Legea nr. 336/2006

M. Of. nr. 629 din 20 iulie 2006

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR                                 SENATUL

 

L E G E

privind modificarea art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Articol unic. – Articolul III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 25 aprilie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2005, se modifică după cum urmează: 

– Literele a) și b) ale alineatului (1) și alineatul (6) vor avea următorul cuprins:

„a) scutirea de la plată a obligațiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ și neachitate prin orice modalitate prevăzută de lege, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetului asigurărilor pentru șomaj. Fac excepție contribuția pentru pensia suplimentară, contribuția individuală pentru asigurări sociale, contribuția individuală de asigurări pentru șomaj, contribuția datorată Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de către persoanele asigurate care au calitatea de angajat, taxa pe valoarea adăugată suspendată în vamă, impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile din salarii, care urmează a fi achitate în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a hotărârilor Guvernului de reorganizare a fiecărei unități de cercetare-dezvoltare în parte;

b) fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la lit. a) și sumele preluate pentru încasare de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, reprezentând contribuția datorată Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, precum și creditele și dobânzile aferente preluate de la Banca Agricol㠖 S.A.;

............................................................................................ 

(6) Obligațiile bugetare neachitate, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, datorate după intrarea în vigoare a Legii nr. 147/2004, se vor achita în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a hotărârilor de Guvern de reorganizare a fiecărei unități de cercetare-dezvoltare în parte.“

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. 

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

BOGDAN OLTEANU

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

București, 17 iulie 2006. 

Nr. 336.