Legea nr. 211/2004

M. Of. nr. 505 din 4 iunie 2004

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR                     SENATUL

 

L E G E

privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. − În scopul asigurării protecţiei victimelor infracţiunilor, prezenta lege reglementează unele măsuri de informare a victimelor infracţiunilor cu privire la drepturile acestora, precum şi de consiliere psihologică, asistenţă juridică gratuită şi compensaţie financiară de către stat a victimelor unor infracţiuni.

Art. 2. − Ministerul Justiţiei, prin Institutul Naţional al Magistraturii, şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au obligaţia de a asigura specializarea personalului care, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, stabileşte legături directe cu victimele infracţiunilor.

Art. 3. − Autorităţile publice cu atribuţii în domeniul protecţiei victimelor infracţiunilor, în cooperare cu organizaţiile neguvernamentale, organizează campanii publice de informare în acest domeniu.

CAPITOLUL II

Informarea victimelor infracţiunilor

Art. 4. − (1) Judecătorii, în cazul infracţiunilor pentru care plângerea prealabilă se adresează instanţei de judecată, procurorii, ofiţerii şi agenţii de poliţie au obligaţia de a încunoştinţa victimele infracţiunilor cu privire la:

a) serviciile şi organizaţiile care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistenţă a victimei, în funcţie de necesităţile acesteia;

b) organul de urmărire penală la care pot face plângere;

c) dreptul la asistenţă juridică şi instituţia unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept;

d) condiţiile şi procedura pentru acordarea asistenţei juridice gratuite;

e) drepturile procesuale ale persoanei vătămate, ale părţii vătămate şi ale părţii civile;

f) condiţiile şi procedura pentru a beneficia de dispoziţiile art. 86¹, 86², 86⁴ şi 86⁵ din Codul de procedură penală, precum şi de dispoziţiile Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor;

g) condiţiile şi procedura pentru acordarea compensaţiilor financiare de către stat.

(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse la cunoştinţă victimei de către judecătorul, procurorul, ofiţerul sau agentul de poliţie la care victima se prezintă.

(3) Informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse la cunoştinţă victimei, în scris sau verbal, într-o limbă pe care aceasta o înţelege.

(4) Îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (1)−(3) se consemnează într-un proces-verbal, care se înregistrează la instituţia din care face parte judecătorul, procurorul, ofiţerul sau agentul de poliţie la care se prezintă victima.

Art. 5. − (1) Ministerul Justiţiei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu sprijinul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, asigură funcţionarea unei linii telefonice disponibile permanent pentru informarea victimelor infracţiunilor. Prin intermediul liniei telefonice se asigură comunicarea informaţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1).

(2) Accesul la linia telefonică prevăzută la alin. (1) se asigură, în mod gratuit, prin apelarea unui număr de telefon unic la nivel naţional.

(3) Personalul care asigură comunicarea informaţiilor prin intermediul liniei telefonice prevăzute la alin. (1) are obligaţia de a anunţa unităţile de poliţie dacă din convorbirea telefonică rezultă că victima este în pericol.

(4) Autorităţile administraţiei publice locale şi organizaţiile neguvernamentale pot înfiinţa la nivel local linii telefonice pentru informarea victimelor infracţiunilor.

Art. 6. − (1) Informaţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) se publică pe paginile de Internet ale Ministerului Justiţiei şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.

(2) Instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti şi unităţile de poliţie pot publica pe pagina de Internet informaţiile prevăzute la art. 4 alin. (1).

CAPITOLUL III

Consilierea psihologică a victimelor unor infracţiuni şi alte forme de asistenţă a victimelor infracţiunilor

Art. 7. − Consilierea psihologică a victimelor infracţiunilor se asigură, în condiţiile prezentei legi, de către serviciile de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor, care funcţionează pe lângă tribunale.

Art. 8. − (1) Consilierea psihologică asigurată de serviciile de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor se acordă gratuit, la cerere, pentru victimele tentativei la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la art. 174−176 din Codul penal, pentru victimele infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală, săvârşite asupra membrilor familiei, prevăzute la art. 180 alin. 1¹ şi 2¹ şi art. 181 alin. 1¹ din Codul penal, ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 din Codul penal, ale infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, ale infracţiunilor de viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală şi corupţie sexuală, prevăzute la art. 197, 198, art. 201 alin. 2−5 şi la art. 202 din Codul penal, ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută la art. 306 din Codul penal, precum şi pentru victimele infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Consilierea psihologică gratuită se acordă victimelor infracţiunilor prevăzute la alin. (1), dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României sau dacă infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului României şi victima este cetăţean român sau străin care locuieşte legal în România.

