Legea nr. 249/2004

M. Of. nr. 600 din 5 iulie 2004

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA  DEPUTAȚILOR                                SENATUL

 

L E G E

privind pensiile ocupaționale

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1. − (1) Prezenta lege stabilește:

a) principiile înființării schemelor facultative de pensii ocupaționale și a fondurilor de pensii ocupaționale;

b) principiile organizării și funcționării administratorilor, precum și coordonarea activității altor entități implicate în acest domeniu;

c) reglementarea și supravegherea prudențială a sistemului pensiilor ocupaționale. 

(2) Dreptul de a propune o schemă facultativă de pensii ocupaționale aparține:

a) angajatorului și sindicatului sau, după caz, reprezentanților salariaților, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, grup de unități sau ramură;

b) angajatorului, singur sau prin asociere cu alți angajatori, în lipsa unui contract colectiv de muncă și/sau în lipsa sindicatului. 

(3) Angajatorii, agenți economici care înregistrează obligații bugetare neachitate la scadență la sfârșitul anului față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor pentru șomaj, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și fondurile sistemului de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale, la furnizorii de energie și combustibil de orice fel, precum și instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, nu pot contribui la scheme facultative de pensii ocupaționale. 

(4) Schemele facultative de pensii ocupaționale sunt furnizate de administratori. 

(5) Administratorii colectează contribuții, investesc resursele financiare ale fondului de pensii ocupaționale și plătesc pensii ocupaționale. 

Art. 2. − (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1. activele financiare reprezintă fonduri monetare, acțiuni, obligațiuni, titluri de valoare și valori mobiliare;

2. activul personal reprezintă suma din contul unui participant care cuprinde contribuțiile plătite și veniturile rezultate din investirea sumelor, diminuate cu comisioanele legale și reactualizate potrivit prevederilor legale;

3. activul net reprezintă valoarea care se obține prin deducerea valorii obligațiilor din valoarea activelor;

4. actul de aderare este un contract scris între participant și administrator, încheiat în baza prevederilor contractului de administrare în vederea înscrierii la o schemă facultativă de pensii ocupaționale;

5. administratorul este o societate pe acțiuni constituită în conformitate cu dispozițiile legislației comerciale și cu prevederile prezentei legi, care are ca obiect exclusiv de activitate colectarea, administrarea și investirea resurselor financiare ale unui fond de pensii ocupaționale, precum și plata pensiilor ocupaționale;

6. angajatorul reprezintă persoana fizică sau juridică, care poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă sau organizații patronale constituite potrivit legii;

7. participantul reprezintă angajatul care a aderat la o schemă facultativă de pensii ocupaționale, în numele căruia s-au plătit contribuții la un fond de pensii ocupaționale și care are un drept prezent sau viitor la o pensie ocupațională;

8. beneficii colaterale reprezintă orice avantaje, precum facilități bănești sau cadouri, altele decât cele care rezultă din calitatea de participant sau de beneficiar al unei pensii ocupaționale;

9. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, denumită în continuare Comisia, este autoritatea de reglementare și supraveghere prudențială în domeniul pensiilor ocupaționale;

10. Consiliul de coordonare este organul de reprezentare a participanților la fondul de pensii ocupaționale în relația cu administratorul;

11. contractul de administrare este contractul semnat între Consiliul de coordonare și administrator, în vederea administrării fondului de pensii ocupaționale;

12. contribuțiile la o schemă facultativă de pensii ocupaționale reprezintă sume plătite de angajatorii și angajații care participă la schema respectivă;

13. conturile participanților reprezintă suma unităților de cont;

14. depozitarul reprezintă o bancă, persoană juridică română sau o sucursală a unei instituții de credit străine, autorizată să funcționeze pe teritoriul României;

15. fondul de pensii ocupaționale reprezintă fondul constituit prin contract de societate civilă, încheiat între toți participanții la schema facultativă de pensii ocupaționale, în conformitate cu prevederile Codului civil referitoare la societatea civilă particulară și cu dispozițiile prezentei legi;

16. beneficiarul reprezintă moștenitorii participantului definiți conform prevederilor Codului civil;

17. plătitorul reprezintă angajatorul care virează contribuții către un fond de pensii ocupaționale;

18. pensia ocupațională reprezintă suma plătită periodic, pe viață, unui participant în mod suplimentar și distinct de cea furnizată de sistemul public;

19. normele reprezintă reglementările emise de Comisie în aplicarea prezentei legi, care sunt obligatorii pentru schemele de pensii ocupaționale, fondurile de pensii ocupaționale, administratori și depozitari;

20. schema facultativă de pensii ocupaționale reprezintă un sistem de termene, condiții și reguli pe baza căruia administratorul colectează, investește resursele financiare ale fondului de pensii ocupaționale și plătește pensii ocupaționale;

21. sindicatul reprezintă acele organizații definite potrivit Legii sindicatelor nr. 54/2003, precum și, după caz, reprezentanții aleși ai angajaților organizați potrivit legii;

22. transferul de disponibilități reprezintă trecerea activului personal din contul unui participant la un fond de pensii ocupaționale către un alt fond de pensii ocupaționale;

23. unitatea de cont reprezintă o parte proporțională din activul financiar net al fondului de pensii ocupaționale;

24. data de transfer reprezintă data la care se efectuează transferul de disponibilități aflate în contul unui participant, de la un fond de pensii ocupaționale la altul;

25. data de convertire reprezintă data la care se convertesc în unități de cont contribuțiile participanților și sumele ce fac obiectul transferului de disponibilități, în conformitate cu valoarea unităților de cont la acea dată;

26. rata de rentabilitate a unui fond de pensii ocupaționale este raportul dintre diferența dintre valoarea medie a unei unități de cont în ultima zi a trimestrului și valoarea acelei unități în ultima zi lucrătoare care precedă perioada de 24 de luni și, respectiv, valoarea acelei unități de cont în ultima zi lucrătoare care precedă perioada de 24 de luni, exprimată în procente;

27. ponderea fondului la o anumită dată este raportul dintre valoarea activului net al fondului și valoarea activelor nete ale tuturor fondurilor de pensii ocupaționale, calculate la aceeași dată;

28. rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor pentru ultimele 24 de luni este suma produselor dintre rata de rentabilitate a fiecărui fond și ponderea medie a fondului în totalul fondurilor de pensii ocupaționale;

29. ponderea medie a fondului în totalul fondurilor de pensii ocupaționale este media aritmetică dintre ponderea fondului în ultima zi lucrătoare care precedă perioada de 24 de luni și ponderea fondului în ultima zi lucrătoare din perioada de 24 de luni;

30. rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor reprezintă cea mai mică valoare dintre rata medie ponderată de rentabilitate a tututor fondurilor în perioada respectivă, diminuată cu patru puncte procentuale și 50% din rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor în perioada respectivă;

31. acționar semnificativ este acea persoană fizică sau juridică, care, nemijlocit și singură ori prin intermediul sau în legătură cu alte persoane fizice ori juridice, acționând în mod concertat, exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, fie ar reprezenta cel puțin 5% din capitalul social al administratorului, fie ar conferi cel puțin 5% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală, sau care dau posibilitatea să exercite o influență semnificativă asupra conducerii administratorului. 

(2) Persoana afiliată, în raport cu o persoană fizică sau juridică, numită prima entitate, reprezintă:

a) un acționar sau un grup de acționari care deține mai mult de 10% din acțiunile emise de prima entitate ori care, deși deține un procent mai mic, poate influența, direct sau indirect, deciziile luate de prima entitate;

b) orice entitate în care prima entitate deține, direct sau indirect, mai mult de 10% din acțiunile emise ori care, deși deține un procent mai mic, poate influența, direct sau indirect, deciziile luate de respectiva entitate;

c) orice altă entitate în care un acționar deține, direct sau indirect, mai mult de 30% din acțiunile emise și, în același timp, deține, direct sau indirect, mai mult de 30% din totalul acțiunilor emise de prima entitate;

d) orice persoană care poate determina, direct sau indirect, deciziile primei entități;

e) orice membru al consiliului de administrație sau al altui organ de conducere ori supraveghere al respectivei entități;

f) soțul/soția sau o rudă până la gradul al treilea ori un afin până la gradul al doilea inclusiv al oricărei persoane prevăzute la lit. a)−e). 

CAPITOLUL II

Schemele facultative de pensii ocupaționale

Art. 3. − (1) Schema facultativă de pensii ocupaționale trebuie să conțină cuantumul și periodicitatea contribuțiilor, modul de împărțire a acestora între angajat și angajator, regulile de investire a activelor, precum și metodele pentru efectuarea plății pensiilor ocupaționale, a frecvenței, duratei și actualizării acestor plăți. 

(2) Comisia emite norme privind schemele facultative de pensii ocupaționale. 

(3) Încadrarea în muncă a unei persoane sau dobândirea calității de membru de sindicat nu poate fi condiționată de participarea sau continuarea participării la o schemă facultativă de pensii ocupaționale și nu se pot face rețineri din salariu pentru contribuții la o astfel de schemă fără acordul scris al persoanei respective. 

Art. 4. − (1) Angajatorul și sindicatul pot propune angajaților, de comun acord, participarea la o schemă facultativă de pensii ocupaționale, prin contractul colectiv de muncă. 

(2) În situația în care nu există contract colectiv de muncă, schemele facultative de pensii ocupaționale pot fi propuse de angajator și sindicat în baza unui protocol. 

(3) În situația în care nu există sindicat, schemele facultative de pensii ocupaționale pot fi propuse de angajator cu consultarea angajaților. 

Art. 5. − (1) Angajatorul reține și virează contribuțiile angajaților săi care au calitatea de participant la o schemă facultativă de pensii ocupaționale și răspunde penal de neplata contribuțiilor sau de plata lor incompletă conform termenelor, condițiilor și regulilor schemei cu privire la plata contribuțiilor. 

(2) Determinarea valorii obligației financiare care rezultă din neplata contribuțiilor sau din plata lor incompletă este reglementată de Comisie. 

(3) Administratorul este obligat să notifice plătitorului, Consiliului de coordonare și participantului neîndeplinirea obligației față de fondul de pensii ocupaționale. 

(4) În vederea recuperării obligației financiare prevăzute la alin. (2), administratorul schemei respective poate solicita aplicarea măsurilor de executare silită asupra angajatorului, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă. 

