Legea nr. 223/2007

M. Of. nr. 481 din 18 iulie 2007

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR                                 SENATUL

 

LEGE

privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1. – Prezenta lege reglementează Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist, activitățile aeronautice civile îndeplinite de categoriile de personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, precum și drepturile și îndatoririle acestora. 

Art. 2. – Prevederile prezentei legi se aplică personalului aeronautic civil navigant profesionist din România care posedă documente nominale individuale de certificare, licență, atestate, autorizări și altele asemenea, eliberate sau recunoscute de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. 

Art. 3. – Personalul aeronautic civil navigant profesionist este categoria profesională din aviația civilă care, după absolvirea unei forme de învățământ recunoscute și certificate de către instituțiile abilitate ale statului, obține licență și calificare pe tip/clasă de aeronavă civilă, emise sau recunoscute de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, având atribuții la bordul unei aeronave civile în timpul zborului, și care este remunerat pentru executarea de activități aeronautice civile, în baza unui contract individual de muncă încheiat cu un angajator având sediul sau filială în România. 

Art. 4. – În sensul prezentei legi, categoriile de personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România sunt următoarele:

a) piloți – membrii unui echipaj de zbor, calificați pe tip sau clasă de aeronavă civilă, care dețin o licență obținută în urma absolvirii unei forme de învățământ recunoscute și certificate de către instituțiile abilitate ale statului și care le permite să piloteze o aeronavă civilă în operațiuni de zbor. La comanda aeronavei civile pot fi:

1. pilotul comandant este pilotul prim, membru al echipajului de conducere la bordul unei aeronave civile, care răspunde de îndeplinirea misiunii de zbor în deplină siguranță și își exercită dreptul de comandă asupra întregului echipaj, în conformitate cu reglementările aeronautice specifice în vigoare;

2. copilotul este pilotul secund, altul decât pilotul comandant, membru al echipajului de conducere, care operează la bordul unei aeronave civile pentru care este necesar mai mult de un pilot, conform tipului de aeronavă civilă certificat sau regulilor de operare, în conformitate cu reglementările aeronautice specifice în vigoare;

b) navigatori, mecanici și/sau ingineri de bord naviganți și operatori radionaviganți – membrii unui echipaj de zbor care dețin o licență obținută în urma absolvirii unei forme de învățământ recunoscute și certificate de către instituțiile abilitate ale statului și care execută la bordul unei aeronave civile activități de exploatare tehnică în zbor, ce ajută la conducerea tehnică a aeronavei în operațiuni de zbor;

c) însoțitori de bord – membrii unui echipaj de zbor, calificați pe tip de aeronavă civilă, cu licență, în conformitate cu reglementările aeronautice specifice în vigoare, care execută la bordul unei aeronave civile activități cu privire la siguranța pasagerilor și aeronavei, fără a participa la conducerea acesteia;

d) parașutiști – personalul aeronautic civil calificat pe tip de parașută, cu licență, în conformitate cu reglementările aeronautice specifice în vigoare, care execută salturi cu parașuta și este responsabil de pregătirea operațională, planificarea, comanda și dirijarea salturilor și a zborurilor cu parașuta;

e) ingineri de recepție și control aeronave – personalul tehnic calificat pe tip de aeronavă civilă, cu licență, în conformitate cu reglementările aeronautice specifice în vigoare, care execută activități de control tehnic în zbor, în vederea constatării stării de navigabilitate a unei aeronave civile;

f) ingineri de recepție și control mijloace PNA-TC – personalul tehnic calificat, cu licență, în conformitate cu reglementările aeronautice specifice în vigoare, care execută activități de verificare în zbor a funcționării mijloacelor de comunicații, navigație și supraveghere aflate la sol;

g) personal de inspecție în zbor – personalul aeronautic civil navigant, cu licență, care execută activități de inspecție, supraveghere și control în zbor al operațiunilor aeriene, de examinare a personalului aeronautic civil navigant, în scopul supervizării siguranței zborului, certificării agenților aeronautici civili, personalului aeronautic civil navigant și a tehnicii aeronautice, precum și inspecția de siguranță a zborului. 

Art. 5. – Orice altă persoană aflată la bordul unei aeronave civile care nu are atribuții la bord în timpul zborului, conform calificării și licenței deținute, este considerată pasager și nu are calitatea de personal aeronautic civil navigant. 

Art. 6. – (1) Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă desfășoară activitățile prevăzute la art. 7. 

(2) Condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă sunt condiții speciale de muncă. 

Art. 7. – (1) Activitățile aeronautice civile executate de personalul aeronautic civil navigant profesionist cuprind:

a) operațiuni de transport aerian public de pasageri, bagaje, mărfuri și/sau poștă;

b) pregătirea și executarea zborurilor cu aeronave civile și a parașutărilor în scopuri civile;

c) controlul aeronavei înainte de executarea zborurilor cu aeronave civile și asigurarea tehnică a parașutărilor în scopuri civile;

d) planificarea, organizarea și executarea zborurilor tehnice, de recepție și control și a zborurilor de licențiere a tehnicii de zbor aeronautice civile;

e) operațiuni de lucru aerian, efectuate pentru nevoile industriei, agriculturii, silviculturii, sănătății publice și protecției mediului;

f) pregătirea și executarea zborurilor de acrobație și de antrenament, precum și a zborurilor în cadrul mitingurilor de aviație;

g) zboruri de căutare, salvare, cercetare științifică, fotografiere, monitorizare și publicitate;

h) zboruri de verificare și calibrare a mijloacelor de protecție a navigației aeriene aflate la sol;

i) zboruri de școală și de antrenament;