Art. 9. − Consilierea psihologică gratuită asigurată de serviciile de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor se acordă pe o perioadă de cel mult 3 luni, iar în cazul victimelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, pe o perioadă de cel mult 6 luni.

Art. 10. − (1) Cererea pentru acordarea consilierii psihologice gratuite se depune la serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima.

(2) Cererea poate fi depusă numai după sesizarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii.

(3) Cererea trebuie să cuprindă:

a) numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa victimei;

b) data, locul şi circumstanţele săvârşirii infracţiunii;

c) data sesizării şi organul judiciar sesizat.

(4) La cererea pentru acordarea consilierii psihologice gratuite se anexează, în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere.

(5) Cererea pentru acordarea consilierii psihologice gratuite se soluţionează în termen de 10 zile de la data depunerii.

Art. 11. − Serviciile de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor pot asigura şi alte forme de asistenţă a victimelor infracţiunilor.

Art. 12. − Organizaţiile neguvernamentale pot organiza, în mod independent sau în cooperare cu autorităţile publice, servicii pentru consilierea psihologică a victimelor infracţiunilor şi pentru asigurarea altor forme de asistenţă a victimelor infracţiunilor. În acest scop, organizaţiile neguvernamentale pot beneficia, în condiţiile legii, de subvenţii de la bugetul de stat.

Art. 13. − Victimele traficului de persoane şi ale violenţei în familie beneficiază şi de măsurile de protecţie şi de asistenţă prevăzute de Legea nr. 678/2001, cu modificările ulterioare, sau, după caz, de Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL IV

Asistenţa juridică gratuită a victimelor unor infracţiuni

Art. 14. − (1) Asistenţa juridică gratuită se acordă, la cerere, următoarelor categorii de victime:

a) persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la art. 174−176 din Codul penal, o infracţiune de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 din Codul penal, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală, prevăzute la art. 197, 198 şi art. 201 alin. 2−5 din Codul penal;

b) soţul, copiii şi persoanele aflate în întreţinerea persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la art. 174−176 din Codul penal, precum şi a infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea persoanei.

(2) Asistenţa juridică gratuită se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României sau, în cazul în care infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului României, dacă victima este cetăţean român sau străin care locuieşte legal în România şi procesul penal se desfăşoară în România.

Art. 15. − Asistenţa juridică gratuită se acordă, la cerere, victimelor altor infracţiuni decât cele prevăzute la art. 14 alin. (1), cu respectarea condiţiilor stabilite la art. 14 alin. (2), dacă venitul lunar pe membru de familie al victimei este cel mult egal cu salariul de bază minim brut pe ţară stabilit pentru anul în care victima a formulat cererea de asistenţă juridică gratuită.

Art. 16. − (1) Asistenţa juridică gratuită se acordă numai dacă victima a sesizat organele de urmărire penală sau instanţa de judecată în termen de 60 de zile de la data săvârşirii infracţiunii.

(2) În cazul victimelor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b), termenul de 60 de zile se calculează de la data la care victima a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii.

(3) Dacă victima s-a aflat în imposibilitatea, fizică sau psihică, de a sesiza organele de urmărire penală, termenul de 60 de zile se calculează de la data la care a încetat starea de imposibilitate.

(4) Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală sau instanţa de judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii. Reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicţie poate sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii.

Art. 17. − (1) Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se depune la tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima şi se soluţionează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor unor infracţiuni, prin încheiere, în termen de 15 zile de la data depunerii.

(2) Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite trebuie să cuprindă:

a) numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa victimei;

b) data, locul şi circumstanţele săvârşirii infracţiunii;

c) dacă este cazul, data sesizării şi organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, sesizată potrivit art. 16;

d) calitatea de soţ, copil sau persoană aflată în întreţinerea persoanei decedate, în cazul victimelor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b);

e) dacă este cazul, venitul lunar pe membru de familie al victimei;

f) numele, prenumele şi forma de exercitare a profesiei de avocat de către apărătorul ales sau menţiunea că victima nu şi-a ales un apărător.

(3) La cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se anexează, în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere şi orice alte documente deţinute de victimă, utile pentru soluţionarea cererii.

(4) Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea victimei.

(5) În cazul în care victima nu şi-a ales un apărător, încheierea prin care s-a admis cererea de asistenţă juridică gratuită trebuie să cuprindă şi desemnarea unui apărător din oficiu potrivit Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Statutului profesiei de avocat.

