M. Of. nr.
641 din 15 iulie 2004
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA
DEPUTAȚILOR SENATUL
L
E G E
pentru
modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/1999
privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. − Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999
privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie
1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002, cu
modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 4 va avea
următorul cuprins:
Art. 4. − Protecția
specială a persoanelor cu handicap se realizează prin acordarea de prestații în
bani sau în natură, precum și de servicii sociale în condițiile prezentei
ordonanțe de urgență și ale altor acte normative, la domiciliu sau în cadrul
instituțiilor de protecție socială.
2. Titlul capitolului II va
avea următorul cuprins:
CAPITOLUL
II
Instituțiile
de asistență socială pentru persoanele cu handicap
3. Articolul
5 va avea următorul cuprins:
Art. 5. − Protecția
specială a persoanelor cu handicap, în formă instituționalizată,
se realizează prin acordarea de servicii sociale în cadrul instituțiilor de
asistență socială pentru persoanele cu handicap.
4. Articolul 6 va avea
următorul cuprins:
Art. 6. − (1) Instituțiile
de asistență socială pentru persoanele cu handicap se înființează și
funcționează în subordinea consiliilor județene, respectiv a consiliilor locale
ale sectoarelor municipiului București, sub formă de centre pilot, centre de
îngrijire și asistență, centre de recuperare și reabilitare, centre de
integrare prin terapie ocupațională, locuințe protejate de tip familial, centre
de zi, centre de intervenție timpurie, precum și sub alte forme specifice, cu
avizul și în coordonarea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.
(2) Instituțiile de asistență
socială pentru persoanele cu handicap, aflate în coordonarea Autorității
Naționale pentru Persoanele cu Handicap, sunt prevăzute în anexa care face
parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
(3) Modul de organizare și
funcționare a instituțiilor de asistență socială pentru persoanele cu handicap se
stabilește de către autoritățile sau instituțiile care le înființează.
(4) Instituțiile de asistență
socială pentru persoanele cu handicap se vor reorganiza ca structuri fără
personalitate juridică în subordinea consiliilor județene, respectiv a
consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, cu avizul conform al
Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, începând cu data de 1
ianuarie 2005.
5. Articolul 7 va avea
următorul cuprins:
Art. 7. − (1) Finanțarea
instituțiilor de asistență socială pentru persoanele cu handicap se asigură
din:
a) sume alocate de la bugetele
autorităților administrației pubice locale;
b) sume alocate de la bugetul
de stat;
c) contribuțiile proprii ale beneficiarilor
sau ale întreținătorilor acestora, care vor fi vărsate în contul centrelor;
d) alte venituri realizate în
condițiile legii.
(2) Finanțarea instituțiilor de
asistență socială pentru persoanele cu handicap se face direct de consiliile
județene, respectiv de consiliile locale ale sectoarelor municipiului
București.
6. Articolul 8 va avea
următorul cuprins:
Art. 8. − (1) Instituțiile
de asistență socială pentru persoanele cu handicap pot fi înființate prin:
a) hotărâre a Guvernului, la
propunerea ministrului muncii, solidarității sociale și familiei;
b) hotărâre a consiliului
județean sau a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, după
caz;
c) hotărâri ale unor
organizații neguvernamentale sau care au ca obiect de activitate și protecția
specială a persoanelor cu handicap;
d) hotărâri ale cultelor
recunoscute, potrivit legii, în România.
(2) Regulamentul-cadru de
organizare și funcționare pentru fiecare tip de instituție de asistență socială
pentru persoanele cu handicap se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea ministrului muncii, solidarității sociale și familiei.
(3) Salarizarea personalului insituțiilor de asistență socială pentru persoanele cu
handicap se stabilește potrivit legislației aplicabile salariaților din sistemul
bugetar.
7. La articolul 9,
alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:
Art. 9. − (1) Instituțiile
de asistență socială pentru persoanele cu handicap pot fi înființate și în
comun de mai multe instituții și persoane juridice dintre cele menționate la
art. 8, prin contract de asociere, cu avizul conform al Autorității
Naționale pentru Persoanele cu Handicap.
