Legea
nr. 276/2006
M. Of. nr. 586 din 6 iulie 2006
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E
pentru modificarea art. 12 din
Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca
regii autonome și societăți comerciale
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. Articolul 12 din Legea
nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii
autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificările și completările
ulterioare, se modifică după cum urmează:
Art. 12. Conducerea regiei autonome revine
consiliului de administrație, compus din 59 persoane, din care una este
directorul sau directorul general al regiei.
Consiliul de administrație se numește prin ordin al ministrului
de resort sau, după caz, prin hotărâre a autorității administrației publice
locale.
Din consiliul de administrație fac parte în mod obligatoriu un
reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, un reprezentant al
ministerului de resort și, după caz, câte un reprezentant al celorlalte
ministere cu atribuții în domeniu, precum și al consiliului județean sau local,
după caz.
Ceilalți membri ai consiliului de administrație vor fi numiți în
mod obligatoriu dintre ingineri, economiști, juriști sau alte persoane
specializate în domeniul de activitate al regiei autonome.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din
Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU |
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 4 iulie 2006.
Nr. 276.