j) zboruri de agrement și turism;

k) executarea zborurilor în scopul colectării și analizei informațiilor meteo și a prognozelor meteorologice pentru rutele de zbor, zonele aeroporturilor civile, terenurilor și platformelor de decolare-aterizare folosite de aeronavele civile;

l) executarea misiunilor de căutare și salvare a aeronavelor aflate în dificultate;

m) zboruri de urgență, sanitare, de stingere a incendiilor și intervenție la calamități;

n) zboruri de supraveghere a conductelor de petrol sau gaze naturale, a liniilor de înaltă tensiune, a traficului rutier și altele asemenea;

o) zboruri speciale și zboruri efectuate în alte scopuri, aprobate de Ministerul Transporturilor;

p) executarea activităților de instruire, examinare și control al personalului aeronautic civil navigant profesionist, în vederea obținerii calificărilor și autorizărilor inițiale și suplimentare, precum și acordării, reînnoirii și revalidării licenței de zbor;

q) executarea activităților de control, supraveghere, inspecție și autorizare a operatorilor aerieni și a operațiunilor aeronautice civile de zbor desfășurate de aceștia;

r) orice alte activități legate de atestarea și operarea aeronavelor civile, precum și de pregătirea, certificarea și licențierea personalului aeronautic civil profesionist. 

(2) Activitățile aeronautice civile executate de personalul aeronautic civil navigant profesionist, reglementate prin prezentul statut, se completează cu prevederile cuprinse în Codul aerian civil. 

Art. 8. – Controlul, supravegherea și inspecția activităților aeronautice civile efectuate de toate categoriile de personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România se execută de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română. 

CAPITOLUL II

Personalul aeronautic civil navigant profesionist

Art. 9. – Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România se încadrează pe funcții îndeplinite la bordul aeronavei civile, corespunzător pregătirii, licenței și calificărilor deținute, așa cum este prevăzut în prezentul statut și în reglementările aeronautice în vigoare. 

Art. 10. – Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, prin natura atribuțiilor funcționale specifice profesiei, îndeplinește sarcini sau misiuni privind programarea, organizarea, desfășurarea, pregătirea și efectuarea zborului, controlul, inspectarea și supravegherea activităților de zbor, instruirea și examinarea personalului aeronautic civil navigant, exploatarea tehnică la sol și în zbor a aeronavelor civile, folosirea corespunzătoare a echipamentelor aeronavelor civile și a mijloacelor pentru protecția navigației aeriene, precum și analiza situației meteorologice, în vederea executării zborului în deplină siguranță. 

Art. 11. – Pentru a-și îndeplini sarcinile specifice la bordul unei aeronave civile, personalul aeronautic civil navigant profesionist trebuie să posede documente nominale individuale de certificare, licență, atestate și/sau autorizări în termen de valabilitate, eliberate sau recunoscute de Autoritatea Aeronautică Civilă Română. 

Art. 12. – Constituirea piloților în echipaj de conducere a unei aeronave civile se face prin ordin de misiune, pe baza manualului de operare în zbor al acesteia, funcțiile îndeplinite la bord fiind cele de pilot comandant și de copilot. În cazul în care manualul de operare în zbor al unei aeronave civile prevede un singur pilot, acesta este și comandantul aeronavei respective. 

Art. 13. – Membrii unui echipaj care execută o misiune de zbor la bordul unei aeronave civile sunt nominalizați de către angajator/operatorul aerian, prin planul de zbor, ținând cont de calificarea deținută de fiecare dintre aceștia pentru categoria, clasa și tipul de aeronavă civilă respectivă, având licența de zbor în termen de valabilitate. 

Art. 14. – Funcția de comandant de aeronavă civilă este îndeplinită de pilotul comandant, desemnat de către angajator/operatorul aerian pentru fiecare zbor în parte, cu excepția cazurilor când, prin reglementări speciale, se prevede altfel. Calitatea de comandant de aeronavă civilă se exercită din momentul începerii misiunii de zbor și până la terminarea acesteia. 

Art. 15. – (1) În cazul remorcării altei aeronave civile, comandantul aeronavei civile care remorchează este comandantul acestora până la declanșarea lor. 

(2) Când în echipajul unei aeronave civile se află 2 piloți comandanți, unul dintre ei va fi nominalizat în funcția de comandant al aeronavei, iar celălalt pilot comandant va fi responsabil de pilotarea aeronavei. 

(3) Dacă în echipajul unei aeronave civile se află un pilot comandant instructor și un pilot comandant, în funcția de comandant al aeronavei va fi desemnat pilotul comandant instructor, iar pilotul comandant va fi responsabil de conducerea aeronavei. 

Art. 16. – Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă se încadrează și promovează pe categorii și pe funcții, conform pregătirii profesionale, calificării deținute și aptitudinilor specifice necesare și dovedite, potrivit competenței profesionale a fiecăruia. 

Art. 17. – Drepturile de salarizare ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, cuprinzând salarii, indemnizații de zbor, sporuri și alte adaosuri, precum și drepturile specifice privind concediul de odihnă suplimentar, concediul de recuperare, diurnă de deplasare, condiții de cazare, alimentație de întărire și protecție a organismului, asigurare de sănătate, asigurare de viață, asigurare de accidente pe durata executării misiunilor de zbor și alte drepturi specifice se acordă de către angajator, diferențiat, pe categorii de personal, în funcție de: calificările și licențele deținute, activitățile și misiunile executate, condițiile de muncă specifice, nivelul de pregătire profesională, funcția deținută la bordul aeronavei civile, responsabilitățile acordate și riscul asumat. 