(6) Încheierea prin care s-a soluţionat cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se comunică victimei.

(7) Încheierea prin care s-a respins cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite este supusă reexaminării de către tribunalul în cadrul căruia funcţionează Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, la cererea victimei, în termen de 15 zile de la comunicare. Reexaminarea se soluţionează în complet format din doi judecători.

Art. 18. − (1) Asistenţa juridică gratuită se acordă fiecărei victime pe tot parcursul procesului, în limita unei sume echivalente cu două salarii de bază minime brute pe ţară, stabilite pentru anul în care victima a formulat cererea de asistenţă juridică gratuită.

(2) Fondurile necesare pentru acordarea asistenţei juridice gratuite se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei.

Art. 19. − Dispoziţiile art. 14−18 se aplică în mod corespunzător şi pentru acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracţiunii.

Art. 20. − (1) Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite şi cererea pentru acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracţiunii pot fi formulate de reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicţie.

(2) Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite şi cererea pentru acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracţiunii pot fi formulate şi de organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei victimelor, dacă sunt semnate de victimă, cuprind datele prevăzute la art. 17 alin. (2) şi sunt anexate documentele prevăzute la art. 17 alin. (3).

(3) Cererea pentru acordarea asistenţei juridice gratuite şi cererea pentru acordarea sumei necesare punerii în executare a hotărârii judecătoreşti prin care au fost acordate despăgubiri civile victimei infracţiunii sunt scutite de taxa de timbru.

CAPITOLUL V

Acordarea de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni

Art. 21. − (1) Compensaţia financiară se acordă, la cerere, în condiţiile prezentului capitol, următoarelor categorii de victime:

a) persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la art. 174−176 din Codul penal, o infracţiune de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 din Codul penal, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală, prevăzute la art. 197, 198 şi art. 201 alin. 2−5 din Codul penal;

b) soţul, copiii şi persoanele aflate în întreţinerea persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la art. 174−176 din Codul penal, precum şi a infracţiunilor intenţionate care au avut ca urmare moartea persoanei.

(2) Compensaţia financiară se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României şi victima este cetăţean român sau străin care locuieşte legal în România.

(3) Compensaţia financiară se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României şi victima este străin care nu locuieşte în România.

Art. 22. − (1) Compensaţia financiară nu se acordă dacă:

a) se stabileşte că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală ori că fapta a fost săvârşită în stare de legitimă apărare împotriva atacului victimei în condiţiile art. 44 din Codul penal;

b) victima este condamnată definitiv pentru participarea la un grup infracţional organizat;

c) victima este condamnată definitiv pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art. 21 alin. (1);

d) instanţa reţine în favoarea făptuitorului circumstanţa atenuantă a depăşirii limitelor legitimei apărări împotriva atacului victimei, prevăzută la art. 73 lit. a) din Codul penal, sau circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută la art. 73 lit. b) din Codul penal.

(2) Victima care a beneficiat de compensaţie financiară sau de un avans din compensaţia financiară este obligată la restituirea sumelor dacă se stabileşte existenţa unuia dintre cazurile prevăzute la alin. (1).

Art. 23. − (1) Compensaţia financiară se acordă victimei numai dacă aceasta a sesizat organele de urmărire penală sau instanţa de judecată în termen de 60 de zile de la data săvârşirii infracţiunii.

(2) În cazul victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b), termenul de 60 de zile se calculează de la data la care victima a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii.

(3) Dacă victima s-a aflat în imposibilitatea, fizică sau psihică, de a sesiza organele de urmărire penală sau instanţa de judecată, termenul de 60 de zile se calculează de la data la care a încetat starea de imposibilitate.

(4) Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală sau instanţa de judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii. Reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicţie poate sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii.

Art. 24. − (1) În cazul în care făptuitorul este cunoscut, compensaţia financiară poate fi acordată victimei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) victima a formulat cererea de compensaţie financiară în termen de un an, după caz:

1. de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care instanţa penală a pronunţat condamnarea sau achitarea în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. d) şi e) din Codul de procedură penală şi a acordat despăgubiri civile ori a pronunţat achitarea în cazul prevăzut la art. 10 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. g) şi i¹) din Codul de procedură penală;

2. de la data la care procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. c), d) şi e) din Codul de procedură penală sau a dispus încetarea urmăririi penale în cazul prevăzut la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedură penală;

3. de la data la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. c), d), e) şi g) din Codul de procedură penală;

b) victima s-a constituit ca parte civilă în cadrul procesului penal, cu excepţia cazului prevăzut la lit. a) pct. 3;

c) făptuitorul este insolvabil sau dispărut;

d) victima nu a obţinut repararea integrală a prejudiciului suferit de la o societate de asigurare.

