M. Of. nr. 591 din 1
iulie 2004
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA
DEPUTAȚILOR SENATUL
L
E G E
privind
executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
TITLUL I Dispoziții
generale |
|
Legalitatea executării pedepselor |
Art. 1. − Executarea
pedepselor se realizează în conformitate cu dispozițiile Codului penal, ale
Codului de procedură penală și ale prezentei legi. |
Temeiul executării pedepselor |
Art. 2. − Pedepsele
se execută numai în temeiul hotărârilor judecătorești definitive de
condamnare. |
Respectarea
demnității umane |
Art. 3. − Pedepsele
se execută în condiții care să asigure respectarea demnității umane. |
Interzicerea
supunerii la tortură, tratamente inumane sau degradante ori la alte rele
tratamente |
Art. 4. − (1) Se
interzice supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse la
tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente. (2) Încălcarea prevederilor alin. (1) se
pedepsește potrivit legii penale. |
Interzicerea
discriminării în executarea pedepselor |
Art. 5. − (1) În
timpul executării pedepselor este interzisă orice formă de discriminare pe
temei de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de
sex, de orientare sexuală, de opinie, de apartenență politică, de avere, de
origine socială sau alte temeiuri. (2) Încălcarea prevederilor
alin. (1) se pedepsește potrivit legii penale. |
Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor |
Art. 6. − (1) Executarea
pedepselor se desfășoară sub supravegherea, controlul și autoritatea
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor. (2) În cadrul
fiecărei judecătorii, unul sau mai mulți judecători sunt desemnați anual, de
către președintele curții de apel, ca judecător delegat pentru executarea
pedepselor. (3) Judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor supraveghează și controlează asigurarea
legalității în executarea pedepselor și exercită atribuțiile stabilite prin
lege. (4) Judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor de la judecătoria în circumscripția căreia
funcționează un penitenciar supraveghează și controlează asigurarea
legalității în executarea pedepselor privative de libertate în penitenciar,
stabilește măsurile de personalizare a regimului de executare a pedepselor
privative de libertate prevăzute în prezenta lege, controlează condițiile în
care aceste măsuri sunt aplicate și exercită alte atribuții stabilite prin
lege. (5) Judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor de la judecătoria în circumscripția căreia
funcționează un centru de reținere și arestare preventivă sau un centru de
arestare preventivă supraveghează și controlează asigurarea legalității în
executarea măsurilor preventive privative de libertate în aceste centre și
exercită alte atribuții stabilite prin lege. (6) Judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor de la judecătoria în circumscripția căreia
funcționează un penitenciar, un centru de reținere și arestare preventivă sau
un centru de arestare preventivă soluționează plângerile formulate de
persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate sau de
persoanele arestate preventiv împotriva măsurilor luate de administrația
locurilor de deținere privitoare la exercitarea drepturilor și la sancțiunile
disciplinare. |
TITLUL II Executarea
pedepselor principale neprivative de libertate CAPITOLUL I Executarea muncii în folosul
comunității SECȚIUNEA 1 Organizarea executării muncii în folosul comunității |
|
Stabilirea activităților în folosul
comunității |
Art. 7. − (1) Munca
în folosul comunității se execută în domeniul serviciilor publice gestionate
de autoritățile administrației publice locale, în cadrul instituțiilor
publice la nivel local sau în cadrul asociațiilor și fundațiilor, abilitate
în acest scop de instanța de judecată potrivit art. 8. (2) Judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor stabilește anual lista activităților în folosul
comunității care pot fi executate în circumscripția în care își exercită
competența teritorială, pe baza comunicărilor efectuate de autoritățile
administrației publice locale și instituțiile publice la nivel local, precum
și a cererilor formulate de asociațiile și fundațiile abilitate. (3) Lista activităților în
folosul comunității cuprinde: a) natura activităților care
pot fi executate în domeniul fiecărui serviciu public gestionat de
autoritățile administrației publice locale, în cadrul fiecărei instituții
publice la nivel local, precum și în cadrul fiecărei asociații și fundații
abilitate; b) numărul de persoane care
pot executa munca în folosul comunității în domeniul fiecărui serviciu public
gestionat de autoritățile administrației publice locale, în cadrul fiecărei
instituții publice la nivel local, precum și în cadrul fiecărei asociații și
fundații abilitate; c) numele, prenumele și
funcția persoanei desemnate pentru organizarea muncii în folosul comunității
de fiecare autoritate a administrației publice locale, de fiecare instituție
publică la nivel local, de fiecare asociație și fundație abilitată. (4) Dacă serviciul public în
cadrul căruia persoana condamnată execută munca în folosul comunității este
concesionat unei societăți comerciale cu capital integral sau parțial privat,
contravaloarea prestațiilor efectuate se virează la bugetul unității
administrativ-teritoriale în circumscripția căreia se execută munca în
folosul comunității. |
Procedura de abilitare a asociațiilor și fundațiilor |
Art. 8. − (1) Abilitarea
asociațiilor și fundațiilor se acordă de instanța de judecată în
circumscripția căreia asociația sau fundația are sediul, la cerere, pe baza
raportului judecătorului delegat pentru executarea pedepselor și a
următoarelor documente care se anexează la cererea de abilitare: a) o copie după încheierea
privind înscrierea asociației sau a fundației în Registrul asociațiilor și
fundațiilor; b) o copie după actul
constitutiv și statutul asociației sau al fundației; c) bilanțul și bugetul de
venituri și cheltuieli pe ultimii 3 ani; d) un raport privind natura
activităților în folosul comunității care urmează să fie organizate în cadrul
asociației sau al fundației și condițiile în care acestea pot fi executate. (2) Abilitarea se acordă prin
încheiere, pe o perioadă de 3 ani. (3) Abilitarea poate fi
retrasă de instanța de judecată, din oficiu sau la sesizarea judecătorului
delegat pentru executarea pedepselor. |
Supravegherea și controlul executării muncii în folosul comunității |
Art. 9. − (1) Supravegherea
și controlul executării muncii în folosul comunității se efectuează de
judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, direct sau prin intermediul
consilierilor de reintegrare socială și supraveghere și al persoanelor
împuternicite în acest scop de unitățile de poliție în a căror circumscripție
se execută munca în folosul comunității. (2) Supravegherea și
controlul executării muncii în folosul comunității se realizează pe baza
programului de supraveghere și control întocmit de judecătorul delegat pentru
executarea pedepselor. (3) Persoanele desemnate
potrivit art. 7 alin. (3) lit. c) au obligația de a
informa de îndată judecătorul delegat pentru executarea pedepselor cu privire
la cazurile care atrag revocarea muncii în folosul comunității potrivit
Codului penal și de a-i comunica datele și informațiile solicitate cu privire
la executarea muncii în folosul comunității. |
SECȚIUNEA a 2-a Modul de executare a pedepsei muncii în folosul comunității |
|
Încheierea
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor |
Art. 10. − (1) Judecătorul
delegat pentru executarea pedepselor de la judecătoria în circumscripția
căreia persoana condamnată are domiciliul stabilește, prin încheiere, ca
urmare a comunicării condamnării și pe baza mandatului de executare a
pedepsei muncii în folosul comunității: a) serviciul public gestionat
de o autoritate a administrației publice locale, instituția publică la nivel
local, asociația sau fundația unde persoana condamnată urmează să execute
munca în folosul comunității; b) natura muncii în folosul
comunității pe care persoana condamnată trebuie să o execute, ținând seama de
aptitudinile, starea de sănătate și pregătirea profesională a acesteia; c) programul de executare a
muncii în folosul comunității. (2) Încheierea judecătorului
delegat pentru executarea pedepselor prevăzută în alin. (1) se
comunică persoanei condamnate la pedeapsa muncii în folosul comunității și
persoanei desemnate potrivit art. 7 alin. (3) lit. c). (3) Încheierea prevăzută în
alin. (1) poate fi modificată oricând, în timpul executării
pedepsei muncii în folosul comunității, de către judecătorul delegat pentru
executarea pedepselor, din oficiu sau la cererea persoanei condamnate ori a
persoanei desemnate potrivit art. 7 alin. (3) lit. c). (4) Judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor procedează potrivit alin. (1) ca
urmare a comunicării hotărârii de condamnare. |
Obligația de prezentare a persoanei condamnate la pedeapsa muncii în folosul
comunității |
Art. 11. − (1) Persoana
condamnată la pedeapsa muncii în folosul comunității este obligată să se
prezinte la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor în termen de 3
zile de la primirea încheierii prevăzute în art. 10 alin. (1). (2) Judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor comunică persoanei condamnate data și ora la
care aceasta trebuie să înceapă executarea muncii în folosul comunității,
precum și numele și datele de identificare ale persoanei prevăzute în art. 7
alin. (3) lit. c) la care persoana condamnată trebuie să
se prezinte pentru începerea executării muncii în folosul comunității. |
Examenul medical |
Art. 12. − Înainte
de a începe executarea pedepsei muncii în folosul comunității, persoana
condamnată efectuează un examen medical, pentru a se stabili dacă este aptă,
din punct de vedere medical, să execute munca în folosul comunității
stabilită de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor și dacă nu
suferă de o boală care pune în pericol sănătatea persoanelor la locul unde
urmează să fie executată munca în folosul comunității. |
Durata muncii în folosul comunității |
Art. 13. − (1) Munca
în folosul comunității se execută într-un interval de cel mult 180 de zile,
în cazul condamnaților majori și de cel mult 120 de zile, în cazul
condamnaților minori. (2) Programul zilnic de
muncă, în zilele lucrătoare, nu poate depăși 3 ore pe zi, în cazul
condamnaților majori care desfășoară o activitate remunerată sau urmează
cursuri de învățământ ori de calificare profesională și 2 ore pe zi, în cazul
condamnaților minori care desfășoară o activitate remunerată sau urmează
cursuri de învățământ ori de calificare profesională. (3) Munca în folosul
comunității se execută după programul zilnic al activității remunerate, al
