Legea nr. 293/2004 Republicare *)
M. Of. nr. 264 din 10 aprilie 2014
LEGE
privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. ‒ Prezenta lege reglementează Statutul funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Art. 2. ‒ (1) Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului și constituie, în sensul prezentei legi, sistemul administrației penitenciare.
(2) Administrația Națională a Penitenciarelor se constituie prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor și funcționează în subordinea Ministerului Justiției.
(3) Organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului1).
(4) Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică și sediul în municipiul București.
Art. 3. ‒ (1) Personalul din sistemul administrației penitenciare este constituit din funcționari publici cu statut special, al căror statut este reglementat de prezenta lege, denumiți în continuare funcționari publici cu statut special, și din personal contractual.
(2) Statutul special al funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare este conferit de natura atribuțiilor de serviciu care implică îndatoriri și riscuri deosebite.
(3) În exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, funcționarul public cu statut special este învestit cu exercițiul autorității publice, în limitele competențelor stabilite prin lege. În exercitarea misiunilor de pază, escortare și supraveghere a persoanelor private de libertate, precum și în alte situații temeinic justificate, funcționarul public cu statut special poate folosi, în condițiile legii, tehnica, mijloacele și armamentul din dotare. Autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal.
(4) Personalul din sistemul administrației penitenciare încadrat în funcții pe baza contractului individual de muncă se supune legislației muncii.
Art. 4. ‒ (1) Activitatea profesională a personalului din sistemul administrației penitenciare se desfășoară în interesul comunității, prin punerea în aplicare a legislației privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în limitele competențelor stabilite prin lege.
(2) Personalul din sistemul administrației penitenciare este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile țării, prevederile reglementărilor interne și să îndeplinească ordinele și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici privind activitatea sa profesională.
(3) Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public cu statut special este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală. Funcționarul public cu statut special este obligat să aducă la cunoștință superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția aceste situații.
Art. 5. ‒ Exercitarea funcției publice din sistemul administrației penitenciare se conduce după următoarele principii:
a) supunerea deplină față de lege;
b) respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, în condițiile prevăzute de lege;
c) egalitatea șanselor, pe baza meritelor și capacității profesionale;
d) responsabilitate și imparțialitate;
e) eficacitatea în serviciul intereselor generale ale societății;
f) eficiență în utilizarea resurselor;
g) ierarhia organizatorică și funcțională.
Art. 6. ‒ (1) Valorile etice în sistemul administrației penitenciare sunt: integritatea, obiectivitatea, transparența, receptivitatea și responsabilitatea profesională.
(2) Personalul din sistemul administrației penitenciare va promova și va respecta principiile și valorile etice ale serviciului public în activitatea profesională și în relațiile cu cetățenii, precum și măsurile legale referitoare la transparența decizională, conflictul de interese și incompatibilități.
CAPITOLUL II
Structura carierei funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare
Art. 7. ‒ Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare sunt debutanți sau definitivi.
Art. 8. ‒ Funcționarii publici cu statut special debutanți din sistemul administrației penitenciare sunt persoanele care ocupă, în urma concursului sau examenului, o funcție publică în Administrația Națională a Penitenciarelor sau unitățile subordonate, până la definitivare.
Art. 9. ‒ (1) Funcționarii publici cu statut special se împart în două categorii, în raport cu nivelul minim al studiilor necesare, după cum urmează:
a) categoria A ‒ corpul ofițerilor de penitenciare ‒ cuprinde funcționarii publici cu statut special cu studii superioare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, emisă de instituții acreditate de Ministerul Educației Naționale;
b) categoria B ‒ corpul agenților de penitenciare ‒ cuprinde funcționarii publici cu statut special cu studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat.
(2) Categoriile de funcționari publici cu statut special se împart pe corpuri și grade profesionale, după cum urmează:
A. Corpul ofițerilor de penitenciare:
a) chestor de penitenciare;
b) comisar șef de penitenciare;
c) comisar de penitenciare;
d) subcomisar de penitenciare;
e) inspector principal de penitenciare;
f) inspector de penitenciare;
g) subinspector de penitenciare.
B. Corpul agenților de penitenciare:
a) agent șef principal de penitenciare;
b) agent șef de penitenciare;
c) agent șef adjunct de penitenciare;
d) agent principal de penitenciare;
e) agent de penitenciare.
(3) Potrivit prevederilor alin. (2) pct. A lit. a)-d), următoarele grade profesionale ale ofițerilor vor fi echivalate, cu menținerea drepturilor și a vechimii în grade câștigate anterior, după cum urmează:
a) subinspector șef de penitenciare ‒ subcomisar de penitenciare;
b) inspector șef de penitenciare ‒ comisar de penitenciare;
c) inspector șef principal de penitenciare ‒ comisar șef de penitenciare;
d) inspector general de penitenciare ‒ chestor de penitenciare.
Art. 10. ‒ (1) În sistemul administrației penitenciare sunt utilizate următoarele funcții: funcții publice de conducere și de execuție specifice sistemului administrației penitenciare și funcții de specialitate specifice altor sectoare de activitate.
(2) Funcțiile funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului și se diferențiază prin categorie, grad profesional și coeficient de ierarhizare. Celelalte funcții pentru sistemul administrației penitenciare se aprobă de ministrul justiției, potrivit legii.
(3) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se subordonează șefilor ierarhici.
CAPITOLUL III
Selecția, numirea, evidența, evaluarea, avansarea, pregătirea și perfecționarea funcționarilor publici cu statut special
SECȚIUNEA 1
Selecția funcționarilor publici cu statut special
Art. 11. ‒ Pot dobândi calitatea de funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:
a) au cetățenia română și domiciliul în România;
b) cunosc limba română;
c) îndeplinesc condițiile de studii și vechime prevăzute de lege;
d) au capacitate deplină de exercițiu și sunt apte din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea funcției;
e) nu au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni;
f) îndeplinesc condițiile specifice postului, inclusiv criteriul de înălțime pentru posturile din sectorul operativ, stabilit prin ordin al ministrului justiției;
g) nu au fost eliberate din motive imputabile sau destituite dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
h) au un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate;
i) nu au fost agenți sau colaboratori ai organelor de securitate ca poliție politică.
Art. 12. ‒ Administrația Națională a Penitenciarelor, în procesul de selecție a funcționarilor publici cu statut special, garantează aplicarea principiilor de egalitate, merit, capacitate profesională și de transparență.
Art. 13. ‒ (1) Încadrarea ca funcționar public cu statut special se face prin următoarele modalități:
a) repartizarea cu prioritate a absolvenților instituțiilor de învățământ pentru pregătirea personalului de penitenciare, ofițeri și agenți;
b) transferul pe funcții publice al cadrelor militare și funcționarilor publici cu statut special de la alte instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului;
c) concurs, din sursă externă.
(2) Absolvenților instituțiilor de învățământ superior pentru pregătirea personalului de penitenciare ‒ curs de zi, cu diplomă de licență-li se acordă gradul de subinspector de penitenciare și sunt încadrați ca funcționari publici cu statut special definitivi, fără concurs, în funcții publice de execuție.
(3) Absolvenților instituției de învățământ pentru pregătirea agenților de penitenciare, cu durata de un an, li se acordă gradul de agent de penitenciare și sunt încadrați ca funcționari publici cu statut special definitivi, fără concurs.
(4) Candidații declarați "ADMIS" la instituțiile de învățământ superior pentru pregătirea personalului de penitenciare semnează un angajament prin care se obligă să lucreze cel puțin 9 ani în sistemul administrației penitenciare, după absolvirea studiilor.
(5) Candidații declarați "ADMIS" la instituția de învățământ pentru pregătirea agenților de penitenciare vor semna un angajament scris prin care se obligă să lucreze cel puțin 5 ani în sistemul administrației penitenciare, după absolvirea studiilor.
(6) Persoanele prevăzute la alin. (4) și (5), care nu respectă angajamentul, sunt obligate să restituie cheltuielile de școlarizare, proporțional cu perioada rămasă până la împlinirea termenelor pentru care au semnat angajamentul, cu excepția cazului în care nerespectarea angajamentului se datorează unor motive neimputabile acestora sau transferului la alte instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului.