CAPITOLUL III

Autorizarea schemelor facultative de pensii ocupaționale

Art. 6. − (1) Schemele facultative de pensii ocupaționale trebuie să obțină autorizarea prealabilă a Comisiei. 

(2) Procedura de autorizare și modificare a schemelor facultative de pensii ocupaționale este prevăzută în normele Comisiei. 

Art. 7. − Administratorul procedează la publicitatea schemei și la încasarea de contribuții numai după autorizarea schemei facultative de pensii ocupaționale, sub sancțiunea retragerii autorizației de funcționare a administratorului. 

Art. 8. − (1) Administratorul transmite Comisiei documentația necesară în vederea autorizării fiecărei scheme facultative de pensii ocupaționale. 

(2) Conținutul documentației se stabilește prin normele Comisiei și conține obligatoriu următoarele date și reguli:

a) numele și sediul administratorului;

b) numele și sediul angajatorului sau angajatorilor și denumirea și sediul sindicatului sau sindicatelor, după caz, care au propus schema respectivă;

c) condițiile de eligibilitate a participanților pentru aderarea la schema facultativă de pensii ocupaționale;

d) principiile investiționale ale schemei facultative de pensii ocupaționale;

e) dreptul de proprietate al participanților la schema facultativă de pensii ocupaționale asupra sumei existente în conturile lor;

f) condițiile începerii și periodicitatea plății pensiilor ocupaționale;

g) condițiile de acordare a pensiei ocupaționale de invaliditate;

h) metoda da actualizare a pensiilor ocupaționale;

i) nivelul comisioanelor plătite administratorului;

j) periodicitatea și procedura de raportare către participanți;

k) condițiile și procedurile de încetare a participării și de transfer la o altă schemă facultativă de pensii ocupaționale;

l) suma fixă prevăzută în normele Comisiei, potrivit art. 72 alin. (1) și (2);

m) forma de garantare a contribuțiilor și a pensiilor ocupaționale. 

(3) În termen de 30 de zile de la depunerea documentației, Comisia emite autorizația sau respinge cererea de autorizare, după caz. 

(4) Administratorii informează participanții despre datele și regulile prevăzute la alin. (2) în momentul aderării, precum și despre modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la autorizarea lor. 

Art. 9. − (1) Modificarea schemei facultative de pensii ocupaționale se face de comun acord între administrator și Consiliul de coordonare a fondului respectiv, fără a aduce atingere drepturilor participanților. 

(2) Modificările devin aplicabile numai după autorizarea lor de către Comisie. 

Art. 10. − (1) Comisia poate retrage autorizația unei scheme facultative de pensii ocupaționale, dacă se dovedește că au fost încălcate dispozițiile prezentei legi, ale normelor Comisiei sau dacă retragerea autorizației este în interesul participanților la respectiva schemă. 

(2) Înainte de a proceda la retragerea autorizației, Comisia notifică administratorului și Consiliului de coordonare a fondului respectiv, cu cel puțin 30 de zile înainte, intenția și motivele retragerii. 

(3) În termen de 30 de zile de la data primirii notificării Comisiei, administratorul are obligația să răspundă acestei notificări și, dacă este cazul, să propună un plan de remediere. 

(4) Comisia poate aproba planul de remediere propus și acordă un termen de punere în aplicare. 

(5) În cazul în care Comisia nu primește răspuns în termenul prevăzut la alin. (3) sau dacă răspunsul primit ori planul de remediere propus nu este satisfăcător, procedează la retragerea autorizației. 

(6) Administratorul schemei facultative de pensii ocupaționale poate ataca decizia Comisiei de retragere a autorizației la instanța judecătorească competentă, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare privind contenciosul administrativ. 

Art. 11. − Retragerea autorizației unei scheme facultative de pensii ocupaționale conduce automat la retragerea autorizației fondului de pensii ocupaționale de către Comisie. 

Art. 12. − De la data retragerii autorizației unei scheme facultative de pensii ocupaționale de către Comisie se aplică următoarele dispoziții:

a) administratorul schemei facultative de pensii ocupaționale nu mai acceptă contribuții și nu mai percepe comisioane, sub sancțiunea retragerii autorizației de funcționare a administratorului;

b) Comisia desemnează un administrator special al schemei facultative de pensii ocupaționale, care nu poate fi persoană afiliată administratorului, angajatorului, sindicatului sau depozitarului;

c) Comisia emite norme cu privire la administratorul special, atribuțiile acestuia, precum și procedurile de selectare și plată ale administratorilor speciali;

d) administratorul special evaluează activele și pasivele fondului de pensii ocupaționale și trimite Comisiei și Consiliului de coordonare rapoarte preliminare;

e) în termen de 3 luni de la desemnare, administratorul special transmite Comisiei și Consiliului de coordonare raportul final al evaluării prevăzute la lit. d), auditat de un auditor financiar, avizat de Comisie, precum și o propunere de lichidare a schemei facultative de pensii ocupaționale; propunerea de lichidare prevede modalitatea și programul transferului de disponibilități către alt administrator de fonduri de pensii ocupaționale;

f) în perioada de evaluare administratorul special poate efectua transferuri de disponibilități la date pe care le stabilește, cu excepția cazului în care constată că acestea nu sunt în interesul participanților;

g) angajatorul, Consiliul de coordonare și sindicatul, după caz, pot transmite Comisiei obiecții la propunerea de lichidare prevăzută la lit. e), în termen de 30 de zile de la primirea acesteia;

h) Comisia analizează propunerea de lichidare și obiecțiile formulate și se pronunță în termen de 60 de zile de la primirea acesteia;

i) în situația respingerii propunerii de lichidare, Comisia poate cere administratorului special o nouă propunere de lichidare, în termen de 30 de zile de la data respingerii, pe baza recomandărilor din decizia de respingere;

j) Comisia analizează noua propunere de lichidare și decide în termen de 30 de zile de la primirea acesteia;

k) după aprobarea propunerii, administratorul special procedează la lichidarea schemei facultative de pensii ocupaționale și înștiințează Comisia despre finalizarea operațiunilor, printr-un raport. 

Art. 13. − (1) Comisia emite norme referitoare la procedura de lichidare a schemei facultative de pensii ocupaționale și la conținutul rapoartelor obligatorii. 

(2) Comisia emite norme privind condițiile transferurilor de disponibilități de la retragerea autorizației până la momentul aprobării planului de lichidare. 

Art. 14. − Activele personale nu pot reveni angajatorului, sindicatului, administratorului sau depozitarului, actele de atribuire către oricare dintre aceștia fiind nule de drept. 

CAPITOLUL IV

Transferurile între schemele facultative de pensii ocupaționale

Art. 15. − (1) Schemele facultative de pensii ocupaționale conțin reguli privind transferul la altă schemă facultativă de pensii ocupaționale. 

(2) În condițiile în care participantul a aderat la o nouă schemă facultativă de pensii ocupaționale, acesta poate:

a) să-și transfere conturile individuale de la vechile fonduri de pensii ocupaționale la noul fond;

b) să-și păstreze calitatea de participant la toate schemele facultative de pensii ocupaționale, urmând a le cumula la momentul deschiderii dreptului de pensie. 

Art. 16. − (1) Dacă participantul dorește să transfere activul personal la o altă schemă facultativă de pensii ocupaționale, este obligat să înștiințeze administratorul fostei scheme facultative de pensii ocupaționale și să îi transmită o copie a actului de aderare. 

(2) Comisia emite norme referitoare la:

a) forma și conținutul documentului prin care participantul înștiințează administratorul despre aderarea la o altă schemă facultativă de pensii ocupaționale;

b) procedurile de aderare la noua schemă facultativă de pensii ocupaționale. 

Art. 17. − (1) În termen de 30 de zile calendaristice de la înștiințare, administratorul fostei scheme facultative de pensii ocupaționale efectuează un transfer de disponibilități către administratorul noii scheme. 

(2) Transferul de disponibilități cuprinde activul personal, calculat la ultima dată de evaluare, mai puțin deducerile legale. 

(3) Administratorul fostei scheme facultative de pensii ocupaționale notifică administratorului noii scheme toate informațiile referitoare la contribuțiile făcute în contul participantului, precum și despre transferurile de disponibilități cu privire la contul acelui participant. 

CAPITOLUL V

Participanți și contribuții

Art. 18. − (1) Tuturor participanților la o schemă facultativă de pensii ocupaționale li se aplică un tratament nediscriminatoriu, având aceleași drepturi și obligații raportat la fondul de pensii ocupaționale. 

(2) Participanții și beneficiarii la o schemă facultativă de pensii ocupaționale au dreptul la egalitate de tratament și în cazul schimbării locului de muncă, domiciliului sau reședinței într-o altă țară, stat membru al Uniunii Europene sau stat aparținând Spațiului Economic European. 

(3) Aderarea la o schemă facultativă de pensii ocupaționale este facultativă. 

Art. 19. − (1) Actul de aderare este un contract scris, încheiat direct între persoana fizică și administratorul schemei respective și conține principalele prevederi ale schemei facultative de pensii ocupaționale, ale contractului de administrare, riscurile financiare, tehnice sau de altă natură și modul de repartizare a acestora, precum și referiri la contribuții, pensii ocupaționale, investiții și nivelul comisioanelor. 

(2) Administratorul nu poate refuza semnarea actului de aderare nici unei persoane care are dreptul de a participa la acea schemă. 

(3) Forma actului de aderare este aceeași pentru toți participanții la acea schemă. 

(4) Forma-cadru a actului de aderare este stabilită de către Comisie, prin norme. 

(5) Administratorul poate modifica acest act numai cu autorizația Comisiei, caz în care actul de aderare trebuie refăcut. 

(6) În termen de 30 de zile de la aderare, administratorul transmite participanților o copie semnată a actului de aderare. 

Art. 20. − (1) Contribuțiile la un fond de pensii ocupaționale se stabilesc conform regulilor acelei scheme facultative de pensii ocupaționale și se virează o dată cu contribuțiile de asigurări sociale obligatorii. 

(2) Contribuția participantului la fondul de pensii ocupaționale, de până la echivalentul în lei a 200 euro pe an din venitul salarial anual, în procedura de definitivare a impunerii anuale se deduce din venitul salarial brut al acestuia în completarea deducerii contribuțiilor de asigurări sociale datorate potrivit legii. 

(3) Cheltuielile angajatorului cu contribuțiile datorate de acesta la fondul de pensii ocupaționale, în sumă de până la echivalentul în lei a 200 euro pe an pentru fiecare participant, sunt deductibile la calculul profitului impozabil. 

