Legea nr. 319/2006
M. Of. nr.
646 din 26 iulie 2006
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E A
securității și
sănătății în muncă
Parlamentul
României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispoziții
generale
Art. 1. − (1)
Prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea
îmbunătățirii securității și sănătății în muncă a lucrătorilor.
(2) Prezenta lege
stabilește principii generale referitoare la prevenirea riscurilor
profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor, eliminarea
factorilor de risc și accidentare, informarea, consultarea, participarea
echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor și a reprezentanților lor,
precum și direcțiile generale pentru implementarea acestor principii.
Art. 2. − Convențiile
internaționale și contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române
cu parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal român pe
teritoriul altor țări, vor cuprinde clauze privind securitatea și sănătatea în
muncă.
CAPITOLUL II
Domeniu de
aplicare
Art. 3. − (1)
Prezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât și
private.
(2) Prevederile
prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor și reprezentanților
lucrătorilor.
Art. 4. − (1)
Fac excepție de la prevederile art. 3 alin. (1) cazurile în care
particularitățile inerente ale anumitor activități specifice din serviciile
publice, cum ar fi forțele armate sau poliția, precum și cazurile de dezastre,
inundații și pentru realizarea măsurilor de protecție civilă, vin în
contradicție cu prezenta lege.
(2) În cazurile
prevăzute la alin. (1) trebuie să se asigure securitatea și sănătatea
lucrătorilor, ținându-se seama de principiile stabilite prin prezenta lege.
Art. 5. − În
sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următorul înțeles:
a) lucrător −
persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenții,
elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum și ucenicii și alți
participanți la procesul de muncă, cu excepția persoanelor care prestează
activități casnice;
b) angajator −
persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu
cu lucrătorul respectiv și care are responsabilitatea întreprinderii și/sau unității;
c) alți
participanți la procesul de muncă − persoane aflate în întreprindere și/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada
de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării,
persoane care prestează activități în folosul comunității sau activități în
regim de voluntariat, precum și șomeri pe durata participării la o formă de
pregătire profesională și persoane care nu au contract individual de muncă
încheiat în formă scrisă și pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale
și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă;
d) reprezentant
al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății
lucrătorilor − persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători,
în conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe aceștia în ceea ce
privește problemele referitoare la protecția securității și sănătății
lucrătorilor în muncă;
e) prevenire −
ansamblul de dispoziții sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele
procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
f) eveniment −
accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în
timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu,
situația de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulație,
în condițiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul
periculos, precum și cazul susceptibil de boală profesională sau legată de
profesiune;
g) accident de
muncă − vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația
acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară
de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;
h) boală
profesională − afecțiunea care se produce ca urmare a exercitării
unei meserii sau profesii, cauzată de agenți nocivi fizici, chimici ori
biologici caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea
diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă;
i) echipament de
muncă − orice mașină, aparat, unealtă sau instalație folosită în
muncă;
j) echipament
individual de protecție − orice echipament destinat a fi purtat sau
mânuit de un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri
care ar putea să îi pună în pericol securitatea și sănătatea la locul de muncă,
precum și orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest
obiectiv;
k) loc de muncă −
locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii
și/sau unității, inclusiv orice alt loc din aria
întreprinderii și/sau unității la care lucrătorul are
acces în cadrul desfășurării activității;
l) pericol grav
și iminent de accidentare − situația concretă, reală și actuală
căreia îi lipsește doar prilejul declanșator pentru a produce un accident în
orice moment;
m) stagiu de
practică − instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau
specialității în care se pregătesc elevii, studenții, ucenicii, precum și șomerii
în perioada de reconversie profesională;
n) securitate și
sănătate în muncă − ansamblul de activități instituționalizate
având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de
muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor
și a altor persoane participante la procesul de muncă;
o) incident
periculos − evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul,
avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfuncționalitatea unei activități sau a unui echipament
de muncă sau/și din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii,
dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări și/sau
a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale;
p) servicii externe
− persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unității,
abilitate să presteze servicii de protecție și prevenire în domeniul
securității și sănătății în muncă, conform legii;
q) accident ușor − eveniment care are
drept consecință leziuni superficiale care necesită numai acordarea primelor
îngrijiri medicale și a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mică de
3 zile;
r) boală legată
de profesiune − boala cu determinare multifactorială,
la care unii factori determinanți sunt de natură profesională.
CAPITOLUL III
Obligațiile
angajatorilor
SECȚIUNEA 1
Obligații
generale ale angajatorilor
Art. 6. − (1)
Angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în
toate aspectele legate de muncă.
(2) În cazul în care
un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de
responsabilitățile sale în acest domeniu.
(3) Obligațiile
lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă nu aduc atingere
principiului responsabilității angajatorului.
Art. 7. − (1)
În cadrul responsabilităților sale, angajatorul are obligația să ia măsurile
necesare pentru:
a) asigurarea
securității și protecția sănătății lucrătorilor;
b) prevenirea
riscurilor profesionale;
c) informarea și
instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea
cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în
muncă.
(2) Angajatorul are
obligația să urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ținând
seama de modificarea condițiilor, și pentru îmbunătățirea situațiilor
existente.
