Legea nr. 350/2006
M. Of. nr.
648 din 27 iulie 2006
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E A
tinerilor
Parlamentul
României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziții
generale
Art. 1. − Prezenta
lege reglementează cadrul juridic necesar asigurării de condiții adecvate
integrării socioprofesionale a tinerilor, conform
necesităților și aspirațiilor acestora.
Art. 2. − (1)
Statul asigură, cu respectarea principiului transparenței, un regim special de
protecție și de asistență tinerilor pentru realizarea drepturilor acestora.
(2) În sensul
prezentei legi, termenul și expresia de mai jos au următoarele semnificații:
a) tineri −
cetățenii cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani;
b) activitate de
tineret − orice formă de acțiune organizată în scopul îmbunătățirii
condițiilor necesare integrării socioprofesionale a
tinerilor, conform necesităților și aspirațiilor acestora.
Art. 3. − Autoritățile
administrației publice centrale și locale, unitățile, instituțiile și
serviciile publice subordonate acestora au obligația să sprijine activitatea de
tineret și să asigure cadrul adecvat de desfășurare a acesteia la nivel
național și local, în condițiile legii.
Art. 4. − Politicile
în domeniul tineretului au la bază următoarele principii generale:
a) elaborarea și
promovarea unor strategii globale și integrate și fundamentarea acestora în
baza rezultatelor cercetărilor sociale actuale;
b) asigurarea
participării tinerilor la deciziile care îi vizează, inclusiv la elaborarea,
promovarea și realizarea politicilor în domeniul tineretului, în special prin
intermediul structurilor neguvernamentale de tineret
și pentru tineret;
c) sporirea
gradului de participare a tinerilor la viața publică și încurajarea acestora în
vederea asumării responsabilităților individuale sau de grup;
d) sprijinirea și
îndrumarea tinerilor în vederea participării active a acestora la viața
economică, educațională și culturală a țării;
e) stimularea
cooperării autorităților și instituțiilor publice centrale și locale cu
structurile neguvernamentale de tineret și pentru
tineret, prin înființarea de consilii consultative constituite din
organizațiile neguvernamentale de și pentru tineret
de pe lângă fiecare autoritate sau instituție publică centrală ori locală care
gestionează fonduri destinate tineretului;
f) garantarea
dreptului la educație, instruire și specializare profesională;
g) stimularea
accesului tinerilor la informație și tehnologii informaționale;
h) stimularea
mobilității în rândul tinerilor;
i) stimularea
voluntariatului în rândul tinerilor;
j) promovarea
dialogului intercultural și combaterea rasismului,
xenofobiei și intoleranței în rândul tinerilor.
CAPITOLUL II
Structurile
administrației publice centrale și locale cu responsabilități în domeniul activității
de tineret
SECȚIUNEA 1
Autoritatea
Națională pentru Tineret
Art. 5. − (1) Autoritatea Națională pentru
Tineret este organul de specialitate al administrației publice centrale care
elaborează politicile guvernamentale în domeniul tineretului și coordonează
aplicarea acestora.
(2) Modul de
organizare și funcționare, precum și atribuțiile specifice ale Autorității
Naționale pentru Tineret se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
SECȚIUNEA a
2-a
Consiliul
interministerial pentru educație, cultură, cercetare, tineret, sport și
minorități
Art. 6. − (1) Consiliul interministerial
pentru educație, cultură, cercetare, tineret, sport și minorități se constituie
prin hotărâre a Guvernului.
(2) Modul de
organizare și funcționare, precum și atribuțiile specifice ale Consiliului
interministerial pentru educație, cultură, cercetare, tineret, sport și
minorități se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
SECȚIUNEA a
3-a
Direcțiile
pentru tineret județene, respectiv a municipiului București
Art. 7. − (1) Direcțiile pentru tineret
județene, respectiv a municipiului București, sunt servicii publice deconcentrate ale Autorității Naționale pentru Tineret, cu
personalitate juridică, înființate în condițiile legii.
(2) Direcțiile
pentru tineret județene, respectiv a municipiului București, colaborează cu
autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate ale administrației publice centrale pentru
organizarea și promovarea activităților de tineret.
(3) Modul de
organizare și funcționare, precum și atribuțiile specifice ale direcțiilor
pentru tineret județene, respectiv a municipiului București, se stabilesc prin
ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Tineret.
