Legea nr. 249/2006

M. Of. nr. 554 din 27 iunie 2006

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR                                 SENATUL

 

L E G E

pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Art. I. – Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) În exercitarea mandatului, aleșii locali se află în serviciul colectivității locale și sunt responsabili în fața acesteia.“

2. După articolul 6 se introduce un articol nou, articolul 61, cu următorul cuprins:

„Art. 61. – La ședința de constituire a consiliilor locale și județene, prezența consilierilor aleși este obligatorie, cu excepția cazurilor în care absența este temeinic motivată.“

3. La articolul 9 alineatul (2), după litera h) se introduce o nouă literă, litera h1), cu următorul cuprins:

„h1) pierderea calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales;“. 

4. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Cazul prevăzut la alin. (2) lit. h1) se aplică și viceprimarului.“

5. La articolul 9, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c)–e) și h1), hotărârea consiliului poate fi atacată de consilier, la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanța se va pronunța în termen de cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă.“

6. La articolul 15 alineatul (2), după litera g) se introduce o nouă literă, litera g1), cu următorul cuprins:

„g1) pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales;“. 

7. La articolul 28, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Sunt exceptate de la suspendarea contractului de muncă sau a actului de numire cadrele didactice, cercetătorii științifici, ziariștii cu atestat profesional, oamenii de cultură și artă.“

8. La articolul 41 se introduc trei noi alineate, alineatele (2), (3) și (4), cu următorul cuprins:

„(2) Aleșii locali au obligația de a participa la cel puțin un curs de pregătire în domeniul administrației publice locale, în decursul primului an de mandat. 

(3) Se exceptează de la prevederile alin. (2) aleșii locali care au deținut anterior un alt mandat de consilier local, consilier județean, președinte al consiliului județean, primar sau au exercitat funcția de prefect, au fost funcționari publici, au deținut un mandat de parlamentar sau au studii economice, juridice sau administrative. 

(4) Cursurile de pregătire vor fi organizate de instituțiile abilitate de lege.“

Art. II. – (1) În termen de 45 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, aleșii locali care intră sub incidența art. 9 alin. (2) lit. h1), alin. (21) și art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali sunt obligați, sub sancțiunea încetării mandatului, să își declare apartenența politică, prin declarație scrisă, pe propria răspundere, depusă la secretarul unității administrativ-teritoriale. 

(2) Secretarul general al județului, respectiv secretarul general al municipiului București, este obligat să publice situația apartenenței politice a aleșilor locali în monitorul oficial al județului, respectiv al municipiului București, în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) și pe site-ul Internet, în termen de 5 zile. 

(3) Dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. h1), alin. (21) și ale art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 intră în vigoare la data depunerii declarației prevăzute la alin. (1). 

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condițiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. 

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

BOGDAN OLTEANU

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

București, 22 iunie 2006. 

Nr. 249.