Legea nr. 289/2004 − Republicare*)

M. Of. nr. 319 din 23 aprilie 2008

 

LEGE

privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice

 

Art. 1. – Prezenta lege reglementează regimul juridic al contractelor de credit pentru consum, destinate consumatorilor.

Art. 2. – În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) consumator – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în cadrul tranzacţiilor care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;

b) creditor – una sau mai multe persoane fizice ori juridice care, în cadrul activităţii profesionale ori de afaceri, acordă credite pentru consumatori;

c) contract de credit – actul juridic în temeiul căruia creditorul acordă sau se angajează să acorde, iar consumatorul acceptă un credit în forma unui împrumut, a unei amânări a plăţii sau a altei facilităţi financiare similare;

d) costul total al creditului la consumator – toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda şi celelalte cheltuieli;

e) dobânda anuală efectivă, denumită în continuare DAE – costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat şi calculat în conformitate cu art. 4;

f) documentaţie de credit – documentaţia care stă la baza unei convenţii încheiate între creditor şi o altă persoană pentru acordarea unui credit;

g) intermediar de credit – orice persoană fizică sau juridică care, în schimbul unui comision, acţionează ca un intermediar prezentând sau oferind contracte de credit, realizând alte lucrări pregătitoare pentru asemenea contracte; comisionul poate fi plătit cu numerar sau prin orice alte instrumente financiare de plată uzuale.

Art. 3. – (1) Prezenta lege nu se aplică:

a) contractelor de credit sau contractelor prin care se acordă creditele destinate în principal să permită achiziţionarea sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui teren ori construcţie realizată sau care urmează să fie realizată în baza unui proiect;

b) contractelor de credit acordate în scopul renovării, reconsolidării sau îmbunătăţirii unei construcţii;

c) contractelor de închiriere, cu excepţia contractelor care prevăd ca finalitate transferul titlului de proprietate către chiriaş;

d) contractelor de credit acordate ori puse la dispoziţie fără plata de dobânzi sau de orice alte cheltuieli;

e) contractelor de credit care nu prevăd dobânzi, cu condiţia ca consumatorul să accepte rambursarea creditului printr-o singură plată;

f) contractelor în care creditele sunt acordate sub formă de avans în cont curent (linii de credit) de către o instituţie de credit sau o instituţie financiară, altele decât cele acoperite printr-un instrument de plată tip carte de credit, sub rezerva informaţiilor prevăzute la art. 9;

g) contractelor de credit pentru valori mai mici decât suma de 200 euro sau mai mari de 20.000 euro;

h) contractelor de credit la care consumatorul este obligat să ramburseze creditul într-un termen care nu depăşeşte 3 luni;

i) contractelor de credit la care consumatorul este obligat să ramburseze creditul într-un număr maxim de patru plăţi, într-o perioadă de cel mult 12 luni calculate de la data semnării contractului;

j) contractelor de credit care sunt acordate la costuri inferioare celor practicate pe piaţă sau stabilite prin negociere şi care nu sunt oferite populaţiei în general**);

k) contractelor de credit sau prin care se angajează să acorde credit, garantate prin ipotecă asupra unui bun imobil, în măsura în care acestea nu sunt deja exceptate conform lit. a) şi

b), dispoziţiile art. 5 aplicându-se în mod corespunzător;

l) contractelor încheiate în vederea prestării în mod continuu a unui serviciu privat sau public, conform cărora consumatorul are dreptul de a achita costul acestor servicii, pe perioada cât sunt furnizate, prin plăţi eşalonate.

(2) Contractele de credit încheiate sub forma unui act autentificat de un notar public sunt excluse de la aplicarea prevederilor art. 9–16, în măsura în care drepturile consumatorilor nu sunt afectate.

Art. 4. – (1) DAE, care face echivalenţa, la nivelul unui an, între valoarea curentă a tuturor angajamentelor sub forma unor împrumuturi, rambursări şi cheltuieli existente sau viitoare, acceptate de către creditor şi de beneficiarul creditului, se calculează în conformitate cu formula prevăzută în anexa nr. 2.