(3) Angajatorul are
obligația să implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) pe baza
următoarelor principii generale de prevenire:
a) evitarea
riscurilor;
b) evaluarea
riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea
riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii
la om, în special în ceea ce privește proiectarea posturilor de muncă, alegerea
echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă și de producție, în vederea
reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat și a diminuării
efectelor acestora asupra sănătății;
e) adaptarea la
progresul tehnic;
f) înlocuirea a
ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai
puțin periculos;
g) dezvoltarea unei
politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea
muncii, condițiile de muncă, relațiile sociale și influența factorilor din
mediul de muncă;
h) adoptarea, în
mod prioritar, a măsurilor de protecție colectivă față de măsurile de protecție
individuală;
i) furnizarea de
instrucțiuni corespunzătoare lucrătorilor.
(4) Fără a aduce
atingere altor prevederi ale prezentei legi, ținând seama de natura
activităților din întreprindere și/sau unitate,
angajatorul are obligația:
a) să evalueze
riscurile pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea
echipamentelor de muncă, a substanțelor sau preparatelor chimice utilizate și
la amenajarea locurilor de muncă;
b) ca, ulterior
evaluării prevăzute la lit. a) și dacă este necesar, măsurile de prevenire,
precum și metodele de lucru și de producție aplicate de către angajator să
asigure îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății
lucrătorilor și să fie integrate în ansamblul activităților întreprinderii și/sau unității respective și la toate nivelurile ierarhice;
c) să ia în
considerare capacitățile lucrătorului în ceea ce privește securitatea și
sănătatea în muncă, atunci când îi încredințează sarcini;
d) să asigure ca
planificarea și introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor
cu lucrătorii și/sau reprezentanții acestora în ceea
ce privește consecințele asupra securității și sănătății lucrătorilor,
determinate de alegerea echipamentelor, de condițiile și mediul de muncă;
e) să ia măsurile
corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat și specific, accesul să
fie permis numai lucrătorilor care au primit și și-au însușit instrucțiunile
adecvate.
(5) Fără a aduce
atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în același loc de
muncă își desfășoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi și/sau unități, angajatorii acestora au următoarele
obligații:
a) să coopereze în
vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea și igiena în
muncă, luând în considerare natura activităților;
b) să își coordoneze
acțiunile în vederea protecției lucrătorilor și prevenirii riscurilor
profesionale, luând în considerare natura activităților;
c) să se informeze
reciproc despre riscurile profesionale;
d) să informeze
lucrătorii și/sau reprezentanții acestora despre
riscurile profesionale.
(6) Măsurile
privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători.
SECȚIUNEA a
2-a
Servicii de
prevenire și protecție
Art. 8. − (1)
Fără a aduce atingere obligațiilor prevăzute la art. 6 și 7, angajatorul
desemnează unul sau mai mulți lucrători pentru a se ocupa de activitățile de
protecție și de activitățile de prevenire a riscurilor profesionale din
întreprindere și/sau unitate, denumiți în continuare lucrători
desemnați.
(2) Lucrătorii desemnați nu trebuie să fie prejudiciați
ca urmare a activității lor de protecție și a celei de prevenire a riscurilor
profesionale.
(3) Lucrătorii
desemnați trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-și putea îndeplini
obligațiile ce le revin prin prezenta lege.
(4) Dacă în
întreprindere și/sau unitate nu se pot organiza
activitățile de prevenire și cele de protecție din lipsa personalului
competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe.
(5) În cazul în
care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la alin. (4), acestea
trebuie să fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuți că au
efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securității și sănătății
lucrătorilor și trebuie să aibă acces la informațiile prevăzute la art. 16
alin. (2).
(6) Lucrătorii
desemnați trebuie să aibă, în principal, atribuții privind securitatea și
sănătatea în muncă și, cel mult, atribuții complementare.
Art. 9. − (1)
În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităților de prevenire
și a celor de protecție, ținând seama de mărimea întreprinderii și/sau unității și/sau de
riscurile la care sunt expuși lucrătorii, precum și de distribuția acestora în
cadrul întreprinderii și/sau unității, se impune ca:
a) lucrătorii
desemnați să aibă capacitatea necesară și să dispună de mijloacele adecvate;
b) serviciile
externe să aibă aptitudinile necesare și să dispună de mijloace personale și
profesionale adecvate;
c) lucrătorii
desemnați și serviciile externe să fie în număr suficient.
(2) Prevenirea
riscurilor, precum și protecția sănătății și securitatea lucrătorilor trebuie
să fie asigurate de unul sau mai mulți lucrători, de un serviciu ori de
servicii distincte din interiorul sau din exteriorul întreprinderii și/sau unității.
(3) Lucrătorul/lucrătorii și/sau serviciul/serviciile prevăzute la alin. (2) trebuie să
colaboreze între ei ori de câte ori este necesar.
(4) În cazul microîntreprinderilor și al întreprinderilor mici, în care se
desfășoară activități fără riscuri deosebite, angajatorul își poate asuma
atribuțiile din domeniul securității și sănătății în muncă pentru realizarea
măsurilor prevăzute de prezenta lege, dacă are capacitatea necesară în domeniu.
(5) Ministerul
Muncii, Solidarității Sociale și Familiei stabilește prin norme metodologice de
aplicare a prevederilor prezentei legi capacitățile și aptitudinile necesare,
precum și numărul considerat suficient, prevăzute la alin. (1) și (4).
SECȚIUNEA a
3-a
Primul ajutor,
stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav și iminent
Art. 10. − (1)
Angajatorul are următoarele obligații:
a) să ia măsurile
necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea
lucrătorilor, adaptate naturii activităților și mărimii întreprinderii și/sau unității, ținând seama de alte persoane prezente;
b) să stabilească
legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce privește
primul ajutor, serviciul medical de urgență, salvare și pompieri.