SECȚIUNEA a
4-a
Agenția
Națională pentru Sprijinirea Inițiativelor Tinerilor
Art. 8. − (1) Agenția Națională pentru
Sprijinirea Inițiativelor Tinerilor este instituție publică cu personalitate
juridică, aflată în subordinea Autorității Naționale
pentru Tineret, și are ca scop principal promovarea și susținerea activităților
de tineret ale structurilor neguvernamentale de
tineret și pentru tineret.
(2) Modul de
organizare și funcționare, precum și atribuțiile specifice ale Agenției
Naționale pentru Sprijinirea Inițiativelor Tinerilor se stabilesc prin hotărâre
a Guvernului.
SECȚIUNEA a
5-a
Centre de
informare și consiliere pentru tineri
Art. 9. − (1) Autoritatea Națională pentru
Tineret poate constitui centre naționale de informare și consiliere pentru
tineri ca unități cu personalitate juridică, care funcționează în subordinea sa, sau centre locale de informare și consiliere
pentru tineri, fără personalitate juridică, ce funcționează în subordinea direcțiilor pentru tineret județene, respectiv a
municipiului București, sau în parteneriat cu
structuri neguvernamentale de tineret și pentru
tineret ori cu organe ale autorităților publice locale, în condițiile legii.
(2) Alte prevederi
privind centrele de informare și consiliere pentru tineri se stabilesc prin
lege.
SECȚIUNEA a
6-a
Administrația
publică locală
Art. 10. − (1)
Autoritățile administrației publice locale și județene asigură cadrul
instituțional și condițiile necesare pentru participarea tinerilor la luarea
deciziilor din domeniul tineretului.
(2) În toate
problemele ce vizează tineretul, consiliile locale ale comunelor și orașelor au
obligația de a organiza proceduri de consultare cu organizațiile neguvernamentale de tineret și pentru tineret, constituite
la nivelul respectivei unități administrativ-teritoriale.
(3) În toate
problemele ce vizează tineretul, consiliile locale ale municipiilor reședință
de județ și ale sectoarelor municipiului București, Consiliul General al
Municipiului București, precum și consiliile județene au obligația de a
organiza proceduri de consultare cu fundațiile județene pentru tineret,
respectiv a municipiului București, precum și cu organizațiile neguvernamentale de tineret și pentru tineret, constituite
la nivelul respectivei unități administrativ-teritoriale.
CAPITOLUL III
Structuri neguvernamentale de tineret și pentru tineret
SECȚIUNEA 1
Organizații neguvernamentale de tineret și pentru tineret
Art. 11. − (1) În sensul prezentei legi, organizațiile
neguvernamentale de tineret sunt persoanele
juridice de drept privat și fără scop patrimonial, care funcționează în condițiile
Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată
cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, și care îndeplinesc,
cumulativ, următoarele criterii:
a) scopul prevăzut
în statut vizează direct domeniul tineretului, iar pentru realizarea acestuia
majoritatea obiectivelor asumate sunt adresate tinerilor;
b) cel puțin două
treimi din numărul total al membrilor sunt tineri.
(2) Sunt asimilate
organizațiilor neguvernamentale de tineret
federațiile care funcționează în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, și care
îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii:
a) scopul prevăzut
în statut vizează direct domeniul tineretului, iar pentru realizarea acestuia
majoritatea obiectivelor asumate sunt adresate tinerilor;
b) cel puțin două
treimi din numărul total al persoanelor fizice din cadrul structurilor
constitutive membre sunt tineri.
Art. 12. − În
sensul prezentei legi, organizațiile neguvernamentale
pentru tineret sunt persoanele juridice de drept privat și fără scop
patrimonial, care funcționează în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, și care
îndeplinesc numai condiția prevăzută la art. 11 alin. (1) lit. a), respectiv la
art. 11 alin. (2) lit. a).
SECȚIUNEA a
2-a
Fundațiile
județene pentru tineret și a municipiului București și Fundația Națională
pentru Tineret
Art. 13. − (1) Fundațiile județene pentru
tineret și a municipiului București, constituite în baza prevederilor
Decretului-lege nr. 150/1990 privind înființarea fundațiilor pentru tineret,
sunt persoane juridice de drept privat și de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, nepolitice și
fără scop lucrativ, unice la nivelul fiecărui județ și al municipiului
București, ale căror adunări generale sunt constituite din reprezentanții
organizațiilor neguvernamentale de tineret care își
au sediul în unitatea administrativ-teritorială respectivă și care își exprimă
adeziunea la scopul acestora.