(4) Participanții pot, în orice moment, să modifice, cu respectarea nivelului prevăzut la alin. (2), să suspende sau să înceteze contribuțiile la o schemă facultativă de pensii ocupaționale, fără nici un fel de sancțiune, înștiințând în scris administratorul și angajatorul cu cel puțin 30 de zile înainte de data suspendării sau încetării contribuțiilor. 

(5) Înștiințarea prevăzută la alin. (4) nu va afecta în nici un fel activul personal și dă dreptul angajatorului să suspende sau să înceteze obligația contractuală. 

Art. 21. − (1) Dacă un participant încetează plata contribuției, acesta își păstrează drepturile, conform regulilor schemei facultative de pensii ocupaționale, cu excepția cazului în care a solicitat un transfer de disponibilități către alt fond de pensii ocupaționale. 

(2) Participantul la o schemă facultativă de pensii ocupaționale din România, care a fost detașat într-o altă țară, are dreptul la continuarea plății contribuțiilor la acea schemă pe durata detașării sale. 

(3) Dacă un participant devine incapabil de a presta o muncă, ca urmare a invalidității, acesta va avea dreptul să folosească activul personal, în conformitate cu normele Comisiei. 

(4) Dacă un participant decedează înainte de pensionare, activele personale evaluate la acea dată se distribuie beneficiarilor, conform actului de succesiune și normelor Comisiei. 

(5) În cazul schimbării locului de muncă, a domiciliului sau reședinței în altă țară, stat membru al Uniunii Europene sau stat aparținând Spațiului Economic European, participantul și beneficiarul păstrează dreptul la pensia ocupațională câștigată în cadrul schemelor facultative de pensii ocupaționale din România și aceasta se plătește în acel stat, în cuantumul rămas după scăderea tuturor taxelor și cheltuielilor aferente plății. 

CAPITOLUL VI

Conturile participanților și evaluarea activelor

Art. 22. − (1) Participantul este proprietarul activului personal din contul său. 

(2) Activul personal este insesizabil, neputând face obiectul nici unei măsuri de executare silită. 

(3) Activul personal nu poate fi gajat sau cesionat, sub sancțiunea nulității. 

Art. 23. − (1) Contribuțiile se colectează pe baza codului numeric personal în conturile individuale ale participanților. 

(2) Contribuțiile la un fond de pensii ocupaționale și transferurile de disponibilități se convertesc în unități de cont și diviziuni ale acestora. 

(3) Valoarea totală a unităților de cont ale unui fond de pensii ocupaționale este întotdeauna egală cu valoarea totală a activelor fondului. 

(4) Comisia emite norme care definesc activul net, principiile de evaluare a activelor și pasivelor fondurilor de pensii ocupaționale. 

(5) Activele și pasivele fondului de pensii ocupaționale sunt evidențiate și ținute separat de cele ale administratorului. 

Art. 24. − (1) Contribuțiile și transferul de disponibilități la un fond de pensii ocupaționale se convertesc în unități de cont numai la anumite date, denumite date de convertire, conform valorii unităților de cont la acea dată. 

(2) Până la convertire, contribuțiile și transferul de disponibilități se înscriu într-un cont separat al fondului de pensii ocupaționale, dobânda generată de acest cont constituind venit al fondului. 

(3) Comisia prevede, prin norme, datele de convertire și periodicitatea lor. 

(4) La prima dată de convertire care urmează plății primei contribuții la fondul de pensii ocupaționale, valoarea unei unități de cont va fi de 100.000 lei. 

(5) Comisia poate reactualiza valoarea unității de cont, pe baza principiilor de evaluare a activelor fondurilor de pensii ocupaționale. 

Art. 25. − (1) Valoarea activelor nete și valoarea unității de cont ale unui fond de pensii ocupaționale, calculate de către depozitar la fiecare dată de evaluare, se comunică administratorului și Comisiei în aceeași zi. 

(2) Calculele menționate la alin. (1) sunt făcute de depozitar și sunt supuse auditării unui auditor independent avizat de Comisie. 

(3) Auditorul financiar nu poate fi persoană afiliată angajatorului, sindicatului, administratorului sau depozitarului. 

(4) Evaluarea are loc cel puțin o dată pe lună la datele stabilite prin normele Comisiei. 

Art. 26. − Administratorul care a primit contribuții pe o perioadă de cel puțin 24 de luni calculează, în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, rata de rentabilitate a fiecărui fond de pensii ocupaționale pentru ultimele 24 de luni și o comunică Comisiei. 

Art. 27. − Comisia emite norme cu privire la:

a) regulile de calcul al rentabilității fondurilor de pensii ocupaționale, inclusiv regulile de rotunjire a valorilor obținute;

b) data la care depozitarul trebuie să informeze Comisia și Consiliul de coordonare despre valoarea activelor nete ale fondului de pensii ocupaționale, valoarea unei unități de cont, rentabilitatea fondului, precum și metoda prin care se face această înștiințare;

c) forma și data publicării ratei medii ponderate de rentabilitate a tuturor fondurilor;

d) procedura de avizare a auditorului financiar;

e) metodologia de calcul al activului net și al unităților de cont. 

CAPITOLUL VII

Înființarea și autorizarea fondurilor de pensii ocupaționale

Art. 28. − (1) Resursele fondului de pensii ocupaționale se constituie din sumele provenite din contribuțiile făcute și din sumele provenite din investirea acestora. 

(2) Ponderea în fondul de pensii ocupaționale a participantului este determinată de activul său personal. 

Art. 29. − Un fond de pensii ocupaționale trebuie să aibă minimum 100 de participanți. 

Art. 30. − (1) Un fond de pensii ocupaționale poate fi administrat numai de un administrator având autorizare de funcționare pentru fondurile de pensii ocupaționale, eliberată de Comisie, care îl reprezintă în raporturile cu terții, inclusiv în fața instanțelor judecătorești. 

(2) Acțiunile și cererile introduse de participanți sau alte instituții publice la instanțele judecătorești în legătură cu administrarea fondului de pensii ocupaționale sunt scutite de taxa judiciară de timbru. 

Art. 31. − (1) Sediul fondului de pensii ocupaționale va fi același cu cel al administratorului. 

(2) Denumirea fondului de pensii ocupaționale conține sintagma „fond de pensii ocupaționale”. 

Art. 32. − (1) Conținutul contractului-cadru de societate civilă, prin care se constituie un fond de pensii ocupaționale, este stabilit prin normele Comisiei. 

(2) Comisia aprobă contractul de societate civilă. 

(3) Un fond de pensii ocupaționale nu poate fi declarat în stare de faliment. 

Art. 33. − (1) Consiliul de conducere reprezintă fondul de pensii ocupaționale în relațiile cu administratorul, negociază și semnează contractul de administrare. 

(2) Consiliul de coordonare este format din participanți aleși, candidații fiind propuși, în mod paritar, de angajator și sindicat sau de reprezentanți ai salariaților, după caz; componența sa este indicată în conținutul contractului de societate civilă. 

(3) Administratorul este obligat să informeze Consiliul de coordonare despre activitatea desfășurată, în modalitățile prevăzute în contractul de administrare și în normele Comisiei. 

Art. 34. − (1) Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de coordonare prevede numărul de reprezentanți, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească, drepturile, obligațiile, durata mandatului, procedurile alegerii, temeiurile pentru revocare, clauze de confidențialitate și alte dispoziții referitoare la aceștia. 

(2) Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de coordonare prevede procedura de convocare a participanților la ședințele Consiliului de coordonare. 

(3) Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului de coordonare este elaborat de Comisie, după consultarea Consiliului Economic și Social. 

Art. 35. − (1) Comisia elaborează contractul-cadru de administrare, care conține obligatoriu:

a) părțile contractante;

b) principiile schemei facultative de pensii ocupaționale;

c) principalele drepturi și obligații ale părților și modalitatea de implementare;

d) administrarea;

e) modalitățile de control, exercitate de către auditori;

f) obligațiile de informare a administratorului față de Consiliul de coordonare a fondului de pensii ocupaționale, participanți și autorități;

g) evidențele administratorului referitoare la participanți, contribuții, investiții și pensii ocupaționale;

h) modalitățile specifice de constatare, reclamare și remediere a deficiențelor;

i) răspunderea părților contractante;

j) sancțiunile;

k) durata contractului de administrare, modalitățile de modificare și încetare a contractului de administrare;

l) informații privind depozitarul fondului de pensii ocupaționale. 

(2) Actul de aderare se constituie ca anexă a contractului de administrare. 

(3) Secțiunea privind părțile contractante prevăzute la alin. (1) lit. a) trebuie să cuprindă:

a) elementele de identificare a fondului de pensii ocupaționale, a administratorului și a Consiliului de coordonare;

b) actul constitutiv și regulamentele interne. 

(4) Principiile schemei facultative de pensii ocupaționale, prevăzute la alin. (1) lit. b), trebuie să precizeze:

a) cuantumul contribuției, cotele aferente angajatului și angajatorului, precum și modalitatea de plată;

b) modalitatea de împărțire a profitului între participanți;

c) tipurile de pensii ocupaționale și condițiile de eligibilitate. 

(5) Principalele drepturi și obligații ale părților și modalitatea de implementare, prevăzute la alin. (1) lit. c), trebuie să precizeze:

a) obiectul de activitate;

b) principalele operații desfășurate de administrator în contul fondului de pensii ocupaționale: colectarea contribuțiilor, investirea lor, plata pensiilor ocupaționale;

c) comisionul acordat administratorului. 

(6) Administrarea prevăzută la alin. (1) lit. d) trebuie să cuprindă:

a) principiile de conducere și de investiții ale fondului de pensii ocupaționale;

b) competențele, drepturile și restricțiile acesteia;

c) metoda de calcul și de percepere a comisioanelor;

d) declarația privind politica de investiții. 

(7) Obligațiile de informare a administratorului, prevăzute la alin. (1) lit. f), trebuie să cuprindă:

a) informările generale;

b) raportările financiar-contabile. 

(8) Contractul de administrare poate fi modificat numai cu aprobarea prealabilă a Comisiei. 

Art. 36. − (1) Fondul de pensii ocupaționale trebuie autorizat, în prealabil, de Comisie. 

