Legea
nr. 233/2006
M. Of. nr. 508 din 13 iunie 2006
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L
E G E
privind
creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 controlorilor financiari din
cadrul Curții de Conturi, salarizați potrivit Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din
cadrul Curții de Conturi
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. (1) Prezenta
lege reglementează salarizarea și alte drepturi ale controlorilor financiari
încadrați în structura centrală a Curții de Conturi, la camerele de conturi
județene și a municipiului București din structura teritorială și din cadrul
Autorității de audit, organism constituit pe lângă Curtea de Conturi.
(2) Salarizarea și
celelalte drepturi ale controlorilor financiari se stabilesc ținându-se seama
de rolul, importanța și răspunderea ce revin acestora în cadrul organului
suprem de control financiar, de complexitatea și riscurile funcției și de
incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru această categorie
de personal.
Art. 2. (1) Controlorii
financiari au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de
încadrare brută lunară, care se determină pe baza valorii de referință
sectoriale și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face
parte integrantă din prezenta lege.
(2) În anul 2006,
valoarea de referință sectorială prevăzută în anexă se majorează cu 4%,
începând cu luna în care intră în vigoare prezenta lege, și cu 5% începând cu
luna septembrie, față de nivelul din luna august 2006.
Art. 3. (1) Ordonatorul
principal de credite stabilește cuantumul indemnizațiilor brute lunare ce
corespunde coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă, prin înmulțirea
coeficientului de multiplicare corespunzător funcției cu valoarea de referință
sectorială majorată, conform prevederilor art. 2 alin. (2), iar
rezultatul obținut se rotunjește la 1 leu (RON) în favoarea personalului.
(2) Indemnizațiile,
stabilite conform alin. (1), sunt unica formă de remunerare lunară a
activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza
de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în
raport cu venitul salarial și vor fi înscrise în statul de funcții valabil
pentru anul 2006.
Art. 4. Promovarea
controlorilor financiari în anul 2006, în condițiile legii, se poate face în
limita numărului de posturi aprobat prin statul de funcții, cu respectarea
prevederilor metodologiei privind stabilirea procedurii de încadrare și
promovare în clase și grade profesionale a controlorilor financiari, aprobate
de plenul Curții de Conturi și cu încadrarea în nivelul alocațiilor bugetare
aprobat pentru cheltuielile cu salariile.
Art. 5. (1) În
vederea stabilirii indemnizației lunare, în termen de 15 zile de la reluarea
activității, controlorii financiari care s-au aflat în concediu pentru creșterea
și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul
copilului cu handicap, potrivit legii, controlorii financiari care nu au
prestat activitate în ultimele 12 luni, fiind în concediu medical sau în
concediu fără plată, potrivit legii, precum și controlorii financiari ale căror
contracte individuale de muncă au fost suspendate vor fi evaluați prin examenul
de testare a cunoștințelor profesionale, organizat în acest scop de către
angajator.
(2) Controlorilor
financiari care nu promovează examenul de testare li se atribuie indemnizația
lunară avută anterior sau, după caz, indemnizația lunară minimă a clasei avute
anterior.
Art. 6. (1) Controlorii
financiari numiți temporar într-o funcție de conducere, în cazul în care
titularul acesteia lipsește din instituție o perioadă mai mare de 30 de zile
calendaristice și nu beneficiază de salariu sau de indemnizație pe perioada
respectivă, au dreptul la indemnizația brută lunară corespunzătoare funcției pe
care o preiau.
(2) Numirea
temporară în condițiile alin. (1) se face cu aprobarea Comitetului de
conducere, prin ordin al președintelui Curții de Conturi.
Art. 7. Prin
sintagma controlor financiar, utilizată în cuprinsul prezentei legi, se
înțelege atât funcția de controlor financiar, cât și funcțiile de altă
specialitate decât domeniul economic din cadrul Autorității de audit.
Art. 8. Anexa
face parte integrantă din prezenta lege și înlocuiește anexele la Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor
financiari din cadrul Curții de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 510 din 18 octombrie 2000, aprobată prin Legea nr. 711/2001,
astfel cum au fost modificate și completate prin Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 186/2002, aprobată prin Legea nr. 195/2003, cu
modificările și completările ulterioare.
Această lege a
fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75
și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU |
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București,
9 iunie 2006.
Nr. 233.
ANEXĂ
C
O E F I C I E N Ț I D E M U L
T I P L I C A R E
pentru funcțiile de
controlori financiari din cadrul Curții de Conturi
Valoarea de referință
sectorială: 257 lei (RON)*)
Nr. crt. |
Denumirea funcției |
Nivelul studiilor |
Clasa |
Gradul |
Coeficientul de multiplicare |
|
Aparat central și Camera de conturi a municipiului București |
Camerele de conturi județene |
|||||
1. |
Controlor financiar |
|
|
1 |
13,750 |
13,000 |
cu vechime minimă în specialitate de 1214 ani |
S |
I |
2 |
13,500 |
12,750 |
|
3 |
13,000 |
12,500 |
||||
2. |
Controlor financiar |
|
|
1 |
12,500 |
12,000 |
cu vechime minimă în specialitate de 911 ani |
S |
II |
2 |
12,000 |
11,500 |
|
3 |
11,750 |
11,250 |
||||
3. |
Controlor financiar |
|
|
1 |
11,500 |
11,000 |
cu vechime minimă în specialitate de 78 ani |
S |
III |
2 |
11,000 |
10,750 |
|
3 |
10,750 |
10,500 |
||||
4. |
Controlor financiar asistent |
|
|
|
|
|
cu vechime minimă în specialitate de 56 ani |
S |
|
1 |
8,000 |
7,500 |
|
cu vechime minimă în specialitate de 34 ani |
S |
|
2 |
7,500 |
6,000 |
|
cu vechime minimă în specialitate de 12 ani |
S |
|
3 |
5,500 |
4,500 |
|
5. |
Director |
|
|
1 |
15,750 |
14,000 |
cu vechime minimă în specialitate de 10 ani |
S |
|
2 |
15,500 |
13,000 |
|
3 |
15,000 |
12,500 |
||||
6. |
Director adjunct |
|
|
|
|
|
cu vechime minimă în specialitate de 8 ani |
S |
|
1 |
14,750 |
13,750 |
|
7. |
Șef serviciu |
|
|
|
|
|
cu vechime minimă în specialitate de 7 ani |
S |
|
1 |
14,500 |
13,500 |
|
8. |
Șef birou |
|
|
|
|
|
cu vechime minimă în specialitate de 6 ani |
S |
|
1 |
14,000 |
13,250 |
*) Valoarea
de referință sectorială, majorată în luna în care intră în vigoare prezenta
lege cu 4% și în luna septembrie 2006 cu 5%, se stabilește prin rotunjire la 1
leu (RON).
1. Prin vechime în
specialitate se înțelege vechimea în funcții economice sau și de altă
specialitate decât profil economic în cazul Autorității de audit, cu studii
superioare, din care pentru funcții de conducere este necesară o vechime minimă
de 5 ani în funcții de control financiar.
2. Procedura de
avansare în clase și grade se stabilește prin norme metodologice aprobate de
plenul Curții de Conturi, cu respectarea prevederilor legale.
3. Pentru
specialiștii de o valoare excepțională, plenul Curții de Conturi poate reduce
vechimea minimă în specialitate prevăzută în prezenta anexă cu 24 ani.