(2) Modul de
organizare și funcționare, precum și alte prevederi privind fundațiile județene
pentru tineret și a municipiului București se stabilesc prin lege.
Art. 14. − (1)
Fundația Națională pentru Tineret este persoană juridică de drept privat și de
utilitate publică, autonomă, neguvernamentală, nepolitică și fără scop lucrativ, a cărei adunare generală
este constituită din reprezentanții fundațiilor județene pentru tineret și a
municipiului București, care își exprimă adeziunea la scopul acesteia.
(2) Patrimoniul
Fundației Naționale pentru Tineret este constituit din imobile −
construcții și terenuri −, fonduri bănești și alte active care au
aparținut structurilor centrale ale fostei Uniuni a Tineretului Comunist,
prevăzute în anexă, precum și din imobile, fonduri materiale și financiare
dobândite în timpul funcționării sale.
(3) Modul de
organizare și funcționare, precum și alte prevederi privind Fundația Națională
pentru Tineret se realizează în conformitate cu legislația în vigoare.
SECȚIUNEA a
3-a
Consiliul
Național al Tineretului
Art. 15. − (1)
Consiliul Național al Tineretului este persoană juridică de drept privat și
fără scop patrimonial, de utilitate publică, neguvernamentală
și autonomă.
(2) Consiliul
Național al Tineretului își desfășoară activitatea în baza prevederilor
statutului propriu și a legislației în vigoare.
(3) Consiliul
Național al Tineretului este forul național care reprezintă principalul
partener neguvernamental în raport cu autoritățile și
instituțiile administrației publice centrale abilitate în domeniul politicii de
tineret, în conformitate cu legislația în vigoare.
Art. 16. − (1)
La elaborarea politicilor proprii în domeniul tineretului, Guvernul, prin
instituțiile sale specializate, are obligația de a consulta Consiliul Național
al Tineretului.
(2) În cadrul
Consiliului Economic și Social participă, cu vot consultativ, un delegat
desemnat de Consiliul Național al Tineretului.
CAPITOLUL IV
Stimularea
participării tinerilor la viața comunității și protecția socială a tinerilor
SECȚIUNEA 1
Facilități în
domeniul economic
Art. 17. − (1) Statul stimulează
inițiativele antreprenoriale ale tinerilor, susținând
prin alocații financiare nerambursabile accesul
acestora la servicii de consultanță specifice demarării unei afaceri.
(2) Statul acordă
sprijin tinerilor pentru înființarea de întreprinderi mici și mijlocii și
pentru realizarea de investiții, prin programe de creditare preferențială, cu
prioritate în mediul rural și în zonele geografice cu nivel economic scăzut,
conform legii.
(3) Statul acordă
facilități sub formă de reduceri de taxe și impozite, pentru o perioadă de cel
puțin un an calendaristic, pentru societăți comerciale înființate de tinerii
absolvenți, indiferent de nivelul studiilor acestora.
(4) Statul sprijină
formarea tinerilor ca viitori întreprinzători și manageri prin organizarea de
cursuri de inițiere gratuite în domeniul managementului și în cel al
administrării afacerilor.
(5) Prevederile
alin. (1)−(3) se aplică tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de
ani.
(6) În termen de 60
de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul elaborează și
aprobă, prin hotărâre, normele de aplicare a prevederilor alin. (1)−(5).
SECȚIUNEA a
2-a
Facilități în
domeniul educațional-cultural și al stimulării activității de cercetare
Art. 18. − (1) Tinerii beneficiază de acces
gratuit la fondul de carte și la sursele de informare administrate de
bibliotecile publice.
(2) Tinerii
proveniți din centre de plasament sau din familii cu posibilități materiale
reduse și care doresc să urmeze cursurile uneia dintre formele de învățământ
superior din sistemul de stat beneficiază de gratuitate privind taxele de
admitere și de școlarizare, acestea fiind suportate din bugetul aprobat pentru
Ministerul Educației și Cercetării, conform legii.
Art. 19. − Statul
stimulează atragerea în activitatea de cercetare științifică a absolvenților cu
potențial deosebit pentru domeniul în care își desfășoară activitatea și
readucerea în țară a specialiștilor tineri care studiază sau au absolvit studii
universitare în străinătate.
