Legea nr. 248/2005

M. Of. nr. 682 din 29 iulie 2005

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR                       SENATUL

 

L E G E

privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. − Prezenta lege stabileşte condiţiile în care cetăţenii români îşi pot exercita dreptul la liberă circulaţie în străinătate, precum şi limitele exercitării acestui drept.

Art. 2. − (1) Cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra şi de a reveni oricând în ţară. Nici o autoritate română nu îi poate interzice, în nici o situaţie, unui cetăţean român să se reîntoarcă pe teritoriul României.

(2) Cetăţenii români minori pot călători în străinătate numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi. În sensul prezentei legi, prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor.

Art. 3. − (1) Limitarea exercitării dreptului cetăţenilor români la liberă circulaţie în străinătate se poate face numai temporar, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în prezenta lege, şi constă în suspendarea sau, după caz, restrângerea exercitării acestui drept.

(2) Suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate reprezintă interdicţia temporară de părăsire a teritoriului României, instituită de drept sau, după caz, de către autorităţile competente, în condiţiile prezentei legi. Această măsură are caracter individual, cu excepţia situaţiilor în care este instituită prin lege specială, în cazul apariţiei unor situaţii de natură să o justifice în raport cu necesitatea asigurării apărării ţării sau a securităţii naţionale.

(3) Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate reprezintă interdicţia temporară de a călători în anumite state, dispusă de autorităţile competente române, în condiţiile prezentei legi.

(4) Autorităţile competente au obligaţia să informeze în scris, în condiţiile prezentei legi, persoana împotriva căreia s-a instituit o măsură de limitare a exercitării dreptului de liberă circulaţie, asupra motivelor care au determinat această măsură, precum şi asupra perioadei pentru care s-a limitat exerciţiul acestui drept.

Art. 4. − (1) Pe perioada şederii în străinătate orice cetăţean român are dreptul la asistenţă şi protecţie din partea misiunilor diplomatice, precum şi a oficiilor consulare ale României.

(2) Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate au obligaţia să acorde sprijin şi asistenţă, în condiţiile legii, cu sprijinul instituţiilor competente din ţară, cetăţenilor români aflaţi în dificultate sau care solicită ajutorul în vederea întoarcerii în ţară, precum şi de a întreprinde toate demersurile necesare pentru informarea cetăţenilor români asupra apariţiei unor situaţii de natură să le pună în pericol siguranţa ori sănătatea.

(3) Pe baza informaţiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, organele poliţiei de frontieră sunt obligate să îi informeze pe cetăţenii români care urmează să călătorească în străinătate asupra apariţiei, pe teritoriile statelor de tranzit şi de destinaţie, a unor situaţii de natură să le pună în pericol siguranţa ori sănătatea.

Art. 5. − Pe perioada şederii lor în străinătate, cetăţenii români au următoarele obligaţii:

a) să respecte legislaţia României şi să nu desfăşoare activităţi de natură să compromită imaginea României ori care să contravină obligaţiilor asumate de România prin documente internaţionale;

b) să respecte legislaţia statului în care se află, precum şi scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia sau prin documentele internaţionale încheiate cu România;

c) să depună toate diligenţele în vederea acordării de ajutor cetăţenilor români aflaţi în dificultate pe teritoriul statului pe care se află, informând cu privire la astfel de situaţii misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din statul respectiv;

d) în cazul stabilirii reşedinţei sau a domiciliului în străinătate, să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României;

e) să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României cu privire la orice schimbare intervenită în starea lor civilă.

CAPITOLUL II

Documente de călătorie în străinătate

SECŢIUNEA 1

Tipuri de documente de călătorie

Art. 6. − (1) Tipurile de documente de călătorie pe baza cărora cetăţenii români pot călători în străinătate, eliberate în condiţiile prezentei legi, sunt următoarele:

a) paşaport diplomatic;

b) paşaport de serviciu;

c) paşaport simplu;

d) titlu de călătorie.

(2) Documentele de călătorie prevăzute la alin. (1) sunt proprietatea statului român şi fac dovada, în faţa autorităţilor române şi străine, a identităţii, cetăţeniei, calităţii, precum şi a dreptului titularului de a călători în străinătate.

(3) Cetăţenii români pot călători în străinătate şi în baza altor documente stabilite prin acordurile internaţionale la care România sau, după caz, Guvernul României este parte.

(4) Procedura depunerii şi soluţionării cererilor pentru eliberarea documentelor de călătorie în străinătate, actele care trebuie prezentate de solicitanţi la depunerea cererilor, precum şi termenele în care se soluţionează acestea se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 7. − Forma şi conţinutul documentelor de călătorie prevăzute la art. 6 alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Afacerilor Externe.

SECŢIUNEA a 2-a

Paşaportul diplomatic

Art. 8. − (1) Paşaportul diplomatic este documentul de călătorie care se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe, în condiţiile prezentei legi, următoarelor categorii de persoane, în scopul facilitării reprezentării de către acestea a intereselor statului român în străinătate:

a) preşedintele României;

b) preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor;

c) membrii Senatului şi membrii Camerei Deputaţilor;

d) primul-ministru, membrii Guvernului şi persoanele asimilate miniştrilor;

e) preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale;

f) avocatul poporului şi adjuncţii acestuia;

g) preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

h) membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

i) preşedintele şi vicepreşedinţii Curţii de Conturi;

j) procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul general financiar al Curţii de Conturi şi adjuncţii acestora;

k) preşedintele şi preşedinţii de secţie ai Consiliului Legislativ;

l) guvernatorul şi viceguvernatorii Băncii Naţionale a României;

m) preşedintele şi vicepreşedinţii Academiei Române;

n) patriarhul, cardinalul, mitropoliţii şi şefii cultelor din România, recunoscute de stat;

o) secretarii de stat şi persoanele asimilate acestora;

p) funcţionarii cu grad diplomatic şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în Ministerul Afacerilor Externe, prin detaşare de la alte instituţii, pe funcţii corespunzătoare funcţionarilor cu grad diplomatic;

q) funcţionarii cu grad consular şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în Ministetrul Afacerilor Externe, prin detaşare de la alte instituţii, pe funcţii corespunzătoare funcţionarilor cu grad consular;

r) ataşaţii militari şi ataşaţii de afaceri interne, adjuncţii acestora, precum şi funcţionarii superiori din organizaţiile internaţionale şi interguvernamentale;

s) curierii diplomatici;

t) soţul, soţia şi copiii minori ai persoanelor prevăzute la lit. a)−r);

u) persoanele trimise în misiune oficială în străinătate, pentru susţinerea unor interese naţionale, pe bază de mandat şi pe durata acestuia, cu aprobarea ministrului afacerilor externe;

v) foştii şefi ai statului român, foştii preşedinţi ai Senatului şi Camerei Deputaţilor şi foştii prim-miniştri.

