Legea
nr. 226/2006
M. Of. nr. 509 din 13 iunie 2006
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR SENATUL
L E G E
privind încadrarea unor locuri de muncă
în condiții speciale
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. (1) Începând cu data de 1 aprilie
2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară
activitățile prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt
cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru
îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în
conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind
metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în
condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În situația în care, potrivit legii, unitățile prevăzute
în anexa nr. 2 își schimbă denumirea sau sediul ori se reorganizează,
inclusiv prin preluarea în totalitate sau în parte a patrimoniului de către o
altă societate, locurile de muncă în care până la data la care au intervenit
aceste modificări s-au desfășurat activitățile prevăzute în anexa nr. 1
rămân în continuare încadrate în condiții speciale de muncă, dacă respectivele
locuri de muncă se regăsesc la noua societate.
(4) Controlul privind menținerea, conform avizului, a
locurilor de muncă la noua societate se efectuează de către Inspecția Muncii,
prin inspectoratele teritoriale de muncă.
(5) Pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data
intrării în vigoare a prezentei legi nu se datorează diferența dintre cota de
contribuție de asigurări sociale datorată de angajator pentru condiții speciale
de muncă și cea declarată de către acesta.
Art. 2. (1) Perioadele de timp în care
asigurații își desfășoară activitatea, pe durata programului normal de lucru
din luna respectivă, numai în locurile de muncă prevăzute la art. 1 sunt
stagii de cotizare în condiții speciale.
(2) Sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții
speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu
modificările și completările ulterioare, în care asigurații și-au desfășurat
activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în
locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și
care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Art. 3. (1) Asigurații care realizează un
stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de
prezenta lege beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15
ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 Vârstele
standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare pentru femei și
bărbați, pe ani și pe luni, pe perioada aprilie 2001 martie 2015
la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Stagiul de cotizare prevăzut la alin. (1) se
poate constitui și din însumarea stagiilor de cotizare realizate conform
prevederilor prezentei legi cu cele realizate potrivit art. 20 alin. (1) din
Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 4. Asigurații care au realizat un stagiu
de cotizare mai mic decât cel prevăzut la art. 3 beneficiază de pensie
pentru limită de vârstă, cu reducerea proporțională a vârstelor standard de
pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare,
conform prevederilor din anexa nr. 4 Bărbați. Reducerea vârstelor
standard de pensionare în funcție de stagiul de cotizare realizat în condiții
speciale de muncă și din anexa nr. 5 Femei. Reducerea vârstelor
standard de pensionare în funcție de stagiul de cotizare realizat în condiții
speciale de muncă la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările
ulterioare.
Art. 5. (1) Pentru asigurații prevăzuți la
art. 3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 a
numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în
perioada de cotizare.
(2) În situația asiguraților prevăzuți la art. 4, la
stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile totale de
cotizare necesare prevăzute în anexele nr. 4 și 5 la Legea nr. 19/2000,
cu modificările și completările ulterioare.
Art. 6. Prevederile prezentei legi se
completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările
ulterioare.
Art. 7. În termen de 45 de zile de la data
publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I,
Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei va elabora norme tehnice
de aplicare aprobate prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și
familiei.
Art. 8. Anexele nr. 1 și 2 fac parte
integrantă din prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din
Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR BOGDAN OLTEANU |
PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
București, 7 iunie 2006.
Nr. 226.
ANEXA
Nr. 1
L I S T A
cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiții speciale, în
care se desfășoară următoarele activități
1. Activitatea din sectoarele care
utilizează materii explozive, pulberi și muniții pentru următoarele operații:
a) manipularea materiilor explozive: docheri, docheri-mecanizatori,
conducători de utilaje portuare, mineri de suprafață și artificieri;
b) manipularea materiilor toxice și pulverulente, a
produselor chimice și petrochimice, a cărbunilor și a minereurilor: docheri,
docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare;
c) fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei,
explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în
unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și
a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor;
d) fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții locurile
de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu
caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se
execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact
direct cu aceștia;
e) asamblarea și dezasamblarea focoaselor, șuruburilor
portamorsă și a detonatoarelor, în cazul în care elementele componente sunt
încărcate;
f) asanarea terenurilor și a apelor de muniții, produse
pirotehnice, materii explozive și mine;
g) operații de distrugere a munițiilor încărcate și a
elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor
pirotehnice;
h) delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice
încărcate cu substanțe explozive sau incendiare.