(2) Contractul de asociere se
încheie între ordonatorii principali de credite, în cazul consiliilor județene,
consiliilor locale, Ministerului Sănătății și al altor organe ale
administrației publice centrale de specialitate și reprezentanții legali ai
persoanelor juridice.
8. Articolul 10 va avea
următorul cuprins:
Art. 10. − (1) Instituțiile
de asistență socială pentru persoanele cu handicap, înființate cu avizul
Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap, se află în coordonarea
acesteia.
(2) Autoritatea Națională
pentru Persoanele cu Handicap își exercită atribuția de coordonare prin:
elaborarea de norme și metodologii privind organizarea și funcționarea
instituțiilor de asistență socială pentru persoanele cu handicap; asigurarea
instruirii și perfecționării profesionale a personalului de specialitate; verificarea
respectării dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și ale altor acte
normative referitoare la activitatea acestora; sprijinirea dezvoltării acestor
instituții în conformitate cu strategia și cu programele naționale de protecție
specială a persoanelor cu handicap.
(3) Autoritatea Națională
pentru Persoanele cu Handicap controlează activitatea tuturor instituțiilor de
asistență socială pentru persoanele cu handicap aflate în coordonarea sa,
informând Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și, după caz,
Curtea de Conturi, asupra aspectelor negative constatate.
9. La articolul 11,
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Art. 11. − (1) Clădirile
instituțiilor publice și private, ale celor culturale, sportive sau de
petrecere a timpului liber, locuințele construite din fonduri publice,
mijloacele de transport în comun, telefoanele publice, precum și căile de acces
vor fi amenajate astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap. Clădirile
de patrimoniu și cele istorice se vor amenaja respectându-se caracteristicile
arhitectonice.
10. La articolul 15,
alineatul (2) va avea următorul cuprins:
(2) Instituțiile publice și
private vor asigura, atunci când este cazul, pentru relațiile directe cu persoanele
cu deficiențe de auz sau cu surdo-cecitate, interpreți autorizați ai limbajului
mimico-gestual sau ai limbajului specific al
persoanei cu surdo-cecitate. Procedura și condițiile de autorizare vor fi
stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului
sănătății, cu consultarea Asociației Surzilor din România.
11. La articolul 19
alineatul (1), literele a), b), g), h) și l) vor avea următorul
cuprins:
a) adulții cu handicap grav sau
accentuat, care nu realizează venituri din salarii sau pensii, cu excepția
pensiei de urmaș, beneficiază de o indemnizație lunară de 1.400.000 lei;
adulții cu handicap grav sau accentuat care realizează venituri din salarii sau
pensii, cu excepția pensiei de urmaș, beneficiază de o indemnizație lunară de
50%, respectiv de 30% din valoarea indemnizației lunare; indemnizația lunară se
indexează anual prin hotărâre a Guvernului, în raport cu indicele de creștere a
prețurilor de consum stabilit de Institutul Național de Statistică;
b) adulții nevăzători cu
handicap grav beneficiază de o alocație socială în cuantum de 1.584.000 lei,
indiferent de veniturile realizate din salarii, indemnizație ce va fi
actualizată anual prin hotărâre a Guvernului, în funcție de indicele creșterii
prețurilor de consum, stabilit de Institutul Național de Statistică; adulții cu
handicap accentuat beneficiază de o alocație socială de 50% din cuantumul
alocației stabilite pentru adulții cu handicap grav; adulții nevăzători cu handicap
grav sau accentuat, care cumulează salariul cu pensia pentru limită de vârstă,
cu pensia I.O.V.R. sau cu pensie pentru pierderea capacității de muncă,
vor opta pentru una dintre acestea sau pentru alocația socială; adulții
nevăzători cu handicap grav sau accentuat care nu desfășoară activitate salarizată
cumulează alocația socială cu una dintre celelalte pensii stabilite potrivit legii;
nevăzătorul cu handicap grav primește, pentru plata
însoțitorului definit la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 610/1990
privind acordarea unor drepturi nevăzătorilor, cu modificările ulterioare, o
indemnizație echivalentă cu salariul net al asistentului social debutant din
unități bugetare; nevăzătorul poate opta pentru
asistentul personal sau pentru însoțitor;
............................................................................................