(2) Pentru
aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii
care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor și de evacuare a
lucrătorilor.
(3) Numărul
lucrătorilor menționați la alin. (2), instruirea lor și echipamentul pus la
dispoziția acestora trebuie să fie adecvate mărimii și/sau
riscurilor specifice întreprinderii și/sau unității.
Art. 11. − (1)
Angajatorul are următoarele obligații:
a) să informeze,
cât mai curând posibil, toți lucrătorii care sunt sau pot fi expuși unui
pericol grav și iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum și
despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecția lor;
b) să ia măsuri și
să furnize instrucțiuni pentru a da lucrătorilor
posibilitatea să oprească lucrul și/sau să părăsească
imediat locul de muncă și să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol
grav și iminent;
c) să nu impună
lucrătorilor reluarea lucrului în situația în care încă există un pericol grav
și iminent, în afara cazurilor excepționale și pentru motive justificate.
(2) Lucrătorii
care, în cazul unui pericol grav și iminent, părăsesc locul de muncă și/sau o zonă periculoasă nu trebuie să fie prejudiciați și
trebuie să fie protejați împotriva oricăror consecințe negative și nejustificate pentru aceștia.
(3) Angajatorul
trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav și iminent pentru propria
securitate sau a altor persoane, atunci când șeful ierarhic imediat superior nu
poate fi contactat, toți lucrătorii sunt apți să aplice măsurile
corespunzătoare, în conformitate cu cunoștințele lor și cu mijloacele tehnice
de care dispun, pentru a evita consecințele unui astfel de pericol.
(4) Lucrătorii nu
trebuie să fie prejudiciați pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu excepția
situațiilor în care aceștia acționează imprudent sau dau dovadă de neglijență
gravă.
SECȚIUNEA a
4-a
Alte obligații
ale angajatorilor
Art. 12. − (1)
Angajatorul are următoarele obligații:
a) să realizeze și
să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea și sănătatea în
muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b) să decidă asupra
măsurilor de protecție care trebuie luate și, după caz, asupra echipamentului
de protecție care trebuie utilizat;
c) să țină evidența
accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3
zile de lucru, a accidentelor ușoare, a bolilor profesionale, a incidentelor
periculoase, precum și a accidentelor de muncă, astfel cum sunt definite la
art. 5 lit. g);
d) să elaboreze
pentru autoritățile competente și în conformitate cu reglementările legale
rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.
(2) Prin ordin al
ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, în funcție de natura
activităților și de mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligațiile ce
revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea
documentelor prevăzute la alin. (1).
Art. 13. − În
vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru
prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au
următoarele obligații:
a) să adopte, din
faza de cercetare, proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor de
muncă, precum și de elaborare a tehnologiilor de fabricație, soluții conforme
prevederilor legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în muncă, prin
a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de
îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
b) să întocmească un
plan de prevenire și protecție compus din măsuri tehnice, sanitare,
organizatorice și de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl
aplice corespunzător condițiilor de muncă specifice unității;
c) să obțină
autorizația de funcționare din punctul de vedere al securității și sănătății în
muncă, înainte de începerea oricărei activități, conform prevederilor legale;
d) să stabilească
pentru lucrători, prin fișa postului, atribuțiile și răspunderile ce le revin
în domeniul securității și sănătății în muncă, corespunzător funcțiilor
exercitate;
e) să elaboreze
instrucțiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea și/sau aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate
în muncă, ținând seama de particularitățile activităților și ale locurilor de
muncă aflate în responsabilitatea lor;
f) să asigure și să
controleze cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii a măsurilor
prevăzute în planul de prevenire și de protecție stabilit, precum și a
prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, prin
lucrătorii desemnați, prin propria competență sau prin servicii externe;
g) să ia măsuri
pentru asigurarea de materiale necesare informării și instruirii lucrătorilor,
cum ar fi afișe, pliante, filme și diafilme cu privire la securitatea și
sănătatea în muncă;
h) să asigure
informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la
care aceasta este expusă la locul de muncă, precum și asupra măsurilor de
prevenire și de protecție necesare;
i) să ia măsuri
pentru autorizarea exercitării meseriilor și a profesiilor prevăzute de
legislația specifică;
j) să angajeze
numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testării
psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o
execute și să asigure controlul medical periodic și, după caz, controlul
psihologic periodic, ulterior angajării;
k) să țină evidența
zonelor cu risc ridicat și specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e);
l) să asigure
funcționarea permanentă și corectă a sistemelor și dispozitivelor de protecție,
a aparaturii de măsură și control, precum și a instalațiilor de captare,
reținere și neutralizare a substanțelor nocive degajate în desfășurarea
proceselor tehnologice;
m) să prezinte
documentele și să dea relațiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul
controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
n) să asigure
realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de
control și al cercetării evenimentelor;
o) să desemneze, la
solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea
controlului sau la cercetarea evenimentelor;
p) să nu modifice
starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în
afară de cazurile în care menținerea acestei stări ar genera alte accidente ori
ar periclita viața accidentaților și a altor persoane;
q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru
securitatea și sănătatea lucrătorilor;
r) să asigure
echipamente individuale de protecție;
s) să acorde
obligatoriu echipament individual de protecție nou, în cazul degradării sau al
pierderii calităților de protecție.
Art. 14. − Alimentația
de protecție se acordă în mod obligatoriu și gratuit de către angajatori
persoanelor care lucrează în condiții de muncă ce impun acest lucru și se
stabilește prin contractul colectiv de muncă și/sau
contractul individual de muncă.