(2) Paşapoartele diplomatice se eliberează persoanelor prevăzute la alin. (1), după cum urmează:

a) la începutul mandatului cu care au fost învestiţi, în cazul celor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), e), g), i), j), l) şi m);

b) înaintea primei deplasări care necesită utilizarea paşaportului diplomatic, în cazul celorlalte persoane prevăzute la alin. (1).

Art. 9. − (1) Paşapoartele diplomatice se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe, prin structura sa specializată, la solicitarea instituţiilor sau a autorităţilor publice interesate, care vor preciza scopul şi calitatea în care titularii urmează să se deplaseze în străinătate pe baza acestor documente de călătorie.

(2) În cazul în care structura specializată din cadrul Ministerului Afacerilor Externe constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 8, poate refuza eliberarea paşaportului diplomatic, informând în acest sens instituţia solicitantă.

Art. 10. − (1) Paşapoartele diplomatice se eliberează, de regulă, cu o valabilitate de 5 ani, care poate fi prelungită o singură dată, fără a se putea depăşi 10 ani de la data emiterii.

(2) În cazul persoanelor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. c), o)−r) şi u), paşapoartele diplomatice se pot elibera şi pentru o perioadă solicitată de instituţiile din care acestea fac parte, fără a se putea depăşi perioada maximă prevăzută la alin. (1).

Art. 11. − (1) Titularii paşapoartelor diplomatice sunt obligaţi să le predea instituţiei din care fac parte, după cum urmează:

a) persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. e), g), i),

j), l) şi m), la încheierea mandatului cu care au fost învestite;

b) persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f), h), k) şi

n), în termen de 5 zile de la întoarcerea din deplasarea în străinătate care a determinat necesitatea folosirii paşaportului diplomatic.

(2) Persoanele prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. u) sunt obligate să predea paşaportul diplomatic la Ministerul Afacerilor Externe, în termen de 5 zile de la întoarcerea din deplasarea în străinătate care a determinat necesitatea folosirii paşaportului diplomatic.

(3) La încetarea calităţii prevăzute la art. 8 alin. (1), instituţia din cadrul căreia face parte titularul are obligaţia să predea documentul Ministerului Afacerilor Externe, în vederea anulării.

SECŢIUNEA a 3-a

Paşaportul de serviciu

Art. 12. − Paşaportul de serviciu este documentul de călătorie care se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe, în condiţiile prezentei legi, următoarelor categorii de persoane:

a) magistraţilor, când călătoresc în misiuni oficiale;

b) prefecţilor şi subprefecţilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, primarilor municipiilor, oraşelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, când călătoresc în misiuni oficiale;

c) funcţionarilor din aparatul central al administraţiei publice şi ai Parlamentului, când călătoresc în misiuni oficiale;

d) personalului tehnico-administrativ şi de serviciu al misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare, al reprezentanţelor permanente pe lângă organizaţiile internaţionale, lectorilor trimişi în misiune de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, precum şi soţului, soţiei şi copiilor minori ai acestora;

e) preşedinţilor şi vicepreşedinţilor organizaţiilor şi asociaţiilor profesionale la nivel naţional, legal constituite, când călătoresc în misiuni oficiale;

f) preşedinţilor organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, legal constituite, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale, când se deplasează în străinătate în interes de serviciu;

g) altor persoane, cu aprobarea ministrului afacerilor externe, când călătoresc în străinătate în misiuni oficiale.

Art. 13. − (1) Paşapoartele de serviciu se eliberează de Ministerul Afacerilor Externe, prin structura sa specializată, la solicitarea instituţiilor, autorităţilor publice sau organizaţiilor interesate, care vor preciza scopul şi calitatea în care titularii urmează să se deplaseze în străinătate în baza acestor documente de călătorie.

(2) Paşapoartele de serviciu se eliberează cu o valabilitate de 5 ani, care poate fi prelungită o singură dată, fără a se putea depăşi 10 ani de la data emiterii.

Art. 14. − (1) Paşapoartele de serviciu pot fi folosite de titularii acestora numai atunci când se deplasează în străinătate în calitate oficială, în interesul autorităţii sau instituţiei publice din care face parte.

(2) În termen de 5 zile de la întoarcerea în ţară, titularul are obligaţia de a preda paşaportul de serviciu, spre păstrare, la autoritatea sau instituţia publică din care face parte. Pe cale de excepţie, şeful autorităţii sau instituţiei publice poate dispune ca paşaportul de serviciu să rămână în posesia titularului atunci când acesta, prin natura activităţii desfăşurate, se deplasează frecvent în străinătate, cu condiţia ca perioada de şedere pe teritoriul României, între două deplasări, să nu depăşească 30 de zile.

(3) La încetarea calităţii prevăzute la art. 12, autoritatea sau instituţia din cadrul căreia face parte titularul are obligaţia să predea paşaportul de serviciu Ministerului Afacerilor Externe, în vederea anulării.

SECŢIUNEA a 4-a

Paşaportul simplu

Art. 15. − (1) Paşaportul simplu se eliberează, la cerere, cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege şi nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate.

