Legea nr. 245/2005

M. Of. nr. 632 din 19 iulie 2005

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR                                 SENATUL

 

L E G E

pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Articol unic. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 25 ianuarie 2005, se modifică după cum urmează:

1. Alineatul (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2. – (1) Sumele de la bugetul de stat pentru susţinerea şi promovarea exportului se vor aproba distinct în bugetele anuale ale Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni generale şi Cancelariei Primului-Ministru, pentru Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.“

2. La punctul II din anexă, punctul 4 va avea următorul cuprins:

„4. Programul de creştere a competitivităţii produselor agroalimentare, administrat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. 

În cadrul programelor prevăzute la pct. 3 şi 4 se vor acoperi de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate, cheltuielile agenţilor economici în proporţie de până la 75%, pentru:

a) implementarea şi certificarea sistemelor de management al calităţii şi/sau a sistemelor de management de mediu;

b) dotarea şi/sau amenajarea laboratoarelor de testare şi etalonare, precum şi acreditarea acestora, după caz;

c) înregistrarea şi protejarea pe piaţa externă a mărcilor, a brevetelor de invenţie, a desenelor şi modelelor industriale româneşti.“

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. 

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ADRIAN NĂSTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

Bucureşti, 18 iulie 2005. 

Nr. 245.