Legea nr. 321/2006 – Republicare *)
M. Of. nr. 215 din 9 martie 2018
LEGEA
privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate
Art. 1. ‒ Ministerul pentru Românii de Pretutindeni acordă finanțări nerambursabile și alte mijloace de sprijin financiar în limita bugetului aprobat și în condițiile prezentei legi, cu scopul de a susține, în conformitate cu dreptul internațional, protejarea și promovarea identității culturale, etnice, lingvistice și religioase a românilor de pretutindeni, inclusiv prin exercitarea dreptului la liberă întrunire și asociere, accesul la educație și mijloace de informare în limba română, stabilirea și menținerea, dacă acestea contribuie la promovarea identității culturale, etnice, lingvistice și religioase a românilor din afara granițelor, de contacte libere cu persoane fizice și juridice din România.
Art. 2. ‒ În înțelesul prezentei legi, expresiile și termenii de mai jos au următoarele semnificații:
a) sprijinul acordat românilor de pretutindeni ‒ totalitatea activităților întreprinse și finanțate de România pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 1 sau în alte acte normative privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni;
b) acorduri de finanțare ‒ instrumente juridice în baza cărora se realizează transferurile de fonduri nerambursabile destinate sprijinului acordat românilor de pretutindeni, cu respectarea legislației naționale și comunitare din domeniul ajutorului de stat, indiferent de denumire sau formă: contract de finanțare nerambursabilă, protocol de colaborare, memorandum de cooperare, încheiate în condițiile legii;
c) program în sprijinul românilor de pretutindeni ‒ setul de acțiuni și proiecte destinate consolidării, protecției sau promovării identității culturale, etnice, lingvistice și religioase a românilor de pretutindeni, inclusiv prin exercitarea dreptului la liberă întrunire și asociere, accesul la educație și mijloace de informare în limba română, stabilirea și menținerea, dacă acestea contribuie la promovarea identității culturale, etnice, lingvistice și religioase a românilor din afara granițelor, de contacte libere cu persoane fizice și juridice din România;
d) proiect în sprijinul românilor de pretutindeni ‒ setul de acțiuni specifice interconectate vizând realizarea unui obiectiv determinat privind sprijinirea unei comunități a românilor de pretutindeni;
e) acțiune în sprijinul românilor de pretutindeni ‒ activități în sprijinul românilor de pretutindeni, derulate pe o perioadă de cel mult un an;
f) grantul ‒ finanțarea cu caracter nerambursabil care nu implică furnizarea unor servicii sau produse în folosul sau beneficiul direct al finanțatorului, în vederea utilizării acesteia de către o persoană juridică de drept public sau privat din România sau dintr-un stat terț ori de către un organism internațional în cadrul unui program, proiect sau acțiune în sprijinul românilor de pretutindeni;
g) implementarea directă ‒ derularea de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, prin structurile sale interne și/sau subordonate, inclusiv în cooperare cu entități de drept public din România și/sau structurile lor subordonate, conform legislației în vigoare, a unor programe, proiecte sau acțiuni proprii în sprijinul românilor de pretutindeni;
h) implementarea indirectă ‒ derularea unor activități prevăzute de prezenta lege prin intermediul unor beneficiari de finanțare nerambursabilă, care derulează programe, proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni;
i) monitorizarea ‒ o funcție continuă care folosește colectarea sistematică de date privind anumiți indicatori specifici, în vederea punerii la dispoziția proiectului sau acțiunii și a părților interesate de la nivelul unei intervenții în curs de desfășurare a indicatorilor care arată evoluția și nivelul de îndeplinire a activităților, precum și evoluția în utilizarea fondurilor alocate;
j) cheltuielile eligibile directe ‒ acele costuri care pot fi direct atribuite proiectului, programului sau acțiunii;
k) cheltuielile eligibile indirecte ‒ acele costuri eligibile care nu pot fi identificate de către beneficiar ca fiind atribuite în mod direct și exclusiv proiectului, precum cele generate de administrarea generală, costurile de management, cu personalul și auxiliare;
l) cofinanțare ‒ contribuția financiară sau în natură a beneficiarului sau a altei organizații într-un program, proiect sau acțiune;
m) auditul ‒ activitatea funcțional independentă și obiectivă de analiză a veniturilor și cheltuielilor realizate în cadrul unui proiect, de verificare a conformității acestora cu activitățile și bugetul stabilite în proiect.
