Legea nr. 253/2004

M. Of. nr. 566 din 28 iunie 2004

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA  DEPUTAŢILOR                                SENATUL

 

L E G E

privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. − Dispoziţiile prezentei legi se aplică:

a) sistemelor definite la art. 2 alin. (1) pct. 1, care operează în orice monedă sau în diferite monede pe care sistemul le converteşte una în alta;

b) participanţilor la sistemele prevăzute la lit. a);

c) garanţiilor constituite în legătură cu participarea la un sistem sau cu operaţiunile Băncii Naţionale a României, ale băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European şi ale Băncii Centrale Europene, în calitatea acestora de bănci centrale. 

Art. 2. − (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

1. sistem − o convenţie în formă scrisă care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

a) este încheiată între 3 sau mai mulţi participanţi, alţii decât un posibil agent de decontare, o posibilă contraparte centrală, o posibilă casă de compensare sau un posibil participant indirect, şi are reguli comune şi proceduri standardizate privind executarea ordinelor de transfer între participanţi;

b) este guvernată de legea aleasă de participanţi, care poate fi legea română, dacă cel puţin unul dintre participanţi îşi are sediul social în România, sau legea unui stat membru al Spaţiului Economic European, dacă cel puţin unul dintre participanţi îşi are sediul social în respectivul stat membru;

c) este desemnată de Banca Naţională a României, ca sistem ce intră sub incidenţa prezentei legi, sau este desemnată de alt stat membru al Spaţiului Economic European, a cărui lege îi este aplicabilă şi este notificată ca atare Comisiei Europene;

2. instituţie − oricare dintre următoarele entităţi, care participă la un sistem şi care este obligată să execute obligaţiile financiare rezultate din ordinele de transfer emise în cadrul respectivului sistem:

a) o instituţie de credit, aşa cum este definită în Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice entitate având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să atragă depozite sau alte fonduri rambursabile de la public şi să acorde credite pe cont propriu sau orice entitate, alta decât o instituţie de credit, având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să emită mijloace de plată sub formă de monedă electronică;

b) o persoană juridică autorizată să ofere servicii de investiţii financiare, aşa cum este definită în legislaţia aferentă pieţei de capital, sau orice persoană juridică având sediul social într-un stat membru al Spaţiului Economic European, autorizată să ofere serviciile menţionate în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, în legătură cu instrumentele menţionate la pct. 8;

c) o autoritate publică şi alte entităţi garantate public;

d) orice entitate având sediul social în afara teritoriului României sau al statelor membre ale Spaţiului Economic European şi ale cărei funcţiuni corespund celor ale instituţiilor de credit, instituţiilor emitente de monedă electronică sau ale persoanelor juridice autorizate să ofere servicii de investiţii financiare;

3. contraparte centrală − o entitate care se interpune, din punct de vedere juridic, între instituţiile participante la un sistem şi care acţionează în calitate de cocontractant exclusiv al fiecărei instituţii şi preia obligaţiile acestor instituţii în legătură cu ordinele lor de transfer;

4. agent de decontare − o entitate care pune la dispoziţia instituţiilor şi/sau a contrapărţii centrale, care participă la sistem, conturi de decontare prin care ordinele de transfer din sistem sunt decontate şi care poate acorda credite respectivelor instituţii şi/sau contrapărţii centrale, în scopul decontării;

5. casă de compensare − o entitate însărcinată cu calculul poziţiei nete a fiecărei instituţii, a unei posibile contrapărţi centrale şi/sau a unui posibil agent de decontare;

6. participant − o instituţie sau o contraparte centrală, un agent de decontare sau o casă de compensare din sistemul avut în vedere sau din orice alt sistem; participant este şi cel care, în conformitate cu regulile sistemului, acţionează în acelaşi timp în calitate de contraparte centrală, casă de compensare şi agent de decontare sau doar în unele dintre aceste calităţi;

7. participant indirect − o instituţie de credit, aşa cum este definită la pct. 2 lit. a), care poate să transmită ordine de transfer prin sistem, în temeiul unei relaţii contractuale cu o instituţie participantă în sistem, care execută ordine de transfer în cadrul acestuia;

