Legea
nr. 22/2007
M. Of. nr. 35 din 18 ianuarie 2007
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
LEGE
pentru aprobarea Ordonanței de urgență
a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de
bunuri proprietate publică
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. Se aprobă Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 54 din 28 iunie 2006 privind regimul contractelor
de concesiune de bunuri proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 569 din 30 iunie 2006, cu următoarele modificări:
1. La articolul 10, alineatul (2) va avea următorul
cuprins:
(2) Concedentul este obligat ca, într-un termen de 30 de
zile de la însușirea propunerii de concesionare formulate de persoana
interesată, să procedeze la întocmirea studiului de oportunitate.
2. La articolul 14, litera a) va avea următorul
cuprins:
a) licitația procedura la care persoana
fizică sau juridică interesată are dreptul de a depune ofertă;.
3. Articolul 19 va avea următorul cuprins:
Art. 19. Persoana interesată are dreptul de a
transmite o solicitare de participare la procedura de atribuire a contractului
de concesiune.
4. La articolul 20, alineatul (1) și litera b) a
alineatului (2) vor avea următorul cuprins:
Art. 20. (1) Concedentul are obligația să
asigure obținerea documentației de atribuire de către persoana interesată, care
înaintează o solicitare în acest sens.
................................................................................................
b) punerea la dispoziția persoanei interesate care a
înaintat o solicitare în acest sens a unui exemplar din documentația de
atribuire, pe suport hârtie și/sau pe suport magnetic.
5. La articolul 22, alineatul (1) va avea următorul
cuprins:
Art. 22. (1) Persoana interesată are
dreptul de a solicita și de a obține documentația de atribuire.
6. La articolul 23, alineatul (1) va avea următorul
cuprins:
Art. 23. (1) Persoana interesată are
dreptul de a solicita clarificări privind documentația de atribuire.
7. La articolul 28, alineatul (1) va avea următorul
cuprins:
Art. 28. (1) Persoana interesată are
dreptul de a solicita și de a obține documentația de atribuire.
8. La articolul 29, alineatul (1) va avea următorul
cuprins:
Art. 29. (1) Persoana interesată are
dreptul de a solicita clarificări privind documentația de atribuire.
9. Articolul 47 va avea următorul cuprins:
Art. 47. Persoana care a participat la
întocmirea documentației de atribuire are dreptul de a fi ofertant, dar numai
în cazul în care implicarea sa în elaborarea documentației de atribuire nu este
de natură să defavorizeze concurența.
10. Articolul 64 va avea următorul cuprins:
Art. 64. Persoana care consideră că un
contract a fost calificat drept contract de concesiune de bunuri proprietate
publică, cu nerespectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, poate
solicita punctul de vedere al Autorității Naționale pentru Reglementarea și
Monitorizarea Achizițiilor Publice.
11. Articolul 69 va avea următorul cuprins:
Art. 69. Prevederile art. 67 și 68
referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Ordonanței
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată
cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și
completările ulterioare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din
Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU |
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 11 ianuarie 2007.
Nr. 22.