g) gratuitatea transportului urban
cu mijloace de transport în comun de suprafață și cu metroul, pentru adulții cu
handicap grav și pentru asistenții personali sau însoțitorii acestora și pentru
adulții cu handicap accentuat, acordată pe baza unei anchete sociale realizate
de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința adultul cu
handicap; modalitatea de acordare a gratuității și cuantumul acesteia se
stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului
transporturilor, construcțiilor și turismului, cu avizul Ministerului
Finanțelor Publice, ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea
I;
h) gratuitatea transportului
interurban, la alegere, cu tren de persoane, clasa a II-a, cu autobuzele sau cu
navele pentru transport fluvial, în limita a 12 călătorii dus-întors pe an
pentru adulții cu handicap grav; de aceleași drepturi beneficiază asistenții
personali sau însoțitorii persoanelor cu handicap grav atunci când călătoresc
împreună cu acestea; adulții cu handicap accentuat au dreptul la jumătate din
numărul de călătorii acordate persoanelor adulte cu handicap grav; adulții cu
afecțiuni renale care necesită hemodializă în alte
localități decât cele de domiciliu, precum și asistenții personali ai acestora
beneficiază de gratuitate și peste limita menționată, în funcție de
recomandarea centrului de dializă;
............................................................................................
l) începând cu data de 1 ianuarie
2005, un bilet de tratament gratuit, în cursul unui an, care se atribuie
persoanei cu handicap, pe baza recomandării medicale, de către casele
teritoriale de pensii. Numărul biletelor de tratament gratuit ce se acordă
persoanelor cu handicap se stabilește proporțional cu numărul potențialilor
beneficiari față de numărul total al biletelor de tratament gratuit stabilite
prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat;
12. Articolul 21 va avea
următorul cuprins:
Art. 21. − Persoanele
cu handicap au următoarele obligații:
a) să se prezinte la comisiile
de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți, care
funcționează în subordinea consiliilor județene și a consiliilor locale ale
sectoarelor municipiului București, respectiv la comisiile pentru protecția
copilului, pentru încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care
necesită protecție specială în raport cu gradul de handicap, precum și la
reevaluarea periodică, potrivit criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (3);
b) să urmeze programul
individual de recuperare, readaptare și reintegrare socială stabilit de
comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți,
respectiv de comisiile pentru protecția copilului, sub supravegherea
asistenților sociali din cadrul serviciilor publice de asistență socială sau ai
organizațiilor neguvernamentale autorizate, potrivit legii, să desfășoare
activități de protecție specială a persoanelor cu handicap, care colaborează cu
aceste servicii;
c) să se încadreze în muncă, în
condițiile legii, în raport cu pregătirea și cu posibilitățile
fizico-senzoriale și psihice ale acestora, după evaluarea capacității de muncă
și stabilirea incapacității adaptative de către
medicul expert al asigurărilor sociale;
d) să colaboreze cu asistenții
sociali și să aducă la cunoștință serviciilor publice de asistență socială, în
termen de 10 zile, orice modificare cu privire la gradul de handicap,
domiciliu, stare materială, situația veniturilor realizate și alte situații de
natură să modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege.
13. Articolul 30 va avea
următorul cuprins:
Art. 30. − În
cazul eliberării de certificate de încadrare într-o categorie de persoane cu
handicap care necesită protecție specială în raport cu gradul de handicap, fără
respectarea criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătății, membrii comisiei
de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți vor fi obligați,
în condițiile legii, la: restituirea indemnizațiilor de ședință încasate pentru
participare la activitatea comisiei; excluderea definitivă din cadrul acestei
comisii; suportarea sumelor reprezentând drepturile încasate necuvenit de către
beneficiari, ca urmare a încadrării acestora cu nerespectarea dispozițiilor
legale.
14. La articolul 40,
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Art. 40. − (1) La
începutul fiecărui an, unitățile protejate au obligația să prezinte
inspecțiilor regionale o informare care va cuprinde datele necesare pentru a
dovedi respectarea dispozițiilor legale referitoare la funcționarea unității și
măsurile întreprinse pentru realizarea adaptărilor și înlesnirilor necesare
pentru desfășurarea activității persoanelor cu handicap.