Art. 15. − (1)
Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu și gratuit de către
angajatori.
(2) Categoriile de
materiale igienico-sanitare, precum și locurile de muncă ce impun acordarea
acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă și/sau
contractul individual de muncă.
SECȚIUNEA a
5-a
Informarea
lucrătorilor
Art. 16. − (1)
Ținând seama de mărimea întreprinderii și/sau a
unității, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât
lucrătorii și/sau reprezentanții acestora să
primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informațiile necesare
privind:
a) riscurile pentru
securitate și sănătate în muncă, precum și măsurile și activitățile de
prevenire și protecție atât la nivelul întreprinderii și/sau
unității, în general, cât și la nivelul fiecărui post de lucru și/sau fiecărei funcții;
b) măsurile luate
în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) și (3).
(2) Angajatorul
trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din
orice întreprindere și/sau unitate exterioară, care
desfășoară activități în întreprinderea și/sau în
unitatea sa, să primească informații adecvate privind aspectele la care s-a
făcut referire la alin. (1), care privesc acești lucrători.
Art. 17. − Angajatorul
trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnați sau
reprezentanții lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securității și
sănătății lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuțiilor și în conformitate
cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la:
a) evaluarea
riscurilor și măsurile de protecție, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) și
b);
b) evidența și
rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) și d);
c) informații
privind măsurile din domeniul securității și sănătății în muncă, precum și
informații provenind de la instituțiile de control și autoritățile competente
în domeniu.
SECȚIUNEA a
6-a
Consultarea și
participarea lucrătorilor
Art. 18. − (1)
Angajatorii consultă lucrătorii și/sau reprezentanții
lor și permit participarea acestora la discutarea tuturor problemelor
referitoare la securitatea și sănătatea în muncă.
(2) Aplicarea
prevederilor alin. (1) implică:
a) consultarea
lucrătorilor;
b) dreptul
lucrătorilor și/sau reprezentanților lor să facă
propuneri;
c) participarea
echilibrată.
(3) Lucrătorii și/sau reprezentanții lucrătorilor definiți la art. 5 lit.
d) iau parte în mod echilibrat sau sunt consultați în prealabil și în timp util
de către angajator cu privire la:
a) orice măsură
care ar afecta semnificativ securitatea și sănătatea în muncă;
b) desemnarea
lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) și la art. 10 alin.
(2), precum și cu privire la activitățile la care s-a făcut referire la art. 8
alin. (1);
c) informațiile la
care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 și 17;
d) recurgerea, după
caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4);
e) organizarea și
planificarea instruirii prevăzute la art. 20 și 21.
(4) Reprezentanții
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății
lucrătorilor au dreptul să solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare
și să prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru
lucrători și/sau al eliminării surselor de pericol.
(5) Reprezentanții
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății
lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciați din cauza activităților la
care s-a făcut referire în alin. (1)−(3).
(6) Angajatorul
trebuie să acorde reprezentanților lucrătorilor cu răspunderi specifice în
domeniul securității și sănătății lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea
drepturilor salariale, și să le furnizeze mijloacele
necesare pentru a-și putea exercita drepturile și atribuțiile care decurg din
prezenta lege.
(7) Reprezentanții
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății
lucrătorilor și/sau lucrătorii au dreptul să apeleze
la autoritățile competente, în cazul în care consideră că măsurile adoptate și
mijloacele utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea
securității și sănătății în muncă.
(8) Reprezentanților
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății
lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a-și prezenta
observațiile inspectorilor de muncă și inspectorilor sanitari, în timpul
vizitelor de control.
Art. 19. − În
vederea realizării prevederilor art. 16, 17 și ale art. 18 alin. (1), la
nivelul angajatorului se înființează, se organizează și funcționează comitete
de securitate și sănătate în muncă.
SECȚIUNEA a
7-a
Instruirea
lucrătorilor
Art. 20. − (1)
Angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca fiecare lucrător să primească
o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în
muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice
locului de muncă și postului său:
a) la angajare;
b) la schimbarea
locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea
unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;
d) la introducerea
oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea
unor lucrări speciale.
(2) Instruirea
prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:
a) adaptată
evoluției riscurilor sau apariției unor noi riscuri;
b) periodică și ori
de câte ori este necesar.
(3) Angajatorul se
va asigura că lucrătorii din întreprinderi și/sau
unități din exterior, care desfășoară activități în întreprinderea și/sau unitatea proprie, au primit instrucțiuni adecvate
referitoare la riscurile legate de securitate și sănătate în muncă, pe durata
desfășurării activităților.
(4) Reprezentanții
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în
muncă au dreptul la instruire corespunzătoare.
Art. 21. − (1)
Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1),
(2) și (4) nu poate
fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor și/sau a
reprezentanților acestora.
(2) Instruirea
prevăzută la art. 20 alin. (1) și (2) trebuie să se realizeze în timpul
programului de lucru.
(3) Instruirea
prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie să se efectueze în timpul programului de
lucru, fie în interiorul, fie în afara întreprinderii și/sau
unității.