SECȚIUNEA a
3-a
Voluntariatul
tinerilor
Art. 20. − Statul, prin instituțiile sale
cu responsabilități în domeniu, încurajează activitatea de voluntariat în
rândul tinerilor prin:
a) sprijinirea
structurilor neguvernamentale de și pentru tineret,
care asigură condiții pentru participarea tinerilor la acțiuni de voluntariat
în domenii de interes public, conform legii;
b) completarea
cadrului legal pentru exercitarea și recunoașterea activităților de voluntariat
pentru tineri, deopotrivă pentru cetățenii români sau străini, atât pe
teritoriul României, cât și pe teritoriul altor state, în conformitate cu
convențiile internaționale la care România este parte.
SECȚIUNEA a
4-a
Factori de
risc specifici și măsuri privind protecția socială a tinerilor
Art. 21. − În sensul prezentei legi, prin factori
de risc specifici se înțelege fenomenele, procesele și comportamentele
care, prin acțiunea lor specifică, reduc sau elimină șansele de dezvoltare și
formare a tinerilor aflați într-un potențial pericol de eșuare în procesul lor
de integrare socioprofesională.
Art. 22. − Statul,
prin instituțiile sale cu responsabilități în domeniu, are obligația de a
adopta și de a aplica măsuri de prevenire, atenuare și înlăturare a efectelor
factorilor de risc specifici de natură socioprofesională
asupra tinerilor aflați în procesul de formare și integrare în societate.
Art. 23. − În
domeniul facilitării și stimulării inserției profesionale a tinerilor statul
are următoarele obligații:
a) asigură crearea
și funcționarea unui sistem de consiliere privind alegerea carierei
profesionale pentru tineri;
b) asigură condiții
corespunzătoare pentru integrarea profesională a tinerilor cu dizabilități fizice;
c) promovează
politici nediscriminatorii în vederea ocupării unui
loc de muncă pentru tinerele femei, cu prioritate pentru tinerele mame;
d) facilitează
accesul tinerilor pe piața muncii, prin stimularea persoanelor fizice sau
juridice care încadrează în muncă, cu prioritate, personal tânăr, potrivit
reglementărilor în vigoare;
e) asigură
condițiile necesare recalificării și reconversiei
profesionale a tinerilor aflați temporar în afara pieței muncii.
Art. 24. − În
domeniul protecției sociale statul acționează, cu prioritate, pe următoarele
direcții:
a) acordă
consultanță gratuită în domeniul planificării familiale, pentru tinerele
familii;
b) acordă credite
bancare tinerilor căsătoriți, aflați la prima căsătorie, cu termene de
rambursare de până la 10 ani și cu dobândă redusă;
c) dezvoltă cu
prioritate programe naționale în domeniul construcției de locuințe sociale,
pentru tineri și familiile de tineri cu venituri reduse;
d) sprijină
construcția sau achiziția de locuințe în proprietate pentru tineri și familiile
de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, acordându-le facilități în
acest sens.
Art. 25. − Statul
adoptă măsuri specifice care vizează, direct sau indirect, crearea de
oportunități pentru tinerii sau familiile tinere care au domiciliul stabil în
mediul rural.
Art. 26. − Alte
măsuri pe care statul are obligația să le adopte în vederea atenuării
impactului factorilor de risc specifici asupra tinerilor sunt următoarele:
a) dezvoltă
programe specifice pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool, tutun,
droguri și de alte substanțe nocive, precum și a delincvenței
în rândul tinerilor;
b) asigură
tratament medical gratuit și promovează măsuri pentru reintegrarea socială a
tinerilor dependenți de alcool, tutun, droguri sau de alte substanțe nocive;
c) acordă asistență
medicală gratuită tinerilor care urmează o formă de învățământ autorizată sau
acreditată, conform legii;
d) asigură
tratamentul medical gratuit pentru tinerii suferinzi de boli cronice;
e) acționează
pentru reintegrarea socioprofesională a tinerilor
delincvenți proveniți din penitenciare, centre de reeducare și institute
medical-educative;
f) asigură accesul
gratuit al tinerilor la programele de educație pentru sănătate.
