Legea nr. 259/2007

M. Of. nr. 506 din 27 iulie 2007

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR                                 SENATUL

 

LEGE

pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Art. I. – Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 14 ianuarie 2005, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparțin persoanelor prevăzute la alin. (1) și (2), cu sediul sau domiciliul în România, precum și subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi.”

2. La articolul 4, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Normele și reglementările contabile pentru instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, societățile de asigurare-reasigurare autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, precum și pentru entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare se elaborează și se emit corespunzător de Banca Națională a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.”

3. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 8. – (1) Evaluarea elementelor deținute cu ocazia inventarierii și prezentarea acestora în situațiile financiare anuale se fac potrivit reglementărilor contabile aplicabile. 

(2) Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanțului. Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori autorizați conform reglementărilor legale în vigoare. 

(3) Evaluarea elementelor monetare în valută și a celor exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, se efectuează potrivit reglementărilor contabile și aplicabile. 

(4) Valoarea activelor și datoriilor, cu ocazia reorganizărilor efectuate potrivit legii, se determină, de regulă, de evaluatori autorizați conform reglementărilor legale în vigoare.”

4. La articolul 10, alineatele (2), (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(2) Contabilitatea se organizează și se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare. 

(3) Contabilitatea poate fi organizată și condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilității, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. 

(4) Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestora, potrivit legii și prevederilor contractuale.”

5. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 18. – Contabilitatea instituțiilor publice asigură înregistrarea drepturilor constatate, veniturilor încasate, angajamentelor bugetare, angajamentelor legale, plăților de casă și a cheltuielilor efective, pe subdiviziunile clasificației bugetare, potrivit bugetului aprobat și normelor metodologice elaborate de Ministerul Economiei și Finanțelor.”

6. La articolul 19, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(4) Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exercițiului financiar și cel reportat, din rezerve, prime de capital și capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților. 

(5) La instituțiile publice rezultatul execuției bugetare se stabilește anual prin închiderea conturilor care reflectă încasarea veniturilor și plata cheltuielilor aferente exercițiului bugetar.”

7. La articolul 19, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

„(6) Excedentul sau deficitul patrimonial se determină de către instituțiile publice în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Economiei și Finanțelor.”

8. Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 22. – Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor efectuate se întocmește balanța de verificare, cel puțin anual, la încheierea exercițiului financiar sau la termenele de întocmire a raportărilor contabile stabilite potrivit legii.”

9. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 25. – (1) Registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani. 

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) se pot stabili, în mod justificat, prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, registrele de contabilitate și documentele justificative care se păstrează timp de 5 ani.”

10. Titlul capitolului IV se modifică și va avea următorul cuprins:

„CAPITOLUL IV

Situații financiare”

11. La articolul 27, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Exercițiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic:

a) pentru sucursalele cu sediul în România, care aparțin unei persoane juridice străine, cu excepția instituțiilor de credit, instituțiilor financiare nebancare, definite potrivit legii, înscrise în Registrul general, entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, societăților de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare, entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dacă exercițiul financiar diferă pentru societate;

b) pentru filialele consolidate ale societății-mamă, precum și pentru filialele filialelor, cu excepția instituțiilor de credit, instituțiilor financiare nebancare, definite potrivit legii, înscrise în Registrul general, entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, societăților de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare, entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dacă exercițiul financiar diferă pentru societatea-mamă.”

12. La articolul 28, alineatele (2), (3), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(2) Ministerul Economiei și Finanțelor poate stabili întocmirea și depunerea la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor a situațiilor financiare sau a unor raportări contabile și la alte perioade decât anual, în cadrul exercițiului financiar. 

(3) Pentru persoanele juridice care aplică Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS), situațiile financiare au componentele prevăzute de aceste standarde. 

(4) Persoanele juridice care aplică reglementările contabile conforme cu directivele europene întocmesc situații financiare anuale, care au componentele prevăzute de reglementările contabile aplicabile. 

(5) Categoriile de persoane juridice care aplică reglementările contabile conforme cu directivele europene și/sau Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS) se stabilesc prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.”

13. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 29. – (1) Situațiile financiare anuale vor fi însoțite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, și de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile. 

(2) O societate-mamă trebuie să întocmească atât situații financiare anuale pentru propria activitate, cât și situații financiare anuale consolidate, în condițiile prevăzute de reglementările contabile aplicabile.”