8. instrumente financiare:

a) valori mobiliare;

b) titluri de participare la organismele de plasament colectiv;

c) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv titluri de stat cu scadenţa mai mică de un an şi certificate de depozit;

d) contracte futures financiare, inclusiv contracte similare cu decontare finală în fonduri;

e) contracte forward pe rata dobânzii (FRA);

f) swapuri pe rata dobânzii, curs de schimb şi acţiuni;

g) opţiuni pe orice instrument financiar menţionat la lit. a)−d), inclusiv contracte similare cu decontare finală în fonduri; această categorie include şi opţiuni pe curs de schimb şi pe rata dobânzii;

9. ordin de transfer:

a) o instrucţiune dată de un participant de a se pune la dispoziţia unui destinatar o sumă de bani, prin înscrierea acesteia în conturile unei instituţii de credit, ale unei bănci centrale sau ale unui agent de decontare, sau orice instrucţiune care antrenează asumarea sau executarea unei obligaţii de plată, aşa cum este aceasta definită de regulile de funcţionare a sistemului; sau

b) o instrucţiune dată de un participant de a se transfera proprietatea asupra unuia sau mai multor instrumente financiare sau orice alt drept asupra unuia sau mai multor instrumente financiare, prin înscrierea în registrul de evidenţă a acestora sau prin orice altă modalitate;

10. procedură de insolvenţă − orice procedură colectivă prevăzută de legislaţia română sau străină, care urmăreşte fie lichidarea unui participant, fie reorganizarea sa, dacă această măsură implică suspendarea sau limitarea transferurilor sau plăţilor;

11. compensare − înlocuirea creanţelor şi obligaţiilor rezultând din ordine de transfer din cadrul sistemului, pe care unul sau mai mulţi participanţi le emit în favoarea altui participant sau a altor participanţi ori pe care le primesc de la aceştia, cu o creanţă sau o obligaţie netă unică, astfel încât această creanţă netă unică să poată fi pretinsă, respectiv această obligaţie netă unică să fie datorată;

12. cont de decontare − un cont deschis la banca centrală, la un agent de decontare sau la o contraparte centrală, utilizat pentru depozitarea de fonduri şi de instrumente financiare, precum şi pentru decontarea tranzacţiilor dintre participanţii la un sistem;

13. garanţie − orice activ care se poate valorifica, inclusiv o sumă de bani, şi care face obiectul oricărei forme de garantare, al unui contract de report ori al unui contract similar şi care este constituit în favoarea participanţilor, a Băncii Naţionale a României, a băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European sau a Băncii Centrale Europene;

14. sistem de plăţi de importanţă sistemică − un sistem în care, în cazul în care nu este suficient protejat împotriva riscurilor specifice, o întrerupere în funcţionarea sa poate produce sau transmite alte întreruperi în activitatea participanţilor sau chiar întreruperi în cadrul altor sisteme din sectorul financiar;

15. sistem de plăţi de importanţă deosebită − un sistem care are un rol important în procesarea şi decontarea unor tipuri variate de plăţi şi care, în cazul imposibilităţii de funcţionare, poate provoca efecte economice majore şi poate submina încrederea publicului în sistemele de plăţi şi în monedă, în general. 

(2) Pentru prevenirea riscului sistemic, prin derogare de la prevederile alin. (1) pct. 1, Banca Naţională a României poate desemna, ca sistem care intră sub incidenţa prezentei legi, o convenţie încheiată în formă scrisă, îndeplinind condiţiile stipulate la alin. (1) pct. 1, care este încheiată cu scopul executării ordinelor de transfer definite la alin. (1) pct. 9 lit. b) şi care, într-o măsură limitată, execută şi ordine referitoare la alte instrumente financiare. 

(3) Pentru prevenirea riscului sistemic, prin derogare de la prevederile alin. (1) pct. 1, Banca Naţională a României poate, după caz, să desemneze, ca sistem care intră sub incidenţa prezentei legi, şi o convenţie încheiată în formă scrisă între 2 participanţi, alţii decât un posibil agent de decontare, o posibilă contraparte centrală, o posibilă casă de compensare sau un posibil participant indirect. 

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) pct. 2, dacă un sistem este supravegheat în baza legislaţiei române sau a legislaţiei unui stat membru al Spaţiului Economic European şi execută doar ordine de transfer precizate la alin. (1) pct. 9 lit. b), precum şi plăţi rezultând din aceste ordine, Banca Naţională a României poate hotărî ca entităţile care participă la acest sistem şi care sunt obligate să execute obligaţiile financiare rezultând din ordinele de transfer emise în cadrul acelui sistem să fie considerate instituţii în sensul prezentei legi, cu condiţia ca cel puţin 3 participanţi la sistem să facă parte din categoriile prevăzute la alin. (1) pct. 2 şi ca o astfel de decizie să fie justificată din punct de vedere al prevenirii riscului sistemic. 