CAPITOLUL V
Finanțarea
activității de tineret
SECȚIUNEA 1
Finanțarea
activității publice de tineret
Art. 27. − Pentru
finanțarea activității publice în domeniul tineretului se alocă anual prin
legea bugetului de stat sumele corespunzătoare.
Art. 28. − (1)
Consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, precum și
consiliile locale ale municipiilor reședință de județ constituie anual, în
cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităților de tineret.
(2) Fondul destinat
activităților de tineret prevăzut la alin. (1) se utilizează pentru finanțarea
activității de tineret a structurilor neguvernamentale
de utilitate publică de și pentru tineret, precum și a unor activități de
tineret de interes local, stabilite prin consultarea fundațiilor județene
pentru tineret, respectiv a municipiului București, precum și a organizațiilor neguvernamentale de tineret și pentru tineret de pe raza
unității administrativ-teritoriale respective.
SECȚIUNEA a
2-a
Finanțarea
structurilor neguvernamentale de tineret și pentru
tineret
Art. 29. − (1) Veniturile fără caracter
economic ale structurilor neguvernamentale de tineret
și pentru tineret sunt neimpozabile și includ:
a) cotizațiile și
contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor sau simpatizanților;
b) donațiile,
legatele, sumele și bunurile primite prin sponsorizări;
c) dobânzile și
dividendele obținute din plasarea disponibilităților realizate din venituri neeconomice, în condițiile legii;
d) veniturile
obținute din administrarea sau valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul
acestora;
e) resursele
obținute de la bugetul de stat și de la bugetele locale;
f) veniturile
obținute din reclamă și publicitate, cu excepția celor realizate prin unități
specializate în acest domeniu;
g) veniturile
pentru care se datorează impozite pe spectacole;
h) alte venituri
obținute sau realizate în condițiile legii.
(2) Structurile neguvernamentale de tineret și pentru tineret de utilitate
publică sunt supuse la plata taxelor și impozitelor locale la nivelul minim
prevăzut de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și
completările ulterioare.
(3) Structurile neguvernamentale de sau pentru tineret sunt scutite de
impozitul pe profit atunci când utilizează cel puțin 80% din veniturile
obținute din orice sursă în scopul realizării obiectivelor pentru care au fost
autorizate, inclusiv pentru cheltuieli de investiții și dotări, precum și
pentru cheltuieli de funcționare.
CAPITOLUL VI
Baza materială
de drept public destinată activității de tineret
Art. 30. − (1)
În sensul prezentei legi, patrimoniul destinat activității de tineret cuprinde
totalitatea terenurilor și spațiilor, amenajărilor, instalațiilor și
construcțiilor, precum și alte bunuri destinate organizării și desfășurării
activității de tineret, aflate în administrarea Autorității Naționale pentru
Tineret.
(2) Bunurile
prevăzute la alin. (1) aparțin, după caz, patrimoniului public sau privat al
statului.
(3) În derularea
activității de tineret, Autoritatea Națională pentru Tineret poate utiliza și
alte bunuri, aparținând unor persoane juridice de drept privat, numai cu
acordul prealabil scris al acestora, conform unor înțelegeri stabilite de comun
acord pe bază de contract.
CAPITOLUL VII
Dispoziții
tranzitorii și finale
Art. 31. − (1)
Imobilul proprietate de stat, situat în satul Izvoru
Mureșului, Str. Principală nr. 1, comuna Voșlăbeni,
județul Harghita, aflat în prezent în administrarea Agenției Naționale pentru
Sport, trece în administrarea Autorității Naționale pentru Tineret.
(2) Predarea
imobilului prevăzut la alin. (1) se va face cu respectarea prevederilor legale,
în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 32. − (1)
Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
(2) Anexa face
parte integrantă din prezenta lege.
Această lege
a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și
ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR |
PREȘEDINTELE SENATULUI |
BOGDAN
OLTEANU |
NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 21 iulie 2006.
Nr. 350.
ANEXĂ
Imobilele și fondurile bănești care fac obiectul
prevederilor art. 14 alin. (2) din lege
1. Imobilul care a aparținut
Comitetului Central al fostei Uniuni a Tineretului Comunist, situat în Calea
Victoriei nr. 120, sectorul 1, București, inclusiv terenul aferent
2. Sumele aferente
conturilor nr. 45104420, 45106430 și 45108440, care au aparținut Comitetului
Central al fostei Uniuni a Tineretului Comunist, la Banca Comercială Română
− SMB