Art. 14. ‒ (1) Condițiile de participare la concurs, organizarea și desfășurarea acestuia se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiției2).
(2) La concurs poate participa, în calitate de observator, câte un reprezentant al organizațiilor sindicale reprezentative ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
SECȚIUNEA 2
Numirea funcționarilor publici cu statut special
Art. 15. ‒ (1) Numirea în funcții publice de conducere a candidaților admiși la concurs se face ca funcționari publici cu statut special definitivi. La concurs pot participa persoanele care au cel puțin 3 ani vechime efectivă într-un post cu același nivel de studii și aceeași specialitate cu a postului scos la concurs.
(2) Numirea în funcții publice de execuție a candidaților admiși la concurs se face ca funcționari publici cu statut special, debutanți cu o perioadă de stagiu, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (4) și (5). Ofițerii și agenții admiși la concurs în funcții publice de execuție din sectorul siguranța deținerii și aplicarea regimurilor vor fi încadrați ca debutanți, cu excepția situației prevăzute la alin. (5).
(3) Perioada de stagiu este de un an și constituie vechime în muncă, în serviciu sau în specialitate.
(4) Candidații admiși la concurs, care au cel puțin 3 ani vechime efectivă într-un post cu același nivel de studii și aceeași specialitate cu a postului scos la concurs, sunt încadrați ca funcționari publici cu statut special definitivi, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(5) Candidații admiși la concurs, care au cel puțin 3 ani vechime efectivă ca militar activ și/sau funcționar public cu statut special în instituții de apărare, ordine publică și siguranță națională, sunt încadrați ca funcționari publici cu statut special definitivi, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(6) Candidaților admiși la concurs și încadrați ca funcționari publici cu statut special li se acordă grade profesionale, potrivit metodologiei3) stabilite prin ordin al ministrului justiției.
(7) Ofițerii în activitate sau în rezervă nu pot fi încadrați în sistemul administrației penitenciare în funcții vacante prevăzute cu grade profesionale de agent de penitenciare ‒ agent șef principal de penitenciare.
Art. 16. ‒ (1) Funcționarii publici cu statut special debutanți au obligația să urmeze, în perioada de stagiu, cursuri de pregătire și specializare organizate de Administrația Națională a Penitenciarelor.
(2) Funcționarii publici cu statut special definitivi au obligația să urmeze un curs de perfecționare corespunzător postului în care au fost numiți, cu excepția celor încadrați potrivit prevederilor art. 13 alin. (2) și (3).
Art. 17. ‒ (1) După efectuarea perioadei de stagiu, activitatea funcționarului public cu statut special debutant din sistemul administrației penitenciare este evaluată de șeful ierarhic, care propune sau nu definitivarea în funcție.
(2) Pe baza propunerilor favorabile formulate de șefii ierarhici, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, directorul unității din subordinea acesteia emite decizie scrisă de numire a funcționarului public cu statut special debutant ca funcționar public cu statut special definitiv din sistemul administrației penitenciare.
(3) Funcționarul public cu statut special debutant din sistemul administrației penitenciare nemulțumit de evaluarea prevăzută la alin. (1) poate solicita reevaluarea de către o comisie formată din 3 funcționari publici cu statut special din cadrul unității, care au o vechime în serviciu de cel puțin 10 ani. Comisia este numită de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(4) Funcționarul public cu statut special debutant din sistemul administrației penitenciare care, în urma evaluării prevăzute la alin. (1) sau (3), primește calificativul "nesatisfăcător" este declarat necorespunzător din punct de vedere profesional, iar raportul de serviciu încetează potrivit art. 64 alin. (1) lit. a).
Art. 18. ‒ Regulile de organizare și desfășurare a perioadei de stagiu, a cursurilor de pregătire și specializare prevăzute la art. 16 și a evaluării pentru definitivarea în funcție se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiției4).
Art. 19. ‒ (1) Personalul din sistemul administrației penitenciare, numit funcționar public cu statut special definitiv, depune jurământul de credință în fața directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, directorilor unităților din subordinea acesteia, în prezența a 2 martori, dintre care unul este conducătorul compartimentului în care a fost numit funcționarul public cu statut special definitiv, iar celălalt, un alt funcționar public cu statut special definitiv.
(2) Jurământul de credință are următorul conținut: "Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită profesională și civică." Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea actului de numire în funcție.
(3) Jurământul, semnat de funcționarul public cu statut special definitiv, de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, de directorul unității din subordinea acesteia, se depune la dosarul profesional al funcționarului public cu statut special.
(4) Funcționarul public cu statut special definitiv din cadrul Ministerului Justiției depune jurământul de credință în fața unui reprezentant al Ministerului Justiției, împuternicit prin ordin al ministrului justiției.
Art. 20. ‒ Numirea și eliberarea din funcție, precum și celelalte modificări ale raporturilor de serviciu pentru funcțiile de director general, director general adjunct și director în sistemul administrației penitenciare se dispun prin ordin al ministrului justiției. Pentru celelalte funcții de conducere, precum și pentru funcțiile de execuție din Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile de penitenciare, se dispun, după caz, prin decizie a directorului general sau a directorilor unităților de penitenciare, potrivit competențelor legale.
Art. 21. ‒ Ofițerii se numesc în funcțiile prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult două grade față de cele pe care le au. Numirea ofițerilor în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale mai mari cu mai mult de două grade față de cele pe care le au se poate face numai cu aprobarea ministrului justiției.
SECȚIUNEA 3
Evidența funcționarilor publici cu statut special
Art. 22. ‒ (1) Pentru fiecare funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare se va întocmi și gestiona un dosar profesional confidențial, în condițiile dispozițiilor legale privind evidența funcțiilor și a funcționarilor publici cu statut special.
(2) Modul de gestionare și evidență a datelor privind funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se stabilește prin ordin al ministrului justiției.
(3) Se interzice introducerea în dosarul profesional a oricăror documente referitoare la opiniile politice sau sindicale, la religie ori credință, la orientarea sexuală, origine socială sau referitoare la orice alte elemente discriminatorii.
(4) Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are acces la propriul dosar profesional, fără nicio îngrădire, iar la cerere i se pot elibera copii de pe actele din dosar.
(5) Emiterea, folosirea, evidența și gestionarea legitimațiilor de serviciu pentru personalul din sistemul administrației penitenciare se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
SECȚIUNEA 4
Evaluarea activității profesionale a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare
Art. 23. ‒ Evaluarea activității profesionale a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se face anual, pe baza criteriilor de evaluare elaborate de Administrația Națională a Penitenciarelor și aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Art. 24. ‒ (1) Conducătorii de compartimente din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate sunt obligați să completeze și să noteze anual, în fișa de evaluare a activității, performanțele profesionale individuale obținute în anul precedent de fiecare funcționar public cu statut special din subordine.
(2) Calificativele care pot fi acordate în urma evaluării activității sunt "excepțional", "foarte bun", "bun", "satisfăcător" și "nesatisfăcător".
Art. 25. ‒ (1) Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare notat cu "nesatisfăcător" sau "satisfăcător" nu poate fi avansat în funcție sau grad profesional în anul următor.
(2) Ofițerul sau agentul din sistemul administrației penitenciare care a fost notat cu calificativul "nesatisfăcător" va fi trecut într-o funcție inferioară, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, a directorului unității din care face parte. Funcționarul public cu statut special care nu acceptă trecerea în funcția inferioară va fi destituit din funcție, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. a).
(3) Ofițerii sau agenții din sistemul administrației penitenciare notați cu calificativul "nesatisfăcător", în anul următor trecerii într-o funcție inferioară, potrivit alin. (2), vor fi destituiți din funcție, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. a).
SECȚIUNEA 5
Avansarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare
Art. 26. ‒ (1) În cariera profesională, în urma rezultatelor obținute la evaluarea activității profesionale, funcționarii publici cu statut special au dreptul de a avansa în funcție și în grad profesional conform prevederilor prezentei legi.
(2) Avansarea în funcții publice vacante a funcționarilor publici cu statut special, care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, se face pe bază de concurs, în limita posturilor prevăzute în statele de organizare.
