvoltare a capacităților de tranzit.

Art. 30. − (1) Operatorul SNT va asigura, în limitele capacităților disponibile, accesul terților la SNT în scopul tranzitării gazelor naturale provenite dintr-un alt stat și destinate unui stat terț.

(2) Accesul terților la SNT în scopul tranzitării gazelor naturale se realizează conform reglementărilor specifice emise de ANRGN.

(3) Contractele viitoare de tranzit și orice alocare de capacități prin aceste contracte se vor realiza cu respectarea dreptului de acces la rețea al terților, în conformitate cu reglementări specifice elaborate de ANRGN.

Art. 31. − Delimitarea sistemelor de distribuție de cele de transport/producție și de cele ale consumatorilor se face de la robinetul aflat la ieșirea din stația de reglaremăsurare-predare a transportatorului/producătorului sau a altui distribuitor până la ieșirea din stațiile/posturile de reglare/măsurare sau, după caz, la ieșirea din robinetul de branșament la consumatori.

Art. 32. − Activitatea de distribuție a gazelor naturale constituie serviciu public de interes național.

Art. 33. − (1) Serviciul public de distribuție a gazelor naturale se concesionează conform prevederilor legale în vigoare pentru una sau mai multe zone delimitate − unități administrativ-teritoriale (municipiu, oraș, comună).

(2) Concedentul serviciului de distribuție, în condiții justificate, poate decide organizarea licitației de concesionare a serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru una sau mai multe localități aferente unei unități administrativ-teritoriale, din cadrul căreia, pentru cel puțin o localitate, serviciul de distribuție a fost deja concesionat.

(3) Participanții la licitația de concesionare a serviciului de distribuție a gazelor naturale trebuie să dețină licență provizorie în sectorul gazelor naturale emisă de ANRGN.

Art. 34. − În vederea asigurării independenței operatorului de distribuție, se aplică următoarele criterii minime:

a) persoanele care asigură conducerea operatorului de distribuție nu pot face parte din structurile întreprinderii integrate din sectorul gazelor naturale în care răspund, direct sau indirect, de coordonarea producției și furnizării gazelor naturale;

b) operatorul de distribuție trebuie să aibă drepturi efective de luare a deciziilor, independent de întreprinderea integrată din sectorul gazelor naturale, cu privire la activele necesare pentru exploatarea, întreținerea sau dezvoltarea rețelei de distribuție;

c) operatorul de distribuție stabilește un program de măsuri, astfel încât să existe garanția că practicile discriminatorii sunt excluse, și asigură condițiile monitorizării acestuia.

Art. 35. − Distribuitorul de gaze naturale are, în principal, următoarele obligații:

a) să opereze, să întrețină, să repare, să modernizeze și să dezvolte sistemul de distribuție în condiții de siguranță, eficiență economică și de protecție a mediului, activitățile urmând a fi desfășurate în baza autorizațiilor specifice pentru proiectare și execuție a sistemelor de alimentare cu gaze naturale, iar operarea urmând a se desfășura în baza licenței de distribuție;

b) să asigure nivelul de odorizare a gazelor naturale corespunzător reglementărilor în vigoare, în baza contractelor de prestări de servicii încheiate cu operatorul SNT, și, acolo unde este cazul, prin odorizare suplimentară în stațiile de reglare de sector;

c) să realizeze interconectări cu alte sisteme, după caz, și să asigure capacitatea sistemului de distribuție pe termen lung;

d) să asigure accesul terților la sistemele de distribuție, în condiții nediscriminatorii, în limitele capacităților de distribuție, cu respectarea regimurilor tehnologice, conform reglementărilor specifice elaborate de ANRGN;

e) să întocmească și să urmărească bilanțul de gaze naturale intrate și ieșite din sistemul propriu;

f) să evite subvenția încrucișată între categoriile de consumatori cu privire la repartizarea costurilor pentru rezervarea capacității de distribuție;

g) să preia pentru o perioadă determinată,  la solicitarea și conform reglementărilor ANRGN, operarea unui sistem de distribuție al cărui operator inițial a fost sancționat cu retragerea licenței de distribuție;

h) să asigure echilibrul permanent al sistemului operat;

i) să asigure condițiile de securitate în alimentarea cu gaze naturale.

Art. 36. − Distribuitorul de gaze naturale are, în principal, următoarele drepturi:

a) să desfășoare activități comerciale legate de serviciul de distribuție a gazelor naturale;

b) să încaseze contravaloarea tarifelor corespunzătoare serviciilor prestate, să limiteze și/sau să întrerupă prestarea serviciului în caz de neplată, conform reglementărilor ANRGN aplicabile;

c) prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 219/1998, să folosească, cu acordul autorității publice locale, cu titlu gratuit, terenurile proprietate publică locală ocupate de obiectivele sistemului de distribuție, precum și pe cele utilizate pentru realizarea lucrărilor de execuție, operare, întreținere și reparații, în condițiile legii;

d) să întrerupă funcționarea obiectivelor sistemului de distribuție și alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor pentru timpul strict necesar executării lucrărilor de întreținere și reparații, precum și în alte situații prevăzute de prezenta lege sau în caz de forță majoră, cu anunțarea prealabilă a dispecerilor sistemelor afectate și, după caz, a consumatorilor;

e) să aibă acces la instalațiile de utilizare ale consumatorului conform contractelor și, ori de câte ori este necesară intervenția, potrivit legii;

f) să sisteze alimentarea cu gaze naturale a aparatelor de utilizare care nu respectă prevederile legislației în vigoare;

g) să stocheze gaze naturale în sistemele de distribuție, în condițiile unor reglementări specifice emise de ANRGN;

h) să refuze accesul la sistemul de distribuție în condițiile prevăzute la art. 64;

i) să elaboreze norme tehnice specifice activității proprii și să le supună spre aprobare ANRGN.