(2) Pentru calculul DAE se determină costul total al creditului la consumator astfel cum este definit la art. 2 lit. d), cu excepţia următoarelor costuri:

a) cheltuielile plătibile de împrumutat pentru nerespectarea unuia dintre angajamentele sale stipulate în contractul de credit;

b) costurile, altele decât preţul de cumpărare, în cazul cumpărării de bunuri sau servicii, pe care consumatorul este obligat să le plătească, indiferent dacă plata se face în numerar sau pe credit;

c) costurile necesare pentru transferul fondurilor şi costurile de menţinere a unui cont în care se înregistrează plăţile efectuate cu titlu de rambursare a creditului, plata dobânzilor şi a altor costuri, cu excepţia cazului în care consumatorul nu dispune de libertate de alegere în materie şi dacă aceste costuri sunt disproporţionat de mari; această prevedere nu se aplică la costurile pentru încasarea acestor rambursări sau plăţi, indiferent dacă plata se face în numerar sau în alt mod;

d) costurile referitoare la cotizaţiile datorate cu titlu de înscriere ca membru în asociaţii sau grupări şi care rezultă din acorduri distincte de contractul de credit, chiar dacă aceste subscrieri influenţează condiţiile de credit;

e) cele legate de asigurări sau garanţii; sunt însă incluse costurile destinate a asigura creditorului, în cazul decesului, invalidităţii, îmbolnăvirii sau şomajului consumatorului, rambursarea unei sume egale sau inferioare valorii totale a creditului, inclusiv dobânzile care se aplică şi alte costuri, şi care sunt impuse de creditor ca o condiţie pentru acordarea creditului.

(3) DAE se calculează în momentul încheierii contractului de credit, cu respectarea dispoziţiilor art. 5.

(4) Calculul DAE se efectuează avându-se în vedere următoarele prezumţii:

a) respectivul contract de credit va rămâne valabil pentru perioada prevăzută în contractul de credit, convenită de către părţi;

b) părţile contractului îşi vor îndeplini obligaţiile contractuale la termenele şi la datele stipulate în contract.

(5) În cazul contractelor de credit care conţin clauze ce permit modificarea ratei dobânzii şi a valorii sau nivelului altor costuri conţinute în DAE, dar care nu pot fi cuantificate la data calculării, DAE se calculează prezumându-se că aceste valori vor rămâne fixe şi se vor aplica până la finalul contractului de credit.

(6) Pentru calcularea DAE pot fi luate în considerare următoarele ipoteze de calcul, după caz:

a) în cazul în care contractul nu stipulează o limită a creditului, valoarea creditului acordat se consideră egală cu echivalentul în lei al sumei de 2.000 euro;

b) în cazul în care nu este stabilit un calendar de rambursare şi dacă acesta nu reiese din clauzele contractului şi din mijloacele de rambursare a creditului acordat, durata creditului va fi considerată ca fiind de un an;

c) dacă nu se specifică altfel, în cazul în care contractul prevede mai mult decât o singură dată de rambursare, creditul va fi acordat, iar rambursările se vor face la cea mai apropiată dată prevăzută în contract.

Art. 5. – În orice anunţ publicitar şi în orice ofertă pentru un contract de credit destinat consumatorilor, afişate în locuri publice, prin care o persoană declară că acordă un credit sau intermediază încheierea unui contract de credit şi prin care se indică o dobândă sau orice alte cifre referitoare la costul creditului, trebuie să se menţioneze DAE, în mod clar şi inteligibil, şi să se respecte prevederile Legii nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificările şi completările ulterioare. Scopul comercial al acestor informaţii trebuie să fie expus foarte clar, prin folosirea limbajului obişnuit.