(5) Pentru prevenirea riscului sistemic, Banca Naţională a României poate considera ca participant, în sensul prezentei legi, şi un participant indirect în sensul alin. (1) pct. 7, cu condiţia ca aceasta să fie cunoscut sistemului. 

CAPITOLUL II

Compensarea şi ordinele de transfer

Art. 3. − (1) Ordinele de transfer şi compensarea sunt valabile, îşi produc efectele juridice şi sunt opozabile terţilor chiar şi în cazul deschiderii procedurii de insolvenţă asupra unui participant, cu condiţia ca respectivele ordine de transfer să fi fost introduse în sistem înaintea momentului deschiderii procedurii de insolvenţă, aşa cum este acesta definit la art. 6 alin. (1). 

(2) Dacă ordinele de transfer sunt introduse în sistem după momentul deschiderii procedurii de insolvenţă şi sunt procesate în ziua deschiderii procedurii de insolvenţă, aceste ordine de transfer şi compensarea îşi produc efectele juridice şi sunt opozabile terţilor, cu condiţia ca agentul de decontare, contrapartea centrală sau casa de compensare să poată dovedi, după momentul decontării, că nu a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască faptul că s-a deschis procedura de insolvenţă. 

(3) Nici o normă juridică, regulă, dispoziţie sau practică vizând anularea unor contracte şi tranzacţii încheiate înaintea momentului deschiderii procedurii de insolvenţă, definit la art. 6 alin. (1), nu poate conduce la anularea unei compensări efectuate în conformitate cu alin. (1) şi (2). 

(4) Momentul din care un ordin de transfer este considerat introdus în sistem trebuie să fie clar precizat prin regulile sistemului. 

Art. 4. − Având în vedere termenii contractuali aplicabili, fondurile sau instrumentele financiare disponibile în contul de decontare al participantului şi facilitatea de creditare (incluzând împrumutul unor instrumente financiare) acordată participantului în ziua decontării, în limita garanţiilor constituite în acest scop, pot fi folosite, chiar în condiţiile în care împotriva participantului a fost deschisă o procedură de insolvenţă, pentru îndeplinirea obligaţiilor participantului în cadrul sistemului din ziua deschiderii procedurii de insolvenţă, în principal pentru achitarea oricărei datorii rezultate în urma compensării, făcând posibilă decontarea finală pentru sistem. 

Art. 5. − Un ordin de transfer nu poate fi revocat de către un participant la sistem sau de către un terţ, din momentul stabilit prin regulile sistemului respectiv. 

CAPITOLUL III

Prevederi referitoare la procedura de insolvenţă

Art. 6. − (1) În înţelesul prezentei legi, momentul deschiderii procedurii de insolvenţă este momentul în care autoritatea competentă pronunţă hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă. 

(2) Autoritatea competentă care a pronunţat hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă în baza legii române împotriva unui participant la sistem este obligată să comunice de îndată această hotărâre Băncii Naţionale a României şi Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Obligaţia de notificare a fiecărei autorităţi menţionate se consideră îndeplinită numai dacă autoritatea competentă a primit de la respectiva autoritate confirmarea de primire a hotărârii. 

(3) Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare vor comunica de îndată tuturor sistemelor naţionale hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă primită de la autoritatea competentă, conform prevederilor alin. (2), sau de la statele membre ale Spaţiului Economic European. 

(4) Banca Naţională a României va comunica de îndată şi Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă comunicată de statele membre ale Spaţiului Economic European. 

Art. 7. − Deschiderea procedurii de insolvenţă asupra unui participant nu are efect retroactiv asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, care decurg din participarea sa la sistem sau sunt legate de această participare, care au luat naştere anterior momentului deschiderii acestei proceduri, aşa cum acesta este definit la art. 6 alin. (1). 

Art. 8. − Drepturile şi obligaţiile decurgând din participarea la sistem sau legate de această participare ale participantului împotriva căruia s-a deschis o procedură de insolvenţă sunt determinate de legea care guvernează sistemul. 