Art. 3. ‒ (1) Pot beneficia de finanțări nerambursabile asociațiile, fundațiile, unitățile de cult, alte categorii de organizații neguvernamentale ale românilor de pretutindeni, organizațiile internaționale și alte persoane fizice autorizate sau juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate, cu respectarea legislației naționale și comunitare din domeniul ajutorului de stat, în măsura în care finanțările nerambursabile sunt utilizate pentru derularea de programe, proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni.
(2) Verificarea îndeplinirii condiției privind personalitatea juridică a beneficiarilor înregistrați sau constituiți în străinătate sau privind autorizarea persoanei fizice este realizată de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în funcție de legislația statului de reședință a solicitantului de finanțare nerambursabilă și informațiile disponibile despre solicitant.
(3) Beneficiarii prevăzuți la alin. (1) nu pot primi o nouă finanțare nerambursabilă până la executarea obligațiilor restante, asumate prin acorduri de finanțare anterioare cu Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
Art. 4. ‒ (1) Finanțările nerambursabile acordate pentru sprijinirea românilor de pretutindeni și a organizațiilor acestora nu pot fi utilizate pentru activități generatoare de profit.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) publicațiile, serviciile de programe de televiziune și de radiodifuziune, precum și serviciile media audiovizual la cerere, editurile, studiourile de producție și alte instituții mass-media, care desfășoară programe, proiecte sau acțiuni pentru sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor acestora, în măsura în care finanțarea este utilizată doar pentru realizarea acestor programe, proiecte sau acțiuni.
Art. 5. ‒ (1) În scopul asigurării unității planificării strategice și a unor politici complementare la nivel guvernamental privind românii de pretutindeni, prin strategiile naționale pentru românii de pretutindeni, adoptate pentru perioade de câte 4 ani, sunt stabilite priorități geografice și tematice multianuale pentru acordarea de finanțări nerambursabile în sprijinul românilor de pretutindeni.
(2) Strategiile prevăzute la alin. (1) sunt elaborate de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și aprobate prin hotărâri ale Guvernului. Proiectele de hotărâri sunt avizate de către instituțiile și autoritățile administrației publice centrale care își asumă, prin proiect, realizarea unor programe, proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni.
(3) Pentru implementarea strategiilor prevăzute la alin. (1), Ministerul pentru Românii de Pretutindeni poate elabora documente de politici publice prin care sunt stabilite priorități geografice și tematice anuale pentru acordarea de finanțări nerambursabile în sprijinul românilor de pretutindeni.
(4) Instituțiile și autoritățile administrației publice centrale, în limitele competențelor lor, întreprind măsurile privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni în conformitate cu strategiile și planurile anuale de priorități prevăzute la alin. (2) și (3), cu acordarea, după caz, de finanțări din bugetele proprii, și informează anual sau la cerere Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în legătură cu progresul activităților.
Art. 6. ‒ (1) Implementarea indirectă se realizează prin acordarea de finanțări nerambursabile beneficiarilor prevăzuți la art. 3, în urma evaluării propunerii acestora privind programe, proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni de către o comisie de evaluare din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. La lucrările comisiei pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai Grupului interministerial pentru românii de pretutindeni, reprezentanți ai societății civile, reprezentanți ai comunității românești din străinătate și parlamentari de diaspora.
(2) Comisia de evaluare și comisia de soluționare a contestațiilor evaluează propunerile de programe, proiecte sau acțiuni în conformitate cu prevederile prezentei legi, cu principiile liberei concurențe, eficacității utilizării fondurilor publice, transparenței și tratamentului egal și cu prioritățile geografice și tematice, adoptate conform prevederilor art. 5.