(2) Autorizația se eliberează în baza unei cereri formulate de administratorul care urmează să administreze fondul de pensii ocupaționale, la care se anexează următoarele documente:

a) actul constitutiv al administratorului;

b) proiectul contractului de administrare;

c) proiectul contractului de depozitare;

d) contractul de societate civilă încheiat între participanții inițiali ai fondului de pensii ocupaționale;

e) proiectul actului individual de aderare la fondul de pensii ocupaționale;

f) dovada plății taxei pentru cererea de autorizare;

g) alte documente cerute de normele Comisiei. 

Art. 37. − (1) Comisia poate solicita Consiliului de coordonare alte documente și informații, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de autorizare a fondului de pensii ocupaționale. 

(2) Comisia poate verifica orice aspect legat de cererea de autorizare a fondului de pensii ocupaționale, fiind îndreptățită:

a) să se adreseze autorităților competente;

b) să solicite documente și informații din alte surse. 

Art. 38. − Comisia analizează cererea de autorizare a unui fond de pensii ocupaționale și procedează, în termen de 30 de zile de la data primirii ultimului set de documente și informații de la Consiliul de coordonare, fie la aprobarea, fie la respingerea cererii. 

Art. 39. − Comisia respinge cererea de autorizare a unui fond de pensii ocupaționale, dacă:

a) cererea nu este conformă cu dispozițiile prezentei legi sau ale altor legi cu incidență în domeniu;

b) organizarea fondului de pensii ocupaționale nu este conformă cu dispozițiile prezentei legi și ale celorlalte legi cu incidență în domeniu;

c) documentele prezentate în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) și ale art. 37 conțin clauze sau, dimpotrivă, nu conțin anumite clauze, fapt ce poate avea ca efect prejudicierea intereselor participanților la fondul de pensii ocupaționale sau nu protejează în mod adecvat interesele participanților;

d) există posibilitatea ca administrarea fondului de pensii ocupaționale să nu fie desfășurată în conformitate cu practica administrării solide și prudente a fondurilor de pensii ocupaționale, potrivit normelor Comisiei. 

Art. 40. − În cazul respingerii cererii de autorizare a unui fond de pensii ocupaționale, Comisia informează administratorul care a formulat cererea despre motivele respingerii, cu excepția situației în care Comisia dorește să protejeze sursele confidențiale de informație. 

Art. 41. − Consiliul de coordonare și administratorul încheie contractul de administrare în forma aprobată de Comisie și fondul de pensii ocupaționale primește contribuțiile participanților numai după ce administratorul a primit autorizația de funcționare și fondului de pensii ocupaționale i-a fost acordată autorizația. 

Art. 42. − (1) Comisia poate retrage autorizația unui fond de pensii ocupaționale în următoarele situații:

a) schemei facultative de pensii ocupaționale i s-a retras autorizația;

b) numărul de participanți a scăzut sub minimul legal;

c) este în interesul participanților, apreciat de Comisie. 

(2) Administratorul nu mai poate investi activele fondului de pensii ocupaționale din momentul retragerii autorizației acestuia. 

(3) De la data la care Comisia retrage autorizația unui fond de pensii ocupaționale, se aplică prevederile art. 12 referitoare la retragerea autorizației unei scheme facultative de pensii ocupaționale. 

CAPITOLUL VIII

Investițiile fondurilor de pensii ocupaționale

Art. 43. − (1) Investițiile fondurilor de pensii ocupaționale se efectuează în conformitate cu dispozițiile prezentei legi și cu normele Comisiei, cu respectarea regulilor schemei facultative de pensii ocupaționale și ale contractului de administrare, în scopul maximizării veniturilor și în beneficiul exclusiv al participanților. 

(2) Principiile de investiție sunt:

a) prudențialitatea, inclusiv asigurarea securității activelor;

b) diversificarea investițiilor în vederea evitării concentrării excesive a investițiilor pe o anumită clasă de active, emitenți sau grup de emitenți;

c) menținerea unei lichidități adecvate stipulate în normele Comisiei;

d) calitatea și profitabilitatea investițiilor. 

(3) Declarația privind politica de investiții respectă principiile de investire și conține:

a) strategia de investire a activelor, în raport cu natura și durata obligațiilor;

b) metode de măsurare a riscului investițiilor;

c) procedurile de management al riscului;

d) metoda de revizuire a principiilor de investiție;

e) persoanele responsabile de luarea deciziilor și realizarea investițiilor, procedurile pentru luarea deciziilor. 

(4) Administratorul revizuiește și completează declarația privind politica de investiții o dată la 3 ani sau ori de câte ori intervine o schimbare importantă în politica de investiții, cu acordul Comisiei și al Consiliului de coordonare. 

Art. 44. − Cu respectarea dispozițiilor art. 43, administratorul investește în:

a) instrumente ale pieței monetare, inclusiv conturi și depozite în lei la o bancă, persoană juridică română, sau la o sucursală a unei instituții de credit străine autorizate să funcționeze pe teritoriul României și care nu se află în procedură de supraveghere specială ori administrare specială sau a cărei autorizație nu este retrasă;

b) titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice;

c) obligațiuni și alte valori mobiliare emise de autoritățile administrației publice locale din România;

d) valori mobiliare tranzacționate pe o piață reglementată și supravegheată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare;

e) obligațiuni și alte valori mobiliare emise de alte state, care îndeplinesc cerințele prevăzute de normele Comisiei;

f) obligațiuni și alte valori mobiliare ale organismelor străine neguvernamentale, dacă aceste instrumente sunt cotate la burse de valori autorizate și îndeplinesc cerințele de rating și alte cerințe prevăzute de normele Comisiei;

g) titluri de participare emise de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare din România sau din alte țări, care îndeplinesc cerințele de rating și alte cerințe prevăzute de normele Comisiei;

h) alte forme de investiții prevăzute de normele Comisiei, în condițiile art. 94 alin. (1) lit. i). 

Art. 45. − (1) Investițiile în categoriile de active prevăzute la art. 44 se supun următoarelor condiții:

a) în cazul activelor prevăzute la art. 44 lit. a), nu poate fi investit un procent mai mare de 20% din valoarea totală a activelor fondului;

b) în cazul activelor prevăzute la art. 44 lit. b), nu poate fi investit un procent mai mare de 70% din valoarea totală a activelor fondului;

c) în cazul activelor prevăzute la art. 44 lit. c), nu poate fi investit un procent mai mare de 30% din valoarea totală a activelor fondului;

d) în cazul activelor prevăzute la art. 44 lit. d), nu poate fi investit un procent mai mare de 50% din valoarea totală a activelor fondului;

e) în cazul activelor prevăzute la art. 44 lit. e), nu poate fi investit un procent mai mare de 10% din valoarea totală a activelor fondului;

f) în cazul activelor prevăzute la art. 44 lit. f), nu poate fi investit un procent mai mare de 10% din valoarea totală a activelor fondului;

g) în cazul activelor prevăzute la art. 44 lit. g), nu poate fi investit un procent mai mare de 5% din valoarea totală a activelor fondului. 

(2) Investițiile în categoriile de active prevăzute la art. 44 lit. e)−g) și în procentele prevăzute la alin. (1) lit. e)−g) se fac cu respectarea prevederilor privind operațiunile valutare, conform reglementărilor în vigoare ale Băncii Naționale a României. 

(3) Comisia poate diminua temporar procentul maxim al activelor care poate fi investit în categoriile de active prevăzute la art. 44. 

(4) Procentele maxime admise sunt:

a) 5% din activele unui fond pot fi investite într-o singură societate comercială sau în fiecare categorie de active ale acesteia;

b) 5% din activele unui fond pot fi investite în activele unui singur emitent, grup de emitenți și persoanele afiliate lor;

c) 10% din activele unui singur emitent pot face obiectul investițiilor unui fond. 

Art. 46. − (1) Administratorul exercită, în numele fondului, dreptul de vot în adunările generale ale acționarilor societăților comerciale în care s-au investit activele fondului de pensii ocupaționale. 

(2) Votul este exercitat exclusiv în beneficiul participanților la fondul de pensii ocupaționale. 

Art. 47. − Administratorul nu poate investi activele fondului de pensii ocupaționale în:

a) active care nu pot fi înstrăinate prin lege;

b) acțiuni, obligațiuni și alte valori mobiliare emise de acționarii administratorului;

c) acțiuni, obligațiuni și alte valori mobiliare emise de administrator, dacă este cazul;

d) acțiuni, obligațiuni și alte valori mobiliare emise de angajator;

e) acțiuni, obligațiuni și alte valori mobiliare emise de depozitar;

f) acțiuni, obligațiuni și alte valori mobiliare emise de orice persoană afiliată în raport cu entitățile prevăzute la lit. b)−e);

g) orice alte active stabilite prin normele Comisiei. 

Art. 48. − (1) Administratorul este obligat să ia măsuri pentru adaptarea activității de investiții în situația în care prevederile strategiei financiare nu sunt respectate, ca urmare a:

a) schimbării prețurilor de piață, care constituie baza de evaluare a activelor;

b) modificării ratelor de schimb valutar;

c) modificării relațiilor organizatorice sau economice dintre entitățile în care au fost investite activele;

d) oricăror alte circumstanțe care nu pot fi controlate imediat de către administrator. 

(2) Adaptarea activității de investiții trebuie să aibă loc în termen de cel mult 6 luni de la data apariției situațiilor prevăzute la alin. (1). 

(3) La cererea administratorului, în cazuri bine justificate, Comisia poate, dacă protejarea intereselor participanților la schema facultativă de pensii ocupaționale o impune, să prelungească termenul prevăzut la alin. (2) până la 12 luni. 

Art. 49. − (1) Administratorul nu poate înstrăina activele fondului de pensii ocupaționale:

a) sie însuși;

b) depozitarului;

c) angajatorului sau sindicatului care propune schema facultativă de pensii ocupaționale;

d) persoanelor afiliate în raport cu oricare dintre entitățile prevăzute la lit. a)−c). 

(2) Activele fondului de pensii ocupaționale nu pot constitui garanții și nu pot fi utilizate pentru acordarea de credite, sub sancțiunea nulității. 

Art. 50. − (1) Comisia poate prevedea restricții suplimentare pentru investiții, în scopul protejării intereselor participanților. 

(2) Nerespectarea prevederilor privind investițiile fondurilor de pensii ocupaționale duce la retragerea autorizației de funcționare a administratorului. 

CAPITOLUL IX

Constituirea, autorizarea și funcționarea administratorilor

Art. 51. − (1) Administratorul trebuie să obțină autorizație de funcționare de la Comisie pentru a putea administra un fond de pensii ocupaționale. 