CAPITOLUL III

Pregătirea și certificarea personalului aeronautic civil navigant profesionist

Art. 18. – Categoriile de personal aeronautic civil navigant profesionist supuse certificării, precum și documentele de certificare obligatorii pentru exercitarea activităților aeronautice civile sunt stabilite prin reglementări emise de Ministerul Transporturilor sau de organizațiile internaționale de aviație civilă la care România este parte. 

Art. 19. – (1) Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă se pregătește în țară sau în străinătate, în școli și institute de specialitate, centre de instruire sau perfecționare și institute de învățământ superior acreditate, autorizate sau recunoscute în acest sens de autoritățile competente, potrivit legii. 

(2) Pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă care a obținut documente nominale de certificare, licență, atestare sau autorizări în străinătate este necesar ca aceste documente să fie recunoscute și acceptate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în baza reglementărilor internaționale aplicabile în România. 

Art. 20. – Specialitățile, criteriile de selecționare, durata de școlarizare și formele concrete de pregătire sunt stabilite și/sau recunoscute de Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română, conform reglementărilor internaționale aplicabile în România. 

Art. 21. – Programele de pregătire sunt avizate sau, după caz, aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, care stabilește și procedurile de echivalare și criteriile de certificare a pregătirii, calificării, perfecționării și licențierii acestei categorii de personal, prin cursuri efectuate în țară sau în străinătate, în unități care funcționează pe baza unei autorizări sau echivalări emise de către aceasta. 

Art. 22. – Procedurile de echivalare a studiilor piloților profesioniști, absolvenți ai instituțiilor de învățământ militare sau civile, se stabilesc prin reglementări emise de Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. 

Art. 23. – Autoritatea Aeronautică Civilă Română este organul unic care eliberează, revalidează, echivalează, reînnoiește, preschimbă, recunoaște/acceptă, suspendă sau revocă documentele de certificare și licențiere pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist. 

Art. 24. – Calificările personalului aeronautic civil navigant profesionist, din punctul de vedere al licenței de zbor, sunt:

a) pilot de transport de linie – ATPL;

b) pilot comercial aeronave – CPL și/sau planoare – SPL;

c) navigator aerian;

d) mecanic navigant;

e) operator radionavigant;

f) însoțitor de bord;

g) parașutist;

h) inginer de recepție și control aeronave;

i) inginer de recepție și control mijloace PNA-TC. 

Art. 25. – În funcție de calificările de tip, piloții profesioniști pot opera:

a) avioane pentru care echipajul minim de conducere este mai mare de un pilot – MPA;

b) avioane multimotor – ME;

c) avioane cu masa maximă de decolare mai mare de 2.300 kg;

d) avioane cu tracțiune cu turbine – JET/T;

e) elicoptere. 

Art. 26. – Calificările de clasă ale piloților se stabilesc numai pentru avioane monomotor cu piston SEP(L), cu greutate maximă la decolare de 2.300 kg, certificate pentru a opera cu un singur pilot. 

Art. 27. – Calificările superioare și autorizările care se înscriu în documentul de licență pentru zbor sunt:

A. calificări superioare:

a) pilot–instructor de zbor;

b) pilot de încercare, recepție și control;

c) pilot–instructor de antrenament pe rută și/sau instructor de simulator – TRI/SFI;

d) instructor pentru categoriile de personal aeronautic civil navigant, altele decât piloți;

e) parașutist–recepție și control și/sau încercător;

B. autorizări pentru operațiuni speciale:

a) zbor instrumental – IR, care include și minima autorizată;

b) lucru agricol;

c) aerofotogrametrie;

d) remorcaj;

e) lansare parașutiști;

f) lansare planor cu automosorul;

g) zbor cu elicopterul în condiții meteo instrumentale;

h) operare elicopter pe mare – off shore operations;

i) operare elicopter cu încărcătură suspendată;

C. autorizări speciale:

a) zboruri de antrenament special;

b) zboruri de testare a aeronavelor, motoarelor sau echipamentelor;

c) zboruri cu scop nelucrativ;

d) zboruri în care nu se transportă pasageri sau mărfuri;

D. autorizare de control tehnic–aeronave, pentru piloți și mecanici naviganți, în scopul executării zborurilor tehnice de verificare, ca urmare a efectuării unor programe de întreținere a aeronavelor civile;

E. autorizare de examinator, pentru toate categoriile de personal aeronautic civil navigant profesionist, în scopul conducerii examinărilor practice în zbor. 

Art. 28. – Certificarea licenței de zbor, a calificărilor și autorizărilor personalului aeronautic civil navigant profesionist se face de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, prin următoarele documente cu termen de valabilitate:

a) licență de pilot de transport de linie – ATPL;

b) licență de pilot comercial aeronave – CPL și/sau planoare – SPL;

c) licență de navigator aerian;

d) licență de mecanic navigant;

e) licență de operator radionavigant;

f) licență de însoțitor de bord;

g) licență de parașutist;

h) licență de inginer de recepție și control aeronave;

i) licență de inginer de recepție și control mijloace PNA-TC;

j) certificat de calificare de tip și clasă;

k) certificat medical clasa 1 pentru piloți, navigatori și mecanici naviganți;

l) certificat medical clasa a 2-a pentru operatori radionaviganți, însoțitori de bord, parașutiști, ingineri de recepție și control aeronave și ingineri de recepție și control mijloace PNA-TC;

m) certificat general de operator radiotelefonist;

n) certificat pentru calificări superioare și autorizări. 