CAPITOLUL IV

Protejarea drepturilor pe care le au deţinătorii de garanţii şi creditorii garantaţi contra efectelor procedurii de insolvenţă împotriva participantului care a constituit garanţia

Art. 9. − (1) Drepturile unui participant în legătură cu garanţiile constituite în favoarea sa sau pe care le deţine în legătură cu participarea sa la un sistem, precum şi drepturile Băncii Naţionale a României, ale băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European şi ale Băncii Centrale Europene în legătură cu garanţiile deţinute sau constituite în favoarea acestora nu sunt afectate de deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva unui alt participant sau împotriva contrapărţii Băncii Naţionale a României, a băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European sau a Băncii Centrale Europene, care a constituit garanţiile. 

(2) Garanţiile prevăzute la alin. (1) pot fi executate în scopul realizării drepturilor garantate. 

Art. 10. − Dacă în favoarea participanţilor şi/sau a Băncii Naţionale a României, a băncilor centrale din statele membre ale Spaţiului Economic European sau a Băncii Centrale Europene s-au constituit drept garanţie instrumente financiare sau drepturi asupra unor instrumente financiare şi dacă dreptul lor ori al unui terţ care acţionează pe seama acestora asupra respectivelor instrumente financiare este înscris valabil într-un registru de evidenţă, într-un cont sau într-un sistem centralizat de depozitare, localizat în România sau într-un stat membru al Spaţiului Economic European, determinarea opozabilităţii, conţinutului, întinderii şi efectelor drepturilor acestora asupra garanţiilor este guvernată de legea statului unde drepturile au fost valabil înscrise. 

CAPITOLUL V

Dispoziţii aplicabile după aderarea la Uniunea Europeană

Art. 11. − Banca Naţională a României este obligată să notifice decizia prevăzută la art. 6 alin. (2), de îndată ce i-a fost comunicată, altor state membre ale Spaţiului Economic European. 

Art. 12. − (1) Banca Naţională a României va comunica Comisiei Europene sistemele care intră sub incidenţa prezentei legi. 

(2) Ministerul Finanţelor Publice va informa Comisia Europeană că Banca Naţională a României este autoritatea naţională competentă care trebuie să informeze şi să fie informată cu privire la deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva unui participant la un sistem. 

CAPITOLUL VI

Dispoziţii finale

Art. 13. − (1) Banca Naţională a României desemnează sistemele, aşa cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 1, care intră sub incidenţa prezentei legi. 

(2) Desemnarea sistemelor care, conform legii, nu sunt autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare se face de către Banca Naţională a României pe baza unor criterii proprii. 

(3) Toate sistemele care, conform legii, sunt autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi destinate decontării operaţiunilor cu instrumente financiare intră sub incidenţa prezentei legi. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare va comunica Băncii Naţionale a României toate sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare autorizate de aceasta, iar Banca Naţională a României va desemna automat aceste sisteme ca intrând sub incidenţa prezentei legi. 

(4) Banca Naţională a României va monitoriza permanent sistemele de plăţi şi sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare care decontează prin intermediul unor sisteme de plăţi de importanţă sistemică sau de importanţă deosebită. 

Art. 14. − Fiecare sistem, desemnat de Banca Naţională a României în conformitate cu prevederile art. 13, este obligat să comunice acesteia participanţii la sistem, inclusiv participanţii indirecţi, precum şi orice schimbare în rândul acestora. 

Art. 15. − Orice persoană care justifică un interes legitim poate cere unei instituţii informaţii referitoare la sistemele la care această instituţie participă şi la principalele reguli de funcţionare a acestor sisteme, instituţia respectivă fiind obligată să-i furnizeze aceste informaţii gratuit, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii cererii. 

Art. 16. − Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare vor urmări respectarea prevederilor prezentei legi în cadrul sistemelor care intră sub incidenţa acestora. 

Art. 17. − Prezenta lege transpune Directiva nr. 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L166 din 11 iunie 1998. 

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. 

 

 

Bucureşti, 16 iunie 2004. 

Nr. 253. 

ANEXĂ

SERVICII DE INVESTIŢII FINANCIARE

 

1. a) Primirea şi transmiterea, în numele investitorilor, a ordinelor la unul sau mai multe instrumente financiare

b) Executarea unor astfel de ordine, altfel decât pe cont propriu

2. Tranzacţionarea pe cont propriu a oricăror instrumente financiare

3. Administrarea pe bază discreţionară şi individuală a portofoliilor de investiţii, în conformitate cu mandatul dat de investitori, atunci când aceste portofolii includ unul sau mai multe instrumente financiare

4. Subscrierea, în cadrul emisiunilor, a oricăror instrumente financiare şi/sau plasamentul unor asemenea emisiuni.