M. Of. nr. 603 din 5 iulie 2004
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA
DEPUTAŢILOR SENATUL
L
E G E
privind
modificarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a
unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. − Legea nr. 61/1991 pentru
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a
ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Punctele 23) şi 25) ale
articolului 2 vor avea următorul cuprins:
„23) desfacerea, comercializarea
şi consumul băuturilor alcoolice în locurile publice, la intrarea în curţile şi
în interioarele lor, cum sunt: spitale şi alte unităţi sanitare, centre de
plasament al minorilor, unităţi şi instituţii de învăţământ şi educaţie, lăcaşuri
de cult şi instituţii religioase aferente cultelor care interzic consumul
băuturilor alcoolice în practicarea religiei respective, pe trotuarele sau
aleile de acces ale acestora;
.........................................................................................
25) consumul de băuturi
alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi
terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau
unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi
aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În
incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin
delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor
alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt
exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri
şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire
consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de
18 ani;”
2. Alineatul 1 al
articolului 3 va avea următorul cuprins:
„Art. 3. − Contravenţiile
prevăzute la art. 2 se sancţionează după cum urmează:
a) cu amendă de la 1.000.000
lei la 5.000.000 lei, cele prevăzute la pct. 3), 4), 13), 16), 19), 20),
24), 33), 36) şi 37);
b) cu amendă de la 2.000.000
lei la 10.000.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 14), 18), 26), 28) şi
30);
c) cu amendă de la 5.000.000
lei la 15.000.000 lei, cele prevăzute la pct. 2), 5)−7),
10)−12), 15), 17), 21), 22), 29), 31) şi 35);
d) cu amendă de la 20.000.000
lei la 30.000.000 lei, fapta prevăzută la pct. 32);
e) cu amendă de la 1.000.000
lei la 5.000.000 lei, faptele prevăzute la pct. 23) şi 25).”
Această lege a fost adoptată de
Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU |
p. PREŞEDINTELE
SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ |
Bucureşti, 16 iunie 2004.
Nr. 265.