(2) Denumirea administratorului va conține sintagma „societate de administrare a fondurilor de pensii”. 

(3) Dacă un administrator nu face cerere pentru autorizația de funcționare în termen de 30 de zile de la primirea autorizației de constituire sau dacă Comisia nu îi acordă autorizația de funcționare, acesta este obligat să-și schimbe în cel mai scurt timp denumirea, în sensul eliminării sintagmei prevăzute la alin. (2). 

(4) Administrarea unui fond de pensii ocupaționale desemnează serviciile prestate exclusiv de administratorul unui fond prin care se asigură:

a) gestionarea operațiunilor zilnice ale fondului de pensii ocupaționale;

b) gestionarea, depozitarea și arhivarea tuturor documentelor privind fondul și participanții la acesta;

c) transferul de disponibilități și decontarea cheltuielilor privind operațiunile fondului de pensii ocupaționale;

d) colectarea contribuțiilor participanților, transformarea lor în unități de cont și actualizarea informațiilor din conturile acestora;

e) administrarea activelor fondului de pensii ocupaționale;

f) furnizarea documentelor privind participarea la fond, notificarea, informarea periodică și retragerea participanților de la fond;

g) gestionarea relațiilor cu depozitarul și cu Fondul de garantare a pensiilor ocupaționale;

h) calculul și plata pensiilor ocupaționale și a celorlalte drepturi ce revin participanților conform prezentei legi;

i) elaborarea, prezentarea, depunerea, publicarea și distribuirea rapoartelor prevăzute de normele Comisiei;

j) alte activități reglementate de Comisie. 

(5) Un administrator poate administra mai multe scheme facultative de pensii ocupaționale. 

(6) Activele și pasivele fiecărui fond de pensii ocupaționale sunt organizate, evidențiate și administrate distinct, separat de celelalte activități și de contabilitatea proprie, fără posibilitatea transferului între ele. 

Art. 52. − (1) Administratorul trebuie să acționeze numai în interesul participanților și să aplice principii prudențiale în activitate. 

(2) Administratorul nu poate fi o persoană afiliată angajatorului, sindicatului sau depozitarului. 

Art. 53. − (1) Acțiunile unui administrator sunt nominative și nu pot fi transformate în acțiuni la purtător. 

(2) Administratorul nu poate emite acțiuni preferențiale. 

(3) Angajatorul și sindicatul sau reprezentanții salariaților, după caz, care au înființat o schemă facultativă de pensii ocupaționale, nu pot fi acționari la administratorul fondului de pensii ocupaționale corespondent acestei scheme. 

(4) Actul constitutiv al administratorului trebuie să prevadă că acționarii nu pot beneficia de drepturi preferențiale sau de alte privilegii și că este interzisă limitarea drepturilor sau impunerea de obligații suplimentare. 

(5) O persoană fizică sau juridică poate fi acționar la un singur administrator. 

(6) Participația cumulată a persoanelor fizice nu poate depăși 5% din capitalul social al administratorului. 

(7) Calitatea acționarilor trebuie să răspundă nevoii garantării unei gestiuni prudente și sănătoase a fondului de pensii ocupaționale și să permită realizarea unei supravegheri eficiente în scopul protejării intereselor participanților și beneficiarilor. 

(8) Acționarii administratorului trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele condiții:

a) să dispună de o situație financiară stabilă, aptă să susțină entitatea în caz de necesitate;

b) să justifice, în mod satisfăcător, proveniența fondurilor destinate participației la capitalul social;

c) să furnizeze toate informațiile necesare pentru identificarea relațiilor de afiliere cu alte persoane; persoanele juridice să funcționeze de minimum 3 ani, cu excepția celor rezultate din fuziunea sau divizarea unei persoane juridice aflate în funcțiune de minimum 3 ani. 

Art. 54. − (1) Capitalul social minim pentru activitatea de administrare a fondurilor de pensii ocupaționale este echivalentul în lei, calculat la cursul de schimb al Băncii Naționale a României la data constituirii, a sumei de 2 milioane euro. 

(2) Capitalul social al administratorului este subscris și vărsat integral, exclusiv în numerar, la momentul constituirii acestuia. 

(3) Capitalul social al administratorului nu poate fi constituit și nici majorat prin subscripție publică. 

(4) Capitalul social al administratorului nu poate proveni din împrumuturi sau credite și nu poate fi grevat de sarcini. 

(5) La constituire, aportul de capital trebuie vărsat într-un cont deschis la o bancă, persoană juridică română, sau la o sucursală a unei bănci străine autorizate să funcționeze pe teritoriul României. 

Art. 55. − (1) Membrii consiliului de administrație trebuie să îndeplinească condițiile cerute de legislația privind societățile comerciale, precum și următoarele condiții:

a) să fie absolvenți ai unei instituții de învățământ superior;

b) să aibă experiență profesională de cel puțin 2 ani în domeniul financiar, bancar sau de asigurări;

c) să aibă onorabilitatea necesară pentru funcția pe care urmează să o îndeplinească. 

(2) Cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului de administrație trebuie să fie licențiați în științe economice sau juridice. 

Art. 56. − (1) Membrii consiliului de administrație nu pot fi membri în consiliul de administrație al:

a) unui alt administrator sau persoanelor afiliate;

b) depozitarului sau persoanelor afiliate. 

(2) Interdicția prevăzută la alin. (1) se aplică și persoanelor care au raporturi de muncă, relații comerciale sau alte raporturi similare cu persoanele prevăzute la alin. (1). 

Art. 57. − (1) Înființarea unui administrator este supusă autorizării prealabile de către Comisie. 

(2) Administratorul nu poate fi înmatriculat la registrul comerțului fără autorizația de constituire emisă de Comisie. 

(3) Cererile unui administrator de fonduri de pensii ocupaționale pentru autorizarea de constituire și pentru autorizația de funcționare se adresează Comisiei, în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu normele emise de Comisie. 

Art. 58. − (1) Cererea de autorizare de constituire este întocmită de către fondatorii administratorului și este însoțită de următoarele documente:

a) proiectul actului constitutiv al administratorului;

b) declarația de intenție a fondatorilor pentru constituirea administratorului;

c) proiectul regulamentului de organizare a administratorului;

d) documentația din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 1 alin. (3);

e) regulile de bază ale schemelor facultative de pensii ocupaționale propuse;

f) lista acționarilor, care cuprinde informații referitoare la eventuala lor calitate de persoane afiliate, la natura legăturilor dintre ei, documente referitoare la statutul lor juridic și la proveniența resurselor financiare constituite ca aport la capitalul social al societății;

g) lista candidaților pentru consiliul de administrație și, dacă este cazul, pentru comitetul de direcție, precum și un curriculum vitae în care să se specifice calificarea și experiența profesională a fiecăruia;

h) cazierele judiciare și cazierele fiscale ale acționarilor societății, după caz;

i) un plan organizatoric și financiar al activităților administratorului pentru următorii 5 ani;

j) documentația referitoare la depozitarul fondului de pensii ocupaționale;

k) dovada plății taxei pentru cererea de autorizare de constituire;

l) orice alte documente prevăzute în normele Comisiei. 

(2) Listele prevăzute la alin. (1) lit. f) și g) se dau publicității. 

Art. 59. − (1) În termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de autorizare de constituire, Comisia poate solicita fondatorilor documente și informații suplimentare, pe care aceștia trebuie să le transmită în maximum 30 de zile de la data solicitării. 

(2) Comisia poate verifica orice aspect legat de cererea de autorizare de constituire, fiind îndreptățită:

a) să se adreseze altor autorități competente în domeniu;

b) să solicite documente și informații din alte surse. 

Art. 60. − Comisia analizează cererea de autorizare de constituire și procedează, în termen de maximum 45 de zile de la data primirii ultimului set de documente, fie la aprobarea cererii de autorizare de constituire, fie la respingerea acesteia. 

Art. 61. − Comisia aprobă cererea de autorizare de constituire, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) fondatorii dovedesc că pot respecta obligația de vărsare a capitalului social, în conformitate cu normele Comisiei;

b) calitatea acționarilor corespunde nevoii garantării unei gestiuni sănătoase și prudente;

c) candidații pentru consiliul de administrație și pentru comitetul de direcție, dacă este cazul, au onorabilitatea, pregătirea și experiența profesională necesare pentru ocuparea funcției pe care urmează să o îndeplinească;

d) regulile schemelor facultative de pensii ocupaționale asigură o gestiune sănătoasă a pensiilor ocupaționale;

e) fondatorii demonstrează că au făcut sau că vor face, înainte de începerea administrării fondului de pensii ocupaționale, toate demersurile necesare pentru organizarea și conducerea contabilității;

f) denumirea propusă pentru administrator nu este de natură să inducă în eroare participanții fondului de pensii ocupaționale sau orice altă persoană;

g) alte condiții stabilite prin normele Comisiei. 

Art. 62. − (1) Comisia respinge cererea de autorizare de constituire, dacă constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 61. 

(2) Comisia informează fondatorii care au formulat cererea de autorizare de constituire despre respingere și motivele acesteia. 

Art. 63. − (1) În termen de 3 luni de la primirea autorizației de constituire, fondatorii înregistrează administratorul la registrul comerțului, în conformitate cu documentele menționate în cererea de autorizare de constituire. 

(2) Depășirea termenului de 3 luni duce la pierderea valabilității autorizației de constituire. 

Art. 64. − (1) În termen de 30 de zile de la data înmatriculării, administratorul depune la Comisie copii ale ultimelor versiuni ale documentelor prevăzute la art. 58 și orice alte documente prevăzute de normele Comisiei. 

(2) În situația existenței unor modificări sau neconcordanțe în cererea de autorizare de funcționare, față de cererea de autorizare de constituire, altele decât cele cu privire la constituirea administratorului, Comisia poate reevalua cererea de autorizare de funcționare și poate aplica, după caz, în mod corespunzător, prevederile art. 59. 

(3) În situația în care nu există modificări și neconcordanțe între cererea de autorizare de funcționare și cererea de autorizare de constituire, Comisia acordă autorizație de funcționare în termen de 30 de zile de la primirea ultimului set de documente și informații, obținute conform prezentului articol. 

(4) Comisia informează imediat administratorul asupra deciziei privind cererea de autorizare de funcționare. 

(5) Administratorul poate începe activitatea de administrare de fonduri de pensii ocupaționale de la data emiterii autorizației de funcționare. 