(2) Cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple se depun personal de către solicitanţi, în ţară, la serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor ori la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, în a căror rază de competenţă au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, iar în străinătate, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

(3) Persoanele care, din motive obiective, nu se pot prezenta personal la serviciile publice comunitare pot depune cererile prin mandatar, cu procură specială, autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României.

(4) Eliberarea paşapoartelor simple este supusă taxelor consulare prevăzute de lege.

(5) În situaţia în care titularul constată faptul că datele de identitate înscrise în paşaport sunt incomplete sau inexacte, trebuie să sesizeze autoritatea emitentă, care este obligată să îi elibereze un nou document. În acest caz, eliberarea noului paşaport nu este supusă taxelor prevăzute la alin. (4).

Art. 16. − (1) Cetăţenii români nu pot deţine în acelaşi timp decât câte un singur paşaport simplu valabil, cu excepţia cazurilor care justifică deţinerea simultană a două sau mai multe paşapoarte, stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.

(2) Cetăţenii români care sunt titulari ai mai multor paşapoarte valabile, în condiţiile prezentei legi, au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la încetarea cazurilor prevăzute la alin. (1), să predea autorităţilor competente paşapoartele deţinute suplimentar.

(3) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor prevăzut la alin. (1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 17. − (1) Minorilor cetăţeni români, care nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, li se eliberează paşapoarte simple în următoarele condiţii:

a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal;

b) în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, la cererea acestuia, numai cu acordul ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, a reprezentantului legal.

(2) Minorii cetăţeni români, care nu au împlinit vârsta de 14 ani, pot fi incluşi în paşapoartele ambilor părinţi sau, după caz, în paşaportul unuia dintre părinţi, în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a). În cazul în care minorul este titular al unui paşaport simplu, acesta poate fi anulat la solicitarea părintelui, concomitent cu efectuarea menţiunii privind includerea în paşaportul acestuia.

(3) În situaţia în care se solicită, în conformitate cu alin. (1) şi (2), eliberarea unui paşaport pentru un minor sau, după caz, includerea minorului în paşaportul unui părinte şi nu există, dacă legea o cere, acordul celuilalt părinte, autorităţile responsabile cu emiterea paşapoartelor simple procedează după cum urmează:

a) dacă solicitantul argumentează necesitatea eliberării sau includerii prin faptul că minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa sau sănătatea îi este pusă în pericol, prezentând documente doveditoare în acest sens, emise ori avizate de autorităţile medicale române, vor elibera paşaportul sau, după caz, vor include minorul în paşaportul părintelui solicitant;

b) dacă solicitantul argumentează necesitatea eliberării sau includerii prin faptul că minorul urmează să se deplaseze în străinătate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale, prezentând documente doveditoare în acest sens, vor elibera paşaportul sau, după caz, vor include minorul în paşaportul părintelui solicitant numai cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, emis în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(4) În cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani şi care se află în situaţia prevăzută la alin. (3) lit. a), dar care nu prezintă acordul nici unuia dintre părinţi, autorităţile competente vor emite paşaportul numai cu avizul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, emis în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(5) Dacă paşaportul a fost emis de autorităţile competente în condiţiile prevăzute la alin. (3) şi (4), acestea au obligaţia de a-i informa părinţii, concomitent sau de îndată ce este posibil.

(6) Emiterea paşaportului pentru minor sau, după caz, includerea acestuia în paşaportul unuia dintre părinţi, în situaţia în care există neînţelegeri între aceştia cu privire la exprimarea acordului, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (3) şi (4), se efectuează numai după soluţionarea neînţelegerilor de către instanţa de judecată, în condiţiile legii.

Art. 18. − (1) Valabilitatea paşapoartelor simple este stabilită după cum urmează:

a) 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 14 ani;

b) 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 de ani;

c) 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani.

(2) Pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, paşapoartele se pot elibera cu o valabilitate solicitată de părinţi sau, după caz, de reprezentanţii legali, fără a se putea depăşi valabilitatea maximă prevăzută la alin. (1) lit. a).

(3) Pentru minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, paşapoartele se pot elibera, la cererea părinţilor, cu o valabilitate mai mică decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b), cu condiţia să nu depăşească data la care titularul împlineşte vârsta de 18 ani.

(4) Valabilitatea paşapoartelor simple încetează de drept la data la care se constată de către autorităţile competente faptul că sunt deteriorate ori distruse sau, după caz, existenţa în conţinutul acestora a unor ştersături ori modificări operate fără drept.

Art. 19. − (1) Valabilitatea menţiunii privind înscrierea minorilor în paşaportul părintelui este de 3 ani, dar nu mai mare decât valabilitatea paşaportului, precum şi decât perioada rămasă până la împlinirea vârstei de 14 ani de către aceştia.

(2) În situaţiile prevăzute la art. 18 alin. (4), valabilitatea menţiunii privind înscrierea minorilor în paşaportul părintelui încetează de drept odată cu cea a paşaportului.

Art. 20. − (1) Paşapoartele simple se păstrează de către titulari, care au obligaţia de a nu le înstrăina, cu excepţia situaţiilor în care documentele se reţin de autorităţile competente sau se depun la misiunile diplomatice ori oficiile consulare străine, în vederea aplicării vizei.

(2) Paşapoartele simple ale minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani se păstrează de către părinţii acestora, reprezentanţii legali sau, după caz, de către însoţitori, atunci când minorii se deplasează în străinătate împreună cu alte persoane, în condiţiile prezentei legi.

(3) Paşapoartele simple pot fi reţinute numai de către organele de poliţie, autorităţile judiciare, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate, serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, precum şi cele pentru evidenţa persoanelor, doar în cazul în care situaţia o impune, pentru exercitarea atribuţiilor specifice prevăzute de lege. În aceste situaţii autorităţile care reţin paşapoartele au obligaţia să elibereze titularului o dovadă care să ateste faptul că paşaportul a fost reţinut, precum şi motivele care au stat la baza acestei măsuri.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia de a păstra paşapoartele în condiţii care să nu implice riscul deteriorării, distrugerii sau pierderii acestora.