(3) Avansarea funcționarilor publici cu statut special într-o funcție imediat superioară la aceeași poziție din stat se face fără examen, pe baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului justiției5).
(4) Avansarea în gradele profesionale se face de către:
a) Președintele României, pentru chestorul de penitenciare, la propunerea ministrului justiției;
b) ministrul justiției, pentru ofițerii din sistemul administrației penitenciare;
c) directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru agenții din sistemul administrației penitenciare.
(5) Funcționarii publici cu statut special se avansează în gradul profesional următor dacă au împlinit stagiul minim în gradul profesional deținut și dacă au fost apreciați în ultimii 2 ani ai stagiului minim în grad cu cel puțin calificativul "bun".
(6) Funcționarii publici cu statut special pot fi avansați în gradul profesional următor înaintea împlinirii stagiului minim, dacă au fost apreciați în ultimul an cu calificativul "excepțional" și dacă au efectuat jumătate din stagiul minim în grad.
(7) Pentru obținerea gradului profesional de chestor de penitenciare este necesară promovarea examenului organizat în acest scop.
(8) Comisarii șefi de penitenciare în activitate, care au o vechime în gradul profesional de minimum 5 ani și au fost încadrați, în această perioadă, cel puțin 3 ani în funcții prevăzute în statele de organizare cu grad profesional de chestor de penitenciare și care au fost apreciați în ultimii 3 ani cu calificativul de cel puțin "foarte bun", la încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare, în condițiile legii, pot fi avansați în gradul profesional de chestor de penitenciare și le vor înceta raporturile de serviciu cu noul grad profesional, potrivit competențelor și criteriilor stabilite prin ordin al ministrului justiției6).
(9) Funcționarii publici cu statut special rezerviști din grupa de evidență "sistemul administrației penitenciare", specialitatea "penitenciare", cărora le-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a pensionării, în condițiile legii, pot fi avansați în gradul următor la propunerea asociațiilor foștilor ofițeri și agenți de penitenciare. Criteriile de avansare în rezervă în gradul următor se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Art. 27. ‒ Stagiul minim în gradele profesionale este:
A. Corpul ofițerilor de penitenciare: |
|
a) comisar șef de penitenciare |
3 ani; |
b) comisar de penitenciare |
3 ani; |
c) subcomisar de penitenciare |
4 ani; |
d) inspector principal de penitenciare |
3 ani; |
e) inspector de penitenciare |
3 ani; |
f) subinspector de penitenciare |
4 ani. |
B. Corpul agenților de penitenciare: |
|
a) agent șef de penitenciare |
4 ani; |
b) agent șef adjunct de penitenciare |
4 ani; |
c) agent principal de penitenciare |
4 ani; |
d) agent de penitenciare |
4 ani. |
Art. 28. ‒ (1) Acordarea gradelor profesionale următoare, în cadrul aceleiași categorii, se face în ordinea ierarhică a gradelor și în limita gradului maxim prevăzut pentru funcția pe care o deține funcționarul public cu statut special.
(2) Funcționarul public cu statut special cu gradul de comisar șef de penitenciare, care a dobândit titlul științific de doctor în specialitatea funcției pe care o deține sau într-o specialitate înrudită, este exceptat de la prevederile art. 26 alin. (7).
(3) Acordarea gradelor profesionale, în cadrul aceleiași categorii, se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-au îndeplinit condițiile legale privind avansarea în gradul profesional.
Art. 29. ‒ (1) Trecerea agenților în corpul ofițerilor din sistemul administrației penitenciare se realizează prin concurs, în limita posturilor prevăzute în statele de organizare ale unităților de penitenciare, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în prezenta lege.
(2) Acordarea gradului profesional de ofițer agenților prevăzuți la alin. (1) se face în funcție de vechimea ca agent sau subofițer în instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Art. 30. ‒ (1) Funcțiile de execuție vacante din sistemul administrației penitenciare se ocupă prin concurs, la care pot participa persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 11.
(2) În situația neocupării posturilor vacante prevăzute la alin. (1), acestea pot fi ocupate prin transferul cadrelor militare și al funcționarilor publici cu statut special din alte instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului și din Ministerul Justiției, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 11.
(3) Funcțiile de conducere vacante din sistemul administrației penitenciare se ocupă prin avansarea ofițerilor și agenților, prin concurs. Pot participa la concurs pentru ocuparea posturilor vacante de conducere persoanele care au o vechime de cel puțin 3 ani în sistemul administrației penitenciare.
(4) Funcțiile de conducere din sistemul administrației penitenciare, rămase vacante ca urmare a neocupării, în condițiile stabilite la alin. (3), se ocupă prin concurs din sursă externă.
(5) În situația în care posturile rămân vacante, ca urmare a neocupării în condițiile prevăzute la alin. (3) și (4), acestea pot fi ocupate prin transferul cadrelor militare și al funcționarilor publici cu statut special din alte instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului și din Ministerul Justiției, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 11.
Art. 31. ‒ Regulamentul privind ocuparea funcțiilor de conducere și de execuție se aprobă prin ordin al ministrului justiției7).
SECȚIUNEA 6
Pregătirea și perfecționarea profesională a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare
Art. 32. ‒ Pregătirea și perfecționarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se face pe baza cerințelor generale ale practicii administrației penitenciare și a cerințelor specifice necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu corespunzătoare funcțiilor din sistemul administrației penitenciare.
Art. 33. ‒ (1) Metodologia de organizare și desfășurare a pregătirii profesionale a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și criteriile de evaluare a rezultatelor acesteia8) se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
(2) În cazurile în care pregătirea și perfecționarea profesională se desfășoară în altă localitate decât cea de domiciliu, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare beneficiază de drepturile de delegare prevăzute de prezenta lege.
(3) Pentru trimiterea la cursuri de pregătire și perfecționare în străinătate, organizate sau finanțate de Administrația Națională a Penitenciarelor, funcționarii publici cu statut special susțin un concurs, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului justiției9).
Art. 34. ‒ Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care urmează o formă de pregătire sau perfecționare profesională cu o durată ce depășește 3 luni și care primesc, în această perioadă, drepturile salariale vor semna un angajament scris prin care se obligă să lucreze cel puțin 5 ani în sistemul administrației penitenciare, după terminarea formelor de pregătire sau perfecționare profesională.
Art. 35. ‒ (1) Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare care nu respectă angajamentul prevăzut la art. 34 este obligat să restituie cheltuielile de școlarizare, proporțional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului de 5 ani.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care nerespectarea angajamentului se datorează unor motive neimputabile funcționarului public cu statut special sau în cazul transferului.
CAPITOLUL IV
Drepturile, condițiile de muncă și îndatoririle funcționarilor publici cu statut special
SECȚIUNEA 1
Drepturile funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare
Art. 36. ‒ Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la:
a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit;
b) ajutoare și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege;
c) uniformă și echipament specific, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, medicamente, proteze stomatologice și dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale, în mod gratuit, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului10) și ale respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate;
d) locuințe de serviciu și de intervenție, în condițiile legii;
e) concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, în condiții stabilite prin hotărâre a Guvernului11);
f) o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă drepturile salariale aferente lunii în care se efectuează concediul;
g) concedii medicale, concedii de maternitate, pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani sau a copilului cu handicap până la vârsta de 3 ani, precum și pentru alte situații, în condițiile stabilite de lege;
h) bilete de odihnă, tratament și recuperare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului12); odihna, tratamentul și recuperarea se pot face și în centrele aparținând Administrației Naționale a Penitenciarelor sau ale Ministerului Justiției;
i) pensii, în condiții stabilite prin lege specială;
j) indemnizații de instalare, de mutare, de delegare sau detașare, precum și decontarea cheltuielilor de cazare, în condițiile stabilite de lege;
k) decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasării în interes de serviciu, în cazul mutării în alte localități, în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă când domiciliază în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea până la 70 km și, o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului13);
l) încadrarea activității în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii;
m) portul permanent al armamentului din dotare sau achiziționat personal, în condițiile legii;
n) beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale Ministerului Justiției, în cazul în care viața, sănătatea ori bunurile sale, ale soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținerea sa sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, Despăgubirile menționate se acordă în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
o) tratament medical în străinătate pentru afecțiuni medicale contractate în timpul exercitării profesiei, dacă nu pot fi tratate în țară, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;
p) consultanță juridică prin avocat, asigurată de unitate, la cerere, în cazul cercetării penale, urmăririi penale sau judecării sale pentru fapte comise în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Art. 37. ‒ (1) Pentru apărarea intereselor profesionale, economice, sociale și culturale, personalul din sistemul administrației penitenciare are dreptul la asociere sindicală sau în alte organizații profesionale, dreptul la grevă, precum și la libertatea întrunirilor, cu condiția asigurării a cel puțin unei treimi din activitate și a garantării drepturilor deținuților și a siguranței locurilor de detenție.