Art. 37. − Gazele naturale se înmagazinează în scopul:

a) asigurării securității în alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor;

b) armonizării variațiilor consumului sezonier, zilnic și orar cu sursele de gaze disponibile;

c) asigurării permanente a echilibrului fizic al SNT;

d) realizării serviciului public obligatoriu;

e) asigurării consumului propriu de către consumatorii eligibili;

f) realizării altor activități comerciale.

Art. 38. − Operatorul de înmagazinare are, în principal, următoarele obligații:

a) operarea, întreținerea, reabilitarea și modernizarea instalațiilor tehnologice de suprafață aferente depozitelor de înmagazinare, în condiții de siguranță, eficiență și de protecție a mediului;

b) asigurarea accesului terților la depozitele de înmagazinare, în condiții nediscriminatorii, conform reglementărilor specifice emise de ANRGN.

Art. 39. − Operatorul depozitului de înmagazinare are, în principal, următoarele drepturi:

a) să încaseze tariful aferent prestării serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale, să limiteze și/sau să întrerupă prestarea serviciului în caz de neplată, conform reglementărilor ANRGN;

b) să elaboreze norme tehnice specifice activității proprii și să le supună spre aprobare ANRGN;

c) să întrerupă funcționarea instalațiilor pentru timpul strict necesar, în vederea executării lucrărilor de întreținere și de reparații, precum și în alte situații prevăzute de lege, cu anunțarea prealabilă a dispecerilor sistemelor afectate și, după caz, a consumatorilor;

d) să refuze în mod justificat accesul terților la depozitele de înmagazinare.

Art. 40. − Furnizorul de gaze naturale are, în principal, următoarele obligații:

a) să desfășoare activitatea de comercializare a gazelor naturale pe bază de contracte comerciale, cu precizarea că pentru piața reglementată contractele se încheie cu respectarea prevederilor contractelor-cadru;

b) să respecte standardele de performanță pentru serviciul de furnizare;

c) să asigure, în baza contractelor-cadru de furnizare a gazelor naturale pentru piața reglementată, furnizarea gazelor naturale pentru consumatorii captivi situați în zonele pentru care furnizorul deține și licență de distribuție a gazelor naturale;

d) să asigure continuitatea și siguranța în furnizarea gazelor naturale contractate.

Art. 41. − Furnizorul de gaze naturale are, în principal, următoarele drepturi:

a) să încaseze contravaloarea gazelor naturale furnizate, conform contractelor încheiate cu consumatorii eligibili, operatorii de sistem și/sau cu alți furnizori;

b) să încaseze contravaloarea gazelor naturale furnizate în regim reglementat, conform prețurilor stabilite de ANRGN și prevederilor contractelor-cadru;

c) să limiteze și/sau să sisteze furnizarea gazelor naturale la consumatori/operatori de sistem și/sau alți furnizori, în condițiile specificate în contracte.

Art. 42. − Consumatorul nu are dreptul să vândă gazele naturale achiziționate, acestea fiind utilizate pentru consumul propriu.

CAPITOLUL V

Autorizații și licențe

Art. 43. − În vederea înființării, funcționării și/sau modificării unor capacități de producție, transport, înmagazinare/stocare, tranzit și distribuție a gazelor naturale, precum și pentru a desfășura activități de furnizare, transport, înmagazinare/stocare, tranzit și distribuție în sectorul gazelor naturale, persoanele juridice române sau străine au obligația deținerii de autorizații și/sau de licențe emise de ANRGN în baza unui regulament specific.

Art. 44. − Sunt supuse regimului de autorizare în sectorul gazelor naturale:

a) instalațiile tehnologice de suprafață aferente activității de producție;

b) instalațiile tehnologice de suprafață aferente activității de înmagazinare/stocare;

c) capacitățile de transport;

d) capacitățile de tranzit;

e) capacitățile de dispecerizare;

f) capacitățile de distribuție.

Art. 45. − Autorizațiile pentru obiectivele din sectorul gazelor naturale sunt:

a) de înființare;

b) de funcționare;

c) de modificare.

Art. 46. − Tipurile de licențe sunt:

a) de furnizare;

b) de transport;

c) de înmagazinare;

d) de dispecerizare;

e) de distribuție;

f) de tranzit.

Art. 47. − (1) ANRGN poate refuza acordarea unei autorizații/licențe în următoarele cazuri:

a) neîndeplinirea de către solicitant a uneia dintre condițiile prevăzute în regulamentele specifice;

b) solicitantul se află în procedură de reorganizare judiciară sau de faliment;

c) solicitantului i-a fost retrasă de către ANRGN o autorizație/licență în ultimii 5 ani;

d) pentru construirea și exploatarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale într-o zonă delimitată pentru care a fost emisă autorizație/licență unui alt agent economic.

(2) Motivele pentru care se refuză acordarea unei autorizații/licențe sunt obiective și nediscriminatorii și sunt aduse la cunoștință solicitantului, acesta putând acționa la instanța judecătorească de contencios administrativ, în condițiile legii.

Art. 48. − (1) În cazul în care ANRGN desemnează, pentru o perioadă determinată, un distribuitor să preia operarea unui sistem de distribuție a gazelor naturale, ca urmare a retragerii licenței de distribuție de la operatorul precedent, autorizația de funcționare va fi transferată noului distribuitor.

(2) Operatorul de distribuție căruia i s-a retras licența de distribuție este obligat să pună la dispoziție noului operator registrele, înregistrările și informațiile aflate în posesia sa, necesare îndeplinirii neîntrerupte a obligațiilor ce decurg din prestarea serviciului de distribuție.

Art. 49. − În vederea proiectării și execuției unor obiective/sisteme de producție, de înmagazinare/stocare, de transport, de distribuție și a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, persoanele juridice au obligația de a deține autorizații emise de ANRGN în baza unui regulament specific.

Art. 50. − Obiectivele din sectorul gazelor naturale, precum și lucrările de modificare, modernizare sau extindere a acestora vor fi proiectate și executate de persoane juridice autorizate.