cursurilor de învățământ sau de calificare profesională ale persoanei
condamnate. (4) Programul zilnic de muncă
în zilele nelucrătoare sau în cazul persoanelor care nu desfășoară o
activitate remunerată ori nu urmează cursuri de învățământ sau de calificare
profesională nu poate depăși 8 ore, în cazul condamnaților majori, și 6 ore,
în cazul condamnaților minori. (5) Munca în folosul
comunității nu poate fi executată în zilele de duminică și în zilele
declarate sărbători legale. |
Locul de executare a muncii în folosul comunității |
Art. 14. − (1) Munca
în folosul comunității se execută la serviciul public gestionat de o
autoritate a administrației publice locale, instituția publică la nivel
local, asociația sau fundația stabilită prin încheierea judecătorului delegat
pentru executarea pedepselor. (2) Locul de executare a
muncii în folosul comunității trebuie să fie situat în circumscripția
judecătoriei unde persoana condamnată are domiciliul. (3) Dacă munca în folosul
comunității nu poate fi executată în circumscripția judecătoriei unde
persoana condamnată are domiciliul, judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor din această circumscripție stabilește locul de executare a muncii
în folosul comunității în circumscripția altei judecătorii din circumscripția
tribunalului unde persoana condamnată are domiciliul, cu avizul judecătorului
delegat pentru executarea pedepsei de la locul unde urmează să fie executată
munca în folosul comunității. (4) La stabilirea locului de
executare a muncii în folosul comunității, judecătorul delegat pentru
executarea pedepselor ține seama de distanța între domiciliul persoanei
condamnate și locul de executare a muncii în folosul comunității, de distanța
între locul de muncă, instituția de învățământ sau de calificare profesională
a persoanei condamnate și locul de executare a muncii în folosul comunității
și de posibilitățile de asigurare a transportului între aceste locuri. |
Condițiile de executare a muncii în folosul comunității |
Art. 15. − (1) Munca
în folosul comunității se execută cu respectarea normelor de protecție a
muncii. (2) Munca în folosul
comunității nu poate fi executată în timpul nopții sau în locuri vătămătoare,
periculoase ori care prezintă un grad de risc pentru sănătatea sau
integritatea persoanelor condamnate ori pentru dezvoltarea minorilor
condamnați. |
Calea de atac împotriva măsurilor
privitoare la condițiile de executare a muncii în folosul comunității și a încheierilor
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor |
Art. 16. − (1) Împotriva
măsurilor privitoare la condițiile de executare a muncii în folosul
comunității, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor, care soluționează plângerea prin încheiere,
după ascultarea persoanei condamnate. (2) Judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor, soluționând plângerea, pronunță una dintre
următoarele soluții: a) admite plângerea și
dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii privitoare la condițiile
de executare a muncii în folosul comunității; b) respinge plângerea, dacă
aceasta este nefondată. (3) Împotriva încheierilor
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor prevăzute în art. 10
și în alin. (1) din prezentul articol persoana condamnată poate
face plângere la judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de
executare a muncii în folosul comunității. (4) Plângerea prevăzută în
alin. (3) se judecă potrivit art. 460 alin. 1 și alin. 3−6
din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător. (5) Persoana condamnată este
ascultată, în mod obligatoriu, la judecarea plângerii. (6) Instanța, soluționând
plângerea, pronunță una dintre următoarele soluții: a) admite plângerea și, după
caz, modifică încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor
prevăzută în art. 10 sau dispune anularea, revocarea sau modificarea
măsurii privitoare la condițiile de executare a muncii în folosul
comunității; b) respinge plângerea, dacă
aceasta este nefondată. (7) Hotărârea instanței poate
fi atacată cu recurs. |
Sesizarea pentru revocarea muncii în folosul comunității |
Art. 17. − Dacă
persoana condamnată la pedeapsa muncii în folosul comunității nu execută
această pedeapsă sau, în timpul executării, are o conduită necorespunzătoare
prin neîndeplinirea obligațiilor care îi revin sau prin îndeplinirea lor
defectuoasă, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor sesizează de
îndată instanța de judecată, pentru revocarea muncii în folosul comunității. |
Atestarea executării muncii în folosul comunității |
Art. 18. − După
executarea pedepsei muncii în folosul comunității, autoritatea administrației
publice locale care gestionează serviciul public, instituția publică la nivel
local, asociația sau fundația unde persoana condamnată a executat
munca în folosul comunității are obligația de a comunica judecătorului
delegat pentru executarea pedepselor și persoanei condamnate un document care
atestă că munca în folosul comunității a fost executată. |
Alte cazuri de efectuare a muncii în folosul comunității |
Art. 19. − Dispozițiile
prezentei secțiuni referitoare la executarea pedepsei muncii în folosul
comunității se aplică în mod corespunzător în cazul înlocuirii pedepsei
amenzii sub forma zilelor-amendă cu munca în folosul comunității și în cazul
suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu obligația condamnatului
de a efectua o muncă în folosul comunității. |
CAPITOLUL II Executarea pedepsei amenzii
sub forma zilelor-amendă |
|
Modul
de executare a pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă |
Art. 20. − (1) Executarea
pedepsei amenzii sub forma zilelor-amendă în cazul nerespectării termenului
de achitare integrală a acesteia sau a unei rate când plata amenzii a fost
eșalonată se face potrivit dispozițiilor privind executarea silită a
creanțelor bugetare. (2) Executorii bugetari au
obligația să comunice instanței de executare, la data achitării integrale a
amenzii, executarea acesteia și să înștiințeze instanța cu privire la orice
împrejurare care împiedică executarea. |
TITLUL III Executarea
măsurilor de supraveghere și a obligațiilor dispuse de instanță potrivit
Codului penal |
|
Controlul executării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor
dispuse potrivit Codului penal |
Art. 21. − (1) Controlul
executării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor prevăzute în Codul
penal, care pot fi dispuse în cazul suspendării executării pedepsei sub
supraveghere, al suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu
obligația condamnatului de a efectua o muncă în folosul comunității, al
amânării aplicării pedepsei și al liberării condiționate, se asigură de
regulă, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor de la judecătoria
în circumscripția căreia persoana condamnată are domiciliul și de consilierii
de reintegrare socială și supraveghere. (2) Pe durata suspendării
executării pedepsei sub supraveghere, a suspendării executării pedepsei sub
supraveghere cu obligația condamnatului de a efectua o muncă în folosul
comunității, a amânării aplicării pedepsei sau a liberării condiționate,
persoana condamnată sau, după caz, inculpatul poate solicita asistență și
consiliere, care se acordă, potrivit legii, de consilierii de reintegrare
socială și supraveghere. |
Sesizarea instanței în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere și
a obligațiilor dispuse de instanță |
Art. 22. − În
cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor prevăzute în
Codul penal, dispuse în cazul suspendării executării pedepsei sub
supraveghere sau al suspendării executării pedepsei sub supraveghere cu
obligația condamnatului de a efectua o muncă în folosul comunității,
judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, din oficiu sau la
solicitarea consilierilor de reintegrare socială și supraveghere, sesizează instanța
în vederea revocării suspendării ori a prelungirii termenului de încercare cu
cel mult 3 ani. |
Raportul
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privind respectarea măsurilor
de supraveghere și a obligațiilor dispuse în cazul amânării aplicării
pedepsei |
Art. 23. − În
cazul amânării aplicării pedepsei, la data fixată de instanță, judecătorul
delegat pentru executarea pedepselor și consilierii de reintegrare socială și
supraveghere prezintă un raport comun cu privire la modul în care inculpatul
a respectat măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute în Codul penal,
dispuse în cazul amânării aplicării pedepsei. |
Măsurile
de supraveghere și obligațiile dispuse față de minor |
Art. 24. − Dispozițiile
art. 21−23 se aplică în mod corespunzător în cazul măsurilor de
supraveghere și al obligațiilor dispuse față de minor în cazul suspendării
condiționate a executării pedepsei, al suspendării executării pedepsei sub
supraveghere și al amânării aplicării pedepsei. |
TITLUL IV
Executarea
pedepselor principale privative de libertate CAPITOLUL I Organizarea executării
pedepselor privative de libertate |
|
Penitenciarele |
Art. 25. − (1) Pedeapsa
principală privativă de libertate a închisorii, a închisorii stricte, a
detențiunii severe și a detențiunii pe viață se execută în locuri anume
destinate, denumite penitenciare. (2) Penitenciarele se
înființează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică și sunt în
subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor. (3) Organizarea și funcționarea
penitenciarelor se stabilesc prin regulament, aprobat prin ordin al
ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I, și pe pagina de Internet a Ministerului Justiției și a
Administrației Naționale a Penitenciarelor. (4) În cadrul penitenciarelor
se pot înființa, prin decizie a directorului general al Administrației
Naționale a Penitenciarelor, secții interioare sau exterioare ale
penitenciarelor, în raport cu regimurile de executare a pedepselor privative
de libertate, categoriile de persoane condamnate și nevoile speciale de
protecție ale anumitor categorii de persoane condamnate. |
Penitenciarele speciale |
Art. 26. − (1) Pentru
anumite categorii de persoane condamnate la pedepse privative de libertate se
pot înființa penitenciare speciale, în condițiile art. 25 alin. (2). (2) Penitenciarele speciale
sunt: a) penitenciare pentru
minori; b) penitenciare pentru femei;
c) penitenciare-spital. |
Secțiile speciale de arestare preventivă |
Art. 27. − (1) În
cadrul penitenciarelor se pot înființa secții speciale de arestare
preventivă, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor. (2) În secțiile speciale de
arestare preventivă din penitenciare pot fi deținute numai persoanele
condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate,
care sunt cercetate în stare de arest în altă cauză, precum și arestații
preventiv aflați în curs de judecată. |