(2) Dacă victima s-a aflat în imposibilitate de a formula cererea de compensaţie financiară, termenul de un an prevăzut la alin. (1) lit. a) se calculează de la data la care a încetat starea de imposibilitate.

(3) În cazul în care instanţa a dispus disjungerea acţiunii civile de acţiunea penală, termenul de un an prevăzut la alin. (1) lit. a) curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care a fost admisă acţiunea civilă.

(4) Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia prevăzută la alin. (1) lit. b).

Art. 25. − În cazul în care făptuitorul este necunoscut, victima poate formula cererea de compensaţie financiară în termen de 3 ani de la data săvârşirii infracţiunii, dacă este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 24 alin. (1) lit. d).

Art. 26. − Dacă victima este un minor şi reprezentantul legal al acestuia nu a formulat cererea de compensaţie financiară în termenele prevăzute, după caz, la art. 24 sau 25, aceste termene încep să curgă de la data la care victima a împlinit vârsta de 18 ani.

Art. 27. − (1) Compensaţia financiară se acordă victimei pentru următoarele categorii de prejudicii suferite de aceasta prin săvârşirea infracţiunii:

a) în cazul victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. a):

1. cheltuielile de spitalizare şi alte categorii de cheltuieli medicale suportate de victimă;

2. prejudiciile materiale rezultate din distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a bunurilor victimei ori din deposedarea acesteia prin săvârşirea infracţiunii;

3. câştigurile de care victima este lipsită de pe urma săvârşirii infracţiunii;

b) în cazul victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b):

1. cheltuielile de înmormântare;

2. întreţinerea de care victima este lipsită din cauza săvârşirii infracţiunii.

(2) Compensaţia financiară pentru prejudiciile materiale prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. 2 se acordă în limita unei sume echivalente cu 10 salarii de bază minime brute pe ţară stabilite pentru anul în care victima a formulat cererea de compensaţie financiară.

(3) Sumele de bani plătite de făptuitor cu titlu de despăgubiri civile şi indemnizaţia obţinută de victimă de la o societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârşirea infracţiunii se scad din cuantumul compensaţiei financiare acordate de stat victimei.

Art. 28. − (1) Cererea de compensaţie financiară se depune la tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima şi se soluţionează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, constituite în fiecare tribunal.

(2) Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor este alcătuită din cel puţin doi judecători, desemnaţi pentru o perioadă de 3 ani de adunarea generală a judecătorilor tribunalului.

(3) Adunarea generală a judecătorilor tribunalului desemnează, pentru o perioadă de 3 ani, şi un număr egal de judecători supleanţi ai judecătorilor care alcătuiesc Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor.

(4) Judecătorii supleanţi prevăzuţi la alin. (3) participă la soluţionarea cererilor de compensaţii financiare în cazul imposibilităţii de participare a unuia sau a ambilor judecători care alcătuiesc Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor.

(5) Secretariatul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor este asigurat de unul sau mai mulţi grefieri, desemnaţi de preşedintele tribunalului.

Art. 29. − (1) Cererea de compensaţie financiară trebuie să cuprindă:

a) numele, prenumele, cetăţenia, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa victimei;

b) data, locul şi împrejurările săvârşirii infracţiunii care a cauzat prejudiciul;

c) categoriile de prejudicii suferite prin săvârşirea infracţiunii, care se încadrează în dispoziţiile art. 27 alin. (1);

d) dacă este cazul, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată şi data sesizării acestora;

e) dacă este cazul, numărul şi data hotărârii judecătoreşti sau a actului organului de urmărire penală, prevăzute la art. 24 alin. (1) lit. a);

f) calitatea de soţ, copil sau persoană aflată în întreţinerea persoanei decedate, în cazul victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b);

g) antecedentele penale;

h) sumele plătite cu titlu de despăgubiri de către făptuitor sau indemnizaţia obţinută de victimă de la o societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârşirea infracţiunii;

i) cuantumul compensaţiei financiare solicitate.

(2) La cererea de compensaţie financiară se anexează, în copie, documentele justificative pentru datele înscrise în cerere şi orice alte documente deţinute de victimă, utile pentru soluţionarea cererii.