Art. 21. − (1) Dacă în urma depunerii cererii pentru eliberarea paşaportului sau, după caz, pentru includerea minorilor în paşaportul părintelui se constată faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens, solicitantului i se respinge cererea.

(2) Decizia de respingere a cererii, precum şi motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului în scris, în termenul stabilit pentru soluţionarea cererii.

(3) Decizia de respingere a cererii este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

SECŢIUNEA a 5-a

Titlul de călătorie

Art. 22. − Titlul de călătorie este documentul care se eliberează de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României cetăţenilor români aflaţi în străinătate, care nu mai posedă document de călătorie valabil, pentru ca titularul să îşi poată continua călătoria, reglementa şederea ori pentru a se întoarce în ţară.

Art. 23. − Titlul de călătorie se eliberează cu valabilitatea de cel mult un an. Valabilitatea titlului de călătorie încetează de drept la data intrării titularului în România.

Art. 24. − Prevederile art. 20 referitoare la obligaţia neînstrăinării şi condiţiile păstrării paşapoartelor simple se aplică în mod corespunzător şi în cazul titlurilor de călătorie.

SECŢIUNEA a 6-a

Pierderea, distrugerea şi furtul documentelor de călătorie

Art. 25. − (1) Pierderea documentelor de călătorie se declară de către titular la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la autoritatea care l-a eliberat, iar în străinătate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

(2) Distrugerea documentului de călătorie se declară, în cazul paşaportului simplu, de către titular la autoritatea competentă, cu ocazia solicitării eliberării unui nou paşaport.

(3) Furtul documentului de călătorie se declară de către titular la cea mai apropiată unitate de poliţie din ţară sau, după caz, de pe teritoriul statului în care s-a produs evenimentul, solicitând eliberarea unei adeverinţe care să ateste declararea evenimentului respectiv.

(4) În cazul pierderii, distrugerii sau furtului paşapoartelor diplomatice şi de serviciu, titularul are întotdeauna obligaţia de a informa de îndată Ministerul Afacerilor Externe sau, după caz, instituţia din care face parte.

(5) Organele de poliţie române sesizate în legătură cu pierderea sau furtul documentului de călătorie sunt obligate să elibereze titularului o adeverinţă care să ateste declararea evenimentului respectiv.

Art. 26. − (1) Documentele de călătorie găsite, precum şi cele care au aparţinut persoanelor decedate se predau autorităţii emitente sau celei mai apropiate unităţi de poliţie, care are obligaţia de a le transmite autorităţii emitente.

(2) Documentele de călătorie declarate pierdute sau furate, recuperate de autorităţile emitente, pot fi restituite titularilor, dacă mai sunt valabile şi dacă nu li s-au eliberat noi documente în locul acestora, în condiţiile prezentei legi.

Art. 27. − (1) Autorităţile competente pot elibera, la cerere, noi documente de călătorie în locul celor declarate distruse, pierdute sau furate şi care nu au fost recuperate, numai dacă evenimentul a fost declarat de titular în condiţiile prevăzute la art. 25.

(2) În cazul în care titularul unui document de călătorie, eliberat în condiţiile prevăzute la alin. (1), găseşte documentul declarat pierdut sau furat, are obligaţia de a nu-l folosi şi de a-l depune de îndată la autoritatea emitentă ori, după caz, la instituţia din care face parte.

(3) Documentul declarat pierdut sau furat, găsit de titular după ce a declarat evenimentul în condiţiile prevăzute la art. 25, dar înainte de a i se elibera un nou document, poate fi folosit în continuare, în condiţiile prezentei legi, numai după ce informează autoritatea emitentă cu privire la găsirea acestuia.

CAPITOLUL III

Exercitarea dreptului la liberă circulaţie în străinătate

SECŢIUNEA 1

Condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate de către cetăţenii români

Art. 28. − (1) Organele poliţiei de frontieră permit cetăţenilor români care au împlinit vârsta de 18 ani şi minorilor căsătoriţi în condiţiile legii, care sunt titulari de documente de călătorie valabile, să iasă de pe teritoriul României, dacă nu se află în una dintre situaţiile de limitare a exercitării deptului la liberă circulaţie în străinătate.

(2) Cetăţenilor români împotriva cărora s-a dispus măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate li se poate permite ieşirea din România numai dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

a) declară că nu călătoresc în statul/statele cu privire la care s-a instituit această măsură;

b) din documentele de transport nu rezultă faptul că urmează să călătorească în statul/statele cu privire la care s-a instituit această măsură;

c) punctul de trecere a frontierei în care se prezintă nu este unul situat la frontiera comună cu statul cu privire la care s-a instituit această măsură.

(3) În cazul în care se permite ieşirea din România în condiţiile prevăzute la alin. (2), cetăţeanului român i se pune în vedere de către organele poliţiei de frontieră faptul că, pe perioada deplasării în străinătate, nu are dreptul să călătorească în statul/statele cu privire la care s-a instituit măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, pe perioada pentru care s-a dispus această restrângere.

(4) Prevederile alin. (2) referitoare la situaţiile în care se permite ieşirea din România a cetăţeanului român împotriva căruia s-a dispus măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate nu se aplică persoanelor care se legitimează în punctul de trecere a frontierei cu paşaport diplomatic sau de serviciu, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 40 lit. a)−c).

(5) Titularul paşaportului simplu împotriva căruia s-a dispus măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate poate călători în statul/statele cu privire la care s-a instituit această măsură numai în situaţii excepţionale, determinate de motive obiective care necesită prezenţa acestuia în statul respectiv, stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 29. − (1) La întoarcerea pe teritoriul României, cetăţenii români au obligaţia să prezinte organelor poliţiei de frontieră documentele de călătorie în străinătate valabile, emise de autorităţile competente române din ţară sau din străinătate.