Art. 65. − (1) Comisia poate să suspende sau să retragă autorizația de funcționare a administratorului:

a) pentru aceleași motive pentru care respinge o cerere de autorizare de constituire pentru administrarea de fonduri de pensii ocupaționale;

b) dacă interesele participanților nu sunt protejate în mod corespunzător;

c) dacă administratorul nu are angajat cel puțin un actuar autorizat;

d) dacă constată încălcarea gravă a obligațiilor administratorului. 

(2) Procedura de suspendare sau retragere a autorizației de funcționare se stabilește prin normele Comisiei. 

(3) În situația retragerii autorizației de funcționare pentru administrarea de fonduri de pensii ocupaționale, se aplică prevederile art. 12 referitoare la retragerea autorizației unei scheme facultative de pensii ocupaționale. 

Art. 66. − (1) Un administrator poate dobândi, parțial sau integral, capitalul social al unui alt administrator numai cu acordul prealabil scris al Comisiei și cu respectarea dispozițiilor legale privind concurența. 

(2) Comisia aprobă tranzacția, cu excepția situațiilor în care:

a) nu este în interesul participanților;

b) administratorii nu îndeplinesc cerințele prezentei legi sau ale altor dispoziții legale. 

Art. 67. − (1) Administratorul este obligat să păstreze documentele și evidențele referitoare la fondurile de pensii ocupaționale, în conformitate cu prevederile legale privind arhivarea și normele Comisiei. 

(2) Administratorul fondurilor de pensii ocupaționale are obligația organizării sistemului de control intern și a activității de audit intern, potrivit prevederilor legale în vigoare. 

CAPITOLUL X

Finanțarea activității administratorilor

Art. 68. − Administratorul utilizează aceeași metodă de calcul și de percepere a comisioanelor pentru toți participanții la același fond de pensii ocupaționale. 

Art. 69. − (1) Veniturile administratorului se constituie din comisioane percepute:

a) prin deducerea unui cuantum din contribuțiile plătite, dar nu mai mult de 5%, cu condiția ca această deducere să fie făcută înainte de convertirea contribuțiilor în unități de cont;

b) prin deducerea unui procent negociat din profitul rezultat din investirea activelor fondului de pensii ocupaționale, dar nu mai mult de 5%. 

(2) Prin normele Comisiei se stabilește modalitatea de calcul și de plată a comisioanelor. 

CAPITOLUL XI

Plata pensiilor ocupaționale

Art. 70. − (1) Activul personal este folosit numai pentru obținerea unei pensii ocupaționale viagere. 

(2) Dreptul la pensia ocupațională se deschide, la cererea participantului, cu îndeplinirea următoarelor condiții cumulative:

a) vârsta de pensionare prevăzută în Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare;

b) dacă au fost plătite minimum 60 de contribuții lunare;

c) activul personal este cel puțin egal cu suma necesară obținerii pensiei ocupaționale minime prevăzute prin normele Comisiei. 

Art. 71. − Se exceptează de la prevederile art. 70 situațiile în care:

a) participantul nu îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 70 alin. (2) lit. b) și c), caz în care primește suma existentă în contul său ca plată unică sau plăți eșalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la alegerea sa;

b) participantul este pensionat de invaliditate pentru afecțiuni care nu mai permit reluarea activității definite potrivit Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, caz în care poate obține:

1. suma existentă în contul său ca plată unică sau plăți eșalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, dacă nu îndeplinește condiția prevăzută la art. 70 alin. (2) lit. c), conform normelor Comisiei;

2. o pensie ocupațională, ale cărei condiții și termene sunt stabilite prin lege specială privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor ocupaționale, dacă îndeplinește condiția prevăzută la art. 70 alin. (2) lit. c);

c) decesul participantului a survenit înainte de depunerea cererii pentru obținerea unei pensii ocupaționale, caz în care suma din cont se plătește beneficiarilor în condițiile și cuantumul stabilite prin actul de aderare și actul de succesiune;

d) decesul participantului a survenit după deschiderea dreptului la pensia ocupațională și acesta a ales un tip de pensie ocupațională cu componentă de supraviețuitor, caz în care sumele aferente se plătesc către persoana nominalizată. 

Art. 72. − (1) Suma totală cuvenită pentru pensia ocupațională nu poate fi mai mică decât valoarea contribuțiilor plătite, ajustate cu indicele de consum al prețurilor intervenit între data plății contribuției respective și data retragerii și a transferurilor de disponibilități către contul participantului, care se diminuează cu comisioanele percepute de administrator și se majorează cu un profit minim anual real, stabilit de Comisie, care nu poate fi mai mic de 1%. 

(2) Comisia emite norme care să prevadă modul de stabilire și modificare a profitului minim în funcție de performanța investițională, suma necesară pentru obținerea unei pensii ocupaționale minime, costurile pe care un participant trebuie să le suporte, modul de plată și consecințele decesului unui participant. 

(3) În termen de 3 ani de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se adoptă legea specială privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor ocupaționale. 

Art. 73. − Pensia ocupațională se supune reglementărilor legale privind impozitarea pensiilor și executarea silită. 

CAPITOLUL XII

Fondul de rezervă

Art. 74. − (1) Fondul de rezervă este înființat de administrator în scopul asigurării solvabilității fondurilor de pensii ocupaționale administrate. 

(2) Neconstituirea fondului de rezervă sau neactualizarea lui, după caz, este sancționată de către Comisie cu retragerea autorizației de funcționare a administratorului. 

(3) Reglementarea fondurilor de rezervă se face de către Comisie. 

Art. 75. − (1) Fondul de rezervă trebuie să aibă un nivel prudențial, care să acopere cel puțin pensiile ocupaționale în plată și cele previzibile pe termen mediu, obligațiile de majorare a acestor drepturi, precum și pentru asigurarea profitului minim anual stabilit de Comisie. 

(2) Fondul de rezervă se plasează în activele prevăzute la art. 44 lit. a), b) și c). 

(3) Fondul de rezervă se recalculează anual de către un actuar și este supus auditării de către un auditor financiar avizat de Comisie. 

(4) Avizarea auditorului financiar se face potrivit normelor Comisiei. 

Art. 76. − (1) Veniturile fondului de rezervă sunt finanțate din resursele administratorului. 

(2) Cheltuielile fondului de rezervă acoperă în principal lichiditățile necesare plății pensiilor ocupaționale și diferența dintre suma la care are dreptul participantul și activul său personal în cazul transferului la un alt fond de pensii ocupaționale. 

Art. 77. − (1) Fondul de rezervă nu poate fi afectat de obligații care aduc atingere capacității lui de a respecta obligațiile legale. 

(2) Comisia verifică periodic nivelul și modul de utilizare a fondului de rezervă și ia măsuri pentru intrarea în legalitate a administratorilor. 

CAPITOLUL XIII

Interdicții

Art. 78. − (1) Este interzisă oferirea de beneficii colaterale unei persoane cu scopul de a o convinge să adere sau să rămână participant la o schemă facultativă de pensii ocupaționale. 

(2) Este interzisă oferirea de beneficii colaterale unui angajator sau unor persoane afiliate acelui angajator, cu scopul de a-l recompensa sau de a-l determina să convingă ori să solicite angajaților săi să adere la o anumită schemă facultativă de pensii ocupaționale. 

(3) Este interzisă oferirea de beneficii colaterale unui sindicat sau altei entități colective ori unor persoane afiliate acelui sindicat sau entități, cu scopul de a-l răsplăti sau de a-l determina să convingă ori să solicite membrilor săi să adere la o anumită schemă facultativă de pensii ocupaționale. 

(4) Este interzisă oferirea de beneficii colaterale fundațiilor, asociațiilor de orice tip, partidelor politice, patronatelor sau oricăror structuri asociative. 

Art. 79. − (1) Administratorilor, depozitarilor, angajatorilor, sindicatelor, precum și persoanelor afiliate lor le este interzis:

a) să transmită informații false, înșelătoare sau care pot crea o impresie falsă, să emită pretenții ori să facă afirmații, inclusiv prin publicitate sau alte forme promoționale ori în informațiile scrise care sunt distribuite participanților sau potențialilor participanți, despre o schemă facultativă de pensii ocupaționale sau administratorul acesteia;

b) să facă în fața participanților sau potențialilor participanți afirmații ori previziuni despre evoluția investițiilor unei scheme facultative de pensii ocupaționale altfel decât în forma și modul prevăzute în normele Comisiei. 

(2) În cazul în care Comisia constată că informațiile sunt susceptibile de a induce în eroare, aceasta poate interzice publicarea și distribuirea acestora și obligă la publicarea rectificării în termen de 30 de zile de la constatare. 

Art. 80. − (1) Comisia emite norme cu privire la informațiile conținute în reclame sau materiale promoționale în legătură cu schemele facultative de pensii ocupaționale sau cu pensiile ocupaționale. 

(2) Comisia emite norme care să prevadă orice alte obligații privind marketingul schemelor facultative de pensii ocupaționale. 

CAPITOLUL XIV

Obligații de raportare și transparență

Art. 81. − (1) Administratorul publică cel mai târziu la data de 31 mai a fiecărui an o broșură informativă cu informații corecte și complete despre activitatea desfășurată în anul calendaristic precedent. 

(2) Administratorul pune broșura la dispoziție oricărei persoane care solicită dobândirea calității de participant la schema facultativă de pensii ocupaționale, înainte ca aceasta să semneze actul de aderare. 

(3) Anual, administratorul pune broșura informativă la dispoziție Comisiei, Consiliului de coordonare și oricărui participant la schema facultativă de pensii ocupaționale. 

Art. 82. − Broșura informativă conține următoarele informații cu privire la administrator și la fondul de pensii ocupaționale pe care îl administrează:

a) componența consiliului de administrație și a comitetului de direcție, dacă este cazul;

b) numele și adresa acționarilor care dețin mai mult de 5% din totalul acțiunilor și procentul deținut de aceștia din totalul acțiunilor;

c) denumirea și sediul depozitarului;

d) orice alte informații cerute de normele Comisiei. 

Art. 83. − (1) Administratorul transmite lunar Comisiei un raport privind investițiile fiecărui fond de pensii ocupaționale. 

(2) Comisia elaborează raportul-cadru care trebuie să conțină cel puțin:

a) structura portofoliului de investiții din perioada de raportare;

b) procentul activelor unui fond investit într-o singură societate comercială sau în fiecare clasă de active ale acesteia;

c) procentul activelor unui fond investit, în cazul activelor unui singur emitent. 

