Legea nr. 343/2005

M. Of. nr. 1086 din 2 decembrie 2005

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAȚILOR                       SENATUL

 

L E G E

pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat

 

Având în vedere faptul că România, în calitate de observator activ la Uniunea Europeană, are un interes deosebit în cooperarea cu autoritățile competente de securitate ale acesteia, prioritar pentru asigurarea protecției informațiilor clasificate schimbate,

luând în considerare faptul că la data de 22 aprilie 2005 a fost semnat la Bruxelles Acordul dintre România și Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul de informații clasificate,

ținând cont de faptul că, în lipsa cadrului legal corespunzător, România nu poate primi documente U.E. clasificate și nici nu poate participa la discutarea unor astfel de documente în Consiliul Europei și în comisiile sau comitetele pregătitoare, aflându-se în situația de a nu-și putea exercita pe deplin drepturile ce decurg din statutul său de observator activ,

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. − Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 15 noiembrie 2002, aprobată prin Legea nr. 101/2003, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) ORNISS reprezintă organismul național de legătură pentru informațiile clasificate cu Oficiul de Securitate al NATO (NOS), cu structurile de securitate similare din statele membre și partenere ale Alianței Nord-Atlantice, ale Uniunii Europene, ale altor organizații internaționale, precum și cu cele ale statelor cu care România a încheiat tratate, înțelegeri sau acorduri care prevăd protecția informațiilor clasificate.“

2. La articolul 1, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător în ceea ce privește protecția informațiilor U.E. clasificate.“

Art. II. − (1) Cerințele pentru protecția informațiilor U.E. clasificate se stabilesc prin ordin al directorului general al ORNISS.

(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi vor fi stabilite cerințele minime pentru protecția informațiilor U.E. clasificate.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

PREȘEDINTELE SENATULUI

ADRIAN NĂSTASE

NICOLAE VĂCĂROIU

 

București, 29 noiembrie 2005.

Nr. 343.