Art. 6. – Înainte de încheierea contractului, creditorul:

a) are obligaţia să prezinte contractele de credit pe care le oferă, tipul şi suma totală a creditului cele mai adecvate, luând în calcul situaţia financiară a consumatorului, avantajele şi dezavantajele asociate cu produsul propus, precum şi scopul creditului;

b) trebuie să prezinte consumatorului informaţiile exacte şi complete necesare privind contractul de credit avut în vedere;

c) trebuie să informeze consumatorul despre documentaţia de credit necesară acordării unui credit, documentaţie care trebuie să cuprindă cel puţin:

1. situaţiile financiare curente ale solicitantului de credit şi ale oricărui garant al acestuia, inclusiv proiecţia fluxurilor financiare pentru perioada de rambursare a creditului şi de plată a dobânzilor;

2. o descriere a modalităţilor de garantare pentru plata integrală a datoriei şi, după caz, o evaluare a bunurilor care fac obiectul garanţiei;

3. o descriere a condiţiilor creditului, cuprinzând valoarea creditului, valoarea DAE, rata dobânzii, schema de rambursare şi obiectivul debitorului sau scopul pentru care a solicitat creditul.

Art. 7. – Contractele de credit vor fi redactate în scris, pe hârtie sau alt suport durabil, în cel puţin două exemplare, fiind remis câte un exemplar original fiecărei părţi contractante.

Art. 8. – Contractul de credit scris trebuie să includă cel puţin următoarele date:

a) numele şi adresele părţilor contractante;

b) valoarea DAE;

c) o indicare a condiţiilor în care poate fi modificată DAE. În cazul în care valoarea DAE nu poate fi stabilită, consumatorul trebuie să fie informat, prin contractul scris, în ceea ce priveşte elementele prevăzute la art. 9 alin. (1);

d) o listă cu valoarea, numărul şi frecvenţa sau datele plăţilor pe care consumatorul trebuie să le efectueze pentru rambursarea creditului, precum şi pentru dobândă şi alte costuri. În cazul în care este posibil, va fi indicată, de asemenea, valoarea totală a plăţilor efectuate;

e) o listă a elementelor de cost prevăzute la art. 4 alin. (2) şi care revin consumatorului, cu excepţia costurilor datorate de consumator pentru nerespectarea unuia dintre angajamentele sale din contractul de credit, care nu sunt cuprinse în calculul DAE, dar care cad în sarcina consumatorului în anumite condiţii, precum şi precizarea acestor condiţii. În cazul în care valoarea exactă a acestor componente este cunoscută, o astfel de valoare trebuie să fie indicată. În caz contrar, trebuie să fie indicată o metodă de calcul sau, pe cât posibil, o cât mai realistă valoare estimativă;

f) documentaţia de credit specifică, stabilită de creditor;

g) prevederile art. 11;

h) celelalte condiţii esenţiale ale contractului de credit, inclusiv clauzele prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 9. – (1) În cazul contractelor de credit prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. f), consumatorul trebuie să fie informat, în scris, cel târziu în momentul încheierii contractului de credit, cu privire la:

a) plafonul creditului, dacă există;

b) dobânda anuală şi costurile aplicabile de la data încheierii contractului de credit, precum şi condiţiile în care acestea pot fi modificate;

c) procedura prin care contractul de credit încetează.

(2) Consumatorul trebuie să fie informat, în scris, despre orice modificare survenită pe durata contractului de credit asupra dobânzii anuale sau a costurilor intervenite ulterior datei semnării contractului de credit, în momentul în care intervine această modificare. Această informare se face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin intermediul unui extras de cont ce se furnizează consumatorului în mod gratuit.

(3) Informaţiile scrise prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt furnizate consumatorului şi în cazul descoperirilor de cont acceptate tacit, atunci când acestea se prelungesc peste o perioadă de 3 luni.

Art. 10. – (1) În cazul contractelor de credit pentru achiziţia de bunuri, dacă consumatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, creditorul poate apela la căile legale în vederea returnării bunurilor după expirarea unui termen suplimentar de 30 de zile de la data scadenţei ultimei obligaţii de plată neonorate.