Comisia pentru personalizarea regimului de executare a pedepselor
privative de libertate |
Art. 28. − În
fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru personalizarea regimului
de executare a pedepselor privative de libertate, alcătuită din: conducătorul
penitenciarului, adjunctul acestuia responsabil cu aplicarea regimului de detenție,
medicul penitenciarului, un consilier de reintegrare socială și supraveghere,
un reprezentant al compartimentului socioeducativ și al compartimentului de
siguranță a deținerii. |
Administrația Națională a Penitenciarelor |
Art. 29. − (1) Administrația
Națională a Penitenciarelor este instituția publică cu personalitate
juridică, în subordinea Ministerului Justiției, având ca scop coordonarea
activității penitenciarelor. (2) Organizarea, funcționarea
și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului. (3) Conducerea Administrației
Naționale a Penitenciarelor este asigurată de un director general, numit prin
ordin al ministrului justiției. (4) Directorul general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor are calitatea de ordonator
secundar de credite. (5) Finanțarea Administrației
Naționale a Penitenciarelor se asigură din venituri proprii și subvenții
acordate de la bugetul de stat. |
Siguranța penitenciarelor |
Art. 30. − (1) Administrația
Națională a Penitenciarelor are obligația de a lua măsurile necesare pentru
siguranța penitenciarelor, precum și măsurile de pază, supraveghere și
escortare a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate. (2) Măsurile necesare pentru
siguranța penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al
ministrului justiției. (3) Penitenciarele trebuie să
dispună de amenajările, dispozitivele, personalul și mijloacele necesare
pentru supravegherea și controlul perimetrelor, al spațiilor interioare și al
căilor de acces, precum și de armamentul și muniția necesare. (4) În cazul manifestărilor
care tulbură ordinea și liniștea publică din cadrul penitenciarelor sau pun
în pericol viața ori integritatea corporală a persoanelor sau securitatea
bunurilor și care depășesc posibilitățile de intervenție ale Administrației
Naționale a Penitenciarelor, poate fi solicitat sprijinul Ministerului
Administrației și Internelor. |
Protecția martorilor care execută pedepse privative de libertate |
Art. 31. − Administrația
Națională a Penitenciarelor și administrația penitenciarului au obligația de
a asigura, în condițiile legii, protecția și asistența martorului aflat în
stare de pericol și ale martorului protejat care execută o pedeapsă privativă
de libertate. |
CAPITOLUL II Regimurile de executare a
pedepselor privative de libertate |
|
Dispoziții
generale privind regimurile de executare a pedepselor privative de libertate |
Art. 32. − (1) Regimurile
de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli
care stau la baza executării pedepselor privative de libertate. (2) Regimurile de executare a
pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemul progresiv,
persoanele condamnate având posibilitatea, în condițiile prevăzute de
prezenta lege, să treacă dintr-un regim în altul. (3) Regimurile de executare a
pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea și
protejarea vieții, sănătății și demnității persoanelor private de libertate,
a drepturilor și libertăților acestora, fără să cauzeze suferințe fizice și
nici să înjosească persoana condamnată. |
Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate |
Art. 33. − (1) Regimurile
de executare a pedepselor privative de libertate sunt: a) regimul de maximă
siguranță; b) regimul închis; c) regimul semideschis; d) regimul deschis. (2) Regimurile de executare a
pedepselor privative de libertate se diferențiază în raport cu gradul de
limitare a libertății de mișcare a persoanelor condamnate, modul de
desfășurare a activitățiilor și condițiile de detenție. |
Regimul de maximă siguranță |
Art. 34. − (1) Regimul
de maximă siguranță se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii
pe viață și persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii severe. (2) Persoanele condamnate
care execută pedeapsa în regim de maximă siguranță sunt supuse unor măsuri
stricte de pază, supraveghere și escortare, sunt cazate, de regulă,
individual, prestează muncă și desfășoară activitățile socioeducative în
grupuri mici, în spații anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub
supraveghere continuă. (3) Pe durata executării
pedepsei în regim de maximă siguranță, persoanele condamnate poartă costum
penitenciar distinct. |
Regimul închis |
Art. 35. − (1) Regimul
închis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii stricte mai
mare de 5 ani. (2) Regimul închis se poate
aplica și persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață, după
executarea efectivă a cel puțin 12 ani de detenție în regim de maximă
siguranță, precum și persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii severe,
după executarea efectivă a cel puțin o treime de detenție în regim de maximă
siguranță. (3) Persoanele condamnate
care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun,
prestează munca și desfășoară activități socioeducative în grupuri, în
interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere. (4) Persoanele condamnate
care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca și în afara
penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea
conducătorului penitenciarului. (5) Pe durata executării
pedepsei în regim închis, persoanele condamnate poartă costum penitenciar
distinct. |
Regimul semideschis |
Art. 36. − (1) Regimul semideschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii stricte
care nu depășește 5 ani. (2) Regimul semideschis se
poate aplica și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii stricte mai
mare de 5 ani, precum și persoanelor prevăzute în art. 35 alin. (2),
care mai au de executat cel mult 2 ani până la realizarea fracțiunii de
pedeapsă prevăzute în Codul penal pentru liberarea condiționată. (3) Persoanele condamnate
care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot
deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului, prestează munca și
desfășoară activitățile socioeducative, sub supraveghere, în grupuri, în
spații din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei. (4) Persoanele condamnate
care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta munca și în afara penitenciarului,
sub supraveghere. (5) Pe durata executării
pedepsei în regim semideschis, persoanele condamnate poartă costum
penitenciar distinct. |
Regimul deschis |
Art. 37. − (1) Regimul
deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii. (2) Regimul deschis se poate
aplica persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite în timpul
minorității, precum și persoanelor condamnate care mai au de executat cel
mult un an până la realizarea fracțiunii de pedeapsă prevăzute în Codul penal
pentru liberarea condiționată. (3) Persoanele condamnate
care execută pedeapsa în regim deschis pot presta munca și pot desfășura
activitățile socioeducative în afara penitenciarului, sub supraveghere. (4) Pe durata executării
pedepsei în regim deschis, persoanele condamnate poartă costum civil. |
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate |
Art. 38. − (1) Schimbarea
regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de
judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, la cererea
persoanei condamnate sau la sesizarea judecătorului delegat pentru executarea
pedepselor, ținând seama de raportul comisiei pentru personalizarea regimului
de executare a pedepselor privative de libertate. (2) Schimbarea regimului de
executare a pedepselor privative de libertate se poate dispune dacă sunt
îndeplinite următoarele condiții: a) persoana condamnată a
executat efectiv partea din pedeapsă prevăzută în art. 35 alin. (2) sau,
după caz, mai are de executat partea din pedeapsă prevăzută în art. 36
alin. (2) ori în art. 37 alin. (2) până la
realizarea fracțiunii de pedeapsă prevăzute în Codul penal pentru liberarea
condiționată sau a comis acte ori fapte care o fac incompatibilă cu regimul
de executare a pedepselor privative de libertate închis, semideschis și
deschis; b) raportul comisiei
prevăzute în alin. (1) constată că buna conduită a persoanei
condamnate permite schimbarea regimului în care aceasta execută pedeapsa
privativă de libertate, persoana condamnată a făcut eforturi serioase pentru
reintegrarea socială, în special în cadrul activității socioeducative, al
instruirii școlare și al formării profesionale ori că prin conduita sa
afectează grav conviețuirea normală în penitenciar sau siguranța acestuia,
fiind necesară schimbarea regimului; c) persoana condamnată a
comis abateri disciplinare grave, constând în acte sau fapte care afectează
conviețuirea normală în penitenciar sau siguranța acestuia și o fac
incompatibilă cu regimul de executare a pedepselor privative de libertate
închis, semideschis și deschis. (3) Regimul stabilit pentru
situația prevăzută la alin. (2) lit. c) nu poate fi mai
sever decât cel hotărât inițial de către instanța de judecată prin
pronunțarea pedepsei privative de libertate. (4) Instanța dispune cu
privire la schimbarea regimului de executare a pedepselor, după ascultarea
persoanei condamnate. (5) Dispozițiile art. 460
alin. 1 și alin. 3−6 din Codul de procedură penală se aplică
în mod corespunzător. (6) Când instanța constată că
nu sunt îndeplinite condițiile pentru schimbarea regimului de executare a
pedepselor privative de libertate, prin hotărârea de respingere fixează
termenul după expirarea căruia cererea sau sesizarea poate fi reînnoită,
termen care nu poate fi mai mare de un an. (7) Hotărârea instanței poate
fi atacată cu recurs. |
Personalizarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate |
Art. 39. − (1) Personalizarea
regimului de executare a pedepselor privative de libertate se stabilește de
comisia pentru personalizarea regimului de executare a pedepselor privative
de libertate, în funcție de infracțiunea săvârșită, durata pedepsei aplicate,
starea de recidivă, conduita, personalitatea, vârsta, starea de sănătate și
posibilitățile de reintegrare socială ale persoanei condamnate. (2) Persoana condamnată este
inclusă, ținând seama de criteriile prvăzute în alin. (1), în programe
care urmăresc, în principal: a) desfășurarea de activități
socioeducative, acordarea de asistență și consiliere psihologică, acordarea
de consiliere și asistență în vederea ocupării unui loc de muncă sau al
desfășurării unei activități profesionale după punerea în libertate; b) instruirea școlară; c) formarea profesională. (3) Programele prevăzute în
alin. (2) sunt realizate de compartimentele socioeducative ale
penitenciarelor, cu participarea consilierilor de reintegrare socială și