Art. 51. − Persoanele juridice au obligația de a deține autorizațiile necesare în vederea proiectării și execuției pentru următoarele obiective din sectorul gazelor naturale:

a) instalații tehnologice de suprafață, stații de comprimare a gazelor naturale, conducte din amonte și racorduri aferente producției și/sau înmagazinării/stocării gazelor naturale;

b) conducte de transport al gazelor naturale și stații de comprimare aferente SNT;

c) racorduri de înaltă presiune și stații de reglare-măsurare aferente SNT;

d) sisteme de distribuție a gazelor naturale, executate din oțel și/sau din polietilenă;

e) branșamente executate din oțel și/sau din polietilenă și stații și/sau posturi de reglare;

f) instalații de utilizare a gazelor naturale industriale și neindustriale.

Art. 52. − Înainte de execuția lucrărilor pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale, proiectele se verifică de către verificatori atestați conform reglementărilor în vigoare și se avizează de către operatorii licențiați care urmează să exploateze obiectivele din sectorul gazelor naturale.

Art. 53. − În vederea proiectării, execuției și/sau exploatării unor obiective/sisteme de producție, de înmagazinare/stocare, de transport, de distribuție și a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, persoanele fizice au obligația de a deține calitatea de instalator autorizat, acordată de ANRGN în baza unui regulament specific.

Art. 54. − Criteriile și procedurile privind acordarea autorizațiilor/licențelor sunt obiective și nediscriminatorii și se fac publice de către ANRGN.

Art. 55. − Motivele pentru care se refuză acordarea unei autorizații/licențe sunt aduse la cunoștință solicitantului.

CAPITOLUL VI

Atestarea în sectorul gazelor naturale

Art. 56. − Echipamentele, instalațiile, aparatele, produsele și procedeele utilizate în sectorul gazelor naturale trebuie atestate tehnic în baza unei metodologii elaborate de ANRGN și aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Art. 57. − Proiectele obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale (producție, înmagazinare/stocare, transport și/sau distribuție) vor fi verificate de către persoane fizice atestate, conform reglementărilor în vigoare, care dețin calitatea de verificatori de proiecte.

Art. 58. − Verificarea proiectelor de către personalul atestat conform reglementărilor în vigoare nu poate fi extinsă și la proiectele a căror verificare este reglementată prin legi speciale.

Art. 59. − Verificatorii de proiecte atestați răspund în mod solidar cu proiectanții pentru asigurarea prin proiect a tuturor cerințelor tehnice și de calitate prevăzute de legislația în vigoare, în vederea realizării și exploatării în condiții de siguranță a obiectivului proiectat, precum și pentru eventualele modificări ale proiectului pe durata execuției.

Art. 60. − (1) Avizarea proiectelor se face, după caz, de către operatorul licențiat pentru înmagazinarea, transportul, distribuția gazelor naturale sau de către titularul licenței de furnizare care exploatează infrastructura din câmpurile de producție, care va exploata obiectivele prevăzute în proiecte.

(2) Proiectele pentru obiective noi din sectorul gazelor naturale, acolo unde nu există operator licențiat, se avizează, în condiții contractuale, de către orice titular de licență specifică exploatării obiectivului.

CAPITOLUL VII

Acces și refuz de acces

Art. 61. − Accesul terților la conductele din amonte, la depozitele de înmagazinare, la sistemele de transport și la sistemele de distribuție a gazelor naturale se realizează în regim reglementat.

Art. 62. − Accesul la SNT, la sistemele de distribuție și la conductele din amonte are două componente: racordarea la sistem și utilizarea acestuia.

Art. 63. − Racordarea se realizează pe bază de tarif, plătit de solicitant, conform reglementărilor specifice elaborate de ANRGN.

Art. 64. − Refuzul accesului terților la conductele din amonte, la depozitele de înmagazinare, la SNT și la sistemele de distribuție a gazelor naturale se poate face în următoarele situații:

a) capacitatea este insuficientă;

b) nu există obiective/conducte părți componente ale sistemelor la care urmează a fi realizată conectarea;

c) accesul la sistem împiedică îndeplinirea obligațiilor de serviciu public și siguranța în exploatare;

d) aparatele de utilizare solicitate nu se încadrează în cerințele minime privind siguranța în funcționare și protecția mediului, prevăzute de legislația în vigoare;

e) accesul la sistem poate conduce la serioase dificultăți economice și/sau financiare în ceea ce privește activitatea reglementată în cauză, pentru titularul de licență/autorizație căruia i se solicită accesul;

f) calitatea gazelor naturale care urmează să fie introduse în sisteme și/sau în depozite nu corespunde cerințelor impuse de reglementările în vigoare;

g) neîndeplinirea obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate de operatorul de sistem, corespunzător clauzelor contractuale.

Art. 65. − (1) Operatorul licențiat care refuză accesul din lipsă de capacitate sau din lipsa obiectivelor/conductelor părți componente ale sistemelor la care urmează a fi realizată racordarea este obligat să finanțeze lucrările necesare, dacă acestea sunt economic justificate, pentru a acorda accesul solicitanților.

(2) În cazul în care realizarea obiectivelor/conductelor precizate la alin. (1) nu este economic justificată pentru operatorul licențiat, solicitantul are dreptul să participe, în colaborare cu acesta, la finanțarea obiectivelor/conductelor, sub condiția încheierii unui contract prin care consimte preluarea în patrimoniul operatorului licențiat a obiectivelor/conductelor din momentul punerii în funcțiune a acestora.

(3) Solicitantul își poate recupera investiția în condițiile legii.

Art. 66. − Pentru soluționarea divergențelor, în cazul refuzului nejustificat de acces, ANRGN va emite o hotărâre în termen de 60 de zile de la primirea reclamației.

Art. 67. − În îndeplinirea prevederilor art. 66 se constituie în cadrul ANRGN Comisia de soluționare a refuzului de acces la sistemele de transport, distribuție, înmagazinare subterană și la conductele din amonte; organizarea și funcționarea comisiei se vor face în baza unor reglementări specifice emise de ANRGN.