(2) În cadrul termenului suplimentar prevăzut la alin. (1), înainte de a apela la căile legale pentru returnarea bunurilor, creditorul are obligaţia de a notifica fără întârziere consumatorul, justificând decizia sa, şi de a solicita acordul scris al acestuia privind returnarea bunului. Notificarea consumatorului se face prin scrisoare recomandată. Data poştei se consideră data notificării.

(3) În cazul în care creditorul intră în posesia bunurilor, obligaţiile dintre părţi sunt astfel reglate încât să se asigure că repunerea în posesie nu atrage beneficii nejustificate. Aceste bunuri vor fi ridicate de vânzător, cu obligaţia acestuia de a restitui creditorului contravaloarea bunului respectiv.

Art. 11. – (1) Consumatorul are dreptul să achite anticipat, integral sau parţial, obligaţiile sale rezultate din contractul de credit.

(2) În cazul achitării anticipate a obligaţiilor sale contractuale, consumatorul are dreptul la o reducere echitabilă a costului creditului, stabilită proporţional cu perioada de utilizare a creditului respectiv.

Art. 12. – (1) În cazul în care drepturile ce revin unui creditor printr-un contract de credit sunt cesionate unui terţ, consumatorul are dreptul să invoce împotriva terţei persoane toate drepturile contractuale pe care le are la dispoziţie împotriva creditorului iniţial, inclusiv dreptul de compensare.

(2) Consumatorul nu poate fi obligat să facă terţei părţi nicio plată suplimentară faţă de cele stabilite prin contractul de credit iniţial.

Art. 13. – (1) În cazul oricărei creanţe a creditorului referitoare la contractul de credit, consumatorul poate să facă plăţi prin intermediul unor cambii sau bilete la ordin ori să constituie o garanţie prin aceste mijloace de plată ori prin cecuri, cu acordul părţilor contractante.

(2) O persoană care, prin încălcarea prevederilor alin. (1), primeşte o cambie sau un alt instrument de plată negociabil nu poate folosi aceste instrumente.

Art. 14. – Prevederile contractului de credit nu vor afecta în niciun fel drepturile consumatorului faţă de vânzătorul produselor sau de prestatorul de servicii, în cazul în care produsele sau serviciile prevăzute în contractul de credit nu au fost furnizate sau nu sunt în conformitate cu contractul pentru furnizarea lor.

Art. 15. – (1) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în cazul cumpărării de produse sau al obţinerii de servicii de la un furnizor cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) consumatorul încheie un contract de credit cu o persoană, alta decât furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii;

b) cel care acordă creditul şi furnizorul de bunuri sau de servicii au în derulare un contract preexistent conform căruia se acordă credit în mod exclusiv clienţilor acestui furnizor;

c) consumatorul prevăzut la lit. a) obţine creditul în virtutea acestui contract preexistent.

(2) Pentru bunurile sau serviciile – obiect al contractului de credit – care nu sunt furnizate ori sunt furnizate parţial sau nu sunt în conformitate cu contractul încheiat pentru furnizarea lor, consumatorul nemulţumit poate notifica, în vederea remedierii deficienţelor, furnizorului şi/sau creditorului, în termen de 15 zile de la data la care bunurile sau serviciile au fost livrate, respectiv prestate, ori de la care acestea trebuiau să fie livrate sau furnizate. Data poştei este considerată data notificării.

(3) Furnizorul şi creditorul vor fi răspunzători individual pentru despăgubirea consumatorului. Existenţa unui contract de credit nu va afecta în niciun fel drepturile consumatorului prevăzute de lege, pe care furnizorul de bunuri sau servicii cumpărate prin intermediul unui astfel de contract trebuie să le respecte. Creditorul răspunde pentru despăgubirea consumatorului numai în limita contractului de credit, dacă acţiunile consumatorului împotriva furnizorului de bunuri au eşuat.