supraveghere, a voluntarilor, a asociațiilor și fundațiilor, precum și a
altor reprezentanți ai societății civile. (4) Pentru fiecare persoană
condamnată se întocmește un plan de evaluare și intervenție socioeducativă de
către compartimentul cu atribuții în acest domeniu din cadrul penitenciarului. |
Personalizarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate în cazul minorilor |
Art. 40. − (1) Minorii
aflați în executarea unei pedepse privative de libertate sunt incluși, pe
durata executării pedepsei, în programe speciale de asistență, consiliere și
supraveghere a minorilor, în funcție de vârsta și de personalitatea fiecăruia. (2) Programele speciale
prevăzute în alin. (1) sunt realizate de compartimentele
socioeducative ale penitenciarelor, cu participarea consilierilor de
reintegrare socială și supraveghere, a voluntarilor, a asociațiilor și
fundațiilor, precum și a altor reprezentanți ai societății civile. (3) Dispozițiile art. 39
se aplică în mod corespunzător în cazul persoanelor condamnate prevăzute în
alin. (1). |
CAPITOLUL III Condițiile de detenție |
|
Primirea
persoanelor condamnate |
Art. 41. − (1) Primirea
în penitenciar a persoanelor condamnate se face pe baza mandatului de
executare a pedepsei privative de libertate, după ce li se stabilește
identitatea. (2) Persoanele condamnate
sunt primite cu dosarele individuale întocmite de organele de executare a
mandatului de executare a pedepselor privative de libertate. (3) Primirea persoanelor
condamnate se face în spații special amenajate, femeile fiind separate de
bărbați, iar minorii fiind separați de majori. (4) Imediat după primire,
persoanei condamnate i se permite să comunice familiei, avocatului sau altei
persoane locul unde este deținută și schimbarea acestuia. (5) Comunicarea prevăzută în
alin. (4) se face în scris sau telefonic, în mod gratuit. |
Locul de executare a pedepselor privative de libertate |
Art. 42. − (1) Executarea
pedepsei închisorii se face în penitenciare anume destinate sau în secții
speciale ale celorlalte penitenciare. (2) Executarea pedepsei
închisorii stricte se face în penitenciare anume destinate. (3) Detențiunea pe viață și
detențiunea severă se execută în penitenciare anume destinate sau în secții
speciale ale celorlalte penitenciare. |
Transferarea persoanelor condamnate |
Art. 43. − (1) Transferarea
persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a schimbării regimului
de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive
întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei pentru personalizarea
regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau la cererea
persoanei condamnate, cu avizul comisiei pentru personalizarea regimului de
executare a pedepselor privative de libertate, de către directorul general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor. (2) Transferarea persoanelor
condamnate în alt penitenciar, dacă este necesară activității unui organ
judiciar, se dispune de directorul general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor, la solicitarea organului judiciar. |
Modul de executare a pedepselor privative de libertate |
Art. 44. − (1) Femeile
condamnate la pedepse privative de libertate execută pedeapsa separat de
condamnații bărbați. (2) Minorii condamnați la
pedepse privative de libertate execută pedeapsa separat de condamnații majori
sau în locuri de deținere speciale. |
Cazarea persoanelor condamnate |
Art. 45. − (1) Persoanele
condamnate sunt cazate individual sau în comun. (2) Camerele de cazare și
celelalte încăperi destinate persoanelor condamnate trebuie să dispună de
iluminat natural și de instalațiile necesare asigurării iluminatului
artificial corespunzător. (3) Fiecărei persoane
condamnate i se pune la dispoziție un pat. |
Ținuta persoanelor condamnate |
Art. 46. − (1) Persoanele
condamnate poartă costum penitenciar adecvat anotimpului și activităților pe
care le desfășoară. Costumul penitenciar nu poate fi degradant sau
umilitor. (2) În raport cu regimul de
executare a pedepselor privative de libertate, persoanele condamnate pot
purta costum civil în tot cursul zilei. |
Alimentația persoanelor condamnate |
Art. 47. − (1) Administrația
fiecărui penitenciar asigură condiții adecvate și personalul necesar pentru
prepararea, distribuirea și servirea hranei, potrivit normelor de igienă a
alimentației. (2) Normele minime
obligatorii de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului justiției. |
Refuzul de hrană |
Art. 48. − (1) În
situația în care o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate
refuză să primească hrana, conducătorul penitenciarului are obligația să o
audieze de îndată și să îi solicite o declarație scrisă, pentru a cunoaște
motivele care au determinat luarea acestei hotărâri și pentru a stabili primele
măsuri pentru rezolvarea situației. (2) Ieșirea din refuzul de
hrană se consemnează într-o declarație scrisă. (3) Declarațiile prevăzute în
alin. (1) și (2) se înaintează judecătorului delegat pentru
executarea pedepselor, care audiază persoana condamnată. (4) Conducătorul
penitenciarului ia măsuri pentru ca persoana condamnată, care refuză să
primească hrana, să fie separată de celelalte persoane condamnate, sub
supravegherea permanentă a medicului, care asigură persoanei condamnate
asistența medicală corespunzătoare, astfel încât viața acesteia să nu fie
pusă în pericol. |
Imobilizarea persoanelor condamnate |
Art. 49. − Persoanele
condamnate pot fi temporar imobilizate cu mijloacele din dotare: a) din considerente de ordin
medical, la propunerea motivată a medicului de specialitate; b) pentru a întrerupe
acțiunile de vătămare corporală a altei persoane sau a sa ori de distrugere a
unor bunuri; c) pentru prevenirea evadării
în timpul transferului, în cazuri temeinic justificate. |
CAPITOLUL IV Drepturile și obligațiile
persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate |
|
Exercitarea
drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate |
Art. 50. − (1) Exercitarea
drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate
fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege,
de Codul de procedură penală și de alte legi. (2) Împotriva măsurilor
privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezentul capitol, luate
de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse
privative de libertate pot face plângere la judecătorul delegat pentru
executarea pedepselor. (3) Persoana condamnată este
ascultată, în mod obligatoriu, de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor. (4) Judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor, soluționând plângerea, pronunță una dintre
următoarele soluții: a) admite plângerea și
dispune anularea, revocarea sau modificarea măsurii luate de către
administrația penitenciarului; b) respinge plângerea, dacă
aceasta este nefondată. (5) Împotriva hotărârii
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, persoana condamnată poate
introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află
penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii. |
Asigurarea respectării drepturilor persoanelor aflate în executarea
pedepselor privative de libertate |
Art. 51. − (1) Respectarea
drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele aflate în executarea
pedepselor privative de libertate este asigurată de judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor. (2) Reprezentanții
organizațiilor neguvernamentale care își desfășoară activități în domeniul
protecției drepturilor omului pot vizita penitenciarele și pot lua contact cu
persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, cu acordul
directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. (3) Întrevederile dintre
reprezentanții organizațiilor neguvernamentale prevăzute în alin. (2) și
persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate se
desfășoară în condiții de confidențialitate, sub supraveghere vizuală. |
Libertatea conștiinței și libertatea credințelor religioase |
Art. 52. − (1) Libertatea
gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase ale
persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate nu pot fi
îngrădite. (2) Persoanele condamnate au
dreptul la libertatea credințelor religioase, fără a aduce atingere
libertății credințelor religioase a celorlalte persoane condamnate. (3) Persoanele condamnate pot
participa, pe baza liberului consimțământ, la servicii sau întruniri
religioase organizate în penitenciare și pot procura și deține publicații cu
caracter religios, precum și obiecte de cult. |
Dreptul la informație |
Art. 53. − (1) Dreptul
persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate de a avea acces la
informațiile de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Accesul persoanelor
condamnate la pedepse privative de libertate la informațiile de interes
public se realizează în condițiile legii. (3) Administrația Națională a
Penitenciarelor are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru
asigurarea aplicării dispozițiilor legale privind liberul acces la
informațiile de interes public pentru persoanele aflate în executarea
pedepselor privative de libertate. (4) Dreptul persoanelor
aflate în executarea pedepselor privative de libertate la informații de
interes public se realizează și prin publicații, emisiuni radiofonice și
televizate sau orice alte mijloace autorizate de către administrația
penitenciarului. |
Măsuri pentru asigurarea accesului la dispozițiile legale și documentele
privind executarea pedepselor privative de libertate |
Art. 54. − (1) Dispozițiile
Codului penal referitoare la executarea pedepselor privative de libertate,
ale prezentei legi și ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la
informațiile de interes public și ale Hotărârii Guvernului nr. 123/2002
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001
privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și
dispozițiile ordinelor emise în temeiul prezentei legi și ale regulamentului
de ordine interioară a penitenciarului sunt aduse la cunoștința persoanelor
condamnate la pedepse privative de libertate sau sunt puse la dispoziție
acestora, în limba română sau în limba pe care o înțeleg, imediat după
primirea în penitenciar. (2) Textele dispozițiilor
legale la care se face referire în alin. (1) se pun la dispoziție
persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, în
penitenciare, în locuri accesibile. (3) În cazul persoanelor
condamnate la pedepse privative de libertate care au deficiențe de
comunicare, aducerea la cunoștință a dispozițiilor legale la care se face
referire în alin. (1) se realizează prin folosirea unor modalități
care să permită înțelegerea acestora. (4) Aducerea la îndeplinire a
dispozițiilor alin. (1) și (3) se consemnează într-un
proces-verbal. |