(3) Metodologia de elaborare a documentațiilor care însoțesc propunerile de programe, proiecte sau acțiuni, de evaluare, selectare și aprobare a programelor, proiectelor sau acțiunilor, de încheiere a contractelor de finanțare nerambursabilă, regulamentul de organizare și funcționare a comisiei de evaluare și a comisiei de soluționare a contestațiilor se aprobă prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni și se publică pe siteul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
(4) Solicitanții de finanțare nerambursabilă ale căror propuneri de proiecte au fost respinse pot contesta deciziile de respingere, în termenul prevăzut prin ordin al ministrului, emis conform prevederilor alin. (3).
Art. 7. ‒ (1) Utilizarea fondurilor prin implementare directă se realizează prin:
a) achiziții publice de bunuri, lucrări și servicii necesare pentru implementarea proiectelor, programelor sau acțiunilor proprii, în condițiile prevăzute de Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
b) donații către comunitățile românilor de pretutindeni, prin derogare de la prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Metodologia de acordare a donațiilor se aprobă prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni;
c) acordare de burse de studiu și cercetare.
(2) Programele, proiectele și acțiunile proprii ale Ministerului pentru Românii de Pretutindeni care fac obiectul implementării directe de activități în sprijinul românilor de pretutindeni sunt aprobate prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni.
Art. 8. ‒ (1) Finanțările nerambursabile pot fi alocate sub forma unui grant, în temeiul unui acord de finanțare sau al unui ordin al ministrului, în funcție de forma grantului stabilită potrivit prevederilor alin. (2) și de categoria beneficiarului, cu respectarea legislației naționale și comunitare din domeniul ajutorului de stat.
(2) Granturile sunt contribuții financiare directe, sub formă de:
a) programe, proiecte și acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni. Fondurile transferate ca granturi acordate pentru programe, proiecte sau acțiuni au destinație precisă și nu pot fi utilizate pentru alte scopuri;
b) contribuții la bugetul general al unor organisme de drept public sau de drept privat, condiționate de utilizarea acestora în cadrul unor programe, proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni, cu respectarea legislației naționale și comunitare din domeniul ajutorului de stat.
(3) Granturile se acordă prin proceduri competitive de selecție a beneficiarilor. În cazul organizațiilor internaționale și agențiilor acestora, al autorităților publice locale și centrale din alte state și al unităților și instituțiilor de învățământ, granturile se pot acorda prin atribuire directă cu justificare temeinică.
(4) Pot fi beneficiari eligibili pentru granturi:
a) organizațiile internaționale și agenții ale acestora;
b) organizațiile neguvernamentale din România și din alte state;
c) întreprinderi cu scop lucrativ din România și din alte state, sub rezerva prevederilor art. 4;
d) autorități publice locale și centrale din alte state;
e) unități și instituții de învățământ din România și din alte state;
f) unități de cult.
(5) Etapele procedurii competitive de selecție a beneficiarilor constau în:
a) anunțul referitor la organizarea unui apel competitiv de selecție a beneficiarilor, realizat pe baza unor termeni de referință cu privire la descrierea obiectivelor urmărite prin proiectele, programele sau acțiunile eligibile, tipul de beneficiari eligibili, calendarul și modalitatea de depunere a proiectelor, programelor sau acțiunilor, modalitatea de evaluare, perioada de implementare, bugetul maxim, forma-tip a propunerii de proiect, inclusiv rezultatele urmărite și procentul de cofinanțare, dacă este cazul;
b) selecția propunerilor de proiecte, realizată de către o comisie de selecție, și aprobarea lor de către ordonatorul principal de credite sau de către o persoană desemnată de acesta;
c) negocierea și semnarea acordurilor de finanțare pentru granturile aprobate.
(6) Ministerul pentru Românii de Pretutindeni poate acorda granturi prin atribuire directă către persoane juridice fără scop lucrativ și organizații internaționale, cu justificare temeinică, în următoarele situații:
a) ca modalitate de extindere a unui proiect derulat de o persoană juridică fără scop lucrativ sau organizație internațională și care corespunde obiectivelor urmărite pentru sprijinirea românilor de pretutindeni;
b) ca modalitate de finanțare a unui proiect, program sau acțiune propusă de o organizație internațională sau alt donator de finanțare nerambursabilă, de a cărui implementare beneficiază românii de pretutindeni;
c) ca modalitate de finanțare a unui proiect care corespunde unor obiective strategice de politică externă, prin politici privind sprijinirea comunităților românilor de pretutindeni.