Art. 30. − (1) Victima poate solicita Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor un avans din compensaţia financiară, în limita unei sume echivalente cu 10 salarii de bază minime brute pe ţară stabilite pentru anul în care victima a solicitat avansul.

(2) Avansul se poate solicita prin cererea de compensaţie financiară sau printr-o cerere separată, care poate fi formulată oricând după sesizarea organelor de urmărire penală sau a instanţei de judecată, dacă este cazul, potrivit art. 23, şi cel mai târziu în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de compensaţie. Dispoziţiile art. 29 se aplică în mod corespunzător în cazul în care avansul este solicitat printr-o cerere separată, în care se menţionează şi stadiul procedurii judiciare.

(3) Avansul se acordă dacă victima se află într-o situaţie financiară precară.

(4) Cererea victimei privind acordarea unui avans din compensaţia financiară se soluţionează în termen de 30 de zile de la data solicitării, de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor.

(5) În cazul respingerii cererii de compensaţie financiară, victima este obligată la restituirea avansului, cu excepţia cazului în care cererea de compensaţie financiară a fost respinsă numai pentru motivul că făptuitorul nu este insolvabil sau dispărut.

(6) Victima care a beneficiat de un avans din compensaţia financiară este obligată la restituirea acestuia dacă nu a depus cererea pentru compensaţie financiară în termenele prevăzute, după caz, la art. 24, 25 sau 26.

Art. 31. − (1) Cererea de compensaţie financiară şi cererea privind acordarea unui avans din compensaţia financiară se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea victimei.

(2) Participarea procurorului este obligatorie.

(3) În vederea soluţionării cererii, Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor în complet format din doi judecători poate să audieze persoane, să solicite documente şi să administreze orice alte probe pe care le consideră utile pentru soluţionarea cererii.

(4) Soluţionând cererea de compensaţie financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta, Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor în complet format din doi judecători poate pronunţa, prin hotărâre, una dintre următoarele soluţii:

a) admite cererea şi stabileşte cuantumul compensaţiei financiare sau, după caz, al avansului din aceasta;

b) respinge cererea dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru acordarea compensaţiei financiare sau, după caz, a avansului din aceasta.

(5) Hotărârea prin care s-a soluţionat cererea de compensaţie financiară sau cererea privind acordarea unui avans din aceasta se comunică victimei.

(6) Hotărârea poate fi atacată cu recurs la curtea de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.

Art. 32. − Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor are obligaţia de a informa organul de urmărire penală sau instanţa învestită cu judecarea infracţiunii ori, după caz, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii civile, cu privire la cererea de compensaţie financiară ori cu privire la cererea prin care victima a solicitat un avans din compensaţia financiară.

Art. 33. − (1) Fondurile necesare pentru acordarea compensaţiei financiare sau a avansului din aceasta pentru victimele infracţiunilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei.

(2) Plata compensaţiei financiare sau a avansului din aceasta pentru victimele infracţiunilor se asigură de compartimentele financiare ale tribunalelor, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost acordată compensaţia financiară sau un avans din aceasta.

(3) Statul, prin Ministerul Justiţiei, se subrogă în drepturile victimei care a beneficiat de compensaţie financiară sau de un avans din aceasta pentru recuperarea sumelor plătite victimei.

Art. 34. − (1) Cererea de compensaţie financiară şi cererea privind acordarea unui avans din aceasta pot fi formulate de către reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicţie.

(2) Cererea de compensaţie financiară şi cererea privind acordarea unui avans din aceasta pot fi formulate şi de către organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei victimelor, dacă sunt semnate de victimă, cuprind datele prevăzute la art. 29 alin. (1) şi sunt anexate documentele prevăzute la art. 29 alin. (2). În cazul în care avansul este solicitat printr-o cerere separată, în cerere se menţionează şi stadiul procedurii judiciare.

(3) Cererea de compensaţie financiară şi cererea privind acordarea unui avans din aceasta sunt scutite de taxa de timbru.

CAPITOLUL VI

Dispoziţii finale

Art. 35. − Denumirea servicii de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate sau denumirea servicii de reintegrare socială şi supraveghere, prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 1 septembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 129/2002, precum şi în alte acte normative, se înlocuieşte cu denumirea servicii de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.

Art. 36. − Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005.

 

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 19 aprilie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

DAN MIRCEA POPESCU

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 11 mai 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALER DORNEANU

 

Bucureşti, 27 mai 2004.

Nr. 211.