(2) Administrația Națională a Penitenciarelor poate încheia anual, în condițiile legii, cu organizațiile sindicale reprezentative ale funcționarilor publici cu statut special sau cu reprezentanții funcționarilor publici cu statut special, la solicitarea acestora, acorduri colective care să cuprindă numai măsuri referitoare la:
a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă;
b) sănătatea și securitatea în muncă;
c) programul zilnic de lucru;
d) perfecționarea profesională;
e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
(3) În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici cu statut special nu sunt organizați în sindicat, acordul se încheie cu reprezentanții funcționarilor publici cu statut special, desemnați în condițiile legii.
(4) Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile de penitenciare vor furniza sindicatelor reprezentative sau reprezentanților funcționarilor publici cu statut special informațiile necesare pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu, în condițiile legii.
Art. 38. ‒ (1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare vor fi sprijiniți în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuințe proprietate personală, în localitatea în care își are sediul unitatea la care sunt încadrați, din fondurile Administrației Naționale a Penitenciarelor sau alte fonduri guvernamentale, în condițiile legii.
(2) Funcționarii publici cu statut special, titulari ai contractului de închiriere a locuinței de serviciu, care au lucrat în sistemul administrației penitenciare peste 15 ani și care s-au pensionat potrivit legii, precum și cei care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă și s-au pensionat pentru invaliditate, în condițiile legii, își păstrează dreptul de folosință asupra locuinței de serviciu și după încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare. În cazul decesului titularului, soțul/soția își păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieții.
(3) Criteriile și condițiile de sprijin prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(4) În condițiile legii, prin hotărâre a Guvernului se poate înființa Casa de Credit a personalului din sistemul administrației penitenciare.
Art. 39. ‒ (1) Funcționarii publici cu statut special își păstrează, pe perioada delegării, detașării ori trecerii temporare în altă funcție, funcția, gradul și drepturile salariale avute anterior, acordate conform prevederilor actelor normative privind salarizarea acestora.
(2) În situația în care drepturile salariale corespunzătoare funcției pe care este detașat sau, după caz, trecut temporar în altă funcție sunt mai mari, personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază de aceste drepturi salariale.
Art. 40. ‒ (1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la atribuirea unei locuințe de serviciu dacă, în localitatea unde își desfășoară activitatea, ei sau soțul/soția nu beneficiază de locuință în proprietate ori nu li s-a atribuit locuință de către autoritățile administrației publice locale.
(2) Funcționarii publici cu statut special cărora nu li s-a acordat locuință potrivit prevederilor alin. (1) și care nici ei și nici soțul/soția nu au în proprietate o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din venitul net realizat lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condițiile legii.
(3) Condițiile de acordare a drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilesc prin ordin al ministrului justiției14).
(4) Funcționarii publici cu statut special, inclusiv soțul/soția acestora, care au înstrăinat o locuință proprietate personală, în localitatea în care își desfășoară activitatea, după data încadrării în sistemul administrației penitenciare, nu beneficiază de prevederile alin. (1) și (2).
(5) Nu se acordă compensația lunară pentru chirie în situația în care contractul de închiriere a fost încheiat cu rudele de până la gradul II inclusiv, ale funcționarului public cu statut special ori ale soției/soțului acestuia/acesteia.
(6) Funcționarii publici cu statut special cărora li s-a atribuit o locuință de serviciu pot solicita schimbarea acesteia și atribuirea unei alte locuințe disponibile în fondul locativ al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau al unității penitenciare în cauză, care să corespundă cerințelor minimale de suprafață locativă astfel cum sunt prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cererile de schimb de locuințe se soluționează cu prioritate.
(7) Funcționarii publici cu statut special, beneficiari ai unei locuințe de serviciu, pot face între ei schimb de locuințe, cu avizul conducerii unității care a aprobat acordarea locuinței de serviciu.
Art. 41. ‒ (1) Instituțiile și organele specializate ale statului au obligația de a acorda protecție, la cerere, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și membrilor de familie ai acestora, în cazul în care viața, integritatea corporală, demnitatea sau avutul le sunt puse în pericol, în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
(2) Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, a unităților din subordinea acesteia este obligată să asigure personalului prevăzut la alin. (1) protecție împotriva amenințărilor, violențelor și faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcției sau în legătură cu aceasta. Modalitățile de acordare a protecției se stabilesc prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Art. 42. ‒ (1) Funcționarul public cu statut special, în activitate ori pensionat, precum și soțul sau soția, copiii aflați în întreținerea legală a acestuia beneficiază, în mod gratuit, de servicii de asistență medicală, medicamente și proteze, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate.
(2) Pentru acordarea, potrivit legii, a asistenței medicale specifice personalului din sistemul administrației penitenciare, în statele de organizare ale Administrației Naționale a Penitenciarelor și ale fiecărei unități de penitenciare se prevăd și se încadrează posturi de personal medico-sanitar superior și mediu.
Art. 43. ‒ (1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la despăgubiri în situația în care au suferit, din culpa instituției, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
(2) La decesul unui funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, unitatea din care făcea parte acordă soțului/soției sau, după caz, copiilor acestuia/acesteia ori, în lipsa acestora, părinților și moștenitorilor legali ori persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces un ajutor suplimentar de deces egal cu de două ori salariul de bază brut avut la data decesului.
(3) Funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare care a decedat în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu i se acordă, post-mortem, gradul de subinspector de penitenciare pentru cei din corpul agenților și gradul următor pentru ofițeri.
Art. 44. ‒ (1) Pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare li se pot acorda recompense morale sau materiale, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului justiției.
(2) Absolvenților instituțiilor de învățământ prevăzute la art. 13 alin. (2) și (3) declarați "șef de promoție" li se vor acorda recompense materiale cu ocazia absolvirii, stabilite prin ordin al ministrului justiției.
(3) Pentru activitatea desfășurată, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare li se conferă decorații potrivit legii.
(4) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, decorați cu Ordinul Meritul Militar sau cu Semnul onorific În Serviciul Armatei, își păstrează toate drepturile conferite de aceste ordine, dobândite anterior.
SECȚIUNEA 2
Condițiile de muncă ale funcționarilor publici cu statul special din sistemul administrației penitenciare
Art. 45. ‒ (1) Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
(2) Programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezența în serviciu mai mult de 8 ore se stabilește de către directorii unităților, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal.
(3) În cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale.
(4) Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:
a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
(5) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.
Art. 46. ‒ Modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare la serviciu se stabilesc prin regulamente de ordine interioară, elaborate de conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților din subordinea acesteia.
Art. 47. ‒ Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul, potrivit legii, la măsuri de securitate și igienă a muncii și la echipament de protecție gratuit.