(4) Dispoziţiile alin. (1)–(3) nu se aplică în situaţia în care operaţiunea respectivă se referă la valori mai mici decât suma de 200 euro.

Art. 16. – (1) Pentru exercitarea activităţii de creditare reglementată de prezenta lege, creditorii şi intermediarii de credit trebuie să obţină în acest sens o autorizaţie oficială, în condiţiile art. 23 alin. (2).

(2) Instituţiile de credit supuse unei proceduri de autorizare de către Banca Naţională a României, potrivit legii, sunt exceptate de la prevederile alin. (1).

(3) După data aderării României la Uniunea Europeană nu se supun procedurii de autorizare prevăzute de prezenta lege:

a) sucursalele şi reprezentanţele creditorilor şi intermediarilor de credit stabiliţi într-un stat membru al Uniunii Europene sau Spaţiului Economic European, care sunt abilitaţi în baza legislaţiei acestor state să acorde credit de consum, respectiv să intermedieze încheierea contractelor de credit;

b) creditorii şi intermediarii de credit, persoane fizice, stabiliţi într-un stat membru al Uniunii Europene sau Spaţiului Economic European şi abilitaţi în baza legislaţiei acestor state să acorde credit de consum, respectiv să intermedieze încheierea contractelor de credit.

(4) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi autoritatea competentă vor supraveghea şi controla, individual sau în echipe mixte, activităţile creditorilor şi intermediarilor de credite, potrivit competenţelor stabilite prin actele normative în vigoare, după cum urmează:

a) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor primeşte reclamaţiile de la consumatori privind contractele de credit şi condiţiile de credit, instituie procedurile de procesare în vederea analizării reclamaţiilor şi de rezolvare pe cale amiabilă a litigiilor legate de consumatori privind contractele de credit şi garanţiile aferente, oferă consultanţa referitoare la acest aspect şi aplică sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor prezentei legi;

b) autoritatea competentă va supraveghea îndeplinirea condiţiilor legale pentru înregistrarea şi emiterea autorizaţiei pentru creditor sau pentru intermediarul de credit, după caz.

(5) În cazurile în care constată nerespectarea prevederilor legale privind autorizarea sau a prevederilor prezentei legi, autorităţile prevăzute la alin. (4) pot dispune retragerea autorizaţiei, anularea autorizaţiei, precum şi orice măsuri care sunt necesare pentru limitarea prejudicierii intereselor economice ale consumatorilor, inclusiv obligarea creditorului la plata despăgubirilor rezultate din contract sau obligarea creditorului aflat în imposibilitatea respectării clauzelor contractuale de a transmite obligaţiile sale către un terţ. Calitatea de terţ poate fi deţinută numai de o persoană autorizată conform prevederilor alin. (1)–(3), precum şi de o societate de asigurare.

Art. 17. – (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.

(2) Contractele încheiate după data intrării în vigoare a prezentei legi, cu nerespectarea prevederilor acesteia, sunt nule de drept. Acţiunea în constatarea nulităţii poate fi introdusă de orice persoană interesată şi se soluţionează de instanţa civilă competentă.

(3) Neîndeplinirea de către creditor a obligaţiilor sale rezultate din contractul de credit conduce la nerecunoaşterea garanţiilor.

Art. 18. – (1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:

a) nerespectarea dispoziţiilor art. 4, 6, 8, 9 şi 11, cu amendă de la 10.000 lei la 25.000[1] lei;

b) nerespectarea dispoziţiilor art. 5, art. 15 alin. (3) şi art. 16 alin. (1), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000[1] lei.

(2) Odată cu sancţiunea principală a amenzii, agenţii constatatori pot dispune următoarele sancţiuni complementare:

a) suspendarea autorizaţiei de exercitare a activităţii de creditor sau de intermediar de credite;

b) retragerea autorizaţiei de exercitare a activităţii de creditor sau de intermediar de credite;

c) anularea autorizaţiei de exercitare a activităţii de creditor sau de intermediar de credite.