CAPITOLUL IV
Obligațiile
lucrătorilor
Art. 22. − Fiecare
lucrător trebuie să își desfășoare activitatea, în conformitate cu pregătirea
și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului,
astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire
profesională atât propria persoană, cât și alte persoane care pot fi afectate
de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
Art. 23. − (1)
În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22,
lucrătorii au următoarele obligații:
a) să utilizeze
corect mașinile, aparatura, uneltele, substanțele periculoase, echipamentele de
transport și alte mijloace de producție;
b) să utilizeze
corect echipamentul individual de protecție acordat și, după utilizare, să îl
înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze
la scoaterea din funcțiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea
arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale mașinilor,
aparaturii, uneltelor, instalațiilor tehnice și clădirilor, și să utilizeze
corect aceste dispozitive;
d) să comunice
imediat angajatorului și/sau lucrătorilor desemnați
orice situație de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un
pericol pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, precum și orice
deficiență a sistemelor de protecție;
e) să aducă la
cunoștință conducătorului locului de muncă și/sau
angajatorului accidentele suferite de propria persoană;
f) să coopereze cu
angajatorul și/sau cu lucrătorii desemnați, atât timp
cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerințe
dispuse de către inspectorii de muncă și inspectorii sanitari, pentru protecția
sănătății și securității lucrătorilor;
g) să coopereze,
atât timp cât este necesar, cu angajatorul și/sau cu
lucrătorii desemnați, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de
muncă și condițiile de lucru sunt sigure și fără riscuri pentru securitate și
sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să își
însușească și să respecte prevederile legislației din domeniul securității și
sănătății în muncă și măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relațiile
solicitate de către inspectorii de muncă și inspectorii sanitari.
(2) Obligațiile
prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, și celorlalți participanți la
procesul de muncă, potrivit activităților pe care aceștia le desfășoară.
CAPITOLUL V
Supravegherea
sănătății
Art. 24. − Măsurile
prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătății lucrătorilor în
funcție de riscurile privind securitatea și sănătatea în muncă se stabilesc
potrivit reglementărilor legale.
Art. 25. − (1)
Măsurile prevăzute la art. 24 vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să
poată beneficia de supravegherea sănătății la intervale regulate.
(2) Supravegherea
sănătății lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii.
CAPITOLUL VI
Comunicarea,
cercetarea, înregistrarea și raportarea evenimentelor
SECȚIUNEA 1
Evenimente
Art. 26. − Orice
eveniment, așa cum este definit la art. 5 lit. f), va fi comunicat de îndată
angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă
persoană care are cunoștință despre producerea acestuia.
Art. 27. − (1)
Angajatorul are obligația să comunice evenimentele, de îndată, după cum
urmează:
a) inspectoratelor
teritoriale de muncă, toate evenimentele așa cum sunt definite la art. 5 lit.
f);
b) asigurătorului,
potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și
boli profesionale, cu modificările și completările ulterioare, evenimentele
urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la
confirmarea acestora;
c) organelor de
urmărire penală, după caz.
(2) Orice medic,
inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relație contractuală cu
angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de
boală profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul prestațiilor
medicale.
(3) Semnalarea
prevăzută la alin. (2) se efectuează către autoritatea de sănătate publică
teritorială sau a municipiului București, de îndată, la constatarea cazului.
Art. 28. − În
cazul accidentelor de circulație produse pe drumurile publice, în care printre
victime sunt și persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu,
organele de poliție rutieră competente vor trimite instituțiilor și/sau persoanelor fizice/juridice
prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) și b), în termen de 5 zile de la data
solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fața locului.
Art. 29. − (1)
Cercetarea evenimentelor este obligatorie și se efectuează după cum urmează:
a) de către
angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de
muncă;
b) de către
inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs
invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente
periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de
muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum și în situațiile cu
persoane date dispărute;
c) de către
Inspecția Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente
deosebite, precum avariile sau exploziile;
d) de către
autoritățile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului
București, în cazul suspiciunilor de boală profesională și a bolilor legate de
profesiune.
(2) Rezultatul
cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.
(3) În caz de deces
al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituția medico-legală
competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă, în
termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare
medico-legală.
SECȚIUNEA a
2-a
Accidente de
muncă
Art. 30. − (1)
În sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă:
a) accidentul
suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere și/sau
unitate, cu permisiunea angajatorului;
b) accidentul
suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public,
inclusiv în cadrul unor activități culturale, sportive, în țară sau în afara
granițelor țării, în timpul și din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul
survenit în cadrul activităților cultural-sportive organizate, în timpul și din
cauza îndeplinirii acestor activități;
d) accidentul
suferit de orice persoană, ca urmare a unei acțiuni întreprinse din proprie
inițiativă pentru salvarea de vieți omenești;
e) accidentul
suferit de orice persoană, ca urmare a unei acțiuni întreprinse din proprie
inițiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care amenință avutul
public și privat;
f) accidentul
cauzat de activități care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la
sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de
angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceștia, în timpul programului
de muncă, și nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de
traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul și pe traseul normal de la
domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator și invers;
h) accidentul
suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru
îndeplinirea unei sarcini de muncă;
i) accidentul
suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de
muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru
îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;
j) accidentul
suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda
uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba
îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecție sau orice alt
echipament pus la dispoziție de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător
sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieșirea din întreprindere sau unitate
și invers;
k) accidentul
suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri
organizate de angajator, precum și în timpul și pe traseul normal spre și de la
aceste locuri;
l) accidentul
suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române,
delegați pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara granițelor
țării, pe durata și traseul prevăzute în documentul de deplasare;
m) accidentul
suferit de personalul român care efectuează lucrări și servicii pe teritoriul
altor țări, în baza unor contracte, convenții sau în alte condiții prevăzute de
lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul și
din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul
suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau
perfecționare a pregătirii profesionale, în timpul și din cauza efectuării
activităților aferente stagiului de practică;
o) accidentul
determinat de fenomene sau calamități naturale, cum ar fi furtună, viscol,
cutremur, inundație, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima
se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu;
p) dispariția unei
persoane, în condițiile unui accident de muncă și în împrejurări care
îndreptățesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoană aflată în
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.