SECȚIUNEA 3
Îndatoririle funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare
Art. 48. ‒ Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are următoarele obligații:
a) să cunoască și să respecte principiile generale prevăzute de Constituție și de celelalte legi, precum și să apere valorile democrației;
b) să respecte și să protejeze viața, sănătatea și demnitatea persoanelor private de libertate, drepturile și libertățile acestora;
c) să împiedice orice acțiune care presupune discriminare pe criterii de etnie, rasă, limbă, naționalitate, sex, apartenență sindicală și religie;
d) să execute, cu profesionalism și în termenul stabilit, toate atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, precum și dispozițiile date de conducătorii ierarhici;
e) să fie disciplinat, respectuos și corect față de șefi, colegi sau subalterni și să respecte ierarhia conferită de funcția și gradul profesional deținute;
f) să informeze conducătorii ierarhici și celelalte autorități abilitate cu privire la infracțiunile de care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, îndeosebi cu privire la faptele de corupție;
g) să manifeste preocupare și interes pentru perfecționarea nivelului de instruire profesională;
h) să păstreze secretul de stat și de serviciu, în condițiile legii, precum și confidențialitatea informațiilor sau documentelor care au acest caracter, în condițiile legii;
i) să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice în exercitarea atribuțiilor ce îi revin;
j) să se conformeze dispozițiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat direct, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3);
k) să respecte întocmai programul de muncă;
l) să se prezinte la programul de muncă stabilit, precum și în afara acestuia, în situații temeinic justificate;
m) să informeze șeful ierarhic despre existența unui conflict de interese privind exercitarea atribuțiilor de serviciu, în condițiile legii;
n) în situații de catastrofe, calamități, alarmare ca urmare a revoltelor în penitenciar, evadărilor, părăsirii locurilor de deținere sau alte tulburări de amploare ale activităților în unitățile de penitenciare, personalul de penitenciare aflat în activitate este obligat să se prezinte, de îndată, la unitatea din care face parte;
o) la instituirea stării de urgență sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare și război, personalul va acționa conform legii;
p) în cazul producerii uneia dintre situațiile prevăzute la lit. n) și o), personalul de penitenciare care se află într-o altă localitate se va prezenta la cea mai apropiată unitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor, informând superiorii săi despre aceasta;
q) să informeze șeful ierarhic despre existența în unitatea în care își desfășoară activitatea a unor persoane private de libertate care au calitatea de soț/soție sau rude până la gradul II inclusiv cu acesta ori cu soțul/soția, în situația în care iau cunoștință de aceste situații;
r) să aducă la cunoștința compartimentului resurse umane modificările privind domiciliul, după caz, reședința, precum și schimbările intervenite în starea civilă sau date relevante din punct de vedere profesional, în termen de 15 zile de la producerea acestora.
Art. 49. ‒ Ofițerilor și agenților din sistemul administrației penitenciare le este interzis:
a) să dispună, să exercite, să instige ori să tolereze acte de tortură sau orice forme de tratament inuman ori degradant asupra persoanelor aflate în așezămintele de deținere;
b) să primească, să solicite ori să accepte, direct sau indirect, pentru sine ori pentru alte persoane, în considerarea calității sale oficiale, cadouri, bani, împrumuturi sau orice alte valori ori servicii;
c) să intervină pentru soluționarea unor cereri sau lucrări care nu sunt de competența lor ori nu le-au fost repartizate de conducătorii ierarhici sau care nu sunt activități specifice funcției pe care au fost numiți;
d) să recurgă la forță sau la folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva persoanelor private de libertate, în alte condiții decât cele expres prevăzute de lege;
e) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă în favoarea acestora;
f) să adere la secte, organizații religioase sau alte organizații, interzise prin lege.
Art. 50. ‒ (1) Funcționarii publici cu statut special sunt în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații:
a) sunt chemați să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care sunt soț/soție, rude de gradul I sau, după caz, au relații cu caracter patrimonial;
b) sunt chemați să participe în cadrul unor comisii constituite, conform legii, din care face parte soțul/soția sau o rudă de gradul I;
c) interesele lor patrimoniale, ale soțului sau rudelor lor de gradul I pot influente deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
(2) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe între funcționarii publici cu statut special care sunt soți sau rude de gradul I.
Art. 51. ‒ Funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar ‒ artistice și în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public potrivit fișei postului.
Art. 52. ‒ La acordarea primului grad profesional, la numirea și eliberarea dintr-o funcție de conducere, precum și la încetarea raporturilor de serviciu, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare este obligat să își declare averea, conform legii.
CAPITOLUL V
Modificarea, punerea la dispoziție, suspendarea din funcție și încetarea raporturilor de serviciu
SECȚIUNEA 1
Dispoziții comune
Art. 53. ‒ (1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la stabilitatea raporturilor de serviciu.
(2) Raporturile de serviciu ale personalului prevăzut la alin. (1) se nasc și se exercită în baza actului de numire și se pot modifica, suspenda sau înceta numai în cazurile și în condițiile prezentei legi.
(3) Raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare sunt de subordonare ierarhică.
(4) Raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare nu pot înceta prin demisie la instituirea stării de urgență sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare și de război.
SECȚIUNEA 2
Modificarea raporturilor de serviciu
Art. 54. ‒ (1) Personalul din sistemul administrației penitenciare, care are calitatea de funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, poate fi delegat de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, de directorii unităților din subordinea acesteia să îndeplinească anumite activități în interesul unității unde este încadrat, în aceeași localitate sau în altă localitate, pe o perioadă de cel mult 60 de zile într-un an.
(2) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare pot fi delegați mai mult de 60 de zile într-un an, cu acordul scris al acestora.
Art. 55. ‒ (1) Detașarea personalului din sistemul administrației penitenciare care are calitatea de funcționar public cu statut special se dispune în interesul instituției publice în care urmează să-și desfășoare activitatea, situată în aceeași localitate sau în altă localitate, pe o perioadă de cel mult 6 luni într-un an. Detașarea pe o perioadă mai mare de 6 luni se poate dispune numai cu acordul scris al celui în cauză.
(2) Trecerea temporară în altă funcție se poate dispune fără acordul funcționarului public cu statut special în caz de forță majoră și ca măsură de protecție a funcționarului public cu statut special.
(3) Ofițerii pot fi împuterniciți în funcții de conducere în unitatea în care sunt încadrați sau în care au fost detașați, împuternicirea pe funcție se poate face pentru o perioadă de maximum 6 (șase) luni și se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competențelor, cu încă 6 (șase) luni. Ofițerii beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru funcția în care sunt împuterniciți și de indemnizația de conducere corespunzătoare funcției respective. Ofițerii împuterniciți își mențin salariile pentru funcția îndeplinită și indemnizațiile de conducere avute anterior, dacă acestea sunt mai mari decât cele ale funcției pe care sunt împuterniciți.
(4) Funcționarii publici cu statut special definitivi pot fi schimbați din funcțiile deținute, în cadrul aceleiași unități, la cerere și pot fi numiți în alte funcții prevăzute cu același coeficient de ierarhizare sau inferior, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Art. 56. ‒ Funcționarii publici cu statut special definitivi pot fi mutați în alte unități ale sistemului administrației penitenciare, la cerere sau în interesul serviciului, cu acordul lor, în aceeași ori în altă funcție prevăzută cu un coeficient de ierarhizare identic sau inferior, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justiției. Funcționarii publici cu statut special mutați în interesul serviciului beneficiază de drepturile prevăzute în legea salarizării.
Art. 57. ‒ (1) Revocarea din funcția de conducere și numirea într-o altă funcție se dispun în cazul în care nu mai sunt întrunite condițiile necesare pentru îndeplinirea funcției de conducere, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale.
(2) La verificarea organizării eficiente a activității vor fi avute în vedere, în principal, următoarele criterii: folosirea adecvată și eficientă a resurselor umane, materiale și financiare, evitarea pierderilor, evaluarea necesităților, gestionarea situațiilor de criză, raportul resurse investite ‒ rezultate obținute, gestionarea informațiilor, organizarea pregătirii și perfecționării profesionale și repartizarea sarcinilor.
(3) La verificarea comportamentului și comunicării vor fi avute în vedere, în principal, comportamentul și comunicarea cu subalternii, cu persoanele aflate în stare de detenție, cu alte persoane sau instituții cu care intră în contact, precum și cu mass-media, asigurarea accesului la informațiile de interes public și transparența actului de conducere.
(4) La verificarea asumării responsabilității vor fi avute în vedere, în principal, modul de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute de lege și regulamente, implementarea strategiilor naționale și secvențiale în domeniu și modul în care sunt respectate drepturile persoanelor private de libertate, precum și celelalte dispoziții legale privind executarea pedepselor.
(5) La verificarea aptitudinilor manageriale vor fi avute în vedere, în principal, capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistența la stres, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie și planificare pe termen scurt, mediu și lung, inițiativa și capacitatea de adaptare rapidă.
(6) Împotriva ordinului sau deciziei de revocare din funcție se poate face plângere la instanța competentă, potrivit legii.