Art. 29. – Admiterea la zbor a personalului aeronautic civil navigant profesionist, în vederea exercitării profesiei, este permisă numai după efectuarea pregătirii, examinării și certificării corespunzătoare de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Certificatele personalului aeronautic civil navigant profesionist sunt documente nominale individuale, obligatorii pe întreaga durată a desfășurării activității ca personal aeronautic civil navigant profesionist. 

Art. 30. – (1) Conform reglementărilor emise de organizațiile internaționale la care România este parte, documentele nominale individuale de calificare și licență pentru piloți conțin, în mod obligatoriu, următoarele elemente:

a) cu majuscule: numele statului și al autorității aeronautice civile;

b) cu majuscule accentuate: denumirea documentului nominal de calificare;

c) cu cifre arabe: numărul curent al licenței acordate de autoritatea aeronautică civilă;

d) cu caractere romane: numele integral al deținătorului;

e) adresa deținătorului;

f) cetățenia deținătorului;

g) semnătura deținătorului;

h) autoritatea și, acolo unde este necesar, condițiile în care este emisă licența;

i) certificarea valabilității licenței și a drepturilor conferite de deținerea respectivei calificări;

j) semnătura funcționarului care a emis licența și data emiterii acesteia;

k) sigiliul sau ștampila autorității care a emis licența;

l) tipuri de calificări;

m) specificații referitoare la limitări ale aplicabilității calificării respective, validări, echivalări, restricții și altele asemenea;

n) alte detalii necesare. 

(2) Pentru celelalte categorii de personal aeronautic civil navigant profesionist, elementele înscrise în documentele nominale individuale de certificare și licențiere se stabilesc prin reglementări emise de Ministerul Transporturilor. 

Art. 31. – (1) Documentele nominale individuale de certificare și licențiere, înregistrările întocmite de angajator privind evidența activității de zbor și carnetul individual de zbor ale personalului aeronautic civil navigant profesionist sunt documente care atestă calitatea de personal aeronautic civil navigant profesionist și vor fi luate în considerare la stabilirea vechimii în muncă și încadrării în grupa de muncă. 

(2) Activitatea desfășurată ca personal aeronautic civil navigant profesionist se încadrează în grupă specială de muncă. 

Art. 32. – Suspendarea documentelor nominale individuale de certificare și licențiere ale personalului aeronautic civil navigant profesionist se poate aplica, pe o durată de până la 6 luni, de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, atunci când se constată, în urma unei examinări pe baza reglementărilor aeronautice specifice, lipsuri majore în pregătirea profesională sau abateri de la reglementările aeronautice civile. Pe durata inaptitudinii medicale temporare sau la expirarea termenului de valabilitate a licenței documentele nominale individuale de certificare și licențiere sunt suspendate de drept. 

Art. 33. – Revocarea documentelor nominale individuale de certificare și licențiere ale personalului aeronautic civil navigant profesionist se poate face numai de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pentru următoarele motive:

a) inaptitudine psihofizică definitivă;

b) incompetență profesională, dovedită pe baza procedurilor cuprinse în reglementările aeronautice specifice;

c) abateri grave de la reglementările aeronautice, cu efecte majore asupra siguranței zborului sau a circulației aeriene, dovedite pe baza procedurilor cuprinse în reglementările aeronautice specifice. 

Art. 34. – Documentele nominale individuale de certificare, licențiere, atestare și autorizare ale personalului aeronautic civil navigant profesionist se emit de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pe baza reglementărilor specifice de aviație civilă propuse de Autoritatea Aeronautică Civilă Română și aprobate de Ministerul Transporturilor, în funcție de necesitățile impuse de evoluția tehnicii aeronautice și a concepției de exploatare la sol și în zbor a aeronavelor civile. 

CAPITOLUL IV

Îndatoririle personalului aeronautic civil navigant profesionist

Art. 35. – Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România are următoarele îndatoriri:

a) să dovedească o înaltă competență și etică profesională;

b) să dobândească o temeinică pregătire profesională și să prezinte un interes continuu în perfecționarea cunoștințelor impuse de evoluția tehnicii aeronautice și a concepțiilor noi de exploatare la sol și în zbor a aeronavelor civile;

c) să cunoască și să respecte Codul aerian civil și toate reglementările aeronautice specifice în vigoare, astfel încât activitățile aeronautice să se desfășoare cu eficiență și în deplină siguranță a zborului;

d) să dea dovadă de disciplină în îndeplinirea sarcinilor și îndatoririlor de serviciu. 

Art. 36. – În timpul pregătirii și desfășurării activității de zbor, personalul aeronautic civil navigant profesionist are următoarele obligații principale:

a) să își însușească temeinic cunoștințele și să își formeze deprinderile practice necesare pentru a fi în măsură să asigure un grad ridicat de siguranță a zborului și de calitate a acțiunilor sale, în concordanță cu licența de zbor, calificările și autorizările dobândite și înscrise în documentele nominale individuale de certificare și licențiere;

b) să execute prompt și sigur sarcinile ce decurg din funcția pe care o îndeplinește la bordul aeronavei civile;

c) să cunoască și să aplice corect legislația aeronautică internă și internațională, reglementările, normele și instrucțiunile specifice activității de zbor din aviația civilă;

d) să cunoască tehnica aeronautică din dotare și să respecte procedurile tehnice de exploatare, cerințele de siguranță și de calitate stabilite pentru activitatea pe care o desfășoară;

e) să respecte normele specifice de securitate și sănătate în muncă, de apărare împotriva incendiilor și pentru situații de urgență și să acționeze pentru prevenirea accidentelor de muncă;

f) să se prezinte la examenele medicale periodice și să comunice șefilor ierarhici, în timp util, cu privire la inaptitudinea medicală temporară;

