Legea nr. 236/2004

M. Of. nr. 556 din 23 iunie 2004

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAȚILOR                     SENATUL

 

L E G E

pentru înființarea satelor Bașeu și Vatra prin reorganizarea comunei Hudești, județul Botoșani

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. − (1) Se înființează satele Bașeu și Vatra prin reorganizarea satelor Mlenăuți și Hudești, comuna Hudești, județul Botoșani.

(2) Comuna Hudești are în componență satele Hudești, Alba, Baranca, Bașeu, Mlenăuți și Vatra. Reședința comunei Hudești rămâne în satul Hudești.

Art. 2. − Anexa la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54−55 din 27 iulie 1981, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

București, 7 iunie 2004.

Nr. 236.