Art. 68. − Hotărârea comisiei prevăzute la art. 67 are caracter definitiv, putând fi atacată, în termenul prevăzut de lege, la Curtea de Apel București.

Art. 69. − Gradul de deschidere a pieței gazelor naturale se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

CAPITOLUL VIII

Magistrale directe

Art. 70. − În vederea asigurării necesarului de gaze naturale, consumatorii eligibili pot solicita ANRGN aprobarea pentru construirea unei magistrale directe.

Art. 71. − (1) La cererea consumatorului eligibil, în caz de refuz justificat privind accesul la sistem, ANRGN emite autorizații și licențe în condițiile legii.

(2) Magistrala directă construită de consumatorul eligibil pe cheltuială proprie se află în proprietatea acestuia.

Art. 72. − (1) Criteriile transparente și nediscriminatorii pentru acordarea autorizațiilor de înființare, de funcționare, precum și a autorizației de operare a magistralei directe se elaborează de ANRGN.

(2) Construcția magistralei directe se realizează în condiții de eficiență și doar în cazul în care nu afectează tarifele pentru restul utilizatorilor.

CAPITOLUL IX

Obligațiile ce decurg din prestarea serviciului public

Art. 73. − Titularii de licențe de înmagazinare, transport, distribuție și furnizare a gazelor naturale au următoarele obligații privind serviciul public:

a) asigurarea securității și continuității în furnizare, conform prevederilor legale în vigoare;

b) realizarea serviciului în condiții de eficiență energetică și de protecție a mediului;

c) respectarea prevederilor impuse de standardele de performanță specifice;

d) asigurarea accesului terților la sisteme, în condițiile prevăzute la art. 61−63.

CAPITOLUL X

Prevederi generale privind gazul petrolier lichefiat (GPL), gazul natural comprimat pentru vehicule (GNCV) și gazul natural lichefiat (GNL)

Art. 74. − Reglementările tehnice și comerciale cu privire la stocarea, distribuția și utilizarea GPL sunt elaborate de ANRGN cu consultarea persoanelor juridice interesate.

Art. 75. − (1) Reglementările tehnice și comerciale privind tratarea și comprimarea gazelor naturale pentru producerea GNCV, precum și cele privind stocarea acestora în recipientele din stațiile de umplere sunt elaborate de ANRGN cu consultarea agenților economici interesați.

(2) În scopul realizării cadrului general de reglementare pentru producerea, stocarea, livrarea și utilizarea GNCV, ANRGN, în colaborare cu Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat și Registrul Auto Român, elaborează Codul tehnic al GNCV.

Art. 76. − Cadrul general de reglementare privind GNL este elaborat de ANRGN prin Codul tehnic al GNL.

Art. 77. − Agenții economici și/sau persoanele fizice care doresc să desfășoare activități de proiectare, execuție și exploatare în domeniul GNL, GNCV (tratare, comprimare și stocare în recipientele din stațiile de umplere), GPL (producere, stocare și distribuție) trebuie să dețină autorizații/licențe emise de ANRGN în baza unor regulamente specifice.

Art. 78. − Desfășurarea de către agenții economici a activităților comerciale în legătură cu GNL, GNCV și GPL se realizează în baza licențelor emise de ANRGN conform regulamentelor specifice.

CAPITOLUL XI

Concesionarea și regimul drepturilor asupra proprietății altuia

Art. 79. − Bunurile proprietate publică aferente obiectivelor/sistemelor de transport și înmagazinare a gazelor naturale, precum și serviciile de transport, de înmagazinare și de distribuție a gazelor naturale fac obiectul concesionării către persoane juridice române sau străine, în condițiile legii.

Art. 80. − (1) Concesionarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale este exclusivă cu privire la zonele delimitate pentru care s-a acordat.

(2) Persoanele juridice participante la licitațiile de concesionare a serviciului de distribuție a gazelor naturale trebuie să dețină licența provizorie emisă de ANRGN privind desfășurarea activității care face obiectul concesionării.

(3) După adjudecarea concesiunii, în vederea desfășurării activității, concesionarul va solicita autorizațiile/licențele specifice prevăzute de legislația în vigoare.

Art. 81. − Concesionarul serviciului de distribuție a gazelor naturale trebuie să asigure urmărirea executării lucrărilor prevăzute în contractul de concesiune, fie prin personal propriu, în cazul în care este titular de licență de distribuție, fie pe baze contractuale, cu un alt operator licențiat pentru altă zonă delimitată.

Art. 82. − (1) Concesionarul poate renunța la contract dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:

a) comunică în scris concedentului și ANRGN intenția sa de renunțare;

b) pune la dispoziție concedentului întreaga documentație privind activitatea desfășurată până la data renunțării, precum și rezultatele acesteia;

c) achită concedentului redevența datorată până la momentul încetării concesiunii.

(2) În situația prevăzută la alin. (1) concesionarul are obligația de a asigura continuitatea serviciului pe o perioadă determinată, dar nu mai mult de 90 de zile, stabilită de ANRGN.

(3) După îndeplinirea de către titular a condițiilor prevăzute la alin. (1) și (2), concedentul emite decizia de încuviințare a renunțării, care va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

(4) Titularul va rămâne răspunzător față de cei interesați atât pentru toate pagubele cauzate prin exploatarea și prin lucrările efectuate până la data renunțării, cât și pentru cele rezultate din relațiile comerciale specifice activității care a făcut obiectul concesiunii, inclusiv pentru cele constatate după emiterea deciziei de încuviințare a renunțării.

Art. 83. − (1) Dreptul de concesiune poate fi retras de concedent în situațiile în care titularul:

a) nu efectuează volumul de lucrări în termenele prevăzute în contract;

b) nu respectă clauzele esențiale definite ca atare de către părțile din contract, care includ obligatoriu clauzele privind plata redevențelor și protecția mediului.