(7) Selectarea beneficiarilor de granturi se face prin procedură competitivă de selecție sau atribuire directă, pe baza evaluării capacității acestora de implementare. În funcție de rezultatul acestei evaluări, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni decide acordarea sau neacordarea grantului.
(8) Principiile și procedurile aplicabile granturilor și standardele de evaluare a capacității beneficiarilor sunt reglementate prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni.
Art. 9. ‒ Finanțările nerambursabile destinate programelor, proiectelor sau acțiunilor selectate se aprobă pentru întreaga perioadă de derulare a acestora și se asigură anual, potrivit acordului de finanțare.
Art. 10. ‒ (1) Finanțările nerambursabile se aprobă ținându-se seama de următoarele criterii generale:
a) satisfacerea nevoii legitime a persoanelor care aparțin comunităților românești de pretutindeni de a-și păstra, dezvolta și exprima identitatea lor etnică, culturală, lingvistică și religioasă;
b) anvergura internațională, națională, regională ori locală a programelor, proiectelor sau acțiunilor;
c) oportunitatea programelor, proiectelor sau acțiunilor în raport cu nevoile comunităților românești de pretutindeni;
d) numărul, diversitatea și distribuția geografică a comunităților românești de pretutindeni;
e) existența unor surse de finanțare proprii sau atrase ale solicitantului;
f) capacitatea organizatorică și funcțională de realizare a programelor, proiectelor sau acțiunilor;
g) efectele multiplicatoare ale programelor, proiectelor sau acțiunilor, în scopul îmbunătățirii imaginii comunităților românești din țara de reședință și a coagulării organizațiilor acestora.
(2) Criteriul prevăzut la alin. (1) lit. f) se dovedește prin:
a) experiență în derularea programelor, proiectelor sau acțiunilor;
b) calitatea activităților organizate;
c) calificarea membrilor echipei care derulează programele, proiectele sau acțiunile;
d) colaborările și parteneriatele cu alți finanțatori, autorități publice, organizații guvernamentale sau neguvernamentale;
e) asigurarea continuității programelor, proiectelor sau acțiunilor.
Art. 11. ‒ Finanțările nerambursabile se acordă pe bază de acorduri de finanțare încheiate cu beneficiarii de finanțări, în condițiile prezentei legi.
Art. 12. ‒ (1) Finanțările anuale nerambursabile se acordă integral sau în tranșe, conform acordurilor de finanțare, încheiate în condițiile legii.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 52 alin. (8) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru finanțarea de programe, proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni poate efectua plăți în avans din fonduri publice către beneficiari până la 100% din valoarea finanțării, în cazul granturilor, și de până la 50% din valoarea finanțării, în celelalte cazuri.
Sumele reprezentând plăți în avans sunt angajate în baza acordurilor de finanțare, fără a fi necesară emiterea unei hotărâri a Guvernului, și sunt justificate conform prevederilor din respectivele acorduri de finanțare.
(3) Acordurile de finanțare conțin, printre altele:
a) obiectivul finanțării;
b) descrierea activităților ce trebuie realizate și a rezultatelor urmărite sau care trebuie atinse, aria geografică și termene de realizare sau calendar de implementare;
c) modalitatea de transfer al fondurilor;
d) procentul de cofinanțare, dacă este cazul;
e) modul de raportare a activităților finanțate;
f) drepturile și obligațiile părților, inclusiv cu privire la returnarea unor eventuale sume care nu au fost utilizate conform acordului de finanțare;
g) modalitatea de soluționare a diferendelor.
În cazul în care beneficiarii sunt organizații internaționale sau persoane juridice de drept public poate fi folosit modelul de acord al respectivului beneficiar.
(4) În cazul contractelor de finanțare nerambursabilă încheiate pentru implementare indirectă de programe, proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni, beneficiarii vor prezenta documente justificative cu privire la utilizarea finanțărilor, odată cu prezentarea decontului final sau a deconturilor parțiale. Decontarea sumelor finanțate se realizează în conformitate cu prevederile de drept comun în materie, cu respectarea clauzelor cuprinse în contractele de finanțare încheiate.
