Legea nr. 250/2007
M. Of. nr.
486 din 19 iulie 2007
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
LEGE
pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. Legea nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările și
completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), partea
introductivă a punctului IV se modifică și va avea următorul cuprins:
IV. persoanele care se află în una dintre situațiile
următoare:.
2. La articolul 5, alineatul (2) se modifică și va
avea următorul cuprins:
(2) Se pot asigura în sistemul public, pe bază de
contract de asigurare socială, în condițiile prezentei legi, persoanele care se
regăsesc în situațiile prevăzute la alin. (1) și care doresc să își completeze
venitul asigurat, precum și alte persoane care nu se regăsesc în situațiile
prevăzute la alin. (1) și care nu se află în plata unor prestații de asigurări
sociale în sistemul public de pensii.
3. La articolul 23, alineatul (3) se modifică și va
avea următorul cuprins:
(3) Baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) este
venitul brut realizat lunar.
4. La articolul 49, alineatul (4) se modifică și va
avea următorul cuprins:
(4) La data îndeplinirii condițiilor pentru a
beneficia de pensie pentru limită de vârstă, în conformitate cu prevederile
art. 42, pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă și se
recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de
cotizare realizate în perioada de anticipare, trecerea la pensia pentru limită
de vârstă făcându-se la cerere.
5. Articolul 52 se modifică și va avea următorul
cuprins:
Art. 52. La data îndeplinirii condițiilor
pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă, în conformitate cu
prevederile art. 42, pensia anticipată parțială devine pensie pentru limită de
vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării prevăzute la art. 50 alin.
(2) și prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de
cotizare realizate în perioada de anticipare, trecerea la pensia pentru limită
de vârstă făcându-se la cerere.
6. La articolul 78, alineatul (4) se modifică și va
avea următorul cuprins:
(4) Punctajul asiguratului, stabilit conform
prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute
realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
7. La articolul 80, alineatul (3) se modifică și va
avea următorul cuprins:
(3) Valoarea punctului de pensie, determinată conform
prevederilor alin. (1) sau (2), nu poate fi mai mică de 37,5% din salariul
mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat,
începând cu 1 ianuarie 2008, respectiv de 45% din salariul mediu brut utilizat
la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, începând cu 1 ianuarie
2009.
8. La articolul 86, alineatul (1) se modifică și va
avea următorul cuprins:
Art. 86. (1) Admiterea sau respingerea cererii
de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii în
termen de 45 de zile de la data depunerii cererii.
9. La articolul 162, alineatul (2) se modifică și
va avea următorul cuprins:
(2) Începând cu 1 septembrie 2007, punctajul anual pentru
fiecare an util realizat în cadrul fostelor unități agricole cooperatiste,
precum și pentru fiecare an de contribuție realizat de țăranii cu gospodărie
individuală din zonele necooperativizate, până la
data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992, republicată, cu modificările
ulterioare, reprezintă 0,57255 puncte.
10. La articolul 1671, alineatul (1) se modifică și
va avea următorul cuprins:
Art. 1671. (1) Într-un interval de 10 ani de
la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care au desfășurat
activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, pot
solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de
pensionare, conform tabelului nr. 4.
Art. II. Prevederile art. 162 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și
completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică
și persoanelor ale căror drepturi de pensie nu au fost majorate conform
prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2003 privind majorarea
pensiilor din sistemul public provenite din sistemul de asigurări sociale al
agricultorilor, aprobată prin Legea nr. 383/2003.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din
Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR |
PREȘEDINTELE SENATULUI |
BOGDAN
OLTEANU |
NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 19 iulie 2007.
Nr. 250.