g) să prevină orice faptă care ar putea pune în pericol siguranța transportului aerian, viața personalului, a călătorilor sau securitatea aeronavei civile;

h) să aducă la cunoștința conducătorilor ierarhici orice nereguli, abateri sau lipsuri în exploatarea la sol și în zbor a aeronavei civile, echipamentelor și instalațiilor aeroportuare, precum și abaterile de la regulile stabilite pentru buna funcționare a activității de zbor;

i) să se prezinte la serviciu la solicitarea organelor competente, în cel mai scurt timp, pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor unor calamități, avarii sau grave defecțiuni;

j) să contribuie la îmbunătățirea continuă a procesului de instruire, la creșterea eficienței și calității învățământului și pregătirii specifice activității de zbor, pentru formarea unui înalt standard profesional, în limita competențelor acordate;

k) să execute toate atribuțiile ce îi revin conform fișei postului, în temeiul reglementărilor aeronautice specifice în vigoare și prevederilor regulamentelor de ordine interioară pentru locurile specifice de muncă;

l) să aplice la locul de muncă regulile stabilite privind normele de pază și securitate în aviația civilă, precum și regulile de acces în zonele cu acces limitat, condiționat sau interzis;

m) să poarte cu demnitate uniforma cu toate însemnele companiei/instituției sau echipamentul de lucru stabilit pe timpul executării misiunilor de zbor;

n) să nu consume băuturi alcoolice în timpul serviciului sau substanțe psihoactive;

o) să nu execute misiuni de zbor atunci când se simte obosit sau starea de sănătate nu îi permite să desfășoare activități de zbor în deplină siguranță sau când se află sub influența băuturilor alcoolice;

p) să păstreze asupra sa, pe perioada executării misiunilor de zbor, documentele nominale individuale de certificare și licențiere, precum și certificatele medicale valabile. 

Art. 37. – Față de obligațiile generale și cele specifice desfășurării activității de zbor în deplină siguranță, comandantul aeronavei civile răspunde de pregătirea și executarea în siguranță a fiecărei misiuni de zbor, având următoarele drepturi, obligații și răspunderi:

A. Să refuze decolarea aeronavei civile, dacă constată:

a) nereguli cu privire la starea tehnică a aeronavei, motoarelor, instalațiilor și a aparaturii de bord;

b) lipsa documentelor obligatorii ale aeronavei, valide, la bordul acesteia;

c) starea psihofizică necorespunzătoare executării misiunii de zbor sau pregătirea necorespunzătoare a membrilor echipajului;

d) lipsa alimentării corespunzătoare și suficiente a aeronavei cu carburanți și lubrifianți pentru misiunea de zbor stabilită;

e) neîndeplinirea condițiilor cerute de manualul de operare în zbor a aeronavei și a reglementărilor aeronautice specifice cu privire la încărcătură și corecta ei repartizare la bord;

f) orice alte nereguli care ar putea să pună în pericol siguranța zborului. 

B. În timpul misiunii de zbor, răspunde față de entitatea care i-a încredințat aeronava și misiunea, de executarea acesteia în bune condiții, de respectarea strictă a dispozițiilor Codului aerian civil, de comportarea și disciplina echipajului în zbor și la sol, precum și de exploatarea și păstrarea aeronavei civile în bune condiții de zbor. 

C. În timpul zborului are jurisdicție asupra întregului personal aeronautic civil aflat la bord, iar dispozițiile date de acesta în timpul zborului trebuie executate întocmai de toate persoanele îmbarcate la bordul aeronavei civile. 

D. În caz de pericol, ia toate măsurile pentru salvarea pasagerilor, echipajului, încărcăturii și aeronavei civile, iar în cazul unui accident de zbor își menține toate îndatoririle, până când autoritatea în drept îl eliberează de atribuțiile ce îi revin în legătură cu misiunea pe care o îndeplinește cu acea aeronavă. 

E. Să întreprindă toate demersurile necesare la sol, în cazul unei rețineri a aeronavei civile sau în cazul unor măsuri luate cu privire la echipaj, pasageri sau încărcătură. 

F. În lipsa unei împuterniciri speciale, comandantul aeronavei civile nu poate sub nicio formă să înstrăineze aeronava, părți din aeronavă sau orice alte bunuri din inventarul ei. 

G. În timpul executării misiunilor de zbor poate delega atribuții membrilor de echipaj, dar nu poate să își delege responsabilitățile. Dacă, din orice cauză, la sol sau în zbor, este împiedicat sau se află în imposibilitatea de a-și exercita funcția, în lipsa desemnării prealabile a altei persoane pentru a-l înlocui, funcția de comandant al aeronavei civile va fi exercitată de către un alt pilot comandant membru al echipajului sau de către copilot. 

H. În timpul escalelor sau al altor aterizări pe durata misiunii, răspunderea comandantului aeronavei civile cu privire la pasageri și la încărcătură încetează în momentul predării aeronavei persoanelor abilitate în acest sens, după coborârea persoanelor îmbarcate și a întregului echipaj. Responsabilitatea comandantului aeronavei este angajată din nou în momentul reluării în primire a aeronavei civile. 

Art. 38. – În cazul în care, pe baza reglementărilor speciale, în funcția de comandant de aeronavă civilă este desemnată o altă persoană decât pilotul comandant, obligațiile și răspunderile privind executarea misiunii de zbor se împart între aceștia, astfel:

a) pilotul comandant răspunde, de la începerea și până la terminarea operațiunii de zbor, de conducerea tehnică și de operarea în siguranță a aeronavei civile, putând lua orice măsuri pentru realizarea siguranței zborului;

b) comandantul de aeronavă răspunde de executarea misiunii în bune condiții, pentru toate celelalte aspecte care nu privesc conducerea tehnică și operarea în siguranță a aeronavei civile. 