(2) Organele poliţiei de frontieră pot permite intrarea pe teritoriul României a cetăţeanului român care se legitimează cu un document de călătorie emis de autorităţile competente române, a cărui valabilitate a încetat, numai după efectuarea verificărilor corespunzătoare în evidenţele specifice, cu privire la identitatea şi cetăţenia titularului. În acest caz durata verificărilor efectuate nu poate depăşi 24 de ore din momentul prezentării solicitantului în punctul de trecere a frontierei.

(3) În cazul în care persoana care se prezintă în punctul de trecere a frontierei pentru a intra pe teritoriul României declară că este cetăţean român, dar nu posedă documente eliberate de autorităţile române, valabile sau expirate, care să ateste identitatea acesteia, organele poliţiei de frontieră efectuează în cel mai scurt timp posibil verificările necesare pentru stabilirea identităţii şi cetăţeniei persoanei respective.

(4) În situaţia în care persoana prevăzută la alin. (3) este titulară a unui document de călătorie eliberat de un alt stat şi îndeplineşte condiţiile de intrare pe teritoriul României, potrivit legii, organele poliţiei de frontieră permit intrarea acesteia în ţară, în calitate de străin, şi o îndrumă totodată să se adreseze Direcţiei Generale de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru clarificarea situaţiei privind cetăţenia română.

(5) Organele poliţiei de frontieră sunt obligate să permită intrarea pe teritoriul României persoanelor prevăzute la alin. (2) şi (3), de îndată ce stabilesc identitatea acestora, precum şi faptul că sunt cetăţeni români.

(6) În cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3), în funcţie de intervalul de timp necesar pentru efectuarea verificărilor corespunzătoare de către organele poliţiei de frontieră, persoana poate fi cazată, cu acordul acesteia, într-un spaţiu special amenajat în incinta punctului de trecere a frontierei, pus la dispoziţie de administratorul acestuia.

Art. 30. − (1) Organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din ţară a cetăţenilor români minori numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:

a) minorului care este înscris în documentele de călătorie ale ambilor părinţi sau, după caz, este titular al unui document de călătorie individual şi călătoreşte în străinătate însoţit de aceştia i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceştia;

b) minorului care este înscris în paşaportul unui părinte şi călătoreşte în străinătate împreună cu acesta sau, după caz, este titular al unui paşaport individual şi călătoreşte împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte, din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinaţie, precum şi cu privire la perioada acesteia sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte;

c) minorului care este înscris în paşaportul unui părinte şi călătoreşte în străinătate împreună cu acesta sau, după caz, este titular al unui paşaport individual şi călătoreşte împreună cu unul dintre părinţi i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu acesta, fără a mai fi necesară declaraţia celuilalt părinte, numai dacă părintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă;

d) minorului care este titular al unui paşaport individual şi călătoreşte însoţit de o altă persoană fizică majoră i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceasta numai dacă persoana însoţitoare prezintă o declaraţie a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi datele de identitate ale însoţitorului respectiv.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)−d) nu este necesară declaraţia părintelui decăzut din drepturile părinteşti sau, după caz, declarat dispărut, în condiţiile legii, dacă însoţitorul face dovada în acest sens, cu excepţia cazului în care ambii părinţi se află în această situaţie, când este obligatorie declaraţia reprezentantului legal al minorului.

(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. b)−d), organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din România a minorilor însoţiţi, numai în următoarele situaţii:

a) în cazul în care însoţitorul argumentează necesitatea călătoriei în străinătate prin faptul că minorul urmează să beneficieze de un tratament medical care nu este posibil pe teritoriul României şi fără de care viaţa sau sănătatea îi este pusă în mod grav în pericol, cu condiţia să prezinte documente doveditoare în acest sens, emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care urmează să se acorde tratamentul medical respectiv, chiar dacă nu există acordul ambilor părinţi, al celuilalt părinte, al părintelui supravieţuitor sau al reprezentantului legal;

b) în cazul în care însoţitorul argumentează necesitatea călătoriei în străinătate prin faptul că minorul se deplasează pentru studii sau concursuri oficiale, cu condiţia să prezinte documente doveditoare în acest sens, din care să rezulte perioada şi statul sau statele în care se vor desfăşura aceste studii sau concursuri, precum şi avizul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, emis în condiţiile prevăzute în normele metodologice, chiar dacă nu există acordul celuilalt părinte.

(4) Pe lângă informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), declaraţia părinţilor, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului legal, după caz, trebuie să cuprindă şi următoarele menţiuni:

a) scopul deplasării;

b) ruta urmată până în statul de destinaţie;

c) indicarea faptului dacă minorul urmează să rămână în statul de destinaţie, caz în care trebuie menţionată persoana căreia urmează a-i fi încredinţat minorul, sau dacă urmează să se reîntoarcă împreună cu un însoţitor, ale cărui date de identitate trebuie indicate, în cazul în care acesta este o altă persoană decât cea cu care iese din România.

(5) Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane.

(6) Organele poliţiei de frontieră vor permite ieşirea din România a minorilor însoţiţi numai dacă se constată că se respectă informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) şi la alin. (4), referitoare la însoţitor, perioada deplasării şi ruta care trebuie urmată, iar în situaţiile prevăzute la alin. (3), dacă se constată că ruta aleasă pentru deplasare şi momentul prezentării la ieşirea din ţară se justifică în raport cu destinaţia, respectiv cu perioada deplasării.

(7) Declaraţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)−d) trebuie redactate în două exemplare şi trebuie să fie autentificate în ţară de notarul public, iar în străinătate, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori, dacă au fost date în faţa autorităţilor străine, să îndeplinească condiţiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila conform Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare. Un exemplar al declaraţiei se păstrează de către însoţitor, iar al doilea exemplar însoţeşte paşaportul minorului.

Art. 31. − (1) În situaţia în care organele poliţiei de frontieră constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru ca minorul să iasă din România, vor întrerupe călătoria acestuia. Dacă minorul nu este însoţit de cel puţin unul dintre părinţi, vor proceda la informarea imediată a acestora, punându-le în vedere să îl preia de îndată ce este posibil. În cazul în care nu este posibilă informarea părinţilor, organele poliţiei de frontieră vor anunţa de îndată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, care va iniţia procedura aplicabilă minorilor neînsoţiţi, potrivit legii.

