Legea nr. 238/2005
M. Of. nr. 672 din 27 iulie 2005
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E
pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 39/1996 privind înființarea și funcționarea
Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. Ordonanța Guvernului
nr. 39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a
depozitelor în sistemul bancar, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 141 din 25 februarie 2002, cu modificările și completările
ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 4, alineatul (3) va avea următorul
cuprins:
(3) La deschiderea conturilor, microîntreprinderile,
întreprinderile mici și mijlocii, definite ca atare potrivit legii, precum și
celelalte categorii de persoane juridice ale căror depozite nu figurează în
Lista depozitelor negarantate cuprinsă în anexa la Legea nr. 178/2004
pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/1996
privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în
sistemul bancar vor declara, pe propria răspundere, încadrarea
depozitelor, conform legii, în categoria garantate sau negarantate. Pentru
persoanele fizice, obligația declarării există numai pentru cele aflate în
relații speciale cu instituția de credit, prevăzute la pct. 1 din Lista
depozitelor negarantate, pentru care obligația de încadrare a depozitelor
acestora revine instituției de credit respective, care va face încadrarea în
funcție de informațiile din baza de date, cu privire la cunoașterea clientelei;
similar se va proceda și pentru societățile din același grup prevăzute la pct. 1
din listă.
2. La articolul 15 alineatul (2), litera b) va avea
următorul cuprins:
b) depozite la termen, certificate de depozit și alte
instrumente financiare ale instituțiilor de credit;
3. La articolul 15, după alineatul (2) se introduce
alineatul (21) cu următorul
cuprins:
(21) La stabilirea instrumentelor
financiare și a emitenților acestora, prevăzuți la alin. (2), se au în
vedere minimizarea riscurilor, asigurarea eficienței și a lichidității
plasamentelor respective. Strategia privind expunerea Fondului, atât
pentru fiecare dintre instrumentele financiare, cât și pentru fiecare emitent,
se stabilește, anual, de către Consiliul de administrație al Fondului, cu
aprobarea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.
4. La articolul 15, alineatul (3) va avea următorul
cuprins:
(3) Profitul Fondului, obținut ca diferență între
veniturile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. e) și
cheltuielile acestuia, este neimpozabil și este repartizat pentru constituirea
unui fond anual de participare la profit, în limita unei cote de până la 1% din
profit, cu aprobarea Consiliului de administrație al Fondului, iar diferența va
fi utilizată pentru reîntregirea resurselor Fondului, destinate plății
depozitelor garantate, precum și pentru finanțarea investițiilor corporale și
necorporale ale acestuia, conform bugetului de venituri și cheltuieli aprobat
de Banca Națională a României.
Art. II. Ordonanța Guvernului
nr. 39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a
depozitelor în sistemul bancar, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 141 din 25 februarie 2002, cu modificările și completările
ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din
Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, DAN RADU RUȘANU |
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 15 iulie 2005.
Nr. 238.