Dreptul de petiționare |
Art. 55. − (1) Dreptul
de petiționare al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de
libertate este garantat. (2) Forma și conținutul
petiției nu pot fi modificate decât de persoana aflată în executarea pedepsei
privative de libertate. (3) Petițiile și răspunsul la
acestea au caracter confidențial și nu pot fi deschise sau reținute. (4) În sensul prezentei legi,
termenul petiție include orice cerere sau sesizare adresată
autorităților publice, instituțiilor publice, organelor judiciare,
instanțelor sau organizațiilor internaționale a căror competență este
acceptată ori recunoscută de România. |
Dreptul la corespondență |
Art. 56 − (1) Dreptul
la corespondență al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de
libertate este garantat. (2) Forma și conținutul
corespondenței nu pot fi modificate decât de persoana aflată în executarea
pedepsei privative de libertate. (3) Corespondența are
caracter confidențial și nu poate fi deschisă sau reținută decât în limitele
și condițiile prevăzute de lege. (4) În scopul prevenirii introducerii
în penitenciar, prin intermediul corespondenței, a drogurilor, substanțelor
toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a căror deținere este
interzisă, corespondența poate fi deschisă, fără a fi citită, în prezența
persoanei condamnate. (5) Corespondența poate fi
deschisă și reținută dacă există indicii temeinice cu privire la săvârșirea
unei infracțiuni. Persoana aflată în executarea pedepsei privative de
libertate este înștiințată, în scris, de îndată, cu privire la luarea acestor
măsuri, iar corespondența reținută se clasează într-un dosar special care se
păstrează de administrația penitenciarului. (6) Deschiderea și reținerea
corespondenței, potrivit dispozițiilor alin. (5), se pot face numai pe
baza dispozițiilor emise, în scris și motivat, de către conducătorul
penitenciarului. (7) Dispozițiile alin. (4) și
(5) nu se aplică în cazul corespondenței cu apărătorul sau cu
organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul
protecției drepturilor omului. |
Măsuri pentru asigurarea exercitării dreptului de petiționare și a dreptului
la corespondență |
Art. 57. − (1) Pentru
asigurarea exercitării dreptului de petiționare și a dreptului la
corespondență, conducătorul penitenciarului are obligația de a lua măsurile
necesare pentru instalarea de cutii poștale în interiorul penitenciarului. (2) Petițiile și
corespondența sunt colectate de către personalul furnizorului de servicii
poștale, căruia i se asigură accesul în interiorul penitenciarului. (3) Personalul furnizorului
de servicii poștale este însoțit în interiorul penitenciarului de o persoană
anume desemnată de conducătorul penitenciarului. (4) Răspunsul la petiții și
corespondența adresată persoanelor aflate în executarea pedepselor privative
de libertate se predă, de îndată, destinatarului, sub semnătură. (5) Cheltuielile ocazionate
de exercitarea dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență sunt
suportate de către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de
libertate. În cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloace
bănești necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiționare
prin cereri și sesizări adresate organelor judiciare, instanțelor sau
organizațiilor internaționale a căror competență este acceptată ori recunoscută
de România și cele pentru exercitarea dreptului la corespondență cu familia
și cu apărătorul sunt suportate de către administrația penitenciarului. |
Dreptul la convorbiri telefonice |
Art. 58. − (1) Persoanele
aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul să
efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice cu cartelă
instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter
confidențial. (2) Pentru asigurarea
exercitării dreptului la convorbiri telefonice, conducătorul penitenciarului
are obligația de a lua măsurile necesare pentru instalarea de telefoane
publice cu cartelă în interiorul penitenciarului. (3) Numărul, periodicitatea
și durata convorbirilor telefonice care pot fi efectuate de persoanele aflate
în executarea pedepselor privative de libertate se stabilesc de către
administrația penitenciarului, în funcție de numărul persoanelor deținute și
al posturilor telefonice publice instalate. (4) Cheltuielile ocazionate
de efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de către persoanele
aflate în executarea pedepselor privative de libertate. |
Dreptul de a primi vizite |
Art. 59. − (1) Persoanele
aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi
vizite, în spații special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului
administrației penitenciarului. (2) Persoanele aflate în
vizită sunt supuse controlului specific. (3) Durata și periodicitatea
vizitelor se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, care se publică
în Monitorul Oficial al României, Partea I. (4) Persoanele aflate în
executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi, oricând,
în condiții de confidențialitate, vizite ale apărătorului. |
Dreptul de a primi bunuri |
Art. 60. − (1) Persoanele
aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi
bunuri. (2) Numărul și greutatea
pachetelor care pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor
privative de libertate, precum și bunurile care pot fi primite, păstrate și folosite
de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, care se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Persoanele aflate în
executarea pedepselor privative de libertate pot primi sume de bani, care se
consemnează în fișa contabilă nominală. (4) Cotele din sumele de bani
cuvenite persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
pentru munca prestată, sumele primite de la persoane fizice sau juridice în
timpul executării pedepsei și sumele aflate asupra lor la primirea în
penitenciar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de petiționare, a
dreptului la corespondență și a dreptului la convorbiri telefonice, pentru
efectuarea examenului medical prevăzut în art. 62 alin. (4), pentru
cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, pentru
repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziție de administrația
penitenciarului și pentru plata transportului până la domiciliu la punerea în
libertate. |
Dreptul la asistență medicală |
Art. 61. − (1) Dreptul
la asistență medicală al persoanelor aflate în executarea pedepselor
privative de libertate este garantat. (2) Asistența medicală în
penitenciare se asigură ori de câte ori este necesar sau la cerere, cu
personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii. (3) Persoanele aflate în
executarea pedepselor privative de libertate beneficiază în mod gratuit de
tratament medical și de medicamente. |
Examenul medical |
Art. 62. − (1) Examenul
medical al persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate se
realizează la primirea în penitenciare și, în timpul executării pedepsei, în
mod periodic. (2) Examenul medical se
realizează în condiții de confidențialitate. (3) Medicul care efectuează
examenul medical are obligația de a sesiza procurorul în cazul în care
constată că persoana condamnată a fost supusă la tortură, tratamente inumane
sau degradante ori la alte rele tratamente, precum și obligația de a consemna
în fișa medicală cele constatate și declarațiile persoanei condamnate în legătură
cu acestea. (4) În cazurile prevăzute în
alin. (3), persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate are
dreptul de a cere să fie examinată, la locul de deținere, de un medic din
afara sistemului penitenciar, desemnat de aceasta sau de un medic legist. Constatările
medicului din afara sistemului penitenciar se consemnează în fișa medicală a
persoanei condamnate, iar certificatul medico-legal se anexează la fișa
medicală, după ce persoana condamnată a luat cunoștință de conținutul său,
sub semnătură. (5) Cheltuielile ocazionate
de examenul medical prevăzut în alin. (4) se suportă de către
solicitant. |
Asistența medicală în cazuri speciale |
Art. 63. − (1) Femeile
condamnate la pedepse privative de libertate care sunt însărcinate
beneficiază de asistență medicală prenatală și postnatală, luându-se măsuri
pentru ca nașterea să aibă loc în afara penitenciarului. Administrația
penitenciarului ia măsuri pentru ca persoana condamnată, la solicitarea
acesteia, să își poată îngriji copilul până la vârsta de 12 luni. (2) La împlinirea vârstei de
12 luni sau anterior, copilul poate fi dat în îngrijire, cu acordul mamei,
familiei sau persoanei indicate de aceasta. (3) În cazul în care copilul
nu poate fi dat în îngrijirea familiei sau persoanei indicate de mamă,
copilul poate fi încredințat pe toată durata de detenție a mamei, cu acordul
acesteia, unei instituții specializate, cu înștiințarea autorităților
competente pentru protecția copilului. |
Dreptul la asistență diplomatică |
Art. 64. − (1) Persoanele
condamnate la pedepse privative de libertate care au altă cetățenie decât cea
română au dreptul de a se adresa reprezentanțelor diplomatice sau
consulare în România ale statului ai cărui cetățeni sunt și de a fi vizitați
de funcționarii acestor reprezentanțe diplomatice sau consulare. (2) Administrația
penitenciarului are obligația să coopereze cu instituțiile prevăzute în alin. (1) pentru
realizarea asistenței diplomatice a persoanelor condamnate. (3) Persoanele condamnate la
pedepse privative de libertate, cu statut de refugiați sau apatrizi, precum
și persoanele condamnate care au altă cetățenie decât cea română, al căror
stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în România, pot solicita
administrației penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau
internațională competentă și pot fi vizitați de reprezentanții acesteia. |
Dreptul la încheierea unei căsătorii |
Art. 65. − (1) Persoanele
aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul la
încheierea unei căsătorii în penitenciar, în condițiile legii. (2) Administrația
penitenciarului are obligația de a asigura condițiile necesare încheierii
căsătoriei. (3) După încheierea
căsătoriei soții pot rămâne în penitenciar, într-o cameră separată, timp de
48 de ore, cu acordul conducătorului penitenciarului. (4) În certificatul de
căsătorie, la locul încheierii căsătoriei se înscrie localitatea în a cărei
rază teritorială este situat penitenciarul. (5) Persoanele condamnate
care execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis pot încheia căsătoria
în localitatea în care domiciliază sau în localitatea în a cărei rază
teritorială este situat penitenciarul, cu acordul conducătorului
penitenciarului, și pot primi în acest scop o învoire de până la 5 zile. |
Obligațiile persoanelor condamnate |
Art. 66. − (1) Persoanele
condamnate la pedepse privative de libertate au următoarele obligații: a) să respecte prevederile