14. După articolul 30 se introduc două noi articole, articolele 301 și 302, cu următorul cuprins:

„Art. 301. – Situațiile financiare anuale consolidate trebuie să fie însoțite de o declarație scrisă a administratorului societății-mamă prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate și confirmă că:

a) politicile contabile utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;

b) situațiile financiare anuale consolidate oferă o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea grupului. 

Art. 302. – (1) Membrii organelor de administrație, de conducere și supraveghere ale persoanelor juridice au obligația de a asigura ca situațiile financiare anuale și raportul administratorilor să fie întocmite și publicate în conformitate cu legislația națională. 

(2) Membrii organelor de administrație, de conducere și supraveghere ale societății-mamă au obligația de a asigura ca situațiile financiare anuale consolidate și raportul consolidat al administratorilor să fie întocmite și publicate în conformitate cu legislația națională.”

15. Articolul 31 se abrogă. 

16. La articolul 32, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Situațiile financiare anuale consolidate constituie un tot unitar și se întocmesc în termen de 8 luni de la încheierea exercițiului financiar al societății-mamă. Acestea cuprind bilanțul consolidat, contul de profit și pierdere consolidat, precum și celelalte componente, respectiv informații referitoare la activitatea grupului, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, și note explicative la situațiile financiare anuale consolidate.”

17. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 33. – (1) Situațiile financiare anuale ale persoanelor juridice de interes public sunt supuse auditului financiar, care se efectuează de către auditori financiari, persoane fizice sau juridice autorizate, în condițiile legii. 

(2) În înțelesul prezentei legi, prin persoane juridice de interes public se înțelege: instituțiile de credit; instituțiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general; societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare; entitățile autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private; societățile de servicii de investiții financiare, societățile de administrare a investițiilor și organismelor de plasament colectiv, autorizate/avizate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare; societățile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată; companiile și societățile naționale; pesoanele juridice care aparțin unui grup de societăți și intră în perimetrul de consolidare de către o societate-mamă care aplică Standardele internaționale de raportare financiară. 

(3) Sunt auditate și situațiile financiare întocmite de entitățile care au această obligație conform legislației specifice acestora. 

(4) Sunt supuse, de asemenea, auditului financiar situațiile financiare întocmite în vederea efectuării operațiunilor de fuziune, divizare sau a încetării activității persoanelor care au obligația auditării situațiilor financiare anuale. 

(5) Prin ordin al ministrului economiei și finanțelor pot fi stabilite și alte cazuri în care situațiile financiare anuale sunt supuse auditului financiar.”

18. La articolul 34, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„Art. 34. – (1) Persoanele juridice care organizează contabilitatea în partidă dublă trebuie să publice, potrivit prevederilor legale, situațiile financiare anuale. Fac obiectul publicării situațiile financiare anuale, raportul administratorilor și raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz. Aceste prevederi se aplică și sucursalelor înregistrate în România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, precum și societăților-mamă care întocmesc situații financiare anuale consolidate. 

............................................................................................... 

(3) Situațiile financiare anuale se pătrează timp de 10 ani.”

19. La articolul 35, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 35. – (1) Termenele pentru întocmirea situațiilor financiare anuale sunt următoarele:

a) pentru societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar;

b) pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1, 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar.”

20. La articolul 35, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) și (12), cu următorul cuprins:

„(11) Termenele pentru depunerea situațiilor financiare anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor sunt:

a) 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), cu excepția societăților comerciale;

b) 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar, pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b). 

(12) Persoanele care de la constituire nu au desfășurat activitate, cu excepția societăților comerciale, precum și cele aflate în lichidare, potrivit legii, vor depune o declarație în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar, la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor.”

21. După articolul 35 se introduce un nou articol, articolul 351, cu următorul cuprins:

„Art. 351. – (1) Pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, societățile comeciale depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor o raportare anuală, al cărei conținut se stabilește prin ordin al ministrului economiei și finanțelor. 

(2) Raportarea anuală se depune la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor, în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, însoțită de dovada predării situațiilor financiare anuale la oficiul registrului comerțului, pentru publicare.”

22. La articolul 36, alineatul (7) se abrogă. 

23. Articolul 37 se abrogă. 

24. Articolul 38 se abrogă. 

25. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 39. – (1) La încheierea exercițiului financiar, în contabilitatea Trezoreriei Statului se procedează la încheierea execuției bugetare potrivit normelor metodologice emise de Ministerul Economiei și Finanțelor, după cum urmează:

a) încheierea execuției bugetului de stat se efectuează de către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului;

b) încheierea execuției bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează de către unitățile Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse;

c) încheierea execuției bugetelor locale se efectuează de ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale. 