(2) În situațiile
menționate la alin. (1) lit. g), h), i) și l), deplasarea trebuie să se facă
fără abateri nejustificate de la traseul normal și,
de asemenea, transportul să se facă în condițiile prevăzute de reglementările
de securitate și sănătate în muncă sau de circulație în vigoare.
Art. 31. − Accidentele
de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse și cu numărul persoanelor
accidentate, în:
a) accidente care
produc incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice;
b) accidente care
produc invaliditate;
c) accidente
mortale;
d) accidente
colective, când sunt accidentate cel puțin 3 persoane în același timp și din
aceeași cauză.
Art. 32. − (1)
Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de
cercetare.
(2) Accidentul de
muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul
teritorial de muncă, precum și la asigurător, potrivit legii.
SECȚIUNEA a
3-a
Bolile
profesionale
Art. 33. − În
sensul prevederilor art. 5 lit. h), afecțiunile suferite de elevi și studenți
în timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale.
Art. 34. − (1)
Declararea bolilor profesionale este obligatorie și se face de către medicii
din cadrul autorităților de sănătate publică teritoriale și a municipiului
București.
(2) Cercetarea
cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării
lor, precum și stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac
de către specialiștii autorităților de sănătate publică teritoriale, în
colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă.
(3) Declararea
bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(4) Bolile
profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate
publică teritorială și a municipiului București la Centrul național de coordonare
metodologică și informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului
de Sănătate Publică București, la Centrul de Calcul și Statistică Sanitară
București, precum și la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilit
conform legii.
(5) Intoxicația
acută profesională se declară, se cercetează și se înregistrează atât ca boală
profesională, cât și ca accident de muncă.
CAPITOLUL VII
Grupuri
sensibile la riscuri
Art. 35. − Grupurile
sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele
sau femeile care alăptează, tinerii, precum și persoanele cu dizabilități, trebuie protejate împotriva pericolelor care
le afectează în mod specific.
Art. 36. − Angajatorii
au obligația să amenajeze locurile de muncă ținând seama de prezența grupurilor
sensibile la riscuri specifice.
CAPITOLUL VIII
Infracțiuni
Art. 37. − (1)
Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de
securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a
lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a
unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracțiune
și se pedepsește cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta
prevăzută la alin. (1) a produs consecințe deosebite, pedeapsa este închisoarea
de la un an la 3 ani sau amendă.
(3) Fapta prevăzută
la alin. (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un
an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârșită din culpă se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
Art. 38. − (1)
Nerespectarea de către orice persoană a obligațiilor
și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă
prin aceasta se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident
de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracțiune și se
pedepsește cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta
prevăzută în alin. (1) a produs consecințe deosebite, pedeapsa este închisoarea
de la un an la 3 ani sau amendă.
(3) Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcțiune a
instalațiilor, mașinilor și utilajelor, anterior eliminării tuturor
deficiențelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este
închisoarea de la un an la 2 ani sau amendă.
(4) Faptele
prevăzute la alin. (1) și (3) săvârșite din culpă se pedepsesc cu închisoare de
la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârșită
din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
CAPITOLUL IX
Contravenții
Art. 39. − (1)
Constituie contravenții faptele săvârșite de angajatorii aflați în una dintre
situațiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Constituie
contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei
încălcarea dispozițiilor art. 13 lit. b), c), p) și r).
(3) Constituie
contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei
încălcarea dispozițiilor art. 13 lit. n).
(4) Constituie
contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei încălcarea
dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. a) și b), art. 13 lit. a), d)−f), h)−m) și o),
art. 20, art. 29 alin. (1) lit. a) și ale art. 32 alin. (2).
(5) Constituie
contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei
încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (4)−(6), art. 8, art. 11 alin. (1)
și (3), art. 13 lit. q) și s) și ale art. 27 alin.
(1) lit. a) și b).
(6) Constituie
contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei
următoarele fapte:
a) încălcarea
dispozițiilor art. 9 alin. (1), ale art. 10 și 16;
b) încălcarea
dispozițiilor art. 14, 15 și ale art. 34 alin. (1).
(7) Constituie
contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei
încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) și (4), ale art. 17, 19 și 21.
(8) Constituie
contravenții și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei
următoarele fapte:
a) încălcarea
dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. c) și d), art. 13 lit. g), art. 18 alin.
(5) și (6) și ale art. 36;
b) încălcarea dispozițiilor
art. 34 alin. (5).