SECȚIUNEA 3
Punerea la dispoziție, suspendarea din funcție și întreruperea raporturilor de serviciu
Art. 58. ‒ (1) În cazul în care împotriva funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, menținerea sa în activitate se hotărăște după soluționarea definitivă a cauzei, cu excepția situației în care a comis și alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obișnuită.
(2) După punerea în mișcare a acțiunii penale sau după trimiterea sa în judecată, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare se pune la dispoziție. Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare pus la dispoziție îndeplinește numai acele sarcini și atribuții de serviciu stabilite, în scris, de conducătorul unității și beneficiază de drepturile bănești corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, și de celelalte drepturi prevăzute de prezenta lege.
(3) Pe perioada arestării preventive și a arestului la domiciliu, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare este suspendat din funcție.
(4) Pe timpul suspendării, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare nu beneficiază de niciun drept dintre cele prevăzute de prezenta lege.
(5) În cazul în care s-a dispus clasarea, renunțarea la urmărirea penală, achitarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Art. 59. ‒ Funcționarii publici cu statut special, rămași neîncadrați în funcții din diferite cauze neimputabile, sunt puși la dispoziție, potrivit competențelor. Pe această perioadă beneficiază de salariul de bază avut și de celelalte drepturi bănești cuvenite pentru activitatea desfășurată, cu excepția indemnizației de conducere, pentru ofițerii cu funcții de conducere. Situația ofițerilor și agenților puși la dispoziție se soluționează în termen de 3 luni.
Art. 60. ‒ (1) Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare se suspendă din funcție dacă desfășoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea, în condițiile legii.
(2) Raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare pentru desfășurarea unei activități în cadrul unor organisme sau instituții internaționale.
(3) Raportul de serviciu al funcționarului public cu statut special se poate suspenda, de drept sau la cerere, cu respectarea prevederilor cuprinse în legislația muncii.
SECȚIUNEA 4
Încetarea raporturilor de serviciu
Art. 61. ‒ Raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special încetează prin:
a) demisie;
b) transfer;
c) destituire din funcție;
d) pensionare, în condițiile legii;
e) împlinirea vârstei prevăzute la art. 65 alin. (1) sau (2);
f) deces;
g) desființarea unității ori mutarea acesteia în altă localitate, în cazul în care ofițerul sau agentul nu acceptă să o urmeze;
h) reducerea personalului unității prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de ofițerul sau agentul în cauză, ca urmare a reorganizării, în cazul în care acesta refuză oferta conducerii unității de trecere în altă funcție;
i) revocarea actului de numire în funcție, ca urmare a refuzului depunerii jurământului de credință;
j) ca urmare a constatării nulității actului de numire în funcție, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care nulitatea a fost constatată.
Art. 62. ‒ (1) Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare pot solicita, în scris, încetarea raporturilor de serviciu prin demisie.
(2) Demisia produce efecte după 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, dacă funcționarul public cu statut special în cauză și directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, conducătorul unității din subordinea acesteia nu au convenit alt termen mai scurt.
(3) În cazul funcțiilor de conducere, demisia produce efecte după 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
(4) Funcționarul public cu statut special demisionar este obligat să-și continue activitatea până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (2) sau (3), după caz.
(5) Cu acordul conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, a unității din subordinea acesteia, funcționarul public cu statut special în cauză poate reveni asupra cererii de demisie, dar numai până la împlinirea termenului de la care demisia produce efecte.
Art. 63. ‒ Funcționarii publici cu statut special se pot transfera sau detașa în alte instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului, cu respectarea reglementărilor legale specifice instituției la care solicită transferul sau detașarea.
Art. 64. ‒ (1) Funcționarii publici cu statut special sunt destituiți din funcțiile pe care le dețin numai în următoarele situații:
a) sunt declarați necorespunzători din punct de vedere profesional, ca funcționari publici cu statut special, debutanți, sau sunt notați cu calificativul "nesatisfăcător", ca funcționari publici cu statut special, definitivi, în condițiile prezentei legi;
b) nu mai îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 11 lit. a) sau d);
c) au fost condamnați prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni sau s-a dispus amânarea aplicării pedepsei cu privire la aceștia;
d) li s-a aplicat sancțiunea disciplinară a destituirii din funcție.
(2) Funcționarii publici cu statut special pot fi menținuți în activitate ca funcționari publici cu statut special în funcțiile publice pe care le dețin în cazul când, pentru o infracțiune săvârșită din culpă, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei, s-a aplicat pedeapsa amenzii sau a beneficiat de amnistie ori grațiere înainte de începerea executării pedepsei și se apreciază că fapta săvârșită nu a adus atingere prestigiului profesiei. Menținerea în activitate se dispune în baza aprobării persoanelor care acordă gradele profesionale prevăzute la art. 26, la propunerea directorului unității.
(3) Cu data aprobării menținerii în activitate conform alin. (2), funcționarul public cu statut special va fi repus în funcția deținută anterior potrivit competențelor de numire în funcție.
Art. 65. ‒ (1) Funcționarii publici cu statut special nu pot fi menținuți în activitate și în funcție după împlinirea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă de 55 de ani.
(2) În mod excepțional, funcționarii publici cu statut special pot fi menținuți în activitate și în funcție cel mult 2 ani peste limita de vârstă prevăzută la alin. (1), la cerere, dacă starea sănătății le permite și cu aprobarea ministrului justiției, a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, a directorului unității subordonate.
Art. 66. ‒ Funcționarii publici cu statut special sunt eliberați din funcțiile pe care le dețin în cazurile de încetare a raporturilor de serviciu și de schimbare din funcție în sistemul administrației penitenciare.
Art. 67. ‒ Împotriva ordinului sau deciziei de destituire din funcție se poate face plângere la instanța competentă, potrivit legii.
CAPITOLUL VI
Răspunderea funcționarilor publici cu statut special
SECȚIUNEA 1
Dispoziții generale
Art. 68. ‒ (1) Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, indiferent de funcția sau postul pe care îl ocupă, a îndatoririlor de serviciu ce le revin, inclusiv a normelor de comportare, constituie abatere disciplinară, dacă faptele nu atrag răspunderea penală sau contravențională.
(2) Răspunderea penală, contravențională, civilă sau, după caz, patrimonială nu exclude răspunderea disciplinară pentru fapta săvârșită, dacă prin aceasta s-au încălcat și îndatoriri de serviciu.
SECȚIUNEA 2
Abateri disciplinare
Art. 69. ‒ Sunt abateri disciplinare următoarele fapte:
a) manifestările care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
b) neglijență și superficialitate manifestată în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor legale sau a celor primite de la șefii ierarhici ori de la autoritățile anume abilitate de lege;
c) întârzierea repetată și nejustificată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
d) depășirea atribuțiilor de serviciu ori manifestarea unui comportament necorespunzător față de persoanele private de libertate, care contravine legii privind executarea pedepselor, sau față de alte persoane cu care intră în contact în timpul serviciului;
e) absența nemotivată ori întârzierea repetată la serviciu;
f) părăsirea nejustificată a locului de muncă în timpul programului de lucru, de natură a perturba activitatea compartimentului de muncă;
g) producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului Administrației Naționale a Penitenciarelor;
h) încălcarea normelor privind confidențialitatea activității desfășurate;
i) nerespectarea prevederilor jurământului de credință;
j) imixtiunea ilegală în activitatea altui funcționar public cu statut special;
k) intervenția pentru influențarea soluționării unei cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane;
l) nerespectarea prevederilor referitoare la incompatibilități, conflicte de interese și interdicții;
m) interzicerea sau împiedicarea exercitării libertăților publice și a drepturilor sindicale ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare;
n) atitudinea tolerantă a conducătorilor ierarhici față de comiterea unor abateri disciplinare de către subordonați;
o) efectuarea în timpul programului de lucru a unor activități ce nu au legătură cu îndatoririle de serviciu;
p) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 48.
SECȚIUNEA 3
Sancțiuni disciplinare
Art. 70. ‒ Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate funcționarilor publici cu statut special sunt:
a) mustrarea scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni;
c) amânarea avansării în grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioadă de la 1 la 2 ani;
d) trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut;
e) revocarea din funcția de conducere;
f) destituirea din sistemul administrației penitenciare.