(5) Cheltuielile indirecte eligibile finanțate prin acordurile de finanțare nu pot depăși 25% din valoarea cheltuielilor directe. Metodologia de calcul al ratei de 25% se aprobă prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni.
(6) Sunt considerate cheltuieli neeligibile:
a) provizioanele constituite pentru pierderi sau datorii;
b) dobânzile;
c) impozite, inclusiv TVA în cazul în care beneficiarul are dreptul la rambursarea TVA;
d) amortizarea echipamentelor aflate în proprietatea beneficiarului sau folosite de acesta în leasing;
e) cheltuieli care au ca rezultat creșterea valorii activelor corporale existente prin îmbunătățări, extinderi;
f) cheltuieli directe ale beneficiarului finanțate prin acorduri cu terțe părți.
(7) Beneficiarul de finanțare nerambursabilă poate solicita modificarea acordului de finanțare, în următoarele situații:
a) este necesară realocarea unor sume către unul sau mai multe capitole din bugetul programului, proiectului sau acțiunii, fără ca o astfel de realocare să afecteze bugetul total și nici scopurile urmărite sau obiectivele programului, proiectului sau acțiunii respective;
b) este necesară adăugarea unei activități noi fără depășirea bugetului alocat.
(8) Prin derogare de la prevederile art. 4 și 25 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, acele acorduri de finanțare care constituie tratate internaționale în sensul Legii nr. 590/2003 sunt încheiate și intră în vigoare în conformitate cu procedura prevăzută de prezenta lege. Negocierea și semnarea acordurilor de finanțare care constituie tratate internaționale sunt aprobate prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni sau un împuternicit al acestuia.
(9) Acordurile de finanțare intră în vigoare la data semnării sau la data prevăzută de acestea.
(10) Constatarea de către finanțator a nerespectării de către beneficiar, cu rea-credință, a condițiilor din procedurile de selecție ori încălcarea acordurilor de finanțare de către beneficiari din motive imputabile lor, pot constitui cauze de neeligibilitate pentru acordarea de finanțări nerambursabile ulterioare, în funcție de gravitatea încălcării procedurilor sau a acordului și consecințele acestei încălcări pentru bugetul finanțatorului, imaginea sa ori pentru interesele comunității românilor de pretutindeni căreia îi era destinat programul, proiectul sau acțiunea.
(11) Cauza de neeligibilitate prevăzută la alin. (10) încetează dacă beneficiarul prezintă garanții de îndepărtare a cauzelor care au condus la nerespectarea procedurilor de selectare ori a acordului de finanțare respectiv.
Art. 13. ‒ Sumele atribuite sub forma finanțărilor nerambursabile vor fi folosite de către beneficiari numai pentru acoperirea cheltuielilor aferente desfășurării programelor, proiectelor sau acțiunilor pentru care au fost acordate.
Art. 14. ‒ (1) Ordonatorul de credite răspunde de operațiunile financiare privind fondurile utilizate în cadrul implementării directe de programe, proiecte sau acțiuni proprii în sprijinul românilor de pretutindeni.
(2) În cazul implementării indirecte de programe, proiecte sau acțiuni și alocării de granturi, ordonatorul de credite răspunde pentru legalitatea, oportunitatea și necesitatea eliberării fondurilor către beneficiari. Răspunderea pentru utilizarea fondurilor în conformitate cu destinația din acordul de finanțare sau, după caz, din ordinul ministrului pentru românii de pretutindeni revine beneficiarului.
(3) Justificarea sumelor alocate pentru implementarea directă și indirectă de programe, proiecte și acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni se realizează prin prezentarea de documente justificative din care să rezulte utilizarea sumelor conform destinațiilor prevăzute în acordurile de finanțare sau, după caz, contractele de achiziții sau donații.
(4) Ministerul pentru Românii de Pretutindeni administrează programele, proiectele sau acțiunile în sprijinul românilor de pretutindeni pe bază de rezultate, conform procedurilor și principiilor de management bazat pe rezultate, aprobate prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni. Justificarea sumelor alocate prin granturi se face de către beneficiar, prin documentele prevăzute în acest sens în acordul de finanțare sau prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni.