Art. 84. − (1) Administratorul informează anual, în scris, pe fiecare participant, la ultima adresă comunicată, despre activul personal, despre transferurile de disponibilități și datele la care s-au efectuat în perioada respectivă, precum și despre convertirea contribuțiilor și a transferurilor de disponibilități în unități de cont. 

(2) În cazul în care un participant la o schemă facultativă de pensii ocupaționale din România își schimbă locul de muncă, domiciliul sau reședința într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau stat aparținând Spațiului Economic European, administratorul îi va comunica, în scris, informații adecvate referitoare la drepturile sale de pensie ocupațională și opțiunile sale posibile în acest caz. 

(3) Administratorul informează anual Consiliul de coordonare despre valoarea și procentul investițiilor în diverse categorii de active corespunzătoare ultimei date de evaluare din ultima lună, incluzând referințe despre emitenții valorilor mobiliare care reprezintă cel puțin 1% din valoarea activelor financiare. 

Art. 85. − Administratorul transmite, anual sau ori de câte ori este necesar, Comisiei și Consiliului de coordonare:

a) situațiile activelor și pasivelor, ale veniturilor și cheltuielilor pentru fiecare fond de pensii ocupaționale administrat, precum și raportul unui auditor financiar avizat de Comisie;

b) situațiile activelor și pasivelor și contul de profit și pierdere privind activitatea proprie;

c) situația comisioanelor plătite pentru depozitar, administrator și alte situații privind cheltuielile solicitate de Comisie;

d) numărul de participanți la fiecare schemă facultativă de pensii ocupaționale;

e) alte informații solicitate de Comisie. 

CAPITOLUL XV

Depozitarul activelor

Art. 86. − (1) Administratorul încheie contracte de depozitare cu un singur depozitar pentru toate fondurile de pensii ocupaționale administrate. 

(2) Depozitarul poate încheia contracte de depozitare cu mai mulți administratori, cu condiția de a păstra separat activele, operațiunile și înregistrările fiecărui fond de pensii ocupaționale de ale sale însuși. 

Art. 87. − (1) Depozitarul nu poate deține acțiuni ale angajatorului sau ale oricărei entități afiliate angajatorului ori sindicatului, după caz, și nu poate avea nici o relație de capital cu aceste entități. 

(2) Depozitarul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) obiectul de activitate autorizat de Banca Națională a României să cuprindă activități de depozitare a activelor financiare ale fondurilor de pensii ocupaționale;

b) să dețină avizul Comisiei pentru desfășurarea activității de depozitare a fondurilor de pensii ocupaționale;

c) să nu se afle în procedură de supraveghere specială sau administrare specială;

d) să îndeplinească alte cerințe prevăzute în normele elaborate de Comisie, cu consultarea Băncii Naționale a României;

e) să nu aibă un contract de depozitare pentru active, altele decât cele aparținând fondului de pensii ocupaționale, cu un administrator căruia îi păstrează activele financiare;

f) să nu acorde credite sub orice formă administratorului fondului de pensii ocupaționale;

g) să nu accepte sume rambursabile de la administrator, altele decât cele aparținând fondului de pensii ocupaționale. 

(3) Angajații sau membrii organelor de conducere ale depozitarului nu pot fi membri ai consiliului de administrație sau angajați ai administratorului fondului de pensii ocupaționale ale cărui active financiare le păstrează. 

Art. 88. − În exercitarea atribuțiilor sale depozitarul este obligat:

a) să primească și să păstreze în siguranță toate activele fondului de pensii ocupaționale;

b) să păstreze înregistrările referitoare la valorile mobiliare în formă dematerializată care constituie active financiare ale fondului de pensii ocupaționale;

c) să actualizeze înregistrările în conturi;

d) să transmită administratorului informații privind activele depozitate ale fondurilor de pensii ocupaționale;

e) să respecte instrucțiunile administratorului;

f) să transmită Comisiei informațiile și raportările privind activele depozitate ale fondului de pensii ocupaționale, în condițiile și la termenele stabilite prin normele acesteia. 

Art. 89. − (1) Contractul-cadru de depozitare, elaborat de Comisie, încheiat între administrator și depozitar, cuprinde clauze privind:

a) obligațiile depozitarului și ale administratorului;

b) comisionul depozitarului și modul de calcul al costurilor și comisioanelor ce se suportă de administrator;

c) alte cerințe prevăzute în normele Comisiei. 

(2) Depozitarul este răspunzător pentru prejudiciile rezultate din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor sale. 

(3) Depozitarul nu este exonerat de răspundere și răspunderea sa nu poate fi limitată prin încredințarea obligațiilor sale unei alte entități, sub sancțiunea nulității. 

(4) Comisia verifică respectarea conformității contractului de depozitare cu clauzele stabilite prin contractul-cadru de depozitare. 

(5) Comisia emite norme privind modificarea contractului cadru de depozitare. 

Art. 90. − Comisia poate obliga administratorul să înlocuiască depozitarul dacă situația financiară a acestuia s-a deteriorat substanțial sau dacă oricare dintre condițiile prevăzute la art. 87 alin. (2) și art. 88 nu mai este îndeplinită. 

Art. 91. − În situația rezilierii contractului-cadru de depozitare, depozitarul transmite altui depozitar activele din depozitul său, precum și copiile evidențelor privind îndeplinirea obligațiilor sale, în condițiile legii, într-o perioadă stabilită de comun acord, aprobată de Comisie, cu asigurarea continuității îndeplinirii obligațiilor contractuale. 

Art. 92. − Activele financiare ale fondului de pensii ocupaționale nu pot face obiectul executării silite împotriva depozitarului și nici al unei tranzacții. 

CAPITOLUL XVI

Supravegherea activității

Art. 93. − (1) Comisia reglementează, coordonează și controlează activitatea entităților implicate în domeniul pensiilor ocupaționale. 

(2) În termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Comisia înființează un departament distinct în vederea desfășurării activității în conformitate cu prevederile prezentei legi. 

Art. 94. − (1) Pentru desfășurarea activității în conformitate cu prevederile prezentei legi, Comisia are următoarele atribuții principale:

a) acordarea sau retragerea autorizațiilor, după caz, pentru schemele facultative de pensii ocupaționale, fondurile de pensii ocupaționale și administratori;

b) acordarea sau retragerea avizelor pentru depozitari și auditori financiari;

c) asigurarea unei bune funcționări a schemelor facultative de pensii ocupaționale și a administratorilor;

d) supravegherea prudențială a activității fondurilor de pensii ocupaționale și a administratorilor;

e) verificarea evidențierii separate a activelor și pasivelor fiecărui fond de pensii ocupaționale de celelalte activități ale entităților implicate;

f) informarea și educarea populației cu privire la scopurile și principiile de funcționare a schemelor facultative de pensii ocupaționale, a fondurilor de pensii ocupaționale și a administratorilor;

g) colaborarea cu Banca Națională a României și cu Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, precum și cu alte organisme interne și internaționale, pentru a asigura cea mai eficientă supraveghere și reglementare;

h) emiterea de norme privind funcționarea schemelor facultative de pensii ocupaționale, a fondurilor de pensii ocupaționale, a fondurilor de rezervă, a Consiliului de coordonare, a administratorilor, a activității depozitarilor și a auditorilor financiari;

i) emiterea de norme privind investițiile și evidențierea contabilă distinctă pentru perioadele contributive și cele de plată a pensiilor ocupaționale;

j) stabilirea profitului minim anual real, luat în considerare la determinarea sumei la care are dreptul participantul la terminarea perioadelor contributive;

k) supravegherea și controlul activității administratorilor;

l) desfășurarea altor activități prevăzute în prezenta lege. 

(2) Comisia are calitatea procesuală activă și poate interveni în orice proces împotriva administratorilor, organisme sau persoane care se află într-o relație juridică cu aceștia, fie în mod direct, fie în mod indirect, atunci când o astfel de acțiune este necesară în scopul protejării participanților. 

(3) Comisia calculează și publică:

a) rata ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor de pensii ocupaționale pentru ultimele 24 de luni ca sumă a produselor dintre rata de rentabilitate a fiecărui fond și ponderea medie a fondului în piața fondurilor;

b) ponderea fiecărui fond de pensii ocupaționale în piața fondurilor ca medie aritmetică dintre ponderea fondului în ultima zi lucrătoare a lunii care precedă perioada de 24 de luni și ponderea fondului în ultima zi lucrătoare a ultimei luni din perioada de 24 de luni. 

(4) În cazul în care rata de rentabilitate a unui fond de pensii ocupaționale este mai mică decât rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor, pentru 3 ani consecutivi, Comisia poate retrage autorizația de funcționare administratorului fondului respectiv, aplicând procedura prevăzută la art.12. 

Art. 95. − (1) În exercitarea atribuțiilor de control al activităților administratorilor, Comisia are dreptul:

a) să obțină de la administratori, angajatori, sindicate și depozitari copii după toate documentele care privesc schema facultativă de pensii ocupaționale respectivă;

b) să obțină orice informație ori să chestioneze orice membru al Consiliului de administrație sau pe oricare dintre angajații unui administrator ori ai depozitarului în legătură cu activitățile acestora. 

(2) Persoanele autorizate de președintele Comisiei vor avea drept de acces în sediile:

a) unui administrator sau ale oricărei alte entități implicate, cu scopul de a verifica dacă activitățile sale sunt în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale normelor Comisiei, cu regulile schemei facultative de pensii ocupaționale respective și cu prevederile contractului de administrare;

b) unui angajator sau sindicat, cu scopul de a verifica dacă activitățile lor legate de schemele facultative de pensii ocupaționale propuse sunt în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu normele Comisiei;

c) depozitarului, cu scopul de a verifica dacă activitățile acestora în legătură cu schemele facultative de pensii ocupaționale sunt în conformitate cu prezenta lege și cu orice contract încheiat cu administratorul fondului de pensii ocupaționale. 

(3) Scopul inspecției va fi indicat în autorizația emisă de președintele Comisiei. 

(4) Persoana autorizată care efectuează inspecția are dreptul:

a) să solicite și să verifice orice registre, documente, fișiere informatice sau alte evidențe privind schemele facultative de pensii ocupaționale;

b) să solicite eliberarea de copii după astfel de documente sau evidențe;

c) să solicite orice informații privind fondurile de pensii ocupaționale, de la membrii organelor statutare de conducere și de la angajații entităților la care se efectuează inspecția. 