SECȚIUNEA 4
Procedura aplicării sancțiunilor disciplinare
Art. 71. ‒ (1) La individualizarea sancțiunii disciplinare ce urmează a fi aplicată, se va ține seama de cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală în serviciu a autorului abaterii, precum și de existența altor sancțiuni disciplinare.
(2) Sancțiunea disciplinară poate fi aplicată numai după efectuarea cercetării prealabile a faptei ce constituie abatere disciplinară săvârșită de funcționarul public cu statut special în cauză și audierea acestuia de către comisiile prevăzute la art. 74.
(3) Audierea funcționarului public cu statut special se consemnează în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public cu statut special de a se prezenta la audiere sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare imputate se consemnează într-un proces-verbal. În astfel de cazuri, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată.
(4) Sancțiunea disciplinară se aplică în maximum 90 de zile calendaristice de la sesizarea abaterii, dar nu mai târziu de un an de la data comiterii faptei.
Art. 72. ‒ Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 70 se aplică de ministrul justiției, de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, de conducătorul unității din subordinea acesteia, la propunerea comisiei de disciplină, în funcție de competențele prevăzute la art. 20.
Art. 73. ‒ (1) Sancțiunea disciplinară se aplică prin decizie scrisă, emisă potrivit competențelor prevăzute la art. 72, care se comunică funcționarului public cu statut special sancționat, în termen de 5 zile de la data emiterii deciziei.
(2) Funcționarul public cu statut special nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de judecată competente, potrivit legii.
Art. 74. ‒ (1) Comisiile de disciplină se constituie în Ministerul Justiției, în Administrația Națională a Penitenciarelor și în fiecare unitate de penitenciar și au competența de a efectua cercetarea faptei ce constituie abatere disciplinară și de a propune, dacă se constată vinovăția, una dintre sancțiunile disciplinare ce urmează să fie aplicate persoanei în cauză. Comisia de disciplină din cadrul Ministerului Justiției, constituită prin ordin al ministrului justiției15), are competența de a cerceta faptele comise de funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Justiției și pe cele comise de funcționarii publici cu statut special numiți în funcții de director general, director general adjunct, director de direcție și director în sistemul administrației penitenciare. Comisia de disciplină din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor are competența de a cerceta faptele comise de funcționarii publici cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și de ofițerii numiți în funcții publice de conducere din unitățile de penitenciare, cu excepția celor aflați în competența comisiei de disciplină din cadrul Ministerului Justiției, iar comisiile de disciplină constituite la nivelul unităților de penitenciare au competența de a cerceta faptele comise de ofițerii care îndeplinesc funcții de execuție și agenții, încadrați în statale de organizare ale unității de penitenciare.
(2) Modul de organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină se stabilește prin ordin al ministrului justiției15).
SECȚIUNEA 5
Radierea sancțiunilor disciplinare
Art. 75. ‒ (1) Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 70 lit. a) și d) se radiază de drept în termen de 6 luni de la aplicare, dacă ofițerul sau agentul sancționat nu a mai săvârșit o abatere disciplinară în această perioadă.
(2) Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 70 lit. b) și c) se radiază de drept în termen de 6 luni de la expirarea perioadei pentru care au fost aplicate, dacă ofițerul sau agentul sancționat nu a mai săvârșit o abatere disciplinară în această perioadă.
(3) Sancțiunea disciplinară prevăzută la art. 70 lit. e) se radiază de drept în termenul prevăzut la art. 11 lit. g).
(4) Radierea sancțiunilor disciplinare nu duce la anularea efectelor patrimoniale ale acestora.
SECȚIUNEA 6
Răspunderea patrimonială
Art. 76. ‒ (1) Răspunderea patrimonială a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se angajează în următoarele situații:
a) pentru pagubele produse cu vinovăție în patrimoniul Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, al unităților din subordinea acesteia;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru nerestituirea în termenul legal a contravalorii unor bunuri primite ce nu i se datorau și care nu mai pot fi restituite în natură, precum și a unor servicii ce i-au fost prestate în mod necuvenit.
(2) Repararea pagubelor aduse Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților de penitenciare în situațiile prevăzute la alin. (1) se dispune prin emiterea de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor ori de către directorii unităților de penitenciare a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin semnarea unui angajament de plată, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului justiției. Împotriva dispoziției de imputare personalul în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, în condițiile legii. Dreptul de a emite dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
CAPITOLUL
Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 77. ‒ (1) Numărul maxim de posturi necesare sistemului administrației penitenciare se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiției.
(2) Statele de organizare și structura personalului din sistemul administrației penitenciare se aprobă de către ministrul justiției. Această competență nu poate fi delegată directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(3) Atribuțiile și competențele personalului din sistemul administrației penitenciare se stabilesc prin fișele posturilor, întocmite în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Naționale a Penitenciarelor16) și ale Regulamentului unităților de penitenciare, aprobate prin ordin al ministrului justiției sau, după caz, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Art. 78. ‒ La elaborarea actelor normative prevăzute de prezenta lege sau a altor acte normative în domeniu este obligatorie consultarea organizațiilor sindicale reprezentative din sistemul administrației penitenciare.
Art. 79. ‒ (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, gradele militare ale personalului din penitenciare vor fi echivalate cu gradele profesionale, cu menținerea drepturilor câștigate anterior, după cum urmează:
A. Ofițeri: |
|
a) sublocotenent |
‒ subinspector; |
b) locotenent |
‒ inspector; |
c) căpitan |
‒ inspector principal; |
d) maior |
‒ subinspector șef; |
e) locotenent colonel |
‒ inspector șef; |
f) colonel |
‒ inspector șef principal; |
g) general de brigadă |
‒ inspector general; |
h) general maior |
‒ inspector general principal; |
i) general locotenent |
‒ inspector general șef. |
B. Agenți: |
|
a) maistru militar cls. a IV-a și sergent major |
‒ agent; |
b) maistru militar cls. a III-a și plutonier |
‒ agent principal; |
c) maistru militar cls. a II-a și plutonier major |
‒ agent șef adjunct; |
d) maistru militar cls. I și plutonier adjutant |
‒ agent șef; |
e) maistru militar principal și plutonier adjutant șef |
‒ agent șef principal. |
(2) Personalul militar care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, are o vechime în grad egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 27 va fi avansat în gradul profesional următor celui echivalent dacă funcția pe care este încadrat, în statul de organizare și funcționare, este prevăzută cu gradul profesional superior celui pe care îl are, a fost apreciat cu calificativul "foarte bun" sau "excepțional" și nu a fost judecat în consiliul de onoare sau în consiliul de judecată. Pentru acordarea gradului profesional de inspector general este necesară promovarea examenului organizat în acest scop.
(3) Cadrele militare preluate prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor și unităților din subordinea acesteia se trec în rezervă, în condițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, și se numesc funcționari publici cu statut special în sistemul administrației penitenciare.
(4) Personalul civil, preluat prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor și a unităților din subordinea acesteia, care are atribuții similare cu personalul prevăzut la alin. (3) și îndeplinește condițiile prezentei legi va dobândi calitatea de funcționar public cu statut special în sistemul administrației penitenciare.
(5) Personalul numit în funcții publice va depune jurământul de credință, potrivit art. 19 alin. (1).
Art. 80. ‒ (1) Personalul preluat prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor și a unităților din subordinea acesteia va fi numit în funcții echivalente celor deținute anterior.
(2) Personalul prevăzut la alin. (1) numit în funcții publice, care nu îndeplinește condițiile minime de studii prevăzute la art. 9 alin. (1), beneficiază de un termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi pentru definitivarea studiilor. Dacă după expirarea perioadei de 5 ani, funcționarii publici cu statut special nu și-au definitivat studiile necesare echivalării în gradele profesionale pe care le au, ofițerii de penitenciara vor fi încadrați în categorii și grade profesionale corespunzătoare pregătirii, iar agenților de penitenciare le vor înceta raporturile de serviciu.
Art. 81. ‒ (1) Prevederile prezentei legi se aplică și funcționarilor publici cu statut special din Ministerul Justiției.