(5) Nerespectarea de către beneficiari a obligațiilor asumate prin acordurile de finanțare se sancționează cu obligarea acestora la restituirea sumelor primite și utilizate contrar acordului de finanțare, la care se adaugă penalitățile calculate la sumele deja acordate, în conformitate cu prevederile legale.
Art. 15. ‒ (1) Modul de utilizare a sumelor acordate sub forma finanțărilor nerambursabile este supus controlului și monitorizării reprezentanților finanțatorului, precum și organelor cu atribuții în materie.
(2) Ministerul pentru Românii de Pretutindeni realizează controlul și monitorizarea modului de utilizare a finanțărilor prin structuri proprii sau prin reprezentanții misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale române, care vor acorda sprijin în monitorizarea și controlul programelor, proiectelor și acțiunilor care se desfășoară în aria geografică de circumscripție.
(3) Beneficiarul are obligația de a păstra la sediul său și de a pune la dispoziția finanțatorului, la cerere sau conform termenilor din acordul de finanțare, documentele justificative ale cheltuielilor efectuate în cadrul programului, proiectului sau acțiunii pentru o perioadă de 5 ani de la data finalizării activităților finanțate.
(4) Ministerul pentru Românii de Pretutindeni poate solicita beneficiarilor contractarea unui audit extern, acreditat conform legislației aplicabile, la finalul programului, proiectului sau acțiunii, pentru finanțări ce depășesc 1.000.000 lei. Cheltuielile de audit sunt cheltuieli eligibile directe și sunt prevăzute explicit în bugetul proiectului, programului sau acțiunii. În cazul în care beneficiarul grantului este o organizație internațională sau o persoană juridică de drept public, auditul se poate realiza conform regulilor respectivului beneficiar.
Art. 16. ‒ (1) Fondurile pentru implementarea directă, indirectă și alocarea de granturi destinate programelor, proiectelor sau acțiunilor pentru sprijinirea românilor de pretutindeni și a organizațiilor acestora se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în limita fondurilor aprobate cu această destinație prin legile bugetare anuale.
(2) Implementarea indirectă de proiecte, programe și acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni se realizează în limita destinațiilor și categoriilor de cheltuieli prevăzute în anexă.
Art. 17. ‒ Regimul acordării finanțărilor nerambursabile programelor, proiectelor sau acțiunilor pentru sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, stabilit prin prezenta lege, reprezintă o procedură specială care derogă de la cea prevăzută de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 18. ‒ Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.
ANEXĂ
REPARTIZAREA
sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora prin finanțarea următoarelor programe, proiecte sau acțiuni coordonate ori sprijinite de secretarul de stat pentru românii de pretutindeni
I. Programe, proiecte sau acțiuni pentru sprijinirea românilor de pretutindeni:
a) editarea, publicarea, distribuirea și difuzarea publicațiilor destinate românilor de pretutindeni;
b) realizarea de programe și servicii media audiovizuale, precum și difuzarea, furnizarea și/sau retransmisia acestora prin intermediul rețelelor de comunicații electronice, inclusiv internet, destinate românilor de pretutindeni, în colaborare cu instituții sau organizații specializate, inclusiv Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune;
c) sprijinirea redacțiilor de radio și televiziune în limba română care realizează programe și emisiuni destinate românilor de pretutindeni;
d) înființarea unor radiodifuzori și/sau dotarea și modernizarea radiodifuzorilor în scopul furnizării unor servicii de programe de televiziune/radiodifuziune și a unor servicii media audiovizuale destinate românilor de pretutindeni;