CAPITOLUL V

Drepturile personalului aeronautic civil navigant profesionist

Art. 39. – Personalul aeronautic civil navigant profesionist se încadrează în funcții la bordul aeronavei civile, în conformitate cu calificarea deținută, înscrisă în documentele nominale individuale de certificare și licențiere aflate în termen de valabilitate. 

Art. 40. – Orice persoană care face dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute în reglementările aeronautice specifice aplicabile poate solicita certificarea ca personal aeronautic civil navigant. 

Art. 41. – Autoritatea Aeronautică Civilă Română poate acorda licență, fără restricții, personalului aeronautic civil navigant profesionist până la vârsta maximă de 60 de ani, declarat apt medical de Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială sau de alte instituții medicale abilitate în acest sens de Ministerul Transporturilor și Ministerul Sănătății Publice. 

Art. 42. – Personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă beneficiază de următoarele drepturi:

a) salarizare specială, cu încadrare într-o grupă distinctă de salarizare, stabilită prin contractele colective și/sau individuale de muncă pentru societățile comerciale și prin grile de salarizare pentru unitățile bugetare, în funcție de nivelul pregătirii profesionale, licența de zbor, calificările obținute, funcția deținută la bordul aeronavei civile, complexitatea activității desfășurate, responsabilitățile acordate și riscul asumat;

b) sporuri specifice activității de zbor, datorate condițiilor speciale de muncă existente în mediul aerian, suprasolicitării psihice și nervoase, stresului, zgomotului intens și de lungă durată, pericolului, nocivităților, radiațiilor și radiațiilor cosmice, substanțelor chimice toxice, accelerațiilor și vibrațiilor, după cum urmează: spor de aviație; spor pentru condiții speciale de muncă; spor pentru condiții deosebite de muncă; spor pentru condiții grele de muncă; spor de periculozitate; spor de radiații și radiații cosmice; spor de stres; spor de cască radio; spor de condiții nocive; spor de ecran; spor pentru zborul la joasă înălțime; spor de tratamente aviochimice; spor de acrobație. Aceste sporuri se aplică diferențiat, în funcție de specificul activității de zbor pentru fiecare categorie de personal aeronautic civil navigant profesionist, și pot fi incluse în salariul de bază sau așa cum va fi convenit în contractele colective și/sau individuale de muncă încheiate cu angajatorul;

c) spor de vechime în muncă stabilit conform legii;

d) concediu de odihnă suplimentar plătit, cu durata de 12 zile, necesar pentru refacerea capacității de zbor și pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale, într-o stațiune balneoclimaterică de tratament, asigurat de către angajator, inclusiv transportul;

e) indemnizație orară de zbor sau indemnizație pe ora de serviciu pentru zbor, stabilită pe categorii de personal aeronautic civil navigant profesionist, pe funcții îndeplinite la bordul aeronavei și pe tipuri de aeronave civile. Cuantumul acesteia este stabilit prin contractele colective și/sau individuale de muncă pentru societățile comerciale și prin grile de salarizare pentru unitățile bugetare;

f) asistență medicală gratuită în țară, conform legislației în vigoare, și în străinătate, prin încheierea de polițe de asigurare de către angajator;

g) alimentație de întărire și protecție a organismului, pentru activitatea desfășurată în mediul aerian, la nivel de 5.500 cal./zi;

h) diurnă în valută, în cazul deplasării în afara granițelor țării, în scopul executării misiunilor de zbor și/sau misiunilor de zbor de antrenament și control pe simulator;

i) uniforme și accesorii gratuite, suportate de către angajator, purtarea acestora fiind obligatorie pe perioada executării misiunii de zbor; însemnele specifice calificării deținute la bordul aeronavei civile sunt:

1. pentru pilot comandant, 4 trese orizontale aplicate pe mâneca de la veston și 4 trese aplicate pe gradele purtate pe epoleți;

2. pentru copilot, 3 trese orizontale aplicate pe mâneca de la veston și 3 trese aplicate pe gradele purtate pe epoleți. 

Art. 43. – (1) Personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază de pensie de serviciu, potrivit categoriei profesionale din care face parte, dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții de pensionare:

a) piloți, însoțitori de bord, parașutiști și personalul de inspecție în zbor, care au vârsta de minimum 50 de ani și au realizat o vechime de cel puțin 20 de ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist;

b) navigatori, mecanici și/sau ingineri de bord naviganți, operatori radionaviganți, ingineri de recepție și control aeronave și ingineri de recepție și control mijloace PNA–TC, care au vârsta de minimum 52 de ani și au realizat o vechime de cel puțin 25 de ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist. 

(2) Limita maximă privind vârsta de pensionare pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist este cea stabilită de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. 

(3) Dreptul de a ieși la pensie se acordă începând cu data menționată de solicitant în cererea sa de pensionare, cu respectarea prevederilor prezentei legi. 

Art. 44. – (1) Personalul aeronautic civil navigant profesionist care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 43 alin. (1) are dreptul la o pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 3 luni de activitate anterioare lunii în care are loc pensionarea. 

(2) Venitul total brut realizat într-o lună, care stă la baza calculului pensiei de serviciu de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, reprezintă suma veniturilor prevăzute la art. 42 lit. a), b), c) și e) și va fi menționat în documentul emis de către angajator, pe răspunderea acestuia. 

(3) Pentru fiecare an complet care depășește vechimea minimă în activitate prevăzută la art. 43 alin. (1) se adaugă la cuantumul pensiei câte 1%. 