2. Activitatea din locurile de muncă încadrate în
categoriile de risc radiologic III și IV din centrale nuclearo-electrice,
unități de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear, unități de fabricare a
combustibilului nuclear, unități de tratare și depozitare a deșeurilor
radioactive, instalații radiologice și alte instalații nucleare.
3. Activitatea desfășurată în subteran la construcții
hidrotehnice de tuneluri, de galerii, precum și de centrale electrice
subterane, la exploatări din cariere prin tuneluri și galerii.
4. Activitatea desfășurată în subteran: lucrări de
construcții, întreținere și reparații de tuneluri, de căi ferate, drumuri,
precum și galeriile aferente, cu adâncimi mai mari de 8 m.
5. Activitățile desfășurate în subteran din cadrul
metroului pentru:
a) mecanic de locomotivă și ramă electrică de metrou;
b) mecanic ajutor de locomotivă și ramă electrică de
metrou;
c) mecanic instructor.
6. Activitatea de revizie, întreținere, exploatare și
reparație de la metrou, ce se desfășoară 100% în subteran.
7. Activitatea desfășurată de personalul din siguranța
circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor,
mecanic ajutor și mecanic instructor.
8. Activitatea de exploatare portuară desfășurată de
docheri, docheri-mecanizatori.
9. Activitatea desfășurată de personalul navigant din
unitățile de transport maritim și fluvial, care lucrează în sala mașinilor de
pe navele maritime și fluviale cu capacitate de peste 600 CP.
10. Lucrări permanente sub apă la suprapresiune: scafandrii
și chesonierii.
11. Activitatea desfășurată de personalul de pe platforme
marine.
12. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează în
exploatări forestiere: fasonatori, corhănitori, funiculariști, tractoriști,
conducători de tractoare articulate forestiere, sortatori.
13. Activitatea desfășurată la forajul sondelor de țiței și
gaze: intervenții, probe de producție și reparații capitale la sonde, combustie
subterană, detubări sonde și săparea puțurilor pentru repararea coloanelor la
sonde; activitatea de operații speciale pentru timpul efectiv
lucrat la sonde; montarea-demontarea turlelor petroliere, cu excepția turlelor
rabatabile.
14. Reparații și întreținere la mori, cu capacitate mai
mare de 7.000 t.
15. Prelucrarea industrială a topiturii de sticlă prin
suflare cu gura operații executate complet nemecanizat la țeavă,
preluând priza din cuptorul de topire și din țeavă de sticlă greu
fuzibilă.
16. a) Prelucrarea topiturii de sticlă la mașini
automate, semiautomate și prese;
b) Alimentarea manuală a cuptoarelor de topit sticlă;
c) Cuptoarele pentru topirea sticlei.
17. Fabricarea fibrelor minerale artificiale din fibre și
fibre de sticlă.
18. Activitatea desfășurată de personalul din activitatea
de cocsificare a cărbunelui:
a) cocserie: mașina de șarjare, așezarea și etanșarea ușilor,
încălzirea bateriilor și a colectoarele de gaze platformele de pe
bateriile de cocs și semicocs , scoaterea ușilor, transportul cocsului la
stins, stingerea și sortarea cocsului;
b) sectorul chimic al cocseriei: chimizarea gazului de
cocs, distilarea gudroanelor, ambalarea și încărcarea în vrac a produselor
chimice rezultate și fabricate;
c) arderea pe vatră în cuptoare deschise a gudroanelor
rezultate de la rafinarea produselor petroliere;
d) operația de gudronare a lingotierelor.
19. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează la
producerea electrozilor siderurgici și de sudură:
a) măcinarea, dozarea, malaxarea, brichetarea și presarea
materiilor prime necesare fabricării electrozilor;
b) calcinarea cocsului de petrol și a antracitului;
c) prepararea smoalei, a electro-grafitului, precum și a deșeurilor
crude și a antracitului și dozarea acestor componente;
d) coacerea, recoacerea, grafitarea și impregnarea
electrozilor;
e) recuperarea produselor cărbunoase;
f) prelucrări mecanice pe mașini-unelte speciale ale
electrozilor siderurgici grafitați și ale niplurilor, ale blocurilor de furnal.