prezentei legi, ale regulamentului de aplicare a dispozițiilor acesteia și
ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după aducerea lor
la cunoștință potrivit art. 54; b) să respecte regulile de
igienă colectivă și individuală; c) să se supună percheziției
corporale ori de câte ori această măsură este necesară; d) să întrețină în mod
corespunzător bunurile încredințate de administrația penitenciarului și
bunurile din dotarea unităților unde prestează munca. (2) Persoanele condamnate la
pedepse privative de libertate răspund civil, material, disciplinar sau
penal, după caz, pentru faptele săvârșite în timpul executării pedepselor
privative de libertate, potrivit legii. |
Drepturile și obligațiile persoanelor internate în centrele de reeducare |
Art. 67. − Dispozițiile
prezentului capitol se aplică în mod corespunzător persoanelor internate în
centrele de reeducare. |
CAPITOLUL V Munca prestată de persoanele
condamnate la pedepse privative de libertate |
|
Dispoziții
generale privind munca prestată |
Art. 68. − (1) Munca
prestată de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate este
remunerată, cu excepția activităților cu caracter gospodăresc necesare
penitenciarului sau desfășurate în folosul comunității. (2) Persoanele condamnate la
pedepse privative de libertate care sunt apte de a munci, cu acordul lor, pot
presta o muncă în raport cu calificarea și aptitudinile lor, precum și
activități necalificate. (3) Dispozițiile legale
referitoare la protecția muncii se aplică în mod corespunzător. (4) Persoana condamnată care,
în timpul executării pedepsei, a devenit incapabilă de muncă în urma unui
accident sau a unei boli profesionale beneficiază de pensie de invaliditate
în condițiile legii. (5) Diplomele, certificatele
sau orice alte documente care atestă însușirea unei meserii, calificarea sau
recalificarea profesională în cursul executării pedepsei sunt recunoscute, în
condițiile legii, de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sau
de Ministerul Educației și Cercetării. |
Munca prestată în cazuri speciale |
Art. 69. − Femeile
condamnate la pedepse privative de libertate care sunt însărcinate, cele care
au născut în perioada detenției și au în îngrijire copii în vârstă de până la
12 luni, precum și minorii condamnați la pedepse privative de libertate nu
pot presta munca în timpul nopții sau în locuri vătămătoare, periculoase ori
care prezintă un grad de risc pentru sănătatea sau integritatea persoanelor
condamnate ori pentru dezvoltarea minorilor condamnați. |
Durata muncii prestate |
Art. 70. − (1) Durata
muncii prestate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate
este de 8 ore pe zi și nu mai mult de 40 de ore pe săptămână. (2) Pentru persoanele
prevăzute în art. 69, durata zilei de muncă nu poate depăși 6 ore pe zi
și 30 de ore pe săptămână. (3) Persoanele condamnate la
pedepse privative de libertate, pe baza acordului scris al acestora, pot
presta munca în program de 10 ore pe zi și nu mai mult de 50 de ore pe
săptămână, acordându-li-se drepturile bănești cuvenite pentru acest program
de muncă. (4) Munca în timpul nopții
poate fi prestată cu acordul scris al persoanelor condamnate, dar nu mai mult
de 7 ore pe noapte și 35 de ore pe săptămână. (5) Persoanele condamnate
beneficiază de cel puțin o zi pe săptămână pentru odihnă. |
Regimul de prestare a muncii |
Art. 71. − (1) Munca
persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate în penitenciare se
realizează: a) în regim de prestări de
servicii pentru agenții economici, persoane fizice sau persoane juridice, în
interiorul sau exteriorul penitenciarului; b) în regie proprie; c) în interesul
penitenciarului, pentru activități cu caracter gospodăresc necesare
penitenciarului; d) în folosul comunității. (2) Administrația
penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu agenți
economici, persoane fizice sau persoane juridice, interesați în folosirea la
muncă a persoanelor condamnate. |
Plata muncii prestate |
Art. 72. − (1) Veniturile
realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pentru
munca prestată nu constituie venituri salariale și se impozitează potrivit
prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de
persoanele fizice. (2) Veniturile realizate de
persoanele condamnate din munca prestată sunt la nivelul salariilor din
sectorul bugetar pentru aceeași activitate, în raport cu programul de muncă
și cu complexitatea lucrărilor efectuate. (3) Veniturile realizate nu
pot fi mai mici decât salariul minim pe economie, în raport cu programul de
muncă. |
Repartizarea veniturilor |
Art. 73. − (1) Veniturile
prevăzute în art. 72 se încasează de către administrația penitenciarului
în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate și se
repartizează după cum urmează: a) 30% din venit revine
persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din
acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat, împreună
cu eventuala dobândă aferentă, în momentul punerii în libertate; b) 70% din venit revine
Administrației Naționale a Penitenciarelor, constituind venituri proprii care
se încasează, se contabilizează și se utilizează potrivit dispozițiilor
legale privind finanțele publice. (2) În cazul în care persoana
condamnată la o pedeapsă privativă de libertate a fost obligată la plata de
despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în
penitenciar, o cotă de 50% din procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se
utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile. |
Recuperarea pagubelor |
Art. 74. − (1) Persoanele
aflate în executarea pedepselor privative de libertate răspund pentru
prejudiciile cauzate din vina lor la locul de detenție sau la locul de muncă. (2) Prejudiciul cauzat la
locul de detenție se repară pe baza ordinului de imputare emis de către
conducătorul penitenciarului. Ordinul constituie titlu executoriu. (3) Împotriva ordinului de
imputare, persoana condamnată poate face contestație, în termen de 30 de zile
de la data primirii acestuia, la judecătoria în circumscripția căreia este
situat penitenciarul. (4) Persoanele condamnate nu
răspund pentru pagubele provocate de uzul normal al bunurilor încredințate
spre folosință sau pentru cele provenite din riscul normal al muncii. |
CAPITOLUL VI Activitățile socioeducative,
instruirea școlară și formarea profesională a persoanelor condamnate la
pedepse privative de libertate |
|
Activitățile
socioeducative |
Art. 75. − (1) Activitățile socioeducative, acordarea de asistență și consiliere psihologică, acordarea
de consiliere și asistență în vederea ocupării unui loc de muncă sau al
desfășurării unei activități profesionale după punerea în libertate se organizează
în fiecare penitenciar și au ca scop reintegrarea socială a persoanelor
condamnate la pedepse privative de libertate. (2) În fiecare penitenciar
funcționează o bibliotecă. Fondul de carte este asigurat de
Administrația Națională a Penitenciarelor, din venituri proprii, sponsorizări
și donații. |
Instruirea școlară |
Art. 76. − (1) În
penitenciare se organizează cursuri de școlarizare pentru ciclul primar,
gimnazial și liceal. (2) Cursurile de școlarizare
a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate se organizează și
se desfășoară în condițiile stabilite de Ministerul Educației și Cercetării
împreună cu Ministerul Justiției, cu personal didactic asigurat și salarizat
de inspectoratul școlar în a cărui rază teritorială este situat penitenciarul. (3) În diplome nu se fac
mențiuni cu privire la absolvirea cursurilor în stare de deținere. (4) Persoanele condamnate la
pedepse privative de libertate pot urma cursuri de învățământ universitar în
forma frecvență redusă. (5) Cheltuielile legate de
instruirea școlară sunt suportate de Ministerul Educației și Cercetării și
Administrația Națională a Penitenciarelor, iar în cazul cursurilor de
învățământ universitar, de persoanele condamnate sau de alte persoane fizice
ori juridice. |
Formarea profesională |
Art. 77. − (1) Formarea
profesională a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate se
realizează prin cursuri de calificare și recalificare a acestora, în funcție
de opțiunile și aptitudinile lor. (2) Cursurile se organizează
la unitățile care funcționează în cadrul penitenciarelor sau la unități
stabilite în acest scop prin acorduri încheiate între administrația
penitenciarului și fiecare unitate în parte. (3) Cheltuielile legate de
formarea profesională sunt suportate de Ministerul Educației și Cercetării,
Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Administrația Națională
a Penitenciarelor, de persoanele condamnate sau de alte persoane fizice ori
juridice. |
Instruirea școlară și formarea profesională în cazul minorilor |
Art. 78. − (1) Minorilor
condamnați la pedepse privative de libertate li se asigură condiții pentru
efectuarea studiilor și pentru dobândirea unei calificări profesionale, în
funcție de opțiunile și aptitudinile lor. (2) Cheltuielile legate de
instruirea școlară și formarea profesională a persoanelor prevăzute în alin. (1) sunt
suportate de Ministerul Educației și Cercetării, de Ministerul Muncii,
Solidarității Sociale și Familiei și de Administrația Națională a
Penitenciarelor. |
CAPITOLUL VII Recompense și sancțiuni
disciplinare SECȚIUNEA 1 Recompense |
|
Felurile recompenselor |
Art. 79. − (1) Persoanelor
condamnate la pedepse privative de libertate, care au o bună conduită și au
făcut eforturi serioase pentru reintegrarea socială, în special în cadrul activității socioeducative, al instruirii școlare și al formării profesionale, li se pot
acorda următoarele recompense: a) încredințarea unei
responsabilități în cadrul activităților prevăzute în art. 75; b) suplimentarea drepturilor
la pachete și vizite; c) permisiunea de ieșire din
penitenciar pentru o zi; d) permisiunea de ieșire din
penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile; e) permisiunea de ieșire din
penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile. (2) Recompensele prevăzute în
alin. (1) lit. a)−c) pot fi acordate de către
conducătorul penitenciarului, la propunerea comisiei pentru personalizarea
regimului de executare a pedepselor privative de libertate, iar recompensele
prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) pot fi acordate
de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, la
propunerea comisiei pentru personalizarea regimului de executare a pedepselor
privative de libertate. |
Permisiunea de ieșire din penitenciar |
Art. 80. − (1) Permisiunea
de ieșire din penitenciar poate fi acordată în condițiile art. 79, în
următoarele cazuri: a) prezentarea persoanei
condamnate în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate; b) susținerea unui examen de
către persoana condamnată; c) menținerea relațiilor de