Art. 45. – Pentru persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 43 și care la data cererii de pensionare nu mai dețin calitatea de personal aeronautic civil navigant profesionist, procentul prevăzut la art. 44 se aplică la media veniturilor totale brute realizate în ultimele 3 luni anterioare lunii în care s-a solicitat pensionarea de către tot personalul aeronautic civil navigant profesionist aflat în activitate, corespunzător ultimei funcții la bord deținute de persoana în cauză pe tipul respectiv de aeronavă civilă. Această medie va fi menționată în documentul emis de către angajator, pe răspunderea acestuia, potrivit art. 44 alin. (2). 

Art. 46. – (1) Odată cu stabilirea cuantumului pensiei de serviciu se stabilește și pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, acordată personalului aeronautic civil navigant profesionist conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, considerându-se îndeplinite condițiile necesare deschiderii dreptului de pensie. La determinarea punctajului mediu anual se are în vedere stagiul complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie, prevăzut de legislația în vigoare privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. 

(2) În cazul în care cuantumul pensiei de serviciu calculat conform prezentei legi este mai mic decât cel al pensiei din sistemul public, se acordă cuantumul cel mai avantajos. 

(3) Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. 

Art. 47. – Pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflației din anul precedent. 

Art. 48. – La decesul titularului pensiei de serviciu, soțul/soția și copiii acestuia beneficiază de pensie de urmaș, în condițiile prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, iar aceasta se calculează din pensia de serviciu a titularului, aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul în condițiile prezentei legi, dacă aceasta este mai avantajoasă decât pensia stabilită sau cuvenită în sistemul public. 

Art. 49. – De prevederile art. 43–48 beneficiază, după caz, și următoarele categorii de persoane:

a) personalul aeronautic civil navigant profesionist care, după data intrării în vigoare a prezentei legi, își pierde total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără a se ține cont de vârsta și vechimea în muncă ale acestuia, pensia fiind acordată de la data pierderii capacității de muncă;

b) personalul aeronautic civil navigant profesionist care, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi, și-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza unui incident sau accident de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite ca urmare a activității de zbor, fără a se ține cont de vârsta și vechimea în muncă ale acestuia, pensia fiind acordată de la data intrării în vigoare a prezentei legi;

c) persoanele care au realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist și care la data pensionării dețin această calitate, cuantumul pensiei de serviciu calculat conform art. 44 alin. (1) și (2) fiind diminuat cu câte 2% pentru fiecare an care lipsește din vechimea minimă în activitate prevăzută la art. 43 alin. (1);

d) persoanele care au realizat o vechime de cel puțin 10 ani de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist și care la data pensionării nu mai dețin această calitate, cuantumul pensiei de serviciu prevăzut la art. 44 alin. (1) fiind diminuat cu câte 2% pentru fiecare an care lipsește din vechimea minimă în activitate prevăzută la art. 43 alin. (1) și va fi aplicat la media veniturilor totale brute realizate în ultimele 3 luni anterioare lunii în care s-a solicitat pensionarea de către tot personalul aeronautic civil navigant profesionist aflat în activitate, corespunzător ultimei funcții la bord deținute de persoana în cauză pe tipul respectiv de aeronavă civilă. Această medie va fi menționată în documentul emis de către angajator, pe răspunderea acestuia, potrivit art. 44 alin. (2). 

Art. 50. – (1) Personalul aeronautic civil navigant profesionist care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, este pensionat pentru limită de vârstă sau pentru pierderea totală a capacității de muncă are dreptul la pensie de serviciu, care se stabilește corespunzător prevederilor prezentei legi, respectiv în conformitate cu prevederile art. 43–49. 

(2) Stabilirea cuantumului pensiei de serviciu pentru personalul prevăzut la alin. (1) se realizează aplicând corespunzător prevederile art. 45. 

(3) La stabilirea cuantumului pensiei de serviciu pentru piloții al căror tip de aeronavă civilă nu se mai află în exploatare, se va lua în calcul funcția la bord echivalentă pe un alt tip de aeronavă civilă aflată în exploatare, cu greutatea maximă la decolare cea mai apropiată de aeronava civilă pe care persoana în cauză a deținut ultima calificare și licență. 

Art. 51. – Pentru categoriile de personal aeronautic civil navigant profesionist din cadrul aviației civile de transport aerian prevăzute la art. 4 lit. b) care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu mai există datorită evoluției tehnicii aeronautice și a concepției de exploatare la sol și în zbor a aeronavelor civile, cuantumul pensiei de serviciu va fi de 50% din cuantumul calculat în condițiile prezentei legi pentru pilotul comandant, în aceleași condiții de vârstă și vechime, corespunzător tipului de aeronavă civilă aflată în exploatare, cu greutatea maximă la decolare cea mai apropiată de aeronava civilă pe care persoana în cauză a deținut ultima calificare și licență. 

Art. 52. – În cazul decesului unei persoane din categoria personalului aeronautic civil navigant profesionist înainte de vârsta prevăzută la art. 43 alin. (1), aflată în activitate, din cauza unui incident sau accident de aviație, soțul/soția și copiii acestuia beneficiază de pensie de urmaș, în condițiile prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, iar aceasta se calculează din pensia de serviciu la care ar fi avut dreptul persoana decedată, calculată potrivit prevederilor art. 49 lit. a) sau b), după caz, dacă aceasta este mai avantajoasă decât pensia cuvenită în sistemul public. 