(2) Decizia de retragere a concesiunii emisă de concedent poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ competentă. Decizia rămasă definitivă va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Art. 84. − (1) Concesiunea încetează prin retragerea autorizației de funcționare și/sau a licenței, precum și în condițiile Legii nr. 219/1998 și ale Legii petrolului nr. 238/2004, după caz.

(2) Licența corelativă concesiunii se retrage de ANRGN în condițiile încetării contractului de concesiune.

(3) La încetarea din orice motiv a contractului de concesiune, bunurile aferente serviciului de distribuție, aflate în proprietatea concesionarului, pot fi preluate, în tot sau în parte, de către concedent sau de către un alt concesionar, cu acordul concedentului, în schimbul plății unei compensații egale cu valoarea neamortizată a acestor bunuri, valoare reglementată, considerată la fundamentarea tarifelor.

Art. 85. − (1) Pentru realizarea serviciului de transport sau de distribuție, în cazul utilizării bunurilor proprietate a terților care au fost puse în funcțiune până la data intrării în vigoare a prezentei legi, concesionarul are următoarele drepturi:

a) să folosească aceste bunuri prin efectul legii;

b) fără a se aduce atingere dreptului prevăzut la lit. a), condițiile de exercitare a acestuia sunt cele prevăzute în procesul-verbal de recepție tehnică și/sau în contract;

c) să includă costurile aferente lucrărilor de exploatare, întreținere, reparații și modernizare și altele, efectuate pentru bunuri, la fundamentarea tarifului pentru serviciul prestat, în condițiile reglementărilor ANRGN specifice;

d) la solicitarea și cu acordul proprietarului, să preia aceste bunuri în patrimoniul său cu titlu gratuit;

e) să dezvolte sistemul;

f) să utilizeze întreaga capacitate a bunului;

g) să asigure accesul unor noi solicitanți, cu respectarea uneia dintre următoarele condiții:

1. prezentarea acceptului proprietarului;

2. prezentarea acordului solicitantului de acces privind despăgubirea proprietarului; acordul solicitantului se prezumă atunci când acesta consimte în scris, printr-un act autentic, să îl despăgubească pe proprietar pentru partea ce îi revine din investiția făcută;

h) să solicite proprietarului bunului documente tehnico-economice care să facă dovada calității materialelor și lucrărilor efectuate, precum și a valorii investiției;

i) să înlocuiască bunurile în scopul modernizării sau măririi capacității sistemului; concesionarul este proprietarul bunurilor astfel înlocuite.

(2) Corelativ cu drepturile prevăzute la alin. (1), operatorii sistemelor de transport/distribuție se obligă:

a) să finanțeze, la expirarea duratei de funcționarea, investițiile aferente înlocuirii bunurilor;

b) să opereze și să întrețină bunurile pentru funcționarea în condiții de siguranță a sistemului.

(3) În vederea asigurării continuității în furnizare și a securității serviciilor publice de interes național de transport/distribuție a gazelor naturale, pentru bunurile proprietate a terților, scopul inițial pentru care au fost construite nu poate fi modificat de către aceștia.

Art. 86. − Asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, precum și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităților, concesionarii din sectorul gazelor naturale beneficiază, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare, respectiv de exploatare și de întreținere a capacităților respective, de următoarele drepturi:

a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacității;

b) dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare;

c) dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul la locul de amplasare a acestora;

d) dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri;

e) dreptul de acces la utilitățile publice.

Art. 87. − În exercitarea dreptului de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacităților, concesionarul poate:

a) să depoziteze pe terenurile proprietate privată, în măsura strict necesară, materiale, echipamente, utilaje și instalații;

b) să desființeze culturi sau plantații ori alte amenajări existente ori numai să le restrângă, în măsura strict necesară, pentru executarea lucrărilor, în condițiile legii;

c) să extragă materiale, să capteze apa, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare;

d) să instaleze utilaje și să lucreze cu acestea, să amplaseze birouri și locuințe de șantier;

e) să oprească ori să restrângă activități ale proprietarului, în măsura strict necesară, pentru executarea lucrărilor pentru capacitatea respectivă.

Art. 88. − Dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității se întinde pe toată durata de funcționare a capacității, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea funcționării normale a capacității. În exercitarea acestui drept concesionarul poate:

a) să depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalații pentru întreținere, revizii, reparații și intervenții necesare pentru asigurarea funcționării normale a capacității;

b) să instaleze utilaje și să lucreze cu acestea;

c) să afecteze culturi, plantații sau alte amenajări existente și să restrângă activități ale proprietarului, în măsura și pe durata strict necesară, în vederea executării operațiunilor de întreținere, reparații, revizii sau intervenții pentru asigurarea funcționării normale a capacității.

Art. 89. − Servitutea legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană cuprinde dreptul la instalare de rețele, de conducte, linii, stâlpi și de alte echipamente aferente capacității, precum și accesul la locul de amplasare a acestora pentru intervenții, întreținere, reparații, revizii, modificări și exploatare, conform prevederilor legale în vigoare.

Art. 90. − (1) Drepturile de uz și de servitute legală, prevăzute la art. 86, asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie.

(2) Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. Dacă, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii.

Art. 91. − (1) Despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere următoarele criterii:

a) suprafața de teren afectată cu ocazia lucrărilor;

b) valorile pentru producțiile estimate ale culturilor și plantațiilor afectate, comunicate de organismele abilitate, precum și amenajările afectate de lucrări;

c) valoarea de circulație a bunurilor imobile afectate.

(2) Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.

Art. 92. − Pentru a evita punerea în pericol a persoanelor, a bunurilor sau a unor activități desfășurate în zona de executare a lucrărilor de realizare, reabilitare, retehnologizare a capacităților, precum și a operațiunilor de revizie, întreținere sau de reparație la capacitatea în funcțiune, concesionarul are dreptul de a obține restrângerea sau sistarea, în măsura necesară și pe durata lucrărilor sau a operațiunilor menționate, a activităților desfășurate în vecinătate de alte persoane.