(5) Entitatea inspectată este obligată să se asigure că persoanei autorizate, care efectuează inspecția, i se permite accesul la toate registrele, documentele și alte evidențe care privesc activitățile sale legate de obiectul inspecției. 

(6) Persoana care efectuează inspecția redactează un raport pe care îl prezintă președintelui Comisiei, iar acesta înștiințează entitatea la care s-a efectuat inspecția despre neregulile constatate și îi acordă un termen pentru corectarea acestora. 

Art. 96. − (1) Comisia ține Registrul fondurilor de pensii ocupaționale și al administratorilor, denumit în continuare Registru. 

(2) Registrul cuprinde:

a) denumirea și natura fondului de pensii ocupaționale;

b) denumirea, sediul, numărul de ordine în registrul comerțului și codul unic de înregistrare ale administratorului;

c) lista membrilor Consiliului de administrație al administratorului;

d) denumirea, sediul, numărul de ordine în registrul comerțului și codul unic de înregistrare ale depozitarului;

e) codul autorizației fondului de pensii ocupaționale, codul autorizației administratorului și codul avizului depozitarului;

f) alte informații prevăzute în normele Comisiei. 

(3) Comisia emite norme privind actualizarea informațiilor din Registru. 

Art. 97. − (1) Comisia publică, în termen de 6 luni de la sfârșitul fiecărui an calendaristic, un raport privind piața pensiilor ocupaționale din România. 

(2) Raportul conține date despre piața pensiilor ocupaționale, o prezentare a modului de aplicare a legislației pensiilor ocupaționale, o prezentare a activităților Comisiei, alte aspecte privind schemele facultative de pensii ocupaționale, administratorii și depozitarii, precum și rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor și ponderea medie a fiecărui fond. 

Art. 98. − (1) Președintele, membrii Consiliului Comisiei și angajații Comisiei sunt obligați să păstreze stricta confidențialitate a oricărei informații obținute în cursul sau ca urmare a exercitării funcției ori prerogativelor lor pe perioada exercitării mandatului, respectiv contractului de muncă, precum și pe o perioadă de 2 ani de la data încetării mandatului sau contractului de muncă la Comisie. 

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) situațiile în care informația este divulgată în exercițiul unei funcții sau prerogative legate de activitatea Comisiei ori în alte cazuri prevăzute de lege. 

Art. 99. − Președintele Comisiei, membrii Consiliului Comisiei și personalul de specialitate al Comisiei, în timpul activității, sunt obligați:

a) să nu accepte nici un fel de plată, post sau funcție, să nu presteze servicii și să nu dețină acțiuni la un administrator, un sindicat, un depozitar, după caz, precum și la persoanele afiliate acestora;

b) să nu exercite altă profesie ori să nu ocupe o funcție publică, privată sau de demnitate publică, cu excepția activității didactice în învățământul superior;

c) să nu adere la un fond de pensii ocupaționale. 

Art. 100. − (1) Veniturile bugetului Comisiei se completează cu:

a) taxe pentru cereri de autorizare a schemei facultative de pensii ocupaționale, în cuantum de 10.000.000 lei;

b) taxe pentru cereri de autorizare a fondului de pensii ocupaționale, în cuantum de 10.000.000 lei;

c) taxe pentru cereri de autorizare a administratorului, în cuantum de 200.000.000 lei;

d) taxe pentru cereri de avizare a depozitarului, în cuantum de 50.000.000 lei;

e) taxe lunare plătite de administratori din fonduri proprii, în cuantum de 0,7% din contribuțiile brute încasate. 

(2) În cazul respingerii cererii de avizare sau de autorizare, taxa percepută nu se restituie. 

(3) Taxele prevăzute la alin. (1) sunt suportate de solicitant, iar modalitatea de plată a acestora este stabilită prin normele Comisiei. 

(4) Prin proiectul anual al bugetului propriu, Comisia poate modifica nivelul taxelor prevăzut la alin. (1) lit. a)−d), în funcție de indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică. 

(5) Pentru nevirarea la termen a taxei prevăzute la alin. (1) lit. e), Comisia va calcula majorări de întârziere, în conformitate cu reglementările în vigoare referitoare la sumele nevirate la termen la bugetul de stat. 

Art. 101. − Până la termenul de intrare în vigoare a legii, pentru cheltuielile de întreținere, dotare și funcționare a departamentului prevăzut la art. 93 alin. (2), Comisia va apela, cu titlu de împrumut rambursabil, la disponibilul din Fondul de protejare a asiguraților, constituit în baza art. 60 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare. Împrumutul se va rambursa de către autoritatea de reglementare și supraveghere a fondurilor de pensii în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit art. 115, împreună cu dobândă egală cu cea practicată de trezoreria statului. 

Art. 102. − (1) În primii 5 ani de la înființare, Comisia colaborează cu un consultant cu experiență internațională în supravegherea și administrarea fondurilor de pensii ocupaționale. 

(2) Comisia stabilește condițiile și criteriile de selectare a consultantului. 

Art. 103. − (1) Un participant sau un fost participant la o schemă facultativă de pensii ocupaționale poate depune la Comisie plângere împotriva administratorului dacă consideră că activitatea acestuia nu se conformează prevederilor legale în vigoare cu privire la schemele facultative de pensii ocupaționale. 

(2) Plângerile formulate conform prevederilor alin. (1) se adresează președintelui Comisiei. 

(3) În termen de 30 de zile de la primirea sesizării, președintele Comisiei este obligat să răspundă petentului. 

(4) Răspunsul președintelui Comisiei la plângerea formulată poate fi contestat la instanța judecătorească competentă, conform prevederilor legislației în vigoare referitoare la contenciosul administrativ. 

CAPITOLUL XVII

Fondul de garantare a pensiilor ocupaționale

Art. 104. − (1) Drepturile cuvenite participanților sunt garantate. 

(2) În caz de neplată a drepturilor datorate participanților de către entitățile implicate, plățile vor fi efectuate din Fondul de garantare a pensiilor ocupaționale, până la reluarea plăților de către entitățile implicate. 

Art. 105. − (1) Scopul Fondului de garantare a plăților ocupaționale este acela de a proteja drepturile participanților câștigate în cadrul schemelor facultative de pensii ocupaționale. 

(2) Fondul de garantare a plăților ocupaționale se constituie din cotizațiile administratorilor. 

(3) Sumele din Fondul de garantare a plăților ocupaționale se pot investi în depozite bancare și titluri de stat. 

(4) În termen de până la un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va elabora proiectul legii speciale privind organizarea, funcționarea și administrarea Fondului de garantare a pensiilor ocupaționale. 

CAPITOLUL XVIII

Răspunderea juridică

Art. 106. − (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz. 

(2) Administratorul sau angajatorul, după caz, răspunde față de participanți de prejudiciile rezultate din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor ce le revin, cu excepția cazului fortuit sau forței majore. 

(3) Comisia retrage autorizația administratorului sau avizul depozitarului, după caz, dacă constată:

a) administrarea sau modificarea neautorizată a schemelor facultative de pensii ocupaționale;

b) administrarea unui fond de pensii ocupaționale neautorizat;

c) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor depozitarului;

d) depășirea plafoanelor prevăzute la art. 45;

e) investirea în categoriile de active prevăzute la art. 47;

f) nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (4);

g) nerespectarea prevederilor art. 78. 

Art. 107. − (1) Constituie contravenții următoarele fapte:

a) condiționarea încadrării în muncă sau dobândirea calității de membru de sindicat de participarea ori continuarea participării la o schemă facultativă de pensii ocupaționale, prevăzută la art. 3 alin. (3);

b) nerespectarea obligației administratorului, prevăzută la art. 5 alin. (3);

c) nerespectarea obligației administratorului de informare a participanților, prevăzută la art. 8 alin. (4);

d) nerespectarea unuia dintre termenele prevăzute la art. 17 alin. (1), art. 19 alin. (6), art. 48 alin. (2), art. 81 alin. (1), art. 83 alin. (1), art. 84 alin. (1) și art. 85;

e) nerespectarea obligației administratorului de a furniza informații Consiliului de coordonare, prevăzută la art. 33 alin. (3);

f) nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art. 51 alin. (3);

g) nerespectarea prevederilor art. 68 privind metoda de calcul și de percepere a comisioanelor;

h) nerespectarea prevederilor art. 99 lit. c) privind incompatibilitatea președintelui, a membrilor Consiliului Comisiei și a angajaților Comisiei de a fi participanți la un fond de pensii ocupaționale. 

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:

a) cea prevăzută la lit. e), cu amendă de la 5.000.000 lei la 20.000.000 lei;

b) cele prevăzute la lit. b), d), g) și h), cu amendă de la 30.000.000 lei la 70.000.000 lei;

c) cele prevăzute la lit. a) și f), cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei;

d) cea prevăzută la lit. c), cu amendă de 1.000.000 lei pentru fiecare act de aderare încheiat. 

(3) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (2), constatatorul făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal. 

(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul împuternicit de Comisie. 

(5) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. 

Art. 108. − Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri și nevirarea contribuțiilor reținute de la participanți constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. 

Art. 109. − Nerespectarea prevederilor art. 79 alin. (1) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi. 

Art. 110. − (1) Litigiile în legătură cu aplicarea prezentei legi și a normelor emise în aplicarea acesteia se soluționează de instanțele judecătorești competente, potrivit legii. 

(2) Cererile participanților îndreptate împotriva administratorului sau angajatorului se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul și sunt scutite de taxa de timbru. 

Art. 111. − Decizia de respingere a cererilor de autorizare sau de avizare poate fi atacată la instanța judecătorească competentă, în condițiile contenciosului administrativ. 

CAPITOLUL XIX

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 112. − Comisia emite norme în aplicarea prezentei legi. 

Art. 113. − Prevederile prezentei legi se completează cu:

a) legislația privind societățile comerciale;

b) legislația privind societatea civilă particulară fără personalitate juridică;

c) legislația privind raporturile de muncă;

d) legislația privind asigurările;

e) legislația privind activitatea bancară;

f) legislația privind tranzacționarea valorilor mobiliare;

g) legislația privind contenciosul administrativ. 

Art. 114. − De la data aderării României la Uniunea Europeană, poate fi depozitar în sensul prezentei legi și o bancă cu sediul social pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene sau stat aparținând Spațiului Economic European. 

Art. 115. − Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005, cu excepția art. 93 alin. (2). 

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. 

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

 

București, 9 iunie 2004. 

Nr. 249.