(2) Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește trimestrial și anual bilanțul general al Trezoreriei Statului, în structura stabilită de acesta, care se aprobă în condițiile legii.”

26. Articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 40. – (1) Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește anual bilanțul instituțiilor publice. 

(2) Bilanțul anual al instituțiilor publice, în structura stabilită de Ministerul Economiei și Finanțelor, se prezintă Guvernului pentru adoptare odată cu contul general anual de execuție a bugetului de stat.”

27. La articolul 41, după litera d) a punctului 2 se introduce o nouă literă, litera d1), cu următorul cuprins:

„d1) depunerea la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor a situațiilor financiare anuale;”. 

28. La articolul 41, litera e) a punctului 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

„e) întocmirea și depunerea la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor a situațiilor financiare periodice sau a raportărilor contabile stabilite potrivit legii.”

29. La articolul 41, după punctul 3 se introduc 3 noi puncte, punctele 4, 5 și 6, cu următorul cuprins:

„4. nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea declarațiilor prevăzute la art. 30 și 301;

5. nerespectarea prevederilor referitoare la obligația membrilor organelor de administrație, conducere și supraveghere de a întocmi și publica situațiile financiare anuale;

6. nerespectarea prevederilor referitoare la obligația membrilor organelor de administrație, conducere și supraveghere ale societății-mamă de a întocmi și publica situațiile financiare anuale consolidate.”

30. La articolul 42, alineatele (1), (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„Art. 42. – (1) Contravenția prevăzută la art. 41 pct. 2 lit. g) se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 30.000 lei, cea prevăzută la pct. 1, cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la pct. 2 lit. c), d), d1) , pct. 4 și 5, cu amendă de la 400 lei la 5.000 lei, cea prevăzută la pct. 6, cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, cele prevăzute la pct. 2 lit. a) și b), cu amendă de la 300 lei la 4.000 lei, cea prevăzută la pct. 2 lit. e), cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, cea prevăzută la pct. 3, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, iar cea prevăzută la pct. 2 lit. f), cu amendă de la 100 lei la 200 lei. Criteriile în funcție de care se stabilește nivelul amenzii se corelează cu nivelul cifrei de afaceri, după caz. 

(2) Amenda pentru neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 41 pct. 2 lit. e) este de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere pentru întocmirea și depunerea situațiilor financiare periodice este cuprinsă între 15 și 30 de zile lucrătoare, și de la 1.500 lei la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare. 

............................................................................................... 

(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de persoanele cu atribuții de inspecție fiscală și de către comisarii Gărzii Financiare.”

31. La articolul 42, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:

„(41) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor în cazul asociațiilor de proprietari se fac de persoanele cu atribuții de control din cadrul consiliilor locale ale municipiilor, orașelor, comunelor și ale sectoarelor municipiului București și de alte persoane anume împuternicite de consiliile județene, respectiv de Consiliul General al Municipiului București.”

32. La articolul 44, alineatul (1) se abrogă. 

33. Articolul 48 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 48. – (1) Dezvoltarea cadrului instituțional în domeniul contabilității și al profesiei contabile se realizează prin Consiliul Contabilității și Raportărilor Financiare. Modul de organizare și funcționare, atribuțiile și sursele de finanțare ale acestuia se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a acestuia, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. 

(2) Directorul Direcției de reglementări contabile, precum și directorul general al Direcției generale a contabilității publice și a sistemului de decontări în sectorul public sunt membri de drept ai Consiliului Contabilității și Raportărilor Financiare.”

Art. II. – (1) Aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. d) și ale art. 27 alin. (3) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2009. 

(2) Societățile comerciale vor depune un exemplar al situațiilor financiare aferente exercițiilor financiare ale anilor 2007 și 2008 la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor, în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiilor financiare respective. Societățile comerciale care de la constituire nu au desfășurat activitate, precum și cele aflate în lichidare, potrivit legii, vor depune o declarație în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar. 

Art. III. – La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă:

a) alin. (1) al art. 27 și anexa nr. 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 1999;

b) lit. D și E din anexa nr. 3 la Normele metodologice privind înregistrarea în contabilitate a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.031/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 17 decembrie 1999. 

Art. IV. – Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 14 ianuarie 2005, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. 

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. 

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

BOGDAN OLTEANU

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

București, 19 iulie 2007. 

Nr. 259.