Art. 93. − Dreptul de acces la utilitățile publice trebuie exercitat de concesionar cu bună-credință și în mod rezonabil, fără a prejudicia accesul altor persoane la respectivele utilități publice.

Art. 94. − Pentru consecințele secundare cauzate sau care pot fi produse prin realizarea, reabilitarea sau retehnologizarea, respectiv prin funcționarea unor capacități de transport și distribuție și altele asemenea, concesionarul poate contracta cu persoanele interesate, în calitate de beneficiar, furnizarea sau prestarea de servicii corespunzătoare, în condițiile legii.

Art. 95. − Pentru protecția și funcționarea normală a capacităților și a accesoriilor acestora din sectorul gazelor naturale, ANRGN instituie, prin norme tehnice, zone de protecție și de siguranță a acestora.

CAPITOLUL XII

Interdicții

Art. 96. − Pentru protecția obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale se interzice terților:

a) să realizeze construcții de orice fel în zona de siguranță a conductelor de gaze naturale; în cazul în care, în mod excepțional, este necesar ca pe terenul pe care este amplasată rețeaua de alimentare cu gaze naturale să se execute o construcție, beneficiarul acesteia și/sau proprietarul vor/va suporta toate cheltuielile de modificare a traseului rețelei, cu condiția obținerii acordurilor proprietarilor sau ale deținătorilor legali ai terenului de pe traseul unde urmează să fie plasată noua conductă, precum și a avizelor autorităților competente și a autorizației de construire;

b) să efectueze săpături sau lucrări de orice fel sub ori peste conductele de gaze naturale ori în zona de protecție a acestora, fără avizul prealabil al operatorului de sistem;

c) să depoziteze materiale pe căile de acces la conducte și în zona de protecție a acestora;

d) să intervină în orice mod asupra conductelor, echipamentelor și instalațiilor de gaze naturale.

Art. 97. − În vederea exploatării în condiții de siguranță a SNT, se interzice, cu excepția cazului de forță majoră, întreruperea alimentării cu energie electrică, a legăturilor telefonice sau de radiocomunicații și a transportului feroviar.

CAPITOLUL XIII

Prețuri și tarife

Art. 98. − (1) Sistemul de prețuri și tarife la gaze naturale este conceput astfel încât să faciliteze:

a) apropierea de valoarea de piață a combustibililor alternativi, promovarea competiției pe piața gazelor naturale, diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale și mărirea siguranței furnizării;

b) recuperarea costurilor efectuate în mod prudent, aferente activităților reglementate și activităților subsecvente acestora, asigurarea unei rate rezonabile a rentabilității pentru capitalul investit în activitățile reglementate, stimularea dezvoltării capacităților de producție, transport, înmagazinare și distribuție a gazelor naturale, atragerea investițiilor străine și transferul de tehnologie;

c) economisirea de energie la consumatorii finali;

d) descoperirea de noi resurse și dezvoltarea rezervelor de gaze naturale;

e) îmbunătățirea calității gazelor naturale și a serviciilor prestate la consumatori.

(2) Principiile care stau la baza elaborării reglementărilor privind sistemele de prețuri și tarife pentru activitățile reglementate sunt următoarele:

a) stimularea utilizării eficiente a gazelor naturale, asigurarea calității serviciilor, promovarea concurenței pe piața gazelor naturale și protecția intereselor consumatorilor;

b) eliminarea subvenționărilor încrucișate și/sau a diferențierilor nejustificate între tipurile de consumatori sau după tipul de utilizare a gazelor naturale;

c) prevenirea speculațiilor și a comportamentelor speculative pe piața gazelor naturale;

d) încurajarea trecerii cererii din perioada de vârf de consum în perioadele de consum redus.

(3) Sunt interzise:

a) orice practici care utilizează sistemele de prețuri și tarife ca instrumente de protecție socială și/sau pentru subvenționarea directă ori indirectă a consumatorilor;

b) recuperarea costurilor corespunzătoare serviciului asigurat pentru o anumită categorie de consumatori prin prețurile și/sau tarifele practicate altor categorii de consumatori;

c) limitarea sau diminuarea prețurilor și a tarifelor pe considerente de politică socială sau antiinflaționistă; asigurarea de către stat a unui anumit nivel de protecție socială pentru unele categorii de consumatori se va realiza prin acordarea de subvenții sau de ajutoare direct acestora, în condițiile legii.

(4) Sistemul de prețuri și tarife conduce la realizarea unei piețe moderne și competitive a gazelor naturale.

Art. 99. − Prețurile și tarifele reglementate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, de către ANRGN, cu cel puțin 15 zile înainte de intrarea în vigoare.

Art. 100. − (1) Piața internă a gazelor naturale este formată din:

a) segmentul concurențial, care cuprinde comercializarea gazelor naturale între furnizori și între furnizori și consumatorii eligibili. În segmentul concurențial prețurile se formează liber, pe baza cererii și a ofertei, ca rezultat al mecanismelor concurențiale;

b) segmentul reglementat, care cuprinde activitățile cu caracter de monopol natural și furnizarea la preț reglementat și în baza contractelor-cadru. În segmentul reglementat al pieței, sistemele de prețuri și tarife se stabilesc de ANRGN pe baza metodologiilor proprii elaborate în acest sens.

(2) Activitățile aferente segmentului reglementat cuprind:

a) furnizarea gazelor naturale la preț reglementat și în baza contractelor-cadru către consumatori;

b) administrarea contractelor comerciale și de echilibrare contractuală a pieței interne;

c) transportul gazelor naturale;

d) înmagazinarea subterană a gazelor naturale;

e) distribuția gazelor naturale;

f) tranzitul gazelor naturale, cu excepția tranzitului desfășurat prin conducte magistrale dedicate; tranzitul prin conductele magistrale dedicate se supune regimului stabilit prin acordurile internaționale în baza cărora acestea au fost realizate;

g) activitățile subsecvente care sunt necesare și decurg din activitățile menționate la lit. a)−f).