e) dotarea și întreținerea editurilor organizațiilor românilor de pretutindeni;
f) achiziția, construcția, reparația, întreținerea și dotarea unităților de învățământ și a cluburilor culturale, sportive și de creație ale românilor de pretutindeni;
g) achiziția, construcția, reparația, întreținerea și dotarea bisericilor și altor unități de cult ale românilor de pretutindeni și a centrelor sociale, educaționale și spirituale;
h) achiziția, construcția, reparația, întreținerea și dotarea sediilor centrelor culturale ale românilor de pretutindeni, inclusiv casele limbii și culturii române;
i) achiziția, construcția, reparația, întreținerea și dotarea bibliotecilor românilor de pretutindeni;
j) achiziția, construcția, reparația, întreținerea și dotarea sediilor organizațiilor românilor de pretutindeni;
k) proiecte educaționale pentru românii de pretutindeni;
l) organizarea manifestărilor culturale, în țară și în străinătate, destinate românilor de pretutindeni;
m) organizarea și participarea la seminare, colocvii, simpozioane, conferințe, mese rotunde, congrese, reuniuni și altele asemenea, în țară și în străinătate;
n) organizarea și participarea, în țară și în străinătate, la cursuri, schimburi de experiență, vizite de documentare, programe de pregătire profesională, perfecționare, specializare, acordarea de burse, vizite de studiu;
o) înființarea, recuperarea, restaurarea și întreținerea de: muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de artă, monumente funerare, plăci comemorative, cimitire și altele asemenea, protejarea și revitalizarea tradițiilor și obiceiurilor românești;
p) efectuarea de studii și cercetări de sociologie, istorie, arheologie, etnografie și folclor, dialectologie și altele asemenea, precum și publicarea acestora;
q) colaborarea cu alte instituții și organizații, din țară și din străinătate, pentru realizarea de proiecte în beneficiul românilor de pretutindeni;
r) înființarea și dotarea centrelor educaționale interdisciplinare, a centrelor de informare și a programelor, proiectelor sau acțiunilor derulate de centre comunitare ale românilor de pretutindeni;
s) finanțarea furnizării serviciilor de acces la internet și de realizare a paginilor de internet ale asociațiilor, fundațiilor, unităților de cult, organizațiilor, instituțiilor, persoanelor fizice autorizate sau juridice din străinătate și din România, legal constituite, în condițiile în care dezvoltă programe, proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni;
t) transmiterea fluxurilor de știri, difuzate de agențiile de presă românești, către organizațiile comunităților românești de pretutindeni;
u) asistență pentru înființarea organizațiilor și asociațiilor românilor de pretutindeni;
v) promovarea și susținerea oportunităților de afaceri, în țară și în străinătate, în beneficiul românilor de pretutindeni;
w) promovarea și susținerea programelor de consolidare a statului de drept, a cunoașterii și respectării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale;
x) acoperirea, în cazuri excepționale, temeinic argumentate, a costurilor financiare privind tratamentul medical și spitalizarea, pe teritoriul României, pentru etnicii români de pretutindeni;
y) donarea de bunuri și materiale diverse românilor de pretutindeni;
z) acordarea de premii în bani și în natură românilor de pretutindeni care au obținut rezultate deosebite sau au avut realizări remarcabile în domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni, conform criteriilor stabilite prin metodologia aprobată prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni;
aa) cheltuieli de audit extern, în condițiile în care Ministerul pentru Românii de Pretutindeni solicită contractarea unui astfel de audit.