15. La articolul 42,
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Art. 42. − (1) Agenții
economici care au cel puțin 75 de angajați, precum și autoritățile și
instituțiile publice care au cel puțin 25 de funcții contractuale, au obligația
de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un
procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, respectiv din numărul de
funcții contractuale prevăzute în statul de funcții.
16. Articolul 43 va avea
următorul cuprins:
Art. 43. − (1) Agenții
economici, autoritățile și instituțiile publice care nu respectă prevederile art. 42
alin. (1) au obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă
egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în
care nu au încadrat persoane cu handicap.
(2) Sunt exceptați de la plata
obligatorie prevăzută la alin. (1) agenții economici, autoritățile și
instituțiile publice care fac dovada că au solicitat trimestrial la agențiile
județene de ocupare a forței de muncă, respectiv a municipiului București, repartizarea
de persoane cu handicap calificate în meseriile respective și că acestea nu au
repartizat astfel de persoane în vederea angajării.
17. La articolul 44, după
litera f) se introduce litera g) cu următorul cuprins:
g) angajarea cu prioritate în
profesiunile specifice acestora. Lista acestor profesiuni, conforme
fiecărui tip de handicap, se va stabili de către comisiile de integrare socioprofesională a persoanelor cu handicap.
19. La articolul 52,
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Art. 52. − (1) Autoritatea
Națională pentru Persoanele cu Handicap poate finanța programe și proiecte
proprii în domeniul protecției speciale și integrării socioprofesionale
a persoanelor cu handicap și poate participa, în parteneriat cu organizațiile
neguvernamentale ale persoanelor cu handicap, la finanțarea unor proiecte
comune privind realizarea strategiei și a programelor de protecție specială și
integrare socioprofesională a persoanelor cu
handicap.
20. Articolul 54 va avea următroul cuprins:
Art. 54. − (1) Constituie
contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții
încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
a) nerespectarea dispozițiilor
art. 11 alin. (1), art. 13, 14, art. 15 alin. (2), art. 16
alin. (1), (2), (4) și (5) și ale art. 17 și se
sancționează cu amendă de la 30.000.000 lei la 60.000.000 lei;
b) eliberarea de certificate de
încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție
specială în raport cu gradul de handicap, cu încălcarea criteriilor prevăzute
la art. 1 alin. (3), și se sancționează cu amendă de la 10.000.000
lei la 30.000.000 lei.
(2) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) se
aplică persoanelor fizice sau juridice vinovate.
(3) Constatarea contravenției
prevăzute la alin. (1) lit. a) și aplicarea amenzii
contravenționale se fac de către organele specializate ale Ministerului Transporturilor,
Construcțiilor și Turismului, Autorității Naționale de Control și Autorității
Naționale pentru Persoanele cu Handicap. Constatarea contravenției prevăzute
la alin. (1) lit. b) și aplicarea amenzii contravenționale se
fac de către personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Persoanele cu
Handicap, împuternicit prin ordin al președintelui.
(4) Sumele obținute din
aplicarea amenzilor se fac venit la bugetul de stat.
(5) Prevederile prezentului
articol se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.
Art. II. − (1) În termen de 60 de zile de
la intrarea în vigoare a prezentei legi se constituie comisii de integrare socioprofesională a persoanelor cu handicap, după cum
urmează:
a) la nivel central, pe lângă
Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap;
b) la nivel județean și al sectoarelor
municipiului București, pe lângă consiliile județene și consiliile locale ale
sectoarelor municipiului București.
(2) Comisiile de integrare socioprofesională a persoanelor cu handicap coordonează activitățile
de pregătire, formare, orientare profesională și de încadrare în muncă a
persoanelor cu handicap.
(3) Componența comisiilor de
integrare socioprofesională a persoanelor cu handicap
și regulamentul lor de organizare și funcționare se stabilesc prin ordin al
ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, la propunerea
Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.
(4) Activitățile de pregătire, formare
și orientare profesională și de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap se
finanțează în cadrul proiectelor, programelor și creditelor bugetare cu această
destinație.
Această lege a fost adoptată de
Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76
alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU |
p. PREȘEDINTELE
SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ |
București, 12 iulie 2004.
Nr. 343.