(3) Pe măsura dezvoltării pieței interne și/sau a integrării în piețele internaționale, ANRGN are obligația de a decide deschiderea treptată, în tot sau în parte, a activităților reglementate către concurență.

(4) Consumatorii eligibili au dreptul să negocieze direct contracte de vânzare-cumpărare cu furnizorii licențiați.

(5) Pentru acoperirea necesarului de gaze naturale, toți consumatorii au dreptul de a fi alimentați cu gaze naturale în aceeași structură intern/import a surselor. Pentru piața reglementată, asigurarea, în această structură, a cantităților de gaze naturale se realizează de către furnizorii licențiați, aceștia având acces nediscriminatoriu la sursele interne de gaze naturale.

(6) Prevederile alin. (5) se aplică până la liberalizarea totală a pieței interne de gaze naturale.

Art. 101. − (1) Persoanele juridice din sectorul gazelor naturale, care practică activități reglementate conform art. 100 alin. (2), sunt obligate să asigure separarea contabilă, conform normelor legale și reglementărilor ANRGN.

(2) Persoanele juridice din sectorul gazelor naturale, care practică activități reglementate conform art. 100 alin. (2), sunt obligate să asigure separarea legală, funcțională și organizatorică a acestora. Separarea legală nu implică modificarea controlului asupra întreprinderii integrate pe verticală.

(3) Fac excepție de la prevederile alin. (1) și (2) persoanele juridice care desfășoară activități de distribuție și care deservesc un număr de cel mult 100.000 de consumatori. Acestea au obligația separării, în contabilitatea internă, a fiecăreia dintre activitățile reglementate, astfel încât să permită reflectarea exactă a veniturilor și costurilor aferente fiecărei activități, în scopul evitării discriminării și subvențiilor încrucișate, precum și pentru încurajarea competiției. În același scop, acestea vor ține contabilitatea separată, ca pentru o societate comercială independentă, în cazul în care dețin activități în afara sectorului de gaze naturale. Contabilitatea internă va include balanța de plăți și contul de profit și pierdere pentru fiecare activitate.

CAPITOLUL XIV

Infracțiuni și contravenții

Art. 102. − Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea administrativă, contravențională, penală sau civilă.

Art. 103. − Sustragerea de gaze naturale constituie infracțiunea de furt și se pedepsește conform prevederilor Codului penal.

Art. 104. − Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale furnizate constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.

Art. 105. − Deteriorarea, modificarea fără drept a componentelor obiectivelor de producție, înmagazinare, transport și distribuție a gazelor naturale constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 10 ani.

Art. 106. − Executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la sistemul de alimentare cu gaze naturale sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

Art. 107. − În cazurile în care infracțiunile prevăzute la art. 103−106 sunt săvârșite de un salariat al unui titular de licență, limita maximă specială a pedepsei se majorează cu un an.

Art. 108. − Tentativa la infracțiunile prevăzute la art. 103−106 se pedepsește.

Art. 109. − Constituie contravenții la normele privind desfășurarea activităților în sectorul gazelor naturale următoarele fapte:

1. proiectarea, avizarea, execuția, recepția, punerea în funcțiune și/sau exploatarea de lucrări noi, modificări, extinderi sau revizii ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale de către persoane fizice sau juridice neautorizate;

2. proiectarea și/sau executarea de lucrări noi, modificări, extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale fără obținerea acordurilor, aprobărilor, avizelor și autorizațiilor necesare;

3. proiectarea și/sau executarea de lucrări noi, modificări, extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale cu încălcarea reglementărilor tehnice emise în domeniu;

4. executarea de lucrări noi, modificări, extinderi ale obiectivelor din sectorul gazelor naturale cu încălcarea prevederilor art. 80 și 81;

5. executarea de lucrări noi la obiectivele din sectorul gazelor naturale, excluzând instalațiile de utilizare de orice fel, fără urmărirea acestora de către un operator licențiat și/sau fără verificarea documentației tehnice de execuție de către un verificator atestat conform prevederilor legale;

6. executarea sau modificarea instalațiilor de utilizare a gazelor naturale fără avizarea documentației tehnice de execuție de către operatorul licențiat;

7. utilizarea de echipamente, instalații, aparate, produse și procedee neconforme cu reglementările tehnice în vigoare;

8. utilizarea de echipamente, instalații și aparate care nu au efectuată verificarea tehnică în termen;

9. avizarea proiectelor de execuție ale căror soluții tehnice nu se încadrează în prevederile și reglementările tehnice din sectorul gazelor naturale;

10. derularea de către investitor și/sau beneficiar a oricărui contract ce are ca obiect executarea de lucrări de construcții-montaj pentru înființări și/sau modificări ale unor capacități din sectorul gazelor naturale, fără obținerea autorizației de înființare și/sau a autorizației de modificare, a acordurilor și avizelor necesare;

11. neîndeplinirea și/sau îndeplinirea necorespunzătoare a condițiilor de valabilitate pentru autorizațiile obținute conform art. 49;

12. neîndeplinirea și/sau îndeplinirea necorespunzătoare a condițiilor de valabilitate pentru autorizațiile/licențele obținute conform art. 43−46;

13. racordarea la obiectivele din sectorul gazelor naturale fără acordul scris al operatorului licențiat;

14. nerespectarea prevederilor contractelor-cadru emise de către ANRGN;

15. nerespectarea prevederilor standardelor de performanță din sectorul gazelor naturale;

16. folosirea unor practici menite să influențeze formarea liberă a prețurilor pe piața gazelor naturale;

17. sistarea nejustificată a alimentării consumatorului;

18. execuția, exploatarea și manevrarea necorespunzătoare a unor instalații și echipamente, cu încălcarea condițiilor tehnice de securitate și care pot dăuna persoanelor fizice, proprietății și/sau mediului;