(2) Organele poliţiei de frontieră vor întrerupe, de asemenea, călătoria minorului, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 30, în următoarele situaţii:

a) însoţitorul este cetăţean străin şi nu face dovada faptului că are dreptul să se reîntoarcă în România, deşi în declaraţia părinţilor sau, după caz, a reprezentantului legal se menţionează că minorul se va reîntoarce împreună cu acelaşi însoţitor;

b) însoţitorul a săvârşit anterior una dintre infracţiunile următoare, cu excepţia cazului în care a fost reabilitat pentru această infracţiune:

1. omor, omor calificat, omor deosebit de grav;

2. infracţiuni privitoare la viaţa sexuală;

3. cerşetorie;

4. lipsire de libertate în mod ilegal;

5. sclavie;

6. prostituţie;

7. proxenetism;

8. infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori;

9. infracţiuni privind traficul de persoane şi infracţiuni în legătură cu traficul de persoane;

10. trafic de migranţi;

11. trafic de ţesuturi sau organe umane;

12. infracţiuni de terorism;

c) însoţitorul este cetăţean străin şi părăseşte teritoriul României ca urmare a unei decizii de îndepărtare de pe teritoriul României, dispusă în condiţiile legii, cu excepţia cazului în care este părinte al minorului şi există acordul celuilalt părinte, dat în condiţiile prevăzute la art. 30;

d) însoţitorului sau, după caz, minorului i-a fost limitat, în condiţiile prezentei legi, exerciţiul dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru statul de destinaţie ori pentru un stat care urmează să fie tranzitat, în perioada în care urmează să călătorească împreună;

e) însoţitorul nu este persoana căreia i-a fost încredinţată de către instanţă supravegherea minorului, atunci când faţă de acesta s-a dispus măsura educativă a libertăţii supravegheate, în condiţiile legii penale;

f) minorul refuză să iasă din ţară, dacă a împlinit vârsta de 14 ani.

(3) Ieşirea din România a minorilor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 30 alin. (2) şi (3), se permite numai după soluţionarea neînţelegerilor de către instanţa de judecată, în condiţiile legii.

(4) În vederea constatării de către organele poliţiei de frontieră a situaţiei prevăzute la alin. (2) lit. e), instanţa care dispune măsura educativă a libertăţii supravegheate este obligată să comunice această măsură Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Direcţiei Generale de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Autoritatea competentă să elibereze minorului paşaport simplu efectuează în acest document menţiunile corespunzătoare referitoare la persoana căreia i-a fost încredinţată supravegherea minorului.

Art. 32. − (1) Până la preluarea minorului de către părinte sau, după caz, de către o altă persoană, în condiţiile prezentei legi, însoţitorul prevăzut la art. 30 alin. (1) lit. d), care călătoreşte în străinătate în condiţiile prezentei legi împreună cu acesta, are următoarele obligaţii:

a) să acorde îngrijire şi supraveghere minorului pe toată durata deplasării;

b) să nu abandoneze minorul;

c) să nu încredinţeze minorul altei persoane decât părintelui, reprezentantului legal sau, după caz, persoanei prevăzute la art. 30 alin. (4) lit. c) ori, în cazuri deosebite, autorităţilor străine competente în domeniul acordării de asistenţă şi protecţie pentru minori;

d) să respecte scopul, ruta şi durata deplasării menţionate în declaraţia prevăzută la art. 30 alin. (1) lit. d), cu excepţia situaţiei când există acordul ulterior al acestora cu privire la schimbările intervenite;

e) în cazul dispariţiei minorului pe perioada deplasării în străinătate, să anunţe de îndată autorităţile competente de pe teritoriul statului unde s-a produs evenimentul, precum şi cea mai apropiată reprezentanţă diplomatică sau oficiu consular al României, solicitând eliberarea unei adeverinţe în acest sens;

f) să informeze de îndată ce este posibil cea mai apropiată reprezentanţă diplomatică sau oficiu consular al României, în cazul apariţiei unei situaţii obiective de natură să întrerupă călătoria, să schimbe ruta, să depăşească durata călătoriei indicate de părinţi sau de reprezentantul legal;

g) în cazul în care nu este posibilă încredinţarea minorului persoanei prevăzute la art. 30 alin. (4) lit. c), să anunţe imediat cea mai apropiată reprezentanţă diplomatică sau oficiu consular al României, în vederea reunificării familiale a minorului sau, după caz, să se reîntoarcă în România cu acesta.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. e)−g), misiunea diplomatică sau oficiul consular sesizat are obligaţia de a informa imediat, direct sau prin intermediul Direcţiei generale afaceri consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, atât Inspectoratul General al Poliţiei Române, cât şi Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea anunţării părinţilor ori a reprezentantului legal al minorului în legătură cu evenimentul produs.

Art. 33. − Minorul care călătoreşte în străinătate însoţit de cel puţin unul dintre părinţi sau de reprezentantul său legal nu poate fi încredinţat de către acesta unei persoane de pe teritoriul altui stat, atunci când faţă de minor s-a dispus măsura educativă a libertăţii supravegheate, în condiţiile legii penale.

SECŢIUNEA a 2-a

Stabilirea domiciliului în străinătate

Art. 34. − (1) Cetăţeanului român care şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat i se aplică în paşaportul simplu de către autorităţile competente, la cererea acestuia, menţiunea privind stabilirea domiciliului în acel stat, dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

a) a dobândit un drept de şedere pentru o perioadă de cel puţin un an sau, după caz, i s-a prelungit succesiv dreptul de şedere, în decurs de un an, pe teritoriul statului respectiv;

b) a dobândit un drept de şedere pe teritoriul statului respectiv, în scopul reunificării familiale cu o persoană care domiciliază pe teritoriul acelui stat;

c) a dobândit un drept de lungă şedere sau, după caz, un drept de şedere permanentă pe teritoriul statului respectiv;

d) a dobândit cetăţenia statului respectiv.