(2) Funcționarii publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare pot fi transferați sau detașați în cadrul Ministerului Justiției. Detașarea se realizează pe posturi de funcționar public cu statut special ori pe posturi de altă natură, după caz, dacă pregătirea profesională corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției pe care sunt detașați, cu păstrarea drepturilor salariale avute la data detașării. În situația îi care drepturile salariale corespunzătoare funcției pe care este detașat sunt mai mari, personalul beneficiază de aceste drepturi salariale.
(3) Funcționarii publici cu statut special din Ministerul Justiției pot fi transferați sau detașați în cadrul sistemului administrației penitenciare. Detașarea se realizează pe posturi de funcționar public cu statut special ori pe posturi de altă natură, după caz, dacă pregătirea profesională corespunde atribuțiilor și responsabilităților funcției pe care sunt detașați, cu păstrarea drepturilor salariale avute la data detașării. În situația îi care drepturile salariale corespunzătoare funcției pe care este detașat sunt mai mari, personalul beneficiază de aceste drepturi salariale.
Art. 82. ‒ (1) Cadrele militare trecute în rezervă, potrivit art. 79 alin. (3), pot solicita înscrierea la pensia militară de stat17), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
a) au o vechime în muncă de minimum 20 de ani, din care cel puțin 10 ani în calitate de cadru militar;
b) au vârsta de cel puțin 45 de ani.
(2) La încetarea activității, personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul la recalcularea pensiei, în condițiile legii.
(3) Stabilirea și plata pensiei militare de stat se fac de către organele specializate, potrivit legii.
(4) Cadrele militare pensionate potrivit alin. (1) beneficiază de ajutorul care se acordă potrivit dispozițiilor legale aplicabile cadrelor militare din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, la pensionarea acestora.
Art. 83. ‒ (1) Evidența ofițerilor și agenților din sistemul administrației penitenciare după încetarea raporturilor de serviciu se stabilește prin ordin al ministrului justiției.
(2) Funcționarul public cu statut special este obligat ca, în termen de 15 zile de la data încetării raportului de serviciu, să se prezinte la centrul militar pe raza căruia domiciliază, pentru a fi luat în evidență ca rezervist cu specialitatea "penitenciare", în raport de gradul militar echivalent gradului profesional avut la data încetării raporturilor de serviciu.
(3) Funcționarii publici cu statut special luați în evidență ca rezerviști pot fi concentrați sau mobilizați pentru completarea efectivelor unităților Administrației Naționale a Penitenciarelor, în condițiile prevăzute de lege.
(4) Ministerul Justiției va iniția procedura încheierii unui protocol cu Ministerul Apărării Naționale în scopul înființării grupei de evidență "sistemul administrației penitenciare", specialitatea "penitenciare" pentru ofițerii și agenții de penitenciare trecuți în rezervă cu grade militare echivalente. Clasele de evidență în rezervă se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Art. 84. ‒ Se proclamă ziua de 29 iunie "Ziua personalului din sistemul administrației penitenciare".
Art. 85. ‒ Condițiile privind salarizarea funcționarilor publici cu statut special se stabilesc prin lege specială18).
Art. 86. ‒ (1) Până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, rămân aplicabile, în continuare, dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională.
(2) Dispozițiile legale referitoare la pensionarea cadrelor militare, stabilite prin Legea nr. 164/200119) privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile în continuare și funcționarilor publici cu statut special.
Art. 87. ‒ Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare beneficiază în continuare de drepturile dobândite anterior, precum și de cele care vor fi stabilite pentru personalul din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Art. 88. ‒ (1) Clerului din sistemul administrației penitenciare îi sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozițiile Legii nr. 195/2000 privind constituirea și organizarea clerului militar.
(2) Clerul din sistemul administrației penitenciare este asimilat gradelor profesionale ale ofițerilor corespunzătoare gradelor militare prevăzute de Legea nr. 195/2000, drepturile salariale și pensionarea fiind similare cu cele ale funcționarilor publici cu statut special.
Art. 89. ‒ Dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile cuprinse în legislația muncii.
Art. 90. ‒ (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va adopta hotărârea privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor20).
(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), Administrația Națională a Penitenciarelor va elabora Codul deontologic al personalului din sistemul administrației penitenciare21), care se aprobă prin ordin al ministrului justiției.
(3) Până la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt îndeplinite de Direcția Generală a Penitenciarelor.
(4) Referirile la "Direcția Generală a Penitenciarelor" cuprinse în alte acte normative se înlocuiesc cu "Administrația Națională a Penitenciarelor".
(5) Referirile la grade profesionale pentru funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare cuprinse în alte acte normative se înlocuiesc cu cele prevăzute la art. 9 alin. (2) din prezenta lege.
Art. 91. ‒ Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I22).
*) Republicată în temeiul art. 107 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 293/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 22 septembrie 2009 și a mai fost modificată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare.
1) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.062 din 16 noiembrie 2004, cu modificările ulterioare.
2) A se vedea Ordinul ministrului justiției nr. 1.040/C/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de funcționar public cu statut special din aparatul propriu al Ministerului Justiției, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 4 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare.
3) A se vedea Ordinul ministrului justiției nr. 2.855/C/2004 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea pregătirii profesionale a funcționarilor publici din sistemul administratei penitenciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 25 noiembrie 2004.
4) A se vedea Ordinul ministrului justiției nr. 2.793/C/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a perioadei de stagiu, a cursurilor de specializare și a evaluării pentru definitivarea în funcție a funcționarilor publici debutanți din sistemul administrației penitenciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.098 din 25 noiembrie 2004.
5) A se vedea Ordinul ministrului Justiției și libertăților cetățenești nr. 18/C/2009 privind criteriile pentru avansarea funcționarilor publici cu statut special într-o funcție imediat superioară la aceeași poziție din statul de organizare și funcționare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 21 ianuarie 2009, cu completările ulterioare.
6) A se vedea Ordinul ministrului justiției nr. 1.662/C/2011 pentru aprobarea Competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului justiției, directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și directorilor unităților subordonate acesteia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 5 septembrie 2011.
7) A se vedea Ordinul ministrului justiției nr. 2.478/C/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de participare, organizare și desfășurare a concursurilor pentru ocuparea, prin avansare în funcție, trecerea agenților în corpul ofițerilor și din sursă externă, a posturilor vacante de funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 10 noiembrie 2010, cu completările ulterioare.
8) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului din cuprinsul art. 15 alin. (6).
9) A se vedea Ordinul ministrului justiției nr. 3.372/C/2012 privind stabilirea condițiilor pentru susținerea concursului în vederea trimiterii la cursuri de pregătire și perfecționare în străinătate a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 24 octombrie 2012.
10) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.996/2004 privind condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale și psihologice, a medicamentelor și a protezelor pentru funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.134 din 1 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.
11) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.940/2004 privind condițiile în baza cărora funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii, învoiri plătite și concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament și recuperare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.140 din 2 decembrie 2004, cu modificările ulterioare.
12) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului de la lit. e).
13) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.398/2007 privind drepturile de transport ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 23 noiembrie 2007, cu modificările și completările ulterioare.
14) A se vedea Ordinul ministrului justiției nr. 1.443/C/2008 privind condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie cuvenită funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008, cu modificările ulterioare, și Ordinul ministrului justiției nr. 2.197/C/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind atribuirea locuințelor de serviciu din fondul locativ al Administrației Naționale a Penitenciarelor și al unităților subordonate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 1 septembrie 2008.
15) A se vedea Ordinul ministrului justiției nr. 2.856/C/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 25 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.
16) A se vedea Ordinul ministrului justiției nr. 2.003/C/2008 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 13 august 2008, cu modificările și completările ulterioare.
17) Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 196 lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare.
18) A se vedea Ordonanța Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 1 septembrie 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 14 decembrie 2006, cu modificările ulterioare.
19) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului din cuprinsul art. 82 alin. (1).
20) A se vedea nota de subsol corespunzătoare asteriscului din cuprinsul art. 2 alin. (3).
21) A se vedea Ordinul ministrului justiției nr. 2.794/C/2004 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului din sistemul administrației penitenciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.098 din 25 noiembrie 2004.
22) Legea nr. 293/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 30 iunie 2004.