19. refuzul nejustificat al accesului la conductele din amonte, sistemul de transport, sistemele de alimentare și la depozitele de înmagazinare a gazelor naturale al solicitanților interni sau externi;

20. revânzarea gazelor naturale de către consumatori;

21. refuzul de a permite verificările și inspecțiile prevăzute prin reglementări sau dispuse, după caz, de ANRGN, precum și obstrucționarea efectuării acestora;

22. nefurnizarea sau furnizarea incompletă ori eronată a datelor și informațiilor solicitate de ANRGN și nerealizarea măsurilor dispuse de aceasta;

23. proiectarea și/sau execuția de lucrări pentru alt agent economic decât cel pentru care instalatorul autorizat a pus la dispoziție legitimația proprie în vederea autorizării de către ANRGN a acestuia conform regulamentului specific;

24. neasigurarea stocului minim în depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale și nerezervarea capacității minime pentru transportator;

25. întârzierea nejustificată în realimentarea consumatorilor după întrerupere;

26. nerespectarea normelor privind zonele de protecție și siguranță, stabilite conform legii;

27. nerespectarea reglementărilor privind prețurile și tarifele;

28. emiterea acordurilor și avizelor privind accesul la sistemele de producție, transport, înmagazinare și alimentare cu gaze naturale, fără respectarea prevederilor legale;

29. nerespectarea prevederilor acordurilor și avizelor privind accesul la conductele din amonte, la sistemele de transport, de înmagazinare/stocare și de alimentare cu gaze naturale;

30. nerespectarea dispozițiilor privind separarea legală a activităților reglementate în sectorul gazelor naturale;

31. executarea fără acordul operatorului licențiat a oricărei operații sau intervenții, de orice natură, la conductele, aparatele, instalațiile de măsurare și accesoriile aferente obiectivelor/sistemelor de producție, înmagazinare/ stocare, transport, tranzit și la sistemele de alimentare cu gaze naturale;

32. neurmărirea lucrărilor de construcții-montaj și neîntocmirea documentelor specifice de către operatorul care le-a avizat;

33. punerea în funcțiune de către instalatorul autorizat a obiectivelor din sectorul gazelor naturale care nu au fost avizate, recepționate și pentru care nu s-a obținut autorizație de funcționare;

34. racordarea de către instalatorul autorizat de noi puncte de consum de gaze naturale la instalațiile existente și punerea în funcțiune a acestora fără aprobarea operatorului licențiat;

35. semnarea documentațiilor definitive de către un instalator autorizat pentru lucrări pe care acesta nu le execută sau nu le supraveghează direct;

36. nerespectarea prevederilor art. 101 alin. (1).

Art. 110. − (1) Contravențiile prevăzute la art. 109, în cazul în care au fost săvârșite de către persoane fizice, se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei, cele de la pct. 1, 2, 6, 7, 9, 18, 19, 20, 21, 22, 29, 31, 32, 33, 34 și 35;

b) cu amendă de la 20.000.000 lei la 60.000.000 lei, cele de la pct. 3, 4, 5, 13 și 14;

c) cu amendă de la 60.000.000 lei la 250.000.000 lei, cele de la pct. 10 și 26.

(2) Contravențiile prevăzute la art. 109, în cazul în care au fost săvârșite de către persoane juridice, se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 10.000.000 lei la 30.000.000 lei, cele de la pct. 8 și 11;

b) cu amendă de la 20.000.000 lei la 60.000.000 lei, cele de la pct. 16, 25, 28 și 31;

c) cu amendă de la 30.000.000 lei la 60.000.000 lei, cele de la pct. 1, 2, 3, 6, 22, 23 și 32;

d) cu amendă de la 20.000.000 lei la 250.000.000 lei, cele de la pct. 15;

e) cu amendă de la 60.000.000 lei la 120.000.000 lei, cele de la pct. 9 și 14;

f) cu amendă de la 60.000.000 lei la 250.000.000 lei, cele de la pct. 4, 5, 7, 10, 12, 13, 17, 18, 19, 20, 21, 24, 26, 27, 29, 30 și 36.

Art. 111. − Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite în acest scop de către președintele ANRGN.

Art. 112. − Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de constatare și sancționare ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 110, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Art. 113. − Bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenții, prevăzute în prezenta lege, inclusiv sumele de bani din bănci, sunt supuse confiscării în condițiile legii.

Art. 114. − Actualizarea limitelor amenzilor prevăzute la art. 110 se va face prin hotărâre a Guvernului.

Art. 115. − Contravențiilor prevăzute la art. 109 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 116. − Sumele provenite din amenzi se virează la bugetul de stat și la ANRGN, în cotele stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 117. − (1) În vederea constatării contravențiilor, agenții constatatori au acces, în condițiile legii, la obiectivele de producție, la sistemele din sectorul gazelor naturale, inclusiv la instalațiile și echipamentele aferente acestora, precum și la instalațiile de utilizare a gazelor naturale.

(2) Proprietarii instalațiilor de utilizare sau cei care le exploatează sunt obligați să pună la dispoziție agenților constatatori documente, date și/sau informații relevante.

(3) Organele de poliție, precum și celelalte organe cu atribuții în domeniu sunt obligate să acorde sprijin, la cerere, agenților constatatori.

CAPITOLUL XV

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 118. − Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 119. − (1) Dispozițiile art. 8 lit. j), ale art. 22 și 34 se aplică începând cu data de 1 iulie 2007.

(2) Dispozițiile art. 101 alin. (2) intră în vigoare pentru toți operatorii începând cu data de 1 iulie 2007, iar pentru operatorul SNT, începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Art. 120. − Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 41/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 31 ianuarie 2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 791/2001, cu modificările ulterioare, Ordonanța Guvernului nr. 60/2000 privind reglementarea activităților din sectorul gazelor naturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 31 ianuarie 2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 463/2001, precum și orice alte dispoziții contrare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

București, 14 iulie 2004.

Nr. 351.