(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de către reprezentanţi ai autorităţii competente, după caz. În cazul instituţiilor de credit, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Băncii Naţionale a României.

(4) Aplicarea sancţiunilor prevăzute în prezenta lege nu înlătură răspunderea penală sau civilă, după caz, a părţilor contractante.

(5) Sancţiunile contravenţionale principale şi complementare, precum şi actele cu caracter administrativ emise în temeiul prezentei legi se pot contesta la instanţele de contencios administrativ competente.

(6) Prevederile art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile.

Art. 19. – (1) Orice dispoziţie contrară prezentei legi, în scopul afectării drepturilor consumatorilor, este nulă.

(2) Consumatorii nu pot renunţa la drepturile conferite prin prezenta lege.

(3) Prezenta lege se aplică şi contractelor de credit încheiate în forme speciale, în particular prin repartizarea valorii creditului pe mai multe contracte.

(4) Prevederile contractuale suplimentare sau dispoziţiile legale speciale prin care se conferă o mai mare protecţie consumatorului se aplică în mod corespunzător.

Art. 20. – Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Legii nr. 58/1998[2] privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Codului penal, ale Codului comercial, precum şi ale Codului civil, în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii contrare.

Art. 21. – (1) În cazul în care părţile nu ajung la un acord de modificare a contractului de credit, oricare dintre acestea se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, care va decide.

(2) Orice creditor, de comun acord cu consumatorul, poate acorda facilităţi sau reeşalonări la plata obligaţiilor asumate.

(3) Dacă părţile nu rezolvă pe cale amiabilă litigiile rezultate din contractul de credit, se pot adresa instanţei de judecată.

Art. 22. – Contractele aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi îşi vor produce efectele până la data încetării lor, putând fi prelungite numai prin acordul ambelor părţi asupra modificării termenilor din contractul de credit, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată.

Art. 23. – (1) În aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, Banca Naţională a României şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pot emite norme metodologice[3] sau instrucţiuni cu caracter normativ care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, autoritatea competentă prevăzută la alin. (1), precum şi modul de înregistrare şi de autorizare vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Art. 24. – Anexele nr. 1–3 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 25. – (1) Prezenta lege transpune Directiva nr. 87/102/CEE din 22 decembrie 1986 pentru armonizarea prevederilor legislative, administrative şi de reglementare privind creditul pentru consum, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene (JOCE) nr. L42 din data de 12 februarie 1987, modificată şi completată prin Directiva nr. 90/88/CEE din 22 februarie 1990 şi Directiva nr. 98/7/CE din 16 februarie 1998.

(2) Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) La data de 1 ianuarie 2007, dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. j) îşi încetează aplicabilitatea, acest termen putând fi prorogat numai după consultarea Comisiei Europene.

 

ANEXA Nr. 1

 

CLAUZE MINIMALE OBLIGATORII

ale contractelor de credit, în funcţie de obiectul fiecăruia

 

1. Contracte de credit având ca obiect finanţarea furnizării de bunuri sau servicii:

a) o descriere a bunurilor sau a serviciilor care fac obiectul contractului;

b) preţul plătibil în numerar şi preţul de plată în virtutea contractului de credit;

c) valoarea avansului, dacă există, numărul şi valoarea plăţilor eşalonate şi data scadenţei lor ori metoda care se utilizează pentru determinarea fiecăruia dintre aceste elemente, dacă ele sunt necunoscute în momentul încheierii contractului;

d) o precizare a dreptului consumatorului la o reducere, în conformitate cu art. 11 din lege, în cazul rambursării anticipate;

e) identitatea proprietarului de bunuri (dacă transferul de proprietate la consumator nu se face imediat) şi condiţiile în care consumatorul devine proprietar;

f) precizări privind eventualele garanţii necesare;

g) indicarea termenului eventual de reflectare (indicarea unui termen de graţie în vederea analizării oportunităţii creditului);

h) indicarea asigurării sau asigurărilor eventual necesare şi, dacă alegerea asigurătorului nu este lăsată la latitudinea consumatorului, costul acestora;

i) indicarea obligaţiei eventuale a consumatorului de a constitui un depozit de o anumită valoare, într-un cont special.