20. Prepararea de minereuri: măcinare, flotare, filtrare.
21. Activitatea desfășurată de personalul din activitatea
de aglomerare:
a) sectorul de aglomerare din siderurgie: operațiile de la
mașina de aglomerare, reintroducerea în flux a șarjei neaglomerate retur
, expediția aglomeratului;
b) încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi operație
ce se execută sub silozuri;
c) măcinarea, prăjirea, aglomerarea, șarjarea, precum și
topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb;
d) prăjirea și aglomerarea minereului de cupru, topirea
concentratelor cuproase, convertizarea, prerafinarea, precum și granularea
cuprului;
e) prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor,
a zgurilor și a materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea,
convertizarea și turnarea metalelor neferoase.
22. Activitatea desfășurată de personalul de la furnale:
a) încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi operație
ce se execută sub silozuri;
b) instalația de dozare și de încărcare a materialelor de șarjă,
încărcarea furnalelor, epurarea gazelor de furnal, preîncălzitoare de aer,
curățarea canalelor de la furnal, activitatea prestată la creuzetul furnalelor,
desulfurarea fontei, granularea și expandarea zgurii, precum și epurarea gazelor
de furnal.
23. Activitatea desfășurată de personalul din oțelării:
a) încărcarea cuptoarelor, precum și elaborarea oțelului în
cuptoare, în convertizoare, în cuptoare electrice, inclusiv instalații de
retopire sub zgură și tratament termic în vid, care au capacitatea de cel puțin
5 tone pe șarjă;
b) turnarea oțelului prin procedeul continuu și în lingouri
la uzinele siderurgice;
c) pregătirea gropii de turnare, turnarea și evacuarea
oțelului;
d) cazanele recuperatoare de la oțelăriile cu convertizoare.
24. Activitatea din turnătoriile de fontă, oțel, neferoase
sau materiale refolosibile neferoase, cu producție industrială continuă, în
care se execută și operațiile de dezbatere sau de curățare a pieselor în hala
de turnare.
25. Activitatea desfășurată de personalul din activitatea
de laminare la cald:
a) încălzirea metalului în vederea laminării, laminarea,
tăierea, presarea și refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea și
sortarea la cald;
b) încărcarea și descărcarea cuptoarelor adânci macarale
Tiegler , precum și macaralele de la scoaterea oțelului din cuptoarele cu
propulsie;
c) încălzirea țaglelor în cuptorul cu vatră înclinată
pentru laminorul de 6 țoli, precum și încălzirea bandajelor și a discurilor
pentru roțile de material rulant; încălzirea oțelului pentru laminare în
cuptoare adânci;
d) încălzirea, scoaterea și transportul platinelor și al
pachetelor de tablă, manual, de la cuptoare la cajă;
e) extragerea manuală a oțelului cald pentru laminare din
cuptoare sau a țaglelor din cuptoarele cu propulsie;
f) extragerea manuală a lingourilor sau a țaglelor din
cuptoarele cu propulsie; transportul manual al țaglelor de la cuptor la linia
de laminare;
g) striparea lingourilor și curățarea cu flacără a
lingourilor, bramelor și țaglelor, precum și curățarea cu ciocane pneumatice a
lingourilor și laminatelor.
26. Activitatea de forjare continuă la cald, manuală, cu
ciocane și prese de peste 200 kg/forță.
27. Activitățile efectuate de zidari-șamotori:
a) zidirea și repararea cuptoarelor industriale, utilajelor
de turnare, cazanelor din centralele electrice, precum și a altor asemenea
utilaje, cu cărămidă din silică sau cu cărămidă din silică asociată cu alte
categorii de cărămidă refractară;
b) executarea la cald, la utilajele menționate mai sus, a
operațiilor de zidire și de reparare a zidăriei, indiferent de tipul de
cărămidă refractară utilizată activitate permanentă.
28. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează la:
a) uscarea, prăjirea și distilarea minereurilor cinabrifere;
b) distilarea și purificarea mercurului în proces continuu;
instalațiile de prelucrare cu mercur a minereurilor auro-argintifere,
activitatea de cianurare a minereurilor auro-argintifere;
c) electroliza cuprului și fabricarea industrială a pulberilor
de cupru;
d) electroliza aluminiului, inclusiv captarea gazelor;
e) prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor,
a zgurilor și a materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea,
convertizarea și turnarea metalelor neferoase;
f) afinarea aurului și a argintului;
g) fabricarea pulberii de aluminiu;
h) fabricarea feroaliajului și a siliciului metalic.
29. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează la
producția și prelucrarea plumbului, zincului și cositorului:
a) măcinarea, prăjirea, aglomerarea, șarjarea, precum și
topirea minereurilor sau a concentralelor de plumb; rafinarea plumbului,
inclusiv cupelarea; elaborarea aliajului plumb-cadmiu;
b) topirea aliajelor cu peste 50% plumb și turnarea de
piese din aceste aliaje în proces de fabricație industrială: topirea,
elaborarea și rafinarea metalelor neferoase în incinta uzinelor din metalurgia
plumbului;
c) fabricarea acumulatoarelor electrice din plumb;
d) metalurgia zincului;
e) personalul care lucrează cu plumb din fabricile de
celofibră-viscoză.
30. Activitatea de tratare și acoperire a metalelor prin
următoarele:
a) metalizarea cu nichel-carbonil;
b) instalațiile de metalizare prin pulverizare cu jet de
plasmă;
c) operațiuni de tratamente termice efectuate în cuptoare
care utilizează în exclusivitate gazul de cocs sau gazul de furnal;
d) deservirea cuptoarelor cu clopot pentru tratamente
termice ale rulourilor de tablă și benzilor de oțel;
e) instalații de zincare a tablelor, țevilor și profilelor
în industria metalurgică;
g) operații de încălzire, tratament termic și emailare prin
pudrare a pieselor din fontă;
g) acoperiri metalice în metal topit, în cazul în care
suprafața totală a pieselor care suferă această operație depășește 20 m2/oră.
31. a) Fabricarea abrazivelor din cuarț toate
operațiile aferente procesului de fabricație;
b) Granularea carburii de siliciu, a electro-corindonului și
finisarea pietrelor de polizor.
32. Activitatea de perforare, forare, împușcare și
transport al materialului derocat în cariere, unde se folosesc excavatoare cu
cupa mai mare de 4 m3 și autobasculante mai
mari de 25 tone.
33. Activitatea de sablaj uscat cu nisip, cu excepția
instalațiilor ermetizate.
34. Activitatea desfășurată de personalul care lucrează la
fabricarea și ambalarea negrului de fum.
35. Activitatea de fabricare a diamantelor sintetice.
36. Activitatea desfășurată în instalațiile care fabrică,
vehiculează și depozitează hidrogen sulfurat, de distilare a apei grele, de
schimb izotopic și de epurare a apelor reziduale cu hidrogen sulfurat.
37. Fabricarea acrilonitrilului și a derivaților cianici,
în cazul în care se desfășoară în aceeași instalație; utilizarea în industrie a
acrilonitrilului.
38. Curățarea canalelor subterane care conțin substanțe
foarte periculoase sau cancerigene din unitățile industriei chimice și
petrochimice.
39. Activitatea desfășurată în instalații de fabricație a
benzenului și tetraclorurii de carbon.
40. Activitatea desfășurată în instalația bitumfabricare,
ambalare, prepararea mixturilor asfaltice.
41. Fabricarea fenolului.
42. Activitatea desfășurată în instalațiile de fabricare a
oxidului de etilenă.
43. Activitatea desfășurată în instalațiile de electroliză
pentru producerea clorului.
44. Activitatea de fabricare a clorurii de vinil și
policlorurii de vinil.
45. Activitatea de fabricare a pesticidelor.
46. Fabricarea și utilizarea industrială de alfa- și
betanaftilimină.
47. Fabricarea și ambalarea benzidinei.
48. Fabricarea hidrobenzenului.
49. Dozarea manuală a antioxidanților, acceleratorilor și a
agenților de vulcanizare.
50. Activitarea desfășurată de personalul care lucrează în
leprozerii.
51. Fabricarea ferodourilor toate operațiile. Fabricarea
și prelucrarea plăcilor de marsit pe bază de azbest toate
operațiile.
ANEXA
Nr. 2*)