familie ale persoanei condamnate; d) pregătirea reintegrării
sociale a persoanei condamnate; e) participarea persoanei
condamnate la înhumarea unui membru de familie − soț/soție,
copii, părinți − sau pentru rezolvarea altor situații grave,
familiale sau de altă natură. (2) Permisiunea de ieșire din
penitenciar pe durata unei zile se poate acorda persoanelor condamnate care
execută pedepse privative de libertate în regim închis după ce au executat
jumătate din durata executării pedepsei. (3) Permisiunea de ieșire din
penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile se poate acorda persoanelor
condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim semideschis,
după ce au executat jumătate din durata executării pedepsei. (4) Permisiunea de ieșire din
penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile se poate acorda persoanelor
condamnate care execută pedepse privative de libertate în regim deschis. (5) Permisiunea de ieșire din
penitenciar, pentru cazurile prevăzute la alin. (1) lit. e),
poate fi acordată, în mod excepțional, pe o durată de cel mult 5 zile,
tuturor persoanelor condamnate, indiferent de durata executată din pedeapsă,
dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 79 alin. (1). |
SECȚIUNEA a 2-a Abateri și sancțiuni disciplinare |
|
Abateri disciplinare |
Art. 81. − (1) Constituie
abateri disciplinare următoarele fapte: a) prezența în zone interzise
sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar ori nerespectarea orei
de revenire în penitenciar; b) tulburarea în orice mod a
programelor socioeducative care se derulează în penitenciar; c) procurarea sau deținerea
de bani, bunuri sau de alte valori, în alte condiții decât cele prevăzute de
lege; d) nerespectarea normelor de
igienă colectivă sau individuală; e) comunicarea cu exteriorul
în alte condiții și prin alte mijloace decât cele prevăzute de lege; f) utilizarea în alte
condiții decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziție de
administrația penitenciarului; g) nerespectarea oricărei
obligații care revine persoanei condamnate la executarea unei pedepse
privative de libertate potrivit dispozițiilor prezentei legi, ale
regulamentului de aplicare a dispozițiilor acesteia și ale regulamentului de
ordine interioară a penitenciarului, după aducerea acestora la cunoștință
potrivit art. 54, dacă este de natură să aducă atingere ordinii sau
siguranței penitenciarului; (2) Răspunderea disciplinară
nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanelor condamnate. (3) Pentru faptele care,
potrivit legii penale, constituie infracțiuni, personalul administrației
penitenciare are obligația de a sesiza organele de urmărire penală. În
acest caz poate fi aplicată, în mod provizoriu, una dintre sancțiunile
prevăzute în art. 82. |
Sancțiuni disciplinare |
Art. 82. − (1) Sancțiunile
care pot fi aplicate în cazul săvârșirii abaterilor disciplinare sunt: a) avertismentul; b) suspendarea dreptului de a
participa la activități culturale, artistice și sportive, pe o perioadă de
cel mult o lună; c) suspendarea dreptului de a
presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună; d) suspendarea dreptului de a
primi bunuri pe o perioadă de cel mult 2 luni; e) suspendarea dreptului de a
cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală,
exercitarea dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență, pe o
perioadă de cel mult 2 luni; f) suspendarea dreptului de a
primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni; g) izolarea pentru maximum 10
zile. (2) Aplicarea sancțiunilor
disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiționare, dreptul
la corespondență, dreptul la asistență medicală, dreptul la hrană, dreptul la
lumină și dreptul la plimbarea zilnică. (3) Limitele sancțiunilor
disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. b)−f) se
reduc la jumătate în cazul minorilor. (4) Sancțiunile prevăzute la
alin. (1) lit. d)−f) nu se aplică femeilor
însărcinate sau celor care au în îngrijire copii în vârstă de până la 12 luni. (5) Sancțiunea disciplinară
prevăzută în alin. (1) lit. g) nu poate fi aplicată
minorilor, femeilor însărcinate ori femeilor care au în îngrijire copii în
vârstă de până la 12 luni. (6) Sancțiunea disciplinară
prevăzută în alin. (1) lit. g) poate fi aplicată numai cu
avizul medicului. Medicul penitenciarului vizitează zilnic și ori de
câte ori este necesar persoanele condamnate care execută această sancțiune
disciplinară. (7) Sancțiunile cu caracter
colectiv și sancțiunile corporale sunt interzise. (8) Mijloacele de imobilizare
din dotare, precum și orice mijloc degradant sau umilitor nu pot fi folosite
ca sancțiune disciplinară. |
Constatarea abaterilor disciplinare |
Art. 83. − (1) Abaterile
disciplinare se constată de către personalul administrației penitenciare și
se consemnează într-un raport de incident. (2) Raportul de incident se
depune la conducătorul penitenciarului, în termen de 24 de ore de la data
constatării abaterii. (3) Nerespectarea termenului
prevăzut în alin. (2) poate atrage luarea unei măsuri disciplinare
împotriva personalului administrației penitenciare care răspunde pentru
nerespectarea termenului. |
Procedura disciplinară |
Art. 84. − (1) Procedura
disciplinară se declanșează de conducătorul penitenciarului, care sesizează
comisia de disciplină. (2) Comisia de disciplină
este formată din adjunctul conducătorului penitenciarului responsabil cu
aplicarea regimurilor de deținere, în calitate de președinte, șeful
serviciului socioeducativ și un psiholog sau asistent social ori educator în
locul de deținere, în calitate de membri. (3) Conducătorul
penitenciarului desemnează, în termen de 5 zile, o persoană din cadrul
personalului penitenciarului să efectueze cercetarea prealabilă, care, în
termen de 10 zile de la sesizare, prezintă comisiei de disciplină rezultatele
acesteia și propunerile sale. (4) Comisia de disciplină,
după ascultarea persoanei condamnate și a oricărei alte persoane care are
cunoștință despre împrejurările în care a fost săvârșită fapta, aplică, prin
hotărâre scrisă, una dintre sancțiunile disciplinare sau, după caz, clasează
dosarul de cercetare disciplinară. (5) La stabilirea sancțiunii
disciplinare se ține seama de gravitatea abaterii, de persoana condamnatului,
de abaterile disciplinare săvârșite anterior, de atitudinea persoanei
condamnate după săvârșirea abaterii și în timpul procedurii disciplinare. (6) Sancțiunile disciplinare
aplicate se înscriu într-un registru special, iar hotărârile comisiei de
disciplină se includ în dosarul individual al persoanei condamnate. (7) În cazul în care, în
cursul procedurii disciplinare, comisia de disciplină ia cunoștință despre
săvârșirea unei infracțiuni, sesizează organul de urmărire penală competent. |
Plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină |
Art. 85. − (1) Împotriva
hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancțiune
disciplinară, persoana condamnată poate face plângere în termen de 48 de ore
de la comunicarea hotărârii conducătorului penitenciarului, care este obligat
să o soluționeze în termen de 3 zile. (2) Împotriva hotărârii
conducătorului penitenciarului, persoana condamnată poate face plângere în
termen de 48 de ore de la comunicare, la judecătorul delegat pentru
executarea pedepsei. (3) Plângerea se soluționează
în termen de 5 zile de la introducerea acesteia. (4) Persoana condamnată este
ascultată în mod obligatoriu la judecarea plângerii. (5) Hotărârea judecătorului
delegat pentru executarea pedepselor este definitivă. |
CAPITOLUL VIII Liberarea condiționată |
|
Condițiile
de acordare a liberării condiționate |
Art. 86. − (1) Condamnatul
care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de
îndreptare, ținându-se seama de durata din pedeapsa care mai rămâne de
executat, vârsta, starea sănătății, forma de vinovăție și antecedentele sale
penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a
pedepsei, în condițiile Codului penal. (2) În timpul liberării
condiționate, instanța poate să-l oblige pe condamnat să se supună măsurilor
de supraveghere prevăzute în Codul penal. |
Partea din durata pedepsei care poate fi considerată ca executată pe
baza muncii prestate |
Art. 87. − (1) Pedeapsa
care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea
acordării liberării condiționate, se calculează după cum urmează: a) în cazul în care munca
este remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă, în
cazul condamnaților majori și 4 zile executate pentru 3 zile de muncă, în
cazul condamnaților minori; b) în cazul activităților cu
caracter gospodăresc necesare penitenciarului, precum și în cazul celor
prestate în folosul comunității se consideră 4 zile executate pentru 3 zile
de muncă, în cazul condamnaților majori și 3 zile executate pentru 2 zile de
muncă, în cazul condamnaților minori; c) în cazul în care munca
este prestată în condițiile prevăzute în art. 70 alin. (3), se
consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; d) în cazul în care munca
este prestată în condițiile prevăzute în art. 70 alin. (4), se
consideră 3 zile executate pentru 2 nopți de muncă; e) în cazul elaborării de
lucrări științifice sau invenții și inovații brevetate, se consideră 3 zile
executate pentru 2 zile de muncă. (2) Reducerea fracțiunii de
pedeapsă care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate nu
poate fi revocată. |
Procedura de propunere a liberării condiționate |
Art. 88. − (1) Liberarea
condiționată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură
penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru
personalizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. (2) Comisia pentru
personalizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cu
participarea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, în calitate
de președinte, propune liberarea condiționată ținând seama de fracțiunea din
pedeapsă efectiv executată și de partea din durata pedepsei care poate fi
considerată ca executată pe baza muncii prestate, de conduita persoanei
condamnate și de eforturile acesteia pentru reintegrarea socială, în special
în cadrul activității socioeducative, al instruirii școlare și al formării profesionale,
de responsabilitățile încredințate, de recompensele acordate și de
sancțiunile disciplinare aplicate, de antecedentele sale penale, precum și de
posibilitățile de reintegrare a persoanei condamnate. (3) Propunerea comisiei de
admitere sau respingere a liberării condiționate, cuprinsă într-un
proces-verbal scris și motivat, împreună cu documentele care atestă
menținunile cuprinse în raport, se înaintează judecătoriei în a cărei
circumscripție se află locul de deținere și se comunică persoanei condamnate. (4) În vederea soluționării
cererii de liberare condiționată a persoanei condamnate sau a propunerii