(9) Constituie
contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea reglementărilor de securitate și sănătate în
muncă privind:
a) fabricarea,
transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanțelor ori
preparatelor chimice periculoase și a deșeurilor rezultate;
b) prevenirea
prezenței peste limitele maxime admise a agenților chimici, fizici sau
biologici, precum și suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale
organismului uman;
c) darea în
exploatare sau repunerea în funcțiune, parțială ori totală, a construcțiilor,
echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum și pentru aplicarea proceselor
tehnologice;
d) întocmirea și
respectarea documentațiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesită
măsuri speciale de siguranță;
e) folosirea
surselor de foc deschis și fumatul la locurile de muncă unde acestea sunt
interzise;
f) prevenirea
accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreținerea și
repararea instalațiilor și a echipamentelor electrice, precum și pentru
prevenirea efectelor electricității statice și ale descărcărilor atmosferice;
g) asigurarea și
folosirea instalațiilor electrice de construcție adecvate la locurile de muncă
unde există pericole de incendiu sau de explozie;
h) asigurarea celei
de-a doua surse de alimentare cu energie electrică a echipamentelor de muncă;
i) transportul,
manipularea și depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor și produselor;
j) delimitarea,
îngrădirea și semnalizarea zonelor periculoase;
k) semnalizarea de
securitate și/sau de sănătate la locul de muncă;
l) asigurarea
exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau
lichefiate, a instalațiilor mecanice sub presiune și a celor de ridicat, a
conductelor prin care circulă fluide sub presiune și a altor asemenea
echipamente de muncă;
m) utilizarea,
întreținerea, revizia și repararea periodică a echipamentelor de muncă;
n) asigurarea,
marcarea și întreținerea căilor de acces și de circulație;
o) asigurarea
iluminatului de siguranță;
p) organizarea
activității de păstrare, întreținere și denocivizare
a echipamentului individual de protecție;
q) întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor
funcționali ai echipamentelor de muncă și a rapoartelor de serviciu pentru
instalațiile cu regim special de exploatare;
r) aplicarea
metodelor de exploatare minieră, execuția, exploatarea și întreținerea
lucrărilor miniere, realizarea și funcționarea sistemului de aeraj,
corespunzător clasificării minelor din punctul de vedere al emanațiilor de
gaze;
s) amenajarea
locurilor de muncă pentru lucrul la înălțime, în spații închise și în condiții
de izolare.
Art. 40. − Constituie
contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea de către serviciile externe a raportului
semestrial de activitate.
Art. 41. − Sancțiunile
contravenționale prevăzute la art. 39 alin. (2)−(9) și la art. 40 se
aplică angajatorilor.
Art. 42. − (1)
Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin.
(2)−(9) și la art. 40 se fac de către inspectorii de muncă.
(2) Constatarea
contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (6) lit. b)
și alin. (8) lit. b) se fac și de către inspectorii sanitari din cadrul
Ministerului Sănătății Publice și al unităților subordonate.
(3) În caz de
constatare a unei situații care se încadrează în prevederile art. 37 și 38,
inspectorii prevăzuți la alin. (1) și (2) vor sesiza de îndată organele de
urmărire penală competente, potrivit legii.
Art. 43. − (1)
Prevederile art. 39 alin. (2)−(9) și ale art. 40 se completează cu
dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările și completările ulterioare.
(2) Contravenientul
poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din
minimul amenzii prevăzute de lege, corespunzător faptei pentru care a fost
sancționat, inspectorul de muncă făcând mențiune despre această posibilitate în
procesul-verbal.
Art. 44. − Angajatorii
răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate
victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care
daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de
stat.
CAPITOLUL X
Autorități
competente și instituții cu atribuții în domeniu
Art. 45. − (1)
Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei este autoritatea
competentă în domeniul securității și sănătății în muncă.
(2) Principalele
atribuții ale Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei în acest
domeniu sunt următoarele:
a) elaborează
politica și strategia națională în domeniul securității și sănătății în muncă,
în colaborare cu Ministerul Sănătății Publice și prin consultarea cu alte
instituții cu atribuții în domeniu;
b) elaborează
proiecte de acte normative în vederea implementării unitare a strategiei
naționale și a acquis-ului comunitar din domeniu;
c) avizează
reglementările cu implicații în domeniu inițiate de alte instituții, potrivit
legii, și participă, după caz, la elaborarea unor astfel de reglementări;
d) monitorizează
aplicarea legislației pe baza datelor, a informațiilor și a propunerilor
transmise de instituțiile aflate în subordine sau coordonare, precum și ale
celor cu care colaborează în desfășurarea activității;
e) abilitează
persoane juridice și fizice pentru a presta servicii de protecție și prevenire
în domeniul securității și sănătății în muncă, denumite în prezenta lege servicii
externe, la care se face referire la art. 8 alin. (4);
f) recunoaște,
desemnează, notifică și supraveghează laboratoare de încercări, precum și organisme
din domeniul său de competență, în condițiile legii;
g) coordonează, în
colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, elaborarea programelor de
cercetare de interes național în domeniul securității și sănătății în muncă;
h) organizează,
împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, activitatea de pregătire
generală și/sau de specialitate în domeniul
securității și sănătății în muncă pentru instituțiile de învățământ;
i) desfășoară
activități de informare-documentare, potrivit legii;
j) avizează
materiale de informare și instruire, cum ar fi suporturi de curs, broșuri,
pliante, afișe elaborate de alte persoane juridice sau fizice, în sensul
asigurării concordanței mesajelor pe care acestea le conțin cu prevederile
legislației în vigoare;
k) reprezintă
statul în relațiile internaționale din domeniul său de competență.
Art. 46. − (1)
Ministerul Sănătății Publice, ca organ de specialitate al administrației
publice centrale, este autoritatea centrală în domeniul asistenței de sănătate
publică.
(2) Ministerul
Sănătății Publice îndeplinește, în principal, următoarele atribuții în domeniul
sănătății lucrătorilor la locul de muncă:
a) coordonează
activitatea de medicină a muncii la nivel național;
b) elaborează sau
avizează reglementări pentru protecția sănătății în relație cu mediul de muncă,
pentru promovarea sănătății la locul de muncă, precum și pentru medicina
muncii;
c) supraveghează
starea de sănătate a lucrătorilor;
d) asigură formarea
și perfecționarea profesională în domeniul medicinei
muncii;
e) coordonează
activitatea de cercetare, declarare, înregistrare și evidență a bolilor
profesionale și a celor legate de profesiune;
f) autorizează/avizează și controlează calitatea serviciilor
medicale acordate lucrătorilor la locul de muncă;
g) colaborează cu
alte instituții implicate în activități cu impact asupra sănătății
lucrătorilor;
h) îndeplinește și
alte atribuții, conform competențelor sale în domeniu, reglementate prin legi
speciale.