2. Contracte de credit legate de utilizarea cărţilor de credit:

a) plafonul eventual al creditului;

b) condiţiile de rambursare sau modul în care se stabilesc;

c) indicarea termenului eventual de reflectare (indicarea unui termen de graţie în vederea analizării oportunităţii creditului).

3. Contracte de credit operate prin cont curent şi nereglementate prin alte prevederi ale prezentei legi:

a) plafonul eventual al creditului sau metoda de calcul al acestuia;

b) condiţiile de utilizare şi de rambursare;

c) indicarea termenului eventual de reflectare (indicarea unui termen de graţie în vederea analizării oportunităţii creditului).

4. Alte contracte de credit care intră sub incidenţa prezentei legi:

a) plafonul eventual al creditului;

b) indicarea garanţiilor eventual necesare;

c) condiţiile de rambursare;

d) indicarea termenului eventual de reflectare (indicarea unui termen de graţie în vederea analizării oportunităţii creditului);

e) o precizare a dreptului consumatorului la o reducere, în conformitate cu art.11 din lege, în cazul rambursării anticipate.

 

ANEXA Nr. 2

 

ECUAŢIA DE BAZĂ

prin care se exprimă echivalenţa dintre împrumuturi, pe de o parte, rambursări şi cheltuieli, pe de altă parte

 

 

K = numărul de ordine al unui împrumut;

K’ = numărul de ordine al unei rambursări sau al unei plăţi a cheltuielilor;

A_K = valoarea împrumutului pentru numărul de ordine K;

A′_K′ = valoarea unei rambursări sau a unei plăţi a cheltuielilor pentru numărul de ordine K’;

Σ = semnul care indică o însumare;

m = numărul de ordine al ultimului împrumut;

m′ = numărul de ordine al ultimei rate de rambursat sau al ultimei plăţi a cheltuielilor;

t_K = intervalul, exprimat în ani şi fracţiuni de ani, între data împrumutului nr. 1 şi data împrumuturilor ulterioare de la nr. 2 la m;

t_K′ = intervalul, exprimat în ani şi fracţiuni de ani, între data împrumutului nr. 1 şi data ratelor de rambursare sau a plăţilor cheltuielilor de la nr. 1 la m’;

i = dobânda anuală efectivă care poate fi calculată (fie algebric, fie prin aproximări succesive, fie printr-un program pe calculator) atunci când ceilalţi termeni ai ecuaţiei sunt cunoscuţi prin contract sau în alt mod.

Explicitări:

a) sumele vărsate de ambele părţi la diferite termene în mod necesar egale nu trebuie plătite la intervale egale;

b) data iniţială trebuie să fie cea a acordării primului împrumut;

c) intervalele dintre datele utilizate la calcul trebuie să fie exprimate în ani sau în fracţiuni de ani. Un an este presupus a avea 365 de zile sau 365,25 zile ori (pentru anii bisecţi) 366 de zile, 52 de săptămâni sau 12 luni egale. O lună egală este presupusă a avea 30,41666 zile (adică 365/12);

d) rezultatul calculului trebuie să se exprime cu o precizie de cel puţin o zecimală. În cazul rotunjirilor la o zecimală anume se aplică următoarea regulă: dacă cifra de la zecimala care urmează este mai mare sau egală cu 5, cifra zecimalei care se rotunjeşte se măreşte cu unu;

e) metodele de rezolvare aplicabile trebuie să aibă unul dintre rezultatele prevăzute în anexa nr. 3.