formulate de comisie, instanța poate consulta dosarul individual al persoanei
condamnate. |
CAPITOLUL IX Documentele întocmite de
administrația penitenciarului |
|
Dosarul
individual al persoanei condamnate |
Art. 89. − (1) Administrația
penitenciarului completează pentru fiecare persoană condamnată care execută o
pedeapsă privativă de libertate în penitenciar dosarul individual prevăzut la
art. 41 alin. (2). (2) Dosarul individual al
persoanei condamnate cuprinde: a) datele și actul de
identitate ale persoanei condamnate; b) fotografii din față și din
profil; c) copie după hotărârea
judecătorească de condamnare la pedeapsa privativă de libertate; d) mandatul de executare a
pedepsei; e) anul, luna, ziua și ora la
care a început executarea pedepsei; f) cazierul judiciar; g) fișa dactiloscopică; h) documentele întocmite în
urma examenelor medicale; i) documentele din care
rezultă îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 54 alin. (1) sau
(3); j) documentele referitoare la
măsurile luate de către administrația penitenciarului cu privire la
exercitarea drepturilor persoanei condamnate la pedeapsa privativă de
libertate; k) documentele referitoare la
participarea persoanei condamnate la activitățile socioeducative, la
instruirea școlară și formarea profesională a acesteia; l) documentele referitoare la
acordarea recompenselor și la sancțiunile disciplinare aplicate în timpul
executării pedepsei privative de libertate; m) alte documente întocmite
în timpul executării pedepsei privative de libertate care privesc regimul de
executare a acesteia. (3) Persoana condamnată la o
pedeapsă privativă de libertate și apărătorul acesteia au acces, în prezența
persoanei anume desemnate de conducătorul penitenciarului, la dosarul
individual. (4) Dosarul individual poate
fi consultat, cu excepția situațiilor în care acesta este cerut de organele
abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei condamnate, al
judecătorului delegat cu executarea pedepselor și al directorului general al
Administrației Naționale a Penitenciarelor. (5) Datele cu caracter
personal ale persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate sunt
confidențiale, potrivit legii. |
Registrele privind persoanele condamnate la pedepse privative de
libertate |
Art. 90. − Administrația
fiecărui penitenciar întocmește următoarele registre privind persoanele
condamnate la pedepse privative de libertate: a) registrul de evidență a
primirii persoanelor condamnate, în care se consemnează anul, luna, ziua și
ora la care persoana condamnată a fost primită în penitenciar; b) registrul de evidență a
recompenselor acordate persoanelor condamnate; c) registrul de evidență a
sancțiunilor disciplinare aplicate persoanelor condamnate; d) registrul de evidență a
liberării condiționate a persoanelor condamnate; e) registrul de evidență a
punerii în libertate a persoanelor condamnate. |
Documente privind decesul persoanelor aflate în executarea pedepselor
privative de libertate |
Art. 91. − (1) În
cazul decesului unei persoane aflate în executarea unei pedepse privative de
libertate, conducătorul penitenciarului înștiințează de îndată judecătorul
delegat pentru executarea pedepselor și Comisia comună a Ministerului
Justiției și a Ministerului Sănătății de analiză a deceselor survenite în
sistemul penitenciar, precum și familia persoanei decedate sau o persoană
apropiată acesteia. (2) Certificatul constatator
al morții și procesul-verbal al Comisiei comune a Ministerului Justiției și a
Ministerului Sănătății de analiză a deceselor survenite în sistemul
penitenciar sunt obligatorii. (3) Componența, organizarea
și funcționarea Comisiei comune a Ministerului Justiției și a Ministerului
Sănătății de analiză a deceselor survenite în sistemul penitenciar se
stabilesc prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului
sănătății. (4) Înhumarea persoanei
decedate este efectuată de către familie, rude sau alte persoane apropiate
acesteia. În absența lor sau în caz de refuz, înhumarea persoanei
decedate se face de către primăria din localitatea în a cărei rază
teritorială se află penitenciarul. (5) În cazul producerii
decesului persoanei condamnate, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei
boli profesionale survenite în timpul executării pedepsei, urmașii acestuia
beneficiază de pensie de urmaș, potrivit legii. |
TITLUL V Executarea
măsurilor preventive privative de libertate |
|
Centrele de reținere și arestare preventivă și centrele de arestare preventivă |
Art. 92. − (1) Reținerea
și arestarea preventivă în cursul urmăririi penale se execută în centrele de
reținere și de arestare preventivă, care se organizează și funcționează în
subordinea Ministerului Administrației și Internelor, iar arestarea
preventivă în cursul judecății se execută în centrele de arestare preventivă
sau în secții speciale de arestare preventivă din penitenciare, care se
organizează și funcționează în subordinea Administrației Naționale a
Penitenciarelor. (2) Centrele de reținere și
arestare preventivă se înființează prin ordin al ministrului administrației
și internelor, iar centrele de arestare preventivă se înființează prin ordin
al ministrului justiției. (3) Organizarea și
funcționarea centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și a
centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regulament aprobat prin
ordin comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului
justiției. (4) Măsurile necesare pentru
siguranța centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și pentru
siguranța centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regulament
aprobat prin ordin comun al ministrului administrației și internelor și al
ministrului justiției. |
Executarea reținerii și a arestării preventive |
Art. 93. − (1) Reținerea
se execută în temeiul ordonanței prin care s-a dispus reținerea, potrivit
dispozițiilor Codului de procedură penală. (2) Arestarea preventivă se
execută în temeiul mandatului de arestare, emis potrivit dispozițiilor
Codului de procedură penală. (3) Primirea în centrele de
reținere și arestare preventivă sau în centrele de arestare preventivă a
persoanelor față de care s-au dispus aceste măsuri preventive se face pe baza
ordonanței prevăzute în alin. (1) sau, după caz, a mandatului de
arestare prevăzut în alin. (2), după ce li se stabilește identitatea. (4) Centrele de reținere și
arestare preventivă și centrele de arestare preventivă sunt obligate să
asigure exercitarea drepturilor prevăzute în Codul de procedură penală. (5) Dispozițiile din titlul
IV, cap. III-VII referitoare la condițiile de detenție, drepturile și
obligațiile persoanelor condamnate, muncă și activități socioeducative,
recompensare și sancțiuni disciplinare se aplică în mod corespunzător, în
măsura în care nu contravin dispozițiilor prevăzute în prezentul titlu. (6) Persoanele reținute sau
arestate preventiv poartă costum civil. (7) Persoanele arestate
preventiv, la cererea lor, pot presta o muncă sau pot desfășura activități
socioeducative, în interiorul centrelor de reținere și arestare preventivă
sau al centrelor de arestare preventivă, cu avizul judecătorului delegat cu
executarea pedepselor. |
Dosarul individual al persoanei arestate preventiv |
Art. 94. − (1) Administrația
centrului de reținere și arestare preventivă sau a centrului de arestare
preventivă completează pentru fiecare persoană arestată preventiv dosarul
individual prevăzut în art. 41 alin. (2). (2) Dosarul individual al
persoanei arestate preventiv cuprinde: a) datele și actul de
identitate ale persoanei arestate preventiv; b) fotografii din față și din
profil; c) copie după hotărârea prin
care s-a dispus arestarea preventivă sau prelungirea arestării preventive; d) mandatul de arestare; e) anul, luna, ziua și ora la
care a început executarea arestării preventive; f) cazierul judiciar; g) fișa dactiloscopică; h) documentele întocmite în
urma examenelor medicale obligatorii prevăzute la art. 62; i) documentele din care
rezultă îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 54 alin. (1) sau
(3); j) documentele referitoare la
măsurile luate de către administrația centrului de reținere și arestare
preventivă sau a centrului de arestare preventivă cu privire la exercitarea
drepturilor persoanei arestate preventiv; k) documentele referitoare la
aplicarea sancțiunilor disciplinare în timpul executării arestării
preventive; l) alte documente întocmite
în timpul executării arestării preventive. (3) Persoana arestată
preventiv și apărătorul acesteia au acces, în prezența persoanei anume
desemnate de conducătorul centrului de reținere și arestare preventivă sau de
arestare preventivă, la dosarul individual. (4) Instanța de judecată are
acces la dosarul individual al persoanei arestate preventiv. (5) Dosarul individual poate
fi consultat, cu excepția situațiilor în care acesta este cerut de organele
abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei arestate preventiv și al
judecătorului delegat cu executarea pedepselor. (6) Datele cu caracter
personal ale persoanelor arestate preventiv sunt confidențiale, potrivit
legii. |
Registrele privind persoanele reținute sau arestate preventiv |
Art. 95. − Administrația
fiecărui centru de reținere și arestare preventivă și a fiecărui centru de
arestare preventivă întocmește următoarele registre privind persoanele
reținute sau arestate preventiv: a) registrul de evidență a
primirii persoanelor reținute sau arestate preventiv, în care se consemnează
anul, luna, ziua și ora la care persoana reținută sau arestată a fost primită
în centru; b) registrul de evidență a
punerii în libertate a persoanelor reținute sau arestate preventiv. |
TITLUL VI Dispoziții
tranzitorii și finale |
|
Dispoziții tranzitorii |
Art. 96. − În
termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, judecătorul
delegat pentru executarea pedepselor stabilește pentru fiecare persoană
condamnată la o pedeapsă privativă de libertate regimul de executare, conform
dispozițiilor Codului penal și ale prezentei legi. |
Dispoziții finale |
Art. 97. − (1) Prezenta
lege intră în vigoare la data intrării în vigoare a noului Cod penal. (2) Până la data intrării în
vigoare a prezentei legi, Guvernul va adopta, prin hotărâre, regulamentul de
aplicare a dispozițiilor acesteia. (3) La data intrării în
vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 23/1969 privind executarea
pedepselor, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 62 din 2 mai
1973, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte
dispoziții contrare. |
Această lege a fost adoptată de
Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76
alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU |
PREȘEDINTELE
SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 28 iunie 2004.
Nr. 294.