(2) Cetăţeanul român care şi-a stabilit domiciliul în străinătate are obligaţia ca, la înmânarea paşaportului în care a fost aplicată menţiunea prevăzută la alin. (1), să predea actul de identitate care atestă existenţa domiciliului în România, emis de autorităţile române.

(3) Actele necesare, procedura şi termenele de soluţionare a cererii privind aplicarea în paşaportul simplu a menţiunii privind stabilirea domiciliului în străinătate se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 35. − Cetăţeanului român care are domiciliul în străinătate şi solicită autorităţilor competente române eliberarea documentelor de identitate, de călătorie sau de stare civilă, dar nu poate face dovada cetăţeniei române, i se eliberează documentele respective, în condiţiile legii, numai după ce se atestă de către Direcţia Generală de Paşapoarte, la cererea acestor autorităţi, faptul că solicitantul este cetăţean român.

Art. 36. − (1) Cetăţeanului român care a împlinit vârsta de 18 ani şi minorului căsătorit cu respectarea legii, care şi-au stabilit domiciliul în România, li se anulează, la cerere, menţiunea din paşaportul simplu privind stabilirea domiciliului în străinătate şi li se eliberează carte de identitate, în condiţiile legii.

(2) Cetăţeanul român care are domiciliul în străinătate şi a fost returnat în baza unui acord de readmisie sau, după caz, a fost expulzat de pe teritoriul statului de domiciliu are obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în România, să declare autorităţilor competente locul unde şi-a stabilit domiciliul, în condiţiile legii.

Art. 37. − Minorul îşi stabileşte domiciliul în străinătate sau, după caz, în România, în condiţiile Codului familiei şi ale altor legi speciale care cuprind reglementări în această materie.

SECŢIUNEA a 3-a

Limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate

Art. 38. − Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condiţiile şi cu privire la următoarele categorii de persoane:

a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat;

b) cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.

Art. 39. − (1) În situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.

(2) În situaţia prevăzută la art. 38 lit. b), măsura se dispune, la solicitarea instituţiei cu competenţe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale care deţine date ori informaţii cu privire la activitatea pe care persoana o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare în străinătate, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa se pronunţă, prin hotărâre, în termen de 5 zile de la primirea solicitării autorităţilor competente, şi comunică hotărârea persoanei, Direcţiei Generale de Paşapoarte, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, competent să elibereze paşaportul simplu persoanei împotriva căreia a fost dispusă măsura.

(4) Hotărârea prevăzută la alin. (3) este supusă apelului, în termen de 5 zile de la comunicare, la curtea de apel competentă teritorial. Instanţa se pronunţă în termen de 3 zile de la data primirii cererii.

(5) Hotărârea curţii de apel este supusă recursului, termenul de recurs, precum şi cel de judecată fiind cele prevăzute la alin. (4).

(6) Exercitarea căilor de atac prevăzute la alin. (4) şi (5) nu suspendă executarea hotărârii instanţei.

(7) Prezenţa procurorului la toate şedinţele de judecată este obligatorie.

(8) În baza hotărârii definitive şi irevocabile a instanţei competente, prin care s-a dispus măsura, serviciul public comunitar prevăzut la alin. (3) efectuează în paşaportul simplu al persoanei menţiunile corespunzătoare referitoare la perioada şi statul/statele pentru care se aplică măsura restrângerii exercitării dreptului de a călători în străinătate.

Art. 40. − Exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulaţie în străinătate se suspendă numai în următoarele situaţii:

a) este învinuită sau inculpată într-o cauză penală şi a fost dispusă instituirea unei măsuri preventive în condiţiile Codului de procedură penală;

b) a fost condamnată şi are de executat o pedeapsă privativă de libertate;

c) este internată într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, în condiţiile legii penale;

d) nu a respectat măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, dispusă în condiţiile prezentei legi.

Art. 41. − (1) În vederea punerii în executare de către autorităţile competente a măsurii de suspendare a exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate, autorităţile care au dispus măsurile prevăzute la art. 40 lit. a)−c) au obligaţia de a le comunica Direcţiei Generale de Paşapoarte, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

(2) Suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate încetează de drept la data la care încetează măsura dispusă în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 40 lit. a)−c).

Art. 42. − (1) În situaţia prevăzută la art. 40 lit. d) măsura se dispune, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră sau a Direcţiei Generale de Paşapoarte, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti, pentru o perioadă care nu poate depăşi 3 ani. Prevederile art. 39 alin. (3)−(7) şi ale art. 41 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

(2) În situaţia în care persoana împotriva căreia se instituie măsura supendării exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a fost returnată în baza unui acord de readmisie din statul pentru care i-a fost restrâns dreptul la liberă circulaţie în străinătate, perioada pentru care se poate suspenda acest drept poate fi majorată până la 5 ani, în condiţiile alin. (1).

Art. 43. − Pe durata suspendării exercitării la liberă circulaţie în străinătate, cetăţeanului român i se poate refuza temporar eliberarea documentului de călătorie de către autoritatea competentă să elibereze aceste documente, iar dacă i-a fost eliberat îi poate fi retras de către autorităţile competente să pună în executare măsura.

Art. 44. − (1) La cererea persoanei împotriva căreia s-a dispus măsura prevăzută la art. 40, în condiţiile art. 42, instanţa de judecată care a instituit această măsură poate dispune suspendarea temporară a executării acesteia şi înlocuirea acestei măsuri, pentru o perioadă limitată de timp, cu măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 39 alin. (3)−(7), în următoarele cazuri:

a) persoana urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical care nu este posibil pe teritoriul României şi fără de care viaţa sau sănătatea îi este pusă în mod grav în pericol, prezentând documente doveditoare în acest sens, emise sau avizate de autorităţile medicale române;

b) în cazul decesului în străinătate al soţului sau al unei rude de până la gradul al IV-lea inclusiv;

c) în alte situaţii obiective care necesită prezenţa temporară a persoanei pe teritoriul altui stat, fără de care interesele legitime ale acesteia sau ale altui cetăţean ar fi în mod grav afectate.

