Legea nr. 228/2003

M. Of. nr. 360 din 27 mai 2003

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR                     SENATUL

 

L E G E

pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Articol unic. − Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192 din 12 decembrie 2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 24 decembrie 2002, cu următoarele modificări și completări:

1. Alineatele (4) și (5) ale articolului 9 vor avea următorul cuprins:

„(4) Absolvenții învățământului superior de lungă sau de scurtă durată, care, la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite, erau încadrați pe funcții cu nivel de studii inferior, se încadrează pe funcția și categoria corespunzătoare studiilor absolvite, la clasa și gradul care să asigure o creștere de până la 20% a salariului de bază avut. În cazul în care, după aplicarea procentului de 20%, salariul de bază astfel stabilit se situează sub nivelul prevăzut pentru clasa a III-a, gradul 3, se va acorda salariul de bază de la acest nivel. 

(5) Ordonatorii principali de credite pot transforma posturile vacante aferente funcțiilor publice prevăzute în anexele la legea bugetului de stat și în anexele la legea bugetului asigurărilor sociale de stat în posturi de nivel inferior sau în posturi de același nivel, cu avizul Ministerului Administrației Publice, prin Agenția Națională a Funcționarilor Publici, și al Ministerului Finanțelor Publice. Fac excepție de la aviz Administrația Prezidențială, Camera Deputaților, Senatul, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului și Consiliul Concurenței.”

2. La articolul 9, după alineatul (5) se introduce un alineat nou, alineatul (6), cu următorul cuprins:

„(6) Prevederile tezei întâi a alin. (5) se aplică în mod corespunzător și ordonatorilor principali de credite din administrația publică locală, numai cu avizul Ministerului Administrației Publice, prin Agenția Națională a Funcționarilor Publici.”

3. Alineatul (1) al articolului 14 va avea următorul cuprins:

.Art. 14. − (1) De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, sporul de confidențialitate prevăzut de reglementările în vigoare se acordă numai pentru personalul din cadrul Administrației Prezidențiale, Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Departamentului de Comerț Exterior, Consiliului Legislativ, Instituției Avocatul Poporului și Curții Constituționale.”

4. Alineatul (3) al articolului 25 va avea următorul cuprins:

„(3) Salariile de bază calculate pentru prima etapă de majorare, potrivit prevederilor alin. (2), vor fi rotunjite din 1.000 lei în 1.000 de lei în favoarea funcționarului public.”

5. Litera C a anexei nr. I va avea următorul cuprins:

„C. Indemnizații de conducere

 

Nr. crt.

Funcția publică de conducere

Indemnizația de conducere în procente din salariul de bază

1.

Director general

55%

2.

Director*) 

50%

3.

Director adjunct

40%

4.

Contabil-șef

40%

5.

Șef sector

40%

6.

Șef serviciu

30%

7.

Șef birou

25%

*) Indemnizația de conducere pentru funcția de director se aplică și șefului de sector de la Consiliul Legislativ.”

 

6. La anexa nr. I, după litera C se introduce litera D cu următorul cuprins:

„D. Sporuri specifice

Personalul prevăzut în prezenta anexă beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.”

7. Litera A a anexei nr. II va avea următorul cuprins:

„A. Salarii de bază pentru funcții publice de conducere

 

Nr. crt.

Funcția publică de conducere

Salariul de bază*)

− lei −

1.

Secretar general

21.000.000

2.

Secretar general adjunct

18.480.000

3.

Comisar general

16.500.000

*) Cuprinde și indemnizația de conducere.”

 

8. La anexa nr. II, după litera C se introduce litera D cu următorul cuprins:

„D. Sporuri specifice

Personalul prevăzut în prezenta anexă beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.”

9. La anexa nr. II, punctul 1 al notei va avea următorul cuprins:

„1. Salariile de bază ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% față de salariile prevăzute la pct. 1, 3, 6 și 7 ale lit. B din prezenta anexă.”

10. Litera A a anexei nr. III va avea următorul cuprins:

„A. Salarii de bază pentru funcții publice de conducere

 

Nr.

crt.

Funcția publică de conducere

Categoria

Clasa

Gradul

Salariul de bază*)

− lei −

1.

Secretar general al Prefecturii

 

 

 

 

 

Municipiului București

 

 

 

20.500.000

2.

Secretar general al prefecturii

 

 

 

 

 

categoria I

 

 

 

19.520.000

 

categoria II

 

 

 

18.040.000

3.

Secretar general al

 

 

 

 

 

municipiului București

 

 

 

20.500.000

4.

Șef departament în aparatul

 

 

 

 

 

propriu al Consiliului General

 

 

 

 

 

al Municipiului București

 

 

 

9.970.000

 

Secretar general al județului

 

 

 

 

 

categoria I

 

 

 

19.520.000

 

categoria II

 

 

 

18.040.000

*) Cuprinde și indemnizația de conducere.”

 

11. La anexa nr. III, litera B „Indemnizații de conducere” devine litera C „Indemnizații de conducere.”

12. La anexa nr. III, după litera C se introduce litera D cu următorul cuprins:

„D. Sporuri specifice

Personalul prevăzut în prezenta anexă beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.”

13. La anexa nr. III, punctul 1 al notei va avea următorul cuprins:

„1. Salariile de bază ale personalului vamal sunt mai mari cu 20% față de salariile prevăzute la pct. 1, 3, 4, 7 și 9 ale lit. B din prezenta anexă.”

14. Litera A a anexei nr. IV va avea următorul cuprins:

„A. Salarii de bază pentru funcții publice de conducere

 

Nr. crt.

Funcția publică de conducere

Salariul de bază*) 

− lei − 

1.

Secretar al unităților administrativ-teritoriale:

 

 

− municipii

 

 

• cu peste 320.000 locuitori**)

17.500.000

 

• categoria I

15.800.000

 

• categoria II

14.350.000

 

• categoria III

13.000.000

 

− orașe:

 

 

• categoria I

11.630.000

 

• categoria II

11.125.000

 

• categoria III

10.865.000

 

− comune:

 

 

• cu peste 15.000 locuitori

8.500.000

 

• categoria I (între 7.001−15.000 locuitori)

7.500.000

 

• categoria II (între 3.001−7.000 locuitori) 

7.300.000

 

• categoria III (până la 3.000 locuitori)

7.100.000

*Cuprinde și indemnizația de conducere. 

**Se aplică și la sectoarele municipiului București.”

 

15. Litera C a anexei nr. IV va avea următorul cuprins:

„C. Indemnizații de conducere

 

Nr. crt.

Funcția publică de conducere

Indemnizația de conducere în procente din salariul de bază

1.

Arhitect-șef*), director general

55%

2.

Director, director general adjunct

50%

3.

Director adjunct

40%

4.

Contabil-șef

40%

5.

Șef serviciu, arhitect-șef**) 

30%

6.

Șef birou

25%

7.

Persoana cu responsabilitate în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului și al autorizării executării lucrărilor de construcții***) **

15%

*) Se utilizează la nivelul sectoarelor municipiului București, al județelor și al municipiilor.

**) Se utilizează la orașe.

***) Se utilizează la comune.”

 

16. Litera D a anexei nr. IV va avea următorul cuprins:

„D. Sporuri specifice

Personalul prevăzut în prezenta anexă beneficiază și de sporurile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, stabilite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.”

 

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 24 aprilie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. 

 

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

ALEXANDRU ATHANASIU

 

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 6 mai 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. 

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

 

București, 23 mai 2003. 

Nr. 228.