 

ANEXA Nr. 3

 

EXEMPLE DE CALCUL

 

A. CALCULUL DOBÂNZII ANUALE EFECTIVE PE BAZA CALENDARULUI 1 AN = 365 ZILE (SAU 366 ZILE, ÎN CAZUL ANILOR BISECŢI)

Primul exemplu

Suma împrumutată: S = 1.000 ROL la 1 ianuarie 1994

Va fi rambursată într-o singură plată în sumă de 1.200 ROL, făcută la data de 1 iulie 1995 (după 1 1 ani sau 546 zile (365 + 181) de la data împrumutului).

 

 

Această valoare va fi rotunjită la 13% (sau 12,96% în cazul în care este preferată o aproximare la 2 zecimale).

Al doilea exemplu

Suma împrumutată este de 1 000 ROL, dar creditorul reţine 50 ROL pentru cheltuieli de administrare, astfel încât împrumutul efectiv este de 950 ROL. Plata sumei de 1 200 ROL, ca în primul exemplu, se va face, de asemenea, la 1 iulie 1995.

 

 

Această valoare va fi rotunjită la 16,9%

Al treilea exemplu

Suma împrumutată este 1 000 ROL la 1 ianuarie 1994, plătibilă în 2 rate de câte 600 ROL după 1 an şi, respectiv, după 2 ani.

 

 

Ecuaţia este rezolvată algebric şi rezultă i = 0,1306623 rotunjit la 13,1% (sau 13,07% dacă este preferată o aproximare la 2 zecimale).

Al patrulea exemplu

Suma împrumutată este S = 1 000 ROL la 1 ianuarie 1994, şi sumele de plată de către debitor sunt:

 

 

Această ecuaţie permite ca i să fie calculat prin aproximări succesive, calcul care poate fi programat pe calculator.

Rezultatul este i = 0,13226 rotunjit la 13,2% (sau 13,23% dacă este cerută o aproximare de 2 zecimale).

B.CALCULUL DOBÂNZII ANUALE EFECTIVE PE BAZA ANULUI STANDARD (1 AN = 365 ZILE

SAU 365,25 ZILE, 52 SĂPTĂMÂNI, SAU 12 LUNI EGALE)

Primul exemplu

Suma împrumutată: S = 1 000 ROL

va fi returnată printr-o singură plată, de 1 200 ROL, după 1,5 ani (1,5 x 365 = 547,5 zile, 1,5 x 365,25 = 547,875 zile, 1,5 x 366 = 549 zile, 1,5 x 12 = 18 luni sau 1,5 x 52 = 78 săptămâni) de la data împrumutului.

 

 

Această valoare va fi rotunjită la 12,9% (sau 12,92% dacă este preferată o aproximare la 2 zecimale).

Al doilea exemplu

Suma împrumutată S = 1 000 ROL, dar creditorul reţine suma de 50 ROL pentru cheltuieli administrative, astfel împrumutul este de fapt 950 ROL. Plata de 1 200 ROL este făcută, ca şi în primul exemplu, după 1,5 ani de la data împrumutului.

 

 

Această valoare va fi rotunjită la 16,9% (sau la 16,85% dacă este preferată o aproximare la 2 zecimale).

Al treilea exemplu

Suma împrumutată este S = 1 000 ROL, plătibilă în 2 rate de câte 600 ROL după 1 an şi, respectiv, după 2 ani.

 

 

Ecuaţia se rezolvă algebric şi rezultă i = 0,13066 care va fi rotunjit la 13,1% (sau 13,07% dacă este preferată aproximarea la 2 zecimale).

Al patrulea exemplu

Suma împrumutată S = 1 000 ROL şi sumele de plată de către debitor sunt:

 

 

Această ecuaţie permite ca i să fie calculat prin aproximări succesive, calcul care poate fi programat pe calculator.

Rezultatul este i = 0,13185, care va fi rotunjit la 13,2% (sau 13,19% dacă este preferată aproximarea la 2 zecimale).