Art. 47. − (1)
Inspecția Muncii reprezintă autoritatea competentă în ceea ce privește
controlul aplicării legislației referitoare la securitatea și sănătatea în
muncă.
(2) Instituția
prevăzută la alin. (1) controlează modul în care se aplică legislația națională
din domeniul securității și sănătății în muncă la toate persoanele fizice și
juridice din sectoarele prevăzute la art. 3 alin. (1), cu excepția celor
prevăzute la art. 50 alin. (1) și (2), și are, în principal, următoarele
atribuții:
a) controlează
realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;
b) solicită
măsurători și determinări, examinează probe de produse și de materiale în
unități și în afara acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situații
de pericol;
c) dispune sistarea
activității sau scoaterea din funcțiune a echipamentelor de muncă, în cazul în
care constată o stare de pericol grav și iminent de accidentare sau de
îmbolnăvire profesională și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
d) cercetează
evenimentele conform competențelor, avizează cercetarea, stabilește sau
confirmă caracterul accidentelor;
e) coordonează, în
colaborare cu Institutul Național de Statistică și cu celelalte instituții
implicate, după caz, sistemul de raportare și evidență a accidentelor de muncă
și a incidentelor, iar, în colaborare cu Ministerul Sănătății Publice, sistemul
de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie;
f) analizează
activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8 alin. (4) și propune
retragerea abilitării, după caz;
g) raportează
Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei situațiile deosebite
care necesită îmbunătățirea reglementărilor din domeniul securității și
sănătății în muncă;
h) furnizează
informații celor interesați despre cele mai eficace mijloace de respectare a
legislației din domeniul securității și sănătății în muncă.
Art. 48. − (1)
Asigurătorul, stabilit de lege, reprezintă autoritatea competentă în domeniul
asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale.
(2) Instituția
prevăzută la alin. (1) are atribuții pentru:
a) sprijinirea
activității de prevenire în domeniul securității și sănătății în muncă a
angajatorilor;
b) reabilitarea
medicală și, după caz, psihologică, precum și compensarea victimelor
accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale;
c) raportarea către
Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei a situațiilor deosebite
care necesită îmbunătățirea reglementărilor din domeniul securității și
sănătății în muncă.
Art. 49. − Institutul
Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția
Muncii fundamentează științific măsurile de îmbunătățire a activității de
securitate și sănătate în muncă și promovează politica stabilită pentru acest
domeniu.
Art. 50. − (1)
Ministerul Apărării Naționale, structurile militare și structurile în care își
desfășoară activitatea funcționari publici cu statut special din cadrul
Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Generală a Penitenciarelor
din cadrul Ministerului Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de
Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de
Telecomunicații Speciale, precum și Comisia Națională pentru Controlul
Activităților Nucleare organizează, coordonează și controlează activitatea de
securitate și sănătate în muncă din unitățile lor, prin serviciile de prevenire
și protecție create sau desemnate de către aceste instituții, în scopul
aplicării prevederilor prezentei legi.
(2) Cercetarea,
înregistrarea și evidența accidentelor de muncă și a bolilor profesionale
produse în unitățile din subordinea instituțiilor
prevăzute la alin. (1) se efectuează de organele proprii ale acestora.
(3) Instituțiile
prevăzute la alin. (1) pot elabora reglementări proprii pentru aplicarea
prezentei legi, în completarea celor existente la nivel național.
CAPITOLUL XI
Dispoziții
finale
Art. 51. − (1)
Se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii,
Solidarității Sociale și Familiei, următoarele acte normative:
a) normele
metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi;
b) transpunerea directivelor
specifice referitoare la securitatea și sănătatea în muncă.
(2) În aplicarea
prevederilor prezentei legi, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și
Familiei va elabora proiecte de acte normative necesare implementării și/sau adaptării situațiilor existente la cerințele
prezentei legi.
Art. 52. − (1)
Activitățile de interes național în domeniul securității și sănătății în muncă
și sursele de acoperire a cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora
se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii,
Solidarității Sociale și Familiei.
(2) Activitățile de
interes național privind cercetarea științifică în domeniul securității și
sănătății în muncă se finanțează din fondurile prevăzute pentru acestea,
potrivit legii.
Art. 53. − (1)
Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.
(2) La data
intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea protecției muncii nr.
90/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 29
ianuarie 2001, cu modificările și completările ulterioare, Decretul Consiliului
de Stat nr. 400/1981 pentru instituirea unor reguli privind exploatarea și
întreținerea instalațiilor, utilajelor și mașinilor, întărirea ordinii și
disciplinei în muncă în unitățile cu foc continuu sau care au instalații cu
grad ridicat de pericol în exploatare, republicat în Buletinul Oficial, Partea
I, nr. 5 din 11 ianuarie 1982, precum și orice alte dispoziții contrare.
Prezenta lege transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea
de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor
la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene
(JOCE) nr. L 183/1989.
Această lege
a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și
ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR |
PREȘEDINTELE SENATULUI |
BOGDAN
OLTEANU |
NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 14 iulie 2006.
Nr. 319.