II. Pentru finanțarea programelor, proiectelor sau acțiunilor prevăzute la pct. I se pot acoperi cheltuielile ocazionate de:
a) editarea, achiziția și distribuirea de cărți, manuale, ziare, reviste și alte publicații, dicționare, albume, enciclopedii, hărți, casete video, casete audio, compact-discuri, broșuri, pliante, postere și alte tipărituri pentru documentare și pentru activități culturale;
b) redactarea, tehnoredactarea, tipărirea, distribuirea și difuzarea de ziare, reviste, publicații și altele asemenea;
c) realizarea și distribuirea de filme, fotografii, imagini și altele asemenea;
d) achiziția și distribuirea de diapozitive, steaguri, fanioane, cocarde, insigne, ecusoane și altele asemenea;
e) achiziția și distribuirea de costume populare, obiecte de artizanat, instrumente muzicale și altele asemenea;
f) costuri privind achiziția, construcția, reparația, întreținerea și dotarea unităților de învățământ, sportive și de creație, bisericilor și altor unități de cult, bibliotecilor, centrelor culturale, centrelor educaționale interdisciplinare, centrelor de informare, centrelor comunitare, caselor limbii și culturii române și sediilor organizațiilor românilor de pretutindeni, inclusiv achiziția de terenuri;
g) chirie, cheltuieli de întreținere, energie electrică, telefon, fax, internet, realizarea paginilor web și altele asemenea;
h) servicii de contabilitate, traduceri, asistență juridică, servicii și asistență în domeniul tehnologiei informației;
i) achiziție de software;
j) publicitatea în mijloacele de informare în masă a programelor, proiectelor sau acțiunilor prevăzute la pct. I;
k) realizarea de sondaje, studii, statistici, cercetări interdisciplinare și altele asemenea;
l) achiziția de material didactic, mobilier școlar, echipament sportiv, aparatură diversă, aparatură de multiplicat și tipărit, de înregistrare audio și video, de emisie radio și de televiziune, aparate telefonice, mașini de scris, aparate foto, proiectoare, reportofoane, calculatoare, imprimante, scanere și alte echipamente IT, inclusiv periferice, copiatoare, faxuri, mobilier bisericesc, obiecte de cult, veșminte preoțești, autovehicule și alte bunuri;
m) achiziția de hârtie, rechizite, cerneluri și alte materiale tipografice;
n) construcția, întreținerea și amenajarea de monumente, busturi, plăci comemorative, cimitire, troițe și altele asemenea;
o) realizarea și transmisia emisiunilor de radio și de televiziune, în țară și în străinătate, pentru românii de pretutindeni;
p) săpături arheologice, studii, cercetări și altele asemenea;
q) organizarea și participarea la simpozioane, festivaluri, conferințe, expoziții, colocvii, târguri, lansări de carte și alte asemenea manifestări, desfășurate în țară și în străinătate, pentru românii de pretutindeni;
r) realizarea de scenarii pentru manifestări culturale;
s) organizarea de vizite de documentare, tabere, călătorii, întâlniri zonale și alte asemenea manifestări pentru românii de pretutindeni;
t) abonamente la publicații românești (ziare, reviste) și abonamente la fluxurile de știri, pentru românii de pretutindeni;
u) costuri privind vizite în România ale reprezentanților organizațiilor românilor de pretutindeni ‒ transport, cazare, masă sau diurnă, taxe de participare la evenimente;
v) tratații, reprezentare, deplasări interne și externe (transport, cazare, masă sau diurnă), taxe de participare și de vizitare, taxe consulare, taxe de înregistrare, taxe vamale, asigurări, combustibil auto și alte cheltuieli de transport și difuzare;
w) acordarea de cadouri cu ocazia sărbătorilor, donații și altele asemenea;
x) onorarii, indemnizații, premii, burse de orice fel și alte asemenea cheltuieli;
y) în cazul acordării burselor pentru sprijinirea românilor de pretutindeni, în România, în străinătate și în statele de reședință, de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în cadrul programelor, proiectelor sau acțiunilor desfășurate, metodologia de acordare și cuantumul burselor se vor stabili prin ordin al ministrului pentru românii de pretutindeni.
III. Pentru cheltuielile prevăzute la pct. II se vor aplica următoarele reguli:
a) pentru cheltuielile privind deplasările în țară și în străinătate, referitoare la cazare, transport, indemnizații de deplasare și altele asemenea ordonatorul de credite poate stabili prin ordin normative proprii, în funcție de condițiile specifice și modul de desfășurare a programelor, proiectelor sau acțiunilor în sprijinul românilor de pretutindeni, care nu pot depăși drepturile stabilite pentru personalul instituțiilor publice, potrivit legislației în vigoare;
b) pentru cheltuielile de masă, tratații, reprezentare și altele asemenea ordonatorul de credite poate stabili prin ordin normative proprii, în funcție de condițiile specifice și de modul de desfășurare a programelor, proiectelor sau în sprijinul românilor de pretutindeni, care nu pot depăși normativele de cheltuieli stabilite potrivit legislației în vigoare pentru autoritățile și instituțiile publice.
*) Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 276/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 3 ianuarie 2018, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 321/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 20 iulie 2006, iar ulterior a mai fost modificată și completată prin:
– Legea nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 22 aprilie 2009, cu modificările și completările ulterioare;
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2017, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 14 decembrie 2017.