(2) În cazul în care instanţa admite cererea prevăzută la alin. (1), prin hotărârea pe care o pronunţă trebuie să stabilească perioada exactă, precum şi statul/statele în care persoana poate călători.

(3) Organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din ţară a persoanei prevăzute la alin. (1), în condiţiile prevăzute la art. 28 alin. (2) şi (3), dacă prezintă hotărârea instanţei de judecată, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin care se suspendă temporar executarea măsurii prevăzute la art. 40.

CAPITOLUL IV

Contravenţii şi infracţiuni

Art. 45. − Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea penală, civilă, contravenţională sau administrativă a persoanei vinovate.

Art. 46. − Următoarele fapte constituie contravenţii:

a) nerespectarea obligaţiei de predare a paşapoartelor diplomatice, în condiţiile prevăzute la art. 11 alin. (1);

b) nerespectarea de către titularii paşapoartelor diplomatice a obligaţiei prevăzute la art. 11 alin. (2);

c) folosirea paşapoartelor de serviciu în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 14 alin. (1);

d) nerespectarea de către titularii paşapoartelor de serviciu a obligaţiei prevăzute la art. 14 alin. (2);

e) nerespectarea de către titularii mai multor paşapoarte simple a obligaţiei prevăzute la art. 16 alin. (2);

f) nerespectarea de către titularii paşapoartelor simple a obligaţiei prevăzute la art. 20 alin. (1);

g) nerespectarea condiţiei privind păstrarea paşapoartelor simple ale minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani de către însoţitori, prevăzută la art. 20 alin. (2);

h) reţinerea paşaportului aparţinând unei persoane, de către alte persoane decât cele autorizate, în condiţiile art. 20 alin. (3);

i) nerespectarea de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2) a obligaţiei prevăzute la alin. (4);

j) nerespectarea de către titularul paşaportului simplu, declarat furat sau pierdut, a obligaţiei de a nu-l folosi, prevăzută la art. 27 alin. (2);

k) folosirea paşaportului declarat furat sau pierdut, de către titularul acestuia, fără îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 27 alin. (3);

l) nerespectarea prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d) de către însoţitorul minorului, cu excepţia situaţiei în care a existat acordul părintelui sau, după caz, al reprezentantului legal;

m) nerespectarea termenului prevăzut la art. 36 alin. (2) de către persoana returnată de pe teritoriul statului unde îşi stabilise domicilul;

n) pierderea, deteriorarea sau distrugerea documentului de călătorie în mod repetat, într-un interval de 3 ani.

Art. 47. − (1) Contravenţiile prevăzute la art. 46 se sancţionează după cum urmează:

a) cu amendă de la 300.000 lei la 500.000 lei, cele prevăzute la lit. a), d), e), g), i), k) şi n);

b) cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, cele prevăzute la lit. b), c), f) şi j);

c) cu amendă de la 1.000.000 lei la 1.500.000 lei, cea prevăzută la lit. m);

d) cu amendă de la 1.500.000 lei la 3.000.000 lei, cea prevăzută la lit. l);

e) cu amendă de la 3.000.000 lei la 5.000.000 lei, cea prevăzută la lit. h).

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se vor actualiza prin hotărâre a Guvernului.

Art. 48. − Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către lucrători anume desemnaţi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor ori, după caz, de către agenţi constatatori anume desemnaţi ai altor instituţii sau autorităţi, potrivit competenţelor.

Art. 49. − Contravenţiilor prevăzute la art. 46 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

Art. 50. − (1) Împiedicarea de orice fel, fără drept, a exercitării de către cetăţeanul român a dreptului la liberă circulaţie în străinătate, prin refuzul eliberării sau reţinerea documentului de călătorie ori prin refuzul permiterii de a ieşi şi de a intra din/în România în alte situaţii decât cele expres prevăzute de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută la alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 51. − (1) Fapta persoanei prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) de a fi lăsat minorul într-un alt stat, cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. c), e) şi g), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută la alin. (1) se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părintelui sau, după caz, a reprezentantului legal al minorului.

CAPITOLUL V

Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 52. − Până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetăţean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie în străinătate, instituită în condiţiile art. 40, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepţia celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Art. 53. − Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Ministerului Afacerilor Externe, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 54. − (1) Prezenta lege intră în vigoare la 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 30 august 1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 216/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare, cu următoarele excepţii:

a) Hotărârea Guvernului nr. 460/2001 privind punerea în circulaţie a noilor tipuri de paşapoarte româneşti, cu modificările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 25 mai 2001;

b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 14 noiembrie 2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 177/2002, cu completările ulterioare, şi Ordinul ministrului de interne nr. 177/2001 pentru stabilirea cuantumului sumei minime în valută liber convertibilă pe care cetăţenii români trebuie să o deţină la ieşirea din ţară, când călătoresc în scopuri particulare în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 28 noiembrie 2001, care se abrogă la data aderării României la Uniunea Europeană.

Art. 55. − (1) Măsurile de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul, dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. a)−e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi, rămân în vigoare sau, după caz, încetează după cum urmează:

a) cele dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. a)−c) rămân în vigoare în aceleaşi condiţii;

b) cele dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. d) încetează de drept;

c) cele dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) încetează de drept, cu excepţia celor dispuse cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în străinătate, în condiţiile prevăzute la art. 39 alin. (1) şi (3)−(8), precum şi, după caz, la art. 44 din prezenta lege, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră sau, după caz, a Direcţiei Generale de Paşapoarte.

(2) Cererile pentru eliberarea sau prelungirea documentelor de călătorie, precum şi cele pentru includerea oricăror menţiuni în aceste documente, depuse la autorităţile competente înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, se soluţionează în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 65/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

 

Bucureşti, 20 iulie 2005.

Nr. 248.