Art. 53. – În cazul pierderii capacității/aptitudinii medicale de zbor, necesară desfășurării activității aeronautice specifice categoriei, ca urmare a unui eveniment de aviație, unei boli profesionale sau unei afecțiuni medicale dobândite în urma exercitării funcției respective, personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază:

a) pe timpul recuperării capacității de zbor:

1. de asistență medicală, tratamente medicale și medicamentele necesare, în mod gratuit, prin grija angajatorului;

2. de toate drepturile salariale prevăzute pentru categoria respectivă de personal aeronautic civil navigant profesionist aflat în activitate, acordate de către angajator, până la stabilirea definitivă a situației sale medicale, fără a se putea depăși durata de 2 ani;

b) în cazul pierderii definitive a capacității/aptitudinii medicale de zbor, de o compensație bănească acordată lunar până la pensionare, care să acopere diferența dintre media veniturilor realizate în ultimele 3 luni de activitate ca personal aeronautic civil navigant profesionist și venitul lunar obținut ca urmare a imposibilității continuării activității de zbor, aceasta fiind suportată de către angajator. 

Art. 54. – Personalul aeronautic civil navigant profesionist care se pensionează din cauza pierderii totale a capacității de muncă, necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane, are dreptul la o indemnizație de însoțitor, în afara pensiei, în cuantumul stabilit în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. 

Art. 55. – (1) Personalul aeronautic civil navigant profesionist se asigură de drept, de către angajator, pentru risc profesional și pentru cazurile de producere a unor accidente urmate de deces, invaliditate totală sau pațială, cât și pentru pierderea capacității/aptitudinii medicale de zbor permanentă sau temporară. 

(2) Condițiile de asigurare a personalului aeronautic civil navigant profesionist sunt cele prevăzute de lege și/sau prin contractele colective de muncă. 

(3) Compensația bănească acordată în urma decesului nu poate fi mai mică decât cea stabilită la nivel internațional pentru pasagerii unei aeronave civile, și anume 100.000 DST. 

Art. 56. – Personalul aeronautic civil navigant profesionist beneficiază în mod gratuit de toate condițiile și facilitățile pentru perfecționarea și completarea pregătirii profesionale în institute sau forme și programe de învățământ, în țară și în străinătate, în conformitate cu posibilitățile și aptitudinile individuale, pe baza planurilor elaborate în acest scop de instituțiile autorizate sau susținute de către angajator. 

Art. 57. – Pilotul profesionist care a dobândit calitatea de pilot comandant pe un tip de aeronavă civilă și este trecut pe un alt tip de aeronavă civilă din motive neimputabile acestuia, indiferent de funcția pe care a fost trecut, nu poate avea salariul lunar de încadrare mai mic decât salariul lunar de încadrare avut anterior trecerii sau mai mic decât cel actualizat, acordat unui pilot comandant pe aeronava civilă pe care pilotul transferat a avut calitatea de pilot comandant. Dacă tipul respectiv de aeronavă civilă nu mai există în exploatare, se ia în calcul funcția de pilot comandant pe tipul de aeronavă civilă aflată în exploatare, cu greutatea maximă la decolare cea mai apropiată de aeronava civilă pe care persoana în cauză a deținut ultima calificare și licență. 

Art. 58. – Este interzisă exercitarea oricărei forme de constrângere fizică și/sau psihică, a oricărei presiuni sau acțiuni de intimidare asupra personalului aeronautic civil navigant profesionist care se află în situația unei inaptitudini psihomedicale temporare de zbor, pentru a i se impune executarea unei misiuni de zbor. 

Art. 59. – În scopul evitării acumulării oboselii excesive și afectării siguranței zborului, limitele maxime ale timpului de muncă și limitele minime ale timpului de odihnă pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist se stabilesc prin reglementări specifice, emise de Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și cu consultarea sindicatelor reprezentative și/sau asociațiilor profesionale, angajatorii fiind obligați să ia toate măsurile pentru asigurarea respectării acestor limitări. 

Art. 60. – Personalul aeronautic civil navigant profesionist are dreptul de a călători gratuit la bordul aeronavelor civile de transport de pasageri, în limita locurilor disponibile, cu acceptul operatorului aerian. 

CAPITOLUL VI

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 61. – (1) Dovada activității de zbor pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist se face, pe baza înregistrării și evidenței acesteia, de către angajator. 

(2) Reglementările specifice care stabilesc, printre altele, forma, conținutul, modul de întocmire și completare, precum și certificarea tuturor documentelor de înregistrare și evidență a activității de zbor a personalului aeronautic civil navigant profesionist, inclusiv a carnetului individual de zbor, sunt emise de Ministerul Transporturilor. 

(3) Dovada privind vechimea în activitate în calitate de personal aeronautic civil navigant profesionist se face cu documentele eliberate, la solicitare, în acest sens de către angajatorii la care și-a desfășurat activitatea persoana în cauză. 

Art. 62. – (1) Dispozițiile prezentului statut se aplică personalului aeronautic civil navigant profesionist care exercită activități aeronautice civile, iar autoritățile de stat civile și militare române sunt obligate să acorde, la cerere, sprijinul necesar deținătorilor documentelor nominale individuale de certificare și licențiere ca personal aeronautic civil navigant, cu licență în termen de valabilitate, aflat în misiune. 

(2) Actele administrative emise în condițiile prezentei legi pot fi atacate de persoanele vătămate la instanțele de contencios administrativ, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. 

Art. 63. – Prezenta lege intră în vigoare la 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Art. 64. – Până la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor va emite norme metodologice de aplicare a acesteia. 

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată. 

 

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

BOGDAN OLTEANU

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

București, 4 iulie 2007. 

Nr. 223.